Defectoscopie nedistructiva cu lichide
penetrante
Defectoscopia este stiinta care se ocupa cu definirea, caracterizarea,
masurarea si detectarea defectelor (discontinuitatilor) materialelor.
Defectul este abaterea de la forma, dimensiune, aspect, continuitate,
structura, prescrise in documentatia tehnica a produsului sau in standarde.
Metoda de examinare nedistructiva este metoda de
examinare/incercare care permite obtinerea de informatii critice sau de alta
natura asupra defectelor, anomaliilor, deformatiilor geometrice sau a starii
fizice ale obiectului controlat prin mijloace care nu altereaza capacitatea de
utilizare a acestuia.
Controlul nedistructiv este util atat pentru depistarea unor defecte de
fabricatie ale unor piese, cat si a defectelor dobandite dupa un timp, in
functionare.
Aparatele care sunt folosite pentru depistarea defectelor se numesc
defectoscoape. Pozitia defectelor poate fi:
a) in interiorul obiectului
b) la suprafata obiectului
c) in aproprierea suprafetei sale exterioare
Dintre numeroasele metode nedistructive existente, in laboratoare se
utilizeaza:
a) defectoscopia cu ultrasunete (U.S.)
b) defectoscopia cu lichide penetrante (L.P.)
c) defectoscopia cu radiatii penetrante
d) defectoscopia cu pulberi magnetice
Examinarea nedistructiva cu lichide penetrante este folosita pentru
testarea unor varietati de produse metalice sau nemetalice cum sunt: suduri,
piese turnate, forjate, materiale plastice, ceramice, etc. Atat timp cat
examinarea cu lichide penetrante este capabila sa releve in mod economic
discontinuitatile de suprafata in materiale diferite, este unul dintre cele mai
importante instrumente in procesul de asigurare al calitatii.
Obiectivul examinarii cu lichide penetrante este sa asigure fiabilitatea
produselor avand in vedere satisfacerii urmatoarelor conditii:
a) Obtinerea unei imagini vizibile corespunzatoare discontinuitatilor de
suprafata a produsului testat.
b) Determinarea naturii discontinuitatii fara a se deteriora materialul.
c) Diferentierea in materiale acceptate si neacceptate in conformitate cu
standardele prestabilite.
Nici un test nu este complet pana ce evaluarea rezultatelor nu este
facuta. Evaluarea procedurii de examinare si a rezultatelor obtinute necesita
intelegerea obiectivelor examinarii.
DOMENIUL DE APLICARE AL EXAMINARII CU LICHIDE PENETRANTE
Examinarea cu lichide penetrante evidentiaza discontinuitatile deschise
la suprafata prezente in materiale neporoase. Acest tip de examinare este
folosit cu succes in examinarea metalelor,cum ar fi: aluminiu, magneziu, alama,
cupru, fonta, otel inoxidabil, titan si alte aliaje nemetalice. Poate fi folosit de
asemenea si in examinarea altor materiale inclusiv ceramice, materiale plastice,
cauciucuri sau sticla.
Se pot detecta in felul acesta 3 categorii de defecte:
a) defecte ale materialelor primare obtinute prin turnare, laminare,
forjare, extrudare, tragere, etc. (exemple tipice: pori la suprafata, sulfuri
deschise, crapaturi la cald sau la rece, pliuri etc);
b) defecte ale pieselor rezultate in procesul de fabricare al acestora prin
sudare, lipire, aschiere, presare, tratament termic etc.(exemple tipice:
fisuri de rectificare, pori, fisuri si nepatrunderi ale imbinarii lor sudate
etc)
c) defecte ale pieselor,aparute in procesul de exploatare al acestora
(exemple tipice: fisuri de oboseala, uzuri, crapaturi, ruperi etc.).
Sensibilitatea examinarii cu lichide penetrante este foarte mare,
permitand detectarea unor fisuri deschise la suprafata cu latime minima de
0,001 mm si lungime minima de 0,01mm.
AVANTAJELE EXAMINARII CU LICHIDE PENETRANTE
Lichidele penetrante prezinta urmatoarele avantaje: au o sensibilitate
ridicata, un domeniu larg de aplicare in raport cu natura defectelor de
suprafata si a materialelor examinate, concludenta ridicata a rezultatelor,
posibilitatea examinarii pieselor cu diferite grade de complexitate, posibilitatea
examinarii intregii piese sau numai a unei portiuni a acesteia, simplitatea
operatiilor de examinare,posibilitatea examinarii si automatizarii majoritatii
operatiilor tehnologice, cantitatea sporita de informatii privind forma, marimea
si chiar natura defectelor, costul relativ scazut al materialelor folosite s.a.
DEZAVANTAJELE EXAMINARII CU LICHIDE PENETRANTE
Printre dezavantaje se pot enumera: domeniul de aplicare redus numai la
defectele de suprafata, volum mare de munca in lipsa mecanizarii si consum
mare de timp (0,5.1,5h), necesitatea curatirii amanuntite a suprafretelor
examinate, dificultatea examinarii la temperaturi scazute, modificarea
rezultatelor datorita peliculelor de oxizi si deformatiilor stratului superficial al
pieselor examinate, volumul mare al instalatiilor stationare de examinare,
subiectivitatea examinatorului care depinde de calificarea si constiinciozitatea
personalului operator.
In principiu examinarea cu lichide penetrante comporta mai multe etape
comune diferitelor tipuri de penetranti. Etapa premergatoare inceperii
procedurii de testare este operatia de pregatire a suprafetei. Aceasta are drept
scop indepartarea murdariei, oxizilor si substantelor grase de pe suprafata,
astfel incat sa se asigure accesul penetrantului la cavitatile discontinuitatilor.
Urmatorii pasi constau in:
a) aplicarea penetrantului pe suprafata de studiat;
b) acordarea unui timp necesar penetrantului pentru a patrunde in cavitati;
c) inlaturarea excesului de penetrant;
d) aplicarea developantului necesara extragerii penetrantului din cavitati;
e) examinarea vizuala a suprafetei de studiat;
f) curatirea finala a suprafetei.
CONCLUZII
Avand in vedere particularitatile examinarii cu lichide penetrante,
enumerate anterior, rezulta ca acesta se poate aplica la examinarea pieselor si
semifabricatelor in procesul de fabricatie si montaj in laboratoare de
examinare, sectii productive sau in conditii de santier.
Metodele de examinare cu lichide penetrante se asociaza frecvent
examinarii defectoscopice nedistructive cu radiatii penetrante sau cu
ultrasunete care prezinta dificultati la detectarea discontinuitatilor de
suprafata.
De asemenea aceasta examinare se asociaza examinarii magnetice, pentru
sporirea cantitatii de informatii referitoare la discontinuitatile de suprafata.
Un camp larg de aplicare a examinarii cu lichide penetrante il constituie
examinarea pieselor ansamblurilor aflate in exploatare, in cadrul verificarilor de
rutina sau al reviziilor si reparatiilor de diferite grade (motoare, compresoare,
turbine, trenuri de aterizare, recipienti etc.).
De asemenea examinarea cu lichide penetrante poate fi aplicata cu
rezultate bune la determinarea etanseitatii recipientilor, cazanelor, carcaselor
etc.