Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Capitolul 1.
Metode de control nedistructiv
2
Figura 1. Examinare cu lichide penetrante.
1-Defect nevizibil; 2-Aplicarea penetrantului;
3-Îndepărtarea excesului de penetrant; 4-Defect vizibil
Această metodă se aplică pentru depistarea defectelor de suprafață. Se pot
pune de asemenea în evidență fisurile de oboseală și de coroziune. Pentru control
trebuie curătată și pregatită suprafața de examinare.
3
cazurilor sunt dificil decelate la controlul vizual. Suprafeţele poroase sau zonele cu
densitate ridicată de pori sau foarte rugoase, nu pot fi controlate eficient datorită
dificultăţilor de interpretare a indicaţiilor relevate. In principiu piesele se supun
controlului înaintea aplicării tratamentelor termice sau a prelucrărilor prin aşchiere
întrucât, mai ales cele din urmă, pot masca sau chiar închide discontinuităţile mai
fine.
Principalele metode de control cu lichide penetrante sunt următoarele:
- Metoda colorării la care contrastul pentru relevarea discontinităţilor este unul de
culoare, de obicei roşu pe fond alb, este cea mai frecvent utilizată;
- Metoda fluorescentă la care contrastul pentru relevarea discontinuităţilor este
obţinut prin strălucirea observată în lumină ultravioletă şi câmp de examinare negru;
contrastul este de regulă galben – verde pe fond violet închis;
- Metoda activării cu ultrasunete unde surplusul de energie de infiltrare a pene-
trantului folosit este asigurat cu ajutorul vibraţiilor ultrasonore şi emisia undelor
elastice în mediul de penetrare sau de postemulsionare. O frecvenţă mai joasă
măreşte capacitatea de pătrundere dar poate avea efecte perturbatorii sub 20 kHz.
Activarea cu ultrasunete se aplică mai ales în cazul controlului etanşeităţii
produselor contribuind la învingerea forţei de aderenţă şi forţarea procesului de
infiltrare a penetrantului. Cu bune rezultate se foloseşte la spălarea suprafeţelor
capilare de materiale contaminate. Vibraţiile contribuie de asemenea la minimizarea
duratei de penetrare, metoda cu trasor radioactiv, unde evidenţierea discontinuităţilor
se realizează prin impresionarea unui film radiografie aplicat în stare lichidă, de către
substanţe radioactive conţinute în mediul de penetrare.
Indiferent de felul penetrantului sau a developantului, controlul cu lichide
penetrante comportă următoarele operaţii:
1. pregătirea suprafeţei;
2. aplicarea penetrantului;
3. îndepărtarea excesului de penetrant;
4. aplicarea revelatorului;
5. examinarea suprafeţei şi interpretarea rezultatelor;
6. marcarea pe piesă a locurilor cu indicaţii.
In cazul folosirii penetranţilor cu postemulsionare este necesară o fază su-
plimentară de adăugare a agentului emulgator după epuizarea timpului de
pătrundere a penetrantului.
4
Componentele se livrează în seturi de flacoane de 250 – 500 ml. Consumul
de soluţii este obişnuit de aproximativ un flacon de 350 cm 3 la 50 – 100 m cusătură
sudată. Proporţia consumului între degresant – penetrant – developant este funcţie
de starea suprafeţei, în general în limitele de 2-2,5:1,2:1. Pentru aplicaţii diferite de
cea prin pulverizare, componentele se livrează la bidoane speciale.
2. Controlul vizual
Orice tip de investigare trebuie să fie precedată de o examinare vizuală a
supafeței.
Procedeul este simplu dar indispensabil, examinarea vizuală presupune
respectarea condițiilor de claritate satisfăcătoare a suprafețelor materialelor,
echipamentelor și sudurilor luând în considerare caracteristicile și proprietățile
acestora.
Pentru control vizual se folosesc diferite ustensile optice cum ar fi endoscop,
lupe, lămpi etc. Prin control vizual sunt furnizate o serie de indicii legate de aspectul
suprafeței metalului precum și estimarea unor defecte interne (recipiente metalice,
butelii de gaze, conducte, tuburi etc).
Alegerea metodei de control nedistructiv utilizată se face în funcție de diferite
criterii legate de utilitatea piesei de controlat, materialul din care este fabricată piesa,
amplasament, tipul de structură, costuri etc.
5
- generatoare de energii mici (tensiuni < 300 kV) pentru controlul pieselor din oțel de
grosime mică (< 70 mm),
- generatoare de energii medii (tensiuni de 300...400 kV) pentru controlul pieselor din
oțel de grosime mijlocie (100...125 mm)
- generatoare de energii mari (tensiuni de peste 1...2 MV și betatroane de 15...30
MV) pentru controlul pieselor din oțel de grosime mare (200...300 mm).
Examinare cu raze gamma (gammagrafie) constă în iradierea piesei supuse
controlului cu radiații gamma, după care se obține pe filmul radiografic imaginea
structurii macroscopice interne a piesei respective, prin acționarea asupra emulsiei
fotogafice.
Creșterea permanentă a parametrilor funcționali ai instalațiilor industriale
moderne (presiune, temperatură, solicitări mecanice, rezistență la coroziune), au
impus examinarea cu raze gamma ca o metodă modernă de control cu grad ridicat
de certitudine.
Elementul de bază al gammagrafiei este sursa de radiații gamma care
datorită proprietăților sale (energie ridicată, masă de repaus nulă, sarcină electrică
nulă), o fac deosebit de penetrantă. Principala sursă de radiații folosită în
gammagrafie o constituie izotopii radioactivi de Cobalt-60, Iridiu-192, Cesiu-137,
Cesiu-134, Tuliu-170 și Seleniu-75, obținuți prin activare deoarece au un preț de cost
mai scăzut și avantajul obținerii unor activități mari.
6
în dreptul defectelor de către forțele magnetice. Aceasta furnizează o semnatură
particulară ce caracterizează defectul.
Metoda magnetografică utilizează o bandă feromagnetică flexibilă care se
așează peste sudura ce trebuie examinată. Prin aplicarea unui scurt puls magnetic
de aproximativ 15 ms, prin intermediul unui acumulator ce magnetizează un jug,
câmpurile de distorsiuni sunt puse în evidență prin imprimarea lor pe bandă. Banda
este examinată cu ajutorul unui traductor magneto-electric, după forma indicațiilor
putându-se aprecia natura defectelor din îmbinarea sudată. Echipamentul constă din
jugurile pentru diferite geometrii ale îmbinărilor sudate, sursa de curent, banda
feromagnetică, magneții de fixare ai benzii și traductorii magnetoelectrici.
7
este maximă la grosimi de perete de până la 5 mm. O dată cu creșterea grosimii
pereților, scade eficiența metodei de evidențiere a defectelor interne, ea rămânând
eficace pentru evidențierea defectelor de suprafață și din imediata apropiere a
acesteia.
Metoda constă în inducerea unor curenți turbionari în pereții țevii controlate.
Câmpul magnetic al curenților turbionari induși, datorită prezenței unor discontinuități
și neomogenități în material, modifică impedanța bobinei de măsurare, ceea ce
afectează amplitudinea și faza curenților turbionari. Amplitudinea, defazajul și
adâncimea de pătrundere a curenților turbionari, depind de amplitudinea și frecvența
curentului de excitație, de conductibilitatea electrică, de permeabilitatea magnetică a
materialului, de forma piesei controlate, de poziția relativă a bobinelor față de piesă,
precum și de omogenitatea materialului controlat.
8
Capitolul 2.
Analiza macroscopică
9
Examinarea suprafeţei de rupere denumita şi macrofractografie se face pe
suprafeţe proaspăt rupte (neoxidate, nealterate) rezultate la ruperea voita a
epruvetelor cu ocazia încercărilor mecanice (la sarcini maxime) sau a probelor
tehnologice. Foarte important este cazul examinării ruperilor accidentale în zona de
rupere constituind o "proba materiala" elocventa asupra cauzelor si caracterului de
propagare a ruperii.
Suprafeţele special pregătite constituie "probe macroscopice" prelevate din
piese sau semifabricate prin secţionarea (transversala sau longitudinala) a acestora.
Probele se prelevează prin taiere cu mijloace mecanice (cu răcire abundenta) şi se
pregătesc metalografic, după polizare şi rectificare, prin şlefuire pe hârtii abrazive
(asemănătoare probelor microscopice).
In funcţie de fineţea detaliilor şi caracterul neomogenităţilor care se urmăresc
a fi puse în evidenţă, pregătirea metalografică preliminara se opreşte la o simpla
şlefuire sau se continua cu o lustruire avansata la postav. In acest stadiu devin
vizibile defectele de compactitate (goluri, porozităţi, fisuri) şi incluziunile nemetalice
grobe (exogene).
10
Informaţii privind calitatea materialului se pot obţine prin corelarea culorii
acestuia cu densitatea, proprietăţile magnetice, rezistenţa la coroziune.
11
În cazul interacţiunii suprafeţelor în contact fără deplasare relativă (figura 3, a
şi b), suprafeţele se distrug, de obicei, ca urmare a strivirii. Acest fapt este
caracteristic pentru îmbinările cu pană, cu caneluri, cu filet, pentru ştifturile cilindrice,
reazeme etc.
În cazul mişcării de rotaţie (figura 3, c), sau rectilinii alternative (figura 3, d),
distrugerea suprafeţelor are loc mai ales datorită uzării şi strivirii. În aceste condiţii
funcţionează majoritatea organelor de maşini, utilaje şi instalaţii: lagărele cu
alunecare, bucşele, discurile cuplajelor de fricţiune şi ale frânelor, şuruburilor
conducătoare, batiurile, mesele, cărucioarele, etc.
În cazul rulării fără alunecare (figura 3, e), se observă exfolierea particulelor
de metal datorită oboselii straturilor superficiale, în cazul unei durităţi insuficiente a
materialului şi al unor presiuni mari, are loc în acelaşi timp şi strivirea. Dintre piesele
care sunt distruse în urma oboselii straturilor superficiale ale metalului fac parte
cuplajele cu gheare, rulmenţii etc. În cazul rostogolirii, caracteristică angrenajelor
(figura 3, f), metalul se distruge datorită uzării şi oboselii stratului superficial, iar în
unele cazuri şi din cauza strivirii.
Organele maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pot fi distruse şi scoase din uz
datorită cauzelor arătate mai sus, cât şi unor defecte constructive sau a reparaţiilor
defectuoase.
12
utilaje, cu SDV-uri necorespunzătoare şi personal insuficient calificat se produc
frecvent asemenea defecte.
Capitolul 3.
Examinare cu lichide penetrante
Prezenta procedură stabileşte condiţiile de examinare cu lichide penetrante a
îmbinărilor sudate ale elementelor instalaţiilor mecanice sub presiune şi instalaţiilor
de ridicat.
13
Examinarea cu lichide penetrante se aplică îmbinărilor sudate ale oricăror
materiale metalice.
Examinarea cu lichide penetrante este o metodă de control nedistructiv care
permite punerea în evidenţă a discontinuităţilor deschise la suprafaţă ale cusăturilor
sudate.
Pentru examinarea cu lichide penetrante se foloseşte un set de produse
format din următoarele materiale :
- penetrant ;
- produs de îndepărtare a excesului de penetrant;
- developant;
În setul de produse, fabricantul poate include şi degresantul utilizat la
curăţirea chimică prealabilă a pieselor de examinat.
Setul de produse va fi procurat, în mod obligatoriu, de la acelaşi fabricant în
conformitate cu instrucţiunile acestuia.
Produsele folosite nu trebuie să dea reacţii chimice cu materialul examinat şi
să nu reacţioneze chimic între ele. Ca precauţie se va avea în vedere :
- oţelurile inoxidabile austenitice şi titanul sunt atacate de halogenii Cl şi F.
- oţelurile cu conţinut ridicat de nichel sunt atacate de sulfuri, etc.
Pentru examinarea cu lichide penetrante fluorescente se foloseşte lampă U.V.
tip NAMICOM, cu lungimea de undă de 365 nm. Dotarea laboratorului permite
măsurarea iluminării zonei de examinat pentru lumină albă şi pentru lumina
ultravioletă. Aparatura va fi verificată metrologic, în conformitate cu prevederile
legale.
Cusăturile sudate examinate, volumul faza tehnologică de control, tipul de
lichide penetrante, vor fi stabilite de proiectant, responsabilul cu supravegherea şi
verificarea tehnică autorizat sau inspectorul ISCIR.
14
Curăţarea prealabilă se efectuează în două etape :
a) curăţarea mecanică se efectuează prin periere cu perii de sîrmă, pilire.
Nu se va folosi metoda de curăţare mecanică prin sablare cu alice sau nisip,
deoarece aceasta poate duce la obturarea discontinuităţilor deschise la suprafaţă.
b) curăţarea chimică se efectuează în scopul îndepărtării materialelor
organice : grăsimi, uleiuri, vopsea, etc. Curăţarea se poate efectua cu solvenţi
organici, cu detergenţi sau soluţii de decapare.
c) uscarea
Uscarea, după curăţarea prealabilă, se face prin evaporare naturală sau
forţată cu aer cald sau rece, până dispare orice urmă de umezeală de pe suprafaţă.
Temperatura piesei controlate trebuie să fie cuprinsă între 10 şi 50 0C pe toată
durata examinării. Dacă controlul se face în afara acestor temperaturi şi setul de
produse de examinare permite acest lucru ( vezi instrucţiuni producător ) se va face
o testare conform Anexa B din CR6-2003.
Tehnica de examinare
15
- Se va evita spălarea excesivă care poate conduce la îndepărtarea
penetrantului din discontinuităţile deschise la suprafaţă. Indepărtarea excesului de
penetrant se consideră terminată cînd dispare orice urmă de culoare vizibilă.
c.Uscarea suprafeţei
- Suprafaţa supusă examinării se usucă conform punctelor 5.6.
- Uscarea este considerată terminată în momentul în care dispare de pe
suprafaţa de examinat orice urmă de pată de umezeală, evitându-se uscarea
excesivă care poate conduce la uscarea penetrantului din discontinuităţi.
d.Aplicarea developantului
- Developantul se aplică într-un strat uniform şi subţire, pe întreaga suprafaţă
de examinat, numai după ce în prealabil a fost bine agitat.
- După aplicarea developantului suprafaţa examinată trebuie să fie uscată fie
prin evaporare naturală fie prin evaporare forţată.
Durata de developare începe imediat după uscarea suprafeţei. Aceasta poate
fi cuprinsă între 10 şi 30 minute.
Interpretarea finală a rezultatelor se efectuează la terminarea timpului prescris
pentru developare.
Factorii care influenţează negativ concluziile examinării, se datorează calităţii
operaţiilor din tehnica de examinare şi sunt prezentaţi în tabelul 3 din CR6-2003.
Iluminarea suprafeţei controlate se efectuează astfel încât direcţia fascicolului
de lumină să nu depăşească cu 300 unghiul format cu normala la suprafaţă.
Iluminarea se efectuează astfel încât să nu se creeze umbre sau reflexii de pe
suprafaţa controlată.
Fascicolul de lumină trebuie astfel direcţionat încât să fie ecranat faţă de
ochii interpretatorului.
Interpretarea pentru lichidele penetrante cu contrast de culoare se efectuează
la lumina naturală sau lumină albă artificială conform SREN 571-1, măsurându-se
iluminarea suprafeţei la începutul examinării sau când operatorul consideră necesar.
16
Indicatori de discontinuităţi
Indicaţiile de discontinuităţi pot fi :
a) Indicaţii concludente
- liniare, la care lungimea este mai mare decât triplul lăţimii maxime;
- rotunjite, la care lungimea este mai mică sau egală cu triplul lăţimii maxime;
b) Neconcludente, datorate modului necorespunzător de pregătire a
suprafeţei de controlat sau efectuării defectuoase a operaţiilor din tehnica de lucru.
Se recomandă repetarea examinării cu acelaşi set de lichide şi tehnică.
c) False, datorate configuraţiei suprafeţelor, crustelor, oxizilor.
Indicaţiile rotunjite apar datorită porilor de suprafaţă.
a) Linie continuă ( fisuri, lipsă de topire, exfolieri ).
b) Linie întreruptă sau punctată, datorită fisurilor foarte înguste, exfolierilor
parţial acoperite la prelucrări.
Fiecare laborator care efectuează examinări cu lichide penetrante trebuie să
aibă un registru de evidenţă care va cuprinde următoarele date :
- data examinării;
- comanda internă;
- produs;
- subansamblu;
- tipul de lichide penetrante utilizat şi fabricantul;
- număr buletin emis;
Rezultatele examinării cu lichide penetrante vor fi consemnate într-un buletin
de examinare conform Anexa A din CR6-2003.
Anexă la buletinul de examinare va fi schiţa produsului cu indicarea zonelor
controlate, astfel încât să permită identificarea ulterioară.
Buletinul de examinare se emite în două exemplare din care unul va rămâne
în arhiva laboratorului.
17
Metoda de control cu lichide penetrante este cunoscută şi aplicată sub
formă rudimentară (de exemplu: petrol cu praf de carbonat de calciu în amestec cu
alcool) de peste un secol. Tehnicile moderne, într-o manieră similară celor folosite
astăzi, se cunosc din preajma celui de-al doilea război mondial. Perfecţionările
ulterioare îşi au originea în dezvoltarea aviaţiei, construcţiei de rachete, a tehnicii
nucleare şi aerospatiale.
Controlul cu lichide penetrante pune în evidenţă orice discontinuitate (imper-
fecţiune) de suprafaţă. Se poate aplica la orice material, formă şi dimensiuni de
piesă în condiţii de hală sau şantier pe suprafeţe uscate, la temperaturi de peste 10
~ 15°C. Metoda este productivă, ieftină, uşor de folosit, se pretează şi la controlul pe
suprafeţe (lungimi) mari. Rezultatele sunt concludente, imediate şi uşor de
interpretat. Indicaţiile provenite de la discontinuităţi sunt mărite prin absorbţia
penetrantului de câteva ori.
Controlul cu lichide penetrante implică curăţirea chimică a suprafeţei de impu-
rităţi, operaţii de spălare postoperatorie, mai ales atunci când se aplică interfazic, în
cursul depunerii succesive a straturilor de sudură. Limitări apar în anumite cazuri da-
torită faptului că unele reţete de lichide penetrante utilizează materiale inflamabile şi
toxice, care reclamă măsuri corespunzătoare de spălare şi evacuare.
Controlul cu lichide penetrante trebuie considerat ca o perfecţionare şi extin-
dere în acelaşi timp a examinării vizuale. Controlul cu lichide penetrante a îmbinărilor
sudate implică, ca şi controlul cu pulberi magnetice, examinarea unor zone de
minimum 20 – 30 mm de o parte şi de alta în lungul sudurii, ceea ce prezintă
avantajul de a evidenţia şi eventualele fisuri propagate în materialul de bază. El
poate fi aplicat în diferite faze de execuţie. Limitările în aplicarea metodei pot fi
cauzate numai de temperatură, întrucât penetranţii obişnuiţi nu pot fi folosiţi la
temperaturi ce depăşesc 50°C. Există şi lichide penetrante speciale, cu punct de
inflamabilitate de peste 250°C, care fac posibil controlul între straturi depuse la
sudare sau placare. Pentru controlul la temperaturi joase s-au elaborat penetranţi
aplicabili până la – 35°C.
Controlul cu lichide penetrante se foloseşte cu rezultate bune şi în cazul pla-
cărilor şi al metalizărilor. Aria de întrebuinţare nu este practic limitată de felul mate-
rialului, putând fi utilizat la toate tipurile de oţeluri, fonte, aliaje de aluminiu şi
magneziu şi, în general la metalele neferoase, precum şi la materiale amorfe,
plastice, ceramice, sticlă etc.
18
Capitolul 4.
Măsuri de tehnică a securităţii muncii
1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor şi exploziilor, prin
proiectarea procesului tehnologic.
2. Evitarea formării în hale de producţie a amestecurilor explozive prin curăţarea în
mod periodic a prafului de pe toate suprafeţele încărcate cu electricitate statică.
3. Mărirea umidităţii relative a aerului, acolo unde produsele permit.
4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.
5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de
declanşare automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
6. Folosirea ecranelor dispozitivelor de protecţie, ochelarilor şi a altor mijloace
individuale de protecţie.
7. Întreţinerea maşinii, locului de muncă şi a sculelor în perefctă stare tehnică şi de
curăţenie.
8. Verificarea stării tehnice a maşinii, sculelor şi dispozitivelor, atât înainte, cât şi
după încetarea lucrului şi anunţarea la predarea schimbului a tuturor defecţiunilor
constatate.
9. Uneltele de mână trebuie să fie confecţionate din materiale corespunzătoare
operaţiilor ce se execută.
10. În cazul activităţii în atmosferă cu pericol de explozie, se vor folosi unelte
confecţionate din materiale care nu produc scântei prin lovire sau frecare.
11. Este strict interzisă folosirea uneltelor cu suprafeţe fisurate, deformate, ştirbite
sau a uneltelor improvizate.
12. Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele
şi prevenirea incendiilor.
13. Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor ( lopeţi, pompe
de mână, stingătoare manuale, motopompe, autopompe, instalaţii cu reţele de apă
etc.).
14. Purtarea echipamentului individual de protectie este obligatorie.
19
Bibliografie
20