Nume: Vulcan Ionuț-Alin

Grupa: 632CB

Facultatea de Inginerie Industriala si Robotica

TEMA INSPECTIA CALITATII II

Realizați un studiu de caz pentru o metoda la alegere in care sa prezentați evoluția in

timp a acesteia.

Controlul cu lichide penetrante este o tehnică ușor de folosit, rapidă, relativ ieftină și drept
urmare este o tehnică foarte răspândită.
Această tehnică presupune aplicarea unui lichid (penetrant) pe suprafața de examinat, lichid ce
va pătrunde în imperfecțiunile suprafeței. Evidențierea acestor imperfecțiuni se face cu ajutorul unui
developant care extrage lichidul penetrant din imperfecțiuni, colorându-se vizibil în zona în care există
un defect.
Primele relatări legate de controlul unor suprafețe sunt legate de producerea vaselor ceramice
glazurate. Detectarea fisurilor din stratul glazurat se făcea prin frecarea stratului glazurat cu negru de
fum. Acesta se depunea în fisurile existente scoțându-le astfel în evidență. În jurul anilor `20, testarea
componentelor trenului de rulare al locomotivelor și vagoanelor se făcea prin imersarea acestora într-un
amestec de ulei cu kerosen.
După scoaterea din acest amestec, componentele erau curățate și acoperite cu o suspensie formată din
praf de cretă și alcool. După evaporarea alcoolului din suspensie, întreaga suprafața a componentei
supusă testării era acoperită cu un strat alb uniform format din particule fine de cretă.
Existența unei fisuri era semnalată de existența unor zone pătate/colorate pe suprafața albă a
componentei testate. Odată cu introducerea tehnicii de control nedistructiv cu pulberi magnetice, în
jurul anilor `30, controlul nedistructiv cu lichide penetrante a fost complet neglijat dispărând practic din
uz.
Începând cu anul 1941, tehnica de control nedistructiv cu lichide penetrante a fost revitalizată
de adiția de coloranți vizibili sau fluorescenți în lichidul penetrant, îmbunătățindu-se astfel foarte mult
contrastul dintre indicație și fond. Dezvoltările ulterioare ale acestei tehnici își au originea în dezvoltarea
domeniilor aeronautic, aerospațial și nuclear având drept rezultat dezvoltarea de noi tipuri de
penetranți și developanți, care permit punerea în evidență a celor mai mici imperfecțiuni ale suprafeței
unei piese.
Avantajul acestei tehnici în comparație cu inspecția vizuală simplă este acela că facilitează mult
observarea defectelor (se pot pune în evidență defecte care sunt invizibile ochiului uman). În primul
rând, indicațiile obținute în cazul unui defect (oricare ar fi acesta) sunt mult mai mari decât defectul în
sine, facilitând punerea în evidență a celor mai mici defecte de suprafață.

Bazele fizice ale controlului cu lichide penetrante

Unghiul de umectare θ variază în funcție de valoare tensiunilor superficiale σgl (gaz lichid), σsl
(solid-lichid) și σsg (solid-gaz).
 Pentru ca un lichid să umecteze foarte bine o suprafață, unghiul θ trebuie să aibă valori cât mai
mici. Se poate observa din figura 1 că valori mici ale unghiului de umectare se obțin dacă σsg > σsl.
Aceste lichide se numesc lichide tensioactive.
În cazul în care valoarea unghiului θ este mai mare de 90 ° (σsg < σsl), se consideră că lichidul
respectiv nu umectează suprafața. În cazul în care forțele de atracție dintre mediul solid (tub capilar sau
interiorul unei fisuri) și lichid sunt mai mari decât forțele de coeziune intramoleculare specifice lichidului,
se va observa că nivelul lichidului din tub este mai mare decât nivelul lichidului din rezervor și meniscul
format va fi concav.
Se poate observa in figura de mai jos că pentru același cuplu lichid-material (materialul din care
este făcut tubul capilar), înălțimea la care lichidul urcă în tub este dependentă de diametrul tubului.
Presiunea coloanei de lichid din interiorul cavitații unui defect sau presiunea capilară pc se poate calcula
cu relația:

Principiul testării cu lichide penetrante

Procedura exactă care trebuie urmată pentru realizarea unui control nedistructiv cu lichide
penetrante este influențată de o serie de factori cum ar fi:

-Tipul de lichid penetrant folosit,

-Compoziția chimică a materialului testat,
-Tipurile de defecte preconizate a fi prezente,
-Condițiile atmosferice (temperatură și presiune atmosferică), etc.
-Cu toate acestea, controlul cu lichide penetrante presupune parcurgerea următoarelor etape:
-Pregătirea suprafeței; aplicarea lichidului penetrant pe suprafața controlată;
-Îndepărtarea surplusului de lichid penetrant de pe suprafață;
-Aplicarea developantului (revelatorului);
-Examinarea vizuală a suprafeței probei și interpretarea indicațiilor obținute;
 Etapele controlului nedistructiv cu lichide penetrante. Principalele metode de control
nedistructiv cu lichide penetrante sunt :

Metoda colorării: punerea în evidență a unui defect de suprafață are loc prin colorarea fondului alb dat
de developant de către lichidul penetrant din defect. Defectele apar sub forma unor pete roșii pe fond
alb.
 Metoda fluorescentă: evidențierea prezentei unui defect are loc datorită strălucirii în lumină
ultravioletă a lichidului penetrant, extras de către developant din cavitatea defectului.
 Metoda activării cu ultrasunete: se folosesc ultrasunete pentru o umplere mai bună a cavitații
defectelor.
 Metoda cu trasor radioactiv: lichidul penetrant conține substanțe radioactive ce vor
impresiona un film fotografic lichid, depus pe suprafața examinată indicând astfel poziția și forma
defectului.
1. Curățare în prealabil
2. Aplicarea lichidului penetrant
3. Îndepărtarea excesului de lichid
4. Aplicarea developantului
5. Examinare vizuală şi interpretare Solid Lichid Developant Solid Noțiuni de control

Pregătirea suprafeței probei:

Cele mai cunoscute metode de curățare/pregătire a suprafeței probei sunt:

 Curățarea mecanică - este o tehnică extrem de productivă dar nerecomandată în multe cazuri
din cauza probabilității foarte mari de a închide/masca o serie de defecte, precum și capacitatea scăzută
a acesteia de a extrage contaminanții din defectele de dimensiuni mici (fisuri înguste).
 Spălarea cu apă – este o tehnică ce dă rezultate satisfăcătoare în cazul suprafețelor
contaminate cu substanțe care se dizolvă în apă (săruri, substanțe alcaline sau acide) sau atunci când se
dorește eliminarea nisipului, a zgurii sau a șpanului de pe suprafață. După spălarea cu apă, o etapa
importantă o reprezintă eliminarea apei din cavitatea defectelor, eliminare care se realizează prin
încălzirea probei de analizat. Această tehnică dă rezultate nesatisfăcătoare în cazul suprafețelor
acoperite cu uleiuri sau grăsimi.
 Spălarea în solvenți organici – această tehnică se aplică cu rezultate foarte bune în cazul
suprafețelor contaminate cu uleiuri, vaseline, ceară, vopsele, etc. Dezavantajul acestei metode este
costul ridicat al solvenților și toxicitatea crescută a acestora. O variantă a spălării în solvenți organici este
și spălarea în vapori de solvenți organici. Suprafața supusă operației de curățare este menținută într-o
atmosferă bogată în vapori de solvenți, vapori rezultați în urma încălzirii solvenților.
 Spălarea cu detergenți – este recomandată în special pentru înlăturarea contaminanților
anorganici iar eficiența metodei de curățare crește dacă baia de spălare este încălzită. Băile cu
detergenți sunt mai ieftine decât băile cu solvenți organici, mai puțin toxice și mai puțin dăunătoare
mediului înconjurător. O atenție sporită trebuie acordată compoziției chimice a băii, astfel încât aceasta
să nu reacționeze cu materialul piesei controlate.
 Curățarea chimică prin decapare – se realizează în băi încălzite cu caracter acid sau bazic.
Pentru ca operația de curățare prin decapare să aibă efectul scontat, este Noțiuni de control nedistructiv
19 necesară curățarea în solvenți organici a suprafețelor controlate pentru a înlătura contaminarea cu
uleiuri sau alte grăsimi. După realizarea decapării trebuie avute în vedere etape de spălare cu apă, de
neutralizare a urmelor de acizi și de uscare a suprafeței supusă curățirii. Acest mod de curățare este de
evitat atunci când se intenționează utilizarea lichidelor penetrante fluorescente, din cauza efectului
negativ a substanțelor de decapare asupra luminiscenței componenților din lichidul penetrant.
 Curățarea în băi cu ultrasunete – este o metodă rapidă de curățare (de până la 5 – 10 ori mai
rapidă decât decaparea). Folosirea ultrasunetelor permite scăderea temperaturii și a concentrației băii
de curățare în comparație cu băile folosite la curățarea chimică.

Aplicarea lichidului penetrant

După etapa de curățare și uscare a suprafeței supuse controlului, urmează etapa de aplicare a
lichidului penetrant. În cadrul acestei operații trebuie să ne asigurăm că suprafața controlată este
acoperită cu un strat subțire și cât mai uniform de lichid penetrant. Cele mai cunoscute moduri de
aplicare a penetrantului sunt prin pensulare, pulverizare (cu aer comprimat sau spray-uri) și imersare (se
imersează proba supusă controlului într-o baie de lichid penetrant). Pe lângă aceste metode, mai rar, se
mai folosește și aplicarea lichidului penetrant prin stropire sau în câmp electrostatic.

Îndepărtarea surplusului de lichid penetrant

Aceasta este cea mai delicată operație a controlului nedistructiv cu lichide penetrante, deoarece
penetrantul în exces trebuie îndepărtat de pe suprafața analizată, eliminând totodată cât mai puțin
posibil penetrant din cavitatea eventualelor defecte de suprafață. În funcție de tipul lichidului penetrant
utilizat, această etapă poate implica îndepărtarea lichidului cu un solvent, prin clătire directă cu apă sau
tratarea inițială a suprafeței cu un emulgator, clătire cu apă și apoi tamponare cu un material textil
uscat.

Aplicarea developantului

Aceasta operație este una foarte importantă și urmărește acoperirea în întregime a suprafeței
examinate cu un strat subțire (de obicei sub 100 μm) și cât mai uniform de developant. Developantul
aplicat are rolul de a extrage lichidul penetrant din defectele piesei, indicând astfel prezenta defectelor
de suprafață. Developanții, în funcție de modul de depunere pe suprafața controlată, se clasifică în
developanți uscați (de tip pulbere) și developanți umezi (suspensii de pulberi în lichide ușor volatile) [1].
Developanții uscați (pulberi) se aplică pe suprafața controlată prin presărare, sitare, pulverizare sau
electrostatic. Suspensiile de developanți se aplică prin pulverizare, imersare sau pensulare, iar înainte de
aplicare trebuie să ne asigurăm că pulberile sunt cat mai omogen distribuite în lichid.