1.4.3.

3 Obţinerea informaţiilor nodale echivalente în vederea reconstituirii

domeniului (D)

Se alege drept purtător de informaţie forţa nodală, aşa cum s-a procedat şi în cazul
metodei deplasărilor. Se calculează în primul rând forţele pe laturile 3-1 şi 1-2, înmulţind
tensiunile constante
σ x
τ
şi xy cu aria ht, recpectiv
σ y şi τyx cu aria ht (fig. 1.22).
Componentele forţelor pe latura 2-3 se determină din ecuţiile de echilibru ale întregului
element. Toate componentele date în fig.1.22 reprezintă rezultante ale forţelor, care se aplică
pe mijlocul laturilor elementului şi nu în noduri.
Este acum nevoie de o metodologie pe baza căreia să se transfere aceste componente
în noduri. Metoda utilizată în prima fază de dezvoltare a MEF a fost cea numită directă sau
de echivalare statică: se distribuie în mod egal în noduri căte o jumătate din forţele
determinate pe laturi, obţinându-se componentele considerate pozitive ale forţelor trecute în
figura 1.24 înlocuind tensiunile cu relaţiile 1.43 se pot considera forţele nodale obţinute în
figura 1.25 în funcţie de deplasările nodale. Se exemplifică astfel calculele pentru forţa
nodală Fx1.

Fig. 1.22 Prezentarea forţelor necesare calculului tensiunilor

 Fig. 1.23 Echivalarea forţelor cu rezultantele pe fiecare latură

u3 −u1 v 2 −v 1 1−ν u −u v −v
F(12
[( ]
) (13 )
F x1 =−
x +F x
2
1
=− ( τ yx bt+ht ) =−
2
t E
2 (1−ν 2)
¿ h
+
b) (
2 b h )
b+ 2 1 +ν 3 1 h ¿ ¿ ¿

¿
(1.46)

Fig. 1.24 Determinarea componenteler pozitive ale forţelor

Aducând la acelaşi numitor şi notând

Et 1−ν
H= λ=
2 ( 1−ν 2 ) bh şi 2 (1.47)

Forţa nodală Fx1 se poate scrie în funcţie de deplasările nodale sub forma:
 F x 1 =H⋅ ( h2 + λb2 ) u1 + bh ( ν + λ ) v 1 −h 2 u 2− λ bhv 2 −λb 2 u3 −ν bhv 3
[ ] (1.48)

Procedând în mod similar cu toate componentele forţelor nodale, între vectorul

acestora şi cel al deplasărilor nodale se ajunge la o relaţie matriceală de forma:

h2+λb 2 bh ( v+λ ) −h2 −λbh −λb2 −vbh

[ ] { }[ ]
u1
bh 2 i−1
v1 2i
{ Falignl¿ x 1 ¿ ¿¿¿} { F y1 ¿ } {F x ¿}{Falignl¿ y2 ¿¿¿¿ } {F x3 ¿} ¿{}=H u2 2 j−1
2 v2 2j
u 3 2 k −1
2k
v3
(1.49)

Notând cu { F }
(e)
vectorul forţelor şi respectiv cu {φ (e ) } , pe cel al deplasărilor
nodale rezultă expresia:
T
{ F( e ) } = [ Fx1 F y1 F x2 F y 2 F x3 F y3 ]
(1.50)
T
{φ (e ) } = [ u1 v 1 u2 v 2 u3 v 3 ]
(1.51)

Relaţia (1.50) poate fi pusă sub forma:

{ F( e ) } = [ K(e)] {φ (e ) } , (1.52)

unde: [ K(e)] este matricea pătrată.

(e)
In fapt, determinarea matricei [ K ] reprezintă aducerea problemei tratate la cazul
cunoscut al metodei deplasărilor. Etapele de calcul ce urmează sunt cele descrise în
organigrama din tabelul 1.1.

1.4.3.4 Desfăşurarea calculelor

In tabelul 1.1 se descriu cele trei elemente în care s-a împărţit placa din figura 1.22.
Tabelul 1.1 Elementele în care a fost împǎrţitǎ placa din figura 1.20
Elemen Noduri Baza şi
t înălţimea
i j k b h
I 1 2 3 2 1
II 2 4 5 2 1
III 3 3 2 2 1

Considerând v = 0.3, t = 1 şi luând, pentru simplificarea calculelor E = 3.64, factorii

daţi de relaţiile (1.46) sunt:

Et 3 , 64×1
H= = =1
2 ( 1−v 2 ) bh 2×( 1−0. 32 )×2×1 ; λ=0 .35 (1.53)
 Inlocuind datele b şi h (care, prin modul în care s-a făcut numerotarea sunt aceleaşi
(e)
pentru toate cele trei elemente) rezultă matricea [ K ] sub forma (fig. 1.25):

2.4 1.3 −1 −0.7 −1 . 4 −0 .6 (1) ( 5) (7)

[ ]
1. 3 4 .35 −0. 6 −0 .35 −0 .7 −4 (2) ( 6) (8)
[ K ]= −1 −0.6 1
(e) 0 0 0 .6 (3) ( 7) (5)
−0.7 −0 .35 0 0.35 0 .7 0 ( 4) ( 8) (6)
−1 .4 −0 .7 0 0.7 1,4 0 (5) ( 9) (3)
−0.6 −4 0.6 0 0 4 ( 6 ) ( 10 ) ( 4) (1.54)
Elem I (1) (2) (3) (4) (5) (6)
Elem II (5) (6) (7) (8) (9) (10)
Elem III (7) (8) (5) (6) (3) (4)

|Date de intrare: 1 - date de control NN (nr. de noduri), NE nr. de elemente

2. Coordonate si condii la limta pentru noduri
(blocaje);
3. Date privind elementele (noduri de definitie, material, geometrie);
4. Sarcini nodale

e=1

Matricea de rigiditate [K ] pentru elementul e

DA NU
e NE
e=e+1

Daca G = NN g (unde g reprezinta gradele de libertate pe nod),

se
declara o matrice globala [K] avand dimensiunile G G, ai carei termeni
sunt egali cu
zero

e=1

Se transfera componentele matricei [K ] intr-o matrice cu dimensiuni globale [K ] ; se scriu

ecuatiile de bilant (echilibru) insumand matricele [K ] in matricea globala [K]

DA NU
e NE
e=e+1

Se obtine un sistem de ecuatii prin impunerea conditiilor la limita si introducerea sarcinilor

nodale

Se rezolva sistemul de ecuatii obtinandu-se necunoscutele nodale (de exemplu deplasari)

Se calculeaza pentru fiecare element pe baza valorilor nodale determinate

anterior
marimile ce prezinta interes (de exemplu forte nodale si/sau
tensiuni)

Tiparire rezultate (de exemplu deplasari, forte nodale, momente nodale,

reactiuni sau/si
tensiuni)

STOP
 Fig. 1.25 Schema determinării matricei [K]

In continuare calculul se desfăşoară după metoda echilibrului total.

a. Divizarea cuprinde 5 noduri, în fiecare existând două deplasări necunoscute (u şi
v); ca urmare vectorul global al deplasărilor Ф, va fi de forma:
T
{ φ }=[ u1 v 1 u2 v 2 u 3 v 3 u 4 v 4 u5 v 5 ] (1.55)

iar cel al forţelor nodale P, de forma:

T
{ P }=[ P x1 P y1 P x 2 P y 2 P x3 P y3 Px P y 4 P x 5 P y 5 ] (1.56)

b. Matricea globală [K] va avea zece linii şi zece coloane. Pentru plasarea corectă a
(e)
termenilor din matricele [ K ] se va utiliza un algoritm similar cu cel dat in matricea
următoare:

l2 lm −l 2 ( 2 i−1 )

[ ]
−lm
e
lm m2 −m2
[ K ( e ) ]= EA −lm ( 2 i)
L −l 2 −lm −l 2 lm ( 2 j−1 )
−lm −m2 lm m2 (2 j)
(1.56)
(2i-1) (2i) (2j-1) (2j)

Poziţiile termenilor sunt date de expresiile scrise în paranteză sub matricea pătrată din
relaţia 1.54. Din relaţia 1.54 se indică liniile şi coloanele în care trebuie plasaţi termenii în
(e)
matricea globală. De exemplu, matricea [ K ] pentru elementul II se plaseză în liniile
şi coloanele (5), (6), (7), (8), (9), (10). Contribuţia fiecărui element la matricea globală poate
fi uşor identificată în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2 Contribuţia elementelor la matricea globală

I 2.4 1,3 -1 -0.7 -1.4 -0.6 u1 1
I 1.3 4.35 -0.6 - -0.7 -4 v1 2
0.35
I+ -1 -0.6 1+ 0 0 0.6 -1.4 u2 3
III 1.4 +0 +0 +0.7 -0.7
I+ -0.7 - 0 0.35 0.7 0 -0.6 v2 4
III 0.35 +0 +4 +0.6 0 -4
I+ -1.4 -0.7 0 0.7 1.4 0 u3 5
II+ +0 +0.6 +2.4 +1.3 -1 -0.7 -1.4 -0.6
III +0 -1 -0.6
I+ -0.6 -4 0.6 0 0 4+ v3 6
II+ +0.7 +0 +1.3 4.35 -0.6 - 0.7 -4
III +0 +0.35 -0.7 0.35
-
0.35

II+ -1.4 -0.6 -1 -0.6 1+ 0+ 0 0.6 u4 7

 III -1 -0.7 2.4 1.3
II+ -0.7 -4 -0.7 -0.35 0+ 0.35 0.7 0 v4 8
III -0.6 -0.35 1.3 4.35
II -1.4 -0.7 0 0.7 1.4 0 u5 9
II -0.6 -4 0.6 0 0 4 v5 10

u1 v1 u2 v2 u3 v3 u4 v4 u5 v5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

c. Tinând seama de modul de prezentare a plăcii din figura 1.22 rezultă condiţiile:

u1 = v1 = u3 = v3 = u5 = v5= 0 (1.57)

Dacă se elimină liniile şi coloanele (1), (2), (5), (6), (9), (10), rămân numai termenii
din matricele îngroşate din tabelul 1.2, care conduc la urmǎtorul sistem de ecuaţii:

2. 4 0 −1. 4 −0 . 7 u2 P x 2=0

[ 0 4 . 35 −0 . 6 −4
−1. 4 −0 . 6 3 . 4
−0 .7 −4 1 .3
1.3
4 .7
]{ } { }
v2
u4
v4
P =4
= y2
P x 4 =5
P y 4 =0
(1.58)

d. Rezolvând sistemul se obţin deplasările nodale necunoscute, adicǎ:

U2 = 2.099; v2 = 4.639; u4 = 1,705; v4 = 3.789 (1.59)

e. Tensiunile se pot determina acum din relaţia (1.45); de exemplu, pentru elementul
1 se pot calcula tensiunile:

E u2 −u1 v 3 −v 1 3. 64 2. 099−0 0−0

σ Ix =
( 1−ν ) b
2 ( +ν
h
= )
( 1−0 .3 2 ) 2 ( + 0. 3
1 )
(1.60)

E u3 −u1 v 2 −v 1 1−v 3 , 64 0−0 4 , 639−0

τ Ixy =τ Iyx = 2
( 1−ν ) ( h
+
b )2
=
( 1−0 . 3) 1 (
+
2 )
Din cauza divizării plăcii din figura 1.20 într-un număr prea mic de elemente, valorile
tensiunilor determinate mai sus, sunt probabil departe de realitate astfel că rezultatul
calculului nu a mai fost precizat.
După cum s-a prezentat, modul de lucru al MEF aplicat la un caz simplu, se pot
detalia, pentru problemele mai complexe şi unele probleme specifice legate de aplicarea
ideilor de bază ale metodei. Aceste aspecte sunt legate de problema utilizării a câteva zeci sau
chiar sute de tipuri de elemente de discretizare propuse de softurile de specialitate în
condiţiile în care această metodă de lucru este structurată doar pe câteva idei simple.