UI - 7 - Macroscopia Si Defectos PDF

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7.
MACROSCOPIA ŞI DEFECTOSCOPIA
MATERIALELOR
Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei unități de învățare, studentul va
cunoaşte şi înţelege:
 aspectele teoretice privind analiza macroscopică a unor

materiale folosite în industria constructoare de maşini şi în cea
a materialelor de construcţii (piese turnate, obţinute prin
deformate plastică şi epruvete metalice sau nemetalice rupte
prin tracţiune/compresiune/oboseală);
 noţiunile teoretice şi aplicative de bază privind controlul
nedistructiv al materialelor metalice (cu radiaţii penetrante, cu
ultrasunete, cu lichide penetrante şi cu pulberi magnetic);
 volumul şi prevederile normelor de control defectoscopic, astfel
încât cheltuielile cu controlul şi prevenirea pierderilor în
procesul de fabricaţie să fie minime, capacitatea şi gradul de
utilizare ale unei secţii de control nedistructiv,
 aspectele privind poluarea mediului generată de principalele
procedee de control nedistructiv.
CUVINTE CHEIE:
Macroscopie, defectoscopie, ultrasunet, poluare antropică,
concentrație maxim admisă.
Cuprins unitate de învăţare:

7.1. Macroscopia materialelor metalice şi nemetalice ............. 206
7.1.1. Aspecte economice .................................................. 211
7.1.2. Aspecte privind poluarea mediului .......................... 212
7.1.3. Scopul şi conţinutul aplicaţiei practice .................... 213
7.1.4. Aparatura folosită. Modul de lucru ......................... 213
7.1.5. Lucrare de verificare ............................................. 213
204 Ecotehnologie: Noţiuni teoretice, aplicaţii şi studii de caz
7.2. Defectoscopia materialelor metalice ............................... 214

7.2.1. Controlul cu radiaţii penetrante ............................. 214
7.2.2. Controlul cu ultrasunete ......................................... 216
7.2.3. Controlul cu lichide penetrante ............................... 218
7.2.4. Controlul cu pulberi magnetice ............................... 219
7.2.5. Aspecte economice .................................................. 221
7.2.6. Aspecte privind poluarea mediului .......................... 223
7.2.7. Scopul şi conţinutul aplicaţiei practice .................... 225
7.2.8. Aparatura folosită. Modul de lucru ......................... 226
7.2.9. Lucrare de verificare ............................................. 226
7.3. Studii de caz ...................................................................... 227
7.3.1. Determinarea costului operaţiei de control
nedistructiv ............................................................ 227
7.3.2. Previziunea producţiei industriale folosind metoda
Lanţurilor lui Markov ............................................. 228
7.4. Teste de autoevaluare (grilă) ............................................. 233
Rezumat ..................................................................................... 234
Bibliografie ................................................................................. 235
Macroscopia şi defectoscopia materialelor 205
7. MACROSCOPIA ŞI DEFECTOSCOPIA
MATERIALELOR
Studiul macroscopic, prima etapă în cercetarea structurii şi

caracteristicilor materialelor, reprezintă examinarea efectuată cu
ochiul liber sau cu lupe simple (mărire maxim 50:1) al aspectului
exterior al pieselor, suprafeţelor de rupere sau al unor secţiuni special
pregătite şi atacate, în scopul de a obţine informaţii cu privire la felul
materialului, granulaţia sa, tratamentele termice suferite sau pentru
punerea în evidenţă a eventualelor defecte.
Defectoscopia reprezintă ansamblul de procedee utilizate
pentru examinarea materialelor pieselor şi îmbinărilor sudate, cu
scopul depistării defectelor, determinării naturii şi parametrilor
acestora (poziţia, orientarea şi mărimea) şi emiterii deciziilor de
acceptare, remediere sau rebutare, în concordanţă cu criteriile sau
limitele de admisibilitate prescrise în documentaţiile de execuţie,
norme şi standarde. Stabilirea naturii defectului este utilă în
identificarea cauzelor şi fixarea măsurilor de corectare a execuţiei sau
a tehnologiei.
Metodele convenţionale de control nedistructiv ce se vor studia
în cadrul aplicaţiilor practice şi care ocupă, după statisticile
internaţionale, aproximativ 94 % din volumul total al defectoscopiei
nedistructive, sunt: defectoscopia cu radiaţii penetrante, controlul cu
ultrasunete, controlul cu lichide penetrante şi controlul cu pulberi
magnetice. Această clasificare a metodelor de control defectoscopic
(nedistructiv) are la bază criteriul adecvării la detectarea
imperfecţiunilor funcţie de localizarea acestora în piesă (la suprafaţă,
în imediata vecinătate a suprafeţei sau complet incluzionate).
Dezvoltarea macroscopiei şi a defectoscopiei are ca principal
argument eficienţa economică. Printre principalele resurse cu efecte
directe asupra eficienţei economice a acestor metode de control
nedistructiv se numără: scăderea cheltuielilor materiale, a celor de
exploatare şi întreţinere, a forţei de muncă, a timpului afectat
controlului etc., concomitent cu mărirea productivităţii şi ritmicităţii
muncii la care se adaugă preîntâmpinarea pierderilor în producţie şi în
exploatare, micşorarea rebuturilor, dar şi îmbunătăţirea calităţii
produselor.
Printre principalele resurse cu efecte indirecte asupra eficienţei
economice a metodelor de control nedistructiv se numără: mărirea
durabilităţii, fiabilităţii de funcţionare şi a gradului de siguranţă în
exploatare a produselor, reducerea coeficienţilor de siguranţă în
proiectare (economisirea materialelor), determinarea cauzelor

deficienţelor constatate şi aplicarea corecţiilor necesare, predicţia
modului de comportare în exploatare şi a regimurilor optime de
funcţionare etc.
7.1. MACROSCOPIA MATERIALELOR

METALICE ŞI NEMETALICE
Studiul macroscopic al aspectului exterior şi al suprafeţelor

de rupere ale pieselor confecţionate din materiale metalice poate pune
în evidenţă, în principal, zonele structurale sau caracterul ruperii.
Astfel, în cazul suprafeţei de rupere a unui lingou turnat
(fig. 7.1), se evidenţiază următoarele trei zone de cristalizare
caracteristice:
I. zona cristalelor marginale foarte fine, ce se formează ca
urmare a contactului materialului metalic lichid cu pereţii reci ai
lingotierei;
II. zona cristalelor columnare, formată din cristale dezvoltate
mai puternic după o anumită direcţie (a cedării căldurii);
III. zona cristalelor centrale, formată din cristale uniform
dezvoltate după toate direcţiile (echiaxiale).
În cazul unei piese turnate, funcţie de grosimea pereţilor piesei,
de natura formei de turnare etc., extinderea celor trei zone amintite
poate fi diferită.
a. b.
Fig. 7.1. Secţiune longitudinală într-un lingou turnat.
a. aspectul suprafeţei; b. zonele structurale.
I – zona cristalelor marginale; II – zona cristalelor columnare;
III – zona cristalelor echiaxiale.
În fig. 7.2, este prezentată o secţiune transversală printr-un

trunchi de arbore. La arborii anumitor specii, se observă, după un
anumit număr de ani, două zone diferenţiate prin culoare, cantitate de
umiditate, compoziţie chimică, proprietăţi fizico-mecanice. Aceste
zone sunt: zona interioară – duramenul, inactivă fiziologic şi zona
exterioară – alburnul, activă fiziologic.
a. b.
Fig. 7.2. Secţiune transversală într-un trunchi de arbore:
a. aspectul suprafeţei; b. zonele structurale.
1 – alburn; 2 – duramen; 3 – inel anual;
4 – măduvă; 5 – rază medulară; 6 – scoarţă.
Duramenul nu apare în structura lemnului de la început, ci după

ce copacul a trecut de o anumită vârstă (3 ... 5 ani la salcâm, 20 de ani
la stejar, 30 ... 35 ani la pin, 50 ... 70 ani la frasin). Speciile de copaci
care nu au duramen (molid, brad, plop, tei, mesteacăn) au o constituţie
moale.
Unele specii pot să prezinte în secţiunea transversală a
trunchiului, linii de culoare mai deschisă, lucioase, de lungimi diferite,
numite raze medulare (liniile verticale, în secţiunea radială).
Măduva este alcătuită din celule mari friabile şi celule moarte.
În unele cazuri măduva se resoarbe. În secţiunea transversală, golul
care se formează apare ca un ţesut de formă circulară (nuc),
pentagonală (plop) sau stelară (stejar), central sau excentric. Celulele
vii au o dispoziţie concentrică măduvei şi formează zona inelelor
anuale de creştere. Scoarţa este cea care protejează masa lemnoasă
împotriva deteriorării.
Suprafeţele supuse studiului macroscopic privind caracterul
ruperii pot fi obţinute intenţionat în urma încercărilor distructive
efectuate asupra unor epruvete sau pot fi ale unor piese reale avariate
în exploatare.
Ruperile pot fi clasificate în două mari categorii: ruperi ductile
(plastice, tenace) şi ruperi fragile. Din punct de vedere macroscopic,
ruperea ductilă a materialelor metalice se caracterizează prin prezenţa
unor deformaţii plastice prealabile pronunţate (v. fig. 7.3), iar ruperea
fragilă prin absenţa acestor deformaţii înainte de rupere, propagarea
ruperii având loc la limita dintre grăunţi (v. fig. 7.4).
Fig. 7.3. Aspectul ruperii ductile Fig. 7.4. Aspectul ruperii fragile
a unei epruvete metalice. a unei epruvete metalice.
În figurile 7.5 şi 7.6 sunt prezentate aspectele specifice ale

ruperii lemnului la solicitările de tracţiune şi, respectiv, compresiune
pe direcţia fibrelor.
Fig. 7.5. Aspectul ruperilor lemnului Fig. 7.6. Aspectul ruperilor lemnului
la tracţiune pe direcţia fibrelor. la compresiune pe direcţia fibrelor.
Ruperea prin oboseală apare în cazul solicitării piesei la sarcini
care variază în timp după o anumită lege. Ruperea are loc prin
iniţierea şi propagarea unei fisuri până când secţiunea efectivă a piesei
devine mai mică decât secţiunea necesară preluării tensiunilor create
în piesă de forţele exterioare, moment în care se produce ruperea
bruscă (fragilă).
Ca urmare, suprafaţa de
rupere la oboseală prezintă
două zone distincte:
I - zona netedă, care
corespude propagării fisurii;
II - zona grăunţoasă,
corespunzătoare ruperii
fragile (prin smulgere).
O piesă din oţel are pe
suprafaţa de rupere o culoare
gri deschis pe când suprafaţa Fig. 7.7. Aspectul suprafeţei
de rupere a unei fonte cenuşii de rupere la oboseală
este mult mai închisă la a unui material metalic.
culoare (datorită grafitului din I - zona netedă;
compoziţie). II - zona grăunţoasă.
Studiul macroscopic poate fi făcut pe suprafeţe special

pregătite şi atacate cu reactivi metalografici convenabil aleşi pentru
a scoate în evidenţă unele date legate de material, cum ar fi: linii de
deformare plastică, structura îmbinărilor sudate etc.
Pregătirea unui eşantion pentru examenul macroscopic necesită
următoarele operaţii:
 prelevarea probelor, care constă în alegerea locului de unde
trebuie tăiată proba şi debitarea propriu-zisă;
 obţinerea suprafeţelor plane printr-o operaţie de prelucrare
mecanică (frezare, polizare etc.);
 şlefuirea suprafeţelor plane utilizându-se hârtie de şlefuit de
diferite granulaţii (din ce în ce mai mici);
 lustruirea probelor cu ajutorul unei pâsle umezite cu
suspensia unui abraziv fin în apă (Al2O3) sau prin metoda lustruirii
electrolitice;
 spălarea şi uscarea probelor;
 atacarea probei cu reactivi chimici, care permit scoaterea în
evidenţă a structurii diferitelor zone.
Apariţia structurii fibroase are loc în urma prelucrării prin
deformare plastică la rece sau la cald. În timpul deformării plastice la
cald, o dată cu alungirea grăunţilor cristalini pe direcţia de curgere a
materialului, incluziunile nemetalice aflate în structura metalului vor
suferi deplasări şi deformări asemănătoare.
Prelucrarea efectuându-se la cald, se produce fenomenul de
recristalizare (reorganizarea reţelei deformate şi apariţia unor noi
centre de cristalizare în jurul cărora cresc grăunţi noi, echiaxiali), ce
nu va afecta însă incluziunile nemetalice care, fiind deformate şi
orientate, vor determina o structură fibroasă a materialului.
Structura fibroasă, obţinută în urma prelucrării prin deformare
plastică la cald, nu poate fi modificată prin tratament termic şi
determină anizotropia proprietăţilor (proprietăţi diferite după direcţia
perpendiculară pe fibră sau în lungul ei).
Proiectarea pieselor şi a tehnologiei de execuţie se face ţinând
cont de structura fibroasă a pieselor obţinute prin deformare plastică.
Fibrele trebuie să fie neîntrerupte (continue), paralele (să nu se
intersecteze) şi să urmărească conturul piesei. Ţinând cont că fibrajul
este dat de orientarea impurităţilor, iar acestea sunt bogate în fosfor,
rezultă că el poate fi pus în evidenţă pe o probă special pregătită prin
atac cu reactiv Oberhöffer (v. fig. 7.8).
În cazul sudării prin topire cu arc electric (v. fig. 7.9), o parte
din energia sursei termice utilizate produce încălzirea (sub
temperatura de topire) unei zone din materialul de bază, MB, 1 şi 2,
adiacentă locului de formare a cusăturii sudate, CUS, 3.
a. b.
Fig. 7.8. Capătul unei prăjini de pompare obţinută prin deformare
plastică şi tratată cu reactiv Oberhöffer.
a. aspectul suprafeţei; b. structura fibroasă.
Prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare, odată cu

răcirea băii de metal lichid are loc şi răcirea acestei zone. Datorită
acestui fapt, zona adiacentă cusăturii afectată de acţiunea ciclurilor
termice se numeşte zonă influenţată termic, ZIT, 4.
Realizarea îmbinării sudate prin topire presupune prelucrarea
prealabilă a marginilor pieselor ce se îmbină în scopul obţinerii unui
rost de sudare, 5, în care se formează baia de metal topit. În funcţie de
grosimea pieselor ce se sudează (v. fig. 7.9, a), cusătura poate fi
realizată din unul sau mai multe rânduri, 6 (A, B, C, ...). Rândurile
situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile cusăturii, 7 (I, II, III ...).
a. b.
Fig. 7.9. Piesă sudată prin topire cu arc electric:
a. elementele îmbinării sudate; b. aspectul suprafeţei
unei epruvete sudată şi tratată cu reactiv Nital.
1, 2 – material / metal de bază, MB; 3 – cusătură / îmbinare sudată, CUS;
4 – zonă influenţată termic, ZIT; 5 – rost de sudare în X; 6 – rânduri; 7 – straturi.
Prin atacarea unei probe special pregătite cu reactiv Adler sau

Nital (fig. 7.9, b) se pot pune în evidenţă cele trei zone prezentate
anterior. Se pot preciza: forma rostului, extinderea ZIT, numărul de
straturi şi rânduri, precum şi defecte macroscopice (pori, incluziuni

nemetalice etc).
7.1.1. ASPECTE ECONOMICE

Pentru a putea analiza şi previziona evoluţia producţiei
mondiale industriale pe termen scurt, se poate utiliza metoda
Lanţurilor lui Markov. Teoria Lanţurilor lui Markov consideră că
rezultatul oricărei determinări depinde de rezultatul care o precede
direct şi numai de acesta.
Determinarea previziunii pe baza Lanţurilor lui Markov
presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Se transformă datele asolute în mărimi relative;
2) Se determină matricele de tranziţie de la un an la altul,
obţinându-se „n-1” matrice, unde „n” este numărul de ani pentru care
avem informaţii. În cadrul acestei etape, trebuie parcurse mai multe
faze:
a) se trec la extremele matricei, datele din primii doi ani
pentru care avem informaţii: pe verticală se trec datele din anul de
bază, iar pe orizontală se trec datele din anul curent;
b) se stabileşte diagonala fidelităţii, care se compune din
cele mai mici date dintre cele înscrise la extremele matricei;
c) se calculează diferenţele dintre datele corespunzătoare
„diagonalei fidelităţii” şi cele înscrise la extrema matricei:
întotdeauna, diferenţele obţinute pe orizontală semnifică creşteri ale
indicatorului în perioada curentă faţă de perioada de bază, iar
diferenţele înregistrate pe verticală, invers;
d) repartizarea diferenţelor de la extremele matricei, în
interiorul acesteia, astfel încât suma elementelor de pe linie sau
coloană să fie egală cu cifra înscrisă la extremele acesteia.
În acelaşi mod se determină toate cele „n-1” matrice de
tranziţie, MT (având date din „n” ani);
3) Din însumarea matricilor de tranziţie determinate anterior,
MT, rezultă matricea totală de tranziţie, T:
n
T   M Tk ; (7.1)
k 1
4) În urma împărţirii fiecărui element de pe linie la totalul liniei

respective, în cadrul matricei totale de tranziţie, T, rezultă matricea
probabilă de tranziţie, PT;
5) Structura previzionată, anulTn+1, se determină prin înmulţirea

transpusei matricei probabile de tranziţie cu vectorul structurii din
ultimul an pentru care avem informaţii:
anulnT1  PTT  anulnT . (7.2)
7.1.2. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

Industria (extractivă, energetică, metalurgică, siderurgică,
petrochimică, materialelor de construcţii, constructoare de maşini etc.)
ocupă locul doi, după transportul rutier, cu o contribuţie de cca. 17 %
la poluarea antropică a atmosferei.
În funcţie de starea de agregare, poluanţii pot fi: gaze (dioxid
de carbon, monoxid de carbon, oxizi de azot, clor, dioxid de sulf etc.),
lichide (hidrocarburi şi solvenţi organici în stare de vapori sau sub
formă de ceaţă etc.), solide (pulberi de natură diferită, sub formă de
particule solide cu dimensiuni variabile, fin dispersate în aer) sau
aerosoli (de metale grele, oxizi metalici etc.). Caracterizarea
poluanţilor atmosferici se poate face determinând concentraţia, gradul
de persistenţă şi influenţa lor reciprocă (v. § 1.4.2).
Limitele de concentraţie pentru substanţele toxice din
atmosferă sunt stabilite prin norme care pot fi diferite de la o ţară la
alta. În ţara noastră, normele Ministerului Sănătăţii inventariază peste
400 de agenţi poluanţi atmosferici, pentru care sunt indicate
concentraţiile maxime admise.
În tabela 7.1, sunt prezentate concentraţia maximă admisă şi
gradul de persistenţă pentru câţiva dintre principalii poluanţi
atmosferici din România.
Tabela 7.1.
Concentraţia maximă admisă şi gradul de persistenţă
pentru câţiva dintre principalii poluanţi atmosferici din România
Concentraţia maximă admisă, CMA Gradul
Poluant (mg/m3) de persistenţă
instantaneu în 24 de ore (remanentă)
CO 6,00 2,00 2 - 3 ani
SO2 0,75 0,25 4 zile
NO2 0,30 0,10 5 zile
NH3 0,30 0,10 2 zile
H2S 0,03 0,01 2 zile
Cl2 0,03 0,01 -
7.1.3. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

Scopul lucrării este îmbogăţirea cunoştinţelor studenţilor, atât
cu noţiuni teoretice, cât şi cu elemente de lucru practic, privind analiza
macroscopică a unor materiale folosite în industria constructoare de
maşini şi în cea a materialelor de construcţii.
Lucrarea va cuprinde: rezultatele cercetărilor, folosind
metodele analizei macroscopice, a unor piese rupte sau a unor probe
metalografice pregătite în acest scop; rezultatele previziunilor
economice obţinute, folosind metoda Lanţurilor lui Markov; noţiunile
generale referitoare la clasificarea poluanţilor.
7.1.4. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

Pentru efectuarea lucrării de laborator se vor folosi următoarele
materiale: piese turnate (din oţel şi fontă) rupte; epruvete metalice
rupte la încercarea la tracţiune (care au prezentat rupere ductilă şi
rupere fragilă); epruvete din lemn rupte la tracţiune şi compresiune pe
direcţia fibrelor; piese din oţel rupte la oboseală; probe din oţel sudat;
piese obţinute prin deformare plastică.
Se vor analiza suprafeţele de rupere ale unui lingou de oţel,
aspectul ruperilor la tracţiune şi oboseală a epruvetelor metalice,
aspectul ruperilor lemnului la tracţiune şi compresiune pe direcţia
fibrelor. Se vor studia macroscopic suprafeţele special pregătite şi
atacate cu reactivi metalografici, pentru cazul unei piese deformate
plastic prin forjare şi a uneia obţinută prin sudare prin topire.
Folosind metoda Lanţurilor lui Markov, se vor efectua calcule
de previziune economică (v. studiul de caz 7.3.2). Se vor clasifica
poluanţii în funcţie de starea de agregare şi caracteristicile acestora,
prin intermediul concentraţiei şi gradului de persistenţă.
7.1.5. LUCRARE DE VERIFICARE

1. Cum se obţin suprafeţele supuse studiului macroscopic din punct de
vedere al caracterului ruperii ?
2. Care sunt, din punct de vedere macroscopic, zonele structurale ale
trunchiului de arbore ?
3. Care este diferenţa dintre ruperea ductilă şi ruperea fragilă a
materialelor metalice ?
4. Care sunt zonele distincte ale unei suprafeţe de rupere la oboseală ?
5. Care este procedeul tehnologic de prelucrare a materialelor metalice
care duce la apariţia structurii fibroase ?
6. Specificaţi zonele observate în secţiunea transversală a unei îmbinări

sudate.
7. Care este aportul industriei la poluarea antropică a atmosferei ?
8. Cum se pot caracteriza poluanţii atmosferici în funcţie de starea de
agregare ?
9. Care este poluantul atmosferic ce are valorile maxime ale
concentraţiei şi gradului de persistenţă ?
10. Care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru determinarea
previziunii prin metoda Lanţurilor lui Markov ?
7.2. DEFECTOSCOPIA MATERIALELOR

METALICE
7.2.1. CONTROLUL CU RADIAŢII PENETRANTE
Controlul cu radiaţii penetrante se bazează pe fenomenul de

atenuare (prin absorbţie sau dispersie) pe care îl suferă radiaţia
penetrantă, I0, la trecerea prin obiectul controlat, 2, şi pe
impresionarea diferenţiată a peliculei fotografice, 3 (v. fig. 7.10), în
funcţie de intensitatea radiaţiilor incidente pe peliculă.
Gradul de atenuare, I,
depinde de grosimea obiectului
controlat, s, natura materialului
controlat, μ, intensitatea, I0 şi
energia radiaţiei penetrante (X sau
γ).
Variaţia intensităţii radiaţiei,
5, ca urmare a atenuării, este dată
de relaţia:
I  I 0  e  s , (7.3)
Fig. 7.10. Schema de principiu
a metodei de control
în care: I0 este intensitatea cu radiaţii penetrante.
iniţială a fascicolului de radiaţie, 4; 1 – sursa de radiaţii;
 – coeficientul de atenuare a 2 – obiectul controlat; 3 – filmul
radiaţiilor (dependent de materialul fotografic; 4 – radiaţia penetrantă;
străbătut); s – grosimea 5 – radiaţia atenuată; 6 – diafragmă;
s – grosimea obiectului controlat;
materialului străbătut. t – grosimea defectului.
Etapele controlului cu radiaţii penetrante sunt: pregătirea

obiectului controlat, expunerea şi atenuarea diferenţiată dată de
materialul examinat, developarea filmului radiografic, detectarea
defectelor pe film.
După pregătirea corespunzătoare a obiectului de controlat, 2
(degresare, decapare etc.), se alege sursa de radiaţii, 1, defectoscopul
Röntgen (radiaţii X) sau izotopii radioactivi (radiaţii ). Alegerea se
face în funcţie de tehnica de control prescrisă, materialul, , şi
grosimea piesei de controlat, s, respectiv de geometria expunerii.
Condiţiile de expunere se aleg cu ajutorul unor nomograme.
Filmele, 3, utilizate pentru radiografiere au diferite granulaţii şi
sunt prevăzute cu ecrane intensificatoare, care atenuează efectul
împrăştierii şi le protejează împotriva radiaţiei secundare. Filmele
radiografice, 3, se developează, conform specificaţiilor
producătorului, parcurgându-se următoarele etape: revelare, stopare,
fixare, spălare şi uscare. Radiografiile se examinează cu ajutorul
negatoscoapelor şi vor însoţi produsul căruia îi certifică calitatea.
După controlul cu radiaţii penetrante, pe pelicula fotografică
apar elementele prezentate în figura 7.11, a. Pentru evidenţierea
zonelor examinate şi a celor cu defecte, se vor utiliza simboluri de
plumb (săgeţi, cifre, litere etc.).
Calitatea radiografiei se determină prin examinarea imaginii
indicatorului de calitate.
Indicatorii de calitate ai imaginii (v. fig. 7.11, b) sunt
standardizaţi şi pot fi: cu trepte şi găuri, 6, respectiv cu fire, 7.
a. b.
Fig. 7.11. Peliculă fotografică pentru o îmbinare sudată cap la cap.
a. modul de amplasare a elementelor necesare la controlul cu radiaţii penetrante;
b. tipuri de indicatori de calitate a imaginii.
1 – indicativ poansonat pe piesă; 2 – săgeţi de limitare a conturului cusăturii;
3 – indicativ din plumb; 4 – indicator de calitate a imaginii, ICI;
5 – îmbinare sudată; 6 – ICI cu trepte şi găuri; 7 – ICI cu fire.
Aceştia se aleg în funcţie de materialul examinat, grosimea lui

şi tehnica de examinare. Cu cât numărul treptelor sau firelor citite pe
filmul fotografic este mai mare, cu atât calitatea radiografiei este mai
bună.
Pentru identificarea cu uşurinţă a piesei examinate
corespunzătoare filmului fotografic analizat, se utilizează indicatorul
poansonat pe piesă (a cărui imagine se va regăsi şi pe film).
Metoda permite depistarea defectelor de suprafaţă şi de interior
fără a evidenţia adâncimea la care se află.
Productivitatea controlului cu radiaţii penetrante scade pe
măsura creşterii grosimii pieselor, iar la configuraţiile geometrice
complexe ale acestora aplicabilitatea metodei este îngrădită de
posibilităţile de manevrare a tuburilor de radiaţii X.
7.2.2. CONTROLUL CU ULTRASUNETE
Controlul cu ultrasunete (vibraţii mecanice de frecvenţă

superioară celei care produce o senzaţie auditivă, 16·103 … 13·108
Hz) se bazează pe fenomenele de reflexie şi refracţie, difracţie şi
atenuare a ultrasunetelor, fenomene care se produc la suprafeţele de
separare a mediilor cu rezistenţă acustică diferită.
Ultrasunetele pentru controlul nedistructiv sunt generate
aproape în exclusivitate prin piezoelectricitate. Sunt utilizate plăcuţe
de cuarţ sau din ceramici piezoelectrice, care sub efectul unui impuls
electric generează ultrasunete.
Principalele două metode de control cu ultrasunete utilizate
sunt următoarele:
 metoda cu impuls reflectat (tab. 7.2, a). Se folosesc
palpatoare E şi R cu funcţii distincte (emisie sau recepţie) sau
palpatoare E/R cu funcţie dublă (emisie şi recepţie), 1, plasate pe
aceeaşi parte a piesei examinate, 2. În acest caz se recepţionează
fasciculul ultrasonic, purtător al informaţiei defectoscopice, reflectat
după emisie, o dată sau de mai multe ori, de suprafeţele piesei sau de
defectele conţinute în aceasta;
 metoda cu impuls transmis (tab. 7.2, b). Palpatorul care
emite fasciculul ultrasonic (emiţătorul, 1) este plasat pe o parte a
piesei examinate, 3, iar palpatorul care recepţionează fasciculul
atenuat (receptorul, 2), purtător al informaţiei defectoscopice, se află
pe cealaltă parte a piesei.
Tabela 7.2.
Scheme de control cu ultrasunete.
Variante de examinare cu incidenţă normală.
Metoda Schiţa Imaginea pe ecranul
de examinare metodei osciloscopului
0 1 2
a. cu impuls
reflectat
1 – palpator cu funcţie dublă (emisie - recepţie);

2 – obiectul controlat; 3 – defectul D1; 4 – defectul D2;
5 – defectul D; 6 – ecranul osciloscopului.
II – impuls iniţial; IF – impuls de capăt;
ID; D1,2 – impuls defecte (D; D1, D2).
b. cu impuls
transmis
1 – palpator cu funcţie de emisie; 2 – palpator

cu funcţie de recepţie; 3 – obiectul controlat;
4, 5 – defectul D; 6 – ecranul osciloscopului.
În vederea transmiterii cu pierderi minime a fascicului

ultrasonic de la palpatoare la piese şi invers, este necesar să se
realizeze o cuplare acustică adecvată.
Defectoscopia cu ultrasunete se aplică cu succes la controlul
semifabricatelor şi îmbinărilor sudate din oţeluri carbon ori slab aliate,
la materiale nemetalice şi nemagnetice, cu grosimi până la 700 mm;
peste 80 mm este cea mai sigură metodă de detectare a defectelor.
Rezultate bune se obţin şi la controlul semifabricatelor şi
construcţiilor sudate din aluminiu sau aliaje de aluminiu.
Metoda permite depistarea defectelor de interior, evidenţiind şi
adâncimea la care se află acestea. Dificultăţile întâlnite la controlul cu
ultrasunete privind depistarea defectelor din imediata vecinătate a
suprafeţei au condus la completarea metodei cu alte defectoscopii
specifice (cu lichide penetrante şi cu pulberi magnetice).
7.2.3. CONTROLUL CU LICHIDE PENETRANTE

Controlul cu lichide penetrante este o metodă de control
nedistructiv folosită pentru identificarea defectelor de suprafaţă
(fisuri, crestături, pori, exfolieri etc.) ale pieselor metalice şi
îmbinărilor sudate.
Etapele defectoscopiei cu lichide penetrante (v. fig. 7.12) sunt:
 pregătirea suprafeţelor piesei controlate prin spălare cu
solvenţi organici sau cu detergenţi şi decapare cu soluţii bazice sau
acide (fig. 7.12, a);
a. b. c.
d. e.
Fig. 7.12. Etapele defectoscopiei cu lichide penetrante:
a. pregătirea suprafeţelor piesei controlate; b. aplicarea lichidului penetrant;
c. îndepărtarea excesului de lichid penetrant; d. aplicarea substanţei developante;
e. vizualizarea macroscopică a defectelor.
1 – piesa controlată; 2 – defect de suprafaţă; 3 – solvent organic sau detergent;
4 – lichid penetrant; 5 – jet de apă; 6 – substanţă developantă.
 aplicarea pe suprafaţa piesei controlate, prin pulverizare,

pensulare sau imersare, a unui lichid penetrant, care, datorită
proprietăţilor de capilaritate, pătrunde în discontinuităţile superficiale
ale piesei (v. fig. 7.12, b).
Substanţele folosite în defectoscopia cu lichide penetrante
nu trebuie să producă reacţii chimice cu materialul piesei controlate şi
nu trebuie să reacţioneze între ele. Lichidele penetrante se pot clasifica
după următoarele criterii:
 după natura contrastului: penetranţi coloraţi, penetranţi
fluorescenţi, penetranţi cu alt contrast (de ex. penetranţi radioactivi);
 după solubilitate: penetranţi solubili în apă, penetranţi
solubili în solvenţi organici, penetranţi cu postemulsionare (pot fi
îndepărtaţi prin spălare numai după aplicarea unui emulgator);
 îndepărtarea prin spălare a excesului de lichid penetrant de
pe suprafaţa piesei examinate (v. fig. 7.12, c) şi aplicarea pe aceasta,
prin pensulare, cernere, presărare, pulverizare sau imersare, a unei
substanţe developante, cu proprietăţi absorbante (v. fig. 7.12, d).
Aceasta extrage lichidul penetrant rămas în discontinuităţile
superficiale ale piesei şi formează un fond contrastant, evidenţiind
prezenţa defectelor (v. fig. 7.12, e); fisurile şi defectele plane apar sub
formă de linii, iar porozităţile sub formă de aglomerări de puncte
colorate.
În funcţie de forma de prezentare, substanţele developante
utilizate pot fi: developanţi pulbere şi developanţi în suspensie;
 examinarea suprafeţei controlate (v. fig. 7.12, e), care se
face la lumină difuză (în cazul utilizării penetranţilor coloraţi) sau la
lumină ultravioletă (în cazul folosirii penetranţilor fluorescenţi);
 înregistrarea rezultatelor, prin fotografiere sau prin marcare
pe o schiţă a poziţiei şi formei defectelor.
Controlul cu lichide penetrante este economic şi uşor de aplicat
în condiţii de şantier. Datorită faptului că nu se pot depista defectele
interne, fără răspuns la suprafaţa pieselor sau îmbinărilor sudate, se
utilizează numai la controlul preliminar sau complementar.
7.2.4. CONTROLUL CU PULBERI MAGNETICE

Controlul cu pulberi magnetice se aplică pieselor fabricate din
materiale feromagnetice. Obţinerea informaţiei defectoscopice, prin
această metodă, se bazează pe diferenţa de permeabilitate magnetică
dintre materialul piesei controlate şi materialul defectelor sau a
discontinuităţilor existente în acesta.
Liniile de flux ale câmpului magnetic creat în piesa controlată

ocolesc discontinuităţile cu permeabilitate magnetică mai mică decât a
materialului piesei sau se concentrează în jurul defectelor cu
permeabilitate magnetică mai mare, conturându-le.
Etapele defectoscopiei cu pulberi magnetice sunt următoarele:
 depunerea pulberii magnetice pe suprafaţa piesei
controlate.
Pulberile magnetice pentru controlul defectoscopic sunt
produse solide, granulate pe dimensiuni (granulaţie fină, medie şi
grosieră), colorate (roşii, galbene), necolorate (albe, negre) sau
luminofore (fluorescente).
Pulberile magnetice se aplică pe suprafaţa piesei prin
procedee uscate sau procedee umede.
Procedeele uscate se folosesc atunci când trebuie depistate
defecte fine; pulberea magnetică se aplică pe suprafaţa piesei de
controlat prin pulverizare, cernere sau presărare.
Procedeele umede se folosesc atunci când trebuie puse în
evidenţă defecte mari; pulberea magnetică aflată în suspensie de
petrol, apă sau ulei se aplică prin depunere sau prin imersare
(cufundarea piesei într-o baie care conţine suspensia de pulbere
magnetică).
Pulberile magnetice se ordonează în lungul liniilor fluxului
magnetic, se concentrează în jurul locurilor unde există distorsiuni şi
pun în evidenţă locurile, formele şi dimensiunile aproximative ale
defectelor;
 magnetizarea piesei, pentru evidenţierea defectelor şi, deci,
a distorsiunilor pe care acestea le produc în liniile fluxului magnetic.
În funcţie de forma şi dimensiunile piesei examinate,
precum şi de tipul defecţiunilor urmărite, se impune o selectare
judicioasă a metodei de magnetizare.
În tabela 7.3 sunt prezentate principalele metode de
magnetizare a pieselor, în funcţie de variantele de obţinere a câmpului
magnetic.
Pentru a obţine informaţii defectoscopice concludente, este
necesar ca liniile fluxului magnetic să străbată, pe cât posibil,
perpendicular defectele pe care le are piesa;
 citirea defectelor în lumină difuză, în cazul utilizării
pulberilor magnetice colorate / necolorate, sau în lumină ultravioletă,
în cazul utilizării pulberilor magetice luminofore;
 demagnetizarea completă a piesei examinate, prin aşezarea
acesteia într-un câmp creat de un curent alternativ sau continuu, în
sens contrar liniilor de câmp magnetic. Scopul demagnetizării piesei
după control este eliminarea perturbaţiilor în funcţionare / operaţii

ulterioare (prelucrări prin aşchiere, sudare, vopsire).
Tabela 7.3.
Metode de magnetizare a pieselor pentru controlul cu pulberi magnetice
Tip
Metoda Varianta de obţinere
Schiţa metodei de curent
de magnetizare a câmpului magnetic
electric
electromagnet
alternativ
(jug magnetic)
polară
(longitudinală)
bobină
de magnetizare
alternativ
(conductor parcurs
de curent electric)
flux de curent
circulară
(curentul electric trece continuu
(transversală)
direct prin piesă)
Controlul defectoscopic cu pulberi magnetice ajută la

depistarea defectelor aflate la suprafaţa piesei sau imediat sub
suprafaţa ei.
7.2.5. ASPECTE ECONOMICE

În general, în organigrama de funcţionare a societăţilor
comerciale de producţie industrială este inclusă, cel puţin, o secţie de
control nedistructiv. Capacitatea şi gradul de utilizare ale secţiei de
control nedistructiv au un impact economic major asupra procesului
de fabricaţie. Capacitatea secţiei de control nedistructiv se determină
cu ajutorul relaţiei:
CS ,CND  N i ,CND  S  I  Td , (7.4)
unde: Ni,CND reprezintă numărul instalaţiilor de control nedistructiv;
S – mărimea suprafeţei ocupată de o instalaţie de control nedistructiv;
Td – timpul maxim disponibil de lucru al secţiei de control
nedistructiv; I – norma de utilizare intensivă a suprafeţei. Această
mărime se calculează pe baza realizărilor perioadei de vârf, folosind
relaţia:
Cv
I , (7.5)
cs  H  S
în care: Cv este capacitatea de control în perioada de vârf;

cs – coeficientul de schimburi, care se determină cu relaţia:
NT , p
cs  , (7.6)
N p ,SB
unde: NT,p reprezintă numărul total de persoane din secţia considerată;
Np,SB – numărul de persoane din schimbul de bază;
H – numărul de ore lucrătoare dintr-un schimb în perioada de vârf,
care se calculează cu relaţia:
H  nz  nh , (7.7)
în care: nz este numărul de zile lucrătoare din perioada de vârf;
nh – numărul de ore lucrătoare dintr-un schimb.
Gradul de utilizare al capacităţii secţiei de control nedistructiv,
se determină cu relaţia:
CCND
Gu ,CND   100 , (7.8)
CS ,CND
unde: CCND este capacitatea de control pentru piesele care au fost
executate în perioada respectivă.
Volumul şi prevederile normelor de control defectoscopic
trebuie stabilite astfel încât cheltuielile totale de prevenire şi control a
pierderilor în procesul de fabricaţie să fie minime.
Această condiţie se exprimă prin relaţia:

CT  Cn  pn  Cr  pr  1  g d   CM  CE  M   cr , (7.9)
unde: CT reprezintă costul total; Cn – costul nedetectării defectelor;

Cr – costul rebutării; pn – probabilitatea nedetectării defectelor;
pr – probabilitatea rebutării; gd – gradul de defectare; CM – costul
materialelor folosite (degresanţi, lichide penetrante, developanţi,
pulberi magnetice, filme radiografice / fotografice etc.) pentru o
probă; CE – costul energiei consumate (de regulă, energie electrică) în
toate operaţiile pregătitoare şi efective; M – costul manoperei
consumată pentru execuţia încercării, operaţii pregătitoare şi efective
(se realizează cronometrări); cr – coeficient dependent de regia secţiei
sau laboratorului unde s-au efectuat operaţiile de control nedistructiv
(cr  2,5 ... 3,5).
Mărirea nejustificată a volumului controlului, reducerea
nemotivată a limitelor de admisibilitate a defectelor, aplicarea unor
metode ultrasensibile necorelate cu nivelul de execuţie şi cu
posibilităţile unor mijloace mai simple şi mai puţin costisitoare,
conduc la mărirea preţului de cost şi, prin aceasta, la discreditarea

controlului.
7.2.6. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

Efectele poluării antropice cu radiaţii se resimt în atmosferă,
în apă şi pe sol. Mărimile şi unităţile specifice de radiometrie şi
dozimetrie sunt prezentate în tabela 7.4. Clasificarea efectelor poluării
antropice cu radiaţii penetrante este prezentată în tabela 7.5.
În România, concentraţiile de substanţe radioactive, care
reprezintă pragul de avertizare şi cel de alarmare sunt cele prezentate
în tabela 7.6.
Se estimează că în prezent populaţia României este supusă
anual unei doze efective totale de 2 807 Sv (80,9 % - iradiere naturală,
19,1 % - iradiere artificială).
Pentru ţesuturile vii, pragul radiaţiei de risc este cel care
produce ionizarea acestora şi are valoarea de 10 eV. Radiaţiile produc
radicali liberi – care afectează funcţiile celulelor, uneori chiar ADN-ul
din nucleul celulei. Peste pragul de 0,5 Sv, considerat o doză mare de
iradiaţii, simptomele devin vizibile imediat sau în câteva zile (sistem
imunitar slăbit, afecţiuni ale organelor interne şi ale sistemului nervos
central etc.). Mortalitatea creşte cu 20 % în cazul persoanelor expuse
unei doze de radiaţie de 1 ... 2 Sv.
Principalele măsuri de protecţie a persoanelor care lucrează în
atelierul de defectoscopie cu radiaţii X sunt:
 folosirea camerelor şi a ecranelor de protecţie;
 utilizarea avertizoarelor vizuale luminoase şi acustice pentru
evitarea intrării personalului neautorizat în zonele controlate, de
expunere sau de depozitare a materialelor radioactive;
 controlul medical periodic al personalului profesional;
 verificarea periodică a dozelor de iradiere;
 obligativitatea manipulării instalaţiilor de control de către
personalul profesional autorizat;
 accesul în camera / zona de iradiere se face după decuplarea
instalaţiei de radiaţii X şi depozitarea sursei radioactive în container;
 materialele radioactive se depozitează în containere speciale
închise.
Valorile limită ale nivelului intensităţii de presiune acustică, L,
generată de ultrasunete, la care lucrătorii pot fi expuşi zilnic, fără să
sufere efecte nocive, recomandate de American Conference of
Governmental Industrial Hygienists (A.C.G.I.H.) sunt prezentate în
tabela 7.7.
Tabela 7.4.
Mărimi şi unităţi de radiometrie şi dozimetrie
Sistem vechi Sistem internaţional Relaţie
Mărimea măsurată Definiţie
Nume Simbol Unitate Simbol Nume / Simbol de transformare
Activitate – sursa de radioactivitate Număr de dezintegrări 1Ci = 3,71010 Bq
Curie Ci 1/s s-1 Bequerel, Bq
emite radiaţii pe secundă 1 Bq = 27,0310-12 Ci
Doza absorbită iradiată – parte din Cantitatea de energie primită 1 Gy = 100 rad
Rad Rad J/Kg J/Kg Gray/Gy
radiaţii sunt absorbite de corpul uman de unitatea de masă iradiată 1 mGy = 100 mrad
Doza efectivă – doar o parte din Efectul radiaţiilor asupra 1 Sv = 100 rem
Rem Rem J/Kg J/Kg Sievert/Sv
radiaţii au efect asupra omului organismului uman 1 mSv = 100 mrem
Tabela 7.5.
Clasificarea efectelor poluării antropice cu radiaţii penetrante
Criteriu Clasificare Observaţii / Efecte
Suportul asupra  apar în urma interacţiunii radiaţiilor cu factorul biologic;
Efecte directe
căruia acţionează  determină modificarea compoziţiei şi structurii materiei.
efectele Efecte indirecte  apar în urma interacţiunii radiaţiilor cu mediul.
 se manifestă la doze mari de expunere;
 doza de iradiere de 1 Gray induce sterilitate temporară – tratată imediat este vindecabilă;
Efecte  doza de iradiere de 2 Gray determină creşterea semnificativă a cazurilor de cancer;
pe termen  doza de iradiere de 5 Gray – 50 % din cazuri sunt letale, în câteva săptămâni;
Momentul scurt  doza de iradiere de 7 Gray – 90 % din cazuri sunt letale, în câteva săptămâni;
în care  doza de iradiere de 10-100 Gray – 100 % efect letal, în câteva zile;
se manifestă  doza de iradiere de 100-1000 Gray – 100 % efect letal, în câteva ore.
Efecte  apar după mai mult timp de la momentul iradierii;
pe termen lung  se manifestă ca: boli maligne (cancer), opacifierea cristalinului, radiodermită cronică etc.
Efecte genetice  se manifestă la urmaşii părinţilor iradiaţi.
Efecte teratogene  apar la embrionul uman.
Tabela 7.6.
Concentraţii de substanţe radioactive în România
Limita de avertizare Limita de alarmare
Mediu
(Bq/m3)
Sol 370 1 850
Apă potabilă 1 850 3 700
Aer (aerosoli) 185 333
Tabela 7.7.
Limitele admisibile de expunere la ultrasunete
Frecvenţa (KHz) 10 12,5 16 20 25 31,5 40 50
Nivelul - L (dB) 80 80 80 105 110 115 115 115
Lichidele penetrante şi cele developante nu trebuie să fie acide

sau bazice, pentru a evita reacţiile chimice cu materialul de bază şi
poluarea stratului de ozon.
În cazul defectoscopiei cu lichide penetrante, pentru a proteja
personalul de deservire, se recomandă respectarea următoarelor
măsuri de protecţie individuală şi socială:
 se va evita respirarea directă deasupra zonei de lucru unde se
degajă vapori ai diferitelor componente;
 se impune folosirea măştilor cu filtre, ochelarilor, mănuşilor
şi şorţurilor;
 se recomandă aerisirea intensivă a zonei de lucru şi a
încăperii;
 se interzice depozitarea trusei de componente lângă surse de
căldură;
 se recomandă pregătirea suprafeţelor de examinat folosind
degresanţi pe bază de alcool, în detrimentul celor pe bază de
tricloretan sau tricloretilenă pură, care au un grad ridicat de poluare a
apei şi al stratului de ozon.
Din punct de vedere ecologic, pulberile magnetice utilizate în
defectoscopie trebuie să nu fie toxice, nocive, iritante sau corozive.
7.2.7. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

Scopul lucrării îl constituie însuşirea de către studenţi a
cunoştinţelor de bază privind: controlul nedistructiv al materialelor
metalice (cu radiaţii penetrante, cu ultrasunete, cu lichide penetrante şi
cu pulberi magnetice).
Lucrarea va conţine: studiul metodelor de control nedistructiv,
principalele particularităţi ale acestora, realizarea tehnologiilor de
control şi rezultatele experimentale corespunzătoare. Vor fi

evidenţiate: volumul şi prevederile normelor de control defectoscopic,
astfel încât cheltuielile cu controlul şi prevenirea pierderilor în
procesul de fabricaţie să fie minime, precum şi capacitatea şi gradul de
utilizare ale unei secţii de control nedistructiv.
7.2.8. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

1) În cazul defectoscopiei cu radiaţii penetrante, cu ajutorul
negatoscoapelor din dotarea laboratorului se vor studia şi interpreta
radiografiile unor îmbinări sudate.
2) Pentru efectuarea defectoscopiei cu ultrasunete, se vor
utiliza defectoscoapele cu ultrasunete din dotarea laboratorului la care
se vor cupla palpatoare normale. Se vor investiga piese cu defecte
cunoscute (după etalonarea aparatelor). Se vor determina: poziţia şi
extinderea defectelor. Se vor măsura grosimile cu / fără acces din
ambele părţi.
3) Defectoscopia cu lichide penetrante se efectuează conform
etapelor prezentate anterior. Se utilizează un set de lichide penetrante
şi developante şi câteva piese care prezintă defecte cunoscute. Se vor
alege parametrii de lucru din instrucţiunile produselor şi se vor aplica
pentru detectarea defectelor.
4) Defectoscopia cu pulberi magnetice presupune utilizarea
defectoscopului magnetic RGP/S cu magnetizarea cu flux prin piesă şi
a defectoscopului magnetic EXAPULMAG/03. Dispozitivele de
contact se aşează pe piesă astfel încât defectul să fie orientat
perpendicular pe liniile de forţă ale câmpului magnetic. Se vor pune în
evidenţă defecte cunoscute pe o piesă metalică plană şi pe o ţeavă
(se vor utiliza mai multe metode de magnetizare). Se vor studia
prospecte de aparate utilizate pentru controlul cu pulberi magnetice.
Se vor calcula cheltuielile totale cu defectoscopia şi
prevenirea pierderilor în procesul de fabricaţie, precum şi capacitatea
şi gradul de utilizare al unei secţii de control nedistructiv.
7.2.9. LUCRARE DE VERIFICARE

1. Care sunt etapele defectoscopiei cu radiaţii penetrante ?
2. Care este rolul indicatorului de calitate a imaginii folosit la
defectoscopia cu radiaţii penetrante ?
3. Care sunt tipurile de defecte care se pot depista ca urmare a
utilizării defectoscopiei cu radiaţii penetrante ?
4. Care este pragul radiaţiei de risc pentru ţesuturile vii ?
5. Care sunt criteriile de clasificare a efectelor poluării antropice cu
radiaţii penetrante ?
6. Care sunt etapele defectoscopiei cu ultrasunete ? Care sunt tipurile

de defecte care se pot depista ca urmare a utilizării defectoscopiei cu
ultrasunete ?
7. Care sunt etapele defectoscopiei cu lichide penetrante ? Clasificaţi
lichidele penetrante utilizate pentru defectoscopie.
utilizării defectoscopiei cu lichide penetrante ?
9. Care sunt etapele defectoscopiei cu pulberi magnetice ?
utilizării defectoscopiei cu pulberi magnetice ?
7.3. STUDII DE CAZ
7.3.1. DETERMINAREA COSTULUI OPERAŢIEI

DE CONTROL NEDISTRUCTIV
Să se calculeze costul defectoscopiei cu lichide penetrante,

dacă materialele folosite în acest scop (degresanţi, lichide penetrante,
lichide developante) costă 1 000 u.v. (unităţi valorice).
Costul energiei electrice consumate este 50 u.v., iar cel al
manoperei 500 u.v. Coeficientul care depinde de regia secţiei unde se
realizează acest control are valoarea este 2,85.
REZOLVARE:
Costul operaţiei de defectoscopie cu lichide penetrante se
calculează cu relaţia:
Cdlp  CM  CE  M   cr  1000  50  500  2,85  4418 u.v.
PROBLEME PROPUSE:
1. Să se determine costul energiei electrice consumată la
defectoscopia cu pulberi magnetice pentru controlul a patru piese,
dacă se cunosc următoarele date: costul cu materialele folosite (pulberi
magnetice), CM = 1 315 u.v.; costul manoperei, M = 627 u.v.; costul
operaţiilor de control nedistructiv, Cdpm = 5 625 u.v.; coeficientul
dependent de regia laboratorului de încercări nedistructive, cr = 2,92.
2. O societate comercială controlează produsele obţinute în
urma proceselor tehnologice în secţia de control nedistructiv.
Cantitatea de produse prelucrate anual este de 120 000 buc. Se cunosc
următoarele date: numărul de instalaţii de control nedistructiv în
cadrul secţiei este 3; suprafaţa de control nedistructiv ocupată de o
instalaţie este 25 m2; indicele de utilizare intensivă a unei instalaţii de
control nedistructiv este 0,5 buc/m2/h; secţia lucrează cu săptămâna
neîntreruptă şi cu regimul de lucru a 2 schimburi de 8 h; întreruperile
pentru reparaţii planificate ale unei astfel de instalaţii 750 h / an. Să se

calculeze capacitatea secţiei de control nedistructiv şi gradul de
utilizare al acesteia.
3. În cadrul unei societăţi comerciale producătoare de confecţii
metalice se efectuează periodic încercări nedistructive asupra
produselor fabricate. Să se calculeze coeficientul dependent de regia
laboratorului de încercări nedistructive, cr, pentru un produs, dacă se
cunosc următoarele date: costul energiei electrice consumate,
CE = 125 u.v.; costul cu materialele folosite, CM = 643 u.v.; costul
manoperei, M = 247 u.v.; costul operaţiilor de control nedistructiv,
Ccnd = 2 965 u.v.
4. Cantitatea de produse prelucrate anual de o societate
comercială de producţie este de 130 000 buc. În cadrul acestei firme
funcţionează o secţie de control nedistructiv. Gradul de utilizare al
capacităţii secţiei de control nedistructiv este de 71,18 %. Se cunosc
următoarele informaţii: numărul de instalaţii de control nedistructiv în
cadrul secţiei este de 4; suprafaţa de control nedistructiv ocupată de o
instalaţie este de 30 m2; regimul de lucru al secţiei este cu săptămâna
întreruptă şi 2 schimburi a 8 h; timpul anual de întreruperi pentru
reparaţii planificate ale unei instalaţii este de 175 h. Să se determine
indicele de utilizare intensivă al unei instalaţii de control nedistructiv.
7.3.2. PREVIZIUNEA PRODUCŢIEI INDUSTRIALE

FOLOSIND METODA LANŢURILOR LUI MARKOV
Folosind datele din tabela următoare, să se previzioneze, cu
ajutorul metodei Lanţurilor lui Markov, producţia mondială
industrială în anul 2004.
Tabela 7.8.
Lemn, Ţiţei extras, Minereu de fier,
Anul Total
mil. tone mil. tone mil. tone
2000 4 128 3 330 649 8 107
2001 4 634 3 358 641 8 633
2002 4 285 3 484 673 8 442
2003 4 555 3 438 699 8 692
REZOLVARE:
Etapele de rezolvare a problemei sunt următoarele:
1) Transformarea datelor absolute în mărimi relative.
Tabela 7.9.
Lemn, Ţiţei extras, Minereu de fier, Total,
Anul
mil. tone mil. tone mil. tone %
2000 0,51 0,41 0,08 100
2001 0,54 0,39 0,07 100
2002 0,51 0,41 0,08 100
2003 0,52 0,40 0,08 100
2) Determinarea matricilor de tranziţie de la un an la altul,

obţinându-se „n-1” matrici (n – numărul de ani):
a) se trec la extremele matricii datele din primii doi ani
pentru care avem informaţii: pe verticală se vor trece datele din anul
de bază (anul 2000), iar pe orizontală se trec datele din anul curent
(anul 2001);
Tabela 7.10.
Lemn Ţiţei Fier 2000
Lemn 0,51
Ţiţei 0,41
Fier 0,08
2001 0,54 0,39 0,07 100
b) se determină diagonala fidelităţii, care se compune din

cele mai mici date dintre cele înscrise la extremele matricii;
Tabela 7.11.
Lemn Ţiţei Fier 2000
Lemn 0,51 0,51
Ţiţei 0,39 0,41
Fier 0,07 0,08
2001 0,54 0,39 0,07 100
c) se determină diferenţele dintre datele corespunzătoare

diagonalei fidelităţii şi cele de la extremele matricii: întotdeuna
diferenţele obţinute pe orizontală semnifică creşteri ale indicatorului
în perioada curentă faţă de perioada de bază, iar diferenţele
înregistrate pe verticală, invers;
Tabela 7.12.
Lemn Ţiţei Fier 2000 Scăderi
Lemn 0,51 0,51 0
Ţiţei 0,39 0,41 0,02
Fier 0,07 0,08 0,01
2001 0,54 0,39 0,07 100
Creşteri 0,03 0 0
d) repartizarea diferenţelor de la extremele matricii în

interiorul acesteia, astfel încât suma elementelor de pe linie sau
coloană să fie egală cu cifra înscrisă la extremele acesteia;
Tabela 7.13.
Lemn 0,51 0 0 0,51 0
Ţiţei 0,02 0,39 0 0,41 0,02
Fier 0,01 0 0,07 0,08 0,01
2001 0,54 0,39 0,07 100
Creşteri 0,03 0 0
Astfel se obţine matricea MT1:

 0,51 0 0 0,51 
 
 0,02 0,39 0 0,47 
M T1 
0,07 0,08 
.
0,01 0
 
 0,54 0,39 0,07 100 
Se constată că, în anul 2001 faţă de anul 2000, are loc o scădere
a ponderii cantităţii de ţiţei extras şi de minereu de fier cu 0,02 %,
respectiv 0,01 % dintre produsele supuse acestui studiu. În schimb,
cantitatea de lemn a avut o creştere de 0,03 %.
Procedând analog, pentru anul 2001 – an de bază, respectiv
2002 – an curent, obţinem:
Tabela 7.14.
Lemn 0,51 0,02 0,01 0,54 0,03
Ţiţei 0 0,39 0 0,39 0
Fier 0 0 0,07 0,07 0
2002 0,51 0,41 0,08 100
Creşteri 0 0,02 0,01
Astfel rezultă matricea MT2:

 0,51 0,02 0,01 0,54 
 
 0 0,39 0 0,39 
MT2 
0,07 
.
0 0 0,07
 
 0,51 0,41 0,08 100 
În anul 2002 faţă de 2001, cantitatea de lemn a avut o scădere

de 0,03 %, în timp ce cantităţile de ţiţei extras şi de minereu de fier au
avut creşteri de 0,02 %, respectiv 0,01 %.
Considerând anul 2002 – an de bază şi anul 2003 – an curent,
se obţin următoarele date:
Tabela 7.15.
Lemn 0,51 0 0 0,51 0
Ţiţei 0,01 0,40 0 0,41 0,01
Fier 0 0 0,08 0,08 0
2003 0,52 0,40 0,08 100
Creşteri 0,01 0 0
Astfel obţinem matricea MT3:

 0,51 0 0 0,51 
 
 0,01 0,40 0 0,41
MT3 
0 0 0,08 0,08 
 
 0,52 0,40 0,08 100 
În anul 2003 faţă de 2002, cantitatea de ţiţei extras a avut o

scădere de 0,01 %, în timp ce cantitatea de lemn a avut o creştere de
0,01 %.
3) Determinarea matricii totale de tranziţie, T:

Tabela 7.16.
Lemn Ţiţei Fier Total
Lemn 1,53 0,02 0,01 1,56
Ţiţei 0,03 1,18 0 1,21
Fier 0,01 0 0,22 0,23
4) Se determină matricea probabilă de tranziţie:
 0,9808 0,0128 0,0064 

 
PT   0,0248 0,9752 0 
 0,0435 0 0,9565 

5) Structura previzionată rezultă din formula:
anul 2004  anul 2003  0,52;0,40;0,08

 0,9808 0,0248 0,0435   0,52   0,5234 

     
anul 2004
T
  0,0128 0,9752 0    0,40    0,3968 
 0,0064
 0 0,9565   0,08   0,0798 
Conform metodei Lanţurilor lui Markov, în anul 2004,

producţia mondială a produselor industriale studiate va fi:
Tabela 7.17.
Tip produs industrial Cantitate, mil. tone
Lemn 4 555 x 1,0034 = 4 570
Ţiţei extras 3 438 x 0,9968 = 3 427
Minereu de fier 699 x 0,9998 = 698,8
PROBLEME PROPUSE:
1. Să se previzioneze producţia mondială, în anul 2009, a
produselor industriale din tabela următoare, folosind metoda
Lanţurilor lui Markov.
Tabela 7.18.
Aluminiu, Cupru, Zinc,
Anul
2005 32 582 13 328 6 526
2006 32 362 14 013 6 611
2007 34 701 13 925 6 997
2008 36 793 14 211 7 151
2. Să se previzioneze, folosind metoda Lanţurilor lui Markov,

producţia mondială din anul 2009, pentru produsele industriale din
tabela următoare.
Tabela 7.19.
Acid sulfuric, Sodă caustică, Îngrăşăminte chimice,
Anul
2005 98,7 41,7 167,0
2006 100,3 43,2 171,0
2007 106,6 44,2 175,7
2008 101,0 45,3 173,6
3. Să se previzioneze producţia mondială, în anul 2009, a

produselor industriale din tabela următoare, folosind metoda
Lanţurilor lui Markov.
Tabela 7.20.
Bauxită, Oţel, Plumb,
Anul
2005 134,0 752,0 6,068
2006 141,0 764,0 5,909
2007 144,0 801,0 6,010
2008 147,0 921,0 6,335
4. Să se previzioneze producţia mondială, folosind metoda

Lanţurilor lui Markov, pentru produsele industriale din tabela
următoare, în anul 2009.
Tabela 7.21.
Cauciuc, Ciment, Oţel,
Anul
2005 10,147 1 650,4 752,0
2006 9,872 1 713,5 764,0
2007 10,427 1 817,0 801,0
2008 11,210 1 979,1 921,0
7.4. TESTE DE AUTOEVALUARE (GRILĂ)
7.4.1. Metodele de defectoscopie cu ultrasunete se clasifică în:

a. metoda cu impuls reflectat, metoda cu impuls refractat; b. metoda
cu impuls reflectat, metoda cu impuls atenuat; c. metoda cu impuls
atenuat, metoda cu impuls transmis; d. metoda cu impuls reflectat,
metoda cu impuls transmis.
7.4.2. Zonele de cristalizare puse în evidenţă într-o secţiune
longitudinală a unui lingou turnat sunt: a. zona cristalelor marginale,
zona cristalelor grăunţoase, zona cristalelor echiaxiale; b. zona
cristalelor marginale, zona cristalelor fribroase, zona cristalelor
echiaxiale; c. zona cristalelor marginale, zona cristalelor columnare,
zona cristalelor echiaxiale; d. zona cristalelor marginale, zona
cristalelor fibroase, zona cristalelor grăunţoase.
7.4.3. Tipurile de defecte ce se pot depista ca urmare a utilizării
defectoscopiei cu lichide penetrante sunt: a. defecte de suprafaţă;
b. defecte de suprafaţă şi din imediata apropiere a suprafeţei;
c. defecte de suprafaţă şi de interior, fără a evidenţia adâncimea la care
se află; d. defecte de suprafaţă şi de interior, cu evidenţierea adâncimii
la care se află.
7.4.4. Principalele metode de control nedistructiv sunt:
a. controlul cu radiaţii penetrante, controlul cu pulberi magnetice,
controlul cu ultrasunete, controlul cu lichide penetrante; b. controlul

cu radiaţii penetrante, controlul cu pulberi magnetice, controlul cu
ultrasunete, controlul cu lichide developante; c. controlul cu radiaţii
penetrante, controlul cu lichide magnetice, controlul cu ultrasunete,
controlul cu lichide penetrante; d. controlul cu radiaţii penetrante,
controlul cu lichide magnetice, controlul cu ultrasunete, controlul cu
pulberi penetrante.
7.4.5. Zonele structurale într-o secţiune transversală a unui
trunchi de arbore sunt: a. alburn, duramen, inel anual, măduvă,
scoarţă; b. duramen, inel medular, măduvă, scoarţă, rază anuală;
c. alburn, duramen, inel anual, măduvă, scoarţă, rază medulară;
d. alburn, duramen, inel anual, măduvă, scoarţă, rază anuală.
REZUMAT
În această unitate de învățare, din punct de vedere al aspectului

exterior şi al suprafeţei de rupere, se vor studia macroscopic piese
turnate, obţinute prin deformare plastică şi epruvete metalice sau
nemetalice rupte prin tracţiune/compresiune/oboseală.
Studiul macroscopic efectuat pe suprafeţele special pregătite şi
atacate cu reactivi metalografici se va realiza pe epruvete obţinute prin
deformare plastică şi probe din oţel sudat.
Eficienţa economică a controlului nedistructiv va fi determinată
folosind relaţia de calcul a cheltuielilor totale cu controlul şi
prevenirea pierderilor în procesul de fabricaţie a produselor. Pentru
previziunile economice se va utiliza metoda de calcul a Lanţurilor lui
Markov.
În ceea ce priveşte poluarea mediului, această unitate de
învățare cuprinde aspecte generale legate de clasificarea poluanţilor în
funcţie de starea de agregare şi caracterizarea acestora prin
intermediul concentraţiei, gradului de persistenţă şi influenţei lor
reciproce.
Sunt evidenţiate şi clasificate efectele poluării antropice cu
radiaţii precum şi regulile de protecţie a personalului care lucrează în
mediile radioactive, valorile limită ale nivelului intensităţii de presiune
acustică a ultrasunetelor la care operatorii pot fi expuşi zilnic, măsurile
de protecţie în cazul defectoscopiei cu lichide penetrante etc.
BIBLIOGRAFIE
1. AMZA, GH.: Ecotehnologie, Editura Printech, Bucureşti, 2007.

2. MINESCU, M.: Tehnologia materialelor, Editura Editura Universităţii
Petrol – Gaze din Ploieşti, 1996.
3. SAFTA, V. IONEL, SAFTA, V. IOAN: Încercările tehnologice şi de
rezistenţă ale îmbinărilor sudate sau lipite, Editura Sudura, Timişoara,
2006.
4. SAFTA, V. IONEL, SAFTA, V. IOAN: Defectoscopie nedistructivă
industrială, Editura Sudura, Timişoara, 2001.
5. ZAHARIA, M., STAN, R. ş.a. : Economia serviciilor. Aplicaţii şi studii
de caz, Editura Universitară, Bucureşti, 2006.
6. ZISOPOL, D.G.: Tehnologii industriale şi de construcţii. Aplicaţii
practice şi studii de caz, Editura Universităţii din Ploieşti, 2003.

UI - 7 - Macroscopia Si Defectos PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UI - 7 - Macroscopia Si Defectos PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7.

 aspectele teoretice privind analiza macroscopică a unor

Cuprins unitate de învăţare:

7.2. Defectoscopia materialelor metalice ............................... 214

Studiul macroscopic, prima etapă în cercetarea structurii şi

proiectare (economisirea materialelor), determinarea cauzelor

7.1. MACROSCOPIA MATERIALELOR

Studiul macroscopic al aspectului exterior şi al suprafeţelor

În fig. 7.2, este prezentată o secţiune transversală printr-un

Duramenul nu apare în structura lemnului de la început, ci după

În figurile 7.5 şi 7.6 sunt prezentate aspectele specifice ale

Studiul macroscopic poate fi făcut pe suprafeţe special

Prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare, odată cu

Prin atacarea unei probe special pregătite cu reactiv Adler sau

straturi şi rânduri, precum şi defecte macroscopice (pori, incluziuni

7.1.1. ASPECTE ECONOMICE

4) În urma împărţirii fiecărui element de pe linie la totalul liniei

5) Structura previzionată, anulTn+1, se determină prin înmulţirea

7.1.2. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

7.1.3. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

7.1.4. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

7.1.5. LUCRARE DE VERIFICARE

6. Specificaţi zonele observate în secţiunea transversală a unei îmbinări

7.2. DEFECTOSCOPIA MATERIALELOR

7.2.1. CONTROLUL CU RADIAŢII PENETRANTE

Controlul cu radiaţii penetrante se bazează pe fenomenul de

Etapele controlului cu radiaţii penetrante sunt: pregătirea

Aceştia se aleg în funcţie de materialul examinat, grosimea lui

7.2.2. CONTROLUL CU ULTRASUNETE

Controlul cu ultrasunete (vibraţii mecanice de frecvenţă

1 – palpator cu funcţie dublă (emisie - recepţie);

1 – palpator cu funcţie de emisie; 2 – palpator

În vederea transmiterii cu pierderi minime a fascicului

7.2.3. CONTROLUL CU LICHIDE PENETRANTE

 aplicarea pe suprafaţa piesei controlate, prin pulverizare,

7.2.4. CONTROLUL CU PULBERI MAGNETICE

Liniile de flux ale câmpului magnetic creat în piesa controlată

după control este eliminarea perturbaţiilor în funcţionare / operaţii

Controlul defectoscopic cu pulberi magnetice ajută la

7.2.5. ASPECTE ECONOMICE

în care: Cv este capacitatea de control în perioada de vârf;

Această condiţie se exprimă prin relaţia:

unde: CT reprezintă costul total; Cn – costul nedetectării defectelor;

conduc la mărirea preţului de cost şi, prin aceasta, la discreditarea

7.2.6. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

Lichidele penetrante şi cele developante nu trebuie să fie acide

7.2.7. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

control şi rezultatele experimentale corespunzătoare. Vor fi

7.2.8. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

7.2.9. LUCRARE DE VERIFICARE

6. Care sunt etapele defectoscopiei cu ultrasunete ? Care sunt tipurile

7.3. STUDII DE CAZ

7.3.1. DETERMINAREA COSTULUI OPERAŢIEI

Să se calculeze costul defectoscopiei cu lichide penetrante,

pentru reparaţii planificate ale unei astfel de instalaţii 750 h / an. Să se

7.3.2. PREVIZIUNEA PRODUCŢIEI INDUSTRIALE

2) Determinarea matricilor de tranziţie de la un an la altul,

b) se determină diagonala fidelităţii, care se compune din

c) se determină diferenţele dintre datele corespunzătoare

d) repartizarea diferenţelor de la extremele matricii în

Astfel se obţine matricea MT1:

Astfel rezultă matricea MT2:

În anul 2002 faţă de 2001, cantitatea de lemn a avut o scădere