Sunteți pe pagina 1din 4

Activități de joc

1. “Insula tropicală”

Materiale: carton de diferite culori (alb, galben, portocaliu, verde, maro, roșu, roz, mai multe
nuanțe de albastru), foarfece, un cuter, lipici.

Desfășurare: dă-i ocazia copilului să-și creeze propria insulă tropicală. Mai întâi, cu ajutorul
cuter-ului, taie cartonul la dimensiunile dorite pentru a obține un "tablou".

Alegeți niște modele simple de nori, soare, palmier și peștișori pentru a le decupa.
Conturează-le pe cartoanele colorate, decupează-le împreună cu copilul și nu uitați nici de
"bucata de pământ" ce reprezintă insula. De asemenea, pregătiți "valurile mării" în diferite
nuanțe de albastru.

Lasă-l pe copil să le lipească în "tablou" așa cum dorește el. Astfel, va descoperi varietatea
nuanțelor, își va dezvolta creativitatea și îndemânarea.

2. “Ne lustruim încălțămintea”

Materiale: o pereche de încălțăminte, cârpă moale, perie, burete, soluție pentru curățat
încălțămintea, un covoraș.

Desfășurare: Intreabă-ți copilul ce pereche de încălțăminte ar dori să lustruiască. Așezați-


vă pe covoraș. Fă-i o mică "demonstrație" micuțului (pe una dintre încălțări), arătându-i
ordinea "operațiilor": lustruirea cu cârpă sau cu peria (în funcție de materialul din care este
confecționată încălțămintea, dar și de cât de murdară este), apoi aplicarea soluției speciale,
având grijă să nu apese prea tare pentru a evita cantitatea în exces. În cazul în care se
întâmplă acest lucru, se va folosi buretele.

Roagă-l să procedeze la fel. În felul acesta, se va familiariza cu o rutină din viața de zi cu


zi (întreținerea încălțămintei) și își va dezvolta îndemânarea.
3. “Oprește-te din dans”

Materiale: CD cu melodii

Desfășurare: se pornește muzica și încpeți să dansați până când o altă persoană o oprește.
Când muzica s-a oprit toți cei care dansează se opresc în poziția în care se află în acel moment.
Începeți să dansați din nou când se pornește muzica.

Este un joc care dezvoltă echilibrul.

4. “Ora de creativitate”

Desfășurare: Inventăm povești, chiar și poezii. Începe unul dintre noi o poveste și celălalt o
continuă în stilul său, cu câte o frază-două. Povestea poate fi scrisă într-un carnet pentru a putea
fi citită în alte zile.

Această activitate dezvoltă creativitatea și vocabularul copilului.

5. “Pictăm cu picioarele”

Materiale: acuarele, pensule, foi A4

Desfășurare: talpa piciorului este pictată, de exemplu cu galben, cu ajutorul pensulei. Apoi
talpa se așează pe foaia A4. Pornind de la amprenta lăsată se poate face o rățușcă, adăugând
elementele de care era nevoie: cap, cioc, ochi, o fundiță cu buline sau alte elemente pentru a o
personaliza.

Această activitate dezvoltă creativitatea, imaginația.

6. “Gradinărim”

Materiale: ghiveci și pamant (dacă nu plantăm în grădină), o plantă, lopată.

Desfășurare: împreună cu copilul veți planta o floare sau un copăcel. Sarcina copilului e să
ude plantele și mama să le curețe de ierburi uscate și insect.

Activitatea dezvoltă legătură părinte-copil, lucrul în echipă.


7. “Gustă și ghicește”

Materiale: diferite mâncăruri, legume, fructe

Desfășurare: Este un joc cu ajutorul căruia ai ocazia să-l convingi pe copil să guste diferite
mâncăruri și să ghicească ce este. Alegeți câteva alimente (dulci, sărate, acre) le puneți pe o
farfurie, legați copilul la ochi cu o eșarfă și îi dați în gură un produs; el trebuie să ghicească ce
este, dacă nu reușește atunci să descrie ce gust are, textura, consistentă și să spună dacă îi place
sau nu. Dacă îi place și ghicește corect îl lăsăți să mănânce, dacă nu –va aștepta până când
răspunsul e corect. Recompensa este să primească produsul pe care l-a ghicit.

Copilul își dezvoltă atenția, senzațiile, simțurile, încrederea în părinte.

8. “Spectacol de talente”

Materiale: haine

Desfășurare: propune-i copilului tău să joace un rol preferat, să se îmbrace conform


caracterului ales și tu să ghicești cine este. Apoi inversați rolurile.

Prin această activitate se dezvoltă creativitatea, vocabularul

9. “Zarul fermecat”

Materiale: 2 zaruri, pix, hartie

Desfășurare: Fiecare jucător aruncă câte un zar și cine îl da pe cel mai mare începe jocul.
Primul jucător aruncă ambele zaruri și le aranjează în ordine în așa fel încât să formeze cel mai
mare număr posibil. Exemplu: dacă aruncă un 2 și un 6, va formă numărul 62. Se notează
numărul și urmează rândul următorului jucător. La finalul rundei câștigă cel care a format
numărul cel mai mare. Desemnați un câștigător la fiecare rundă. Pentru variație puteți stabili că
va câștigă cel care va face numărul cei mai mic.

Copilul își dezvoltă gândirea critică, logico-matematică.


10. “Mesaje gurmande”

Materiale: fursecuri, o hârtie cam de 7 cm lungime și 1 cm lățime, pix, creioane colorate

Desfasurare: Pe hartia mica se desenează sau se scrie un text (citat, banc, ghicitoare etc). Se
pregătesc fursecurile.

Pregătirea fursecurilor:

 1 albuș de ou
 50 g de zahăr
 1 pliculet de zahăr vanilat
 60 g de făină

Încălziți cuptorul la 180 ̊C. Se bate oul spumă, apoi adăugați celelalte ingrediente. Pe o
placă de silicon sau pe hârtie de copt, faceți cercuri subțiri de aluat de 8 cm în diametru.
Lăsați la copt aproximativ 6 minute. Fursecurile trebuie scoase din cuptor când sunt încă
destul de moi, ca să nu se usuce prea repede. Puneți câte un mesaj pe fiecare cerc, apoi pliați
cercurile în două și arcuiți-le, modelându-le sub formă de semilună

Prin această activitate se dezvoltă legătura părinte-copil, lucrul în echipă, imaginația,


motricitatea.

Bibliografie:

 Revista de pedagogie, “Pedagoii alternative”, Elisabeta Negreanu, Andrei Cujba, edit.


Vanemonde, Institutul de Științe ale educației, București. 2006
 “Activități Montessori și activități relaxante și educative cu copiii mei”, Sophie de
Mullenheim, Shobana R. Vinay, edit. Litera, 2016
 https://tikaboo.ro/activitati-pentru-copii/

S-ar putea să vă placă și