Curs 1

Introducere

Ortopedia este ştiinţa care ne învaţă să cunoaştem diformităţile aparatului

locomotor, atât congenitale, cât si câştigate în decursul întregii vieţi, în vederea
prevenirii si înlăturării lor. Recâştigarea formei si funcţiei pierdute se face, fie prin
mijloace nesângerânde, fie printr-o terapeutică reparatorie si creatoare.
Ortopedia este prin urmare o disciplină conservatoare prin excelenţă,
reparatoare, când înlătură diformităţile şi creatoare, când alcătuieşte condiţii
anatomice noi sau chiar segmente cu care să se poată recupera o funcţie
pierdută.
Termenul de ortopedie a fost creat de Andry (1658-1742) care în ultimii
ani ai vieţii sale a scris o lucrare în două volume, intitulată "Ortopedia sau arta
de a preveni si de a îndrepta la copii, diformităţile corpului". De la Andry s-a
reţinut numai denumirea specialităţii, de altfel cu totul nepotrivită, pe care o
alcătuise din două cuvinte greceşti: orthos= drept si pais, paidos = copii.
Definiţia specialităţii, aşa cum reiese chiar din titlul lucrării amintite, este în
parte ştiinţifică, deoarece demonstrează şi preocuparea pentru prevenirea
diformităţilor, nu principiul medicinii actuale, care caută să pună în evidenţă
semne extrem de discrete, înainte ca boala să evolueze cu simptomatologia ei
cunoscută.
Prin traumatologie, componentă importantă a ortopediei si care în mod
cert o precede de peste veacuri, se înţelege ştiinţa care se ocupă cu tratarea
diferitelor traumatisme ale aparatului locomotor, recente sau sechele.
Morbiditatea traumatică în condiţiile dezvoltării societăţii contemporane a crescut
irezistibil, creştere inerentă exploziei demografice, societatea expusă riscurilor
industrializării , mecanizării si construcţiilor de tot felul, traficului rutier accelerat,
sporturilor, condiţiilor unor calamităţi etc. Mortalitatea după aceste grave
accidente ocupă locul 2-3 după bolile cardio-vasculare si boala canceroasă. În
anumite situaţii se pot echivala accidentele cu adevărate epidemii "traumatice"
între vârstele de 20-40 de ani accidentele de circulaţie constituie prima cauză de
deces.

Rolul ortopediei si traumatologiei

Ortopedia este prima disciplină medicală care are la bază ideea de
prevenire (Ortopedia sau arta de a preveni la copii diformităţile corpului).
Rolul de prevenire. Ortopedul are datoria să soluţioneze terapeutic
leziunile traumatice recente ale aparatului locomotor (fracturi, luxaţii, entorse,
plăgi articulare), pentru a preveni diformităţile care ar putea apărea în lipsa unui
tratament sau după un tratament necompetent. Ortopedului îi revine rolul de a
preveni accidentele de muncă, sport, circulaţie etc.

1
 El trebuie de asemenea să facă educaţia maselor, instruindu-le asupra
primului ajutor la locul accidentului, astfel încât transportul accidentatului să se
facă rapid si în condiţii satisfăcătoare. În acest fel se va evita pierderea unui
mare număr de zile de lucru din cauza accidentelor si tratamentelor ortopedice
chirurgicale de proastă calitate.
În afară de leziunile traumatice, înprejurările în care ortopezii au datoria
să facă profilaxia diformităţilor prin mijloace ortopedice folosite foarte de timpuriu
sunt multiple. Medicul pediatru care constată la copii semnele precoce de
rahitism ar trebui să facă imediat apel si la kinetoterapeut. În scolioză si picioarul
plat, rolul medicilor scolari este foarte important, deoarece lor le revine sarcina
de a surprinde primele manifestări ale diformităţi si obligaţia de a îndruma copiii
către serviciul de recuperare şi ortopedie.

Rolul curativ. Ortopedia are si un rol curativ extrem de important, fiindcă

înlătură diformităţile care dintr-o cauză sau alta nu au putut fi prevenite, redând
astfel societăţii oameni.

3. Legile ortopediei
Legea lui Delpech (1828). Ea se poate formula astfel: extremităţile
osoase care formează o articulaţie, supuse într-o parte a lor la o presiune
anormală, puternică si continuă, îsi micsorează volumul, pe când în locul în unde
sunt scoase timp îndelungat de la presiunea obisnuită îsi măresc volumul.
Legea lui Roux. O presiune continuă mărită asupra unui segment osos
va determina în astfel de condiţii o formă si o nouă arhitectură trabeculară, după
necesităţile funcţionale.
Legea "lucrului constant" sau a "balansării" este o lege care poate fi
valabilă în perioada de crestere a bolnavului, si se enunţă astfel : când o
supraapăsare se face constant asupra unei jumătăţi de cartilaj de crestere,
acesta, fiind comprimat, dă nastere unui os consistent si micsorat în volum, pe
când partea scoasă de la presiunea anormală produce un os spongios mărit în
volum.
Legea atitudinii terapeutice. Noi o formulăm astfel: după corectarea
ortopedică sau ortopedico-chirurgicală a unei diformităţi, imobilizarea se va face
în usoară hipercorecŢie, întrucât factorii care au acuzat diformitatea să fie activi
si după corectare.

Semiologia aparatului locomotor

Examenul clinic al bolnavului trebuie să fie amănunţit, iar "foaia de
observaţie" bine redactată, pentru a servi ca document comparativ faţă de
constatările anterioare sau de cele ce vor urma.

2
 Iată elementele care trebuie să figureze într-o foaie de observaţie.
Vârsta
Poate să ne dea indicaţii asupra naturii diformităţii. Aparatul locomotor,
spre exemplu are anumite caracteristici la vârste diferite, fapt care favorizează
producerea unor diformităţi. Astfel ţesutul osos conţine mai multe elemente
elastice si numai puţine săruri minerale în prima perioadă a vieţii, dar se
îmbogăţeste cu acestea progresiv, pentru a deveni foarte rezistent la adolescenţi
si mai ales la adulţi. Cu cât se înaintează în vârstă, spre bătrâneţe, scheletul
suferă un proces fiziologic de resorbţie, de osteoporoză senilă, ceea ce explică
apariţia frecventă, după traumatisme, a fracturilor si posibilităţile restrânse de
consolidare.
Sexul
Are deasemenea importanţă. Sunt boli care au predilecţie pentru sex,
cum este spre exemplu luxaţia coxo-femurală congenitală care se întâlneste
frecvent la fetiţe. În epoca pubertăţii, probabil în legătură cu tulburările endocrine
caracteristice acestei vârste, încep să apară la fete o serie de diformităţi,datorate
în special unei relaxări exagerate a aparatelor de susţinere capsuloligamentare
(scolioza asa zisă esenţială, picioarele plate etc.)
La menopauză, de asemenea, apar o serie de boli osteoarticulare, în
general cu caracter degenerativ, osteofitic sau decalcifiant, artroze,
spondiloze,osteomalacia, periartroza scapulo humerale etc.
Condiţiile de viaţă
Apariţia unei boli si evoluţia ei sunt si în legătură cu condiţiile mediului
extern în care trăieste bolnavul, felul de hrană, îmbrăcăminte si încălţăminte,
igiena locuinţei sau cea personală si starea sănătăţii persoanelor din mediul
înconjurător, pot influenţa evoluţia unor boli. Acestea toate trebuie consemnate
într-o bună foaie de observaţie.
Profesia
Toate datele care privesc condiţiile de muncă trebuie cercetate amănunţit,
de ele depinzând în mare măsură apariţia unor boli cu caracter ortopedic si a
unui număr important de diformităţi în urma unor boli profesionale.
Diferitele atitudini vicioase impuse de condiţiile de muncă, pot duce de
asemenea la o serie de diformităţi, scolioza unor scolari, scolioza strungarilor în
fier, boala lui Madelung (radius curvus), a spălătoreselor etc.
Antecedentele
Cercetarea antecedentelor poate furniza date foarte importante pentru
stabilirea diagnosticului. Diformităţile au de cele mai multe ori legături importante
cu bolile din trecutul bolnavului sau al ascendenţilor săi.
Antecedentele ereditare si colaterale trebuie să fie obiectul unor cercetări
amănunţite; de multe ori este folositoare o examinare directă a antecesorilor, a
fraţilor, surorilor etc.
O serie de boli cu caracter ortopedic s-au dovedit a fi
ereditare,congenitale sau familiale.

3
 În grupul anomaliilor cu caracter mai larg familial pot fi încadrate genu
varum si genu valgum. La fel picioarele strâmbe etc
Antecedentele personale, au o deosebită importanţă.o cercetare
amănunţită a suferinţelor avute de bolnav poate explica natura bolii
actuale.Trebuie insistat asupra traumatismelor suferite. Microtraumatismele
generează artroza
Evoluţia bolii
În foaia de observaţie trebuie consemnată evoluţia bolii până în momentul
examinării. Informaţiile căpătate de la bolnavi sau de la părinţii bolnavilor trebuie
acceptate cu mult discernământ.
Când afecţiunea ar putea fi podusă de un traumatism, trebuie insistat
asupra condiţiilor în care s-a produs acesta, asupra intensităţii sale si mai ales
asupra intervalului de timp dintre momentul traumatismului si începutul bolii.Dacă
blocajul articulaŢiei genunchiului a survenit după extensie si rotaŢie bruscă,
consecutive unei flexii exagerate a genunchiului, diagnosticul de ruptură de
menisc este mult usurat.
Intensitatea traumatismului are si ea importanţă. un traumatism
neînsemnat nu poate produce fracturi sau luxaţii, decât în condiţii speciale de
fragilitate osoasă, sau de laxitate articulară.
De asemenea, traumatismul, prin tulburările vaso-motorii pe care le
provoacă, poate evidenţia sau agrava o leziune tuberculoasă preexistentă, care
nu se manifestase clinic.
Pentru a stabili dacă boala sau diformitatea este ori nu congenitală,
trebuie făcută o crecetare amănunţită. Sunt părinţi care afirmă cu toată
convingerea că afecţiunea copilului lor a apărut de curând, si anume, cu ocazia
unui traumatism;până atunci o priveau ca pe o particularitate sau ca pe o
deprindere (ridicarea unui umăr în scolioză, mersul legănat în luxaţia congenitală
a soldului etc.).
3. Examenul somatic general
Cercetarea bolnavului trebuie să fie amănunţită, examinarea trebuind să
se facă după ce acesta a fost desbrăcat complet. această măsură nu este
totdeauna usor de adus la îndeplinire, fiindcă la mulţi bolnavi sentimentul de
pudoare, pe care trebuie să-l cruţăm, este foarte accentuat.

Măsurătoarea. Măsurătorile unui segment sunt necesare pentru

aprecierea exactă a unei scurtări sau precizarea unei diformităţi etc.
Măsurătoarea unghiurilor se mai poate face si pe cliseele radiografice, cu
ajutorul unor rigle sau ale unor echere transparente.
Reflexele. Trebuie căutate cu atenţie deoarece ne pot indica localizarea
afecţiunii care determină diformitatea.
Reflexul tendinos bicipital corespunde arcului reflex C-5, prin percuţia
tendonului bicipital producându-se flexia antebraţului pe braţ.

4
 Reflexul tendinos rotulian corespunde arcului reflex L-3. Se caută prin
percuţia tendonului rotulian. Manevra provoacă extensia gambei prin contracţia
cvadricepsului.
Pentru căutarea reflexului tendinos achilian care corespunde arcului S-1,
se asează bolnavul în genunchi cu picioarele atârnând peste marginea
patului.Se produce o flexie a piciorului.
Examinările paraclinice
1. Examenul radiologic
Ocupă un rol important în diagnosticul si tratamentul afecţiunilor, atât
ortopedice cât si a celor provenite în urma traumatismelor. Dintre aceste
examinări un rol important îi revine examenului radiologic.
O radiografie convenţională efectuată în cel puţin două incidente
perpendiculare furnizează în prima instanţă suficiente date, care interpretate în
contextul clinic al cazului, să permită stabilirea unui diagnostic de primă
etapă.Semiologia oferită de examenul radiologic convenŢional poate pune în
evidenţă :
I. Modificări din punct de vedere anatomic
I.1. Modificări ale părţilor moi
1) tumefiere (fuziformă, difuză)
2) atrofii
3) depuneri calcare
4) invadare
2. Modificări osoase
1) interesând dimensiunile si/sau forma
2) interesând structura si conturul osului
I.3. Modificări ale articulaţiilor - se pot pune în evidenţă în urma
examenelor radiologice fără substanŢa de contrast sau cu substanţa de contrast

II. Modificări din punct de vedere funcţional - se vor referi la prezenţa

de aplatizări sau din contră accentuări ale curburilor fiziologice, devieri de
ax,limitări ale miscărilor fiziologice de flexie, extensie, rotaţie, diferite miscări
anormale sau prezentate de bloc funcţional.