Modalitati de declarare a valorii nutritive.

Una din caracteristicile esentiale ale modernizarii productiei si comertului cu bunuri de consum consta în reconsiderarea
marfii ca sistem bicomponent. Conceptia sistemica asupra marfii, din punctul de vedere al celor doua componente ale
sistemului (produsul + ambalajul), care se conditioneaza reciproc, reprezinta o necesitate obiectiva pentru realizarea ei,
ambalajul avand functii multiple, binecunoscute:
de conservare si de protectie;
functii legate de manipularea, depozitarea si transportul produselor;
de informare si promovare ale desfacerilor de marfuri.
Principalul rol al etichetarii este acela de a oferi informatii . Frecvent, gradul de detaliere necesar, limba în care apar
informatiile sunt reglementate de catre guverne la nivel local, astfel încat producatorii detin un control destul de redus
asupra etichetei. De altfel, etichetarea moderna a produselor alimentare, presupune un mesaj mai bogat si mai variat de
informatii utile comertului si consumatorilor, un loc de prim ordin tinzand sa îl aiba informatiile de ordin nutritional.
Pe plan international, eticheta si etichetarea formeaza obiect de preocupari asidue, de recomandari si reglementari
speciale, apropiate ca exigenta de cele pentru produsele farmaceutice, cel putin din punct de vedere al necesitatii si
amplorii informatiilor privind specificul valorii lor de întrebuintare, a modului de pastrare si de utilizare.
Complexitatea problematicii etichetei si etichetarii produselor alimentare a impus elaborarea unor standarde, norme, a
unor reglementari ale mai multor organisme internationale.
Comisia Codex Alimentarius recomanda aplicarea prevederilor “Normelor generale internationale pentru etichetarea
produselor alimentare preambalate”, publicate prima data in C.A.C./R.S.-1 din 1969, text revizuit ulterior (CODEX STAN
.1-1985).
Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare precizeaza în cuprinsul acestor recomandari ca:
etichetarea cuprinde totalitatea fiselor, marcilor, imaginilor sau altor materiale descriptive scrise, imprimate,
stantate, gravate sau aplicate pe ambalajul unei marfi alimentare sau alaturat lui;
eticheta aplicata pe produsul preambalat nu va trebui sa descrie sau sa prezinte produsul alimentar într-un mod
fals, înselator, mincinos sau susceptibil de a crea o imagine eronata cu privire la caracteristicile sale sau într-o
maniera capabila sa-l determine pe cumparator sau consumator sa presupuna ca acest produs este înrudit cu
altul.
Mult mai detaliate, mai precise si mai cuprinzatoare sunt reglementarile adoptate de tarile Uniunii Europene.
Astfel, Directiva Consiliului CEE din 18 decembrie 1978 (actualizata în 1989), referitoare la apropierea legislatiei
statelor membre privind etichetarea si prezentarea produselor alimentare destinate consumului final, precum si la
publicitatea respectiva, în primul rand, extinde întelesul termenului etichetare la mentiunile, indicatiile, marcile de fabrica
sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs alimentar si figurand pe orice ambalaj, document, afis,
eticheta, inel sau banderola care însotesc produsul sau se refera la acesta.
În al doilea rand, se precizeaza interdictii sau limitari ale etichetarii si modalitatilor respective de realizare cum sunt:
evitarea inducerii în eroare a cumparatorului în privinta naturii, identitatii, calitatii, cantitatii, conservarii, originii sau
provenientei;
modul de fabricatie sau de obtinere;
atribuirea unor efecte sau proprietati pe care produsul alimentar nu le poseda;
atribuirea unor însusiri terapeutice sau preventive pe care nu le poseda produsul alimentar respectiv.
În conditiile actuale, a aparut necesitatea declararii valorii nutritive, într-o forma si într-o structura continuu perfectionate,
în standardele internationale ale produselor alimentare, cum sunt standardele de recomandare pentru o serie de produse
alimentare elaborate de Comisia Codex-Alimentarius. Acest lucru n-ar fi putut fi efectuat fara perfectionarea normelor de
nutritie pe plan national si pe plan international. De altfel, în anul 1976 apar Standardele internationale recomandate
pentru alimentele destinate sugarilor si copiilor de varsta mica(CCA/RS 72/74 - 1976), elaborate de Comisia Codex-
Alimentarius în cadrul programului mixt FAO/OMS privind normele alimentare si care reprezinta startul în solutionarea
acestor probleme.
Declararea valorii nutritive (etichetarea nutritionala) se refera la informatiile de ordin nutritional prezentate într-o
anumita ordine:
valoarea energetica, exprimata în kcal sau kJ;
cantitatea de protide, glucide si lipide, exprimata în g la 100g de produs;
valoarea biologica, exprimata prin cantitatea fiecarei vitamine sau element mineral (exprimata în unitati SI si
raportata la 100 g de produs sau raportata la 100 kcal, respectiv 100 kJ).
Modernizarea productiei si a comertului cu marfuri alimentare a vizat necesitatea declararii valorii nutritive la o gama tot
mai larga de produse alimentare prelucrate. În prezent, tot mai multe firme, din diverse tari din lume, inclusiv din tara
noastra, cauta sa gaseasca modalitati cat mai expresive si mai convingatoare de declarare a valorii nutritive, atat la
produse destinate copiilor, la produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.
Modalitatile de declarare a valorii nutritive sunt variate:
simple , prezentate sub forma de tabel încadrat într-un chenar, indicand continutul în protide, lipide si glucide (în
grame la 100g produs sau la o portie sugerata) si valoarea energetica exprimata în kJ sau kcal, de asemenea
raportata la 100g produs sau la o portie sugerata, în cifre si litere incolore pe fondul culorii ambalajului;
nuantate : acelasi tabel în care protidele, lipidele si glucidele sunt exprimate pe benzi cu culori codificate si
acceptate pe plan tot mai larg: culoarea rosie, rosie-portocalie sau roz pentru protide, culoarea galbena pentru
lipide, culoarea verde pentru glucide si fond alb pentru valoarea energetica;
complexe :
1. un pas înainte este facut de catre firmele care, pe langa mentiunile care indica valoarea energetica si principalii
nutrienti, înscriu si cantitatile recomandate de proteine, de vitamine si de substante minerale, pe zi sau pentru un
meniu;
2. complexe: atunci cand produsul este destinat unui anumit segment de populatie, nominalizat în normele de nutritie
este posibil ca valoarea nutritiva, exprimata prin nutrienti sau energie, sa nu mai fie declarata numai în unitati fizice
pe o unitate de masa, ci si gradul de satisfacere zilnica a necesarului respectiv de catre constituentii existenti într-o
unitate de masa a produsului, într-o forma accesibila consumatorilor; un astfel de model presupune mentionarea
pe ambalaj a segmentului caruia produsul îi este destinat.
Dincolo de dispozitiile legale obligatorii, eticheta nutritionala este acceptata ca o necesitate sociala si tinde sa devina un
instrument promotional valoros aflat la îndemana producatorilor si comerciantilor de alimente. Multi dintre acestia au reusit
sa gaseasca compozitii grafice sugestive ale etichetei, informatiile prevazute fiind usor de receptat, vizibile, usor de
comparat.
Etichetarea nutritionala ofera întreprinderilor o oportunitate marita de a vinde si de a garanta consumatorilor un
comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar
etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii în acest sens.
Declararea potentialului nutritiv sau valorii nutritive pe etichete prin transmiterea continutului mesajului informational catre
consumatori folosind mijloace vizuale îsi are o justificare bine fundamentata în psihopedagogie. Din totalul informatiilor
percepute prin intermediul organelor de simt ale omului, 73% sunt receptate prin vaz, 11% prin auz, 3,5% prin miros, 11%
prin gust si 1,5% prin senzatii tactile.
Ca mijloc de comunicare între industrie, comert si consum, etichetarea corecta si cuprinzatoare a produselor alimentare
reprezinta o baza utila de date:
pentru consumator , utilitatea rezida nu numai în respectarea dreptului de optiune pentru un produs sau altul, ci si
în educarea lui în calitate de cumparator, inclusiv prin constientizarea efectului pe care alimentul îl are pentru
propria sa piata metabolica (piata biologica a organismului);
pentru agenti economici reprezinta o modalitate de masurare a pulsului pietei, de cunoastere a reactiilor
consumatorilor, dar si un stimulent în realizarea unor produse superioare calitativ. Producatorii si comerciantii de
produse alimentare sunt pusi în situatia de a-si reconsidera si modela strategia si politica manageriala pentru a
raspunde noilor exigente privind etichetarea bunurilor alimentare, exigentelor privind protectia consumatorului,
criteriilor si normativelor de performanta internationala. Luarea în considerare a acestor noi coordonate cu vocatie
universala contribuie, în mod decisiv, la cresterea competitivitatii produselor lor si la cresterea capacitatii lor
concurentiale, cu rezultate pozitive din punct de vedere financiar.