REFERAT DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII

POLITICE
PARLAMENTUL ROMÂNIEI

AUTOR: BUBOACĂ LAURENȚIU-GEORGIAN

 INTRODUCERE

Definirea dreptului
Dreptul  este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat , in scopul
reglementarii relațiilor  sociale  conform voinței de stat  , a căror respectare obligatorie este
garantată de forța constrângătoare a statului .
În general, dreptul, este constituit din norme juridice care reglementează relaţii sociale
esenţiale, prefigurând anumite conduite ale subiectelor (oameni, autorităţi, colectivităţi), în
vederea convieţuirii umane, a stabilirii ordinii sociale şi realizarea unor valori
corespunzătoare stadiului de dezvoltare al societăţii.

Considerații generale
Parlamentul a apărut ca o reacţie împotriva tiraniei, în climatul ideilor care susţineau
că titularul puterii suverane este poporul, în perioada revoluţiilor burgheze din Anglia şi din
unele ţări europene. Parlamentul s-a concretizat într-o instituţie sub formă de adunare
reprezentativă căreia i s-a încredinţat în primul rând atribuţia de a legifera şi de a controla
executivul, ca expresie a voinţei suverane a poporului. Denumirea generică de parlament a
apărut în Anglia, iar din punct de vedere etimologic provine din limba franceză, „parler”, a
vorbi, datorită dezbaterilor din cadrul acestui tip de instituţie. Tot o formulă cu caracter
general este aceea de adunare reprezentativă.
Parlamentele, în unele ţări, poartă denumiri proprii, care uneori înglobează două
adunări. De exemplu, Congresul SUA. În alte ţări, fiecare cameră are numele ei dacă
parlamentul este bicameral. În termeni generali se mai desemnează cele două adunări prin
camera superioară şi camera inferioară, datorită tradiţiei istorice. Iniţial, camera superioară
sau senatul avea un rol mai important, membrii ei nu erau aleşi, făceau parte din aristocraţie.
În prezent, în unele state, se consideră că ele au mai puţină putere decât camera inferioară,
acolo unde competenţele celor două adunări sunt diferite
. Parlamentul exercită atribuţiile calităţii lui de organ reprezentativ suprem şi anume:
organizează principalele relaţii sociale prin mijloacele sale specifice şi anume, legiferarea;
stabilește opţiunilor politice fundamentale propuse de guvern şi urmăreşte modul cum sunt
aduse la îndeplinire; numeşte, controlează şi revocă alte autorităţi publice care concură la
funcţionarea mecanismului democratic. In opinia noastră, toate aceste funcţii presupun
deliberare şi decizie.

1|Pagină
 Organizare și funcționare

Structura şi mandatul Parlamentului

Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat şi
Camera Deputaţilor.
Reprezentanţii poporului sunt aleşi în Parlament, pe baza votului universal, egal,
direct, secret şi liber consimţit, pe un mandat de 4 ani. Camera Deputaţilor şi Senatul au
prerogative egale, cu excepţia numirii numai de către Senat a Avocatului Poporului,
justificând bicameralismul.
Organizarea internă a Parlamentului este stabilită prin regulament propriu. Pentru
îndeplinirea atribuţiilor lor, Camerele îşi organizează birouri, comisii care îşi desfăşoară
activitatea numai pe baza regulamentelor adoptate.
Convocat de Preşedintele României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, Parlamentul
îşi desfăşoară primele activităţi separat în fiecare Cameră, acestea alegându-şi birouri de
vârstă, alcătuite din cel mai vârstnic parlamentar şi 4 secretari, stabiliţi din rândul celor mai
tineri deputaţi, respectiv senatori. În vederea validării mandatelor parlamentarilor, Camerele
îşi aleg în prima lor şedinţă câte o comisie de validare, care trebuie să reflecte configuraţia
politică rezultată din alegeri.
Camerele se pronunţă printr-un singur vot asupra listei parlamentarilor propuşi pentru
validare şi prin vot separat pentru fiecare deputat sau senator propus să i se invalideze
mandatul. Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majorităţii parlamentarilor
prezenţi.
Camera Deputaţilor este organizată în conformitate cu propriul Regulament.
Structurile interne ale Camerei sunt constituite din: Biroul permanent, Grupurile parlamentare
şi Comisiile parlamentare.
Rolul Parlamentului
Parlamentul este, potrivit Constituţiei, forul care dezbate şi aprobă toate legile după
care ne ghidăm în societate: în raporturile noastre de muncă, sociale, în educaţie, sănătate sau
apărare. Tot Parlamentul numește șefii de servicii secrete, judecătorii Curții Constituționale
sau Avocatul Poporului.

Componența și programul Guvernului depind tot de Parlament. Imediat după alegeri,

în funcție de înțelegerile politice, majoritatea parlamentarilor înaintează preşedintelui o
propunere de premier. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare sunt validate tot prin
votul aleșilor. Dacă în cei patru ani de mandat, deputații și senatorii sunt nemulţumiţi de
prestaţia Guvernului, pot vota o moţiune de cenzură prin care să îi demită pe premier şi pe
miniştri.

2|Pagină
 Activitatea de zi cu zi a Parlamentului presupune, însă, elaborarea, dezbaterea şi
votarea legilor. Fiecare propunere iniţiată de parlamentari, Guvern sau cetăţeni se discută
prima oară în comisiile de specialitate și apoi se votează în plen.

Dacă un proiect legislativ s-a votat prima oară la Camera Deputaţilor, el urmează
aceeaşi procedură în Senat. Şi invers. Deputaţii au ultimul cuvânt când vine vorba despre
legislaţia muncii, mediu, ajutoare sociale. Senatul decide regulile din educaţie sau
administraţie locală.

În şedinţe reunite, parlamentarii votează conducerea serviciilor secrete sau a diverselor

instituţii din subordine: Autoritatea de Supraveghere Financiară, televiziunea publică,
Avocatul Poporului.

Tot împreună, aleşii primesc mesajul preşedintelui României sau rapoartele de

activitate ale Consiliului Suprem de apărare a ţării. În situaţie de criză, Parlamentul poate
declara starea de război, mobilizarea şi încetarea ostilităţilor militare.

Dacă trei zile pe săptămână parlamentarii lucrează la București, vinerea este dedicată
alegătorilor. La cabinetele parlamentare din țară, deputații și senatorii trebuie să discute
propunerile și doleanțele cetățenilor din colegiile lor.

Sesiunile Parlamentului

În perioada mandatului, Camera Deputaţilor şi Senatul îşi desfăşoară activitatea în

sesiuni, respectiv anumite perioade de timp, determinate de Legea fundamentală. Sesiunile
pot fi ordinare şi extraordinare. Camerele se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe
în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea

Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin o treime din
numărul deputaţilor sau al senatorilor.

Între sesiunile ordinare şi cele extraordinare nu există nici o deosebire din punct de
vedere al competenţei materiale. Convocarea în sesiune extraordinară a uneia dintre Camere
nu atrage automat şi convocarea celeilalte, astfel, şi convocarea se face distinct.

Constituţia prevede că preşedinţii Camerelor procedează la convocarea sesiunilor prin

decizie. Există două excepţii în legătură cu obligaţia preşedinţilor Camerelor de a convoca
Camera Deputaţilor şi Senatul în sesiune. În articolul 63 (3) din Constituţie se arată:
„Parlamentul nou ales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de
zile de la alegeri”. Cealaltă excepţie o constituie convocarea de drept a Parlamentului.

În caz de agresiune armată împotriva ţării, dacă Parlamentul nu se află în sesiune se

convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. In caz de mobilizare sau război
Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor sitări, iar dacă nu se află în sesiune,
se covoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

De asemenea, dacă Preşedintele României instituie stare de asediu sau stare de

urgenţă, în întreaga ţară sau în unele unităţi administrativteritoriale este necesar să solicite

3|Pagină
Parlamentului încuviinţarea măsurii luate; dacă Parlamentul nu se află în sesiune se convoacă
de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu şi
funcţionează pe toată durata acestora. (Art. 92, 93) În timpul sesiunilor, Camera Deputaţilor şi
Senatul lucrează în şedinţe în plen, pe comisii şi în grupuri parlamentare.

Dezbaterile parlamentare

Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în plen în ședinţe comune şi în ședinţe

separate. Şedinţele Camerei Deputaţilor sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea
preşedintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi, ca anumite şedinţe să fie secrete.

La şedinţele publice ale Camerei Deputaţilor pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai

presei, radioului şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei
semnate de secretarul general al Camerei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent.

Cetăţenii pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la
cerere, în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în lojele
destinate publicului. Membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările
Camerei. Daca li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie.

Dezbaterile din ședințele Camerei se înregistrează pe banda magnetica si se

stenografiază. Stenogramele se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, în cel
mult 10 zile, cu excepția celor privitoare la ședințele secrete.

Procedura de vot

Camerele hotărăsc cu privire la legi, hotărâri, moţiuni simple, precum şi asupra

celorlalte acte cu caracter politic, prin vot. Votul deputaţilor şi senatorilor este personal. Votul
poate să fie deschis sau secret. Camera hotărăşte la propunerea unui grup parlamentar ce
modalităţi de vot va folosi. Uneori se stabileşte prin regulamentele Camerelor, ce fel de vot se
va folosi în anumite împrejurări.

Votul deschis se exprimă prin apel nominal, prin ridicarea mâinii, ridicarea în picioare
sau vot electronic. Votul secret se exprimă prin buletine, prin bile sau electronic. Votul prin
bile se desfăşoară în felul următor: în faţa preşedintelui Camerei se aşează o urnă albă şi alta
neagră. Senatorii şi/sau deputaţii primesc câte o bilă albă şi o bilă neagră pe care le introduc în
cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră
însemnând vot „pentru”, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urma
neagră înseamnă vot „contra”. Votul cu buletine se foloseşte atunci când sunt alese persoane
în funcţii.

Legile ordinare şi hotărârile, potrivit art. 76 (2) se adoptă cu votul majorităţii

membrilor prezenţi în fiecare Cameră. Astfel, dacă în sală există cvorumul de jumătate plus
unu, legea ordinară sau hotărârea se poate adopta cu jumătate plus unu din numărul
parlamentarilor prezenţi.

Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul

majorităţii membrilor fiecărei Camere, adică cu majoritatea absolută.

4|Pagină
 Legile constituţionale se adoptă cu două treimi din numărul membrilor fiecărei
Camere, ceea ce înseamnă că majoritatea de două treimi coincide cu cvorumul legal. În
această situaţie, ca şi cea precedentă, se presupune că numărul membrilor prezenţi este mai
mare de două treimi, pentru că altfel, ar fi nevoie de unanimitate de voturi pentru a adopta o
lege constituţională.

Organizarea internă a Parlamentului României

Din punct de vedere al organizării interne Parlamentul României este alcătuit din
următoarele structuri: birouri permanente, grupuri parlamentare şi comisii.

Birourile permanente se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Camerei

Deputaţilor si a Senatului şi ele cuprind pe preşedintele Camerei, patru vicepreşedinţi, patru
secretari şi patru chestori.
Pentru alegerea preşedintelui este necesar, în primul scrutin, votul majorităţii
parlamentarilor, iar dacă această cerinţă nu s-a realizat, se organizează cel de-al 2-lea tur de
scrutin, la care participă în Senat primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de
voturi exprimate, iar în Camera Deputaţilor, dacă nici un candidat nu a întrunit, după 2 tururi,
votul majorităţii deputaţilor, se organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi
desemnat preşedinte candidatul care a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.
Preşedintele Camerei este ales, spre deosebire de ceilalţi membrii ai Biroului, pe durata
întregului mandat al Camerei, iar odată cu alegerea lui, încetează activitatea preşedintelui de
vârstă.
Grupurile Parlamentare se constituie prin asocierea deputaţilor care au candidat în
alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau
alianţe electorale. Un grup parlamentar trebuie sa aibă cel puţin zece deputaţi. Grupurile
parlamentare reflectă configuraţia politică a Camerei Deputaţilor.
Fiecare grup parlamentar îşi stabileşte în prima şedinţă, conducerea proprie, alcătuită
dintr-un lider şi, după caz, unul sau mai mulţi vicelideri. Liderul prezintă Camerei denumirea
grupului, precum şi componenţa lui numerică şi nominală

Grupurile parlamentare împreună cu liderii lor au o serie de atribuţii printre care

menţionăm: fac propuneri pentru comisia de validare a noilor membri ai Parlamentului ales;
propun candidaţii pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere, a birourilor permanente şi
a comisiilor parlamentare; propun membri în comisii de mediere; pot cere modificarea ordinii
de zi; prezintă amendamente care exprimă poziţia grupului; participă prin reprezentanţii lor, la
şedinţele Birourilor permanente precum şi la consultările politice.

Comisiile parlamentare. Constituţia actuală a României stabileşte că fiecare Cameră

îşi constituie comisii permanente şi îşi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii
speciale. De asemenea, Camerele îşi pot constitui comisii comune (art. 64, al. 4). În funcţie de
durata activităţii lor, comisiile pot fi clasificate în permanente şi temporare. Cele care
funcţionează pe toată durata mandatului parlamentar sunt permanente. Celelalte au o perioadă
de funcţionare mai scurtă; în această categorie se înscriu comisiile de anchetă şi speciale.
Comisiile sunt organe interne de lucru ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care au scopul de
a pregăti activitatea pe care acestea o desfăşoară, în special în domeniul legislativ şi de
control.

5|Pagină
 Participarea senatorilor şi deputaţilor la şedinţele comisiilor este obligatorie. Şedinţele
nu sunt publice, dar în interesul desfăşurării lucrărilor, comisiile pot invita să participe la
dezbateri specialişti sau reprezentanţi ai autorităţilor publice. Comisiile hotărăsc condiţiile în
care lucrările lor pot fi transmise prin mass-media, aşa fel încât să nu se aducă atingere
intereselor de stat.

Actele Parlamentului
Parlamentul elaborează următoarele acte: legile, hotărârile, moţiunile, declaraţiile,
mesajele, apelurile, etc. Unele au caracter exclusiv juridic, altele au caracter exclusiv politic,
iar altele au şi caracter juridic şi caracter politic în acelaşi timp. Anumite acte au caracter
normativ, altele nu au caracter normativ. Cele care nu au caracter normativ pot să fie şi acte
individuale, dar şi acte cu caracter general, îndeosebi politic. Acelaşi tip de act, în anumite
împrejurări poate să nu aibă caracter normativ, iar în alte împrejurări să aibă caracter
normativ, cum sunt de pildă hotărârile. Regulamentele parlamentului, de exemplu, se adoptată
prin hotărâri cu caracter normativ

Legea, ca act juridic al parlamentului

Termenul lege este folosit în doua accepțiuni: o accepțiune larga (lato sensu),  care
exprima orice act normativ si o accepțiune restrânsa (stricto sensu), prin care se desemnează
actul juridic al parlamentului (autoritate legiuitoare). Ambele accepțiuni sunt corecte.
Distincția științifica se impune însa atunci când urmărim sa stabilim ierarhia izvoarelor de
drept, să facern cuvenitele delimitări între diferitele acte emise de autorităților publice si, prin
urmare, si între cele ale parlamentului, sau când vrem sa explicam supremația juridica a legii.
Aceasta deoarece supremația legii privește numai legea ca act juridic al parlamentului.

Legea, în accepțiunea sa restrânsa, este actul juridic al parlamentului, elaborat în

conformitate cu Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite si care reglementează
relațiile sociale cele mai generale si cele mai importante.

Desprindem din această definiție faptul că legea este actul juridic al parlamentului,
identificându-se astfel organul emitent. De aici rezulta ca legea este în exclusivitate actul
parlamentului, definiția punând în valoare dispozițiile din multe constitui 656r172g i potrivit
cărora parlamentul este unicul organ legiuitor. Aceasta prevedere constituțională si realitate
statală sunt rezultatul faptului ca parlamentul este, de regula,singurul organ de stat ales de
către toți cetățenii tarii,direct, prin vot universal, egal si secret.

Constituția României prin art. 73 alin. (2) stabilește domeniile rezervate reglementarii
prin legi constituționale, acestea fiind cele ce privesc revizuirea constituției.

Domeniile rezervate legii organice sunt enumerate la art. 73 alin. (3): sistemul electoral
si Autoritatea Electorala Permanenta; organizarea, funcționarea si finanțarea partidelor
politice; statutul deputaților si senatorilor si drepturile acestora; organizarea si desfășurarea
referendumului; organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Apărare a Ţarii; regimul
stării de mobilizarea parțială sau totala si al stării de război; regimul stării de asediu si al celei
de urgenta; infracțiunile, pedepsele si regimul executării acestora; acordarea amnistiei sau a

6|Pagină
grațierii colective; statutul funcționarului public; contenciosul administrativ; organizarea si
funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului
Public si a Curții de Conturi; regimul juridic general al proprietății si al moștenirii; regimul
general privind raporturile de munca, sindicatele si protecția sociala; organizarea generala a
învățământului; regimul general al cultelor; statutul minorităților naționale; reglementarea
celorlalte domenii pentru care, în Constituție, se prevede adoptarea de legi organice. Cât
privește legile ordinare Constituția nu nominalizează anumite domenii, lăsând Parlamentului
aprecierea.

În politică și drept legile reprezintă regulile scrise de conduită ce descriu sau reglează

relații specifice între persoane și organizații, ca și măsurile punitive asupra celor ce încalcă
aceste reguli de conduită. Constituția României prevede că cetățenii au dreptul să inițieze
proiecte de lege, susținute cu o listă cu cel puțin 100.000 semnături (art. 74 alin. (1) din
Constituție).[1] Constituţia noastră enumeră următoarele categorii de legi elaborate de
Parlament: constituţionale, organice, ordinare.
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. Legile organice
reglementează relaţiile sociale pe care Legiuitorul Constituant le socoteşte a fi mai importante
şi sunt votate cu o majoritate mai mare, respectiv o majoritate absolută. Prin urmare, ele se
deosebesc de cele ordinare din punct de vedere material şi formal. Legile ordinare
reglementează relaţiile sociale obişnuite, reclamate de cerinţele vieţii sociale la un moment
dat, dacă nu se interferează cu domeniul legilor organice sau nu intră în competenţa altor
autorităţi.

Moțiunile

Termenul moțiune este in general utilizat la denumirea unor hotarari ale parlamentului
prin care se exprima atitudinea acestuia intr-o problema discutata.
Motiunea de cenzura este reglementata de art. 113 din Constitutie. Ea poate fi initiata de
cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica guvernului la
data depunerii. Motiunea de cenzura se dezbate, dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata,
in sedinta comuna a celor doua Camere. De asemenea, arata Constitutia, daca motiunea de
cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi
sesiunea, o noua motiune de cenzura cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza
raspunderea potrivit art. 114. Potrivit Constitutiei (art. 114), Guvernul isi poate angaja
raspunderea in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, asupra unui
program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Privitor la motiuni sunt cateva reguli importante ce rezulta din Regulamentul sedintelor
comune ale Camerei Deputatilor si Senatului. Astfel motiunile se depun presedintilor
Camerelor. Dupa primire, presedintele Camerei Deputatilor comunica motiunea, de indata (in
ziua in care a fost depusa) guvernului. in cel mult 5 zile de la depunere, motiunea de cenzura
se prezinta in sedinta comuna a celor doua Camere, dezbaterea sa avand loc dupa 3 zile de la
data cand a fost prezentata in sedinta comuna. Data si locul sedintei comune, impreuna cu
invitatia de participare, se comunica Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor, cu
24 de ore inainte ca aceasta sa aiba loc.

7|Pagină
Regulamentele Camerelor

Fiecare Cameră îşi adoptă prin hotărâre propriul regulament şi un regulament al

şedinţelor comune, respectiv Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului,
Regulamentul Şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cu toate că sunt tot
nişte hotărâri se consideră că ele au un statut special. Regulamentele au caracter normativ şi
se publică în Monitorul Oficial sub semnătura Preşedintelui Camerei respective, sau a ambilor
Preşedinţi în cazul Regulamentului şedinţelor comune.

De asemenea, Regulamentele pot face obiectul controlului de constituţionalitate. Deşi

sunt acte normative din punct de vedere al conţinutului, Regulamentele nu sunt legi, ele
reglementează numai organizarea internă şi funcţionarea Camerelor, cuprind drepturi şi
obligaţii pentru membrii Camerelor, pentru organele de conducere ale acestora.

Ele nu pot cuprinde reguli de fond care sunt de domeniul legii, dar pot cuprinde reguli
de procedură pentru realizarea acestor reglementări. Pe de altă parte, în temeiul autonomiei cu
care sunt investite, nici legile, cu excepţia Constituţiei, nu sunt în măsură să instituie reguli
juridice pentru organizarea şi funcţionarea internă a Camerelor.

Actele politice ale Parlamentului

Actele politice ale Parlamentului sunt: declaraţia, mesajul, apelul. Practica

parlamentară reclamă şi alte moduri de exprimare în afară de actele juridice şi politico-
juridice. Astfel, Parlamentul în plen sau în Camere poate să adopte unele acte cu caracter
exclusiv politic.

Constituţia României şi Regulamentele nu precizează expres, actele exclusiv politice,

prin urmare ele pot să poarte denumiri diverse: moţiuni, declaraţii, apeluri, proteste,
demersuri. Deşi nu au efecte juridice, actele politice sunt manifestări de voinţă, care pot să
aibă o influenţă deosebită în viaţa politică şi socială, întrucât emană de la o autoritate care are
o poziţie importantă în ansamblul organelor statului.

Declaraţiile, mesajele, apelurile au o semnificaţie deosebită în problemele politicii

externe, unde pot să stabilească anumite principii, să ia atitudine în anumite probleme
internaţionale, să aducă la cunoştinţa altor parlamente poziţia ţării noastre.

Funcțiile și atribuțiile Parlamentului

Fiind un produs al vointei generale si forma de exprimare a acestei vointe, Parlamentul

trebuie sa actioneze in sensul infaptuirii la cel mai inalt nivel al conduceri statale(exercitiul
suveranitatii nationale), de unde apare ideea de FUNCTII ALE PARLAMENTULUI si de
procedurii constitutionale pentru indeplinirea lor.
Functiile semnifica rolul Parlamentului, iar procedurile constitutionale sunt mijloacele
tehnice constituite pentru indeplinirea rolului sau.
In literatura juridica de specialitate nu s-au identificat unanim Functiile Parlamentului
existand opinii diferite.

8|Pagină
 Potrivit unora Parlamentul are o tripla misiune, inerenta democratiei, și anume
informarea,controlul și legiferarea.
Potrivit altora ar fi suficent sa se vorbeasca despre „rolul legislativ” al Parlamentului si
despre „rolul sau politic”(informarea si raspunderea Guvernului).
Intr-o alta opinie constituindu-se o singura functie a Parlamentului –deliberarea, aceata ar
comporta totusi patru „aspecte corolare” și anume reprezentarea, informarea, legiferarea, și
controlul
Orice incercare de identificare si partajare a functiilor Parlamentului este o conventie
cu sine insusi, discutabila si cenzurabila.Sub semnul unei asemenea clauze se considera ca
fiind principalele functii ale Parlamentului: reprezentarea, recrutarea personalului
guvernamental si a altor persoane care urmeaza sa indeplineasca unele prerogative,
determinarea cadrului general al politicii externe, declararea procedurii judiciare fata de
anumite persoane, informarea, controlul și deliberarea.
Una dintre atribuțiile Parlamentului este cea de informare. Intr-o democratie pluralista,
legislativul si executivul trebuie sa se informeze mutual, folosul fiind reciproc.Parlamentul
nu-si poate indeplini cu eficienta functia sa deliberativa – si mai ales legislativa decat daca el
actioneaza in deplina cunostinta de cauza.Fundamentarea stiintifica a actului normativ,
relevarea imprejurarilor care-l fac necesar, evaluarea rezultatelor preconizate, dar si acelor
corelative, paralele si opuse, toate acestea si inca multe altele presupun informarea.

Statutul deputaţilor şi senatorilor

Conceptul de mandat parlamentar şi natura sa juridică

Termenul de mandat se referă la mai multe instituţii: mandatul parlamentar, mandatul
Preşedintelui ţării, mandatul Guvernului, etc. Mandatul parlamentar, la rândul lui, se referă la
mandatul Parlamentului ca instituţie legislativă unitară, fie la mandatul senatorilor şi
deputaţilor.
Din punct de vedere al conţinutului într-o accepţiune foarte largă, mandatul însemnă o
împuternicire pe o anumită perioadă de timp. De multe ori, în vorbirea curentă se foloseşte
cuvântul mandat pentru a desemna sensul de durată. Termenul de mandat se utilizează în
dreptul civil şi apare ca o împuternicire dată unei persoane, pe baza unui contract, prin acordul
de voinţă al părţilor.
Mandatarul îl reprezintă direct pe cel de la care a primit însărcinarea şi este
răspunzător numai faţă de acesta. Mandatul civil încetează prin revocarea mandatului sau
renunţarea mandatarului la mandat etc. În dreptul constituţional, mandatul senatorilor şi
deputaţilor are o serie de particularităţi.
Conţinutul mandatului senatorilor şi deputaţilor, drepturile şi obligaţiile lor sunt
stabilite prin Constituţie, Regulamentele de funcţionare ale Camerelor, alte legi
constituţionale. Mandatul parlamentarilor semnifică o funcţie politică cu care titularul este
învestit prin alegeri (de obicei). Caracteristicile esenţiale ale mandatului parlamentar, după

9|Pagină
cum arăta profesorul M. Constantinescu, sunt următoarele: împuternicirea cu caracter general;
independenţa parlamentarului; irevocabilitatea mandatului; regimul de protecţie special al
mandatului.

Durata mandatului
În ţara noastră, durata mandatului deputaţilor şi senatorilor este de patru ani. Ei intră
în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte sub condiţia
validării. Calitatea de deputat sau senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou
alese. De asemenea, în caz de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate sau deces,
mandatul poate înceta. Durata mandatului deputaţilor şi senatorilor coincide, cum este şi
firesc, cu aceea a Parlamentului şi ca atare ea se poate prelungi de drept în stare de mobilizare,
de război, de asediu sau de urganţă până la încetarea acestora.
Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor
Printre drepturile şi îndatoririle parlamentarilor se pot enumera: participarea la
lucrările Parlamentului şi de a fi membri în organele de lucru ale acestuia, de a vota, de a lua
cuvântul, de a aduce amendamente la proiectele de legi şi propunerile legislative, de a
participa la controlul Guvernului şi a altor organe ale administraţiei publice, de a desfăşura
activităţi în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi.

Bibliografie

-Suport curs DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII PUBLICE

-Am accesat de pe internet:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_României
 https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/parlamentul-romaniei-
structura-institutionala-statala-144267.html
 https://www.senat.ro/pagini/bp/bp.htm
 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.home
 http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Actele-Parlamentului-Legea-ca-
115617222.php
 http://www.qreferat.com/referate/drept/PARLAMENTUL442.php

10 | P a g i n ă
i