Berzintu Lavinia-Maria

Resurse Umane, An II,Grupa I

The Forms of Capital

Pierre Bourdieu

Sursa: Structuralismul constructivist – Bourdieu – The Forms of Capital by Pierre

Bourdieu 1986

În funcţie de domeniul în care activează şi de costul transformărilor mai mult sau mai
puţin costisitoare care sunt o condiţie pentru eficienţa sa în domeniul în cauză, capitalul se
împarte în trei ipostaze fundamentale: ca şi capital economic, care este convertit imediat şi
direct în bani şi poate fi instituţionalizat în formele de drepturi de proprietate; ca şi capital
cultural, care este convertibil, în anumite condiţii, în capital economic şi poate fi
instituţionalizat în formele de calificare educaţionale; şi ca şi capital social, format din
obligaţii sociale („conexiuni”), care sunt convertibile, în anumite condiţii, în capital economic
şi poate fi instituţionalizat în formele de titlu de nobleţe.

Capitalul cultural poate exista sub trei forme: în starea personificată, adică sub formă
de dispoziţii de lungă durată ale minţii şi corpului; în stare obiectivă, sub forma bunurilor
culturale ( imagini, cărţi, dicţionare, instrumente, maşini etc.); şi în stare instituţionalizată, o
formă de obiectivare care trebuie separată, deoarece conferă proprietăţi în întregime originale.
Cele mai multe dintre proprietăţile capitalului cultural pot fi deduse din faptul că, în starea
fundamentală, acesta este legat de corp. Acumularea de capital cultural în starea
personificată , adică sub forma a ceea ce se numeşte cultură, cultivare presupune un proces de
realizare, încorporare, care implică o muncă de asimilare,în timp, timp care trebuie investit
personal de către investitor. Ca şi dobândirea unui fizic muscular sau a unui bronz, acestea nu
se pot face la a doua mână.

Capitalul cultural, în stare obiectivă are un număr de proprietăţi care pot fi definite
doar în relaţia cu capitalul cultural în forma sa personificată. Capitalul cultural obiectiv în
obiecte materiale şi mass-media, cum ar fi scrierile, picturile, monumente, instrumente etc.
este transmis în esenţa lui. O colecţie de picturi, de exemplu, pot fi transmise foarte bine ca şi
capital economic. Obiectivarea capitalului cultural sub forma calificărilor academice este o
modalitate de a neutraliza o parte din proprietăţile ce derivă din faptul că, fiind personificate,
are aceleaşi limite biologice ca purtătorul. Această obiectivare este cea care face diferenţa
Berzintu Lavinia-Maria
Resurse Umane, An II,Grupa I

între capitalul autodidact sau chiar capitalul cultural a nobilului, care poate genera doar
profituri prost definite, cu valoare fluctuantă, pe piaţa de schimburi de înaltă societate.

Capitalul social este totalitatea resurselor reale sau potenţiale, care sunt legate de
statutul de membru într-un grup - care asigură fiecare membru cu sprijinul colectivităţii
deţinut de capital, o „acreditare”, care le dă dreptul la credit în diferite sensuri ale cuvântului.
Aceste relaţii pot exista doar în stare empirică, într-un material şi/sau schimburi simbolice
care ajută la menţinerea lor. Ele pot fi, de asemenea instituite şi garantate de aplicarea unui
nume comun ( numele unei familii, unei clase, sau al unui trib sau al unei şcoli, partid etc.) şi
printr-un set întreg de acte stabilite, proiectate totodată să formeze şi să informeze pe cei
cărora le sunt supuse.

Diferitele tipuri de capital pot fi derivate din capitalul economic, dar numai la costul
unui mult sau mai puţin efort de transformare, care este necesar pentru a produce tipul de
putere eficient în domeniul în cauză. De exemplu, există unele bunuri şi servicii la care
capitalul economic oferă acces imediat, fără costuri secundare; altele pot fi obţinute doar prin
virtutea relaţiei cu capitalul social( sau obligaţii sociale), care nu pot acţiona instantaneu, la
momentul oportun, cu excepţia cazului în care acestea au fost stabilite şi menţinute pentru o
lungă perioadă de timp.