S5 CARACTERELE SCHELETULUI CAPULUI LA DIFERITE VÂRSTE

Scheletul capului se dezvoltă în strânsă legătură cu encefalul,

organele de simţ, cavitatea bucală şi cavităţile nazale. Neurocraniul va
adăposti encefalul şi organele de simţ, în timp ce viscerocraniul (cu
origine din arcurile branhiale) se va organiza în raport cu cavitatea
bucală şi cavităţile nazale, adică în raport cu funcţiile de masticaţie,
deglutiţie şi respiraţie.
În primele 5-6 săptămâni ale perioadei prenatale (intrauterine),
scheletul capului este membranos şi craniul se numeşte desmocraniu.
În săptămâna a opta începe condrificarea scheletului capului şi craniul
se numeşte condrocraniu şi la scurt timp începe şi osificarea lui, luând
numele de osteocraniu. Dar, în timp ce oasele bazei craniului şi o mare
parte a oaselor viscerocraniului trec prin toate cele trei faze, oasele
calvariei şi o altă parte a oaselor viscerocraniului nu trec prin faza
cartilaginoasă. Acestea din urmă se osifică direct din schiţa
membranoasă, trecând numai prin fazele de desmocraniu şi
osteocraniu. Osificarea completă a scheletului capului nu se realizează
decât după naştere, fapt pentru care la naştere scheletul capului
prezintă porţiuni membranoase şi cartilaginoase. Acest fapt este legat
de necesitatea dezvoltării craniului în raport cu creşterea encefalului. La
nivelul calvariei suturile nu sunt complet formate şi în unele locuri, între
oasele constitutive rămân spaţii largi acoperite de membrane, spaţii
numite fontanele. Ele se reduc treptat până la dispariţie la diferite
intervale de timp după naştere.
Nou-născutul are şase fontanele principale: două nepereche,
situate pe linia mediană (bregmatică şi lambdoidă) şi două pereche
situate lateral (pterice şi asterice).
Fontanela bregmatică sau anterioară este cea mai mare. Este
situată la unirea dintre solzul frontalului şi cele două parietale, la locul de
întâlnire dintre sutura coronară şi cea sagitală. Are formă rombică cu
axul mare (antero-posterior) de 2,5-5 cm. Regresează progresiv şi
dispare complet la sfârşitul vârstei de 2 ani şi începutul vârstei de 3 ani.
Mărimea exagerată sau închiderea întârziată se întâlneşte în rahitism
sau hidrocefalie, iar închiderea prematură este însoţită de microcefalie.
Fontanela bregmatică serveşte în clinică pentru abordul sinusului sagital
superior (puncţii, administrare de medicamente).
Fontanela lambdatică sau posterioară este situată la unirea
solzului occipitalului cu cele două parietale, la locul de întâlnire dintre
sutura lambdoidă cu sutura sagitală. Are o formă triunghiulară cu
înălţimea de 1 cm. Incepe sa se inchida la cateva luni dupa nastere iar
la sf primului an de viata este atat de mica incat nu mai poate fi clinic
palpata.

1
 Fontanelele pterice sau sfenoidale în număr de două sunt situate
la unirea aripii mari a sfenoidului cu frontalul, temporalul şi parietalul.
Dispar la scurt timp după naştere.
Fontanelele asterice sau mastoidiene, de asemenea pereche,
sunt situate la unirea occipitalului, parietalului şi mastoidei. Şi ele dispar
la scurt timp după naştere.
Palparea fontanelelor de-a lungul vietii de sugar in special ale celei
anterioare si celei posterioare ajuta medicii sa determine: progresul si
cresterea oaselor frontale si parietale; gradul de hidratare al sugarului
(fontanela deprimata e semn de deshidratare); nivelul presiunii
intracraniene (o fontanela bombata indica presiunea intracraniana);
diagnosticul precoce al rahitismului. O sutura persistenta nu trebuie
interpretata ca o fractura pe o Rx sau orice alta imagine medicala.
În afara fontanelelor menţionate mai pot exista fontanele
supranumerare (inconstante): glabelară, metopică, sagitală (între cele
două parietale).
Oasele calvariei cresc treptat şi se unesc, formând suturile. Linia
suturală conţine însă în continuare o lamă de ţesut conjunctiv.
Osificarea acestei lame, cu sinostoza suturilor, începe pe suprafaţa
endocraniană şi se termină pe suprafaţa exocraniană a calvariei.
Osificarea suturilor începe după vârsta de 45 ani, întâi la nivelul suturii
sagitale şi continuă la nivelul suturii coronare, lambdoide (50-60 ani) şi
solzoase (60-65 ani). Jumatatile mandibulei fuzioneaza la inceputul celui
de al doilea an de viata. Procesul mastoid incepe sa se formeze gradat
de-a lungul primului an de viata in timp ce muschii
sternocleidomastoidieni isi completeaza si ei dezvoltarea si trag de
partile petromastoide ale oaselor temporale
Masivul osos facial prezintă, atât în mod normal cât şi patologic,
multiple variaţii de formă şi mărime, care pot modifica întreaga
fizionomie. Variaţiile morfologice normale ale scheletului facial sunt în
funcţie de vârstă şi de la individ la individ.
La copil, absenţa sinusului maxilar şi oblicitatea ramurilor
mandibulei, precum şi redusa dezvoltare a porţiunii inferioare a
masivului facial, fac ca scheletul feţei să apară turtit în sens vertical şi
puţin dezvoltat în raport cu scheletul bolţii craniene.
La adult, prin dezvoltarea maximă a elementelor sale constitutive,
masivul facial se alungeşte.
La vărstnici, căderea dinţilor şi rezorbţia marginilor alveolare duc la
o diminuare a diametrului vertical al masivului facial prin scurtarea
treimii sale inferioare. În ansamblu, masivul facial la vârstnici se
aseamănă cu cel infantil, cu excepţia mentonului, care la copil apare
şters, iar la vârstnici este proeminent.

2
S6 Explorarea segmentului cerebral şi căi de acces
Mijloacele de explorare a segmentului cerebral pot fi: clinice, paraclinice
si anatomochirurgicale
Mijloacele clinice: constau in inspectie, palpare si auscultatie.
Inspectia pune in evidenta: varietatea de forma si de dimensiuni ale
craniului, diferite malformatii congenitale, formatiuni tumorale; in caz de
traumatisme se pot observa: echimoze, hematoame subcutanate,
escoriatii, plagi ale stratului epischeletic sau plagi craniocerebrale;
cicatrici postoperatorii; scurgeri de sânge prin ureche- otoragie sau prin
nas- epistaxis.
Palparea: - reperelor osoase: glabela, arcadele orbitare, bosele frontale,
crestele temporale ale frontalului, bosele parietale, procesele
mastoidiene, protuberanta occipitala externa.
- la n.n. se pot palpa fontanelele;
- marimea, consistenta, aderenta la planul
superficial sau profund a unor formatiuni tumorale;
- hematoame; fracturi;
- lipsa de substanta osoasa congenitală,
posttraumatica sau postoperatorie.
Auscultatia: in caz de anevrisme intracraniene, prin aplicarea
stetoscopului pe globul ocular sau in reg. temporala, se pot auzi sufluri
ce se creeaza la nivelul acestor anevrisme.
Mijloacele paraclinice: 1. radiografie simplă de craniu (de fata sau profil)
pentru punerea în evidenţă a unor leziuni osoase ale neurocraniului, mai
ales a fracturior sau a modificărilor formei şi dimensiunilor şeii turceşti în
cadrul unor suspiciuni de tumori hipofizare; 2. radiografii cu ajutorul unor
substanţe de contrast, ca: ventriculografii – introducerea de aer sau de
substanţe radioopace în sistemul ventricular; encefalografii –
introducerea de aer sau de substanţe radioopace în spaţiul
subarahnoidian, prin puncţie lombară sau suboccipitală; arteriografii –
injectare de substanţe radioopace în sistemul carotidei interne;
tomografii computerizate, rezonanţă magnetică nucleară.

Explorarea anatomochirurgicala a craniului (stratul

epischeletic)
Hemostaza la nivelul extremitatii cefalice consta in oprirea
temporara sau definitiva a unei hemoragii arteriale sau venoase.
Hemostaza stratului epischeletic in caz de plagi simple ale pielii
capului, se face prin apasare cu degetele pe marginile plagii, cu pense
hemostatice sau prin suturi cu puncte separate. Atunci când sunt mai
multe plagi si sângerarea este mare se face hemostaza provizorie
legând cu un garou circumferinta craniana sub nivelul plăgii.
Calea de acces chirurgical se realizează prin traversarea unei
regiuni parietale a calvariei (pentru lojile cerebrală şi cerebeloasă) şi se
numeşte trepanaţie. Trepanatiile craniene reprezinta deschiderea cutiei
3
carniene intr-un punct oarecare în scop decompresiv sau explorator, cat
si ca prim timp in abordul neoformatiilor intracraniene. Poate fi minima
sau larga.
Trepnatia minima: se face in scop terapeutic sau diagnostic
(explorator). In scop terapeutic, cu rolul de a scadea presiunea
intracraniana in cazul tumorilor cerebrale, de evacuare a unui hematom
epidural sau subdural sau a unei higrome (acumulare de LCR), pentru
evacuarea unui abces cerebral sau pentru a ridica fragmentele osoase
dintr-o fractura cu infundare. In scop explorator, trepanatia se face
pentru a aprecia presiunea si capacitatea ventriculilor in caz de
hipertensiune intracraniana, fie ptr. ventriculografie, fie ptr. examen
citologic sau bacteriologic al LCR-ului.
Trepanatiile largi sunt de doua feluri: 1.craniectomii - in care portiuni de
os se ridica definitiv (se face in caz de tumori ce au invadat osul, in
fracturi cu infundare pe o suprafata mare, in scop decompresiv sau ptr.
eliminarea unui hematom extradural sau subdural. Lipsa osoasa este
inlociuta imediat sau secundar cu diferite substante: aur, platina, argint,
placi de acril= cranioplastie; 2. craniotomie – când portiunea de os
departata numai cat dureaza interventia; se mai numeste trepanatie
osteoplastica.
In regiunea temporala gaura de trepanatie va fi data: deasupra arcadei
zigomatice la 1-2 cm si la 1 cm inaintea tragusului (preauricular);
auricular posterior; fronto-temporal, la 4 cm inaintea procesului orbitar si
4 cm deasupra zigomei, in dreptul pterionului.
In regiunea frontala se fac paramedian la 2 cm si la 10-12 cm deasupra
nazion (partea superioara a suturii internazale).
Accesul chirurgical în loja hipofizară este mai dificil; se face prin
craniotomie transfrontală, transtemporală sau transetmoidală.

REGIUNILE PARIETALE ale capului

Capul şi gâtul formează extremitatea cefalica. Limita dintre cele
două segmente este reprezentată de o linie conventionala, care
corespunde limitei inferioare a capului. Aceasta pleacă de la
protuberanta occipitala externa, se continua pe linia nucala superioara,
pe baza si marginea anterioaara a procesului mastoid, urmeaza
marginea anterioara a sternocleidomastoidianului pâna la gonion, apoi
marginea inferioara a corpului mandibulei, ajungând la protuberanta
mentala.
Capul prezinta doua segmente, reprezentate de calvarie si de fata.
Regiunile capului, care apartin calvariei, sunt: frontala, perietala,
occipitala şi temporala. Aceste regiuni au stratigrafie asemanatoare,
prezentând elemente anatomice ce trec de la o regiune la alta. De
aceea se descrie regiunea fronto-parieto-occipitală ca o singură regiune,
mediană, cu formă boltită, dată de convexitatea calvariei; corespunde
celei mai mari părţi a calvariei.
4
 Limite: anterior – glabela şi marginile supraorbitare ale frontalului,
care o separă de etajul facial al capului; posterior – protuberanţa
occipitală externă şi liniile nuchale superioare, care o separă de
regiunea nuchală; lateral (la dreapta şi la stânga) – liniile temporale
superioare, care o delimitează de regiunile temporale, apoi baza
procesului mastoidian care o separă de regiunea
sternocleidomastoidiană. În partea anterioară a regiunii se află regiunile
sprâncenoase, ce corespund sprâncenelor.
Stratigrafie:
a) Pielea este relativ groasă, glabră (lipsită de păr) la nivelul frunţii
şi păroasă în rest. Calviţia, mai frecventă la bărbaţi, face ca pielea
glabră să se extindă pe o suprafaţă mai mare, sau să cuprindă pielea
întregii regiuni. Părul poate avea culori diferite şi consistenţă variabilă,
imprimate de factori individuali, de sex, vârstă sau rasă.
Pielea frunţii prezintă şanţuri verticale, mai ales în porţiunea
glabelară, sau transversale, cu importanţă pentru mimică; ele devin mai
profunde şi permanente la bătrâni. Regiunea este sediul unor afecţiuni
specifice pielii păroase a capului (eczeme, pediculoză, micozele pielii
păroase a capului).
b) Planul subcutanat contine foarte putina grasime, are in schimb
numeroase tracturi conjunctive, ce unesc strans pielea cu aponevroza
epicraniana.
c) Planul musculo-aponevrotic, este format de aponevroza
epicraniana cu muschii ce se insera pe ea, occipitofrontali si
temporoparietali.
Cele trei planuri enumerate constituie scalpul. El conţine
numeroase elemente vasculo-nervoase superficiale, situate în special în
planul subcutanat.
Arterele sunt: supratrohleara şi supraorbitara, ramuri din artera
oftalmică, destinate porţiunii frontale a regiunii; ramurile frontală şi
temporală ale arterei temporale superficiale, pentru porţiunea parietală;
ramurile occipitală şi auriculară posterioară (din carotida externă),
pentru porţiunea occipitală a regiunii. Toate aceste artere se
anastomozează atât între ele, precum şi cu cele din partea opusă.
Părţile moi ale regiunii sunt bine vascularizate, necroza lor
posttraumatică fiind foarte rară. Datorită anastomozelor arteriale si a
abundentei tesutului conjunctiv dens, plăgile regiunii sunt foarte
hemoragice.
Venele însoţesc arterele; ele formează o reţea bogată, drenată fie
de către venele diploice şi emisare în direcţia sinusurilor durei mater, fie
spre venele extracraiene. Aceasta comunicare cu venele durei mater
reprezintă căi de propagare a infecţiilor exocraniene spre endocraniu,
având drept consecinţă apariţia meningoencefalitelor si a
tromboflebitelor sinusurilor durei mater.

5
 Limfaticele anterioare coboară spre nodurile submandibulare; cele
posterioare spre nodurile occipitale; cele mijlocii se îndreaptă spre
nodurile mastoidiene şi parţial spre cele parotidiene.
Nervii senzitivi sunt: supratrohlearul şi supraorbitarul (din oftalmic)
pentru porţiunea frontală; auriculotemporalul, ramuri din plexul cervical
şi ramuri posterioare din nervii spinali cervicali al doilea (C2) şi al treilea
(C3) pentru porţiunea parietală şi occipitală ale regiunii. Muşchii sunt
inervaţi din nervul facial.
La nivelul incizurii supraorbitare se poate palpa nv. supraorbitar, care
rulează sub degetul explorator; in nevralgia supraorbitara, aceasta
manevră exacerbează durerea, ceea ce permite diagnosticul diferential
cu durerea din sinuzita frontală, în care durerea este exacerbată de
apasarea pe os.
d) Planul subaponevrotic, este constituit dintr-un tesut celular lax, care
asigură o mare mobilitate a planurilor supraiacente pe planul
osteoperiostal. La nou nascut pot apărea la acest nivel bosele
serosanguinolente, determinate de compresiunile exercitate în timpul
trecerii capului fetal prin filiera pelvigenitală. Uneori pot fi foarte întinse
nerespectând limitele oaselor calvariei.
e) Planul periostal (pericraniul) este slab aderent la oasele calveariei; în
schimb aderă puternic de tesutul fibros al suturilor dintre acestea, ca si
la membranele fontanelare ale copilului. Din acet motiv colecţiile
sanguine subperiostale sunt limitate de conturul suturilor, localizându-se
la nivelul câte unui singur os al calvariei.
f) Planul osos, reprezentat de calvarie cu suturile sale. Intre cele două
oase parietale intâlnim sutura sagitală; ea se termină anterior,
perpendicular pe sutura coronară, iar posterior pe cea lambdoidă; uneori
cele două jumatati ale osului frontal sunt separate prin sutura metopică,
prezentă constant la făt şi nou născut. La noul născut, la întretăierea
suturilor se întâlnesc fontanelele anterioară (mare) ce raspunde in
profunzime sinusului sagital superior al durei mater, in care la sugar se
pot face puncţii venoase si fontanela posterioară (mică).
g) Ultimul plan al regiunii este reprezentat de dura mater craniană.
Anatomie clinica
Prin morfologia ei specifică fiecărei persoane, regiunea frontală
contribuie la realizarea fizionomiei, având rol important în identificarea
persoanei.
Scalpul poate fi smuls accidental, dezlipindu-se de pe planul
subaponevrotic ce rămâne nedetaşat; prin „scalpare” se defineşte acest
accident, mai frecvent în condiţii industriale, la persoanele cu părul lung,
neprotejat.
Calvaria este expusă frecvent trautismelor, la nivelul ei putând
apărea fracturi; tabla internă fracturată, poate da eschile ascutite, care
lezează deseori duramater si substanta nervoasa. Se pot produce
contuzii insotite doar de fisura tablei interne (fract ,,în lemn verde,,)
6
 Trepanatiile în această regiune servesc drept cale de acces
asupra cavitătii craniene.

Regiunea temporală
Este o regiune bilaterală, simetrică, situată pe părţile laterale ale
bolţii craniene.
Limite: superior - linia temporală superioară; inferior – arcada
zigomatică; anterior: prosesul zigomatic al frontalului si procesul frontal
al zigomaticului unite prin sutura frontozigomatica; in profunzime
corespunde fosei temporale care o separa de fata laterala a emisferelor
cerebrale si meningele ce o acopera.
Stratigrafic regiunea prezintă:
a) Planul cutanat- pielea este subtire si mobilă, partial glabră,
parţial păroasă.
b) Planul subcutanat, este alcatuit din tesut conjunctiv lax, in care
sunt cuprinsi:
- unii muschi pielosi: temporoparietali, auriculari anterior si
superior;
artera temporală superficială care pătrunde in regiunea temporala prin
spatiul dintre meatul acustic extern si proc. zigomatic al temporalului,
devine la acest nivel subcutanata si dă ramurile sale terminale aa.
frontală si parietală; Aici se poate lua pulsul arterei temporale
superficiale; la arteriosclerotici, artera poate fi proeminentă, sinuoasă şi
rigidă (semnul arterioscleroticilor).
- venele satelite, tributare venei retromandibulare;
- nervului auriculotemporal si ramurile sale temporale superficiale;
ramuri temporale din nervul facial ce inerveaza muschii pielosi din etajul
superior al fetei.
- vase limfatice ce se indreapta spre nodurile parotidiene si
mastoidiene.
c) Planul aponevrotic, reprezentat de portiunea laterala a
aponevrozei epicraniene, ce trece peste arcul zigomatic, ajungând în
regiunea parotideomaseterina, unde se continua cu fascia superficiala.
Asa se explica difuzarea hematoamelor si colectiilor purulente, in
ambele sensuri, intre cele doua regiuni.
d) Planul facial, alcatuit din fascia temporala, care se insera la
limitele regiunii; in partea inferioara se dedubleza in doua lame, intre
care se interpune o masa adipoasă. La indivizii denutriti, aceasta
grasime se resoarbe si regiunea se deprimă, dând aspectul scheletic al
capului.
e) Planul muscular - alcatuit din m. temporal, inserat in fosa
temporală, este continut într-o loja osteofibroasa, delimitata intre planul
osos si fascia temporală. Loja comunică inferior cu regiunea
infratemporala. Ea contine pe lângă m. temporal si cele trei pachete
vasculonervoase temporale profunde: arterele temporale profundă
7
anterioară şi posterioară, ramuri ale maxilarei; a. temporala medie, ram
din temporala superficială. Aceste artere se anastomozează intre ele;
bogata vascularizatie a regiunii explica hemoragiile si hematoamele
voluminoase în traumatismele acestei regiuni. Datorită directiei verticale,
in evantai cu vârful in jos, a formatiunilor vasculonervoase, sunt
contraindicate inciziile transversale (pentru a proteja aceste elemente).
Venele omonime sunt tributare plexului pterigoidian si venei
retromandibulare; limfaticele profunde dreneaza la nodurile parotidiene
superficiale; nervii sunt ramurile mandibularului: temporali profunzi
anterior, mijlociu şi posterior, ce vor inerva muşchiul temporal.
f) Planul periostal, are aceleasi caracteristici ca in regiunea
precedenta.
g) Planul osos - este reprezentat de portiunea laterala a calvarire
care alcătuieste fosa temporală, formată din fata temporala a marii aripi
a sfenoidului, solzul temporalului, fata externa a parietalului, fata
temporala a zigomaticului, fata temporala a frontalului. Aici întâlnim
portiunea laterala a suturii coronare, precum si suturile sfenofrontala,
scuamoasa si sfenoscuoamoasa. La nou nascut in aceasta regiune
intalnim cele doua fontanele perechi: sfenoidală (pterică) si mastoidiana
(asterica).
Articulatiile dintre solzul temporalului, aripa mare a sfenoidului, parietal
si frontal delimiteaza o zona numita pterion. Pterionul este un reper
antropologic, morfologia sa prezentand diferite aspecte in functie de
apartenenta rasiala. Centrul pterionului se află pe fata externa a
parietalului, la 4 cm superior de arcul zigomatic si 3,5 cm posterior de
sutura frontozigomatica, corespunzand ramurii anterioare a a. meningee
medii.
h) Dura mater craniană – ultimul plan al regiunii, este foarte usor
decolabila in aceasta regiune, zona decolabila Gerard-Marchand. In
grosimea durei mater urca artera meningee mijlocie cu cele trei ramuri
ale sale: anterioara, mijlocie si posterioara.
Inferior si lateral, arcul zigomatic delimiteaza cu fata temporala a marii
aripi a sfenoidului, un spatiu prin care fosa temporala comunica cu fosa
infratemporala. Arcul zigomatic face legatura intre masivul facial
neurocraniu. Prin pozitia sa, de proieminenta laterala a craniului si prin
faptul ca este superficial, arcul zigomatic este expus la traumatisme,
prin loviri cu corpuri dure sau prin cădere, desi in ansamblu este
rezistent, datorita structurii sale compacte; fracturile prezinta grad de
periculozitate datorita existentei unei zone de rezistenta scazuta situata
la jumatatea sa; datorita raporturilor pe care le prezinta cu orbita, sinusul
maxilar, ATM, ceea ce antreneaza la complicatii de tipul: hematoame
retrooculare, deviatia axului globului ocular si chiar cecitate, consecutive
propagarii fracturilor anteriaore la peretii orbitei, sau poate apare
blocajul mandibulei, datorita propagarii fracturilor posterioare ale arcului
la procesul coronoid.
8
 Această zonă prezintă o importantă clinică deosebita datorita
prezentei art. meningee mijlocie cu ramurile sale. O fractura la acest
nivel determina formarea unui hematom cu comprimarea lobului
temporal al emisfer. cerebr., deorece duramater nu este aderenta de
periost ca in restul boltii craniene.
În traumatismele regiunii apar anevrisme arteriovenoase. Si prin
regiunea temporala se practica trepanatii pentru abordarea continutului
neurocraniului.

Topografia cranio-encefalică
Proiecţia anumitor elemente ale encefalului pe suprafaţa capului
are importanţă practică în neurologie şi neurochirurgie, permiţând
localizarea unor leziuni cerebrale în raport cu reperele osoase
exterioare ale neurocraniului.
a) Marginea superioară a emisferelor cerebrale şi sinusul
longitudinal superior se proiectează pe linia medio-sagitală ce uneşte
rădăcina nasului cu protuberanţa occipitală externă.
b) Sinusul transvers se proiectează pe linia ce uneşte porul
acustic extern cu protuberanţa occipitală externă.
c) Principalele şanţuri ale emisferelor cerebrale se proiectează
utilizând procedeul Kronlein: se trasează orizontala auriculo-suborbitară
(prin marginea superioară a porului acustic extern şi prin marginea
inferioară a orbitei); paralelă cu ea se duce orizontala supraorbitară (prin
marginea superioară a orbitei); perpendicular pe acestea se trasează
două verticale: linia medio-zigomatică (prin mijlocul arcadei zigomatice)
şi linia retro-mastoidiană (tangentă la marginea posterioară a procesului
mastoidian).
-Pentru proiecţia şanţului central se reperează punctul de intersecţiei al
orizontalei supraorbitare cu verticala medio-zigomatică, şi punctul de
intersecţie al liniei medio-sagitale cu verticala retro-mastoidiană; cele
2/3 superioare ale dreptei care uneşte aceste două puncte, reprezintă
proiecţia şanţului.
- Proiecţia şanţului lateral se face pe bisectoarea unghiului dintre
orizontala supraorbitară şi linia de proiecţie a şanţului central.
- Ramura anterioară a meningeei mijlocii se proiectează la întretăierea
liniei auriculo-suborbitare cu linia medio-zigomatică.
d) Ventriculii laterali se proiectează în patrulaterul delimitat de doua
orizontale ce trec la 2 şi respectiv 5 cm deasupra şi paralel cu arcada
zigomatică, şi doua verticale, coborâte, cea anterioară la locul de unire a
treimii anterioare cu treimea mijlocie a arcadei zigomatice, iar cea
posterioară la 5 cm înapoia procesului mastoidian.