FIZIOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

Saliva este produsul de secretie a trei perechi de glande mari, situate in

grosimea peretilor cavitatii bucale (glande parotide, submaxilare, sublinguale)
si a numeroase glande mici, diseminate in mucoasa care tapeteaza cavitatea
bucala. Prin canalele de excretie saliva se varsa in cavitatea bucala:

                canalul STENON al glandei parotide (glanda seroasa) se deschide in

vestibulul bucal in dreptul celui de al doilea molar superior;
                canalul WARTHON al glandei submandibulare (glanda mixta) se deschide
in cavitatea bucala langa fraul limbii;
                canalul BARTHOLIN din sublinguala (glanda mixta) se deschide aproape
de canalul WARTHON, langa fraul limbii;
                canalele accesorii RIVINIUS din sublinguala se deschid in cavitatea
bucala sub limba in partea anterioara.

1. Structura morfo-functionala a glandelor salivare

Glandele salivare au o structura tubulo-acinoasa, fiind alcatuite din lobuli ce

reprezinta unitatea morfo-functionala. Fiecare lobul este alcatuit din acini si
ducte intercalate, ducte striate. Din unirea mai multor ducte lobulare se
formeaza ductul excretor principal.

Acinul este alcatuit din celule poligonale ce delimiteaza un spatiu: lumenul

acinului. La exterior, acinul este inconjurat de o membrana bazala. Intre
membrana bazala si celulele acinare se gasesc celule mioepiteliale in
citoplasma carora exista elemente contractile actomiozinice implicate in:
expulzarea produsului de secretie glandulara si in cresterea presiunii
intraluminale. Celulele mioepiteliale sunt controlate de inervatie simpatica.

Celulele acinare secretoare sunt de doua tipuri: seroase si mucoase.

Celulele seroase contin numeroase mitocondrii, reticul endoplasmatic rugos
bine dezvoltat, granulatii mici ce contin zimogen. Membrana luminala are
microvilovilozitati, iar portiunea bazo-laterala a membranei este cu numeroase
pliuri si jonctiuni intercelulare stranse. Permeabilitatea acestor jonctiuni
intercelulare creste mult dupa stimulare asigurand trecerea din interstitiu in
lumen a: Na+, K+, apei. Pe membrana luminala se gaseste adenilat-ciclaza
(asociata receptorilor beta-adrenergici si vipergici) iar in portiunea bazo-
laterala exista receptori colinergici, alfa-adrenergici, activitati enzimatice:
Na+-K+-ATP-aza, anhidraza carbonica, etc. Celulele mucoase contin granulatii
mari cu aspect vacuolar, reticul endoplasmatic slab dezvoltat, secreta mucus.
Acinul participa la formarea salivei primare.

Ductul intercalat este alcatuit din celule mici, cuboidale, au ule de secretie,

membrana bazo-laterala este usor plicaturata, are activitati ATP-azice.

Ductul striat are celule inalte, mari, nucleu central si membrana bazo-

laterala plicaturata (pliurile maresc suprafata membranei), numeroase
mitocondrii (furnizeaza energia necesara proceselor de transport), granule (rol
in secretia de proteine).

Ducte excretorii interlobulare au epiteliul bistratificat, celulele inalte

prezinta de asemenea pliuri ale mucoasei bazo-laterale.

Epiteliul ductal secreta: kalicreina, amilaza, are activitati enzimatice: - an-

hidraza carbonica (participa la formarea bicarbonatului), -
prostaglandinsintetaza (asigura sinteza de prostaglandine prin care
controleaza absorbtia ductala a electrolitilor), 5 alfa reductaza (determina
reducerea androgenilor in metaboliti mai activi fiziologici).

Sistemul ductal participa la formarea salivei finale, definitive, prin procese

de reabsorbtie si secretie.

2. Vascularizatia glandelor salivare

Glandele parotide sunt irigate de ramuri arteriale provenite din artera

faciala si carotida externa. Glandele submandibulare primesc ramuri din artera
faciala si linguala, iar glandele sublinguale din artera sublinguala si
submentala. Vasele se distribuie in glande mergand paralel cu ductele
principale, terminatiile nervoase. Se realizeaza un sistem 'contra curent' intre
sensul de deplasare al sangelui si salivei. O alta particularitate este faptul ca
arteriolele se capilarizeaza intai la nivelul ductel 929f59j or, dupa care
realizeaza o a doua capilarizare la nivelul acinilor realizand un sistem port.
Irigatia duetelor este mai bogata decat a acinilor. Sistemul venos al glandelor
salivare se colecteaza in vena jugulara.

Debitul salivar este dependent de debitul circulator sanguin, care creste de

cinci ori in cursul salivatiei.

Vasomotricitatea in glandele salivare depinde de: inervatia simpatica,

parasimpatica, factori umorali.

Inervatia simpatica din glandele salivare produce vasodilatatie prin actiunea

adrenalinei asupra receptorilor beta-adrenergici. Noradrenalina, ca si in alte
teritorii, contracta vasele din glandele salivare, dar indirect poate produce
vasodilatatie deoarece stimuleaza, prin intermediul alfa-receptorilor,
activitatea kalicreinogenului si formarea de bradikinina.
 Inervatia parasimpatica prin acetilcolina produce vasodilatatie si stimuleaza
secretia salivara.

Factorii umorali: bradikinina are efect vasodilatator de lunga durata.

Kalicreina, prezenta in celulele acinare si ductale, actioneaza asupra kalicreino-
genului formand kalidina apoi bradikinina. Metabolitii: CO2, H+, rezultati din
activitatea glandulara, au efect vasodilatator local.

Potentiale membranare in glandele salivare

Cu ajutorul microelectrozilor s-a stabilit ca potentialul de repaus la nivelul

delor acinare, pe membrana bazo-laterala, variaza in functie de glanda in
limite largi de la
  -30mV la -73mV, iar la nivelul celulelor ductelor striate este de -80mV
pana la -90mV. Potentialul de membrana este mentinut la aceste valori prin
participarea pompei

Na + - K +  canalelor de K +, CI-  voltaj dependente. Permeabilitatea

membranei este dominata de K+(116mM intracelular si 3,3mM extracelular). in
repaus, in glandele salivare conductantele ionice sunt: G CI > GK >GNa.

Stimularea receptorilor colinergici, alfa-adrenergici produce depolarizarea

membranei prin cresterea conductantei pentru Na +, care intra in celula si
concomitent are loc un eflux de K +, Cl-. Se genereaza un potential de actiune
numit 'potential secretor'. Depolarizarea favorizeaza, si intrarea Ca ++, din
lichidul extracelular in celula, care va participa la mecanismul de cuplare
excitatie-secretie.

4. Cuplarea excitatie-secretie in glandele salivare

Substantele neuro-umorale agoniste se fixeaza pe receptorii de la suprafata

celulei inducand diferiti mesageri secunzi intracelular responsabili de secretia
proteica si lichidiana. Receptorii de pe glandele salivare sunt: colinergici (de tip
muscarinic), adrenergici (alfa si beta), dopaminergici, purinergici, peptidergici
pentru VIP si substanta P). Stimularea acestor receptori determina fie
cresterea AMPc fie a C++ citosolic, ambele controland atat secretia proteica,
enzimatica cat si lichidiana din glandele salivare. Deci raspunsul secretor poate
fi AMPc dependent sau/si Ca++ dependent. (Fig.l)

4.1. Raspunsul secretor dependent de AMPc

AMPc, ca si in alte tesuturi, apare ca mesager secund al raspunsului mediat

beta-adrenergic. Fixarea adrenalinei pe receptorul beta-adrenergic, cuplat cu
proteina Gs, activeaza adenilatciclaza care scindeaza ATP in AMPc. AMPc
activeaza proteinkinaza A care determina fosforilarea de proteine si sinteza de
noi protein-enzime. Cresterea activitatii proteinkinazei A catre AMPc, precede
secretia de amilaza. Tolbutamina inhiba proteinkinaza - AMPc dependenta si
astfel inhiba secretia de amilaza.

Stimularea receptorilor beta-adrenergici, administrarea de toxina holerica

determinaina secretia de amilaza prin cresterea AMPc. Teofilina este un
inhibitor al diesterazei (care inactiveaza AMPc) si indirect mentine crescut
AMPc intracelular, astfel este un activator eficient al secretiei de amilaza.

4.2. Raspunsul secretor Ca++ dependent

Stimularea receptorilor muscarinici (de catre acetilcolina) si alfa adrenergici

(de catre noradrenalina) induce in glandele salivare raspunsuri dependente de
Ca++, in particular secretia de electroliti, lichide si protein-enzime. Ca ++ intra
din lichidul extracelular in celulele acinare prin canale cationice neselective din
membrana bazo-laterala sau prin intermediul turnoverului inozitol-
fosfolipidelor membranare.

Receptorii muscarinici si alfa-1-adrenergici stimulati, activeaza fosfolipaza C

prin intermediul proteinei Gq.Fosfolipaza C desface fosfo-inozil

difosfat (PIP2) in diacilglicerol (DAG) si inozitol trifosfat (IP3). DAG activeaza

proteinkinaza C care induce fosforilarea proteinelor ca si eliberarea de acid
arahionic care poate creste rata productiei de GMPc. IP3 elibereaza Ca++ din
reticulul sarcoplasmatic si favorizeaza intrarea Ca++ din lichidul extracelular in
celula determinand astfel cresterea Ca ++ citosolic. Aceasta are ca rezultat:
legarea Ca++ de calmodulina, fosforilarea proteinelor, cresterea permeabilitatii
jonctiunilor intercelulare, interactiunea directa a Ca ++ cu efectori proteici ai
canalelor de Ca++, K+, Cl-, activarea proteinkinazei C, activarea fosfolipazei
A2 cu cresterea eliberarii de acid arahidonic (care creste rata productiei de
GMPc).Atat  cresterea proteinkinazei C cat si a GMPc este implicata in
stimularea secretiei de amilaza, mucina.
 Acetilcolina si substanta P actioneaza direct pe receptorii celulelor
ductale  si mobilizeaza Ca++ intra, extracelular producand stimularea secretiei
salivare. VIP  creste indirect secretia salivara prin cresterea fluxului sanguin,
secundara vasodilatatiei pe care o determina. Se produce astfel o secretie
salivara abundenta ca volum dar cu cantitati mici de proteine (enzime,
mucina).

5. Mecanismul elaborarii salivei

Saliva se formeaza in doua etape la care participa: acinii care

elaboreaza  saliva primara si apoi duetele salivare unde au loc procese de
secretie si reabsorbtie care modifica compozitia ionica a salivei.

5.1. Functiile acinului - Saliva primara rezulta dintr-un transfer plasmatic prin
membrana bazo-laterala si eliminare de saliva prin polul apical al celulelor
acinare. Secretia primara contine amilaza si/sau mucina intr-o solutie ionica cu
concentratie asemanatoare cu a lichidului extracelular. Secretia substantelor
organice proteice la nivelul acinilor are mai multe etape ce cuprind:

                preluarea aminoacizilor prin membrana bazo-laterala,

                sinteza de peptide in reticulul endoplasmatic din partea bazala a acinului,
                migrarea si inglobarea in cisternele Golgi,
                condensarea si transformarea in granule de zimogen,
                evacuarea prin polul apical printr-un proces de exocitoza. Secretia
proteica este dependenta de prezenta Ca++ in lichidul extracelular, iar cantitatea de
granule exocitate depinde de intensitatea stimularii.

Saliva primara este izotona (290-310 mOsm/l) are o compozitie

similara  cu un ultrafiltrat plasmatic, dar concentratia K + este mai mare decat
in plasma, 1-15 mM/l, CI-= 100-120 mM/l, Na+ = 125-160 mM/l). In glandele
salivare exista o bogata activitate ATP-azica mai ales pe membrana bazo-
laterala. Na+-K+-ATPaza scoate 3 Na+ din celula in interstitiu duce 2 K + in
celula. Na+ din interstitiu trece in lumenul acinului prin  pasaj paracelular de-a
lungul jonctiunilor membranei. (Fig.2)'

In urma activarii receptorilor colinergici sau alfa-1-

++
adrenergici, IP3 determinana eliberarea Ca  din reticulul sarcoplasmatic, procesul
eliberarii implicand ambele mecanisme: deschiderea canalelor de Ca ++IP3-
dependente dar si Ca++ eliberator de Ca++, in urma carora Ca++ difuzeaza in
citosol.

     Consecutiv cresterii Ca++ intracelular se activeaza canalele de K+ din

membrana bazo-laterala si de CI- din membrana luminala rezultand o pierdere
neta de K+, CI-, apa si micsorarea volumului celular. In urma stimularii, iesirea
K+  din celulele acinare se face prin maxi canalele de K +, Ca++- dependente
localizate pe membrana bazo-laterala, iar CI- iese prin canalele de Cl-, Ca++-
dependente de pe membrana luminala. Concomitent cu iesirea CI -, iese si HCO-
—  -
3 (prin canale sau prin schimb Cl - HCO 3) astfel ca raportul dintre ei ramane

nemodificat, intra-extra celular. Scaderea HCO -3 in celula acinara determina

activarea anhidrazei carbonice care catalizeaza reactia:

C02 + H20 <->H2C03 <-> HCO-3 + H+

rezultand o acidifiere acinara cu 0,1 unitati de pH. Iesirea CI - in lumen

creeaza  o diferenta de potential, mai negativ in lumen fata de interstitiu.
Pentru pastrarea electroneutralitatii extracelulare are loc o migrare a cationilor
(5/6 K+ si 1/6 Na+)  spre lumenul acinului pe cale paracelulara, prin jonctiuni
cation selective. Iesirea K din celula in interstitiu, prin maxi canale de K +,
asigura cresterea sa in interstiu si posibilitatea ca el sa migreze paracelular in
lumen. Astfel saliva este bogata in CI-, Na+ dar si in K+.

  La cateva secunde dupa stimulare, Ca ++intracelular scade si creste

rapid  Na intracelular datorita: activarii schimbului (antiport) Na + - H+, activarii
contrasportului (simport) Na+ - K+ - 2Cl-. Cresterea sodiului in celula
favorizeaza reintrarea apei cu revenirea celulei la volumul dinainte de
stimulare si activarea pompei Na+ - K+ avand ca rezultat cresterea K+ in celula
si a Na+  extracelular.

Dupa iesirea initiala a K+ si Cl-, are loc un reuptake prin simportul Na + - K+ -
- 
2Cl -Acidifierea acinara cauzata de iesirea HCO -3 si cresterea metabolismului
celular este contracarata de scoaterea H+ prin antiportul Na+ - H+. Alcalinizarea
cu cresterea HCO-3 intracelular determina din nou o crestere a Cl - prin
antiportul CI- - HCO-3.

Cand concentratia intracelulara a electrolitilor, volumul celular si activitatea

pompei Na+ - K+ a revenit la nivelul bazal, celulele acinare sunt din nou apte sa
fie stimulate si sa elaboreze o noua cantitate substantiala de saliva

Pe membrana luminala a acinului functioneaza urmatoarele:

                canalele de Cl- , Ca++ - dependente prin care clorul iese din celula in
lumen, crescand aici electronegativitatea;
                antiport CI-  - HCO-3 care elimina bicarbonatul in lumen;
                Na+ - K+ - ATPaza care reintroduce o parte din K+  in celula.

Pe membrana bazo-laterala a acinului au loc urmatoarele schimburi:

-                        simportul Na+ - K+- 2Cl- care introduce acesti ioni in celula;

                        pompa Na+ - K+ care introduce 2K+ din interstitiu si scoate 3Na+  din
celula, care vor migra paracelular in lumen;
                        maxi canale de K+, Ca++- dependente, prin care potasiul iese masiv in
interstitiu ca apoi sa ajunga in lumen, pe cale paracelulara;
                antiportul Cl- - HCO-3 care introduce clorul in celula si scoate
bicarbonatul in interstitiu;
                        antiportul Na+ - H+ care scoate ionul de H+in interstitiu si preia de aici
sodiul.
5.2 Functiile ductelor salivare

Componentii organici ai salivei provin din:

                sinteza si secretia celulelor acinare (amilaza, mucina);

                transportul transepitelial la nivelul celulelor ductale (steroizii);
                sinteza si secretia celulelor ductale.

Celulele ductale sintetizeaza, stocheaza si secreta: factori de

crestere (factor de crestere al nervilor, factori de crestere
epidermali), enzime (ribo-nucleaza, amilaza), hormoni (glucagon,
somatostatina, parotina, sialogastrona), proteaze homeostatice (renina,
kalicreina ce controleaza fluxul sanguin local, transportul apei si electrolitilor).

IgA secretorie este sintetizata si dimerizata de imunocitele interstitiale iar

celulele ductale o preiau, ii ataseaza componenta secretorie dupa care o elibe-
reaza in saliva. Piesa secretorie (GM-60000) este produsa de celulele
epiteliului ductal, este responsabila de pastrarea structurii cuaternare a IgA
secretorie si ii confera rezistenta crescuta la actiunile proteolitice. IgA
secretorie asigura apararea antimicrobiana a cavitatii bucale.

Transportul ductal al apei si electrolitilor: ionii de Na + sunt reabsorbiti activ

din saliva ductala iar K+este secretat activ. Concentratia sodiului in saliva
depinde de fluxul salivar, crescand o data cu cresterea fluxului salivar.
Membrana luminala a ductelor are o conductanta mare pentru Na +. Sodiul
poate intra din lumen in celula ductala prin: antiportul Na +-H+, canale de Na+.
Na+ intrat in celula iese in interstitiu prin pompa Na +-K+ existenta pe
membrana bazo-laterala, care asigura astfel scaderea concentratiei Na + in
celula si cresterea concentratiei K+ intracelular. Acesta iese in lumen prin
antiport K+-H+ de pe membrana luminala. (Fig.3)

Cl- din duct revine in celula fie prin canale de clor, fie prin antiport Cl --HCO-
3. Concentratia bicarbonatului va fi mai mare sau mai mica decat in saliva

primara, in functie de secretia sau reabsorbtia sa in ducte, dependenta de

echilibrul acido-bazic sau concentratia Na+ salivar.
 Fig.3 Secretia si resorbtia electrolitilor in celulele ductale

(dupa JOHNSON, 1987, modificat)

Pe membrana luminala a ductelor exista:

                canale de Na+, Cl- prin care acestia revin in celula;

                antiport Cl-  - HCO-3 care introduce clorul si scoate bicarbonatul din celula
                antiportul Na+-H+ care economiseste Na+readucandu-l in celula;
                antiportul H+-K+ care scoate K+ in lumen.

Pe membrana bazo-laterala a celulelor ductale au loc urmatoarele

schimburi ionice:

                scoaterea 3Na+ si introducerea de 2K+ in celula de catre pompa Na+-K+;

                canalele de K+ si Cl- prin care acesti ioni revin in interstitiu;
                antiportul Na+-H+ care scoate ionul de hidrogen din celula in interstitiu.

Ductul salivar este putin permeabil pentru apa ceea ce asigura

hipoosmolaritatea salivei finale.
 Rezultatele acestor schimburi transmembranare sunt:

                concentratia Na+ si Cl- este de aproximativ 15 mEq/1 pentru fiecare, adica

1/7 - 1/10 din concentratia plasmatica;
                concentratia K+ este de aproximativ 30 mEq/1 adica de 6 ori mai mare
decat in plasma;
                concentratia HCO3- este de 50-70 mEq/1 deci de 2-3 ori mai mare ca in
plasma.

ACTH si mineralcorticoizii scad Na+ salivar si cresc concentratia de K +.

Aldosteronul creste activitatea antiportului luminai Na +- H+ si a pompei Na+ -
K+ bazo-lateral. VIP si GIP in concentratie de 10-11 mol/l inhiba transportul de
Na+.

Elaborarea salivei presupune un consum energetic de 6 Kcal pentru 1 litru

de saliva formata. Energia este asigurata atat aerob cat si anaerob din:
glucoza, glicogen, fosfocreatina. Metabolismul este asigurat de un debit
sanguin corespunzator care are o valoare de 0,6ml/g.min. in glanda
nestimulata, iar dupa stimulare este de 4-5 ml/g.min. Stimularea secretiei
glandulare determina cresterea debitului sanguin de 4-8 ori, dublarea
consumului de O2 si cresterea temperaturii tisulare cu 1°C. Cantitatea de saliva
secretata in 24 de ore este 1-1,5 1 (1 ml/ min). In somn secretia salivara nu
depaseste 0,25 ml/min.

Evacuarea salivei in cavitatea bucala are loc prin: forta de impingere vis-à-
tergo a salivei secretate, contractia celulelor mioepiteliale, presarea glandelor
de peretii ososi in timpul masticatiei.

6. Proprietatile salivei

6.1. Volumul salivei este de aproximativ 1000-1500 ml/zi dar variaza in

functie de anumite stari, cum ar fi:

                in repaus alimentar: 0,3-0,5 ml/min;

                in somn: 0,08 ml/min;
                prin stimulare alimentara ajunge pana la 2-7 ml/min.

Fluxul salivar depinde de stari fiziologice (varsta, greutate, sarcina, gradul

de hidratare al organismului, momentul zilei, olfactie) si alti factori cum ar fi:
fumat, medicatie, factori psihici (stres, gandul la alimente, vazul lor, aspectul
lor).

La copii, volumul salivar este diferential :

                la sugari: 50-100 ml/zi;

                la 5 ani: 0,22 ml/min.

Modificarea volumului salivar:

  hipersalivatia sau sialoreea (flux salivar peste 0,5 ml/min) se intalneste fiziologic la eruptia
dintilor, reflexul salivar conditionat la stimul vizual, in sarcina, consum de condiment

 Sialoreea patologica apare in stomatite, gingivite, intoxicatii cu Pb,

Hg,  ulcer duodenal, cancer gastric, patazitoze intestinale, voma, epilepsie,
nevralgie de trigemen, consum de medicamente, anestezice. Tutunul produce
hipersalivatie.

hiposalivatia ( flux salivar cuprins intre 0,01-0,06 ml/min). Fiziologic apare

la batrani, la menopauza, sau datorita sentimentului de frica. Patologic,
hiposalivatia apare in hemoragii, stari febrile, deshidratari severe, stomatite
infectioase, la consum de atropina, antibiotice, opiacee.

aptialismul (lipsa secretiei salivare, volum sub 0,01 ml/min) apare in

stomatitele atrofice, degenerescenta glandelor salivare, intoxicatii cu atropina,
morfina, opiu.

6.2. Aspectul salivei este opalescent, filant.

6.3. Sedimentul salivar cuprinde celule epiteliale descuamate, leucocite( ce

trec prin diapedeza din capilare in santul gingivo-dentar), bacterii (streptococ
lactotobacillus acidophilus). Leucocitele se gasesc in special in saliva copiilor
(inainte de eruptia dintilor) si in saliva adultilor edentati. La persoanele cu
gingii sanatoase, numarul de leucocite este relativ mic. Numarul leucocitelor
prezinta  o variatie diurna, crescand de 4-5 ori, dimineata si in mijlocul zilei.
Majoritatea leucocitelor salivare sunt dezintegrate, ceea ce permite eliberarea
enzimelor leucocitare si imbogatirea echipamentului enzimatic salivar.

6.4. pH-ul salivar

In repaus pH-ul mediu salivar este de aproximativ 6,7 (5,2-7,6),

prezentand variatii in limite largi (5,6-8). pH-ul este sensibil la variatiile
fluxului salivar . Dupa stimularea glandelor pH-ul creste la valoarea de 8
datorita cresterii bicarbonatului. pH-ul este crescut la copii, in hiperpnee,
alcaloza. pH-ul scade in efort, in diabet zaharat.

pH-ul salivar depinde de:

a)               concentratia de dioxid de carbon sanguin; Daca presiunea partiala a

dioxidului de carbon din sange scade, pH-ul salivar este mai alcalin;
b)              alimentatie (spanacul asigura pH mai alcalin);   
c)               sisteme tampon salivare:  

- bicarbonat - acid carbonic (4,5/1), care se opune acidifierii mediului

bucal. Acidul carbonic in saliva este in concentratie apropiata de cea din
plasma (1,2 - 1,3 mM), depinzand de presiunea C02. Bicarconatul(HCO3-) se
formeaza in glandele salivare din C0 2 si H20 rezultate din catabolismul
glucozei. Celulele glandulare au enzima anhidraza carbonica, ce faciliteaza
formarea formarea H2CO3 respectiv HC03-.

C02 + H20 <-> H2CO3 <-> HC03- + H+.

HCO3-  este eliminat in saliva. Stimularea glandelor salivare determina

cresterea fluxului salivar, cresterea producerii si eliminarii HCO3- in saliva
(concentratia HC03- creste de la 30 mM la 60mM).

Ads by 

pH = pK + log (HCO3-) / ( H2C03)

Cresterea bicarbonatului in saliva produce cresterea raportului bicarbonat/

acid carbonic, rezultand cresterea pH-ului spre 7,8.

 - fosfat disodic - fosfat monosodic, se opune alcalinizarii;

 - mucina bazica - mucina acida. Proteinele datorita caracterului lor

amfoter, tamponeaza atat acizii cat si bazele.

d) prezenta anhidrazei carbonice;

e) fluxul salivar marit duce la cresterea pH-ului.

Capacitatea tampon a salivei prezinta mari variatii diurne:

                este mare dimineata, imediat dupa spalarea dintilor, apoi scade repede;
                dupa masa, creste in timp de o ora ca apoi sa scada de asemenea intr-un
interval de o ora;
                creste pana seara;
                in somn, pH-ul salivei scade.

Osmolaritatea salivei mixte din cavitatea bucala este de 50-100 mOsm/1

(hipotona), punctul crioscopic este de - 0,2°C pana la - 0,4°C.

Densitatea salivei este de 1002- 1012 g/cm3. Densitatea variaza in limite

largi, in functie de debitul salivar.

Vascozitatea salivei mixte este 1,08-1,32 unitati, si este data de

gncoproteinele hidratate.
  
7. Compozitia chimica a salivei

Saliva contine 99,5% apa si 0,5% reziduu uscat format din substante
anorganice 0,2% si substante organice 0,3%.

7.1. Substantele anorganice din saliva mixta bucala (tabelul 1).

Tabelul 1.

Fig. 4. Fluxul si componentii salivari

 (dupa BRAY, 1989, modificat)

Natriul, clorul sunt in concentratie mai mica in saliva decat in plasma.

Clorul asigura activarea amilazei salivare. Potasiul este mai mare decat in
plasma, bicarbonatul creste in saliva in urma stimularii, ajungand la 60 mEq/1
si particila la sistemul tampon salivar HCO3/H2CO3. (Fig.4)

Calciul are concentratie asemanatoare cu cea din plasma. in saliva calciu se

gaseste sub forma de saruri anorganice si sub forma de compusi organici, fixat
de macromolecule.

Saliva poate fi considerata o solutie saturata de fosfat de calciu ce impie-

dica disolutia calciului din smalt. Cu toata aceasta saturare, saliva nu permite
precipitarea fosfatilor respectivi datorita asocierilor cu proteinele salivare
acide. Saturarea salivei cu fosfat de calciu asociata cu un pH alcalin salivar
determina precipitarea sarurilor, formand sialoliti (calculi salivari) sau, la
nivelul dintilor produce tartru dentar.

Scaderea locala a pH-ului, sub 5,2, favorizeaza disolutia cristalelor de

hidroxiapatita si aparitia cariilor. pH-ul critic este pH-ul la care au loc miscari
ale calciului si fosfatului in smaltul dentar.

Fluorul (0,01-0,05 ppm) se gaseste in concentratie aproximativa cu cea din

plasma, depinde de aportul alimentar de fluor, are rol in formarea Fiuorapatitei
care asigura rezistenta smaltului.

Tiocianatul se afla in concentratie mai mare decat in plasma si are un rol

antibacterian, inhiband dezvoltarea bacteriilor Gram pozitive si Gram negative,
inhiba cresterea ciupercilor, virusurilor, micoplasmelor.

in saliva se secreta si iod cu rol mai putin cunoscut. Ocazional, se pot gasi
in saliva saruri de plumb, de mercur.

7.2. Substantele organice se impart in doua categorii: substante azotate

(proteice si neproteice) si substante neazotate (tabelul 2).

Tabelul 2.
 7. Substantele azotate proteice cuprind: proteine serice, proteine de origine
glandulara si hormoni salivari.

Proteinele serice cuprind trei mari categorii: imunoglobuline, lactoferina,

factori ai coagularii.

Imunoglobulinele IgG, IgM apar in saliva printr-un proces de trecere din

sange  in saliva. IgA secretor este sintetizata in glandele salivare. IgA
secretorie se combina cu bacteriile din mediul bucal impiedecand aderenta lor
la mucoasa, formeaza un strat protector antibacterian la suprafata mucoasei
bucale. Imunoglobulinele asigura apararea antibacteriana prin: aglutinarea
bacteriilor, neutralizarea enzimelor, toxine bacteriene si virale, previn caria si
parodontopatia.
  Lactoferina fixeaza fierul inhiband multiplicarea bacteriilor fero-depente.

Factori ai coagularii sunt: factorii VII,VIII,IX plasmatici, factorul 3

plachetar.

Proteinele de origine glandulara pot fi impartite la randul lor in mai  multe

categorii si anume: enzime, mucine, substante de grup sanguin, factor de
adredare al bacteriilor, proteine bogate in prolina.

Enzimele ca de exemplu:

-amilaza salivara hidrolizeaza amidonul fiert sau copt pana la maltoza

trecand prin stadii intermediare de dextrine;

-lipaza salivara este importanta la sugar datorita descompunerii lipidelor

din lapte

-lizozimul distruge mucopolizaharidele din peretele bacteriilor;

-kalicreina- enzima proteolitica, actioneaza asupra kininogenului, formand

kinine (de exemplu bradikinina cu rol vasodilatator, creste permeabilitatea
vasculara, activeaza fagocitoza).

Mucinele sunt glicoproteine ce contin o componenta proteica (apomucina)

componenta glucidica (manoza, galactoza), au ca proprietati vascozitate,
elasticitate si aderenta crescuta. Au rol de aparare, lubrefiere, de formare a
bolului alimentar, asigura masticatia, deglutitia si vorbirea, participa la
sistemele tampon salivare.

Substantele de grup sanguin. In saliva pot fi secretate antigene H, A, B de

grup sanguin la subiectii secretori.

Factorul de agregare al bacteriilor are actiune agreganta pentru

microorganismele din placa dentara, agregare ce necesita prezenta calciului si
un Ph cuprins de la 5 pana la 7,5.

Proteinele bogate in prolina pot fi cu caracter acid, cu caracter bazic si

glicolizate. Dintre proteinele bogate in prolina amintim: Proteina A,C care au
rol in fixarea calciului salivar. In medie, 5-52% din calciul total salivar este
fixat pe aceste proteine, ceea ce determina: mentinerea constanta a calciului
salivar, intarzie miscarea ionilor intre suprafata smaltului si lichidele din jurul
dintilor. De asemenea, din grupul Proteinelor B, staterina este un polipeptid cu
43 aminoacizi si GM-5380. Staterina inhiba precipitarea spontana a calciului si
cresterea cristalelor de fosfat de calciu (prin fixarea la suprafata fosfatului de
calciu), mentine saliva in conditii de suprasaturare necesare stabilizarii si
recal-cifierii smaltului la suprafata, asigura integritatea smaltului in timpul
atacului acid inhiba formarea calculilor in duetele salivare, inhiba formarea
osului.
 In categoria hormonilor salivari enumeram: hormonii steroidici, parotina,
factorul de crestere al nervilor, factorul de crestere epidermal, factorii de
crestere insulin-like.

Corticosteroizii, se gasesc liberi in saliva, in concentratii mai mici decat in

sange.

Estrogenii sunt metabolizati in glandele salivare, estrona este transformata

in estradiol sub actiunea unei enzime oxido-reducatoare.

Hormonii sexuali masculini sunt transformati, in glandele salivare, in

metaboliti mai activi fiziologici.

Parotina este un polipeptid ce scade calciul seric, fixandu-1 in oase si

structurile dentare, stimuleaza calcifierea, vascularizatia, sistemul reticulo-
endotelial, creste anabolismul proteic.

Factorul de crestere al nervilor (NGF) este un polipeptid ce activeaza

cresterea si dezvoltarea tesutului nervos in perioada embrio-fetala si
accelereaza eruptia dintilor.

Factorul de crestere epidermal (EGF) este un polipeptid cu greutate

moleculara de 6 kdaltoni, stimuleaza eruptia dentara, asigura calcifierea
precoce a incisivilor, asigura keratinizarea (cresterea in grosime a epidermei),
diferentierea precoce a odonto- sau ameloblastelor, faciliteaza vindecarea
mucoasei bucale dupa leziuni, ulceratii.

Factorii de crestere insulin-like (IGFs) au efect mitogen pentru fibroblasti

(care au rol reparator), activeaza proliferarea lor.

7.2.2.  Substante organice azotate neproteicesunt: uree, acid uric,

creatinina, amoniac, substante ce provin din catabolismul proteic. Ureea
sanguina trece prin difuzie simpla in saliva. Concentratia ureei din saliva
variaza
in functie de fluxul salivar si de concentratia sanguina. Ureea salivara, in
prezenta ureazei bacteriene se transforma in amoniac. Acidul uric se gaseste
in
saliva in concentratie aproape constanta. Amoniacul salivar se formeaza prin
dezaminarea aminoacizilor sub actiunea bacteriilor. Creatinina din saliva
depinde
de nivelul sanguin.

7.2.3.  Substante organice neazotate sunt: glucidele si lipidele.

Concentratia glucidelor in saliva depinde de concentratia sanguina. La

diabetici creste cantitatea de glucoza in saliva si lichidul crevicular, care va

fi metabolizata de bacillus acidophilus ceea ce duce la acidifierea locala a pH-
ului, aceasta favorizand aparitia cariilor si parodontopatiei. Lactatul salivar
creste de circa 10 ori dupa ingerarea hranei, ce contine zaharuri.

Concentratia lipidelor in saliva este mica, gasindu-se colesterol si acizi grasi

nesaturati.Importanti sunt produsii secretati rezultati din catabolismul
acidului arahidonic (prostaglandine, leucotriene cu rol in procesul inflamator
local, in mecanismele de aparare ale cavitatii bucale si in procesele de
absorbtie de la nivelul tractului gastro-intestinal).

8. Rolurile salivei

Saliva, pe langa rolul digestiv pe care il are, este un element esential

mentinerea troficitatii normale a tesuturilor din cavitatea bucala si prin
aceasta, in mentinerea structurii si stabilitatii dintilor in alveola.

 Rolurile salivei sunt multiple: digestiv, protectiv, excretor, endocrin, in

stazia hidro-electrolitica, in termoreglare, in vorbire.

8.1. Rolul digestiv al salivei cuprinde mai multe etape:

a. preparativa: - de pregatire a alimentelor prin masticare, insalivare si

lubrefiere (cu participarea mucinelor),

-         formarea bolului alimentar cu ajutorul mucinelor ce incorporeaza

alimentele intr-o pelicula,

             -      pasajul bolului alimentar in timpul bucal al deglutitiei.

Prin mucinele continute, saliva lubrefiaza bolul alimentar si mucoasa,

favorizeaza masticatia si deglutitia.

B. hidrolitica: - in care amilaza salivara (ptialina) hidrolizeaza amidonul u

copt pina la stadiul de maltoza, trecand prin stadii intermediare de e (amilo-,
eritro-, acrodextrina). Amilaza hidrolizeaza si alimentele de ^lucidica ce raman
depuse pe dinti sau in spatiile interdentare (resturi de , jeleuri, caramele, etc).

c. gastronomica: - de solubilizare a constituentilor alimentari si astfel de

stimulare a receptorilor gustativi inducand senzatia de gust si reflexele
secretorii gastrice, pancreatice.

8.2. Functia proiectiva a salivei - de mentinere a troficitatii normale a

tesuturilor bucale, se realizeaza prin:

8. Lubrefierea structurilor moi si dure din cavitatea bucala, asigurata de

glicoproteinele bogate in prolina, ce formeaza un film de mucina la suprafata
alimentelor si structurilor buco-dentare. Acest film lubrefiant de mucina
faciliteaza: masticatia, pasajul alimentelor pentru deglutitie, vorbirea,
protejeaza mucoasa de evaporarea apei si uscare, de frecarile cu alimentele
dure si corpii straini;
 8.2.2. Mentinerea integritatii mucoaselor din cavitatea bucala prin mucine
si fosfoproteine pe baza de cisteina (cistatine).

Mucinele au solubilitate scazuta, au vascozitate, elasticitate si adezivitate

crescuta, formeaza un film impermeabil aderent, care controleaza
permeabilitatea suprafetelor mucoase, limiteaza patrunderea agentilor iritanti,
toxici.

Cistatinele se leaga de hidroxiapatita, inhiba cresterea cristalelor, asigura

apararea mucoasei bucale, sunt inhibate de cisteinproteinaze si catepsina.

Reparatia tesuturilor moi realizata de:

factorii de crestere din saliva: NGF, EGF, IGF care activeaza fibroblastii;

factorii procoagulanti (VII, VIII, IX, Fp3) si anticoagulanti din saliva.

Plasminogenul salivar are rol in hemostaza dar si in procesele reparatorii

din cavitatea bucala.

Mentinerea echilibrului ecologic microbian: prezenta bacteriilor saprofite

impiedica multiplicarea bacteriilor patogene si aderenta lor pe dinti;

Lavajul cavitatii bucale: - asigura indepartarea mecanica a resturilor

alimentare, bacteriilor de pe suprafata dintilor, mucoaselor. Acest lavaj poate
fi considerat echivalent cu alte reflexe de aparare, de tip: tuse, stranut, clipit.

Agregarea bacteriana este asigurata de sistemele directe agregante

reprezentate de IgA salivara, mucine, lianti, lizozim, amilaza, factori de
agregare bacteriana, staterine.

Imunoglobulinele: - neutralizeaza enzimele, toxinele bacteriene, virale;

aglutineaza bacteriile;

opsonizeaza bacteriile, pregatindu-le pentru fagocitoza, in leucocite.

Mucinele si liantii formati prin polimerizarea glucozei salivare (dextrani) sau

a fructozei (levani), sub actiunea enzimelor microbiene, participa la formarea
placii dentare prin unirea resturilor alimentare celulare si prin facilitarea
ulterior a invaziei bacteriene.
 Staterinele stimuleaza atasarea microbilor de hidroxiapatita si formarea
placii dentare.

8.2.7.  Functia antibacteriana, antifungica si antivirala directa

Functia antibacteriana directa se realizeaza printr-un mecanism complex la

care participa:

a) proteine salivare: - lizozim cu efect bacteriolitic;

lactoferina cu rol de fixare a fierului, inhiba multiplicarea bacteriilor

ferodependente;

sistemul peroxidazic determina oxidarea tiocianatului salivar si formarea

hipotiocianatului, agent puternic oxidant (rol antimicrobian).

Sistemul peroxidazic cuprinde: lactoperioxidaza secretata de glandele salivare si

mieloperoxidaza eliberata de polimorfonuclearele neutrofile.

Ig secretate de glandele salivare (IgA secretor, IgM) si provenite din

chidul gingival (IgM, IgG).

leucocitele neutrofile care trec prin diapedeza din vasele gingivale in

interstitiu si cavitatea bucala, au capacitate fagocitara si secreta substante
antibacteriene.

fluorul salivar:   - inhiba enolaza,

- impiedica dezvoltarea bacteriilor.

Functia antifungica este realizata de histatine, proteine cationice bogate in istidina.

La apararea antivirala intervin:lactoferina, lizozim, sistemul peroxidazic, gA, mucina, cat si

secretia de virusuri.

8.2.8. Mentinerea echilibrului acido-bazic local si neutralizarea substantelor chimice patrunse

accidental in cavitatea bucala (acizi, alcali), este asigurata de sistemele tampon salivare ale
bicarbonatilor (care neutralizeaza acizii), ale fosfatilor, (care neutralizeaza bazele), ale mucinei.
Ureea, in prezenta reazei salivare de origine bacteriana, se transforma in ion de amoniu cu rol
antiacid.

8.2.9. Mentinerea integritatii dintilor.

in perioada posteruptiva, de maturatie, a dintilor saliva devine o solutie

saturata de saruri de calciu, fosfor, magneziu, care impiedica solubilizarea
hidroxiapatitei din email. Staterinele (proteine salivare bogate in prolina) leaga
calciu, asigurand saturatia salivei cu saruri de fosfat de calciu.
 fluorul prezent in saliva participa la formarea fluorapatitei, ceea ce crete
rezistenta emailului,

fluxul salivar: - spala reziduurile alimentare impiedica stagnarea,

aderenta si descompunerea alimentelor.

8.3. Functia excretorie a salivei consta din eliminarea pe aceasta cale a:

                        metabolitilor din catabolismul proteic (uree, acid uric,

amoniac) si
substantelor cu molecula mica (nitriti, nitrati, tiocianat);
                        substantelor toxice patrunse accidental in organism -
saruri ale metalelor
grele Pb, Hg, Bi (formeaza lizereu gingival -semn al intoxicatiilor
profesionale);
                        medicamentelor anticonvulsivante, antidepresive,
citostatice, cofeina,
tetraciclina;
                        substantelor toxice ca alcoolul, cocaina, nicotina;
                        -
hormonilor  circulanti   cum  ar  fi  cortizol,   aldosterori,   estradiol,
progesteron;
                        substantelor de grup sanguin de exemplu aglutinogenele
H, A, B - la
subiectii secretori;
                        virusurilor: - poliomielitei, parotiditei epidemice, (este o
cale de raspan-
dire a infectiei in colectivitatile de copii), rabiei.

8.4.        Functia endocrina a glandelor salivare - se realizeaza prin

secretia de hormoni proprii: parotina, NGF, EOF, IGFs (insulin-like growth
factors), glucagon-like growth factors, care au fost descrisi la capitolul 2.7.2.

8.5.        Rolul salivei in homeostazia hidro-electrolitica

In deshidratari se reduce lichidul extracelular, scade secretia salivara, mucoasa bucala se

usuca, ceea ce declanseaza, prin intermediul hipotalamusului, fie senzatie de sete cu cresterea
aportului hidric, fie stimularea secretiei de ADH (retine apa in organism, impiedica pierderea de
apa).

ALDOSTERONUL - stimuleaza reabsorbtia Na+ si secundar a Cl- din saliva ductala si eliminarea
de potasiu.

8.6.        Rolul salivei in termoreglare

La om acest rol este mai putin important, insa la caine este primordial. Cainele isi realizeaza
termoliza prin hiperventilatie cu gura deschisa si limba scoasa, favorizandu-se evaporarea.
 8.7.        Rolul salivei in vorbire - se realizeaza prin umectarea si lubre-
fierea mucoasei bucale, ceea ce faciliteaza miscarile limbii, fonatia si vorbirea.
Atmosfera calda si uscata ingreuneaza vorbirea prelungita. Emotiile scad secretia
salivara, ingreunand vorbirea.

9. Reglarea secretiei salivare

Secretia salivara este declansata exclusiv pe cale reflexa, influentele umorale au doar rol
corector. Reglarea secretiei prin mecanisme reflexe neconditionate si conditionate au fost
precizate in urma cercetarii scolii pavloviste.

9.1. Reflexul salivar neconditionat este cel mai important reflex de reglare a secretiei salivare.
Arcul reflex cuprinde: zone reflexogene, cai aferente, centrii nervosi si cai eferente simpatice si
parasimpatice.

9.1.1. Zone reflexogene si cai aferente - excitatiile receptorilor celor trei zone reflexogene sunt
transmise prin urmatoarele cai aferente:

a) Excitatiile specifice ale mugurilor gustativi din cele 2/3 anterioare ale limbii, de catre
alimente, sunt transmise prin nervul timpanico-lingual la ganglionul geniculat si de aici la central
salivator superior (din punte). Pentru treimea posterioara a limbii, excitatiile ajung prin nervul
glosofaringian la ganglionul pietros si de aici la central salivator inferior (din bulb). Saliva secretata
in urma excitatiilor mugurilor gustativi provine cu predominanta din glandele submandibulare si
sublinguala ('saliva de gustatie').

De la nivelul mucoasei bucale si a dintilor, sensibilitatea nespecifica

prin excitatii determinate de: consistenta alimentelor in timpul masticatiei, durere
si vorbire sunt transmise prin ramuri ale trigemenului la ganglionul Gasser si de
aici la ambii centrii salivari ce vor secreta 'saliva de masticatie'.

De la nivelul mucoaselor laringiana, faringiana, esofagiana, gastrica

excitatiile determinate de iritatie, distensie (bol voluminos) sunt transmise prin
fibrele nervului vag la centrul salivar inferior.

Centrii nervosi sunt localizati in substanta reticulata bulboprotu-

berantiala. Functional, exista un centru salivar superior in punte (regleaza
secretia glandelor submandibulara, sublinguala). si un centru salivar inferior in bulb (regleaza
secretia glandei parotide).

Caile eferente, centrifuge sunt reprezentate de fibre ale sistemului vegetativ ce pleaca de la
centrii la glandele salivare.

Pentru glanda parotida - fibrele parasimpatice cu origine in centrul salivar din bulb se ataseaza
nervului glosofaringian, apoi la nivelul gaurii jugulare patrund in nervul lacobson (cu origine in
ganglionul Andersch) apoi in nervul mic pietros superficial si ajung in ganglionul optic unde fac
sinapsa. Fibrele postganglionare urmeaza traiectul nervului auriculo-temporalului si ajung la
glanda parotida. (Fig. 5.).
 Pentru glanda submandibulara, sublinguala - fibrele parasimpatice au origine in centrul salivar
superior din punte, iau calea nervului intermediar al lui Wriesberg, trec in ganglionul geniculat al
facialului, coboara prin nervul coarda timpanului, care in apropierea cavitatii bucale se uneste cu
nervul lingual, se desprind din aceasta si fac sinapsa in mai multi ganglioni mici din glanda
submandibulara sau in ganglionul sublingual de unde fibrele postganglionare se termina in
glandele respective.

Fibrele simpatice, au origine comuna pentru toate glandele salivare si sunt asigurate prin fibre
preganglionare din maduva toracala segmentele T1-T2 ce provin din coarnele antero-laterale.
Excitatiile parasesc maduva prin radacinile anterioare, apoi prin ramurile comunicante albe ajung
in lantul ganglionilor simpatici paravertebrali si fac sinapsa in ganglionul cervical superior; de aici
fibrele postganglionare ajung pe calea plexurilor perivasculare la glandele salivare. Glandele mici
primesc inervatia efectoare de la nervul glosofaringian.

Reflexele salivare neconditionate cu punct de plecare bucal mai pot fi determinate si de

contactul chemoreceptorilor cu substante insipide, acide, amare, de stimulare a proprioceptorilor
si mecanoreceptorilor in cursul tratamentelor stomatologice, de contactul cu aparate dentare.
Aceasta variata stimulare este culeasa de fibrele nervului facial, trigemen si glosofaringian.
Excitatiile nociceptive de la orice nivel al organismului determina hipersalivatie.

9.2. Reflexul salivar conditional

Mecanismul reflex conditionat dovedeste influenta corticala asupra centrilor bulbo-

protuberantiali. Prezinta importanta, deoarece, cand alimentele ajung in cavitatea bucala, gasesc
deja o cantitate de saliva. Excitanti nespecifici, vederea, mirosul, zgomotul, lumina, cuvantul
(evocarea alimentelor) prin asocierea cu excitantul neconditionat, devin excitanti adecvati ai
secretiei salivare.. Reflexul salivar conditionat are aceesi cale eferenta cu cel neconditionat, cea
aferenta este corespunzatoare regiunii respective, miros, vaz, auz. Se elaboreaza pe baza legaturii
temporare intre zonele senzoriale ale scoartei (olfactiva, vizuala, auditiva) cu reprezentarea
centrului secretiei salivare.

Fazele salivatiei sunt:

                        faza cefalica (gandul, mirosul, vederea alimentelor);

                        faza bucala (contactul alimentelor cu receptorii);
                        faza gastrica (cand alimentele au ajuns in stomac).

In toate cele trei faze se declanseaza stimularea secretiei salivare. Centrii superiori
hipotalamici si corticali exercita influente asupra reflexului salivar. Impulsurile salivare
hipotalamice pot apare in cadrul reactiilor: alimentare prin stimularea centrului foamei, apetitului;
de agresivitate, emotii, prin stimularea hipotalamusului posterior; de termoreglare, prin
stimularea hipotalamusului anterior. Influentele corticale asupra fluxului salivar se constata in:
conditionarea secretiei salivare, hiposalivatii, in emotii, excitarea unor zone corticale in
vecinatatea gustului, mirosului.

Interrelatiile functionale, intre respiratie, voma, salivatie se explica prin situatia anatomica, de
vecinatate a centrilor respectivi.

9.3.        Efectele inervatiei parasimpatice si simpatice

Stimularea parasimpaticului prin eliberarea mediatorului chimic acetil-colina la nivelul

sinapselor neuro-glandulare are ca efect formarea unei salive bogate in volum, NaCl, amilaza,
saraca in K+, CO3H-, mucina, cu activitate bactericida redusa. Acetilcolina actioneaza asupra
receptorilor colinergici, ce pot fi blocati de atropina, substanta ce impiedica actiunea stimulatoare
a parasimpaticului. Acest fapt se observa si in terapeutica, dupa administrarea medicamentelor ce
contin atropina, apare uscaciunea mucoasei bucale. Stimularea simpaticului prin eliberarea
catecolaminelor: adrenalina si noradrenalina, ce actioneaza pe receptorii alfa (secretie de K+ si
apa) si beta (secretie de amilaza) are ca efect formarea unui volum redus de saliva, saraca in NaCl,
vascoasa, bogata in mucina, in substante organice si K+, HCO-3, lizozim.

Cele doua cai eferente, asupra secretiei salivare, au efect stimulator, sinergic cu anumite
diferente, existand deci o completare functionala.

Efectele denervarii. Sectionarea nervilor simpatici si parasimpatici este urmata de

hipersecretie salivara numita paralitica (Claude-Bernard) si se datoreste sensibilizarii glandei
denervate la actiunea adrenalinei, noradrenalinei in cantitati crescute. Astfel stimularea continua
a glandei atrofiate la inceput restabileste greutatea, iar glanda salivara simetrica celei denervate
se hipertrofiaza prin mecanism compensator.

9.4.        Adaptarea secretiei salivare

Factorii care influenteaza compozitia si volumul salivar sunt numerosi incluzand:

                         natura stimulului: introducerea in cavitatea bucala de
pulberi determina
secretia unei salive apoase, patrunderea accidentala a unor acizi
puternici in
cavitatea bucala determina o saliva alcalina, alimentele uscate induc
secretia unei
salive bogate in mucina;
                        cresterea debitului salivar determina cresterea salivara a
Na+, HCO-3,
amilazei si scaderea fosfatilor;
                        regimul alimentar bogat in hidrocarbonate determina
cresterea amilazei
salivare, vegetalele (spanac) cresc puterea tampon a salivei, regimul
bogat in pro-
teine determina cresterea ureei in saliva, a puterii tampon si
scaderea amilazei;
                        ritmul circadian: Na+, Cl- sunt crescuti in saliva de
dimineata, Ca++,
fosfatul cresc in secretia nocturna, K+ este mai crescut dupa amiaza,
enzimele
salivare sunt crescute in perioadele alimentare;
                        constelatia hormonala: testosteronul, tiroxina,
graviditatea cresc secretia salivara, menopauza determina scaderea
secretiei salivare, aldosteronul controleaza eliminarile de Na+ si K+ in
saliva, parathormonul creste semnificativ concentratia proteinelor,
calciului, fosfatului in saliva, bradikinina are efect sialogog;
                        - medicamente: secretia salivara este stimulata de
parasimpaticomimetice (policarpina), anticolinesterazice
(prostigmina, ezerina) si inhibata de parasim- paticolitice (atropina,
scopolamina) si simpaticolitice (ergotamina). Anestezicele: eter,
cloroform, ciclopropan induc hipersalivatia reflexa.

9.5. Perturbarile secretiei salivare

Secretia salivara poate fi suprimata temporar in stari emotionale insotite de anxietate, stari febrile si
deshidratare. Suprimarea permanenta a secretiei salivare se numeste xerostomie sau aptialism.
Hipersalivatia (sialoree) se intalneste graviditate, carii dentare, iritatii bucale, ale limbii, esofagiene,
ulcer gastro-duo-denal, pancreatita, tulburari neuro-psihice (Parkinson, schizofrenie