PROIECT DIDACTIC

ŞCOALA: Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”

LOCALITATEA: Piatra-Neamţ
PROFESOR: Mihaela-Cătălina Tărcăoanu
OBIECTUL: Limba şi literatura română
TIPUL LECŢIEI: Recapitulare (sistematizare şi consolidare)
UNITATEA: Recapitulare
SUBIECTUL LECŢIEI: Simbolismul. George Bacovia, Plumb
CLASA: a XII-a A (profil matematică-informatică, intensiv engleză)
DATA: 25 mai 2010

I. ÎNAINTE DE A ÎNCEPE LECŢIA:

Se aleg cele mai adecvate metode pentru evocarea (recapitularea), consolidarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elevilor despre simbolism şi despre George Bacovia (având în vedere
că aceste teme sunt în programa pentru bacalaureat pentru proba scrisă) şi pentru activizarea
elevilor, astfel încât să participe în număr cât mai mare şi să li se dezvolte gândirea critică şi
creatoare.
Se studiază noţiunile teoretice predate despre simbolism în clasa a XI-a şi a XII-a si despre
textul poetic (viziune despre lume, tema, elemente de recurenţă, motiv, laitmotiv, imaginar poetic,
compoziţie, structură, nivelele textului poetic, relaţii de opoziţie, relaţii de simetrie, expresivitate,
sugestie etc.), reperele de interpretare, aplicaţiile făcute şi se concluzionează că au fost suficiente şi
bine sistematizate.

 MOTIVAŢIA:
Simbolismul. George Bacovia, Plumb este o lecţie importantă din perspectiva tratării unui
subiect de tipul I, respectiv, III, conform modelelor oferite de Serviciul Naţional de Evaluare,
deoarece acest subiect a apărut recurent în variantele oferite în ultimii trei ani. De asemenea, lecţia
este valoaroasă şi pentru decodarea mesajului trasmis de opera bacoviană, pentru perfecţionarea
continuă a capacităţii de comunicare prin valorificarea noţiunilor de investigare a unui text poetic.
Lecţia este foarte importantă întrucât scopul îl reprezintă recapitularea cunoştinţelor despre
simbolism şi despre George Bacovia în vederea simulării bacalaureatului, iar în perspectivă pentru
bacalaureat.

1
  COMPETENŢE GENERALE:
2. Folosirea instrumentelor de analiză stilistică şi structurală a diferitelor texte literare şi
nonliterare

 COMPETENŢE SPECIFICE:
1.2. Redactarea unor tipuri diverse de compuneri pornind de la diferite texte literare şi non-literare
1.3. Expunerea orală a unor opinii/ comentarii pe marginea diferitelor texte literare şi non-literare
2.1. Folosirea unor tehnici variate pentru analiza în detaliu a unor texte literare diverse
2.2. Evidenţierea unor posibilităţi diferite de interpretare a aceluiaşi text în funcţie de mai multe
perspective de lectură
2.3. Realizarea de conexiuni diverse între două sau mai multe texte literare
2.4. Integrarea unei opere literare într-un anumit context

 VALORI ŞI ATITUDINI

• Cultivarea plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii

• Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice prin lectura textelor
• Cultivarea sensibilităţii prin receptarea operei literare
• Formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române

 COMPETENŢE DERIVATE:
 Definirea simbolismului - curent literar apărut ca reacţie la romantism, parnasianism etc.;
 Compararea simbolismului românesc cu cel european;
 Enumerarea teoreticienilor simbolismului;
 Enumerarea principiilor estetice ale simbolismului;
 Identificarea periodizării simbolismului românesc;
 Încadrarea lui George Bacovia ca reprezentant al simbolismului;
 Înţelegerea fenomenului interpretărilor plurale, generat de modul diferit în care cititorii
percep lumea textului;
 Identificarea şi analiza elementelor de compoziţie şi structură (titlu, incipit, temă, relaţii de
opoziţie, elemente de recurenţă: motiv, laitmotiv etc.);
 Exprimarea unei opinii argumentate;
 Ilustrarea sugestiei.

 CONDIŢII PREALABILE:

2
 Elevii şi-au însuşit elementele de teorie ale textului poetic, dar şi particularităţile
simbolismului şi activitatea literară a lui George Bacovia, aât în clasa a X-a, cât şi în timpul clasei
a XII-a, deci au o bază solidă, pe care o pot folosi cu succes pentru aplicaţii pe text, putând face
analogii, comparaţii etc. pe baza unor argumente logice, ştiinţifice, astfel li se va modela gândirea
critică. Toate aceste elemente vor fi reactualizate şi sistematizate în vederea bacalaureatului.
Comparând simbolismul cu alte curente literare tradiţionaliste şi moderniste, elevii vor sesiza
succesiunea acestora în timp, vor face analogii, vor descoperi contradicţii etc.

 EVALUARE:
Observare sistematică a activităţii la clasă.
Cvintetul
Elevii vor lucra în echipe şi vor avea de rezolvat subiecte de tipul I care cuprind itemi în
legătură cu un anumit aspect legat de simbolism, apoi fiecare echipă va prezenta răspunsul clasei
prin raportare frontală. Elevii care se remarcă prin mai multe răspunsuri vor primi note.

 STRATEGII DIDACTICE:
Metode şi procedee didactice: termenii-cheie iniţiali, lucrul în echipe, brainstorming,
conversaţia, cubul, problematizarea, cvintetul etc.

 MANAGEMENTUL RESURSELOR ŞI AL TIMPULUI:

Timp de lucru: 50 de minute.
Materiale didactice: volume de versuri, variantele pentru bacalaureat, caiete, tabla, bilete cu
subiecte de rezolvat, creta.
 George Bacovia, Opere. Poezii, proză, publicistică, corespondenţă, destăinuiri, Ediţie alcătuită
de Mircea Coloşenco. Introducere de Eugen Simion, Academia Română, Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 2001

II. DESFĂŞURAREA LECŢIEI PROPRIU-ZISE:

 EVOCAREA
Exerciţiu de spargere a gheţii (ice breaking): Profesorul şi elevii se prezintă spunând că
dacă ar fi o culoare, ar fi... pentru că....
Profesorul scrie pe tablă termenii-cheie iniţiali Simbolismul, George Bacovia, pentru a crea
un impact puternic asupra elevilor şi pentru a-i determina să-şi amintească cunoştinţele acumulate la
tema anunţată pe care au avut-o de recapitulat (anexa 1).

3
 Profesorul le spune elevilor că pentru evocarea propriu-zisă vor folosi metoda cubului şi că
va trebui să răspundă la câteva cerinţe. 1: Defineşte!, 2. Compară!, 3: Asociază!, 4. Analizează!,
5. Aplică!, 6. Argumentează! (anexa 2)
Mai întâi, individual, printr-un brainstorming, fiecăre elev notează pe caiet tot ceea ce îi
vine în minte despre subiectul pe care trebuie să îl rezolve, făcând tot felul de asociaţii de idei.
Ulterior, se formulează răspunsul care va fi prezentat clasei prin raportare frontală.
Elevii sunt încurajaţi să facă completări acolo unde va fi nevoie şi să pună întrebări pentru a-
şi clarifica anumite puncte slabe.

 REALIZAREA SENSULUI
Activitatea este deschisă prin următoarea invitaţie:
,,Poezia a fost asemănată cu dansul, proza cu mersul; se spune că limba şi-a pierdut în timp esenţa
originară, fiind ca un geam prăfuit; poetul trebuie să şteargă colbul de pe geamul prăfuit, dar să îl
şi spargă, să dezechilibreze cititorul într-un spaţiu, dar să îl echilibreze în alt spaţiu, al <<lumilor
posibile>>. Simbolismul este primul moment de sincronizare a literaturii române cu literatura
europeană, manifestându-se exclusiv în poezie. Lectura este un drum prin lumea textului. Intraţi
fără sfială în această lume.”
Alexandra Cărăuşu va interpreta la chitară un cântec pe versuri de G. Bacovia. De altfel,
unul dintre idealurile simboliştilor era apropierea poeziei de muzică (ut musica poesis). Elevii vor
efectua itemii de la 4 variante de tip I de bacalaureat propuse de Serviciul Naţional de Evaluare,
lucrând în grupe de câte 6 elevi (anexa 3, anexa 4). În fiecare grupă va exista şi un observator şi un
raportor care va prezenta frontal rezultatele muncii echipei.

 REFLECŢIA:
La final elevii sunt solicitaţi să creeze câte un cvintet – metodă de rezumare – sistematizare
despre poezia simbolistă (o poezie din 5 versuri: 1. Un substantiv; 2. Două adjective; 3. trei verbe;
4. Patru cuvinte, indiferent ce părţi de vorbire; 5. Un cuvânt conluzie
Exemplu: 1. Lectura; 2. Atractivă, feremecătoare; 3. (Ne) cheamă, (ne) tulbură, (ne) vrăjeşte; 4.
Suntem mereu într-o neastâmpărată stare; 5. (De) căutare)

III. DUPĂ LECŢIE, ACASĂ

 EXTENSIA
Elevii vor avea de efectuat un eseu argumentativ.
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre elementele de compoziţie şi de limbaj într-un text poetic studiat/
în texte poetice studiate, aparţinând simbolismului, pornind de la următoarea afirmaţie: „Procedeele

4
simboliste sunt mult mai numeroase decât utilizarea, frecventă sau nu, a simbolului. Ele includ,
cum vom vedea, <<corespondenţele>>, tehnica sugestiei, muzicalitatea etc. Simbolul, ca şi
alegoria, sunt procedee poetice tradiţionale, care se confundă cu originea artei. Poezia este
imagine, metaforă, simbol...”. (Lidia Bote, Simbolismul românesc)

5
ANEXA 1
SIMBOLISMUL

SIMBOLISMUL este curentul literar de circulaţie universală care a apărut în Franţa în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la poezia retorică a romanticilor, la impersonalitatea rece
a parnasienilor, la naturalism.

 numele curentului literar fiind dat de la scrisoarea Le Symbolisme, publicată în revista ,,Le
Figaro” în 1886 de către JEAN MOREAS care va deveni manifestul simbolismului; acest
nume se impune în favoarea celuilalt nume propus de gruparea condusă de PAUL
VERLAINE, decadenţii şi revista ,,Le Decadent” (1886). Ulterior, întemeiază împreună
cu Gustave Kahn revista ,,Le Symboliste”.
 curent modernist (însă teoreticianul modernismului Euegen Lovinescu nu îl recunoaşte), se
manifestă sincronic în România şi în Europa, exclusiv în poezie
 corespondentul în pictură este impresionismul (Monet, Degas, Renoir)

A. SIMBOLISMUL ROMÂNESC nu este o imitaţie, un împrumut, ci este adaptat la realităţile

noastre, autohtonizat; asimilează parnasianismul şi instrumentalismul, curent impur; iniţial a fost
respins de reprezentanţii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul şi de orientările
tradiţionaliste (sămănătorismul şi poporanismul)

B. SIMBOLISMUL FRANCEZ (2 şcoli simboliste: decadentă - cu insistenţă pe nelinişte,

nevroză. Spleen şi simbolistă – esenţă intelectuală, mister, muzicalitate) este o reacţie împotriva
parnasianismului.

Poezia simbolistă este o poezie de cunoaştere la care participă toate simţurile-ambiguitatea, vagul,
cripticul; poezie a sensibilităţii pure. Folosindu-se de perfecţiunea formală la care ajunsese
parnasianismul, simbolismul reliricizează poezia, care va sfârşi prin a se exprima pe sine,
devenindu-şi propriul obiect. ,,Logica poeziei este nelogică la modul sublim, precum însuşi
absurdul.” (Macedonski)

TEORETICIENI: Lucrări cu caracter programatic:

 AL MACEDONSKI - deschizător de drumuri, şef de şcoală, are

revistă, cenaclu, discipoli şi adversar 1880, Despre logica poeziei

6
 1892, Poezia viitorului
1895, Despre poezie
1895, Simţurile în poezie
1899, În pragul secolului
 ŞTEFAN PETICĂ, 1899, Noul corent literar
1900, Poezia nouă
 OV. DENSUSIANU, Rătăciri literare
 TUDOR ARGHEZI, Vers şi poezie în revista ,,Linia dreaptă”

ETAPE:
OPINIA A.
1. MOMENTUL EXPERIENŢELOR ŞI AL TATONĂRILOR/ A TEORETIZĂRILOR,
A PRIMELOR ÎNCERCĂRI (AL. Macedosnki, Dimitrie Anghel)
2. DIRECŢIA PSEUDOSIMBOLISTĂ DE LA ,,VIEAŢA NOUĂ” (Ov. Densusianu):
poezie citadină, cu parcuri, havuzuri, turnuri, în opoziţie cu poezia satului, a
sămănătorismului; nu asimilează esenţa simbolismului, starea de spirit, inefabilul expresiei,
neliniştea, nevroza.
3. SIMBOLISMUL ,,EXTERIOR” MINULESCIAN valorifică aspectul formal şi mai puţin
viziunea
4. SIMBOLISMUL AUTENTIC/ DE SUBSTANŢĂ BACOVIAN Plumb, Scântei galbele,
Comedii în fond etc. poezie a tristeţii, a depresiei, a sugestiilor, a corespondenţelor;
depăşeşte modelul, anunţă expresionismul şi chiar dezorganizarea discursului
avangardist

OPINIA B
1. 1880-1900 - FAZA DE APARIŢIE ŞI RĂSPÂNDIRE: etapa tatonărilor, caracterizată
prin articolele programatice
2. 1900-1915/ 1916 – FAZA DE MAXIMĂ ÎNFLORIRE: ,,Literatorul” şi ,,Vieaţa nouă”;
1912, Macedonski, Flori sacre;
Ştefan Petică, 1902, Fecioare în alb - simbolism caligrafiat, muzical;
Dimitrie Anghel, 1905, În grădină – simbolism ornamental, cu reflexe parnasiene,
izvorât dintr-o cizelare atentă a versului ;
Minulescu, 1908, Romanţe pentru mai târziu;
Bacovia, 1916, Plumb – simbolism al transei şi al adâncurilor
3. 1915/ 1916 – faza de regres până la dispariţie

7
PRINCIPII ESTETICE:
 două mari grupări tematice, după Nicolae Manolescu: evaziunea (exotism, larg, porturi,
corăbii, mări, insule, faruri-exprimă tentaţia depărtării) şi viaţa modernă (oraşul tentacular sau
târgul de provincie, taverna, parcul solitar, străzile pustii, mahalaua sordidă)
 respingerea prozaismului a ceea ce este comun, plat şi banal şi a expresiei discursive,
dezlânate, poezia fiind definită ca arta de a simţi
 stări sufleteşti nedefinite, fluide, nelămurite, vagi
 motive simboliste: singurătatea, tristeţea metafizică, evadarea, ploaia, nevroza, melancolii
autumnale, crepusculul, boala, moartea, decorul macabru, declinul, descompunerea
materiei,paradisuri artificiale, erosul, drama omului modern apăsat de spleen (amestec de plictis,
tristeţe, dezolare), obsedat de ideea morţii/ a bolii
obsesia culorilor: alb, negru, violet, roşu, galben dublată contrapunctic de sugestia
instrumentelor muzicale: vioara, caterinca, fanfara, clavirul, harfa, pianul etc.
 principiul muzicalităţii-la nivel interior, ca senzaţie interioară, muzică interioară inefabilă,
dar şi la nivel exterior: inovaţii formale, de tip prozodic (versul liber, tehnica refrenului obsedant,
laitmotivul, repetiţia, aliteraţia, eufonia, armonii sugestive etc; titluri: romanţă, cântec; ,,De la
musique avant toutes choses.” (Verlaine); ,,arta versurilor nu este nici mai mult nici mai puţin
decât arta muzicii. ,,Poezia nu e decât muzică prin excelenţă.” (Macedonski) UT MUSICA POESIS
 sugestia este tehnica secretă prin care poezia evită rostirea directă şi substituie magic
obişnuitul cu neobişnuitul, realitatea cu imaginea ei ideală; cuvântul poetic este magic, aluziv,
conotativ pentru că ,,a numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ţi-o dă
un poem...a sugera, iată visul nostru, să-l evoci încetul cu încetul pentru a crea o stare sufletească.”
(S. Mallarme); se opune enunţului explicit, raţional, logic; conduce spre o zonă a vagului, a
ambiguităţii
 simbolul este un substituent, unul din instrumentele prin care se realizează sugestia, este un
semn, o imagine concretă (imagine, obiect concret, o cifră, un cuvânt etc.) care substituie un
element abstract (idee, concept, fenomen etc.); simbolul explicit – exprimă, lămureşte,
materializează o idee sau un sentiment - la romantici, însă implicit – sugerează - la simbolişti
 corespondenţele exprimă legătura universală dintre lucruri, cunt un mijloc de sugestie
anticipat de Baudelaire în celebrul său vers din Correspondances: Parfum, culoare, sunet, se-
ngână şi-şi răspund, stabilesc raporturi între senzaţii diferite, culori, sunete, muzică, parfumuri,
trăiri, căutând magica analogie universală tradusă în sinestezii sugestive (Ex. primăvara – o
pictură parfumată cu vibrări de violet, Bacovia); ,,Poezia va fi muzică, imagine,
culoare.”Macedonski)
REPREZENTANŢI

8
 A. În literatura universală: Baudelaire- precursor, Verlaine, Rimbaud,
Mallarme, Rilke
B. În liteartura română: Al. Macedonski, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel,
George Bacovia, Ion Minulescu
PARNASIANISMUL: termenul provine de la Parnas, munte consacrat lui Apollo şi muzelor în
mitologia greacă şi numeşte gruparea poeţilor francezi care s-au detaşat de lirismul romantic,
cultivând o poezie rece, impersonală şi savantă
 Autonomia esteticului, teoria artei pentru artă
 Izolarea poetului, dezamagit de societate
 Poezie picturală, rece, obiectivă-lirismul impersonal
 Intelectualismul, erudiţia textelor, recursul la mituri sau peisaje
exotice
 Cultul pietrelor preţioase, transparenţa culorilor
 Perfecţiunea formală
 Poezie cu formă fixă (sonet, rondel)
 Rafinament, eleganţă
Reprezentanţi
A. în literatura universală: Theophile Gauthier, Baudelaire
B. în liteartura română: Macedonski, Petică, Barbu, Pillat

9
ANEXA 2
CUBUL

Defineşte simbolismul 2. Compară simbolismul

menţionând şi informaţii legate românesc cu simbolismul
de apariţie, de denumire, european.
teoreticieni etc.

3. Asociază (la ce te fac să te 4. Analizează etapele

gândeşti) conceptele de simbolismului românesc,
simbol, sinestezie, menţionând şi reprezentanţii
corespondenţe, sugestie, acestora.
muzicalitate în cazul poeziei
Plumb.

5. Aplică conceptele temă şi 6. Argumentează că George

motiv literar în cazul Bacovia este un scriitor
curentului simbolism, simbolist. Folosiţi pentru
menţionând în ce constă exemplificare textele studiate
înnoirea tematică şi dă Plumb.
exemple din lirica bacoviană.

10
ANEXA 3
STRUCTURA OPEREI LITERARE

VIZIUNEA DESPRE LUME (după germ. Weltanschauung) – termen filozofic care desemnează,
în domeniul literaturii, modul de reflectare a realităţii într-o creaţie literară.
TEMA – reprezintă idea centrală/ aspectul la care se referă un text (“despre ce este vorba”, în linii
mari, în text). Se pot identifica numeroase teme care apar frecvent în literatură: copilăria, dragostea,
prietenia, războiul, viaţa de zi cu zi, călătoria. De multe ori, identificarea temei unui text este
relativă, depinzând de nivelul de generalitate la care se face această operaţie (dragostea sau
dragostea neîmplinită; oraşul sau oraşul de provincie) sau chiar interpretarea textului în cauză.
IDEEA POETICĂ – atitudinea autorului faţă de tema prezentată, semnificaţiile profunde ale
operei, mesajul care se dezvăluie cititorului prin lectură; concepţie de bază care se configurează ca
nucleu de semnificaţii generat de ,,logosul poetic” şi de logica eului originar
IMAGINARUL POETIC – întregul sistem de imagini artistice: auditive, vizuale, tactile,
olfactive etc. (obiecte, peisaje, aspecte ale realităţii surprinse prin cuvinte), figuri de stil dintr-o
operă literară;
ELEMENTE DE RECURENŢĂ:
a) MOTIVUL LITERAR – unitatea minimală de conţinut în structura unui text (obiect, situaţie
etc.), care ajută la conturarea temei şi a semnificaţiei acestuia; are character schematic şi poate fi
reluat în mai multe texte din opera aceluiaşi autor sau a unor autori diferiţi. Cel mai adesea
motivele se referă la situaţii tipice: despărţirea de iubită, rivalitatea între fraţi, aşteptarea în
singurătate, pierderea unei scrisori, călătoria în lumea subpământeană etc.
b) LAITMOTIV (ger. Leiten – a conduce, termen împrumutat din muzică) – procedeu de
recurenţă cu un pronunţat caracter formal, constând în reiterarea insistentă cu o anumită
regularitate în mod intenţionat a unui cuvânt, a unei sintagme sau a unui vers în interiorul
aceluiaşi text, de obicei, în poziţii simetrice, conducând spre o semnificaţie simbolică;
c) SIMBOL – semn concret (obiect, imagine) care are o semnificaţie proprie, dar prin care se
identifică, în virtutea unei corespondenţe, şi un alt sens, de obicei, abstract.
- Poate fi un obiect real (un sceptru, de ex.), dar şi o reprezentare (imagine vizuală – fotografie,
desen, pictură a unui sceptru) sau o desemnare lexical (cuvântul sceptru într-un text).
- Poate fi preluat din inventarul preexistent al unei culture şi folosit ca atare sau modificat; uneori
o operă de artă poate chiar crea şi impune simboluri noi.

11
d) SIMBOL CENTRAL – simbol a cărui interpretare are un rol esenţial îm dezvăluirea
semnificaţiei generale a unui text.

RELAŢII DE OPOZIŢIE: se manifestă la nivel lexico-semantic (al câmpurilor şi al relaţiilor

semantice), morfosintactic (prin elemente de relaţie şi structure specific: dar, iar, însă etc.) şi
stylistic, rpin anumite figure de stil (antiteză, oximoron etc.) RELAŢII DE SIMETRIE:
concept legat de simetria textului literar; relaţia de simetrie presupune reluarea în final a unui
element al incipitului
GENUL LIRIC
 < fr. lyrique, latinescu lyra – instrument muzical cu coarde, prin care în Antichitate, se
acompaniau poeţii; cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul îşi transmite gândurile,
sentimentele, ideile şi aspiraţiile în mod direct cu ajutorul eului liric.

TRĂSĂTURI:
 Gen literar a cărui etimologie trimite la originea lui muzicală, inexprimabilă;
 Modul de comunicare este exprimarea directă a ideilor şi sentimentelor, transmite o stare
emoţională şi creează o anumită atmosferă; Evocarea stărilor interioare;
 Autorul îşi exprima gândurile şi sentimentele proprii (caracter subiectiv); Exaltarea
subiectivă; Domină subiectivitatea (poetul vorbeste în numele lui);
 Opera lirică este o mărturisire directă a poetului (caracterul de confesiune emoţională);
 „în poezia lirică obiectul este expresia sentimentelor interne ale poetului” (Hegel);
 Desfăşurarea sensibilităţii şi a fanteziei;
 Camuflarea conţinutală sau „o anume insolitare lirică a temei” (B. Tomasevski)
 Utilizarea frecventă a figurilor de stil şi a imaginilor artistice; Muzicalitatea discursului;
 Modalităţi de expunere specifice sunt descrierea şi monologul.

POEZIA (fr. poesie, lat. poesis, gr. poiesis „creaţie”)

CONSTANTE ALE GENULUI LIRIC:

INSTANŢELE COMUNICĂRII ÎN TEXTUL POETIC

A. LA NIVEL EXTRATEXTUAL:
a) EUL EMPIRIC (BIOGRAFIC/ ORIGINAR/ PROFUND/ PERSONAL/ MISTIC) – autorul
concret al operei litearre poetice, reprezentarea poetului ca autor, persoană cu o existenţă reală,

12
 limitată în timp şi spaţiu, cu o anumită personalitate biografică, psihologie şi concepţie despre
viaţă. Stările, sentimentele sau ideile sale se proiectează în textul poetic de către eul liric, cu
care nu trebuie confundat. Eul empiric este izvorul diferitelor ipostaze ale eului liric din
creaţiile artistice, “izvorul stărilor personale” (L. Rusu).
b) CITITORUL/ RECEPTORUL persoană cu existenţă biografică, reală, în carne şi oase, cel
care receptează şi interpretează mesajul transmis de autor prin intermediul naratorului; poate fi
inocent, competent etc.
B. LA NIVEL INTRATEXTUAL
a) EUL LIRIC/ POETIC/ ARTISTIC – concept esenţial pentru înţelegerea textului poetic,
instanţă convenţională abstractă prin care poetul se proiectează în text ca “voce” (invizibilă/
interioară) care exprimă în text gândurile şi sentimentele poetului; individualitate care nu se
confundă cu personalitatea biografică a autorului;
 are ca sursă eul empiric, dar îl depăşeşte pe acesta, prin exprimarea unor trăiri sau valori
general-umane;
 este creatorul imaginarului poetic, al universului poetic configurat în creaţia lirică;
 termen obţinut prin substantivizarea pronumelui de prsoana I singular
 corespondentul naratorului din opera epică;

MĂRCI LEXICO-GRAMATICALE ALE EULUI LIRIC:

 Pronume şi verbe la persoana I singular şi plural
 Pronume şi verbe la persoana a II-a singular cu valoare generală (Tu te-ntreabă şi socoate)
 Dativul etic (vor să mi-l omoare)
 Dativul posesiv (inima-mi)
 Indici ai timpului şi ai spaţiului ordonaţi prin raportare la vorbitor (aici, acum)
 Valoarea afectivă a unor derivate lexicale (diminutive, augmentative)
 Substantive în vocativ
 Superlative stilistice ale adjectivului
 Topica afectivă.
b) DESTINATARUL LIRIC – instanţă abstractă sau concretă, textualizată prin formule de
adresare şi prin indici ai persoanei a II-a; tu- ul referenţial invocat de eul liric; echivalentul
naratarului din opera epică;
1. Absent în cazul lirismlului neexprimat;
2. Determinat: iubita, divinitatea;
3. Nedeterminat: cititorul anonim (tu cu valoare generală)

13
MĂRCI LEXICO-GRAMATICALE ALE DESTINATARULUI LIRIC (deixisul personal):
 verbe şi pronume de persoana a II-a;
 substantive şi adjective în vocativ;
 anumite interjecţii de adresare, atenţionare;
 grosso modo – mărcile oralităţii

LIRISMUL
 Categorie estetică asemenea frumosului, comicului, tragicului, grotescului etc definitorie pentru
genul liric;
 Caracteristica unor opere sau a unor secvenţe de operă – uneori epice sau dramatice – de a
beneficia de elemente ce definesc în mod special poezia lirică. „Lirismul este vibraţia
interiorului.” (Liviu Rusu)

TIPURI DE LIRISM:
A.EXPRIMAT (vădit, clar, net, vizibil): atitudinea eului este de implicare totală, metamorfozând
elementele realului, pentru a sugera stări de suflet, tensiuni spirituale în imagini plastice
a) SUBIECTIV (lirică a eului Ichlyrik; poezie lirică; idealism subiectiv) – este eexpresia directă a
emoţiei şi vizează mărturisirea directă a poetului acordat pentru intimitate; eului, prin excelenţă
subiectivă, personală, confesivă.
a) Erotic (eul iubeşte): Sufletul meu arde-n iubire ca para.
b) Satiric (eul critică): Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung – a fi stăpână şi
pe ţară şi pe noi!
c) Reflexiv (eul reflectează, meditează): Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare/ Doar
ceasornicul urmează lung-a drumului cărare.
d) Declarat (eul apostrofează, consiliază, îşi asumă rolul de mistagog - Preot iniţiator în
mistere la vechii greci): Multe trec pe dinainte/ În auz ne sună multe/ Cine ţine toate minte/
Cine stă să le asculte?/ Tu aşază-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine/ Când cu zgomote
deşarte/ Vreme trece, vreme vine.
e) Existenţial (eul se confesează devenind un simbol, un arhetip al individului uman): Nu
credeam să-nvăţ a muri vreodată/ Pururi tânăr înfăţişat în manata-mi/, Ochii mei înălţam
visători la steaua/ Singurătăţii.
b) LIRISM AL MĂŞTILOR (Maskenlyrik):

- validează un eu tipic trăind în situaţii generale transfigurat în imaginaţie;

- eul liric se află în postura unui drag queen Eu sunt un altul (Arthur Rimbauld);

14
- eul liricenunţă idei personale sub o mască străină, poetul asimilându-se unui personaj diferit, aşa
cum face creatorul de carcatere dramatice şi epice, exprimă sentimente care nu sunt ale sale, deşi
energia generală a sufletului său le susţine şi pe acestea.” (W. Sherer)
În Luceafărul de Mihai Eminescu sau Riga Crypto şi Lapona Enigel de Ion Barbu personajele
alegorice, nişte voci ale poetului, sunt nişte virtualităţi ale acestuia, prin prisma lor se expun idei
personale prezente sau trecute.
Observaţie: În trecerea spre modernitate, spre o vârstă modernă a poeziei se produce o efasare/
ştergere/ pierdere treptată a vocii lirice. Distanţarea, obiectivarea eului liric, îndepărtarea de
ideea de confesiune se produce datorită tendinţei de a impersonaliza discursul liric. Este evidentă
astfel ruptura între eul liric şi cel empiric. Vor apărea astfel noi forme de expresie:
LIRISMUL NEEXPRIMAT – eul liric se află în postura unui Dieu cache; vocea lirică ar
corespunde unei persaone fictive sau e pur şi simplu nedeterminată;
A. LIRISMUL OBIECTIV – ideile şi sentimentele nu sunt ale eului liric:
a) Impersonal, absent: Pe scrinul negru, pe masa de mahon/ Cleştarul cupei picură
amurg/ Pe liniştea lăutei fără zvon/ Pieziş petale de lumină curg.
b) Lirism al rolurilor (Rollenlyrik; poezie alegorică): eul liric se asimilează unui
personaj şi enunţă idei şi sentimente care nu sunt ale lui; se află în postura unui regizor
(metterur en scene)
1. Dramatizat: Înger şi demon
2. Narativizat: Luceafărul
c) Lirism fals – pseudolirism: eul e aproape inexistent, versurile sunt doar o maniera de
comunicare; acest tip de lirism (antipoezie) e revendicat de avangardişti; eul liric e
mereu în căutarea unor noi forme de expunere grafică, vrând să şocheze atât prin formă,
cât şi prin fond.
Nota bene: opera lirică poate beneficia de mai multe tipuri de lirism, iar eul liric se poate
metamorfoza pe parcusrul aceluiaşi discurs liric, manifestându-se în ipostaze diferite.

15
ANEXA 4
EXPRESIVITATEA POETICĂ
 (fr. expressivite, lat. expresio) este calitatea unei comunicări de a fi expresivă, de a transmite
mesajul nu numai exact, ci şi plastic;
 denotă unicitatea stilului poetic a unui autor, noutatea şi inventivitatea imaginarului său
poetic, selectarea unui lexic liric anumit, capabil să susţină ideea poetică şi imaginile artistice
în aşa fel încât să-l impresioneze pe cititor şi să-l facă să recunoască maniera specifică
aparţinând unui mare scriitor;
 se poate manifesat ca fenomen intenţional, fiind o caracteristică centrală a stilului beletristic, dar
şi în comunicarea curentă, uneori ca în cazul onomatopeelor, efectul expresiv nefiind dependent
de vorbitor;
 se poate vorbi şi de expresivitate involuntară , când efectul stilistic al unui enunţ se manifestă
spontan, accesat nefiind formulat iniţial în scopul obţinerii unei valori expresive;
 consecinţă a funcţiei emotive a limbajului şi se realizează prin MIJLOACE DIVERSE:
a) fonetice (onometopee, interjecţii, aliteraţii etc.)
b) morfologice:
 dativul etic, dativul posesiv;
 forme de superlativ absolut-o preafrumosă fată;
 folosirea unor timpuri verbale - aglomerare de verbe specifică unei scene dominate de
dinamism; prezentul istoric, narativ, etern, imperfectul ca timp al duratei, al nedeterminării;
 folosirea unor părţi de vorbire – aglomerare de substantive, adjective specifică descrierii de tip
portet, tablou etc.
 forme rare ale cuvintelor;
 elemente ale oralităţii – vocative, interjecţii, verbe la imperativ, pronume personale de politeţe;
c) sintactice:
 topica normală este neutră din punct de vedere expresiv, topica subiectivă, abaterile de la
topica obiectivă: inversiunea, dislocarea, izolarea, intercalarea, construcţiile redunadante –
anticipare şi reluare;
 construcţii reflectând sfărâmarea structurii logice a enunţului: anacolutul, construcţiile
incidente (parantezele, digresiunile), elipsa;

16
  forme combinate de coordonare şi subordonare: repetiţia, pleonasmul, antiteza, paralelismul
sintactic, chiasmul –permutarea unor cuvinte cu schimbarea sensului: Unii trăiesc ca sp
uite, alţii uită ca să poată trăi.
d) Lexico-semantice (motive poetice, laitmotive, cuvinte polismenatice, expresii, locuţiuni cu rol
afectiv, arhaisme, regionalisme, argoul, jargonul, neologismele, invocaţiile, imprecaţiile,
blestemele, diminutive, augmentative).
e) stilistico-textuale (figurile de stil: epitete, metafore, comparaţii etc.; startul imagistic conţine
imagini poetice, artsitice, de tip vizual, olfactiv, tactil, sinestezic, iradiind semnificaţii afective şi
intelective, în timp ce stratul prozodic impune ritmuri şi rime variate, vers alb sau vers liber, un
ritm interior al textului).
SUGESTIA
 tehnică poetică opusă discursivităţii, deci enunţului declarativ, raţional, articulat, logic, şi
bazată pe indicarea voit fragmentară, parţială, aunor idei şi sentimente care rămân neexprimate
explicit;
 vagul şi indecizia au avantajul de a crea posibilitatea unot noi conexiuni, asociaţii, de a permite
lecturi multiple ale textului, mizându-se decipe colaborarea cititorului;
 reprezintă tehnica predilectă a simboliştilor ce apropie poezia de magie şi descântec;
 este tehnica secretă prin care poezia evită rostirea directă şi substituie magic obişnuitul cu
neobişnuitul, realitatea cu imaginea ei ideală; cuvântul poetic este magic, aluziv, conotativ
pentru că ,,a numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care şi-o dă un
poem; a sugera, iată visul nostru”(Mallarme);
 simboliştii consideră că limbajul poetic se bazează pe sugestia sonoră a cuvintelor;
 relaţia dintre imaginea artistică şi starea sufletească nu este numită direct, ci sugerată;

AMBIGUITATEA
 proprietate a unui enunţ de a fi interpretat în mai multe feluri – poate deveni în literatură o
calitate estetică;
 ambiguitatea poetică este una intenţionată;
 trăsătură specifică limbajului poetic modernist, prin intermediul căreia se dezvoltă un mesaj
care poate avea o pluralitate de sensuri; de obicei, sensurile multiple nu se exclud, ci se
îmbogăţesc reciproc;
 o secvenţă care poate primi mai multe interpretări este mai plină de înţeles decât una banală,
plată, transparentă; în acest fel, un eunţ poetic concentrează în sine mai multe lecturi;

17
 neclaritatea voluntară a textului se constituie într-o provocare adresată cititorului, care este
chemat să facă un efort pentru a accede la sens;

REFLEXIVITATEA
 predispoziţia spre meditaţie;

18