Unitatea de învăţare nr.

5
STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE

Cuprins Pagina

1.1 Considerații generale privind deconectarea 2

aparatelor sau echipamentelor electrice de înaltă
tensiune.

1.2 Tipuri de defecte în sistemele de înaltă tensiune. 11

Defecte în linii. Defectul evolutiv

Teste de autoevaluare 5
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 5

1
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 5 sunt:

 Cunoaşterea problematicii şi a principalelor instalaţii din

staţiile şi posturile (nodurile) sistemului electroenergetic
 Cunoaşterea aspectelor teoretice şi practice referitoare la
instalaţiile electrice din centralele electrice şi a elementelor ce
le compun.
 Studiu șocului electric la tensiuni de peste 1000 V;
 Calculul curenților de scurtcircuit în circuitelor cu tensiuni mai
mari de 1000 V
 Prezentarea şi alegerea optima a echipamentelor utilizate în
sistemele de înaltă tensiune;
 Studierea interactiunilor dintre echipamente și reţeaua de înaltă
tensiune;

1.1 Considerații generale privind deconectarea

aparatelor sau echipamentelor electrice de înaltă
tensiune.

Aparatele electrice alese trebuie să satisfacă o serie de grupe de criterii tehnice,

indicându-se valorile necesare determinate de solicitările din instalaţii şi valorile garantate
de fabricanţi pentru toate aceste criterii.
Principalele grupe de criterii tehnice pentru alegerea aparatelor electrice sunt:
 condiţii ambientale,
 caracteristici constructive,
 caracteristici de izolaţie,
 curent nominal,
 frecvenţă nominală,
 comportarea în regim de scurtcircuit,
 criterii specifice.
Criteriile tehnice de alegere a aparatelor electrice trebuie însoţite de criterii economice
(investiţii, costuri pentru întreţinere şi reparaţii etc.), precum şi de criterii privind încadrarea
în mediul ambiant (masă, gabarit, aspect estetic, poluare etc.).

7.2. Condiţii ambientale

7.2.1. Tipul constructiv al instalaţiei

Instalaţiile electrice pot fi interioare sau exterioare. De regulă, pentru tensiuni
nominale de peste 110 kV, majoritatea staţiilor electrice clasice se realizează tip exterior.
Instalaţiile de tip interior sunt protejate împotriva intemperiilor. În staţiile interioare nu se
recomandă alegerea unor aparate cu volum mare de ulei, având în vedere riscul unor explozii
şi incendii care se pot produce în asemenea situaţii.

2
7.2.2. Altitudinea
De regulă, fabricanţii de aparate garantează performanţele de catalog pentru înălţimi de
funcţionare a instalaţiilor sub 1000 m. Pentru altitudini mai mari, unele performanţe electrice
şi, eventual, condiţiile de stingere a arcului electric se înrăutăţesc, constructorii de aparate
indicând coeficienţi pentru corecţia acestora.

7.2.3. Condiţiile climatice

Se referă la principalii factori meteorologici la care trebuie să reziste aparatele
electrice. Temperatura influenţează condiţiile de răcire şi încărcările admisibile ale circuitelor;
umiditatea şi precipitaţiile influenţează comportarea izolaţiei şi stingerea arcului electric.

Tabelul 7.1
Condiţii climatice la amplasarea instalaţiilor electrice
Factori meteorologici UM Tip instalaţie
interior exterior
temperatura maximă C +40 +40
temperatura medie maximă C +35 +35
temperatura minimă C -5 -30
umiditatea relativă a aerului % 70 100
presiunea vântului N/m2 - 700
viteza vântului m/s - 32-36
grosimea stratului de chiciură mm - *
* Grosimea stratului de chiciură diferă în funcţie de zona meteo în care se amplasează
instalaţia.

Observaţie: Pentru condiţii climatice deosebite (climă tropicală, climă rece etc.), se pot
comanda aparate cu protecţii climatice speciale.

7.2.4. Gradul de poluare

Acest criteriu se referă la poluarea atmosferei (produsă de fum, praf, vapori ai unor
substanţe chimice etc.) în zona în care se amplasează aparatele şi este necesar a se
cunoaşte pentru a evita conturnările care pot solicita în mod periculos instalaţiile electrice.
Prescripţiile împart zonele geografice în patru categorii (tabelul 7.2), pentru care se recomandă
lungimea liniei de fugă necesară alegerii izolaţiei externe a instalaţiilor electrice.

Pentru instalaţiile electrice uzuale de tip exterior, nivelul de izolaţie corespunde unui
grad mai redus de poluare (I sau II).
Considerarea unor instalaţii de tip interior poate apărea oportună pentru zone mai
puternic poluate (în apropierea platformelor industriale, în zone marine etc.).

Tabelul 7.2
Clasificarea zonelor de poluare
Nivel (grad) de poluare a zonei Lungimea specifică a liniei de fugă, cm/kV
I - slab 1,6
II - mediu 2,0
III - puternic 2,5
3
 IV - foarte puternic 3,1

În instalaţiile electrice de tip interior, izolaţia aparatajului electric se alege pe baza

considerentelor tehnico-economice, astfel:
 izolaţie pentru exterior, corespunzătoare cel puţin nivelului I de poluare, pentru
cazurile în care clădirea este protejată împotriva pătrunderii din exterior a impurităţilor, prin
etanşare şi presurizare interioară;
 izolaţie pentru interior (fără condiţii impuse pentru linia de fugă sau natura
materialului izolant), în cazul în care se asigură prin climatizare o umiditate relativă a
aerului sub limita de 65%, la +20C.

7.3. Caracteristici constructive

Se referă la corespondenţa dintre caracteristicile constructive ale instalaţiei electrice în
care urmează a fi integrat aparatul electric şi o serie de aspecte constructive ale acestuia.

7.3.1. Tipul constructiv al aparatului

Este determinat de tipul instalaţiei în care se montează aparatul şi se indică prin
principiul de funcţionare. Spre exemplu, atunci când se urmăreşte compactarea instalaţiei se
poate utiliza aparataj debroşabil sau module compacte, cu izolare în aer ori în hexafluorură de
sulf.

7.3.2. Numărul de poli sau unităţi constructive

În cazul aparatelor de comutaţie, numărul de poli se alege în concordanţă cu numărul
de faze ale circuitului şi specificul legăturii respective.

7.3.3. Destinaţia (clasa) aparatului

Acest criteriu se aplică la puţine aparate. Spre exemplu, siguranţele fuzibile se aleg
pentru uz general sau pentru însoţirea unor alte aparate (de exemplu, transformatoare de
tensiune).

7.4. Caracteristici ale izolaţiei

Se referă la solicitările la tensiune ale aparatelor în instalaţiile electrice. De regulă, se
utilizează criteriile precizate în continuare.

7.4.1. Tensiunea nominală

U n aparat
U n retea (7.1.)
unde Un retea este tensiunea nominală a reţelei. Respectându-se recomandarea generală a
Comisiei Electrotehnice Internaţionale (CEI) ca, în aceeaşi ţară, raportul între două tensiuni
nominale succesive să nu fie mai mic de cifra doi, în România sunt standardizate următoarele
tensiuni:
 pentru reţele de curent alternativ (cu trei sau patru conductoare), a căror
tensiune nominală este cuprinsă între 100 V şi 1000 V (inclusiv) şi echipamentul aferent au
fost adoptate următoarele trepte, denumite de „joasă tensiune”:
230/400 V, 400/690 V, 1000 V;
 pentru reţele trifazate de curent alternativ şi echipamentul aferent de „înaltă
tensiune” au fost adoptate treptele prezentate în tabelul 7.3.

4
 Tabelul 7.3
Trepte de înaltă tensiune standardizate în România
Un [kV] 6(*) 10 20 110 220 400 750
UME [kV] 7,2(*) 12 24 123 245 420 765
(*) – aceste valori nu trebuie utilizate pentru reţele de distribuţie publică

7.4.2. Tensiunea cea mai ridicată pentru echipament

Cea mai mare valoare a tensiunii între faze (UME) pentru care poate fi utilizat un
echipament:
U MS
 U ME (7.2.)
unde UMS este tensiunea maximă de serviciu a reţelei.

7.4.3. Nivelul de izolaţie

 tensiunea nominală de ţinere la frecvenţă industrială (Uţf) pentru instalaţii cu

tensiuni UMe  300 kV sau tensiunea de ţinere la impuls de comutaţie pentru instalaţii cu
UMe  300 kV;

 tensiunea nominală de ţinere la undă de trăsnet (Uţi);

 lungimea specifică a liniei de fugă (care este determinată de zona de poluare

în care se amplasează instalaţia şi deci se alege în corelaţie cu condiţiile ambientale).
La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinită condiţia:
U ti , necesar
U ti , garantat (7.3.)

Valorile standardizate în ţara noastră pentru categoriile de tensiuni precizate anterior

sunt date în tabelele 7.4 şi 7.5. Alegerea valorilor din lista 1 sau 2 (tabelul 7.4) se face ţinând
seama de gradul de expunere la supratensiuni, de modul de legare la pământ a neutrului
reţelei şi de tipul dispozitivelor de protecţie utilizate împotriva supratensiunilor. În situaţiile în
care se impune un grad ridicat de siguranţă în funcţionare, se utilizează aparate
corespunzătoare listei 2.
Tabelul 7.4
Niveluri de izolaţie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament din domeniul
„medie tensiune”
Tensiunea nominală de ţinere la Tensiunea
Tensiunea cea mai ridicată a impuls de trăsnet, kVmax nominală de
echipamentului, ţinere la
kV Lista 1 Lista 2 frecvenţă
industrială, kV
7,2 40 60 20
12 60 75 28
24 95 125 50

Tabelul 7.5
Niveluri de izolaţie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament din domeniul
„înaltă tensiune"
Tensiunea cea mai ridicată a Tensiuni nominale de ţinere
5
 echipamentului la impuls de la impuls de la frecvenţă
trăsnet, comutaţie, industrială,
kV kVmax kVmax kV
A B A B A B
123 550 450 (440) (360) 230 185
245 1050 950 (750) (650) 460 395
420 1425 1425 1050 1050 - -
787 2100 2100 1425 1425 - -
Observaţii:
1. Coloanele A indică valorile utilizate pentru toate echipamentele, cu excepţia
transformatoarelor de putere.
2. Coloanele B indică valorile utilizate pentru transformatoarele de putere.
3. Valorile dintre paranteze se referă la instalaţii la care studiul de coordonare a
izolaţiei indică posibilitatea apariţiei unor supratensiuni de comutaţie cu risc de defect mai
mare de 10-4.

7.5. Comportarea în regim de lungă durată (curentul nominal)

I md  I n

În scopul facilitării schimburilor comerciale între diverşi parteneri, fabricanţii utilizează

şiruri de numere normalizate, pentru stabilirea seriilor de curenţi şi puteri nominale (de
catalog) ale echipamentelor electrice. Organizaţia internaţională de standardizare (ISO)
recomandă ca mod de realizare a şirurilor normale de numere utilizarea unor multiplicatori,
ca de exemplu:
 multiplicatorul m10 = 1 0 1 0 = 1,25 (formează şirul de numere R10);
 multiplicatorul m5 = 5 1 0 = 1,6 (formează şirul de numere R5).

Tabelul 7.6
Şiruri de numere normalizate utilizate pentru
curenţi şi puteri nominale
R10 1 1,25 1,6 2 2,5 3,15 4 5 6,3 8
R5 1 - 1,6 - 2 - 4 - 6,3 -

Curentul maxim de durată (Imd) se stabileşte în funcţie de tipul circuitului. De exemplu:

 circuitul de generator sau bloc generator-transformator: Imd este curentul nominal
al generatorului;
 circuitul de transformator: Imd este curentul nominal al transformatorului;
 circuitele de cuplă: Imd se consideră cel puţin egal cu curentul celui mai mare
circuit racordat la bare ;
 linie de interconexiune: Imd este curentul de stabilitate termică a conductoarelor
sau curentul rezultat din studiul circulaţiei de puteri din sistem;
 linie de alimentare: Imd este curentul maxim al ansamblului consumatorilor
alimentaţi cu luarea în considerare a perspectivei lor de dezvoltare în anii următori.

7.6. Frecvenţa nominală

Aparatele trebuie folosite în domeniul de frecvenţe indicat de fabrica constructoare.

6
7.7. Comportarea în regim de scurtcircuit

Pentru aparatele electrice înseriate pe circuit, comportarea în regim de scurtcircuit se

analizează prin două criterii reprezentative.

7.7.1. Stabilitatea electrodinamică

i şoc  I d kAmax (7.4.)

unde işoc este curentul de şoc, respectiv valoarea maximă instantanee a curentului total de
scurtcircuit, care se calculează cu relaţia:
i şoc  2  k şoc  I kAmax (7.5.)
p0
în care kşoc este coeficientul de şoc, iar Ipo este valoarea iniţială a curentului periodic de
scurtcircuit.

7.7.2. Stabilitatea termică

Pentru a asigura funcţionarea fără deteriorări a aparatelor, trebuie ca valoarea
garantată de fabricant pentru o solicitare cu durata de 1 secundă (Ilimită t) trebuie să fie mai
mare decât curentul echivalent termic (Iet), deci să fie îndeplinită condiţia:
I  I
et limita t kA (7.6.)
Curentul echivalent termic se calculează cu relaţia:
I et  I p0  ( m  n )  td 1 kA (7.7.)

în care:
m este un coeficient care ţine seama de influenţa componentei aperiodice asupra
curentului de scurcircuit;
n - coeficient care ţine seama de variaţia în timp a componentei periodice a curentului
de scurtcircuit;
td - durata de deconectare a defectului (care, în absenţa altor date mai exacte, se poate
alege de 1 secundă).

7.8. Criterii specifice fiecărui tip de aparat

7.8.1. Criterii specifice pentru întreruptoare

Capacitatea nominală de rupere la scurtcircuit reprezintă cel mai mare curent de

scurtcircuit (Ir) pe care întreruptorul trebuie să fie capabil să-l întrerupă în condiţiile de utilizare
şi funcţionare prescrise:
I p0  Ir kA (7.8.).
Capacitatea de închidere pe scurtcircuit.
Se verifică prin condiţia:
i ş o c  2 ,5 I kAmax (7.9.).
r
7
 De regulă, această condiţie coincide cu verificarea stabilităţii electrodinamice a
întreruptorului.

Alte criterii pentru alegerea întreruptoarelor: deconectarea scurtcircuitului apropiat

de linie (defectul kilometric), întreruperea curenţilor mici inductivi, întreruperea curenţilor
capacitivi, deconectarea defectului consecutiv, deconectarea scurtcircuitului prin dublă punere
la pământ etc.

7.8.2. Criterii specifice pentru separatoare

Capacitatea de închidere şi de conectare trebuie cerute constructorului în

următoarele cazuri:
 pentru separatoarele care în lipsa unui întreruptor sunt folosite la comutarea
curenţilor de mers în gol al transformatoarelor de forţă;
 pentru separatoarele care trebuie să comute curenţii de mers în gol ai unor LEA
sau LEC;
 pentru separatoarele care trebuie să comute curentul de magnetizare al
transformatoarelor de tensiune.

Sistemul de acţionare. Se pot alege sisteme de acţionare manuale sau mecanice

(pneumatice, hidraulice, cu motor electric). Cuţitele de legare la pământ se prevăd cu
dispozitive de acţionare distincte.

7.8.3 Criterii specifice pentru transformatoare de măsurare de curent

Curentul secundar nominal. Valoarea garantată poate fi 5 A sau 1 A (pentru tensiuni

peste 220-400 kV, în situaţiile când conductoarele circuitului secundar au lungimi mari).
Valoarea necesară se calculează în funcţie de valoarea primară necesară şi de raportul
nominal de transformare al transformatorului de curent.

Numărul de înfăşurări secundare. Este dependent de numărul de aparate pe care

transformatorul de curent urmează să le alimenteze, precum şi de valoarea încărcării
circuitului pe care acesta se amplasează. De obicei, se prevede alimentare separată, de la
înfăşurări secundare distincte, pentru următoarele categorii de receptoare:
 aparate de măsurare,
 aparate de protecţie şi automatizare (exclusiv protecţiile diferenţiale),
 aparate aferente fiecărei protecţii diferenţiale în parte,
 dispozitive de acţionare.

Clasa de precizie. Dintre aparatele care se conectează la o înfăşurare secundară a

transformatorului de curent, cel care admite erori minime în alimentare determină alegerea
clasei de precizie a înfăşurării respective. Clasa de precizie este caracteristică fiecărei
înfăşurări şi se alege din oferta fabricanţilor de aparate. Prescripţiile de proiectare prevăd,
pentru cazurile uzuale:
 clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de
interconexiune cu alte ţări;
 clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
 clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare şi înregistratoare utilizate
pentru evidenţe tehnice;
 clasa P pentru alimentarea majorităţii tipurilor de protecţii.

8
 Puterea secundară. Pentru fiecare înfăşurare secundară, puterea secundară necesară
se calculează în funcţie de aparatele racordate în secundarul transformatorului respectiv şi se
compară cu valoarea nominală garantată de fabricant.
Alte caracteristici ale transformatoarelor de curent coeficientul de saturaţie,
conexiunea înfăşurărilor secundare, secţiunea circuitului secundar etc.

7.8.4. Criterii specifice transformatoarelor de măsurare de tensiune

Numărul de unităţi componente şi schema lor de conexiuni. În principal, alegerea

se face în funcţie de aparatele de măsurare şi de protecţie care trebuie alimentate (fig 7.1).
Circuitele secundare sunt prevăzute cu o legătură la pământ pentru securitatea personalului şi
cu siguranţe fuzibile pentru protecţia transformatorului de tensiune şi a conductoarelor în caz
de scurtcircuit.

Observaţie: Neutrele stelelor transformatoarelor de tensiune se leagă obligatoriu la

pământ, din motive de protecţie a muncii pentru personalul care lucrează, citeşte, verifică
aparatele de măsurare, protecţiile şi automatizările alimentate de acestea.
Cele mai uzuale soluţii sunt:
 un transformator bipolar pentru măsurarea tensiunii între faze;
 două transformatoare bipolare conectate în V, care pot măsura toate cele trei
tensiuni dintre faze;
 un transformator monopolar (cu o singură bornă de înaltă tensiune) care se
foloseşte pentru măsurarea tensiunii între o fază şi pământ;
 trei transformatoare monopolare prevăzute fiecare cu câte o înfăşurare de bază şi
una auxiliară.

Pentru tensiuni Un  110 kV, se utilizează şi transformatoare de tip capacitiv (care sunt
simbolizate în România prin TECU sau TECH).
Tensiunea secundară nominală. De regulă, valoarea necesară este egală cu valoarea
garantată de fabricant; se va acorda atenţie valorilor diferite pentru înfăşurări secundare
diferite, după cum urmează:
 pentru înfăşurarea de bază:
 100 V - pentru transformatoare bipolare,

 V - pentru transformatoare monopolare;

 pentru înfăşurarea auxiliară:
 100/3 V - pentru cazul instalaţiilor în care neutrul nu este efectiv legat la
pământ (Un  110 kV),
 100 V - pentru instalaţii în care neutrul este efectiv legat la pământ.

9
10
 Fig. 7.1. Exemple de scheme de conexiuni ale transformatoarelor de tensiune a -
transformator bipolar conectat între două faze; b - două transformatoare monofazate în montaj
„V”, c - trei transformatoare monofazate cu o singură înfăşurare secundară; d - trei
transformatoare monofazate cu două înfăşurări secundare; e - transformator trifazat în stea cu
trei coloane; f - transformator trifazat în stea cu cinci coloane; g – transformator monofazat; h –
trei transformatoare monofazate în stea.

Clasa de precizie. Alegerea acesteia se face în funcţie de condiţiile pe care le impun

aparatele racordate în secundar.
Prescripţiile de proiectare prevăd, pentru cazurile uzuale:
 clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de
interconexiune cu alte ţări;
 clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
 clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare şi înregistratoare utilizate
pentru evidenţe tehnice,
 clasa 0,5 pentru regulatoare de tensiune,
 clasa 1 pentru protecţiile care necesită o precizie mai mare în alimentare,
 clasa 3P (sau 6P) pentru protecţii.

Puterea secundară necesară se calculează în funcţie de aparatele de măsurare,

protecţiile, automatizările racordate în secundarul transformatorului de tensiune respectiv.

Puterea limită termică. Dacă transformatorul de tensiune este utilizat numai ca sursă
de energie (de exemplu, pentru alimentarea unor lămpi de semnalizare) şi nu interesează
erorile, sarcina cerută în secundar poate să depăşească puterea secundară nominală, dar nici
într-un caz nu trebuie să fie mai mare decât puterea limită termică a înfăşurării, precizată de
fabricant.

Observaţie: Transformatoarele de măsurare de tensiune fiind aparate electrice

conectate la reţea în derivaţie, nu sunt parcurse de curenţii de scurtcircuit decât dacă
scurtcircuitul are loc chiar în transformator. În aceste condiţii, nu se mai pune problema
verificării stabilităţii lor la scurtcircuit.

1.2 Tipuri de defecte în sistemele de înaltă tensiune. Defecte în

linii. Defectul evolutiv.

11
 Tratarea neutrului reţelelor electrice reprezintă unul din factorii de care depinde siguranţa în
alimentarea cu energie electrică a consumatorului.

Există următoarele moduri de tratare a neutrului reţelelor electrice:

a) Neutrul izolat, în care neutrele nu au nici o legătura voită cu pământul;

b) Neutrul legat la pământ, la care neutrele pot fi legate direct la pământ sau printr-o

rezistenţă de valoare mică;

c) Neutrul compensat, în care neutrele sunt legate la pământ prin bobina de stingere

T T

S S

R R

Z  

T
S

Z  0 Z  R

T
S

Z  x

La alegerea modului de tratare a neutrului se are în vedere modul de comportare a

reţelei la puneri la pământ. Punerea la pământ este un defect care constă în crearea unei
legături accidentale de valoare zero sau infinită, între pământ şi o fază a reţelei care nu are în
nici un punct o legătură netă cu pământul.

În ţara noastră, neutrul reţelelor este tratat in modul următor:

- reţelele de transport de înaltă tensiune şi foarte înaltă tensiune, neutrul se leagă

12
direct la pământ;
- reţelele de distribuţie de medie tensiune, neutrul se leagă la pământ prin bobine de

stingere sau rezistente sau izolat acolo I  10 A ;

- reţelele de distribuţie de joasă tensiune, neutrul se leagă direct la pământ.

Tratarea neutrului în reţelele de transport

Se consideră reţeaua din figura cu neutrul legat direct la pământ în care capacităţile
între faze C1 şi capacităţile faţă de pământ sunt reprezentate concentrat

U fS
T I ST
N U fT
S C1 C1
R C1
I SR

U fR
I p
C0 C0 C0

În regim normal de funcţionare linia este parcursă de curenţii de sarcină I SR , I SS , I ST şi

de curenţii capacitivi de încărcare a capacităţilor naturale C0 şi C1.

Dacă la o astfel de reţea se stabileşte o legătură la pământ (de exemplu pe faza R ), sub
acţiunea tensiunii pe fază U fr
ia naştere un curent de punere la pământ. La aceste reţele

curentul de punere la pământ se numeşte curent de scurtcircuit, deoarece are o valoare mare;
acesta produce o scădere accentuată a tensiunii, care pe fază defectă, la locul defectului,
ajunge la o valoare foarte mică.

Acest curent de scurtcircuit este determinat de impedanţele transformatorului ZT , liniei

Z L
, drumul prin pământ Z p
şi de rezistenţa de trecere la locul defectului (în cazul unui

scurtcircuit prin arc electric).

Deoarece capacităţile liniei sunt mici, curentul are valoare neînsemnată şi poate fi
neglijat, curentul de scurtcircuit monofazat are expresia:

U f
I SCC 
ZT  Z L
 Z p
 Ra

Potenţialul punctului neutru este ţinut la potenţialul pământului deoarece între neutrul
transformatorului şi pământ există o legătură directă a cărei rezistenţă este nulă.
13
 Valoarea curentului de scurtcircuit monofazat, în anumite cazuri, poate fi mai mare
decât valoarea curentului de scurtcircuit trifazat, care este utilizata verificarea echipamentelor
de comutaţie primară. Pentru limitarea curentului de scurtcircuit monofazat la o valoare mai
mică decât valoarea curentului de scurtcircuit de scurtcircuit trifazat, sau cel mult la valoarea
acestuia, neutrele transformatoarelor nu se leagă în totalitate la pământ.

Pentru ca valoarea curentului de scurtcircuit monofazat să fie mai mică decât valoarea
curentului de scurtcircuit trifazat, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:

X X Rh
1;  3; 1
h h

X d
X d
X d

X h
- reactanţa de …….. homopolară

X d
- reactanţa de ……..directă
R - rezistenţa homopolară
Pentru reducerea curentului de scurtcircuit monofazat se dezleagă o serie de neutre ale
transformatoarelor de la pământ, în aşa fel incât în orice punct din sistem să se respecte
condiţiile menţionate anterior.

În reţelele electrice din ţara noastră se adoptă următoarele reguli de legare la pământ a
neutrelor:

- la toate transformatoarele 220 / 110 kV şi transformatoarele 400 / 110 kV neutrele se

leagă direct la pământ;

- în staţiile de transformare de 110 / medie tensiune unde sunt două sau mai multe

transformatoare, cel puţin neutrul unui transformator se leagă la pământ;

- toate neutrele transformatoarelor de 110 / medie tensiune care nu sunt legate direct

la pământ se protejează împotriva supratensiunilor prin montarea unui descărcător între neutru
şi pământ.

Avantajele reţelelor cu neutrul legat la pământ:

- reducerea solicitării izolaţiei în cazul regimurilor nesimetrice;

- eliminarea rapidă scurtcircuitelor;

- funcţionarea sigură a protecţiilor prin relee.
Dezavantajele legării neutrului la pământ:
- întreprinderea alimentării consumatorilor în cazul scurtcircuitelor prin deconectarea
acestora de către protecţia prin relee;

14
 - posibilitatea apariţiei unor supratensiuni induse în liniile de telecomunicaţii din cauza
curenţilor mari de scurtcircuit;
- deteriorări ale izolaţiei şi conductoarelor la locul de defect datorită efectului termic al
curenţilor de scurtcircuit;
- tensiuni ridicate de atingere şi de pas în zona de defect.

Tratarea neutrului în reţelele de medie tensiune

Se consideră reţeaua cu neutrul izolat din figură.

T
S
N

C0 C0 C0
I p

Datorită sistemului de capacităţi, presupus simetric, potenţialul neutrului transformatorului

este identic cu potenţialul pământului. În realitate sistemul de capacităţi al conductoarelor
fazelor nu este simetric din cauza amplasării nesimetrice a conductoarelor reţelei fată de
pământ; potenţialul neutrului transformatoarelor este diferit de cel al pământului, acesta având
valori de la câţiva zeci de volţi la câteva sute de volţi.

Dacă la una din faze se stabileşte o legătură cu pământul, valorile curenţilor şi tensiunilor
se modifică.

Astfel, punerea la pământ a unei faze, produce o modificare a tensiunilor fazelor şi a

punctului neutru.

C0

În cazul punerii la pământ nete, tensiunea faţă de pământ a fazei fazei defecte devine zero,
iar tensiunea faţă de pământ a fazelor sănătoase, devine egală cu tensiunea dintre faze.
U N 0
U 0
U f
Diagrama
O R vectorială a
U S0
U SR
 3U f
tensiunilor în cazul unei reţele cu
U T 0
U TR
 3U f

15
neutrul izolat, în timpul puneri la
pământ nete.
Punerea la pământ a unei faze
are o serie de defecte negative:

U NO

U TO
U SO

T S

16
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
- pentru valori  10 A la UEA şi 30 A la LES ale curentului de pământ, arcul electric nu se
mai stinge la prima trecere prin zero a acestuia;

- creşterea cu 3 a tensiunilor fazelor sănătoase duce la suprasolicitarea izolaţiei

acestor faze, ceea ce poate conduce la apariţia celei de-a doua punere la pământ
(scurtcircuit bifazat);

- funcţionarea neselectivă a protecţiei la anumite cazuri de duble puneri la pământ.

Datorită acestor dezavantaje în reţelele electrice curenţii de punere la pământ se

compensează prin utilizarea unei bobine de stingere.

T
S
R

X L
IL I p
C0 C0 C0

IL IC

În cazul unei puneri la pământ pe o fază, tensiunea de deplasare a neutrului U 0

, care

apare la bornele bobinei de stingere produce un curent inductiv IL , defazat cu 90 in urma
tensiunii respective.

Suma curenţilor care parcurg capacităţile C0 ale fazelor sănătoase este defazat cu 90


înaintea tensiunii. La locul defectului va calcula curentul:

I p
 IL  I C

În practică se funcţionează cu o supracompensare de 5% .

Avantajele tratării neutrului prin bobina de stingere sunt:

- stingerea rapidă a arcului produs de curentul electric de punere la pământ;

- reducerea curentului la locul de defect;

- tensiuni mai reduse de atingere şi de pas la locul defectului;
- continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor;
- influenţe neînsemnate asupra liniilor de telecomunicaţii.
Dezavantajele acestei soluţii:
- supratensionarea fazelor sănătoase în cazul punerilor la pământ;
- transformarea unui defect monofazat în defect polifazat;

17
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
- identificarea locului de defect şi acordarea permanentă a bobinei de stingere se
realizează cu echipamente costisitoare.
Dezvoltarea reţelelor de distribuţie de medie tensiune a condus la creşterea curentului de
punere la pamant. În aceste condiţii compensarea unor curenţi capacitivi mai mari de 100 A ,
implică construirea unor bobine de stingere nu ar fi economice. Acest aspect a condus la
trecerea la tratarea neutrului prin rezistenţă de limitare.

T
S

U 0
RN
I p

În figură este prezentată o reţea al carui neutru este tratat prin rezistenţă de limitare. În
acest caz orice punere la pământ este transformată în scurtcircuit monofazat, care este
eliminat prin secţionarea protecţiei homopolare a liniei respective. Tensiunea de deplasare a
neutrului U 0
este funcţie de rezistenţa de limitare RN . Curenţii capacitivi sunt mai mici faţă de

curentul determinat de rezistenţa RN , influenţa acestora se neglijează.

Deoarece RN este mult mai mare decât impedanţa reţelei până la locul de defect,

curentul de scurtcircuit este determinat în special de valoarea RN .

Valori mici ale rezistenţei de limitare RN , apropie reţeaua de cea cu neutrul legat la

pământ, ceea ce duce la cheltuieli pentru reducerea valorii prizelor de pământ şi lucrării
suplimentare pentru reducerea influenţelor asupra instalaţiilor de telecomunicaţii.

Valori mari al rezistenţei de nul (de limitare) înrăutăţeste condiţiile de funcţionare a

protecţiei la scurtcircuite monofazate (rezulta curenti de defect mici); de asemenea valoarea
mare a rezistenţei de limitare are influenţă asupra creşterii supratensiunilor.

Alegerea optimă a valorii RN se face corelat cu valoarea curenţilor de scurtcircuit care

trebuie limitat. Din aceste considerente, pentru retelele a rezultat valoarea de 300 A pentru
reţele aeriene şi mixte, şi de 600 A reţele în cablu.

Avantajele tratării neutrului retelelor de medie tensiune prin rezistenţă sunt:

- nivelul supratensiunilor provocate de punerile la pământ sunt mai mici decât în cazul
tratării neutrului prin bobina de stingere;
18
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
- sunt evitate dublele puneri la pământ;

- asigură izolarea rapidă şi eficace a echipamentului defect, prin acţionarea protecţiilor;

- prezintă independenţă faţă de lungimea reţelei electrice, nefiind necesar acordul

funcţie de configuraţia reţelei.

Dezavantajele funcţionării cu neutrul tratat prin rezistenta constă în:

- întreruperea consumatorilor în cazul unui defect;

- cheltuieli pentru reglementarea instalatiilor de legare la pamant;

- Influenţa asupra instalaţiilor de telecomunicaţii

De reţinut!

19
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
Teste de autoevaluare 5

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 5

20
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
Rezolvare

Concluzii

Bibliografie
1. HORTOPAN GH.., “ Aparate electrice “ , E.D.P. , Bucureşti , 1980;
2. PREDA L., HEINRICH I., ș.a.. , “Stații și posturi electrice de transformare “, E.T.,
Bucureşti , 1988;
3. GHEORGHIU S., PANAIT C., DOBREF V. , “Sisteme de acționare electrică a
propulsorului naval “ , Ed. A.N.M.B.,Constanța,1999;
4. HORTOPAN GH., HORTOPAN V., “ Șunturi și divizoare de tensiune “ , E.T. ,
Bucureşti , 1978;
5. DRĂGAN C., CRISTESCU D. ș.a., “ Tehnica tensiunilor înalte“, Ed. IPB , București,
1987;
6. DRĂGAN C., CRISTESCU D. ș.a., “ Tehnica tensiunilor înalte – Îndrumar de
laborator“, Ed. IPB , București, 1988;
7. VAN DOKKUM K., Ship electrical systems, 1 st Edition Dokmar ISBN 978-90-71500-
17-6;
8. KUFFEL J., High Voltage engineering Fundamentals, 2nd Edition, Newnes, 2000,
ISBN 978-0750636-34-6;
9. BROWN M., Practical troubleshooting of electrical equipment and control circuits,
Newnes, 2005, ISBN 0-7506-6278-6.
10. DORDESCU M., Tehnica tensiunilor înalte - note curs pentru studenti, -CD la DIFR

21
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii
 STUDIUL INTERACȚIUNII APARAT – REȚEA ÎNALTĂ TENSIUNE
Bibliografie STCW
1. T52 – Kuffel E., Zaengl W.S., Kuffel J., High voltage engineering, fundamentals.,
Second edition, Elsevier Ltd., 2000.
2. T70 – Peek F.W., Dielectric phenomena in high voltage engineering, Watchmaker
Publishing, 2006.

22
Tehnica tensiunilor inalte– Curs şi aplicaţii