Duminica fiului risipitor

”Tată am greșit la cer și înaintea Ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul

Tău, ci fă-mă ca pe unul din argații tăi”.

Iubiți credincioși,
Păcatul întotdeauna îndepărtează omul de Dumnezeu și de tot ceea ce este sfânt,
ducându-l pe acesta pe cărări greșite, care duc și mai departe spre o viață și mai
păcătoasă, amplificându-o. Aceasta se întâmplă din mai multe motive și anume:
1. Dorința omului de a fi independent, fără să țină cont de ceea ce este plăcut
lui Dumnezeu;
2. Plăcerea de a-și consuma viața păcătoasă în fel de fel de stări neplăcute și
care nu pot decât să ofere un miraj, o iluzie, care deși ea pare una plăcută
în realitate nu aduce decât degradare și stricăciune atât pentru suflet cât și
pentru trup.
De multe ori omul se încăpățânează să creadă că tot ceea ce face el este
bine, fără să țin cont de anumite norme sau reguli, pe care le încalcă,
hrănindu-și dorințele și propriile pofte. Aceasta se întâmplă de multe ori și la
copiii noștri, cărora noi de multe ori le spunem să facă anumite lucruri pe
care ei pentru că nu le fac, aduc multă supărare părinților.
Așa se întâmpă și în pilda ce a fost citită asăzi în cadrul Sfintei Liturghii.
În ea Mântuitorul ne spune că un om avea doi fii și cel mai tânăr dintre ei
merge la tatăl lui și îi cere parte de avere ce i se cuvine. Tatăl, plin de iubire
și respectând decizia fiului îi dă partea de avere, iar acesta o ia, pleacă într-o
țară îndepărtată, cheltuindu-o în fel de fel de păcate până când o epuizează
complet, o risipește, ajungând ca dintr-un fiu bogat, care se îmbrăca în haine
strălucitoare și se hrănea cu fel de fel de bunătăți să piară de foame, dorind să
mănănce măcar din hrana porcilor, la care nu avea acces.
Noi, ca și părinți, putem oricând să ne punem în pielea tatălui care a fost
trădat, renegat, lăsat cu durere, ca să putem cu adevărat ce stare avea tatăl
părăsit.
 Iată că într-un moment fericit fiul cel risipitor își vine în fire și își zice :
„Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine iar eu pier aici de
foame. Sculându-mă mă voi duce la Tatăl meu și îi voi zice Tată am greșit la
cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău ci fă-mă ca pe
unul din argații tăi”. Acesta este punctul cheie în greșeala lui, să își
recunoască greșeala, să o mărturisească, să îi pară rău de ea și să ceară să
primească nu demnitatea ce dintâi, ci să fie inclus în rândul argaților.
Noi suntem conștienți că suntem creția lui Dumnezeu, pentru că omul este
creat după Chipul lui Dumnezeu, motiv pentru care Îl numim Tatăl nostru,
inclusiv în momentele în care ne rugăm. Și dacă El este Tatăl nostru, cu
siguranță că de foarte multe ori și noi ne asemnănăm cu cu fiul cel risipitor,
deoarce de multe ori darurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu noi, că niște fii
nevrednici, le risipim. Greșim, pentru că suntem oameni, și suntem supuși
greșelilor, însă diferența dintre noi și fiul cel risipitor este că acela s-a
îndreptat, dar noi ne complacem în păcatele noastre fără se ne pocăim,
suntem indiferenți și de foarte puține ori ne ridicăm pentru a alerga la Casa
Sa cea pământească,care este Biserica, unde să plângem pentru păcatele
noastre, cerând din nou să fim iertați pentru orice greșeli pe care le facem.
Chiar diavolul ne dă de foarte multe ori în minte că suntem prea păcătoși
pentru a merge la Biserică sau pentru a ne ruga, sau ni se pare ( de fapt
diavolul ne dă în minte acest lucru ) că dacă facem vreo faptă bună ea este
zadarnică, ceea ce este perfectă înșelare, amăgire, pentru că nu putem noi
greși cât poate Dumnezeu sa ierte. Și acest lucru, că Dumnezeu este bun și
iertător, se poate înțelege din continuarea Evangheliei, pentru că aici aflăm că
tatăl, îl vede pe fiul său cel pierdut și aleargă în întâmpinarea lui ca să îl
îmbrațișeze, reașezându-l în demnitatea lui cea dintâi, pentru că zice către
celelalte slugi : „Dați inel în drepta lui și junghiind vițelul cel îngrășat
mâncând să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era
și s-a aflat”. Tatăl, fericit pentru întoarcerea lui, îl repune în drepturile sale și
face ospăț mare pentru revenirea fiului, arătând veselia ce se face pentru
întoarcerea acestuia, după cum mare bucurie este și în cer pentru un păcătos
care își conștientizează starea de greșeală și se reabilitează. Însuși Hristos ne
spune că „multă bucurie ce face în cer pentru un păcătos care se pocăiește”.
Suntem cu toții în permanență sub vizorul lui Dumnezeu, chiar și când
păcătuim, însă El în permanență așteaptă întoarcerea noastră către El. Cheia
câștigului nostru duhovnicesc este aceea de a ne ridica ori de câte ori vom
păcătui, pentru că doar așa vom afla mântuirea, salvarea, sau mai bine spus
vom rămâne în demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.
 Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă fiul cel pierdut nu ar fi cerut iertarea?
Cu siguranță nu ar fi primit-o. Și noi, dacă vrem să o primim, trebuie să o
cerem, pentru că El ne spune :„ Cereți și vi se va da, căutați și veți afla,
bateți și vi se va deschide vouă”.Spre aceasta suntem mereu încurajați, să
cerem, ca să putem primi ceea ce ne dorim.
Mai observăm un aspect, fiul cel mare văzând veselia era nedumerit și
când află că toate se întâmplă cu ocazia revenirii fratelui său se întristează,
deoarece el, care fusese fidel și nu ieșise din cuvântul tatălui său nu a avut
parte de asemenea bucurii. Însă tatăl îl sfătuiește să înțeleagă situația și să se
bucure și el pentru revenirea fratelui său. De aici învățăm noi că mai multă
bucurie este în cer atunci când un necredincios devine credincios decât
pentru un credincios care își face datoria sa, pentru că cel din urmă se
aseamănă cu una dintre cele 99 de oi care nu au nevoie de pocăință.
Sfântul Ioan Gură de Aur, dând o tâlcuire acestei pilde afirmă că cei doi
frați sunt cele două lumi create de Dumnezeu, adică lumea îngerilor și lumea
văzută. Prin căderea lui Adam și Eva oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu,
dar El, ca un bun, așteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi, și ori decâte ori se
întâmplă acest lucru , multă bucurie se face în cer. Bucuria ce s-a manifestat
la tatăl arată că omul pocăit este bine ospătat în cer de către Creatorul său.
Perioada ce ne stă în față, adică perioada postului mare trebuie sa fie
pentru fiecare dintre noi prilej de reabilitare în fața lui Dumnezeu, perioadă
de îndreptare și de împăcare cu El, astfel încât fiecare treaptă sau zi a
postului mare să fie socotită ca și un pas către Dumnezeu, iar la finalul
acestui drum să auzim cu toții glasul cel binecuvântat „ Acest fiu al meu mort
era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”,
Anunturi administrative:
1. De câte ori vom da liturghie să dăm alături de pomelnic și câte o
prescură pentru vii și una pentru morți, din care va fi făcută anafura;
2. S-au strâns 1500 de lei și au fost cumpărate materiale pentru gard în
valoare de 2860 ( 1360 au ramas de dat);
3. Vom finaliza momentan gardurile cu WC-ul;
4. (Avem ajutorul primăriei pentru alte lucruri);
Despre programul viitor:
1. Sâmbătă vom veni aici la ora 12-12.30 pt pomenirea morților;
2. Duminică viitoare va fi la Cozmești, pe 1. Martie va fi la Bălești
3. Sâmbătă, pe data de 7 martie, va fi pomenirea morților aici la ora
11.30-12.00
4. Duminică pe 8 Martie ( în prima Duminică din Postul Mare) la ora
15.00 după amiaza va fi program de spovedanie
5. Luni, pe 9 Martie, de Sd. 40 de Mc va fi din nou Sf Liturghie.