Spandakårikå – Cap.

II________________________________________________________ 1
CAPITOLUL II
Sumarul celei de-a doua secþiuni

Traducere
Astfel, în primul capitol, autorul a descris mai întâi principiul Spanda prin
indicii semnificative ca fiind Sinele esenţă al fiecăruia, lucru perfect logic
şi care poate fi recunoscut prin nimīlana samādhi, şi după cum a indicat
el anterior, aşa cum completa iluminare poate fi obţinută prin menţinerea
constantă a stării de uniune cu acest Sine esenţial, tot aşa va trece acum să
descrie universalitatea aceluiaşi Principiu Spanda recognoscibil în
unmīlana-samādhi şi care poate fi constatat prin intermediul raţiunii. Cel
de-al doilea capitol constă în şapte versuri ce încep prin "recurgând la el"şi
sfârşesc prin "aducând identitatea cu Śiva", şi este intitulată "apariţia
cunoaşterii înnăscute", cea care revelează în tot, identitatea cu conştiinţa.
Universul este de două feluri - pur şi impur 1. Primele două versuri
ale acestui capitol afirmă că cele pure îşi au izvorul în Principiul Spanda,
sunt identice cu el şi în final se contopesc cu el. Următoarele două versuri
spun că cele impure provin de asemenea din acelaşi principiu. Un alt vers
spune că cel care este ferm stabilit în experienţa acestui principiu este un
eliberat în viaţă. Următoarele două versuri afirmă că numai prin realizarea
acestui principiu practicanţii yoga îşi vor atinge mult doritul ţel. Acesta este
conţinutul celui de-al doilea capitol.

INTRODUCERE LA PRIMUL ŞI AL 2–LEA VERS

Acum este explicat subiectul. În Cap.1 versul II, s-a spus “în care
sălăşluieşte acest univers şi din care el provine”. Aspectul pur al
universului constând din Mantra şi altele ia naştere doar din acest principiu,
este manifestat prin puterea lui şi resorbit doar în el. Autorul descrie acest
fapt prin intermediul unui exemplu care a fost deja explicat în primul
capitol.

1
Universul pur, Œuddha, constã în:
1. Mantra
2. Mantreœvara
3. Mantra-Maheœvara
4. Śiva
5. Śakti
Universul impur, aœuddha, începe cu Måyå şi sfârşeşte cu Pàthvì tattva.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________ 2
VERSETUL I şi II TEXT
Tadākramya balam mantrāê sarvajñabalaśālinaê/
Pravartante’ dhikārāya karaæānīva dehinām// 1
Tatraiva sampralīyante śāntarūpā nirañjanāê/
Sahārādhaka-cittena tenaite Śivadharmiæaê// 2

Traducere
Folosindu-se de această putere (a lui Spanda – tattva), divinităţile,
Mantra etc. împreună cu formulele sacre care servesc pentru a le denumi,
fiind înzestrate cu puterea omniscienţei, continuă să-şi îndeplinească
funcţiile faţă de fiinţele întrupate, exact cum simţurile fiinţelor încarnate
recurgând la puterea Principiului Spanda îşi îndeplinesc funcţiile lor
(specifice).
Eliberate de toate limitările specifice funcţiei, după ce şi-au
îndeplinit obligaţiile atribuite, (nirañjanāê), sensul lor de zeităţi particulare
încetând (śāntarūpāê) ele se dizolvă împreună cu mintea devoţilor chiar în
acest Principiu Spanda. Astfel ele sunt de natura lui Śiva.

TRADUCEREA COMENTARIULUI
Tad balaï înseamnă “acea putere sau energie sau vitalitate a lui
Spanda”. “Åkramya” înseamnă “având-o ca suport” pentru că sunt identice
cu ea, Mantrāê înseamnă zeităţile Anantabhaûûāraka, Vyomavyāpins etc.
Sarvajñabala – śālinaê înseamnă „manifestându-se deplin prin puterea
omniscienţei”. Adhikārāya dehinām pravartante înseamnă “îşi îndeplineşte
funcţiile creaţiei, resorbţiei, ocultării, graţiei etc. în ceea ce priveşte
sufletele limitate (jīvas).” Cuvântul “omniscient” (sarvajña) a fost folosit în
sensul de substantiv comun, adică în sensul de “omniscienţă” (sarvajñatva,
etc.) şi implică de asemenea şi omnipotenţa, etc. (sarvakartàtva, etc). „Aşa
cum simţurile acţionează în manifestarea obiectelor obţinând puterea
acestui Principiu Spanda în modul (deja) descris” (în I,6). Acesta este
exemplul (oferit).
Eliberate de toate limitările specifice funcţiei, după ce şi-au
împlinit obligaţiile, (nirañjanāê)2 iar sensul lor de zeităţi specifice încetând
(śānta rūpā) sau în cazul formulelor sacre cuvintele specifice care au fost
2
Cf. lui Abhinavagupta, nirañjanāê înseamnă `na añjyante prakaûīkriyante
(prameyarūpeæa) iti nirañjanāê`, adică cele ce nu pot fi niciodată cunoscute ca
obiecte sunt nirañjanāê. Mantra-ele sunt pline de conştiinţa Eu-lui; de aceea ele
sunt întotdeauna considerate subiecţi şi nu pot fi niciodată reduse la categoria
obiectelor.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________3
folosite pentru a le denumi ajungând la un final, ele sunt dizolvate chiar în
puterea acestui Principiu Spanda.
În Saïpralyīante prefixul “śam” înseamnă “samyaghabhedāpattyā”
adică ajungând la identitatea completă, prefixul pra înseamnă
prakarŸeæāpunarāvàtyā adică “în mod intens” sau cu alte cuvinte “fără să
mai revină vreodată la stadiul anterior”, līyante înseamnă “sunt eliberate de
limitările specifice funcţiei lor”. Saha ārādhakacittena înseamnă “cu
cunoaşterea persoanelor care le-au fost devotate. 3
Cum s-a afirmat în Mālinī Vijaya Tantra:
“După coborârea graţiei asupra tuturor jīva-urilor (experimentatori
limitaţi), ei se duc în starea în care nu mai există nici o problemă” (M.V. I.
41)
Pentru că Mantra-ele, Mantreśvara-ele, etc. emană doar din acesta
(adică din Principiul Spanda), provin din acesta şi se dizolvă doar în acesta,
ele au natura lui Śiva adică sunt în esenţă una cu Principiul Spanda.
(O obiecţie)
Daca simţurile şi Mantra-ele provin în mod egal din acesta
(Principiul Spanda), cum se face că simţurile nu au puterea omniscienţei
etc.?
(Răspuns):
Dumnezeu formează prin Māyāśakti a Sa corpurile şi simţurile care
sunt complet diferenţiate. Prin Śakti a Sa Śuddha Vidyā, El creează mantra-
ele din śakti-urile minunat de expresive (vācaê) care sunt de natura eterului
conştiinţei şi astfel nediferenţiate de Dumnezeu.
Cuvintele folosite ca mantra-e nu depăşesc stadiul de
experimentator (pramātà) nici chiar la nivelul lui Māyā nu sunt limitate în
cunoaştere aşa cum este corpul, puryaûŸaka, etc. De aceea omniscienţa lor
este perfect justificabilă. Aceasta concordă cu ceea ce se spune în
Īśvarapratyabhijñā în următorul vers:
“Certitudinea (adhyavasā) exprimată în forma “acesta este un vas”
este puterea Supremului Domn dincolo de nume şi formă. Întotdeauna
străluceşte ca una cu Eu-l (Sinele) şi niciodată ca nume şi formă. Acest fapt
a fost explicat pe larg în comentariul la următorul vers din

3
Sahārādhaka – cittena: Rāmakaæûha explică aceasta în felul următor:
…………………p.83. în acea stare, mintea adeptului este în starea sa originară,
aşa că motivul pentru care el a recurs la mantra a fost deja îndeplinit. Cu o astfel de
minte a adeptului mantra se dizolvă în Spanda.
Dar un înţeles şi mai profound este acela că cea care se dizolvă este
cunoaşterea limitată a adeptului; ea este transformată acum într-o conştiinţă mai
înaltă.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________ 4
Īśvarapratyabhijñā “Puterea lui Māyā se revelează manifestând întreaga
diversitate etc.” (III. 1.8)”
Astfel aceasta ar trebui explicată în maniera de mai sus în legătură
cu Anahtabhaûûākara, etc. care fiind la nivelul lui śuddha vidyā determină
creaţia etc.
(Altă interpretare a versului de mai sus):
Toate mantra-ele servind drept căi ale ākāryas (învăţătorilor) care
sunt ocupaţi cu iniţierea4 bazată pe puterea Principiului Spanda adică
considerându-l ca pe dătătorul lor de viaţă, acţionează asupra minţii
discipolilor pentru a-şi îndeplini funcţia eliberatoare şi beatifică, şi după ce
corpurile lor de sunete articulate încetează să existe, şi sunt deci purificate,
ele sunt complet dizolvate, adică rezidă (în acest Principiu Spanda). În
această explicaţie expresia „asupra minţii discipolilor” ar trebui unită cu
versul anterior.
Astfel se doreşte să se afirme că Principiul Spanda este substratul
mantra-elor nu numai la nivelul creaţiei şi disoluţiei lor dar şi în ceea ce
prveşte funcţiile lor. Astfel în toate cele 10, 18 părţi 5 ale Śaiva śāstras,
Principiul Spanda a fost declarat a fi chintesenţa mantra-elor.

Rezumat
Kşemarāja a explicat cuvântul mantrāê ce apare în versul 1. în
două moduri, şi anume, zeităţile Mantra, Mantreśvara şi Mantramaheśvara
şi de asemnea mantra ca formulă sacră ce trebuie recitată de discipoli.

4
În sistemul Śaiva există 4 tipuri de iniţiere, şi anume:
a. Sāmayika dīkŸā în care Guru-ul îl iniţiază pe discipol în regulile de
conduită tradiţionale pe care el trebuie să le observe.
b. Putrka dīkŸā în care discipolul este admis ca succesor al Guru-lui după
moartea acestuia.
c. Sādhaka di dīkŸā sa în care Guru-l îl iniţiază pe discipol în misterele
yoga.
d. Åcārya dīkŸā în care discipolul este iniţiat pentru a deveni un Guru.
5
Există trei şcoli principale ale tradiţiei Śaiva şi anume:
a. Śiva Tantra
b. Rudra tantra
c. Bhairava Tantra.
Śiva Tantra are 10 părţi. Ele toate te învaţă bheda sau dualitate (diferenţieire).
Rudra tantra are 18 părţi. Ele tratează despre bhedābheda, unitatea în
diversitate.
Bhairava Tantra are 64 de părţi. Ele prezintă abheda – nondualitatea sau
nondiferenţierea.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________
5
Amândouă îşi iau puterea din Principiul Spanda în sensul lui general, şi
amândouă sunt dizolvate în final în Spanda generală.
Rāmakaæûha şi Utpalabhaûûa au interpretat cuvântul mantrāê
doar în sensul de formulă sacră recitată de aspiranţi.

INTRODUCERE LA VERSUL AL 3–LEA ŞI AL 4–LEA

Astfel, fiind deja descris că manifestarea formată din Mantra,
Mantreśvara etc., considerată pură este de natura lui Śiva, autorul urmează
să explice acum că manifestarea considerată impură şi având forma lui
Māyā etc., este tot de natura lui Śiva însuşi. Astfel el ne sugerează un punct
de vedere esoteric asupra lui Śrīmataśāstra etc.

VERSETUL III şi IV TEXT

Yasmāt sarvamayo jīvaê sarvabhāva-samudbhavāt/
Tatsaïvedanarūpeæa tādātmya-pratipattitaê// 3
Tasmācchabdārthacintāsu na sāvasthā na yā śivaê/
4
Bhoktaiva bhogyabhāvena sadā sarvatra saïsthitaê//

Traducere
De vreme ce sinele individual este identic cu întreg universul
pentru că toate fiinţele apar din el, şi datorită cunoaşterii tuturor subiecţilor,
el are sentimentul identităţii cu ei toţi, atunci nu există nici o stare în
domeniul cuvântului, obiectului sau gândului, care să nu fie Śiva. Este
însuşi experimentatorul cel care întotdeauna şi pretutindeni rezidă în forma
obiectului experimentat – este însuşi divinul cel care este experimentatorul
esenţial şi el este cel care rezidă în forma universului ca propriul său câmp
al experienţei.

TRADUCEREA COMENTARIULUI
De vreme ce experimentatorul constituie întregul univers asemeni
lui Śiva, nu există stare de început, de mijloc sau de sfârşit şi nu există
cuvânt, obiect sau gând care sa nu fie Śiva. Sensul este că orice este Śiva.
Câtă vreme lucrurile stau aşa, Experimentatorul însuşi care este de natura
conştiinţei care rezidă pretutindeni sub forma experienţei, precum corpul,
starea etc., întotdeauna şi pretutindeni – adică în toate diferitele nivele ale
tattva-elor (categorii), bhuvana (lumile) etc. Obiectul experimentat nu este
diferit de experimentator.
De vreme ce această învăţătură începe cu jīva (experimentator) şi
ajunge la Śiva, ea ne sugerează că nu există nici o diferenţă esenţială între
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________ 6
jīva şi Śiva. Nimeni nu trebuie să se considere imperfect în nici o stare cum
ar fi corpul etc., ci mai degrabă să se considere pe sine ca având natura lui
Śiva, care este conştiinţa nediferenţiată.
După cum se spune în Srī Pratyabhijñāh-ûīkā6:
„Atât cei care îşi percep corpul ca fiind alcătuit din cele 36 de –
tattva-e sub forma lui Śiva şi îl tratează cu respect, cât şi cei care îl
recunosc pe Śiva chiar într-un vas etc., percepându-l în lumină şi
venerându-l, vor dobândi perfecţiunea spirituală. Nu există diferenţe de
opinii asupra acestui lucru.”
Bhaûûa Srī Vāmana7 afirmă de asemenea:
„Aşa cum toate obiectele sunt cunoscute doar ca având Conştiinţa
ca suport, nu prin ele însele, toate lucrurile există doar ca şi cunoscute. De
aceea omul trebuie să se identifice pe sine cu Conştiinţa”.
Cum se poate şti că experimentatorul este identic cu întregul? Răspunsul: el
este originea sau cauza tuturor entităţilor 8. Cazul ablativ samudbhavāt este
folosit într-un sens abstract – samudbhavāt - ca fiind cauza tuturor
manifestărilor.
Jocul Tău devine în această lume cauza diferenţierii cunoscătorului,
cunoaşterii şi obiectului de cunoscut. Din momentul în care acest joc se
sfârşeşte, această diversitate dispare 9, eşti rareori vazut în această lumină şi
numai de către unii5. Conform imnului anterior al lui Srī Jñānagarbha10,
jīva este sursa tuturor entităţilor, deoarece existenţa lumii este posibilă
numai prin intermediul conştiinţei. Dacă universul este emanat numai din
jīva, acesta constituie întregul şi deţine toate puterile. Acest lucru a fost
dezbătut în comentariul meu la cel de-al doilea verset. Un alt motiv pentru
care jīva este considerat ca fiind identic cu întregul se regăseşte în a doua
jumătate a primului vers de mai sus, în fraza „datorită cunoaşterii
complete” – jīva este cunoscut ca fiind identic cu toate lucrurile deoarece el
este identic cu cunoaşterea întregului sub formă de durere, plăcere etc.
Prin intermediul acestor două versete au fost sugerate practicile
secrete şi învăţăturile determinate prin raţionament care servesc la
dezrădăcinarea copacului tuturor diferenţierilor, prin primul şi ultimul vers
ale părţii întâi a fost sugerată mahārtha tattva11 – realitatea ultimă, prin
6
Această ûīkā a fost scrisă de Utpaladeva. Ea nu mai este disponibilă în zilele
noastre.
7
Au existat mai mulţi scriitori cu acest nume în Kaśhmir. Nu se ştie despre care
KŸemarāja este vorba aici.
8
Undeva, adică în interiorul Sinelui în starea de saïhāra sau retragerea simţurilor.
9
Prin unii se înţeleg aceia care au primit graţia Lui.
10
Autorul acesteia nu a fost încă descoperit.
11
Mahārtha tattva se referă la sistemului Krama.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________
7
versetul Jāgradādivibhede’pi (I,3) a fost sugerat adevărul suprem al
sistemului Trika şi prin versetul tadākramya a fost sugerată chintesenţa
tuturor adorărilor, prin urmare toate învăţăturile sunt recunoscute ca fiind
date prin intermediul Principiului Spanda.

Rezumat
Două lucruri importante au fost expuse în aceste două versete. Primul:
individul este identic cu întreaga realitate. Deoarece prin intermediul
cunoaşterii (saïvedana) el cunoaşte fiecare lucru. Prin cunoaştere el trăieşte
identitatea cu întreaga realitate. Aşa cum el devine identificat cu întreaga
Realitate, el devine – în cuvintele lui K Ÿemarāja – viśvaśakti, „putere
universală” şi astfel toate lucrurile se spune că apar din el.
În al doilea rând, deoarece el resimte identitatea cu întregul, nu există stare
care să nu fie Śiva pentru el. De aceea, diferenţa dintre experimentator şi
obiectul experimentat dispare pentru el.

INTRODUCERE LA VERSUL AL 5–LEA

Autorul subliniază acum că aceasta este esenţa realizării propriei
identităţi cu întregul univers (realizare) care constituie eliberarea (mokŸa).

VERSETUL V TEXT
Iti vā yasya saïvittiê krīèātvenākhilaï jagat/
5
Sa paśyan satataï yukto jīvanmukto na saïśayaê//

Traducere
Ori el, care are această realizare (cu alte cuvinte identitatea Sinelui
său cu întregul univers) fiind unit permanent cu Divinul, percepe întreaga
lume ca joc (al sinelui identic cu Śiva) şi este eliberat în timpul vieţii. Nu e
nici o îndoială în această privinţă.

TRADUCEREA COMENTARIULUI
Prin folosirea cuvântului vā (sau), autorul vrea să sugereze că
modalitatea de nimīlana samādhi descrisă în prima parte este opţională însă
această realizare (a identităţii cu universul) este esenţială şi dificil de
dobândit. De aceea sensul sūtra-ei este după cum urmează.
O astfel de realizare este greu de dobândit şi este atinsă de o fiinţă
care nu va mai renaşte în viitor. Ea percepe întreaga lume ca joc şi prin
evoluţie (unmeŸa) şi involuţie (nimeŸa) o manifestă sau o resoarbe. Aşa
cum se spune în Bagavadgita „pătrunzând mental în mine cei care sunt
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________
8
pururi uniţi cu mine şi mă slujesc” (Bagavadgītā XII.2), marele yoghin are
conştiinţa absorbită permanent în conştiinţa universală şi chiar în timpul
vieţii adică chiar atunci când realizează actul de menţinere a prāæa-ei
întreaga sa înlănţuire este arsă până la cenuşă de focul cunpoaşteri
spirituale şi după abandonarea corpului, el devine ca Śiva însuşi. Chiar în
timpul vieţii o astfel de fiinţă este cu adevărat eliberată şi nu mai poate
vreodată suferi înlănţuirea. Prin expresia „nu este nici o îndoială” autorul
sugerează faptul că în urma iniţierii apare eliberarea prin credinţa în guru
(ghidul spiritual) dar printr-o astfel de cunoaştere şi cale, ea (eliberarea)
apare prin experienţă proprie.

INTRODUCERE LA VERSUL AL 6–LEA ŞI AL 7–LEA

Această mare realizare este înţelesul atingerii ţelului dorit de toţi
sādhakas (aspiranţi) şi ācāryas (învăţători).

VERSETUL VI şi VII TEXT

Ayamevodayas tasya dhyeyasya dhyāyi-cetasi/
Tadātmatā-Samāpattir icchataê sādhakasya// 6
Iyamevāmàtaprāptir ayamev ātmano grahaê/
Iyaï nirvāæa-dīkŸa ca śiva-sadbhāvadāyinī// 7

Traducere
Cu adevărat singura manifestare a obiectului meditaţiei în mintea
celui ce meditează este că aspirantul cu voinţă fermă realizează identitatea
sa cu (obiectul meditaţiei).
Doar aceasta este dobândirea ambroziei ce conduce la nemurire;
doar aceasta este realizarea Sinelui; aceasta este initierea in eliberarea ce
conduce la identitatea cu Śiva.

TRADUCEREA COMENTARIULUI
Se afirmă aici că „fiinţa trebuie să îl adore pe Śiva devenind Śiva”.
Doar aceasta constituie manifestarea obiectului meditaţiei în mintea celui
ce meditează care conduce la realizarea identităţii cu obiectul meditaţiei.
Dhyāyinaścetasi înseamnă în mintea celui ce meditează, Tasya înseamnă „a
obiectului meditaţiei” adică „a naturii lui Śiva” aşa cum este descris în „nu
există nici o stare care să nu fie Śiva” sau „a zeităţii particulare a mantra-ei
care este cauza atingerii unui ţel”. Ayameva udayaê înseamnă „aceasta este
manifestarea sa”, care determină identitatea celui care meditează, indiferent
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________ 9
că acesta este un sādhaka sau ācārya12, cu acesta (adică cu obiectul
meditaţiei) conform cu ceea ce afirmă în „în cuvânt, obiect sau gând, nu
există stare care să nu fie Śiva” (II 4) Tadāmatā samāpattiê înseamnă
„identitatea cu Śiva”, nu percepţia a unei forme separate cum este zeitatea
cu 5 capete. Icchataê înseamnă „nu doar prin fermitate ci mai curând prin
cel care este pătruns de voinţa – care nu este doar o idee – de a deveni una
cu Śiva care este Sinele tuturor.”
Aceasta este ceea ce se doreşte să se afirme. „Deoarece totul este
asociat cu această lumină non-duală (adică Principul Spanda), care este
oare zeitatea mantra-ei contemplate, care nu va apărea înaintea aceluia a
cărui voinţă fermă este: Sunt Śiva conştiinţă nediferenţiată şi beatitudine şi
întregul univers este corpul meu, (lumină non-duală) care răsare doar în
urma realizări identităţii cu conştiinţa acestui fapt şi care este rezultatul
purei non-ideaţii13”.
După cum afirma Utpaladeva „O Doamne, în tot acest univers care
este forma Ta manifestată; ce este acel loc care nu este un lăcaş sfânt pentru
devoţii Tăi şi unde mantra acestor devoţi nu dă roade?” (U.Sto I,4).
Doar aceasta este marea sa realizare şi anume că el obţine ambrozia
celei mai înalte non-dualităţi. Înţelesul cuvântului „eva” (numai, doar) este
acela că orice alt tip de ambrozie, chiar dacă acesta poate conferi stabilitate
corpului pentru un anumit timp, moartea aspirantului este inevitabilă (în
cele din urmă). Astfel din acest punct de vedere, peste tot în Svacchanda
tantra în capitolul care se referă la obţinerea ambroziei dintr-un punct de
vedere grosier, el începe cu afirmaţia: „Niciodată nu se va putea obţine
victoria asupra morţii, care este cauzată de timp, prin dobândirea
ambroziei”, şi în contextul relevant bazat pe experimentarea lui Sahaja
(sahaja sandarbheæa) ca mod de dobândire a ambroziei adevărate
exprimat ca laudă în următoarele cuvinte:
„Dar fiinţa stabilită în principiul suprem nu este harţuită de toate
formele Timpului.”
La mijloc se afirmă:
„Fiinţa trebuie să privească totul ca având forma lui Śiva şi Śakti
iar în final spune: cel care are mereu această convingere este eliberat încă
din timpul vieţii. Timpul nu îl poate distruge pe cel care îl contemplă mereu
pe Śiva. Yoghinul care acţionează liber prin intermediul lui Svacchanda
yoga14 este unit cu starea de Svacchanda15 si devine egal cu Svacchanda. El

12
Vezi nota nr.2 a primelor două versuri ale acestui capitol.
13
Autorul vrea să spună că această realizare nu vine prin intermediul ideaţiei ci
prin cel al voinţei.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________
10
devenind Svacchanda se mişca liber, şi se bucură de Libertate deplină”
(Svacch. VII,258).
Aceasta este într-adevăr realizarea Sinelui. În afirmaţie. „Sinele
trebuie realizat” ceea ce înseamnă recunoaşterea Sinelui ca fiind Śiva care
este omniscient, omnipotent şi pe deplin liber, şi nu Sinele menţionat de
Vedantici în afrimaţia „Toate acestea sunt chiar PuruŸa16” (Śvet. III,5).
Textul sacru afirmă de asemenea „Nici unul dintre aceşti adoratori ai
Sinelui17 nu ating cea mai înaltă stare” (Sv. IV,388).
Împărtăşirea acestei cunoaşteri este favoarea oferită discipolului cu
ocazia iniţierii având scopul uniunii (Sinelui discipolului cu conştiinţa
universală). Åcārya (maestrul) având cunoaşterea acestei realizări îşi
justifică titlul său de ācārya (maestru) unind Sinele discipolului cu Śiva.
Aceasta este iniţierea pentru eliberare confirmată de realizarea personală a
fiinţei care îi dă lui putraka18 etc. cunoaşterea celei mai înalte naturi a lui
Śiva. Aşa cum se afirmă:
„El care cunoaşte astfel are în realitate iniţierea sa precisă care
conferă eliberarea fără ofranda cu susan şi ghee (unt clarificat)” (P.Tri,25).
Iniţierea sacerdotală este de asemenea iniţiere. Ca nimeni să nu îşi poată
pierde încrederea în iniţierea sacerdotală, marele maestru 19 nu a folosit aici
cuvântul eva (doar) (adică în descrierea lui Nirvāæa-dīkŸā). Fie ca aceasta
să fie binele tuturor.
Aici se încheie al doilea capitol intitulat Sahajavidyodayaspanda a
lui Spanda-niræaya scris de KŸemarājanaka, devotul marelui Domn.

Rezumat
Capitolul al doilea a fost pe buna dreptate intitulat
Sahajavidyodaya adică apariţia lui Sahaja vidyā. Sahaja vidyā este acea
stare în care în ciuda aparentei diversitati a tot ceea ce este pământesc,
există un sens continuu al unităţii, al identităţii Supremei Conştiinţe a Eu-
lui (Sinelui) contopita cu întreaga realitate. aşa cum Vasugupta a spus:
14
Svacchanda yoga – aceasta înseamnă uniunea cu Svātantrya, conştiinţa Sinelui
Divin care este natura esenţială a lui Śiva.
15
Svacchanda – Voinţa absolut Liberă a lui Bhairava.
16
Prin PuruŸa, în citatul de mai sus, Vedanticii nu se referă la a 25-a tattva,
PuruŸa tattva la care se referă KŸemarāja, ci la Åtmā, Conştiinţa Divină.
17
Conform filozofiei Trika, ātmā vyāpti sau realizarea Sinelui nu este cel mai înalt
ideal. Cel mai înalt ideal este Śivavyāpti şi anume realizarea atât a Sinelui cât şi a
universului ca fiind Śiva.
18
Vezi nota nr.2 a primelor două versuri ale acestui capitol.
19
Se referă la Vasugupta, autorul lui Spandakārikā.
Spandakårikå – Cap.II________________________________________________________
11
„Indiferent că este cuvânt, gând sau obiect nu există stare care să
nu fie Śiva.”
În primul capitol, accentul este pus pe realizarea Sinelui sau
vorbind în limbajul tehnic al acestui sistem, asupra lui ātmavyāpti, asupra
realizării Sinelui ca fiind Śiva. În al doilea capitol, accentul este asupra
realizării universului ca fiind Śiva sau în limbajul tehnic al acestui sistem,
asupra lui Śiva-vyāpti.
Din punctul de vedere yoghin, accentul în primul capitol este pus
pe nimīlana-samādhi, pe meditaţia introvertită, pe plonjarea mentală în cel
mai profund aspect al Sinelui şi realizarea acestuia ca fiind Śiva. În al
doilea capitol, accentul este pus pe unimīlana-samādhi sau meditaţia
extrovertită în care în ciuda simţurilor deschise faţă de asaltul senzaţiilor
externe, lumea apare ca manifestarea beatitudinii lui Śiva. KŸemarāja
numeşte aceasta în mod justificat mahāsamāpattī, atingerea supremei
realizări.
În cele două versuri concluzive ale capitolului, autorul descrie, în
cuvinte frumoase, semnificaţia mistică a practicii spirituale a căutătorului în
lumina apariţiei lui Sahaja vīdyā.
Aspirantul meditează asupra mantra-ei cu scopul ca zeitatea
întrupată în mantra să se poată manifesta asupra lui. Autorul afirmă că, din
perspectiva căutătorului, realizarea identităţii sale cu Śiva este numai
manifestarea zeităţii pentru care el a sacrificat zile şi nopţi de veghe.
Omul era în căutarea ambroziei care să îl facă nemuritor. Autorul
precizează că doar realizarea identităţii cuiva cu Śiva este ambrozia
adevărată, pentru că ea îl eliberează de vârtejul naşterii şi morţii.
Aspirantul se supune unei dificile (plictisitoare) ceremonii a iniţierii
(dīkŸā) pentru eliberare (nirvāæa). Autorul afirmă că numai ceea ce oferă
realizarea identităţii cu Śiva este adevărata iniţiere. Utpalabhaûûa citează
următorul vers ca definiţie pentru dīkŸā:
„DīkŸā este aceea care conferă realizarea şi distruge toate impurităţile.
Pentru că ea împărtăşeşte acea realizare care trezeşte fiinţa din somnul
ignoranţei, de aceea este numită dīkŸā. Are atât caracteristica de a da (dī)
cât şi de a distruge (kŸā).