CISMARU GEORGE- LAURENȚIU

TEOLOGIE PASTORALĂ
ANUL II, GRUPA 3

PROIECT – SEMINAR NOUL TESTAMENT

,,Cât despre cele jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință.

Cunoștința însă semețește, iar iubirea zidește.’’ (I Cor. 8, 1)

1.Introducere - importanța versetului

Începând cu versetul 1 al capitoului 8 din Epistola întâi către Corinteni și până la sfârșitul
capitolului 10 al acestei epistole (1 Cor. 8,1- 11,1), Sf. Ap. Pavel tratează problemele apărute în
comunitatea din Corint și anume faptul că, o parte din creștinii din biserică, cei care aveau mai
multă cunoștință mâncau din carnea jertfită idolilor.Punctul culminant al temei, de a nu fi
sminteală celor slabi, deschis cu afirmația din versetul 1 al capitolului 8 va primi răspuns la
sfârșitul capitolului 10: ,,ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui
Dumnezeu să le faceți.’’(I Cor. 10, 32).

2.Textul grecesc

În ediția critică Nestle-Aland numărul 28, în 1 Cor 8,1 la critica textului avem:

,,T’’- adăugare a cel puțin unui cuvânt între η și γνωις și anume δε. Cuvântul de adăugat
apare în papirusul P 46, deasemnea acest cuvânt este și în mai multe manuscrise ale Vulgatei și
în ediția siriacă a Noului Testament- Phesitta.

Verificând alte ediții critice mai vechi ale Noului Testament( ediția 21) am observat că
acest cuvânt este omis, nu este observat, cum este luat în calcul în ediția 28 Nestle - Aland.

Optez pentru textul grecesc care are cuvântul δε, care înseamnă însă, iar.

3.Traduceri românești

1648 - înțelegătură- cu sensul de înțelegere, acțiunea de a înțelege, care înseamnă

pricepere, iscusință, cunoaștere, judecată. Apare conjuncția iar în locul cuvântului însă și
cuvântul fălește, care arată mândria sinonim cu semeția.

1688 - junghiate = jertfite, iar în cadrul versetului lipsește conjuncția iar, alternativa
conjuncției însă.

1914 - respectă textul masoretic, apare conjuncția însă care arată trecerea la o altă idee.
 1939 - cele = cuvânt înlocuit cu singularul substantivului feminin carnea, traducerea
fiind făcută după textul masoretic, pe când în textul tradus după Septuaginta apare adjectivul
pronominal demonstrativ cele și nu substantivul carnea.

clădește = verb, sinonim cu zidește.

Biblia lui Anania - avem cuvântul cărnurile = sunt numite cele jertfite idolilor, apare
conjuncția însă, iar în loc de semeție, trufie apare cuvântul îngâmfă.

Optez ca și în textul grecesc pentru varianta cu conjuncția însă (δε), pentru că pune
accentul pe obiectul analizat, în cazul nostru pe cunoștință și pe rezultatul ei, anume că
semețește, deasemenea conjuncția iar (δε) face trecerea de la această cunoștință trufașă la iubirea
care zidește.În acest fel, apostolul Pavel ne arată spre ceea ce trebuiau să se îndrepte și să caute
creștinii din Corint, adică spre iubirea care desăvârșește.

4. Contextul versetului - larg și apropiat:

Autorul epistolei

Cel care a scris epistola este Sfântul Apostol Pavel, care după chemarea Mântuitorului i
se dăruie fără rezervare Dumnezeului creștinilor, cel viu și adevărat și o va face timp de mai bine
de trei decenii până în anul 67 (probabil) când va muri ca martir în capitala imperiului pe care
practic îl cucerise, dar nu cu armele, ci prin propovăduirea Evangheliei lui Hristos.

Destinatarii epistolei

Creștinii din Corint sunt destinatarii epistolei, Corintul, port între două mări, vad
comercial între Răsărit și Apus, sinteză de cultură greco-romană și orientală, cu o populație de
aproape 600000 de locuitori, în veacul apostolic, din care 400000 erau sclavi, iar majoritatea
celorlalți era lipsită cu desăvârșire de orice mijloace de a produce ceva și de orice drepturi,
inclusiv de cele politice.Astfel toată bogăția Corintului aparținea câtorva stăpâni care-i exploatau
pe sclavi, pe libertini, însă orașul era renumit și datorită templului zeiței Venus-Afrodita, ale
cărei preotese - peste 1000 de ierodule, ridicaseră prostiuția la rang de cult religios și se
desfrânau, uneori chiar și în văzul tuturor, cetatea numindu-se și cetatea desfrâului1.

Corintul era un înfloritor oraș al lumii antice, metropolă și capitală a provinciei Ahaia
(care cuprindea Grecia propriu-zisă) a fost evanghelizat cu prilejul celei de a doua călătorie
misionare a lui Pavel2, unde rămâne timp de un an și jumătate, de la sfârșitul anului 50 sau
începutul anului 51 până în anul 52, cu protecție morală și juridică din partea proconsulului

1
Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I către Corinteni, ,,Studii Teologice’’, seria III, anul
1951, nr. 1-2, p. 61
2
Dan Slușanschi, Dicționarul enciclopedic al Bibliei, transpunere romănească după Petit dictionnaire
encyclopedique de la Bibile, editura Humanitas, București, 1998, pp. 130-131
Gallion3, fratele filosofului Seneca.Dar la puțină vreme după plecarea lui din Corint încep
tulburările aici, convertiții dintre iudei se lasă influențați de conservatorismul rabinic și practică
în continuare litera legii vechi, iar convertiții dintre păgâni păstrează reminiscențele libertinajului
moral și uneori îl practică până la incest. Prin urmare, pentru a preîntâmpina o schismă între
credincioșii de acolo, pentru a curma răul de la rădăcină 4 dar și pentru a îndrepta viața morală de
acolo, apostolul scrie o primă epistolă, o scrisoare adresată corintenilor pe care Biserica n-o mai
are pentru că s-a pierdut (numită de critici - ,,epistola precanonică’’), dar aceasta n-a avut nici un
rezultat.Pavel fiind înștiințat că lucrurile tot nu s-au liniștit în Corint și că creștinii de acolo
continuau să viețuiască în păcate și nu după voia lui Dumnezeu scrie epistola cunoscută sub
numele de epistola I către corinteni. Epistola este adresată atât ,,ierarhiei bisericești’’, cât și
tuturor creștinilor care alcătuiau comunitatea din Corint.

Locul și timpul scrierii epistolei

Locul scrierii este Efes, acolo se afla Pavel, care fiind tot mai îngrijorat de problemele din
Corint primește în primăvara anului 56 la Efes o delegație de la Corint alcătuită din Ștefanas,
Fortunat și Ahaic, care aveau cu ei o scrisoare. Lor le încredințează apostolul epistola cunoscută
ca Întâia epistolă către corinteni (în fapt a doua) dictată probabil lui Sostene și încheiată cu
propria lui mână. În ceea ce privește autenticitatea ei este una dintre cele mai sigure, fiind
întemeiată pe argumente interne și externe5.

Motivele și scopul epistolei

Această epistolă fiind una disciplinară, răspunde la problemele ce frământau comunitatea

creștină din Corint, avertizând biserica să nu aibă nimic de-a face cu cei imorali 6(1 Cor. 5, 9)
urmărind eliminarea oricăror neînțelegeri, anunțându-i că-i va vizita când va veni din
Macedonia.7Printre măsurile coergitive indicate de apostol este și acela de a interzice participarea
creștinilor la ospețele cu cărnurile jertfite idolilor, ca unii ce slujesc Dumnezeului celui adevărat
și nu idolilor care nu sunt nimic.Liniștea nu s-a stabilit în Biserică, comunitatea fiind atacată de
persoane de neam iudeu, care încercau să-i submineze autoritatea apostolului, de aceea va scrie

3
Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I către Corinteni, ,,Studii Teologice’’,seria III, anul
1951, nr. 1-2, p. 63

4
Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I către Corinteni, ,,Studii Teologice’’, seria III, anul
1951, nr. 1-2, p. 66

5
Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I către Corinteni, ,,Studii Teologice’’, seria III, anul
1951, nr. 1-2, p. 69

6
Liviu Pop, John Tipei, Dicționar biblic, editura Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 265.
7
Magistrand Pr. Gh. N. Bălana, Sfântul Apostol Pavel și creștinii din Corint, ,,Studii Teologice’’, seria IX,
anul 1957, nr. 7-8, p. 493
epistola cunoscută sub denumirea de cea de-a doua epistolă către corinteni. Epistola a fost scrisă,
având menirea de a înlocui predica orală a apostolului neamurilor.8

Exegeză patristică și postpatristică

În epistola întâi către corinteni se vorbește despre consumarea celor jertfite idolilor
( ,,idolitite’’): ,, știm că idolul nu este nimic în lume și că nu este alt Dumnezeu decât Unul
singur’’ (1 Cor. 8, 4), iar a mânca din carnea jertfită idolilor poate sminti pe cei care nu au o
bună înțelegere a lucrurilor.Sf. Apostol Pavel vorbește în celebrul capitol 13 al aceleași epistole
întâi către corinteni în versetul 4 despre bunurile dragostei în contradicție cu ceea ce nu este
specific dragostei, și anume că nu pizmuiește , nu se trufește, pe când în versetul 1 al capitolului
8 ni se spune ce anume semețește și anume este vorba de cunoștință (de multa cunoaștere care
îngâmfează). Pavel îi opune iubirii pervertite a corintenilor, iubirea curată, netrecătoare.

Jertfa - în greacă θυσια, înseamnă orice dar material sau spiritual adus lui Dumnezeu,
pentru iertarea păcatelor, împlinirea dorinței sau de mulțumire, etc.

În Vechiul Testament jertfele materiale erau de multe feluri: de curățire, de iertare, de

împăcare și de ardere de tot, toate însă aveau numai rolul de a întreține conștiința păcatului și
prefigurau Jertfa unică și universală a lui Hristos, ,,Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul
lumii.’’(Ioan 1, 29). Acele jertfe simbolizau doar o curățire exterioară a omului de păcat, dar nu
și iertarea păcatelor pe care o dă numai sângele Jertfei Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos și
harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine.Jertfele la evrei erau de animale sau daruri de pâine, de
tămâie, de lumânări, de untdelemn, etc., și se aduceau la altar. (Mat. 5, 23-29; 23,18)

În Noul Legământ se accentuează că jertfele trebuie să fie însoțite de participare lăuntrică

prin credință și de faptele bune de iubire, milă și împăcare, 9 etc., altfel acestea nu sunt primite de
Dumnezeu.De aceea Domnul spune:,, Milă voiesc și nu jertfă.’’ (Mat. 9,13; Marc. 9,49; Luc.
2,24; Fapt. 7, 41-42; 1 Cor.10,18).Unica Jertfă de ispășire este aceea a lui Hristos, Care a
împăcat omenirea cu Dumnezeu, jertfă care a fost ca o mireasmă de bun miros (Ef. 5,2, Filip. 2,
17) și ne-a sfințit (Evr. 10, 10, 12). Pavel îi ceartă pe cei din Corint pentru păcatul de a mânca din
jertfele pângărite.Creștinii de acolo participau ca unii ce viețuiau împreună cu păgânii la ospețele
la care se servea din cărnurile aduse de cei din urmă ca ofrandă zeilor și care erau consumate la
mesele comune de la templu păgân.Trăind neseparați de păgâni, creștinii erau invitați la ospețele
lor, deci cei mai mulți își făceau procese de cunoștință din a accepta sau nu să mănânce din
aceste cărnuri.Problematica libertății de a mânca din carnea oferită idolilor era înțeleasă în mod
greșit mai ales de libertinii10 care făceau parte din comunitatea din Corint.

8
Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I către Corinteni, Studii Teologice III, 1951, nr. 1-2, p.
68

9
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București,
1995, p. 273
 Legat de problema deschisă în versetul 1 al capitolului 8, apostolul neamurilor oferă un
prim răspuns ce nu vine imediat, în același capitol, ci mult mai departe în 1 Cor. 10, 20 : ,,cele ce
jertfesc neamurile , jerfesc demonilor și nu lui Dumnezeu.’’, arătând prin acesta că dumnezeii
păgânilor nu există, însă demonii există și aceștia sunt în spatele idolilor și sunt folosiți de unii
pentru ai deturna pe oameni de la adorarea Dumnezeului celui viu și adevărat.11

Idol - în greacă ειδρωλον, înseamnă chip cioplit după asemănarea omului, a păsărilor, a
dobitoacelor sau târâtoarelor (Rom. 1, 23) considerat zeitate sau ,,dumnezeu’’ și căruia i se
aduceau jertfe și închinare.12

În Noul Legământ termenul se întâlnește în cuvântarea Sf. Arhidiacon Ștefan în care

pomenește de ,,vițelul de aur’’(Fapt. 7, 41), unde le reamintește iudeilor cum poporul evreu abia
scos din robia Egiptului și ajuns la poalele Sinaiului, în timp ce Moise era pe munte ca să
primească Tablele Legii de la Dumnezeu, acest popor infidel a cerut lui Aaron: ,,fă-ne dumnezei
care să meargă înaintea noastră’’.Astfel, atunci au făcut un vițel fiind inspirați de idolii
egiptenilor și au adus aceluia jertfă și se veseleau de ceea ce au făcut cu mâinile lor.Totodată,
cartea Faptele Apostolilor vorbește despre idoli în cap.15, vs. 20-29, atunci când sinodalii
primului sinod creștin de la Ierusalim din anul 50 au hotărât scriind Bisericilor din Antiohia și
celorlalte Biserici din păgânii convertiți să se ferească de întinările cu cele jertfite idolilor.Sfântul
Ioan Evanghelistul și Teologul îndeamnă destinatarii primii sale epistole: ,, O fiilor, păziți-vă de
idoli!’’(1 Ioan. 5,21). Iar în Apocalipsa 9, 20 a aceluiași apostol Ioan se lămurește că închinarea
la idoli este închinare la demoni, căci zice ,,să nu se mai închine demonilor și idolilor de aur și de
argint și de aramă și de piatră și de lemn care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.’’13

Sf. Apostol Pavel mustră păcatul corintenilor care raportându-se în mod literar la
înțelegerea cuvântului ceea ce spurcă pe om, ,, nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea iese
din gură, aceea spurcă pe om.’’ (Mat. 15, 11) își dezlegau la bucate de carne și mâncau din cele
jertfite idolilor.Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur vorbind despre creștinii din Corint spune :,,aceștia
înțelegeau că idolii, lemnul, pietrele și dracii neputând nici vătăma și nici folosi cu ceva,
întrebuințau aceea cunoaștere în chip nepotrivit față cu desăvârșirea lor’’,14socotind aceștia în
mintea lor în mod greșit că sunt cineva, ,,deși nu sunt nimic, se înșeală pe sine insuși’’(Gal. 6,3),
10
George Arthur Buttrick and all, The interepreter’s bible - volume X, The first epistle to the Corinthians,
Nashville, 1980, p. 89
11
William Barclay, The letters to the Corinthians, London, 1975, p. 75

12
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București,
1995, p. 216

13
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București,
1995, p. 217

14
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 199
unii dintre creștinii corinteni intrau la ospețele cu cărnurile idolilor și mâncau din jertfele aduse
de închinătorii de idoli, știind că idolul nu este nimic : ,, ce s-a jertfit pentru idol este ceva? Sau
idolul este ceva?’’(1Cor.10, 19), iar cei care erau mai slabi în credință și care nu aveau încă
curajul să-i disprețuiască pe idoli se sminteau, se vătămau privind la cei mai desăvârșiți făcând
acestea.Deasemenea, Sfântul Teofilact al Bulgariei vorbește despre acei corinteni care în mintea
lor se socoteau că sunt deplini în credință și statornici în socoteală, care știau că mâncărurile care
intră în pântece nu-l spurcă pe om, adică nu-l fac necurat și de aceea intrau în capiștele idolilor
și mâncau din jertfele acelea.15

Apostolul neamurilor ca un blând părinte, vrând să-i întoarcă pe corinteni de la păcat, de

la ,,închinarea la idoli’’ (idolatrie, 1 Cor.10, 14) nu le vorbește răutăcios, ci ca un bun pedagog,
știind că aceia făceau acel păcat mai mult din prostie decât din răutate. 16 Capitolele 8, 9 și 10 ale
epistolei întâi către corinteni tratează o problemă care nouă celor de azi ni s-ar părea minoră, de
neluat în seamă, dar care pentru cei din Corint în primul veac de creștinism era o problemă reală
și de mare importanță, anume de a consuma sau nu din carnea jertfită idolilor. Sf. Pavel ne
reamintește că: ,,nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu’’ (1 Cor. 8, 8), deci și dacă
mâncăm și dacă nu mâncăm, nu acesta este scopul spre care omul trebuie să se îndrepte, să se
limiteze la cele strict materiale, ci să caute cele duhovnicești.Faptul că cei mai slabi în credință se
sminteau și mâncau din cărnurile jertfite idolilor era o problemă extrem de gravă și serioasă
pentru că ceea ce făceau aceia era similar unui act de adorare a unui fals dumnezeu 17cu
consecințe dezastroase.(Rom. 1, 18-23) Astfel au schimbat slava unicului și nestricăciosului
Dumnezeu în nebunia lor cu slava celor stricăcioase păcătuind și ducându-l pe om la pierzare.

Fericitul Teofilact al Bulgariei ne spune că idolul nu este nimic în lume, deci nu poate fi
cinstit și că ,,nici alt Dumnezeu este afară numai Unul.’’Pentru aceasta dumnezeiescul Grigorie
tâlcuind acest cuvânt spune: ,, Cinstea cea întru Dumnezeu, cel ce este adevărat, negreșit este
cinste și a celuia ce îl cinstește, iar cinstea ceea ce se dă celuia ce nu este Dumnezeu, dimpotrivă
necinste este și însuși celui ce îl cinstește.’’(Sf. Ioan Damaschinul, cuvântul XXXI)18.

Origen ne spune: ,,că a face idol este un lucru, iar a face asemănare este un alt lucru’’.Cel
care a făcut, în orice lucru, fie metal, aur, fie lemn sau piatră înfățișarea unui dobitoc, ori a unui
șarpe sau a unei păsări și a statornicit-o spre adorare și dacă a statornicit o imagine pentru
aceasta, acela a făcut nu un idol, ci o asemănare.Făcând idolul care nu este nimic, a făcut ceea ce

15
Fericitul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Trimiterile cele patrusprăzece ale slăvitului și prealăudatului
Apostol Pavel, Tomul I, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904, p. 379

16
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 199

17
William F. Orr and James Arthur Walther, I Corinthians, New York, 1986, p. 235

18
Fericitul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Trimiterile cele patrusprăzece ale slăvitului și prealăudatului
Apostol Pavel, Tomul I, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904, p. 381
nu există, iarcea care o vede ochiul este o imagine plăsmuită de spirit.Astfel, spre exemplul dacă
cineva adaugă unui trup de om părțile posterioare ale unui cal sau pește ori dacă cineva
plăsmuiește două fețe într-o singură figură de om acela face idol, nu asemănare, pentru că face
ceea ce nu există și nici nu are ceva asemenea lui, care nu sunt prezentate sub o formă din cele
existente, ci ceea ce inventează o minte leneșă și curioasă.19

Cunoștință - cunoaștere, în greacă γνωσις, înseamnă actul de însușire prin noțiuni a

conținutului lor și a ceea ce el reprezintă.

În Noul Legământ, cunoștința de multe ori are sensul de a înțelege.Omul are înnăscută
dorința de a cunoaște, dar aceasta este și un dar al lui Dumnezeu, o harismă a Duhului Sfânt,
,,omului i se dă prin același Duh, cuvântul cunoștinței’’(1Cor.12, 8) care ne apropie de
Dumnezeu.20

Pavel le vorbește întâi celor care credeau că au cunoaștere desăvârșită, deoarece aceștia
puteau primi mustrarea mai ușor, spunând că aceasta este comună tuturor:,, știm că toți avem
cunoaștere’’21 vrând să-i aducă pe aceștia cu picioarele pe pământ.Însă aceștia, în loc să se
umilească în inimiile lor alunecă din păcatul mândriei în cel al slavei deșarte.Astfel pentru a-i
trezi din obrăznicia lor, care deveniseră sursă de sminteală celor slabi în credință, Pavel, ne spune
Sf. Teofilact vorbind despre aceia ,,neștiind cugetarea ta cu care mănânci’’ 22 , voi care spuneți că
aveți cunoștință că idolul nu e nimic și-i defăimați, prin mâncarea din carnea idolilor credeți că
rămâneți nevătămați, lucru cu totul neadevărat.Prin urmare prin exemplul lor negativ, aceia
îndemnau spre a se hrăni din cele spurcate și pe cei socotiți mai slabi.

Mântuitorul Iisus Hristos dorește mântuirea tuturor oamenilor, pentru aceasta S-a
Întrupat: ,, ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină’’(1Tim. 2,4).
Există o strânsă legătură între cunoștința adevărului și măntuirea omului, fiind cu neputință
mântuirea fără cunoașterea adevărului ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața’’ spune Mântuitorul
Hristos ( Ioan. 14,6). Omul alege liber să vină și să cunoască adevărul, credinciosul creștin în
virtutea acestei alegeri libere este conștient de opțiunea lui ,,și veți cunoaște adevărul, iar
adevărul vă va face liberi’’ (Ioan. 8,32).Un lucru de luat în seamă la Sf. Ap. Pavel ca și la toți
ceilalți apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos este acela că ei nu vorbesc de o cunoaștere

19
Origen, Omilii și adnotări la Exod, studiu și traducere de Adrian Muraru, ediție bilingvă, editura Polirom,
2006, p. 247
20
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București,
1995, p. 112

21
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 200

22
Fericitul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Trimiterile cele patrusprăzece ale slăvitului și prealăudatului
Apostol Pavel, Tomul I, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904, p. 385
intelectualistă, rea și trufașă.Sf. Ioan Gură de Aur dă o sentință : ,, cunoașterea singură nu numai
că trufește pe cineva, dar îl și desparte pe om de lumea cealaltă.’’23

Sf. Ioan Gură de Aur ne spune cum libertatea dată de Dumnezeu omului este folosită în
scop greșit și prin aceasta putem sminti pe frații mai neputincioși, așa cum au făcut și corintenii
cei trufași: ,, vedeți ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei
slabi.’’(1 Cor 8, 9) Deci, ca să-i trezească și să le descopere păcatul celor semeți, le spune
acestora că poartă o dublă vină și pentru ei, că au căzut în înșelare, dar și pentru cei mai slabi
decât ei, ambele categorii s-au vătămat : ,, dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoștință,
șezând la masă în templul idolilor, oare conștiința lui, slabă fiind el, nu se va întări să mănânce
din cele jertfite idolilor?’’(1 Cor. 8, 10)

De mare preț înaintea Domnului este curățenia sufletească a omului, partea lăuntrică, ce
este în inima omului, pentru că de acolo ies: ,, gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări,
furtișaguri, mărturii mincionoase, hule’’ (Mat. 15, 19) și nu primează cunoașterea omenească,
deci este importantă capacitatea omului de a se dărui în mod iubitor lui Dumnezeu și oamenilor.
Multa știință nu aduce niciun folos duhovnicesc omului, așa cum ne învață Apostolul Pavel,
spunând: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc.Toate îmi sunt îngăduite, dar nu
toate zidesc” (1Cor.10, 23).

Pentru conștiința elinului și a necrediciosului, spune Fericitul Teofilact: ,, să te ferești de

mâncarea jertfelor idolești și nu pentru a ta cunoștiință.’’ 24 Aproapele nostru se poate sminti, își
poate murdări cugetul prin mâncare ta din cărnurile jertfite idolilor.Sf. Pavel, ca un doctor iscusit
pune în față slăbiciunea corintenilor bolnavi de păcatul idolatriei și de cel al lăcomiei pântecelui,
vrând să arate că păcatele, bolile lor nu sunt ceva firesc, ontologic omului: ,, va pieri prin
cunoștința ta cel slab, fratele tău pentru mâncarea ta pentru care a murit Hristos!’’(1Cor. 8, 11).

Cel tare în cunoștință își pierde mântuirea, dar un lucru și mai grav și pe fratele său, pe
aproapele mai slab, mai neputincios îl deturnează de la calea mântuirii, frate pentru care Hristos
a făcut atâtea lucruri, ci ceea ce este cel mai însemnat, că a și murit pentru dânsul, 25 prin urmare,
mântuirea se pierde pentru lăcomia pântecelui, pentru neînfrânare. Sf. Ap. Pavel spune legat de
mâncare: ,,de aceea, dacă o mâncare smintește pe fratelui meu, nu voi mânca carne în veac, ca să
nu aduc sminteală fratelui meu.’’(1Cor. 8, 13)

23
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 201

24
Fericitul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Trimiterile cele patrusprăzece ale slăvitului și prealăudatului
Apostol Pavel, Tomul I, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904, p. 421
25
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 207
 Pentru neînfrânare, la fel ca și Adam cel vechi care a mâncat din rodul pomului
cunoștinței binelui și al răului, când a fost întrebat de Dumnezeu :,,nu cumva ai mâncat din
pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?’’(Fac. 3, 11) și corintenii au mâncat din cărnurile
pângărite și astfel s-au lepădat de Adam cel Nou, de Hristos.Precum Adam, care nu și-a cerut
iertare pentru neascultare și neînfrânare, nici corintenii nu și-au recunoscut greșeala; acela a fost
alungat din grădina Edenului și a plâns la poarta Raiului, deci și aceștia ar fi trebuit să ia aminte
și să se pocăiască pentru semeția lor.

Cele ce sunt dorite și plăcute lui Hristos 26, pe acelea le-au lăsat corintenii, adică postul
duhovnicesc, mila și dragostea de aproapele, aproape pentru care Hristos a suferit cruce și moarte
(ca și pentru a noastră mântuire), iar noi ca niște dobitoace fără de minte nu ne depărtăm nici
măcar de a mânca carne, iar aceasta mai ales și pângărită.

Printre multele exemple din Vechiul Testament de oameni bineplăcuți lui Dumnezeu care
s-au înfrânat de la cele ale gurii este și cazul lui Tobit, care, când a fost dus cu cei de un neam cu
el, din seminția lui Neftali la Ninive, toți ai lui au mâncat din mâncărurile acelora și nu s-au
înfrânat, numai el n-a mâncat, fiind credincios Domnului: ,, Iar eu mi-am păzit sufletul și n-am
mâncat.Căci mi-am adus aminte de Dumnezeu cu toată inima mea.’’(Tob. 1, 11-12)

Să fugim de nepăsare, de neomenie, să nu disprețuim mântuirea aproapelui nostru, să nu

smintim, ci să ne smerim: ,, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie mi-ați
făcut’’(Mat. 25, 40). Mântuitorul Hristos ne îndeamnă la milostenie și la iubirea aproapelui, nu la
disprețuirea acestuia, ne cheamă să primim pe străini, să hrănim pe săraci, că acestea sunt
bineplăcute Lui, însă toate acestea să le facem nu cu îngâmfare, ci ca niște slugi netrebnice să
urmăm exemplul tuturor celor care au ascultat glasul Stăpânului 27 și acum se veselesc în Raiul
desfătărilor.

Isihaștii, prin Sf. Grigorie Palama, ca și toți Sfinții Părinți referindu-se la unirea omului
cu Dumnezeu zic că numai practica mântuiește, prin rugăciunea neâncetată, nu cunoștința;
împlinitorii Legii se îndreptează, nu ascultătorii ei.28 Desăvârșirea omului, mântuirea lui este
condiționată de cunoașterea lui Dumnezeu (θεογωσια) ,, și aceasta este viața veșnică : Să te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis’’(Ioan 17,
3). Prin urmare, cunoașterea lui Dumnezeu nu se realizează la nivelul conceptului, ci se
realizează la nivelul comuniunii personale 29 (Dumnezeu fiind Unime, când ne referim la ființa Sa
dumnezeiască, dar și Treime de persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), prin comuniunea Fiului lui
26
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 208

27
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită de
Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005, p. 209

28
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae- Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, editura Institutul Biblic și de
Misiune al BOR, București, ediție revizuită, 2006, p. 39
Dumnezeu întrupat cu omul, cu persoana umană care în virtutea libertății lăsate de Dumnezeu
răspunde sau nu chemării divine.

Vederea cea mai presus de minte, îndumnezeirea și unirea omului cu Dumnezeu oferă
acestuia cunoașterea existențială a lui Dumnezeu30. Astfel, omul poate dobândi adevărata
cunoaștere a lui Dumnezeu, prin Harul Sfântului Duh, dar nu înainte ca acesta, ca omul să ajungă
să se cunoască pe el însuși tot prin lucrarea Sfântului Duh 31.Apostolul neamurilor pune alifie pe
rana corintenilor semeți, doborându-le trufia, spunând imediat ca o concluzie: ,, însă cunoașterea
semțește, iar dragostea zidește’’, așa că orice lucru care este făcut fără dragoste, deci și
cunoașterea duce pe om la semeție.Un exemplu de urmat pentru cei cu multă cunoștință este
pilda spusă de Mântuitorul Hristos cu vameșul și fariseul (Luc. 18, 10) prin care ni se arată cum
să fugim de trufia fariseului, care prin multa lui cunoștință s-a înălțat pe sine și a plecat
neîndreptat la casa lui, pe când vameșul prin recunoașterea păcatelor a plecat miluit de Domnul.

Sf. Ap. Pavel ne învață că adevărul trebuie legat fără echivoc de iubire, numai în cadrul
iubirii cunoștința rodește.Nimic nu ar trebui judecat în mod solitar din punct de vedere al
cunoașterii, ci totul ar trebui judecat prin prisma dragostei.32

Dragoste - în greacă αγαπη, înseamnă iubire, afecțiune jertfelincă, fapta de iubire sau
de recunoștință și de slăvire față de Dumnezeu sau de ajutor reciproc între oameni.Acest termen
grecesc este cuvântul cel mai folosit în Noul Legământ pentru toate formele de dragoste arătând
cea mai nobilă formă de dragoste și cea mai înaltă și care vede ceva nespus de prețios în obiectul
său.Dragostea devine prin împreună lucrarea omului cu Dumnezeu una din cele trei virtuți
esențiale 33 ale creștinului alături de credință și de nădejde. (1 Cor 13, 13) ,, Dumnezeu este
iubire ’’(1 Ioan 4, 8) și ne împărtășește dragostea Sa și celor ce credem în Hristos , și ,,ni s-a
vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt,’’( Rom. 5,5).

Mândria care vine de la vrăjmașul diavol desparte, pe când dragostea care izvorăște de la
Dumnezeu ,, Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire’’
(1 Ioan 4, 8) unește pe cele despărțite și duce la cunoaștere.Toate relele vin din faptul că nu

29
P.S. Varsanufie , Lucrarea harului Dumnezeiesc în opera Sfântului Grigorie Palama, editura Basilica,
București, 2014, p.119

30
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă, traducere din limba greacă de prof. Ion Diaconescu și
prof. Nicolae Ionescu, editura Sophia, București, 2001, p.154

31
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă, traducere din limba greacă de prof. Ion
Diaconescu și prof. Nicolae Ionescu, editura Sophia, București, 2001, p.155

32
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București,1995,
p. 136
33
William Barclay, The letters to the Corinthians, London, 1975, p.76
iubim din toată inima noastră, nu-l iertăm pe aproapele nostru.Apostolul a spus: ,,cunoașterea
semețește’’ și apoi a adăugat imediat ,,iar dragostea zidește’’, și nu a zis smerește pentru că le era
mai de folos corintenilor.Aceștia se despărțeau prin cunoașterea lor trufașă de dragoste, de
Dumnezeu, nemaiputând să clădească nimic prin semeția lor.

Oricine, cât ar fi de cumpătat, chiar dacă ar iubi pe fratele lui, și atunci ar fi nedesăvărșit
în cunoaștere, pentru că numai singurul Dumnezeu este desăvârșit în cunoaștere, iar ceea ce
cunoaște omul este prin darul lui Dumnezeu, și nu pentru că ar fi cineva vrednic.Sf. Pavel le
atrăgea atenția galatenilor ca și corintenilor pentru faptul că se întorceau la slujirea idolilor, după
ce Domnul i-a cunoscut pe ei: ,,după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce ați
fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă întoarceți iarăși la înțelesurile cele slabe și sărace, cărora
iarăși voiți să le slujiți ca înainte?’’(Gal. 4, 9). Ca un verdict la păcatul lor spune că, mulți dintre
cei ce s-au semețit prin cunoaștere „s-au rătăcit în gândurile lor, și inima lor cea neînțelegătoare
s-a întunecat zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni” (Rom. 1, 21-22).

Pr. Dumitru Stăniloae, în notele sfinției sale la traducerea Imnelor iubirii dumnezeiești
ale Sf. Simeon Noul Teolog, mai precis referindu-se la un verset din imnul 20(Z 29) al acestuia,
în care Sf. Simeon ne încântă și ne spune: ,,Te mâncăm în chip neîmpărțit și fără amestecare,
Dumnezeule’’ ne spune că-L luăm pe Hristos întreg, neîmpărțind Persoana Lui și neconfundând
firile Lui sau pe Domnul ca Persoană cu noi.34

Prin urmare, Sf. Euharistie, astfel de hrană s-ar fi cuvenit să caute corintenii, să se
împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, să-L dorească pe Cel nestricăcios, nu
să alerge după cele stricăcioase.

Actualitatea versetului

În creștinism, dreptcredinciosul este chemat la mântuire, la îndumnezeire prin lucrarea

omului cu harul lui Dumnezeu și nu la cunoaștere, acesta este scopul pentru care a fost creat
omul, să fie împreună cu Creatorul Său, să moștenească viața veșnică. Cunoașterea profană din
acelea vremuri, ca și orice cunoaștere din lumea aceasta, materială și din toate timpurile nu este
de importanță vitală pentru om, în sensul că nu sunt necesare mântuirii veșnice.Știința îl poate
deturna pe om de la scop, îl poate sminti de cele mai multe ori pe om, alimentându-i orgoliul și
abătându-l pe acesta de la dreapta credință, de la comuniunea prin dragoste cu Dumnezeu și cu
oamenii, de la primirea Harului Duhului Sfânt.

34
Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, traducere, introducere și note de Pr. Dumitru
Stăniloae, editura Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București, ediție nouă, 2017, p. 190
 Omul, oricât ar fi de cumpătat, chiar dacă ar iubi pe fratele lui, și atunci ar fi nedesăvârșit
în cunoaștere, pentru că numai singurul Dumnezeu este desăvârșit în cunoaștere, iar ceea ce
cunoaște este prin darul lui Dumnezeu și nu pentru că ar fi vrednic să primească.

Dumnezeu nu face nici o deosebire între oameni, fiecare om fiind creat în mod unic și
irepetabil de Creator, deci se pot mântui în egală măsură toți oamenii, indiferent de condiția lor
etnică, socială, de pregătirea lor educațională, atâta timp cât sunt în comuniune cu Dumnezeu,
prin credință și fapte bune, prin Harul Duhului Sfânt, atît cel mai pregătit, cel mai învățat, cît și
cel mai simplu dintre oameni.

Noi, cei de azi trebuie să-L urmăm pe Hristos, El să fie în centrul vieții noastre, să nu
căutăm propria noastră afirmare, spunând că avem multe cunoștințe, ci scopul să fie slăvirea lui
Dumnezeu.Creștinii ortodocși din Biserica Ortodoxă, ca parte a celor adunați în numele
Domnului trebuie să fim cu luare aminte, să nu smintim pe aproapele nostru, pe cei mai mici,
prin semeția, nepăsarea și indiferența noastră, uitând că și aceia sunt creați după chipul lui
Dumnezeu.Prin urmare, se cade să ne purtăm cu smerenie, cu dragoste, asumând neputințele
celuilalt, purtându-se cu deschidere și cu dragoste față de toți oamenii.

Oare, nu ne hrănim și noi din cărnurile jertfite idolilor lumii consumiste și globaliste de
azi prin întinarea minților noastre, prin împietrirea inimilor noastre?

Noi, cei din secolul 21 jertfim idolilor noștri, pentru că fiecare patimă este un idol, fiecare
păcat ne desparte de Dumezeu și prin egoismul nostru fățarnic și semeț tot mereu îi hrănim pe
acei idoli pe care i-am lăsat cu voia noastră proprie să intre în inimile noastre.Prin urmare, dacă
vrem să ne ajutăm pe noi și pe aproapele nostru pe drumul către Împărăția Cerurilor trebuie să nu
ne înfruptăm din cele ce ne oferă lumea de azi, din ,,cărnurile ei’’, ci să slujim Domnului cu
mintea și cu inima dorind după cele veșnice, să nu dorim mâncările ,,cărnoase ale Egiptului de
azi’’, alimentându-ne patimile și poftele, să nu ne lăsăm amăgiți de cursele vrăjmașilor văzuți și
nevăzuți, crezând că vom rămâne nevătămați, uitănd că nu putem să slujim și Dumnezeului celui
viu și adevărat și lui Mamona.

Omul prin iubire se află în comuniune cu cei de aici, din viața aceasta, dar și cu cei de
dincolo din viața viitoare, pe când, având cunoaștere, dar despărțită de dragoste, fiind despărțit
de Dumnezeu, deci având cunoaștere separată, omul trăiește în mare îngâmfare în viața de aici,
dar totodată este rupt total prin alegerea lui liberă și de lumea de dincolo, de comuniunea cu
Sfânta Treime, cu Maica Domnului, cu toți sfinții și cu toți oamenii care s-au mutat la viața
veșnică.

Criteriul după care se va judecata oamenilor de către Mântuitorul Hristos nu va fi după

cât de multe am cunoscut sau am învățat, ci după cât de mult am iubit pe Dumnezeu și pe
aproapele, deci dragostea va fi cea care ori ne va mântui sau ne va osândi veșnic.
 Așa cum rostim în rugăciunea Domnească, Tatăl nostru - ,,Pâinea cea spre ființă’’ - Sf.
Euharistie, o astfel de mâncare este necesar să caute orice creștin din orice veac, deci și noi cei
de azi, să ne dorim ,,Pâinea Vieții care s-a coborât din cer’’ și așa vom avea viață în noi și
pururea cu Domnul fiind, ne vom muta din moarte la viața cea nepieritoare.

Bibliografie

I. Edițiile Sfintei Scripturi

Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia), prima traducere integrală din limba slavonă în
limba română de către Mitropolitul Transilvaniei Simion Ștefan, 1648

Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură ale cei vechi și ale cei noao, prima traducere
integrală a Bibliei în limba română din limba elinească, tipărită cu porunca domnitorului Ioan
Șerban Cantacuzino Basarab Voievod, în vremea Mitropolitului Ungro-Vlahiei Teodosie, 1688
 Biblia adică Dumnezeasca Scriptură a legii vechi și a celei nouă, tipărită în vremea regelui
României, Majestatea Sa, Carol I, ediția Sfântului Sinod, București, 1914

Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament, tradusă după

textele originale ebraice și grecești de Pr. Prof. Vasile Radu și Pr. Prof. Gala Galaction, tipărită
în vremea regelui României, Majestatea Sa, Carol II, Fundația pentru literatură și artă ,,Regele
Carol II’’, București,1939

Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta de Mitropolitul

Clujului,Albei, Crișanei și Maramureșului, Bartolomeu Valeriu Anania, editura Renașterea, Cluj-
Napoca, 2009

Biblia sau Sfânta Sciptură, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel ,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, București, 2015

NovumTestamentum Graece, Nestle-Aland, 28th edition, 2012

II. Autori patristici și postpatristici – părinți și scriitori bisericești

Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, ediție revizuită
de Constantin Făgețan, editura Sophia, București, 2005.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, traducere, introducere și note de Pr.
Dumitru Stăniloae, editura Institutul Biblic și de Misiune al BOR, București, ediție nouă, 2017.

Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Trimiterile cele patrusprăzece ale slăvitului și

prealăudatului Apostol Pavel, Tomul I, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904.

Origen, Omilii și adnotări la Exod, studiu și traducere de Adrian Muraru, ediție bilingvă, editura
Polirom, 2006.

Stăniloae, Dumitru, Pr.Prof.,Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, editura Institutului

Biblic și de Misiune al BOR, București, 2006.

III. Articole, studii și lucrări

Barclay, William, The letters to the Corinthians, London, 1975

Bălana, Magistrand Pr. Gh., Sfântul Apostol Pavel și creștinii din Corint, ,,Studii Teologice’’,
seria IX, 1957, nr. 7-8, pp. 479-495
Buttrick, George Arthur and all, The interepreter’s bible - volume X, The first epistle to the
Corinthians, Nashville, 1980

Nicolaescu, Diac. Prof. N. I., Actualitatea Epistolei I către Corinteni, ,,Studii Teologice’’, seria
III, 1951, nr. 1-2, pp. 61-99

Orr, William F. and all, I Corinthians, New York, 1986.

Varsanufie, P.S., Lucrarea harului Dumnezeiesc în opera Sfântului Grigorie Palama, editura
Basilica, București, 2014.

Vlachos, Hierotheos, Mitropolitul, Psihoterapia ortodoxă, traducere din limba greacă, prof. Ion
Diaconescu și prof. Nicolae Ionescu, editura Sophia, 2001.

IV. Dicționare

Mircea , Pr. Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, Institutul Biblic și de Misiune al BOR,
București, 1995.

Pop Liviu, Tipei John, Dicționar biblic, editura Cartea Creștină, Oradea, 1995.

Slușanschi, Dan, Dicționarul enciclopedic al Bibliei, editura Humanitas, București, 1998.