ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

TEMA:

NATO

-SIBIU, 2019

1
 CUPRINS

 Originile Alianţei

 Tratatul NATO

 Cartierul General al NATO

 Secretarul General

 Comitetul militar

 Concluzii

2
 Originile Alianţei

Organizaţiile internaţionale de securitate se disting de celelalte organizaţii

prin aceea că îşi au originile în consensul statelor de a coopera în probleme de
reducere a violenţei şi realizare a păcii şi securităţii, prin folosirea unei largi
game de acorduri şi mecanisme. Sintetizând, putem afirma că există cel puţin
patru seturi de sarcini pe care organizaţiile internaţionale de securitate le pot
îndeplini:
 promovarea dialogului de securitate şi gestionarea crizelor ca sarcini de
bază destinate stabilirii şi/sau menţinerii păcii;
 crearea de sisteme de cooperare militară bazate pe constrângeri
reciproce, destinate reducerii pericolelor ce decurg din activităţile
militare, sau pe capacităţi comune pentru misiuni de pace;
 promovarea standardelor democratice şi respectarea drepturilor omului
ca scopuri în sine;
 promovarea securităţii prin mecanisme economice, întărind atât
prosperitatea, cât şi interdependenţa actorilor, şi prin abordări
cooperative ale riscurilor şi provocărilor, inclusiv terorismul şi
proliferarea armelor de distrugere în masă.
Analiza statutului şi rolului organizaţiilor internaţionale de securitate poate
fi realizată din perspectiva durabilităţii şi eficienţei. Durabilitatea se referă la
persistenţa peste timp a modelelor de comportament, ce reflectă conformarea
rutinizată la regulile organizaţiei, iar eficienţa la comportamentul actorilor
ghidaţi de regulile şi normele acesteia. Aceste două criterii operaţionalizează
importanţa instituţională a organizaţiei, în fapt, fiind vorba, pe de o parte,
despre capacitatea organizaţiei de a rezista în faţa provocărilor externe, iar pe
de altă parte, despre gradul de respectare a regulilor şi normelor de către
membrii săi.

3
 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleza și
OTAN în franceza) este o alianță politico-militara stabilită prin Tratatul
Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949 .

Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii si

apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță
militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi
necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată
împotriva ei sau a statelor membre.

Între 1947-1949, o serie de evenimente politice dramatice, la nivel

mondial, au agravat şi mai tare situaţia. Astfel, au avut loc evenimente ca:
ameninţări făţise la suveranitatea Norvegiei, Greciei, Turciei, a altor ţări din
Vestul Europei, lovitura de stat din Cehoslovacia (iunie 1948), blocada ilegală
a Berlinului (aprilie 1948). Semnarea Tratatului de la Bruxelles- martie 1948 ,
a marcat hotărârea a cinci ţări vest-europene, Belgia, Franta, Luxemburg,
Olanda şi Marea Britanie, de a dezvolta un sistem de apărare comun şi de a
întări legăturile, încât să poată rezista în faţa ameninţărilor ideologice, politice
şi militare la adresa securităţii lor.
Negocierile cu S.U.A şi Canada au creat cadrul formării unei singure Alianţe
Nord-Atlantice,bazată pe garanţii de securitate şi angajamente comune între
Europa şi America de Nord.
Danemarca, Islanda, Norvegia şi Portugalia au fost invitate de către
Puterile Tratatului de la Bruxelles să se alăture acestui proces.
Aceste negocieri s-au concretizat prin semnarea Tratatului de la Washington
în aprilie 1949, instituindu-se astfel, un sistem comun de securitate bazat pe
un parteneriat între cele 12 ţări.
Mai apoi, în 1952, Grecia şi Turcia au aderat la Tratat, Republica
Federală a Germaniei intră în Alianţă în 1955, în 1982 Spania devine ,
deasemenea membră NATO.În 1999 Republica Cehă, Ungaria, Polonia aderă
4
la NATO. Ultimul val de aderări a adus în 2004 alte şapte ţări membre:
România, Lituania , Letonia, Estonia, Bulgaria şi Slovacia.
Alianţa Nord-Atlantică a fost fondată pe baza unui tratat între statele
membre, acceptat de către acestea în urma dezbaterilor publice şi a unor
procese parlamentare specifice.
Fiecare ţară membră este obligată să îşi asume atât riscurile, cât şi
responsabilităţile, cât şi avantajele securităţii colective, angajându-se să nu ia
parte la nici un alt acord internaţional care ar putea intra în conflict cu
clauzele Tratatului.

Tratatul NATO

Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun

faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea
securităţii acestora.
Tratatul Nord-Atlantic din aprilie 1949 care este baza legală şi
contractuală a Alianţei, a fost stabilit in cadrul art. 51 al Cartei Naţiunilor
Unite, care reafirmă dreptul inalienabil al statelor independente la apărarea
individuală sau colectivă.
Pe scurt, Alianţa este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de
a-şi menţine securitatea prin garanţii comune şi prin relaţii stabile cu alte ţări.
Ultimele evenimente din cadrul Alianţei s-au axat mai ales pe
consolidarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare şi pe dezvoltarea
structurilor de cooperare între NATO şi UNIUNEA EUROPEANĂ în urma
deciziilor adoptate de UE pentru intensificarea rolului său operaţional în
gestionarea crizelor şi menţinerea păcii.
Emblema NATO a fost adoptată de către CONSILIUL Nord-Atlantic ca
simbol al Alianţei Atlantice, în octombrie 1953. Cercul reprezintă unitatea şi

5
cooperarea , în timp ce roza vânturilor simbolizează direcţia comună spre
pace pe care o urmează ţările membre ale Alianţei Atlantice.
Tratatul NATO a fost semnat la 4 aprilie 1949 în WASHINGTON DC.
Statele care sunt parte a prezentului Tratat își reafirmă credinţa în obiectivele
şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, precum şi dorinţa lor de a convieţui în
pace cu toate popoarele şi guvernele.

Cartierul General al NATO

Cartierul General al NATO din Bruxelles este atât sediul politic al

Alianţei, cât şi reşedinţa permanentă a Consiliului Nord-Atlantic. Aici se află
birourile reprezentanţilor permanenţi şi ale delegaţiilor naţionale, ale
Secretariatului General şi Secretariatului Internaţional, ale reprezentanţilor
militari naţionali, al Preşedintelui Comitetului Militar şi ale Statului Major
Militar Internaţional.
La Cartierul General al NATO lucrează aproximativ 3150 de angajaţi
permanenti. Dintre aceştia, circa 1400 sunt membri ai delegaţiilor naţionale şi
reprezentanţi militari naţionali ai NATO. Secretariatul Internaţional şi
agenţiile internaţionale numără aproximativ 1300 de salariaţi civili, iar Statul
Major Militar Internaţional are 350 de membri, dintre care circa 80 de civili.
De asemenea, reprezentanţii oficiali ai misiunilor diplomatice sau ai birourilor
de legatură dintre ţările Partenere dispun de birouri la Cartierul General al
NATO.

Secretarul General

Secretarul General este un om de stat internaţional de rang înalt, numit

de către guvernele ţărilor membre în funcţia de preşedinte al Consiliului
Nord-Atlantic, al Comitetului pentru planificarea apărării şi al Grupului
pentru planificare nucleară; de preşedinte în funcţiune al altor comitete

6
superioare ale NATO. Totodată, el este şi presedintele Consiliului pentru
Parteneriat Euro-Atlantic şi al Grupului de cooperare mediteraneană, dar şi
preşedinte asociat (împreună cu reprezentantul Rusiei şi reprezentantul ţărilor
membre NATO, funcţionând ca preşedinte onorific) al Consiliului Permanent
Comun NATO-Rusia. De asemenea, este şi preşedinte asociat, alături de
reprezentantul ucrainean, al Comisie NATO- Ucraina.
Secretarul General este responsabil cu promovarea şi dirijarea
procesului de consultare şi de adoptare a deciziilor în cadrul Alianţei. El poate
propune teme de discuţie şi elementele decizionale şi este abilitat să rezolve
pe cale amiabilă posibilele divergenţe între ţările membre. Este responsabil de
conducerea Secretariatului Internaţional şi este principalul purtător de cuvânt
al Alianţei, atât în relaţiile externe şi în comunicarea şi contactele cu
guvernele membre, cât şi cu mass-media. Adjunctul Secretariatului General îl
asistă pe acesta în exercitarea funcţiilor sale şi îl înlocuieşte în caz de absenţa.
El prezidează Forţele operative la nivel înalt pentru controlul armelor
convenţionale. Grupul executiv de lucru, Comitetul NATO pentru apărarea
aeriană, Comisia consultativă comună, Comitetul mixt pe probleme de
proliferare, precum şi alte câteva Grupuri ad-hoc şi de lucru.
Secretarul General răspunde de conducerea Secretariatului Internaţional
în ansamblu şi are sub autoritate directă un Cabinet şi biroul Secretarului
Internaţional. Secretariatul Internaţional este format din reprezentanţi ai
ţărilor membre şi serveşte Consiliul, precum şi comitetele şi grupurile de
lucru subordonate acestuia, dar şi Consiliul Parteneriatului Nord-Atlantic,
Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia, Comisia NATO-Ucraina şi
Grupul de cooperare mediteraneană. El acţionează atât ca secretariat, cât şi ca
personal de consultanţă politică si operativă, şi functionează pe baza
permanentă, abordând o largă varietate de probleme relevante pentru Alianţa
şi pentru ţările Partenere.

7
 Comitetul militar

Reprezentanţii permanenţi ai NATO se întâlnesc, la nivel de

Ambasadori, în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, sub preşedinţia Secretarului
General, pentru a dezbate şi a aproba politica Alianţei. La intervale regulate,
Consiliul şi alte comitete politice superioare (în primul rând comitetul de
planificare al apărării (DPC) şi Grupul de planificare nucleară (NPG)) se
reunesc la Bruxelles sau în alte capitale ale Alianţei, la nivele mai înalte, de
miniştri de externe şi ai apărării şi, uneori, în cazul reuniunilor de vârf, la
nivel de şefi de stat şi de guvern.
Deciziile adoptate de către fiecare din aceste organisme au acelaşi
statut şi reprezintă politica aprobată de ţările membre, indiferent de nivelul la
care au fost adoptate. Comitetele specializate, alcătuite la rândul lor din
oficiali reprezentând diversele ţări, sunt subordonate acestor organisme
superioare. Această organizare pe comitete reprezintă mecanismul de bază
care oferă Alianţei mijloacele de consultare şi de adoptare de decizii,
asigurând reprezentarea fiecărui stat membru la toate nivelele şi în toate
domeniile de activitate ale NATO.
În mod normal, Comitetul Militar se reuneşte de trei ori pe an în sesiuni
la nivel de şefi de Stat major (CHODS). Două dintre aceste întâlniri ale
Comitetului Militar au loc la Bruxelles, iar cealaltă este gazduită de una din
ţările NATO, prin rotaţie.

8
 Concluzii

Alianta de astăzi abordează probleme de securitate actuale în cel mai

strict mod cu putintă. Isi aplică experiente si capacitatea la nivel maxim în
ceea ce priveste conducerea Fortei de Stabilizare pentru a aseza bazele unui
aranjament pentru o pace durabilă în acea zonă tulburată si pentru a preveni
extinderea conflictului ce ar putea ameninta pacea si în alte zone. O fortă
multinatională unificată NATO încercând să asigure o întelegere
internatională pentru pace sub un mandat al Natiunilor Unite, cu sprijinul
politic si militar a mai multor natiuni.
Solutionarea problemelor de securitate de astăzi, concentrarea atentiei
asupra nevoilor de mâine, simultan,Alianta si tările partenere au privirile
îndreptate spre viitor si construiesc mecanismele si uneltele de care vor avea
nevoie pentru a aborda pericolele la adresa stabilitătii în secolul XXI.

Bibliografie
9
10