Sunteți pe pagina 1din 2

Scolioza reprezintă o curbare laterală a coloanei vertebrale (în plan frontal).

Simptome prezente:
poziţia asimetrică a centurii scapulare (nivelul umerilor şi omoplaţilor), schimbarea mă rimii triunghiurilor
taliei, abaterea de la linia verticală a apofizelor spinoase. Pot fi distinse scolioze simple şi complexe.
Scolioza simplă se caracterizează de prezenţa unei singure curburi. Scoliozele complexe au pe lâ ngă
curbura principală una sau două curburi compensatorii (sub forma literei „S” şi triple), care sunt mai puţin
pronunţate.

Deficienţele fizice scoliozele ocupă un loc considerabil. Ele se prezintă ca deformă ri ale coloanei
vertebrale, formate din una sau mai multe curburi, ce apar iniţial în plan frontal, apoi asociază şi rotaţia
vertebrelor. Scolioza se dezvoltă în special în perioadele de creştere a scheletului. Cu câ t apare la o vâ rstă
mai tâ nă ră , cu atâ t evoluţia scoliozei este mai gravă . Pornind de la faptul că deformaţiile scoliotice apar în
perioada de şcolaritate, ciclul primar reprezintă o etapă esenţială în prevenirea şi evoluţia lor. Astfel că
recuperarea scoliozei, iniţiată la etapa ciclului şcolar primar, se poate dovedi decisivă pentru dezvoltarea
fizică ulterioară a copiilor care comportă acest defect.

Un moment etiologic important care generează apariţia scoliozei este deficienţa congenitală sau
dobâ ndită a coloanei vertebrale.. Deformaţiile congenitale se întâ lnesc mult mai rar decâ t cele dobâ ndite.

Principiul de bază în recuperarea deficientelor de coloană presupune înainte de toate de a nu face


ră u „Primun non nocere”. În acest sens, iniţierea procesului de recuperare urmează a fi efectuată numai
atunci câ nd avem siguranţa că vom îmbună tă ţi starea să nă tă ţii.

Cauzele apariţiei scoliozei sunt diverse, însă la originea acesteia nu poate fi pusă o anumită cauză
concretă , dat fiind faptul că pentru iniţierea ei este necesară existenţa a trei factori de bază : schimbă ri
statico-dinamice, generate de diverse cauze, de obicei de poziţia incorectă ; factorul primar patologic (de
exemplu, insuficienţa aparatului neuromuscular şi ligamentar); dereglarea schimbului de substanţe.

Obiectivele programului de recuperare :

- crearea condiţiilor generale favorabile pentru restabilirea unei poziţii corecte a corpului copiilor;

- recuperarea defecţiunilor existente şi consolidarea unei posturi corecte a corpului;

- antrenarea accesibilă generală şi specializată pe fondul unei stă ri emoţionale pozitive pentru
dezvoltarea capacită ţilor psihomotorii

In cadrul studiului am participat la recuperarea scoliozei de gradul 2 a elevilor de clasa a 4 a in baza


unei programe experimentale.

Elevii au fost supusi unor teste si masuratori care au constat in: masurarea inaltimi , masurarea
greutati , masurarea perimetrului cutiei toratice, fregventa contractiilor cardiace , fregventa respiratiei,
capacitatea vitala a plamanilor, indicele erisma . Testele fizice consta in :alergarea pe distanta de 30 m,
saritura in lungime de pe loc, alergarea de suveica pe distanta 2x15 metri printre jaloane, aruncarea minji
medicinale,atarnarea la bara, flotari, testul cooper.
Profilaxia scoliozei trebuie sa fie directionata spre anularea cauzelor care pot genera aceste
devieri ,spre dezvoltarea si intarirea sistematica a musculaturii spatelui, abdomenului si membrele
inferiorare. Activitatea profilactica trebuie sa fie desfasurata in primul rand pentru copiii de varsta
prescolara si elevii ciclului primar.

Recuperarea prin kinetoterapie a scoliozelor este deosebit de vastă şi interesantă . Ea începe cu


recuperarea generală a unei scolioze, continuă cu cea preoperatorie şi postoperatorie (în caz de necesitate)
şi se încheie cu reeducarea funcţională şi profesională , reîncadrarea socială a bolnavului. Recuperarea
scoliozei cuprinde un şir de metode fizice, care include un regim raţional motric, proceduri de că lire şi
întă rire a organismului, mă suri ortopedice, regim de corecţie activă (exerciţii fizice), hidrokinetoterapie,
masa, regim de corecţie pasivă , fizioterapie, practicarea sportului , gimnastica medicinala etc. Recuperarea
prin gimnastică medicală urmă reşte să oprească evoluţia scoliozelor, să corecteze deviaţiile coloanei
vertebrale şi să menţină acest rezultat , să reducă tulbură rile funcţionale şi asimetriile secundare ale
corpului.

Concluzii

In urma studiului efectuat am ajuns la urmatoarele concluzii:

În recuperarea scoliozelor, mijloacele fizice sunt importante pentru întă rirea musculaturii, în
conjuncţie cu purtatul corsetului. În plus, exerciţiile au un rol benefic pentru să nă tatea elevilor - respiraţie,
mobilitate, musculatură, flexibilitatea coloanei.

Ca urmare a practică rii sistematice a exerciţiului fizic, apar în organism efecte locale sau generale,
imediate sau tardive, trecă toare sau de durată , care îmbună tă ţesc structura şi funcţionalitatea corpului
uman în general, şi a coloanei vertebrale în special.

Programa model experimentala aplicata in preventia si recuperarea elevilor de clasa a 4 a si-a


demonstrat eficacitatea prin aplicarea mijloacelor si metodelor educatiei fizice. S-a obtinut diminuarea
defectului scoliotic de la gradul II la gradul I.

S-ar putea să vă placă și