KINETOTERAPIA IN ASTMUL BRONSIC

Astmul este definit prin prezenţa simptomelor astmatice şi a unei obstrucţii

variabile a căilor aeriene; hiperreactivitatea bronşică şi inflamaţia bronşică au fost
incluse ca şi componente ale bolii în definiţii mai recente, dar contribuţia lor la
manifestările clinice ale bolii, metodele optime de evaluare ca şi contribuţia la
managementul astmului sunt încă incomplet precizate.

Ca urmare diagnosticul şi tratamentul astmului se bazează în continuare cu

unele excepţii pe manifestările clinice şi funcţionale respiratorii. Diagnosticul
corect de astm este necesar datorită consecinţelor sociale şi psihologice ale punerii
acestui diagnostic cât şi datorită necesităţii unui tratament cronic pe termen lung cu
efecte secundare mici dar prezente.

Diagnosticul astmului este dificil datorită faptului că manifestările astmatice

sunt intermitente şi relativ nespecifice şi datorită absenţei unui standard de
referinţă pentru diagnosticul bolii. Din acest motiv nu pot fi făcute recomandări
clare bazate pe dovezi pentru diagnosticul astmului.

Diagnosticul de astm se bazează pe recunoaşterea simptomelor şi semnelor

clinice sugestive şi pe excluderea altor posibile patologii care să explice
simptomele. Obstrucţia bronşică reversibilă după bronhodilatator şi variabilă în
timp, evaluată prin măsurarea funcţiei respiratorii, confirmă diagnosticul.

Simptome sugestive de astm

 dispnee
 tuse
 wheezing (respiraţie şuierătoare)
 senzaţia de constricţie toracică

Diagnosticul de astm trebuie luat în considerare la orice pacient care prezintă

cel puţin unul din simptomele sugestive de astm, indiferent de vârstă. Simptomele
astmatice sunt nespecifice, fiind prezente şi în alte afecţiuni.

Wheezing-ul şi dispneea nocturnă au o valoare predictivă mai mare pentru

diagnostic; combinaţia mai multor simptome creşte valoarea predictivă.
 Simptomele astmatice pot avea caracteristici care cresc, deasemenea,
probabilitatea diagnosticului:

 variabilitatea (în cursul aceleiaşi zile sau de la o zi la alta sau de la un

sezon la altul) şi/sau intermitenţa (fără simptome între manifestări)
 agravarea nocturnă sau dimineaţa devreme
 apariţia după factori declanşatori specifici (alergene, antiinflamatorii
nesteroidiene) sau nespecifici (fum, mirosuri puternice, aer rece, efort
fizic, beta-blocante sistemice sau oculare)
 ameliorarea sau dispariţia după tratament antiastmatic. Prezentarea
clinică a astmului este foarte variabilă interindividual şi chiar la
acelaşi individ în timp, din punct de vedere al aspectului şi severităţii
simptomelor; pot apărea şi forme clinice particulare relativ atipice:
 tuse izolată (astmul tusiv)
 dispnee relativ continuă, accentuată la efort sau în alte circumstanţe.

Parametri de monitorizare

Monitorizarea astmului presupune evaluarea următorilor parametri:

 Simptome: diurne, nocturne, limitarea activităţilor, calitatea vieţii;

 Măsurarea funcţiei pulmonare: de preferat prin spirometrie, dar posibil şi
prin peakflowmetrie; este utilă mai ales pentru pacienţii care subevaluează
simptomele astmatice şi pentru identificarea unui declin al funcţiei
pulmonare
 Frecvenţa exacerbărilor, curelor de corticosteroid oral, vizitelor la UPU şi
spitalizărilor pentru astm
 Absenţe de la serviciu sau de la şcoală din cauza astmului
 Identificarea factorilor declanşatori: specifici sau non-specifici
 Identificarea comorbidităţilor ce pot împiedica obţinerea controlului bolii
 Verificarea modului de folosire a medicaţiei şi a complianţei la tratament
 Integrarea rezultatelor consulturilor de specialitate pneumologic, alergologic
şi eventual ORL şi gastroenterologic.
Obiective

Obiectivul principal al managementului astmului este obţinerea şi menţinerea

controlului bolii. Nu există dovezi asupra celui mai bun parametru de monitorizare
a bolii astmatice.

Obiectivele specifice kinetoterapiei sunt:

1. Imbuntatirea functiei pulmonare;

2. Cresterea tolerantei la efort;
3. Combaterea sedentarismului;
4. Cresterea calitatii vietii;

Mjloace si tehnici:

1. educatie, consiliere antifumat; evitarea alergenilor;

2. optimizarea administrarii tratamentului;
3. dieta echilbrata fara alergeni;
4. suport psihologic si reintegrare socio-profesionala
5. Tratament de recuperare:
- aerosoloterapie
- kinetoterapie
- ultraviolete
- sollux
- unde scurte
- hidroterapie (comprese calde, stimulante, bai ascendente partiale)
- terapie ocupationala
 KINETOTERAPIA IN OBEZITATE

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu

boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de
somn etc. Ea este caracterizata printr-un exces de tesut adipos. In mod normal
organismul barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar
organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut adipos.

Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe

baza IMC - indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2,
astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9

kg/m2
 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9
kg/m2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au

fost definiti ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC)
sunt 24 - 26 kg/m2 pentru femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de
masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2 prezinta diagnosticul de denutritie.

Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea

pliului cutanat (la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.),
circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul
circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti parametrii antropometrici
permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC (indicele de
masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si

supraponderale in Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers
proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul femeilor. In tara
noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 %
in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.
 Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii
obezi:

 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente,

viscerala si subcutanata
 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora.

Obezitatea centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se
asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza,
hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii

factori de mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic
asociat, nivelul scazut de educatie. Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea
obezitatii centrale, proces reversibil dupa renuntarea la fumat.

Persoanele care au obezitate, comparativ cu cele cu o greutate normală sau

sănătoasă, prezintă un risc crescut pentru multe boli grave și condiții de sănătate
precum:

 Hiperensiune arterială
 Hipercolesterolemie cu LDL crescut, HDL scăzut sau niveluri ridicate de
trigliceride (dislipidemie)
 Diabet zaharat de tip 2
 Boli cardiovasculare
 Steatoza hepatică
 Afecțiuni osoase și articulare (Osteoartrita, artroze)
 Apneea de somn și probleme respiratorii
 Diverse tipuri de cancer (endometrial, mamar, colon, rinichi, vezica biliară și
ficat)
 Afecțiuni psihice ( depresia clinică, anxietatea și alte tulburări mintale)
 Probleme în timpul sarcinii
 Afecțiuni ginecologice precum infertilitate si menstruații neregulate
 Disfuncții erectile
 Calitate scăzută a vieții
 PREVENIREA OBEZITĂȚII

O modificare permanentă în mediul înconjurător este cea mai bună

modalitate de a asigura schimbări pe viață. Modificări mici în stilul de viață, pot
preveni boli cronice, ca de exemplu obezitatea, bolile cardiace, hipertensiunea,
accidentul vascular cerebral, osteoartrita, diabetul zaharat de tip 2, diferite tipuri de
cancer.

1. Plan de nutriție echilibrată: Consum de alimente cu conținut caloric

scăzut, dar cu densitate nutrițională mare, ca de ex. fructe, legume, cereale;
Creșterea aportului de fructe și legume și evitarea aportului de grăsimi saturate;
Limitarea consumului de dulciuri și alcool; Să se consume trei mese regulate pe zi,
cu puține gustări între mese.

2. Activitate fizică regulată și moderată - în funcție de vârstă și starea de

sănătate (copii 150 min/săptămână)

3. Verificarea regulată a greutății corporale - recomandat cel puțin o dată pe

săptămână.

4. Cunoașterea și evitarea capcanelor alimentare, se poate realiza prin:

Identificarea situațiilor care determină mâncatul fără control cu dezvoltarea

unor strategii individuale de control al comportamentelor alimentare;
Jurnalul alimentar, în care să se noteze când, cât, ce se mănâncă, starea de
sațietate fiind un instrument de identificare a unor modele de alimentație;
Promovarea alăptării la sân – studiile epidemiologice indică scăderea
riscului de supraponderalitate la copiii alăptați la sân.

Obiective:

1. scaderea greutatii corporale;

2. tonifierea musculaturii;
3. cresterea capacitatii de efort;
4. imbunatatirea respiratiei si marirea ventilatiei pulmonare.

Evaluare:
 Evaluarea capacitatii de efort (Proba Ruffier adaptata);
Testarea mobilitatii articulare si a echilibrului (Hettinger);
Testarea fortei musculare;
Evaluarea afectiunilor motrice asociate;
IMC
Circumferinte (toracala, abdominala, coapsa)

Pacient: 34 ani, M, freelancer; inaltime- 180 cm; greutate – 100 kg; obezitate gr. I.

Ocupatia subiectului consta in munca in fata calculatorului multe ore, fara pauze;
stil de viata sedentar.