Maşina Asincronă

1.Elementele constructive ale maşinilor asincrone – rolul acestora în funcţionare.

Statorul (Fig. IV.1) este ansamblul elementelor fixe ale maşinii, fiind constituit în esenţă dintr-un
miez (jug) feromagnetic care posedă pe periferia interioară o înfăşurare
La exterior este plasată o carcasă cu rol de protecţie şi care este prevăzută cu aripioare pentru
mărirea suprafeţei de evacuare a căldurii spre mediul exterior
Rotorul constituie partea mobilă a maşinii şi cuprinde miezul feromagnetic de formă cilindrică,
având pe circumferinţa exterioară crestături

. Miezul se realizează din tole, care nu sunt obligatoriu izolate şi care se împachetează pe axul
maşinii.
Rolul axului este acela de a transmite mişcarea spre maşina de lucru. La aproape toate maşinile, pe
ax este fixat un ventilator. La unele maşini se folosesc sisteme de ventilare independente, exterioare.

2.Variante constructive de maşini asincrone – avantaje şi dezavantaje.

În construcție normală, maşina asincronă cuprinde două armături, una fixă numită stator şi alta
mobilă, concentrică cu prima, numită rotor. La maşinile în construcţie directă, statorul posedă o
înfăşurare, de cele mai multe ori trifazată, conectată la o reţea şi îndeplineşte rolul de inductor. Rotorul
posedă de asemenea, o înfăşurare trifazată sau polifazată (cel mai frecvent din bare scurtcircuitate la
capete) şi constituie indusul. Înfăşurarea inductoare, care produce câmpul magnetic învârtitor, poate fi şi
monofazată sau bifazată. Printr-o analogie cu transformatorul, circuitul inductor se mai numeşte şi circuit
primar, iar circuitul indus, circuit secundar.
In construcţie directă, următoarele simboluri:
-motor asincron trifazat cu rotor în scurtcircuit – Fig. IV.3 (a) și (b); motor asincron -trifazat
cu rotor bobinat – Fig. IV.3 (c) și (d).

3.Mărimi caracteristice maşinilor asincrone.

Marimi nominale : Pn- puterea nominala

Un-Tensiunea nominala
In- Curentul nominal
 n- turatia
cosfi-factorul de putere (P/S)
randamentul
gradul de protectie-

4. Principiul de funcţionare a maşinilor asincrone.

Presupunem ca o masina este alimentata de la un sistem trifazat de tensiuni sau curenti.

Infasurarea statorica (prezentata mai sus [A-X ; B-Y; C-Z ] ) creeaza un camp magnetic
invaratitor (cu viteza unghuilara Ω1 sau turatia n1) care strabate atat infasurarile statorice cat si
infasurarile rotorice. In infasurarie rotorice, astfel, se creeaza curenti, pe baza legii indictiei
electromagnetice. Daca circuitul strabatut de acest camp este inchis acesta va produce un curent
electric (curent indus), altfel va produce doar o tensiune indusa (mers in gol).
n1= (60*f1)/p

5.Ce este câmpul învârtitor?

Camp invartitor=camp creat de infasurarea trifazata.

Este campul creat de infasurarea statorica

6.Definiţi alunecarea.

Alunecarea este acel „fenomen” ce se produce in momentul in care rotorul se

invarte cu o viteza unghiulara (Ω) de sincronism (unde curentul rotoric ar deveni
nu => cuplul ar deveni nul).
Alunecarea este raportul dintre viteza relativa si viteza de sincronism.
s=(n1-n)/n1
7.Regimurile de funcţionare ale maşinilor asincrone.

Pornire: s=1 (n1=n)

Motor: s=(0:1)
Sincronism: s=0 frecventa statorului (f1) = frecventa tensiunii induse (f2)
Generator: s<0 (n1<n)
Frana: s>1 (n1>n)

8.Bilanţul de puteri la motorul asincron.

P1- putere electrica

Pj1=pierderi de caldura in insfasurarea statorica
PFe1- pierderi in Fier (statoric)
Pj2- pierderi de caldura in rotor
Pmec+v – pierderi mecanice+vntilatie
P=M* Ω – putere electromagnetica (puterea de la stator la rotor)
Pmec=M* Ω – puterea meacanica transferata rotorului
P2= M2* Ω – puterea mecanica (utila la arbore)
9.Bilanţul de puteri la generatorul asincron.

10.Randamentul maşinilor asincrone şi tipuri de pierderi.

Pentru regimul de motor şi de generator se poate defini randamentul maşinii ca

raport între puterea utilă – furnizată, luată în modul şi puterea consumată – absorbită;
adică:

Aşadar, randamentul – o mărime tehnică pozitivă, poate fi exprimat prin raportul dintre puterea de
ieşire (în modul) şi puterea de intrare, având sens numai dacă cele două puteri au semne algebrice diferite.
Se face precizarea referitoare la semnele celor două puteri, tocmai pentru a nu se ajunge la valori ale
randamentului „supraunitare“, fapt posibil când cele două puteri P1 şi P2 MPau semne
algebrice pozitive. Un asemenea regim, cu ambele puteri pozitive se întâlneşte la
funcţionarea maşinii ca frână, când nu are sens definirea randamentului.
11. Pornirea motoarelor asincrone cu rotor bobinat.

Motoarele asincrone cu rotor bobinat se utilizează în general la puteri

mari în acţionări cu viteză reglabilă. Pornirea acestora se efectuează folosind rezistenţe
reglabile în circuitul rotoric
Prezenţa acestor rezistenţe creează posibilitatea diminuării curentului
absorbit de motor la pornire şi menţinerea sa la o valoare acceptabilă din
punctul de vedere al reţelei
Se prefera ca ca alunecarea sa fie 1 (s=1, astfel pornirea având loc cu cuplul maxim pe care
îl poate furniza motorul.

MP>MN (Mp-cuplu de pornire; Mn-cuplu nominal)

(caracteristica cuplu-alunecare)
Punctul de functionare pelaca de la P cu Mp=max
Cursorul reostatului este la o valoare mare. Odata ce cuplul dezvoltat de motor scade,
cursorul se coboare la o valoare mai mica, cuplul ajung din nou la o valoare maxima
In momentul in care valoarea cuplului ajunge la 1 atunci se ajunge la cuplul nominal
ducandu-se pe caracteristica 0.
12. Pornirea motoarelor asincrone cu rotor in scurtcircuit.
A. Pornire directa

Pentru pornirea directă a motorului asincron trifazat este necesară

utilizarea doar a unui comutator tripolar K, asemănător celui din Fig. IV.10,
sau a unui contactor cu autoreținere pentru acționarea de la distanță.
se prezintă
Caracteristicile cuplurilor de pornire relative M/MN pentru două tipuri de
rotoare: cu colivie din conductoare rotunde – curba a şi cu colivie dublă –
curba b. Pe abscisă s-a luat viteza relativă n/n1.

Pentru motorul cu rotor având colivie dublă, cuplul de pornire este de valoare
ridicată – apropiată de cea critică. În legătură cu curenţii de pornire aceştia sunt
de 4 I1N la rotorul cu colivie dublă şi de 6,2 I1N la rotorul cu colivie din
conductoare rotunde.
Variaţiile acestor curenţi de la n = 0 la n = n1 sunt date prin curbele c,
respectiv d.
Pornirea directă a motoarelor asincrone conduce la curenţi mari prin
înfăşurări, care provoacă supraîncălziri ale acestora. Dacă frecvenţa
pornirilor este redusă aceste fenomene termice nu sunt periculoase.
B. Pornirea cu tensiuni reduse:

Această metodă se aplică la motoarele a căror tensiune nominală de

fază este egală cu tensiunea de linie a reţelei

1.Pornirea cu comutator stea – triunghi

Operaţia de pornire decurge astfel: cu inversorul Inv. cuplat în poziţia

I se închide întrerupătorul K, înfăşurarea statorică fiind conectată în stea,
apoi după un timp dictat de tipul maşinii de lucru, se trece Inv. pe poziţia II
pentru care înfăşurarea este conectată în triunghi, acesta fiind regimul normalde
lucru al motorului. Este posibilă folosirea în locul Inv., a unor contactoare sau a
unui controler adecvat.

În concluzie, dacă motorul este conectat în triunghi, curentul de linie

de pornire este de aproximativ 6∙I1N, iar dacă porneşte cu conexiunea în stea
acest curent este de 2∙I1N.

2. Pornirea cu autotransformator sau/şi bobină înseriată

Utilizarea acestei metode presupune intercalarea între reţeaua de

alimentare şi motor a unui autotransformator care diminuează tensiunea
aplicată motorului (aproximativ la jumătate din valoarea reţelei) deci şi
curentul de pornire.
Deoarece investiţia în autotransformator, întrerupătoare, separatoare etc. este consistentă
(depăşind uneori costul unui motor) este indicată această metodă dacă se cere pornirea mai
multor motoare aproximativ identice.

3. Pornirea cu soft-startere

Această metodă presupune folosirea unuor dispozitive electronice ce

cuprind tiristoare sau triacuri, prin a căror comandă se realizează modificarea tensiunii
aplicate statorului.
Prin schema folosită, aceste echipamente efectuează o pornire lină,
eliminând variaţiile bruşte ale vitezei (deci fără "paşi de pornire") întâlnite în cazurile expuse
anterior. Este evident că, în general aceste porniri se realizează la cupluri rezistente reduse,
apropiate de mersul în gol.
13. Modalităţi de reglare a vitezei motoarelor asincrone cu rotor bobinat

I.Reglarea turaţiei prin modificarea alunecării:

a. Motorul asincron cu rotor bobinat

La motoarele asincrone cu rotor bobinat se poate modifica alunecarea

dacă se intervine în circuitul rotoric.
O primă modalitate constă în înserierea de rezistenţe în circuitul
Rotoric.

Metoda are cel puţin două inconveniente:

nu poate fi considerată o metodă veritabilă de reglare întrucât la
sarcini reduse, în apropierea vitezei de sincronism reglajul este ca şi
inexistent, fiind mai aproape de adevăr formularea: procedeu de
variaţie a scăderii vitezei în sarcină;
prin creşterea alunecării, pierderile Joule în înfăşurări cresc şi se
diminuează randamentul mașinii

O a doua posibilitate este Reglarea turației prin înserierea unei singure

rezistențe în rotor

A ltă modalitate de reglare a turaţiei motorului asincron cu rotor

bobinat este prezentată în Fig. IV.21, prin care se elimină contactoarele şi se
obţine o variaţie continuă a vitezei între valoarea corespunzătoare pornirii cu
Rr înseriată (echivalentă raportată) în rotor şi viteza nominală (când
rezistenţa înseriată în rotor este nulă).

14. Modalităţi de reglare a vitezei motoarelor asincrone cu rotor în

scurtcircuit

În cazul motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit se poate modifica

alunecarea dacă se variază tensiunea de alimentare.
Sursa de tensiune variabilă poate fi un autotransformator sau o sursă
comandată electronic, cum este și cazul prezentat în Fig. de jos, la care prin
comanda ventilelor bidirecţionale T1, T2, T3 se obţin tensiuni ale căror valori
efective se modifică într-o relaţie dependentă de unghiul de comandă.

Cuplul critic este dependentă de pătratul tensiunii U1. Astfel, pentru o maşină
de lucru la care cuplul rezistent este constant, se observă că punctul de
funcționare se deplasează spre turații mai mici atunci când tensiunea U1 scade.
Variaţia de viteză este relativ restrânsă întrucât la scăderea lui U1 sub o anumită
valoare motorul decroşează.
Se utilizează cu succes la antrenarea pompelor sau a ventilatoarelor
ale căror cupluri variază cu pătratul turaţiei.
Se pot semnala şi unele inconveniente ale metodei:
reducerea turației se face în detrimentul randamentului întrucât se
măreşte alunecarea;
creşterea pierderilor Joule rotorice cu reducerea tensiunii U1 implică
unele probleme de încălzire;
sursa electronică folsită este un convertor extrem de poluant pentru
reţea.
Procedeul acesta este utilizat preponderent la acţionări de puteri
reduse.
II.Reglarea turaţiei prin modificarea numărului de perechi
de poli:
În practică se întâlnesc următoarele trei variante de obţinere a două
sau mai multe viteze de sincronism:
prin folosirea unei singure înfăşurări care permite, prin conectări
convenabile ale bobinelor componente, să se realizeze două numere
de perechi de poli în raportul uzual 1:2 (dar pot fi 2:3; 3:4 ş.a.);
prin utilizarea a două înfăşurări distincte introduse în crestăturile
maşinii, realizate pentru 2 numere de perechi de poli diferite, raportul
dintre aceste numere ajungând chiar la 1:6;
prin adoptarea a două înfăşurări distincte cu numere de poli diferite,
fiecare dintre acestea având posibilitatea de comutare la câte două
viteze; se obţin astfel patru viteze în raporturile 1:2:3:4.
Această soluţie poate fi aplicată cu succes la motoarele cu rotor în
colivie, la care rotorul preia automat numărul de poli ai statorului.
O situaţie echivalentă din punctul de vedere al numărului de perechi
de poli (p = 1), se obţine dacă cele două bobine se conectează în serie.
Celemai utilizate scheme de acest tip în practică:
YY – Δ (la putere constantă) – Fig. 1
Δ – YY (la cuplu constantă) – Fig. 2
Y – YY (la cuplu variabil) – Fig. 3
 III. Reglarea turaţiei prin modificarea frecvenţei de alimentare

Prin modificarea frecvenţei tensiunii de alimentare a maşinii

asincrone se poate obţine o variaţie a turaţiei de sincronism şi, în funcţie de
cuplul rezistent, se modifică turaţia rotorului în scurtcircuit.
Acest procedeu foloseşte un motor cu construcţie
simplă de preţ redus şi robust, alimentat de la un convertor comandat
adecvat.
Prezintă următoarele avantaje:
îmbunătățirea exploatării proceselor industriale prin creşterea supleţei
comenzii motorului de acţionare,
optimizarea consumului de energie electrică,
creşterea securităţii şi siguranţei acţionării.
15.Caracteristicile de funcţionare ale motoarelor asincrone trifazate.
Pe langa caracteristica mecanica dependenta dintre turatie si cuplu sunt si caracteristicile
de funtionare in sarcina propriuzise

turaţie relativă, n/n1 = f(P2) – curba 1

randament, η = f(P2) – curba 2 Pentru P2= 0 randamentul creste de la 0 pana la 60-70%,dupa
care scade o data cu cresterea lui P2
factor de putere, cosφ1 = f(P2) – curba 3, a cărui dependență este similară cu cea a
randamentului, cu observația că la gol cosφ 1 ≠ 0
curent statoric relativ, I1/I1N = f(P2)– curba 4, creşte o dată cu creşterea puterii utile;
cuplu util relativ, M2/M2N = f(P2) – curba 5, a cărui aliură este dată de puterea utilă P 2
prin relația M2 = P2/Ω.
 16. Funcţionarea generatorului asincron conectat la reţea – particularităţi
Tensiunea si frecventa raman constante, fiind impuse de parametrii de functionare a retelei

Fig 1
Maşina poate fi pornită ca motor asincron, reostatul R2r având rol de reostat de pornire.
Treptat, se scade rezistența acestui reostat până la scurtcircuitare, mașina ajungând să
funcționeze la parametri nominali, pe caracteristica naturală.
Prin creșterea turaţiei rotorului cu ajutorul maşinii de antrenare MA;
punctul de funcţionare se deplasează din O spre G pe caracteristica M = f(s) din Fig 2, atunci
când alunecarea s devine negativă, iar cuplul
electromagnetic îşi schimbă semnul faţă de regimul de motor, maşina
asincronă devenind generator. G reprezintă punctul nominal de funcţionare
în acest nou regim.

16. Funcţionarea generatorului asincron autonom – particularităţi

 Tensiunea si frecventa sunt puternic influentate de variatia turatiei.
Necesita o sursa de putere reactiva -o baterie de condensatoare.

Autoexcitarea se realizează mai sigur la gol, adică în condiţiile când K2 şi K3

sunt deschise, iar K1 este închis.
Pentru analiza amorsării generatorului asincron la gol se va considera
întrerupătorul K1 închis.
Întrerupătorul K3 permite conectarea la reţeaua industrială a
generatorului asincron pentru a furniza acesteia surplusul de putere activă
(care depăşeşte consumul receptorului Zs) sau pentru a crea magnetism
remanent în mașină, în situaţiile când printr-o exploatare neglijentă apare o
demagnetizare, provocată, de exemplu, la apariţia unei dezamorsări din
cauza unui scurtcircuit la borne.
Ţinând seama că s este de câteva procente, se poate considera că la
generatorul asincron independent, frecvenţa f1 este cea care corespunde unei
turaţii mai mici cu 1÷5% decât cea cu care este antrenat rotorul.
Alunecarea s depinde de sarcină, dar în acelaşi timp şi de ω
Procesul de amorsare este un regim tranzitoriu în care un rol esenţial
îl joacă magnetismul remanent, existent de la o funcţionare anterioară. În
prezența unui flux remanent ϕr0, la rotirea rotorului, se induce în înfășurarea
statorică o tensiune er0. Deoarece această înfășurare este conectată pe o
capacitate Cf , curentul va fi defazat la π/2 radiani în urmă faţă de tensiune.
Acest curent, prin solenaţia sa statorică, va crea un flux (coliniar cu
curentul)care se va aduna peste cel remanent, astfel încât noua valoare a fluxului
existent în maşină devine ϕ1. Fluxul mărit ϕ1 duce la creşterea tensiunii induse
e1 care provoacă o creştere a curentului ş.a.m.d, până când la bornele
generatorului se ajunge la o valoare a tensiunii situată în jurul celei nominale.
Durata acestui proces este dictată de energia magnetică înmagazinată
în câmpul magnetic al înfăşurărilor maşinii şi energia necesară încărcării
condensatoarelor.

Mașina sincronă
 1. Elementele constructive ale maşinilor sincrone – rolul acestora în
funcţionare

Statorul este indus si rotorul este inductor

Jugul statoric se realizează din tole având crestături pe partea

interioară, dinspre rotor, de diverse forme: deschise, semideschise sau
trapezoidale asemănătoare celor de la mașinile asincrone.
La partea dinspre întrefier, polii aparenţi sunt prevăzuţi cu crestături
în care se dispune înfăşurarea de amortizare (asemănătoare cu un segment de
colivie).

Rotorul poate fi cu poli aparenţi sau cu poli înecaţi. Rotorul cu poli

aparenţi prezintă o roată polară, pe care se fixează polii maşinii, din oţel
ştanţat.

Capetele înfăşurării rotorice se leagă la două inele pe care calcă

periile. Prezenţa sistemului perii-inele face posibilă alimentarea înfăşurării de
excitaţie de la o sursă de c.c. exterioară.
Maşinile cu poli aparenţi sunt, de obicei, răcite cu aer, în mod natural,
în circuit deschis; dar la puteri mari se utilizează şi circuitul de răcire închis,
cu răcire a agentului prin schimbătoare de căldură. Maşinile cu poli înecaţi
au, în general, o răcire forţată în circuit închis.

2. Variante constructive de maşini sincrone – avantaje şi dezavantaje

a. Masini sincrone: cu poli aparenti sau cu intrefier neted

b. Masini sincrone cu excitatie: electromagnetica sau excitatie cu
magneti permanenti sau cu reductanta variabila.

3. Mărimi caracteristice maşinilor sincrone

Marimi nominale : Pn- puterea nominala
Un-Tensiunea nominala
In- Curentul nominal
n- turatia
cosfi-factorul de putere (P/S)
randamentul
gradul de protectie-
tensiunea sau curentul de excitatie

4. Sisteme de excitaţie a maşinilor sincrone

Sistemele de alimentare a înfăşurărilor de excitaţie a maşinilor sincrone sunt destul de

diverse, câteva variante fiind prezentate în Fig. V.3.

În prima schemă (a), se prezintă un sistem de excitaţie de la un generator de c.c.

(excitatoare), cuplat pe axul maşinii sincrone. Înfăşurarea de excitaţie a excitatoarei poate fi
alimentată separat sau excitatoarea prezintă autoexcitaţie derivaţie. În cea de-a doua variantă
prezentată (b), înfăşurarea rotorică se alimentează prin inele de la bornele înfăşurării trifazate
prin intermediul unui redresor. În cel de-al treilea caz (c), se prezintă o maşină sincronă fără
inele, înfăşurarea de excitaţie fiind alimentată de la o excitatoare de curent alternativ prin
intermediul unui redresor. La rândul ei excitatoarea este excitată de la un alt generator de c.c.
(subexcitatoare) cu autoexcitaţie derivaţie. Există variante compacte, fără contacte, la care
excitatoarea funcţionează în regim autoexcitat, nemaifiind necesară subexcitatoarea.

5. Regimuri de funcţionare a maşinilor sincrone

 A. Generator
B. Motor
C. Compensator sincron – functionarea motorul sincron supra excitat la gol

6. Principiul de funcţionare a generatorului sincron

Se consideră rotorul maşinii sincrone, cu poli aparenţi sau înecaţi, alimentat cu un curent de
excitaţie, Ie, de la o sursă de c.c., polarităţile câmpului magnetic creat alternând pe periferia sa
exterioară. Totodată rotorul este antrenat din exterior, cu un motor sau o turbină, la o viteză de rotaţie
n1 [rot/min]. Presupunând o spiră cu un conductor de ducere în dreptul axei unui pol – (1), şi cu
conductorul de întoarcere în dreptul axei polului consecutiv – (2), (Fig. V.4), atunci când rotorul se
roteşte în raport cu spira, fluxul magnetic care înlănţuie spira este variabil, ceea ce conduce la
apariţia unei tensiuni induse în spira respectivă, dependentă de viteza de variaţie a fluxului.
În condiţiile când câmpul de excitaţie rotoric are o distribuţie sinusoidală în spaţiu,
tensiunea indusă în spiră este, de asemenea, armonică şi trece prin valoarea sa maximă atunci
când numărul de linii de câmp care taie conductoarele spirei este maxim. Dacă în locul spirei se
dispune o bobină, obţinută prin înserierea mai multor spire ws, atunci valoarea tensiunii induse se
va multiplica cu ws, dacă spirele sunt plasate în aceleaşi crestături statorice.
În cazul când se înseriază mai multe bobine din crestături vecine, constituind o fază a
maşinii, tensiunea rezultantă se obţine printr-o însumare fazorială a tensiunilor din crestăturile
respective, fapt pus în evidenţă în expresia tensiunii prin factorul de bobinaj kW < 1.

7. Bilanţul de puteri la generatorul sincron

 pex- pierderea (puterea necesara) excitatiei primita din exterior
pjx- pierderea (putere) electrocalorica

Nu exista piederi in fier la nivelul rotorului.

8. Randamentul maşinilor sincrone şi tipuri de pierderi

O parte din această putere se consumă prin efect electrocaloric, datorită circulaţiei curentului
statoric prin înfăşurări, constituind pierderile Joule respectiv, pj1; o altă parte se consumă prin efectul
electrocaloric al curenţilor turbionari şi prin histerezisul magnetic în fierul statoric, constituind
pierderile în fier, pFe1.

9. Caracteristicile generatorului sincron autonom

A. In gol:
 Atunci când toate cele trei întrerupătoare K1, K2, K3 sunt deschise.

La creşterea curentului de excitaţie Ie, se obţine o variație a tensiunii

după ramura 1 a caracteristicii, iar la descreşterea lui Ie se obţine dependenţa după ramura 2.
Prezenţa acestor două ramuri este justificată de prezenţa histerezisului magnetic al
materialelor feromagnetice utilizate. Practic, se consideră caracteristică de mers în gol – curba
intermediară, trasată cu linie întreruptă.

B. Caracteristica în arcina:

În general, aceste caracteristici nu au importanţă practică deosebită, în schimb în anumite

situaţii limită se pot folosi, pentru deducerea parametrilor maşinii prin metode grafice,
împreună cucaracteristicile în gol şi în scurtcircuit. Aliurile acestor caracteristici diferă
funcție de caracterul sarcinii (inductiv sau capacitiv).

C. Caracteristicile externe

Arata cum se modifică tensiunea la bornele maşinii, odată cu schimbarea sarcinii.

La sarcini activ-inductive (cele mai frecvente în practică) tensiunea la borne în sarcină
scade faţă de tensiunea la gol. Modificarea tensiunii la borne cu sarcina depinde atât de
curentul I de sarcină cât şi de factorul de putere
 D. Caracteristicile de reglaj

În practică, cunoaşterea acestor caracteristici prezintă o mare însemnătate, întrucât permit

menţinerea constantă a tensiunii la bornele
sarcinii în condiţiile când aceasta variază.
Explicaţia acestor dependenţe decurge din caracteristicile externe. De
exemplu, la sarcini activ-inductive, atunci când curentul de sarcină creşte,reacţia indusului
este demagnetizantă şi conduce la scăderea tensiunii la borne, menţinerea sa la valoarea
constantă, nominală, impusă putându-se face crescând curentul de excitaţie Ie.

10. Caracteristicile generatorului sincron conectat la o reţea trifazată de

mare putere

Funcţionarea generatorului sincron conectat la reţea, la putere activă

constantă şi curent de excitaţie variabil. Curbele în V.
 După cum se poate remarca aceste caracteristici au aspectul literei V
(curbe în V). Pentru Ie = Ieopt curentul I este minim; creşterea sau scăderea lui
Ie faţă de Ieopt duce la creşteri ale curentului prin maşină. La alte puteri P2 =
ct., alura este aceeaşi numai valoarea minimă a curentului I se modifică în
oarecare măsură, funcţie de putere.
Pentru Ie = Ieopt, factorul de putere devine –1, maşina trimite reţelei
numai putere activă. Factorul de putere se menţine între –1 şi 0, mai apropiat de
zero, cu cât curentul de excitaţie este mai diferit de valoarea sa optimă.
Pentru Ie < Ieopt, generatorul absoarbe putere reactivă de la reţea, iar
pentru Ie > Ieopt, generatorul trimite putere reactivă reţelei, ceea ce este
echivalent cu funcţionarea sa în regim de compensator sincron.
Aşadar, pentru o anumită putere activă P2, furnizată reţelei, se poate
modifica puterea reactivă, trimisă sau absorbită, modificând corespunzător
curentul de excitaţie a maşinii. De asemenea, se constată că pentru o anumită
putere P2 – constantă, maşina devine instabilă la curenţi de excitaţie mici.

11. Conectarea la reţea a generatorului sincron – condiţii

( E0=U)
-Valorile instantanee tensiunii la bornele generatorului trebuie sa fie egale cu
tensiunile instantanee ale retelei;
-La fel si pentru valorile efective;
-Frecventa tensiunii generatorului trebuie sa fie egata cu tensiunea retelei;
-Aceeasi succesiune a fazelor;
-Formele de unde trebuie sa fie sinusoidale;

12. Metode de verificare a condiţiilor de cuplare la reţea a generatoarelor

sincrone
Metodele care permit conectarea în paralel a unui generator cu o reţea, în aşa fel încât toate
condiţiile enumerate mai sus să fie respectate riguros, sunt cunoscute sub denumirea de
metode de sincronizare fină.
 Egalitatea tensiunilor reţelei şi generatorului se verifică cu ajutorul
voltmetrelor V4 şi V5
Voltmetrele V1, V2 şi V3, conectate la bornele perechilor de contacte ale
întrerupătorului K, permit verificarea egalităţii fazelor tensiunilor precum şi
identitatea ordinii de succesiune a fazelor.
Dacă frecvenţele tensiunilor reţelei şi generatorului sunt apropiate,
aceleindicatoare ale celor trei voltmetre vor oscila între valoarea zero, când
tensiunile reţelei şi generatorului sunt în fază, şi valoarea dublă a tensiunii de
fază, când cele două tensiuni sunt în opoziţie de fază.
Aşadar, cuplarea la reţea a generatorului sincron se realizează când
oscilaţiile acelor voltmetrelor sunt sincrone,
Conectarea la reţea în aceste condiţii se realizează fără şocuri de
curenţi sau de cupluri la arborele generatorului.

O altă metodă de sincronizare este cea a sincronoscopului cu lămpi,

care presupune utilizarea, în locul voltmetrelor, a trei lămpi (becuri) cu
incandescenţă plasate într-o cutie, în vârfurile unui triunghi echilateral.

Cele trei lămpi se aprind şi se sting succesiv, atunci când frecvenţele

sunt apropiate, dând impresia unui foc învârtitor, a cărui viteză de rotaţie este
din ce în ce mai mică cu cât frecvenţele devin mai apropiate.
Conectarea la reţea se face când lampa L1 este stinsă, iar luminozităţile
lămpilor L2 şi L3 sunt egale.

13. Bilanţul de puteri la motorul sincron

 pm- pierderile de ventilatie/mecanice

14. Caracteristicile de funcţionare a motorului sincron

a. Curent de excitatie constant

1. Caracteristica mecanica

n = f(M) la U = ct. si f = ct.

 Decroseaza-iese din sincronism

Cuplul maxim Mm este cel puţin de două ori mai mare decât cuplul nominal MN la motoarele
sincrone normale. Unghiul intern nominal |θN| se ia de obicei mai mic decât 30° pentru a se
asigura o bună stabilitate a maşinii în regimuri dinamice.

2. Caracteristicile de funcţionare în sarcină

curentului absorbit – I1,

factorului de putere –cos fi 1,
randamentului – η,
puterea mecanică, utilă – P2.

b. Funcţionarea motorului sincron la curent de excitaţie variabil şi cuplu

constant.Caracteristicile în V
 Din curbele prezentate mai sus se observă faptul că: motorul sincron
poate funcţiona la factor de putere unitar pentru orice putere utilă P < PN, caz
în care curentul de excitaţie are valoarea sa optimă (curba punctată ce uneşte
minimele).
De asemenea, un motor sincron conectat la reţea, funcţionând în gol,
supraexcitat, furnizează reţelei putere reactivă. Acesta este regimul de
compensator sincron al maşinii.

(Pentru regimul de excitaţie optimă, motorul funcţionează la factor de

putere unitar, astfel încât curentul absorbit de la reţea conţine numai componenta
activă. Acest punct corespunde cu vârful caracteristicii în V.
Dacă valoarea curentului de excitaţie devine mai mică decât curentul optim
de excitaţie, atunci punctul de funcţionare se stabileşte pe ramura descendentă a
caracteristicii în V, curentul total creşte deoarece apare o componentă reactivă
care circulă dinspre reţea spre motor, acoperind deficitul de magnetizare. În
cazul în care valoarea curentului de excitaţie devine mai mare decât curentul
optim de excitaţie, atunci punctul de funcţionare se stabileşte pe ramura
ascendentă a caracteristicii în V, curentul total creşte deoarece apare o
componentă reactivă, care circulă dinspre motor spre reţea. De această dată
motorul devine furnizor de putere reactivă, comportându-se ca o capacitate.)

15. Pornirea motorului sincron

Pornirea motorului sincron se realizeaza facand doar uz de unele metode de

pornire, doarece motorul nu dezvolta cuplu decat la sincronism.

A. Pornirea in asincron- pentru constructia tip colivie ( in rotor) - Aceasta este

metoda cea mai folosită în practică. În acest scop, rotorul prezintă o
înfăşurare plasată în tălpile polare sub forma unor bare cu inele frontale de
scurtcircuitare, sau chiar sub forma unor înfăşurări trifazate cu capetele
legate la trei inele pe care calcă perii legate în exterior la un rheostat

B. Pornirea cu frecventa variabila - În acest caz se foloseşte o sursă de

frecvenţă variabilă, începând din apropierea valorii 0. Maşina se excită
separat, iar statorul se conectează la sursa de frecvenţă variabilă şi tensiune
variabilă, aceste mărimi variind de la valoarea zero şi ajungând până la
valorile nominale.

C. Cu ajutorul uni motor auxiliar - (Această metodă de pornire presupune

antrenarea rotorului motorului sincron cu ajutorul uni motor auxiliar care
 trebuie să învingă cel puţin pierderile mecanice şi pierderile prin excitaţie,
având deci puterea de până la 10% din puterea nominală a motorului
sincron).

16. Reglajul vitezei motorului sincron

Se realizeaza doar prin modificarea frecventei.

Turatia rotorului nu se poate face nici din tensiune, nici din curentul de excitatie si nici nu se
paote schimba nuamrul de perechi de poli (ar insemna sa schimbam nr de poli si in stator si in
rotor).