Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Falultatea de Știinte Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

Referat la

„ Teoria economică II ”
cu tema:

„PIAȚA MONETARĂ ȘI
COMPONENTELE EI”

A elaborat:
St. grupei BA
A verificat: dr., conf. univ. Trusevici Alla

Bălți, 2018
 CUPRINS
INTRODUCERE .................................................................................................................................. 3
Capitolul I. ANALIZA TEORETICĂ A PIEȚII MONETARE ȘI COMPONENTELE EI ............... 4
1.1. Descrierea pieții monetare ......................................................................................................... 4
1.2. Piața interbancară și rolul ei pe piața monetară ......................................................................... 7
1.3. Instrumentele politicii monetare ................................................................................................ 8
Capitolul II. APLICAREA METODELOR CONCRETE DE ANALIZĂ A PIEȚII MONETARE ȘI
COMPONENTELE EI ....................................................................................................................... 11
2.1. Analiza modelului IS-LM ........................................................................................................ 11
2.2. Ofertă mare de valută pe piața monetară a Republicii Moldova ................................................. 14
CONCLUZII....................................................................................................................................... 16
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................ 17

2
 INTRODUCERE

Economia de schimb nu poate evolua fără existenţa unor mijlocitori ai schimbului, bunuri de
referinţă, în raport de care să se stabilească valoarea celorlalte bunuri şi servicii.
Banul este definit ca orice bun care mijloceşte schimbul de bunuri şi servicii. Astfel că bani
au constituit foarte multe bunuri de-a lungul dezvoltării umane, cum ar fi: scoicile, pieile, cerealele,
pietrele, metalele, hârtia, plasticul.
Pornind de la funcţiile monedei, masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată şi
de circulaţie, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat în cadrul unei economii. Într-o altă
accepţiune, masa monetară se prezintă ca o mărime eterogenă constând din totalitatea activelor care
pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor . Numeroasele
dezbateri privind definirea monedei s-au concentrat îndeosebi asupra formelor sale de existenţă şi
care trebuie incluse în structura masei monetare.
Moneda efectivă sau numerarul reprezintă activul cel mai lichid, putând fi transformat
imediat în bunuri şi servicii de către deţinătorii săi. Moneda efectivă este una din componentele
importante ale masei monetare; este moneda care circulă din mână în mână (moneda
manuală). Moneda de cont (moneda scripturală), respectiv disponibilităţile în conturi curente sau la
vedere probează acelaşi grad de lichiditate ca şi moneda efectivă.
Cantitatea de monedă emisă într-o economie s-a efectuat, de-a lungul timpului, în funcţie de
mai multe criterii. Iniţial, cantitatea de monedă din economie a fost proporţională cu cantitatea de
aur deţinută de banca centrală (întrucât înscrisurile monetare era total sau parţial convertibile în aur).
Apoi, masa monetară a trebuit să fie proporţională cu cantitatea de aur şi devize din
depozitele băncii centrale (în perioada în care numai dolarul american mai era parţial convertibil în
aur). Renunţarea la convertibilitatea în aur a dolarului a determinat considerarea unui nou criteriu
pentru stabilirea nivelului masei monetare: volum tranzacţiilor din economie sau volumul bunurilor
şi serviciilor finale produse de o ţară.

3
 Capitolul I. ANALIZA TEORETICĂ APIEȚII MONETARE ȘI COMPONENTELE EI
1.1.Descrierea pieții monetare
Formarea şi mişcarea masei monetare sunt în strânsă legătură cu cererea şi oferta de
monedă, ca elemente componente ale conţinutului pieţei monetare. Cererea de monedă reprezintă
acea cantitate de monedă pe care toate categoriile de persoane fizice şi juridice o solicită într-o
anumită perioadă de timp, având ca motivaţie utilităţile acesteia, date de funcţiile pe care le
îndeplineşte într-o economie. Având în vedere că structura masei monetare este reprezentată de mai
multe categorii de active monetare, grupate în funcţie de gradul lor de lichiditate, putem considera
că cererea de monedă este sinonimă cu ″preferinţa pentru lichiditate″. 1
Cererea de monedă depinde în primul rând de volumul operaţiunilor de achiziţionare a
bunurilor şi plată a serviciilor, precum şi de viteza de rotaţie a monedei. Această cerere se află în
raport direct proporţional cu volumul schimburilor (exprimate în preţuri) şi în raport invers
proporţional cu viteza de rotaţie a monedei, astfel:

M = PTV× ;
unde:
M - cantitatea de monedă cerută, necesară tranzacţiilor;
T - volumul fizic al tranzacţiilor;
P - preţul mediu al unei tranzacţii;
V- viteza de rotaţie a monedei (numărul mediu de operaţiuni de vânzare-cumpărare şi de
plăţi mijlocite de o unitate monetară, într-o anumită perioadă).
Din această relaţie se constată că într-o economie, cantitatea de monedă cerută de piaţă este
în funcţie de variaţia preţurilor, a volumului tranzacţiilor şi de viteza de circulaţie a monedei. Astfel:
- cererea de monedă creşte sau se reduce proporţional cu volumul tranzacţiilor, când nivelul
preţurilor şi viteza de circulaţie rămân constante;
- cererea de monedă creşte, crescând implicit masa monetară, când viteza de circulaţie scade
şi se reduce când viteza de circulaţie creşte;
- masa monetară se află în raport direct proporţional cu nivelul general al preţurilor, ceilalţi
factori rămânând constanţi.
În al doilea rând, cererea de monedă depinde de volumul vânzărilor pe credit, care
antrenează după sine plăţile scadente şi plăţile care se sting (compensează) reciproc între agenţii
economici ce-şi acordă reciproc credit comercial. Cererea de monedă este influenţată de

1
https://ru.scribd.com/doc/24722085/Piata-monetara
4
comportamentul agenţilor economici (atât persoane fizice cât şi juridice) faţă de monedă, manifestat
prin intensitatea înclinaţiei spre lichiditate.
Înclinaţia spre lichiditate are mai multe motivaţii, precum: motivul tranzacţiilor curente;
motivul precauţiei (cererea de bani pentru nevoi neprevăzute); motivul speculaţiei (cererea
speculativă de bani). Cererea de monedă se află şi sub influenţa ratei dobânzii, care reprezintă preţul
renunţării la suma lichidă. Dacă rata dobânzii scade sub o anumită limită (considerată minimă),
creşte cererea pentru bani lichizi care devin mai siguri dacă sunt transformaţi în componente
nemonetare ale averii. 2
Creşterea ratei dobânzii peste un anumit nivel reduce preferinţa pentru lichiditate, banii
putând fi utilizaţi pentru crearea de depozite bancare sau cumpărarea de active financiare.
Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă existentă într-o economie, la dispoziţia
utilizatorilor (populaţie şi agenţi economici), sub formă de numerar şi monedă scripturală.
Oferta monetară poate fi evidenţiată caflux şi ca stoc.
Ca flux, pe o anumită perioadă de timp, ea este egală cu produsul dintre masa monetară (M)
şi viteza de circulaţie a banilor (V).
Având în vedere ecuaţia cantitativă a banilor (M×V=T×P), rezultă că fluxul monetar este
egal cu fluxul real (T×P), respectiv cu produsul dintre cantitatea de bunuri obţinute şi
comercializate (T), într-o anumită perioadă şi preţul mediu al acestor bunuri (P).
Privită ca stoc, oferta monetară reprezintă în fapt masa monetară, adică ansamblul activelor
monetare sau instrumentelor băneşti existente într-o economie la un moment dat, destinate
achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii economiilor în vederea investiţiilor
şi a altor plasamente. Componentele majore ale ofertei monetare (numerarul şi moneda scripturală)
sunt puse în circulaţie prin mecanisme diferite. Numerarul, constituit din bancnote şi monede
metalice este emis de către o singură bancă, care reprezintă autoritatea monetară a naţiunii, adică
banca centrală (de emisiune).
Aceasta creează monedă sub formă de numerar prin următorul gen de operaţiuni:
- cumpărarea devizelor străine obţinute de agenţii economici în urma exporturilor de mărfuri
şi servicii; în schimbul devizelor achiziţionate, banca centrală emite monedă pe care o pune în
circulaţie;
- cantitatea de monedă din economie se poate diminua atunci când banca centrală vinde
devize străine agenţilor economici care efectuează operaţiuni de import;

2
https://conspecte.com/Macroeconomie/piata-monetara.html
5
 - credite de refinanţare acordate băncilor comerciale care au nevoie de sume suplimentare
pentru a face faţă retragerilor mai mari decât depunerile realizate în aceeaşi perioadă de timp;
- achiziţia de efecte publice (titluri de stat) precum bonuri de tezaur sau obligaţiuni, emise de
stat pentru acoperirea parţială a deficitului bugetar.
Creaţia monedei scripturale (de cont) este realizată de către băncile comerciale şi instituţiile
de credit, care, prin intermediul creditelor pe care le acordă agenţilor economici nebancari, susţin
oferta de monedă într-o economie, prin mecanismul multiplicatorului creditului.
Aşadar, oferta de monedă constă în punerea în circulaţie a instrumentelor monetare. Moneda
începe să existe din momentul în care părăseşte depozitele băncii centrale sau ale altor instituţii
bancare emitente şi îşi încetează existenţa când revine în depozitele băncilor. Oferta de monedă
scripturală este de regulă legată de operaţiunea de creditare, astfel că rambursarea unei datorii în
favoarea unei bănci echivalează cu o reducere a masei monetare, deci o scădere a ofertei.
Piaţa monetară este o piaţă specifică, în cadrul căreia se tranzacţionează moneda creată de
întregul sistem bancar. Pe această piaţă se confruntă cererea cu oferta de monedă, în funcţie de
preţul acesteia - dobânda. Într-o accepţiune mai restrânsă şi frecvent utilizată, piaţa monetară este
definită ca o piaţă a capitalurilor pe termen scurt, unde se întâlneşte cererea şi oferta de fonduri, din
partea agenţilor economici şi instituţiilor financiar-bancare.
Piaţa monetară asigură compensarea excedentului şi deficitului de lichidităţi prin oferta şi
cererea de credite pe perioade scurte de timp (până la un an). Pentru a înţelege mai profund, însă,
conceptul de piaţă monetară, este necesar a se face o analiză succintă a structurii acesteia, din punct
de vedere al relaţiilor diverse care iau naştere în cadrul acestei pieţe şi al participanţilor pe această
piaţă.
Astfel, în majoritatea ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată, piaţa monetară este compusă
din două segmente:
- piaţa scontului
- piaţa interbancară.
Fiecare dintre aceste segmente de piaţă poate fi o ipostază a pieţei monetare, care, nu este
altceva decât o piaţă a creditului pe termen scurt. De precizat că, în sens larg, piaţa
monetară cuprinde şi piaţa creditului (clasic), segment al pieţei ce se află uneori la confluenţa cu
piaţa capitalului.Piaţa scontului este segmentul pieţei monetare în cadrul căruia sunt efectuate
operaţiuni cu active financiare cu scadenţe scurte (titluri de credit pe termen scurt) precum: cambii,
bilete la ordin, bonuri de tezaur, cecuri, certificate de depozit, obligaţiuni pe termen scurt ş.a.

6
 Titlurile de credit sunt documente solemne având forme şi conţinut standardizate, care
reprezintă o obligaţie a unei persoane fizice sau juridice (debitor), de a plăti la o scadenţă
determinată o sumă de bani, împreună cu dobânda aferentă, unui beneficiar anume. Titlurile de
credit sunt transmisibile şi negociabile pe piaţa monetară, adică pot fi girate ori vândute şi
cumpărate înainte de scadenţă.
Vânzarea titlurilor la o bancă, înainte de termenul scadent şi încasarea sumei înscrisă pe
aceste titluri, diminuată cu dobânda ce revine băncii până la scadenţă, reprezintă operaţiunea de
scontare a titlurilor. Astfel, se asigură fonduri lichide înainte de termen necesare firmelor
participante la tranzacţiile economice.
Dobânda ce revine băncii se numeşte taxă de scont. La scadenţă banca primeşte suma
înscrisă pe document de la debitor. De asemeni, banca poate la rândul ei sconta titlurile respective la
banca centrală, înainte de scadenţă, operaţiune denumită rescontare.
Similar, banca centrală preia aceste titluri percepând o anumită dobândă numită taxă de
rescont (taxa oficială a scontului), care este mai mică decât taxa de scont (taxa rescontului este o
componentă majoră a taxei scontului). Prin această operaţiune băncile comerciale se refinanţează.
Titlurile de credit, precum cambiile, biletele la ordin, cecurile, mai sunt denumite şi efecte
comerciale sau instrumente de plată, ca urmare a rolului pe care îl au în stingerea anumitor obligaţii
băneşti născute din contractele economice încheiate între diverşi agenţi economici.
1.2.Piața interbancară și rolul ei pe piața monetară
Piaţa interbancară este un segment de piaţă specific, care reprezintă cadrul de desfăşurare
zilnică a raporturilor dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operaţiuni
reciproce. Băncile îşi acordă împrumuturi sau îşi rambursează creditele contractate
anterior.Totodată, băncile efectuează plăţi la ordinul clienţilor lor, titulari de depozite, către unele
bănci şi sunt beneficiare de încasări de la aceleaşi sau alte bănci. Astfel, din fiecare operaţiune
efectuată, o bancă devine creditoare sau debitoare faţă de altă bancă. 3
La sfârşitul unei zile de lucru, fiecare bancă, în parte, are în raport cu celelalte bănci o serie
de poziţii şi sume debitoare şi o serie de poziţii şi sume creditoare, fiind în consecinţă beneficiara
unui sold creditor sau titulara unui sold debitor. Interconectarea operaţiunilor dintre bănci face ca
între acestea să apară obligaţii reciproce, o bancă devenind în raport cu celelalte bănci, când
debitoare, când creditoare. În decursul timpului, s-a statornicit practica stingerii zilnice a obligaţiilor
reciproce dintre bănci, într-un cadru organizat sub egida băncii de emisiune.

3
https://conspecte.com/Macroeconomie/piata-monetara.html
7
 Negocierea disponibilităţilor necesare pentru stingerea obligaţiilor reciproce face obiectul
tranzacţiilor pe piaţa monetară interbancară.
Pe această piaţă apar zilnic două categorii de participanţi, ofertanţii de monedă şi solicitanţii
de monedă, care fac operaţiuni de decontări interbancare, prin intermediul caselor de compensaţii
interbancare (acestea sunt organizate şi funcţionează în cadrul Băncii Naţionale şi a sucursalelor
acesteia). Decontarea plăţilor poate avea loc şi în cadrul unor operaţiuni intrabancare, atunci când
acestea intervin între unităţile aceleiaşi societăţi bancare (centrală, sucursale, filiale, agenţii). 4
Ofertanţii de monedă sunt băncile titulare ale conturilor de disponibilităţi la banca de
emisiune, care au solduri creditoare. Întrucât depozitele de la banca de emisiune nu sunt purtătoare
de dobândă, titularele acestora (băncile) sunt foarte interesate să valorifice aceste disponibilităţi prin
acordarea negociată de credite pe piaţa interbancară.Solicitanţii de monedă sunt acele bănci care,
rămânând debitoare în raporturile cu alte bănci, caută resurse de acoperire contractând credite pe
termene foarte scurte. În derularea operaţiunilor pe piaţa monetară, banca de emisiune are un rol de
regulator.
Ea intervine în mod regulat, prin operaţii de open-market, care ajută satisfacerea cererilor de
lichidităţi, atunci când piaţa, considerată global, se manifestă ca solicitatoare de monedă centrală.
De asemenea, banca de emisiune are şi un rol creditor, constituindu-se ca ofertant de monedă
pentru băncile cu poziţii debitoare, prin operaţii de rescontare şi lombardare.
Conţinutul şi specificitatea pieţei monetare interbancare sunt puse în evidenţă de câteva
trăsături caracteristice:
- participanţii pe această piaţă sunt unităţile bancare;
- obiectul tranzacţiilor îl reprezintă disponibilităţile monetare ale băncilor exprimate în
moneda centrală;
- operaţiunile de negociere se desfăşoară zilnic, rareori la interval de două zile;
- termenele de acordare a creditelor interbancare sunt scurte şi foarte scurte (1-7 zile);
- creditele acordate sunt credite personale, de la bancă la bancă, bazate pe încredere reciprocă
şi cu riscuri reduse;
- dobânda practicată se stabileşte zilnic prin jocul curent al cererii şi ofertei de monedă.
1.3. Instrumentele politicii monetare
Instrumentele utilizate în influenţarea economiei sunt:
- instrumentele şi tehnicile de intervenţie indirectă,

4
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_4.1.3.html
8
 - instrumentele şi tehnicile de intervenţie directă sau reglementările bancare.
Tehnicile intervenţiei indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de
monedă limitând, pentru intermediarii monetari, accesul la lichiditatea băncii centrale. Tehnicile de
intervenţie globală şi indirectă se sprijină pe un triplu fundament:
- dependenţa sistemului bancar faţă de banca centrală,
- corelaţia existentă între volumul de credit şi nivelul activităţii economice,
- caracterul elastic al cererii de credit faţă de nivelul dobânzii.
Dintre instrumentele care aparţin acestui grup menţionăm: taxa scontului şi politica de open
market. De asemenea, sistemul rezervelor minime obligatorii se afirmă printre principalele
instrumente folosite pentru a impune astfel o utilizare predeterminată a activelor bancare.
Tehnicile de intervenţie directă asupra lichidităţii acţionează prin modificarea operaţiilor de credit ,
acţionează asupra unor sfere determinate a relaţiilor de credit, sprijinind deopotrivă liniile directoare
ale politicii economice, mai ales prin prisma intereselor însuşi sistemului bancar, funcţionalităţii şi
eficienţei sale.
Taxa scontului reprezintă dobânda uzuală pentru creditele acordate către banca de emisiune
în cadrul operaţiilor de rescontare. În cadrul economiei de piaţă există multiple valori ale dobânzii,
ţinând cont de diversitatea condiţiilor de creditare se formează o rată medie a dobânzii,dar toate
aceste diferite valori ale dobânzii se află la o distanţă dată de taxa scontului, astfel că la orice
modificare a ei, trebuie să varieze concentrat.
Poziţia taxei scontului în cadrul eşafodajului de dobânzi ale pieţei determină şi utilizarea ei
ca instrument al politicii monetare.În principal, acţiunea taxei scontului influenţează piaţa
capitalurilor, sfera creditului şi respectiv ritmul desfăşurării vieţii economice în ansamblul ei.Astfel,
scăderea taxei scontului determină diminuarea generală a dobânzilor, sporeşte eficienţa utilizării
creditelor pentru întreprinzători şi-i orientează în sensul dezvoltării activităţii lor pe baza angrenării
de capitaluri suplimentare. 5
Creşterea taxei scontului are ca urmare sporirea generală a dobânzilor, înrăutăţirea
condiţiilor de obţinere a creditelor şi duce la scăderea profiturilor pentru cei care utilizează capitaluri
suplimentare.
Manevrarea taxei scontului acţionează şi asupra capitalurilor străine.Scăderea taxei scontului
duce la emigrarea capitalurilor străine şi chiar a unor capitaluri indigene, lăsând sarcina înviorării

5
https://www.bnm.md/ro/categories/piata-valutara
9
numai pe seama capitalurilor interne rămase. Creşterea taxei scontului atrage în ţară capitaluri
străine.
Efectele manevrării taxei scontului asupra afluxului şi refluxului capitalurilor străine implica
recurgerea la această metodă în scopul eliberării balanţei de plăţi.
Creşterea taxei scontului atrage o invazie a capitalurilor străine şi are momentan un efect
binefăcător în echilibrarea balanţei de plăţi. Afluxul capitalurilor poate însă veni în contradicţie cu
conjunctura dezvoltării economice la aceeaşi dată şi cu obiectivele politicii economice şi de credit.
Rescontul se poate defini, pentru banca de emisiune, ca o achiziţie fermă, cu plata imediată,
a unor creanţe, în termen, prezentate de băncile comerciale.Un regim similar au şi pensiunile,
respectiv achiziţiile însoţite de angajamentul de răscumpărare la un anumit termen a creanţelor de
către banca prezentatoare.
Operaţiunile de rescontare se caracterizează prin trăsături proprii semnificative: 6
- se desfăşoară pe baza unei rate a dobânzii fixe, stabilite de către banca de emisiune,
cunoscute în prealabil, a cărei valabilitate este de durată, nivelul acesteia fiind determinant în
orientarea băncilor solicitante;
- iniţiativa operaţiunilor şi oportunitatea lor sunt hotărâte de băncile comerciale, banca de
emisiune, având un rol pasiv de a răspunde acestor solicitări;
- furnizează la nevoie lichidităţi băncilor comerciale.
Politica operaţiilor la piaţa liberă (open market ) este istoric însoţitoarea firească a politicii
de rescont, ambele avându-şi originea în economia engleză, unde se foloseau complementar pentru
asigurarea sensului dorit de evoluţia lichidităţii, creditului şi dobânzii.
Trăsăturile specifice ale operaţiilor la piaţa liberă sunt:
- nivelul dobânzii practicate, variază în funcţie de evoluţia pieţei şi îndeosebi sunt
determinate de orientarea pe care banca centrală doreşte să o impună;
- în desfăşurarea operaţiunilor banca centrală are un rol activ. Acesta iniţiază alimentarea
pieţei monetare cu lichidităţi, în special prin oferte proprii;
- operaţiile pe piaţa liberă au un dublu sens. În timp ce operaţiile de rescont se limitează
numai la alimentarea cu lichidităţi a băncilor comerciale, operaţiile la piaţa liberă permit băncii de
emisiune, deopotrivă să acorde credite, dar să şi împrumute, reducând astfel lichidităţile băncilor şi
prin aceasta ale economiei naţionale;Astfel, politica open market este intervenţia băncii centrale
pe piaţa monetară, zisă piaţă liberă sau deschisă ( faţă de alte pieţe ale creditului din economie care

6
http://bnm.org/ro/content/piata-valutara-numerar-republicii-moldova
10
sunt tot mai mult sau mai puţin controlate) pentru a creşte sau diminua lichidităţile agenţilor ce
operează pe această piaţă, deci posibilităţile lor de acordare a creditului şi de creaţie a monedei
scripturale.
În derularea ei, politica monetară trebuie să tină cont de acţiunea sistemului bancar, care
reprezintă şi exprimă nevoile economiei, şi de acţiunea tezaurului, care reprezintă şi exteriorizează
cerinţele statului.
Domeniul de acţiune este totodată larg cât şi foarte precis. Prin monedă, prin reglarea
cantităţii de monedă, se acţionează pentru a controla lichiditatea şi a satisface nevoile economiei.
Obiectivele politicii monetare se confundă cu cele ale politicii economice, pentru realizarea cărora
aceasta acţionează ca un instrument.
Astfel în formularea ei deplină, politica monetară poate fi definită ca ansamblul intervenţiilor
băncii centrale sau autorităţilor monetare care se efectuează asupra lichidităţii economiei, în scopul
de a contribui, prin utilizarea tehnicilor sau instrumentelor monetare la realizarea obiectivelor
economice.
Politica monetară ca şi cea fiscală urmăreşte 4 scopuri:
- asigurarea angajărilor,
- stabilitatea preţurilor,
- rată adecvată a schimbului valutar,
- rată înaltă a creşterii economice.
Pentru realizarea acestor obiective autorităţile monetare iau în considerare patru categorii
de constrângeri:
- prevenirea panicii financiare,
- evitarea instabilităţii excesive a ratei dobânzii,
- revenirea anumitor sectoare ale economiei să suporte povara politicii restrictive
- câştigarea şi menţinerea încrederii investitorilor străini.
Capitolul II. APLICAREA METODELOR CONCRETE DE ANALIZĂ A PIEȚII MONETARE ȘI
COMPONENTELE EI
2.1. Analiza modelului IS-LM
Modelul IS-LM, de asemenea cunoscut sub denumirile de modelul Hicks-Hansen și modelul
echilibrului dublu sau simultan, este un model economic elaborat de economiștii John
Hicks și Alvin Hansen în baza teoriei macroeconomice keynesiene. Acest model operează cu
mărimi economice agregate (nivelul ratelor dobânzii, volumul total de producție, cheltuielile
publice, masa monetară etc.).

11
 Modelul IS-LM a apărut pentru prima dată la Conferința Econometrică petrecută la Oxford
în septembrie 1936. Roy Harrod, John Hicks și James Meade au prezentat articole conținând modele
matematice ale "Teoriei generale a folosirii mâinii de lucru, dobânzii și banilor" lui John Maynard
Keynes. Mai târziu Hicks a prezentat modelul său în "Mr. Keynes and the Classics: A Suggested
Interpretation" sub denumirea de IS-LM.
Deși chiar Hicks a recunoscut că modelul a scăpat anumite idei importante ale teoriei
keynesiene, acest model este o bună aproximare în înțelegerea lumii reale și rămâne a fi paradigma
dominantă în manuale universitare.
În contextul acestui model, echilibrul economic este privit ca echilibru pe două piețe:
• piața bunurilor și serviciilor
• piața monetară (sau piața banilor)
Grafic modelul este reprezentat ca intersecția a doua linii/curbe, numite IS și LM.

Principalele mărimi variabile ale modelului sunt:

• nivelul ratelor dobânzii — notat prin r

• venitul național — notat prin Y
Modelul IS-LM este luat în considerare într-un context neoclasic, aceasta însemnând că se
pornește de la salarii flexibile.
Piața bunurilor și serviciilor (Curba IS)
Curba IS ("Curba investițiilor egale cu economisirile") reprezintă toate combinațiile posibile
dintre venit și rata dobânzii care echilibrează piața bunurilor și serviciilor. Această piață se află în
stare de echilibru atunci când oferta agregată (volumul de producție fabricată într-o perioadă) este
egală cu cererea agregată (suma cheltuielilor tuturor agenților economici planificate pentru această
perioadă).Denumirea IS este istorică (engl. Investment-Savings -- investiții-economii), inițial curba
IS reprezenta condiția de echilibru ca egalitate a investițiilor și economisirilor. In ambele cazuri, în
stare de echilibru suma cheltuielilor agregate efective se va egala cu suma cheltuielilor planificate
(sau dorite), fără a provoca modificări neprevăzute în mărimea stocurilor de mărfuri.
Funcția de consum
Cheltuielile de consum depind de doi factori importanți:
- venitul disponibil (diferența dintre venitul național și suma impozitelor achitate din el).
Această dependență este pozitivă poate fi măsurată prin inclinația marginală spre consum, care
arată ce parte din fiecare unitate monetară câștigată suplimentar va fi cheltuită pentru consum. De
regulă, economiile țărilor dezvoltate se caracterizează prin valori mai mici ale lui IMC.
12
 - rata dobânzii (în primul rând, rata achitată pentru depozite bancare și rata dividendului
pentru acțiuni), care reprezintă remunerarea pentru renunțarea la consum curent în favoarea
economisirii. Această dependență este negativă, adică majorarea ratelor dobânzii descurajează
consumul. Deoarece sensibilitatea consumului la modificarea ratelor dobânzii este foarte mică,
această dependență este deseori ignorată.
Modelul IS-LM tratează cheltuielile publiceși impoziteleca fiind variabile exogene, adică
determinate în afara modelului.Modificarea lor reflectă politica bugerară și fiscală a statului.
Sectorul extern
Pentru simplicitate, modelul IS-LM presupune că economia națională este una închisă,
respectiv nu există exporturi și importuri.
Piața monetară (Curba LM)
Curba LM ("Curba cererii pentru mijloace lichide egale cu masa monetară") reprezintă toate
combinațiile posibile dintre venit și rata dobânzii care echilibrează piața banilor. Această piață se
află în stare de echilibru atunci când oferta de bani (cantitatea de mijloace bănești, sau masa
monetară, în circulație) este egală cu cererea de bani (cantitatea de bani, de care agenții economici
au nevoie).
Teoria de preferință a lichidității
Curba LM se bazează pe ipoteza lui Keynes, potrivit căreia agenții economici au trei motive
de a păstra activele sale:
Motivul tranzacțiilor -- la creșterea volumului de producție, respectiv venitului național,
economia are nevoie de o masă monetară mai mare pentru a facilita tranzacțiile de vânzare-
cumpărare.
Motivul speculației - dacă ratele dobânzii sunt mai mici decât nivelul "normal", perceput de
agenții economici, aceștea vor anticipa creșterea lor în viitor și vor amâna plasarea mijloacelor
bănești (cumpărarea de valori mobiliare sau constituirea depozitelor bancare), stimulând astfel
cererea de lichidități.
Motivul precauției - pe lângă mijloacele necesare tranzacțiilor planificate, orice agent
economic păstrează o anumită sumă de bani pentru tranzacții neprevăzute.
Cantitatea de lichidități cerută depinde de:
- venit (Y) - cu creșterea venitului crește cererea de bani pentru tranzacții;

13
- rata dobânzii (r) -cu creșterea ratelor dobânzii agenții economici transformă lichiditățile sale în
active generatoare de dobândă (obligațiuni sau depozite bancare), micșorând astfel cererea
speculativă de bani.

.
Figura 1.Modelul IS-LM
Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Modelul_IS-LM
2.2.Ofertă mare de valută pe piața monetară a Republicii Moldova
În luna august 2016, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților
economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 159,5%, comparativ cu
147,7% în luna iulie 2016,.
Potrivit unui raport al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în raport cu luna precedentă,
oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a majorat cu 62 milioane de dolari sau cu 39,9%, în
timp ce cererea netă de valută din partea agenților economici a înregistrat o creștere mai mică, de
31.1 milioane de dolari, sau de 29.6%.
BNM a cumpărat peste 94 de milioane de dolariPe fundalul acestui excedent de valută, BNM
a realizat intervenții de procurare pe piața interbancară locală în sumă de 94.4 milioane de dolari. 7
Oferta de valută de la persoanele fizice continuă să crească pe fondul unei majorări mai lente
a cererii venite din partea agenților economici. Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat astăzi
că în august oferta a crescut cu 60 milioane de dolari SUA sau cu 39,9 la sută față de luna
precedentă, în timp ce cererea netă de valută a fost cu 29,6 la sută mai mare decît în iulie.
Pe fundalul unui excedent de valută, BNM a realizat intervenții de procurare pe piața
interbancară locală în sumă de 94,4 milioane de dolari SUA.

7
http://unimedia.info/stiri/Oferta-mare-de-valuta-pe-piaa-monetara-a-Republicii-Moldova-94734.html
14
 Potrivit BNM populația a vândut în luna august valută în sumă echivalentă cu 309,3 milioane
de dolari cu peste trei ori mai mult decât a cumpărat.
În condițiile excesului de valută în luna august 2016, cursul monedei naționale în raport cu
dolarul american a rămas practic neschimbat față de sfârșitul lunii iulie 2016, iar cursul mediu s-a
apreciat nesemnificativ, cu 0,2%, de la 19.8136 lei în luna iulie la 19.7701 în luna august.
Cât despre structura valutară a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea cea
mai mare a revenit în continuare monedei unice europene (72.4%), urmată de dolarul SUA (14.9%)
și rubla rusească (11.0%).

15
 CONCLUZII

Constituind o formă clasică a politicii conjuncturale, politica monetară , poate fi definită ca

ansamblude intervenţii ale autorităţilor monetare (Banca Naţională şi Trezorerie) asupra masei
monetare şi asupraactivelor financiare, în scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor
şi instrumentelor monetare, larealizarea obiectivelor economice fundamentale.
Politica monetară semnifică posibilitatea de a influenţa nivelul de activitate economică şi
preţurile prinintermediul volumului şi costului monedei.
Pe plan intern ,prin reglarea cantităţii de monedă, se urmăreşte stabilitatea preţurilor, deplina
ocupare aresurselor de muncă, expansiunea economică etc.
Pe plan extern ,politica monetară urmăreşte echilibrarea balanţei de plăţi şi stabilizarea
cursului valutar. Majorarea volumului de monedă prin injectarea de mijloacede plată stimulează
sporirea producţiei de bunuri şi servicii, facilitează relansarea economică, datorită roluluiactiv,
incitativ, al monedei. O majorare prea rapidă a masei monetare poate antrena dezechilibre în
lanţ.Experienţa actuală pe plan mondial evidenţiazăeficacitateaşi necesitatea politicii monetare în
proceselede macrostabilizare. Toate politicile de asanare economică au utilizat instrumentele
monetare, cu mai multsucces în ceea ce priveşte combaterea inflaţiei, dar cu efecte mai
puţin favorabile asupra economiei reale.
Dacă politica monetară vizează, ca orice politică economică, realizarea unor obiective
generale(creştere economică, ocupare deplină, stabilitatea preţurilor, echilibrul balanţei
de plăţi), ea are însă şiobiective proprii:realizarea unui nivel optim al creşterii monetare
(a cantităţii de monedă), menţinerea unui nivelstimulativ al ratei dobânzii şi apropierea unui
nivel adecvat al cursului de schimb (cursului valutar).

16
 BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Modelul_IS-LM
2. https://conspecte.com/Macroeconomie/piata-monetara.html
3. https://ru.scribd.com/doc/24722085/Piata-monetara
4. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_4.1.3.html
5. https://www.bnm.md/ro/categories/piata-valutara
6. http://unimedia.info/stiri/Oferta-mare-de-valuta-pe-piaa-monetara-a-Republicii-Moldova-
94734.html

17