Acum 20 de ani, pe 26 mai

2000,prin Hotărârea
Consiliului Judeţului,
Teatrului Dramatic Galaţi i
se atribuia numele actriţei
Fani Tardini. Propunerea a
fost susţinută de „istoricul
Galaţilor”, regretatul Paul
Păltănea, care a reuşit s-o
impună chiar cu preţul
demisiei din comisia special
alcătuită pentru botezul
instituţiei. Motivaţia
susţinerii: Fani Tardini a fost
cea care a întemeiat în
oraşul nostru prima trupă
stabilă de teatru românesc.
A fost o actriţă importantă,
care chiar a pierdut,
dedicându-se Galaţiului, din
gloria naţională câştigată pe
scenele Capitalei, prin
decizia de a juca şi de a
organiza teatrul aici! Ne-a
ales oraşul pentru a
întemeia Teatrul care ne
lipsea! A tradus teatru, a
fost descoperitoare de
talente şi profesoară. Pe
marea actriţă Aristizza
Romanescu a descoperit-o
la Galaţi, într-o «cafenea
cântândă»…
 Istoricul Paul Păltănea
nota în cartea sa „Istoria
oraşului Galaţi”: "La 6
octombrie 1859, artista Fani
Tardini, până atunci în trupa
lui M[ihail] Pascaly,
înfiinţează o trupă proprie.
La Galaţi joacă în 26 iunie
1860”. În amfiteatrul
construit de Belle în via lui
Filatoff de pe Calea
Domnească, acum
„Parfumul teilor”, a început
cu o dramă a lui Dumas. Un
real succes!
S-a stabilit definitiv la
Galaţi în 1872, alături de
actorul Alexandru
Vlădicescu, iar compania
fraţilor Vlădicescu apare de
acum în presă drept „trupa
de teatru românesc a
doamnei Fany Tardiny”,
directoare într-o lume
conservatoare, a
bărbaţilor…
Împreună cu Alexandru
îşi ia în 1872 o casă pe
strada Cuza, la nr. 50, casă
din păcate dispărută.
Celebra actriţă Aristizza
Romanescu ne lasă poate
unicul portret al actriţei Fani
Tardini: „impunătoare,
inteligentă, cultă. Cunoștea
5-6 limbi străine. La curent
cu piesele teatrale străine.
Voce gravă, figură şi, mai
ales, ochi de mare expresie.
Juca şi în melodramele
mari, ca Maria Tudor, şi în
comedii, ca cele din
repertoriul lui Alecsandri -
printre care Partida de
concină va rămâne neuitată.
A fost directoare de trupă
ani întregi. Bună, plină de
slăbiciune. Nu invidia
talentul altora. Între Fanny
Tardiny, Nini Valery şi cei
doi Vlădiceşti începui a
căpăta conştiinţa meseriei”,
scria Aristizza, ajunsă una
dintre vedetele ţării.
 Fani Tardini a întemeiat
teatrul din oraşul nostru, în
care a trăit şi jucat 30 de ani
şi din care a pornit turnee
spre alte colţuri de ţară.
Alecsandri i-a încredinţat un
rol într-o piesă unică în
cariera sa: „Concina”. O
piesă de salon, în genul
celor franţuzeşti, cum nu se
mai scriseseră în România.
Autorul credea că numai
Fani putea duce rolul de
compoziţie. Succesul lui
Fani în această piesă a fost
consemnat în „Timpul” de
cronicarul Eminescu, fostul
sufleur în trupa ei. La 16
ani, bolnav de teatru, Mihai
Eminescu a fugit de la
şcoală cu trupa, iar oda sa
„La o artistă” a fost
considerată, se pare greşit,
ca dedicată lui Fani.
Credem că, fără îndoială,
numele acestei mari actriţe
care a marcat într-un mod
evident începuturile teatrului
în urbea noastră merită cu
prisosinţă locul cel mai
privilegiat în constiinţa
culturală pe care Teatrul
Dramatic este dator să o
păstreze vie.