Sunteți pe pagina 1din 47

Referat obezitate

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli


cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc.
Ea este caracterizata printr-un exces de tesut adipos. In mod normal organismul
barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar organismul femeilor un
procent de 25 - 30 % de tesut adipos.
Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza
IMC - indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime 2, astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m 2


 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m 2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m 2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m 2 au fost
definiti ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 -
26 kg/m2 pentru femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala
(IMC) sub 18 kg/m2 prezinta diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat
(la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal
sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta
soldului. Toti acesti parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin
ajustarea valorilor IMC (indicele de masa corporala).Datele statistice arata un procent
de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in Europa. In tarile europene rata
obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul
femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si
cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.
Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi
 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala
si subcutanata
 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora.


Obezitatea centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se
asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune
si cancer.
S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de
mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul
scazut de educatie. Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale,
proces reversibil dupa renuntarea la fumat.Prevalenta obezitatii este crescuta
suplimentar in anumite grupuri etnice datorita obiceiurilor alimentare (preparate
alimentare cu continut crescut caloric si scazut vitaminic) si particularitatilor climaterice
(sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume). Urbanizarea,
obligatoriu insotita de industrializare, este trasatura definitorie a unei societati
predispuse la obezitate. In societatea moderna, excesul ponderal are o prevalenta
ingrijoratoare.

Cauzele obezitatii
-includ stresul cotidian, lipsa educatiei, alimentatia hipercalorica tip fast-food,
consumul crescut de alcool. Mai importanta decat toate acestea pare insa scaderea
gradului de activitate fizica.
Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de
personalitate, pot constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari
de comportament alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt : gustari
interprandiale cu un bogat continut caloric, ingestie crescuta si frecventa de dulciuri,
aport alimentar crescut dupa ora 19, episoade de foame exagerata ce conduc la
ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta de timp, bulimia, hiperfagia, consum
crescut de alcool, care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza ca factor
favorizant al obezitatii.
Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :
 habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)
 fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina,


lactatie sau menopauza.Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati
in tratamentul obezitatii (hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului
polichistic etc.).O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand
castigul ponderal, fara sa determine un surplus ponderal important (cu exceptia
corticoizilor) : blocanti β adrenergici, steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele
contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice, antiepileptice, antipsihotice,
antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele administrate impropriu.
Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre
energia de aport (valoarea calorica a alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice
(energia consumata in activitatea fizica si metabolismul bazal, termogeneza,
prelucrarea alimentelor ingerate).Cheltuiala energetica de repaus este data de
metabolismul bazal, efectul termic al alimentelor (actiunea dinamica specifica a
acestora), procesul de crestere si termogeneza de adaptare la cald si frig.
Metabolismul bazal reprezinta energia necesara
mentinerii functiilor vitale si homeostaziei in conditii de repaus absolut : activitate
nervoasa, cardiaca, respiratorie, musculara, osmotica, sinteza compusilor organici. El
reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica. Valoarea metabolismului bazal la
adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica 1680 kcal pe zi pentru o greutate de 70
kg. O scadere minima in timp a metabolismului bazal poate determina pe termen lung
un castig ponderal apreciabil. Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal
scade cu 2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul caloric pentru procesul de crestere
este redus la 1 % din cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre favorizeaza
excesul ponderal in conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.
Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara
digestiei si absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in
perioada actului alimentar. Reprezinta 10 % din consumul energetic zilnic.
Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a
temperaturii corpului si este dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului
adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape
toate sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt :
hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita,
accidentele vasculare cerebrale, insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-
articulare sunt : gonartroza, coxartroza si sindromul trofostatic din post-menopauza.
Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in patogenia
diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase


beneficii

 scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade


cu 44 % decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
 scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia
bazala cu 30 - 50 %, scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
 scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg
componenta sa diastolica
 scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu
20 - 40 % trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
 se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli
cardiovasculare
 se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
 creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social

Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

 sarcina si perioada de lactatie


 tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu
dureros, nefropatiile cronice, colestaza, sindromul de malabsorbtie, guta
 anorexia nervoasa, depresia
 greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii corporale la
care tinta terapeutica este mentinerea unei greutati stabile

Obtinerea greutatii dorite presupune o dieta hipocalorica, corectia tulburarilor de


comportament alimentar, exercitiu fizic, farmacoterapie, interventii chirurgicale etc.
Tipul de dieta trebuie sa fie ales in functie de aderenta pacientului, patologia
asociata si obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei diete hipocalorice
constau in : limitarea consumului alimentar in afara meselor, evitarea alimentelor cu
densitate calorica mare, mese mici si fractionate, stoparea fumatului si un consum
scazut de alcool. In general, se recomanda o dieta cu deficit de 500 kcal/zi fata de
aportul alimentar anterior, estimandu-se o scadere ponderala cu 5 - 10 % din greutatea
initiala intr-o perioada de 3 luni. Structura dietei va consta in 55 - 60 % glucide, 25 - 30
% lipide si 12 - 17 % proteine. Se va interzice consumul de alcool. Aportul de fibre
alimentare va fi de cca 30 gr. si de sare sub 6 gr. (adaptat la valorile tensionale).
Activitatea fizica este un element terapeutic de prima importanta care
trebuie, totusi, individualizat si adaptat la patologia asociata. Efortul fizic potenteaza
scaderea in greutate indusa de dieta hipocalorica, reduce insulinorezistenta si diminua
masa adipoasa intraabdominala. S-a observat ca activitatea fizica limiteaza reducerea
masei musculare indusa de unele diete hipocalorice. Numeroase studii au aratat ca
activitatea fizica reduce simptomatologia si riscurile tuturor comorbiditatilor. In general,
se recomanda efectuarea de exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o durata
de 30 - 60 minute si o intensitate de 50 - 70 % din capacitatea individuala de efort.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei


nefarmacologice nu s-a reusit obtinerea greutatii corporale stabilite. Substantele
antiobezitate pot fi prescrise numai de medicul specialist.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in


urmatoarele situatii extreme :
 indicele de masa corporala (IMC) este peste 40 kg/m 2
 indicele de masa corporala (IMC) este peste 35 kg/m 2 in prezenta complicatiilor
medicale ale obezitatii
 insuccesul metodelor de scadere sau mentinere a greutatii aplicate timp de un an
 existenta unor complicatii medicale (apnee obstructiva de somn, esofagita de
reflux severa, artrita invalidanta) ce necesita o scadere rapida in greutate.

Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în
exces, astfel încât poate avea un efect advers asupra sănătății, ducând la osperanță de
viață redusă și/sau probleme de sănătate. [1][2] Oamenii sunt considerați obezi atunci
când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei
persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată
în metri, este mai mare de 30 kg/m2.[3]Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în
special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri
de cancer, osteoartrită[2] șiastm[4][2][5]. În cele mai multe cazuri, obezitatea este provocată
de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și
o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele principale sunt genele,
afecțiunileendocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce
susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă
se îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai
multă energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate
crescută.[6][7]Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul
obezității. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului
de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea
consumului de fibre alimentare. Se pot lua medicamente împotriva obezitățiipentru a
diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii, împreună cu o dietă potrivită. În cazul
în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela la
un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce volumul
stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării
de sațietate și la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din
alimentație.

Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în


exces, putând avea un efect advers asupra sănătății. [1]Este definită prin
intermediul indicelui de masă corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva
distribuției de grăsime viaraportul talie-șold și totalitatea factorilor de risc
cardiovasculari.[12][13] IMC este legat îndeaproape atât de procentul de grăsime
corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.[14]

O persoană „super obeză” cu un IMC de 47 kg/m2: greutate 146 kg (322 lb), înălțime


177 cm (5 ft 10 in)
La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și adolescenți
obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în conexiune cu un grup istoric
normal, astfel încât obezitatea reprezintă un IMC mai mare decât 95 centilă.
[15]
 Informațiile de referință pe care s-au bazat aceste centile datează din 1963 până în
1994, așadar nu au fost afectate de creșterile recente în greutate. [16]

IMC Clasificare

< 18.5 subponderal

18.5–
greutate normală
24.9

25.0–
supraponderal
29.9

30.0–
obezitate clasa I
34.9

35.0–
obezitate clasa II
39.9
≥ 40.0   obezitate clasa III  
]Efecte asupra sănătății
Greutatea corporală în exces este asociată cu diverse afecțiuni, în
special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, apnee obstructivă de somn,
anumite tipuri de cancer,osteoartrită[2] și astm[4][2][5]. Drept urmare, obezitatea poate
reduce speranța de viață.[2]

Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi


prevenite la nivel mondial.[10][21][22] Studii americane și europene efectuate la
scară largă au arătat că riscul de deces este cel mai mic la un IMC de 20–
25 kg/m2[20][23] la nefumători și de 24–27 kg/m2 la fumători, riscul crescând odată
cu schimbările în oricare direcție.[24][25] Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu
orată a mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16 ani. [26] În
Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la 111,909 până la
365,000 de decese anual,[2][22] în timp ce în Europa 1 milion (7,7%) de decese
sunt atribuite greutății excesive.[27][28] În medie, obezitatea reduce speranța de
viață cu șase până la șapte  ani:[2][29] un IMC de 30–35 reduce speranța de viață
cu doi până la patru ani,[23] în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce
speranța de viață cu 10 ani.[23]
Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale.
Aceste patologii asociate sunt întâlnite cel mai frecvent însindromul metabolic,
[2]
 o combinație de tulburări medicale care include: diabetul zaharat de tip
2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin crescut șinivelul crescut al
trigliceridelor.

Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de


aceasta în mod indirect, prin mecanisme care au o cauză comună, precum
alimentația greșită sau un stil de viață sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și
afecțiunile specifice variază. Una dintre cele mai puternice legături este cea
cu diabetul de tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64% din cazurile
de diabet la bărbați și a 77% din cazuri la femei. [31]
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care
pot fi atribuite efectelor creșterii masei adipoase (cum suntosteoartrita, apneea
obstructivă în somn, stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii
numărului celulelor adipoase (diabet,cancer, afecțiuni cardiovasculare, steatoză
hepatică nealcoolică).[2][32] Creșterea grăsimii corporale afectează răspunsul
organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină. Acumularea
grăsimii generează, de asemenea, o stare proinflamatorie[33][34] și o
stareprotrombotică.[32][35]

Domeniu medical Afecțiune Domeniu Afecțiune


medical
 cardiopatie
ischemică:[36] angin
ă și infarct
 vergeturi[3
miocardic 8]
 insuficiență
 acantoza
cardiacă
nigricans[38]
congestivă[2]
 limfedem[3
 tensiune 8]
Dermatologie
Cardiologie arterială ridicată[2]
 celulită[38]
 niveluri
 hirsutism[3
anormale ale 8]
colesterolului[2]
 intertrigo[3
 tromboză 9]
venoasă
profundă și embolie
pulmonară[37]
 diabet zaharat[2]
 sindromul
 boala de
polichistic ovarian[2]
reflux
 tulburări menstr
gastroesofag
uale[2]
ian[2][41]
EndocrinologieșiRepr  infertilitate[2][40]
Gastrointestin  steatoză
oducerea asistată  complicații în al hepatică[2]
medical timpul sarcinii[2][40]
 colelitiază 
 malformații
(calculi în
congenitale[2] vezica
 moartea biliară)[2]
intrauterină a
fătului[40]
Neurologie  accident Oncologie[48]  sân, ovari
vascular cerebral[2] an
 meralgie  esofagian
parestezică[42] , colorectal
 migrene[43]  ficat, panc
 sindromul reatic
tunelului carpian[44]  vezica
 demență[45] biliară, stoma
 hipertensiune c
intracraniană  endometri
idiopatică[46] al, cervical
 scleroză  prostată, r
multiplă[47] inichi
 limfom
non-Hodgkin, 
mielom
multiplu
 apneea
obstructivă în
somn[2][5]
 sindromul
de
 depresie la hipoventilație
femei[2] asociată
Psihiatrie Respirologie
 stigmatizare soc obezității[2][5]
ială[2]  astmă[2][5]
 complicați
i crescute în
timpul aneste
ziei
generale[2][7]
 disfuncție
erectilă[52]
 gută [49]
 incontinen
 mobilitate ță urinară[53]
redusă [50]
 insuficienț
Reumatologieși Orto Urologie șiNef
 osteoartrită[2] ă renală
pedie rologie
 dureri în zona cronică[54]
inferioară a  hipogona
spatelui [51]
dism[55]
 penis
îngropat[56]
[ La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC cuprins
între 30,0 și 34,9 s-a înregistrat o mortalitate mai redusă decât în rândul celor cu
o greutate normală. Acest lucru a fost atribuit faptului că, deseori, pacienții pierd
din greutate pe măsură ce devin tot mai bolnavi. [59] Constatări similare au fost
făcute și în alte tipuri de boli cardiace. Persoanele încadrate în gradul 1 de
obezitate și care suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai mare a altor
probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de asemenea,
suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în grade de obezitate
mai mari, riscul unor evenimente ulterioare este crescut. [60][61] Nici chiar după
ointervenție de bypass coronarian nu s-a observat o creștere a mortalității la
persoanele supraponderale și obeze.[62] În urma unui studiu, s-a constatat că
rata de supraviețuire mai bună s-ar putea explica prin tratamentul mai agresiv pe
care persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac. [63] În urma altui
studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala pulmonară obstructivă
cronică (BPOC) la persoanele cu BAP, beneficiul obezității nu mai există .
Cauze
Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se
explică printr-o combinație de consum excesiv de calorii și lipsa activității fizice.
[64]
 Situațiile cauzate în principal de ereditate, motive medicale sau boli psihice
sunt limitate.[65] De fapt, se crede ca la nivel social cazurile de obezitate au
crescut ca urmare a unui regim alimentar accesibil și savuros, [66]a dependenței
din ce în ce mai mari de mașină și a mecanizării.[67][68]
O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii obezității:
(1) odihnă insuficientă, (2)disruptori endocrini (substanțe poluante din mediu ce
interacționează cu metabolismul lipidic), (3) o variabilitate scăzută a temperaturii
mediului înconjurător, (4) diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta
de mâncare, (5) consumul crescut de medicamente care duc la creșterea în
greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri proporționale în grupuri etnice
și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7) sarcina la o vârstă mai
înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție către obezitate infantilă), (8)
factori de risc epigenetici transmiși din generație în generație, (9) selecția
naturală pentru un IMC mai mare, și (10) mariajul asortativ ce duce la o
concentrație ridicată a factorilor de risc pentru obezitate (acest lucru ar duce la
creșterea numărului de persoane obeze prin creșterea discrepanțelor în greutate
dintre oameni).[69] Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin influența
acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a obezității, acestea
sunt încă neconcludente, iar autorii afirmă că acestea au probabil o influență mai
mică decât cele prezentate în paragraful anterior.

Obezitatea reprezintă o caracteristică importantă a câtorva sindroame,


precum sindromul Prader-Willi,sindromul Bardet-Biedl, sindromul
Cohen și sindromul MOMO. (Termenul „obezitate non-sindromică" este uneori
utilizat pentru a exclude aceste afecțiuni.) [101] La persoanele cu debut precoce al
obezității severe (definit printr-un debut înainte de vârsta de 10 ani și un indice
de masă corporală cu o abatere standard de trei ori mai mare decât valoarea
normală), 7% dintre cazuri prezintă o mutație punctiformă la nivelul ADN-ului. [102]
Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin asupra
genelor specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu ambii părinți obezi erau
ei înșiși obezi, spre deosebire de mai puțin de 10% dintre copiii ai căror părinți
aveau o greutate normală.[103]
Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe parcursul
evoluției umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate. Capacitatea de a
profita de rarele perioade de abundență prin depozitarea energiei sub formă de
grăsime ar reprezenta un avantaj în perioadele în care disponibilitatea hranei
variază foarte mult, persoanele cu rezerve mai mari de grăsime având mai multe
șanse să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă parte, această
tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o societate care dispune de
rezerve constante de hrană.[104] Această teorie a primit numeroase critici, dar, pe
de altă parte, au fost propuse și alte teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului
genetic și ipoteza fenotipului prosperității

Alte afecțiuni
afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice utilizate pentru
tratarea acestora, pot crește riscul apariției obezității. Afecțiunile medicale care
cresc riscul apariției obezității includ anumite sindroame genetice rare
(menționate mai sus), precum și anumite afecțiuni congenitale sau
dobândite: hipotiroidism, sindrom Cushing, deficiența hormonului de
creștere[107] șitulburări alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă.[2] Cu toate
acestea, obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează
în DSM-IVR ca boală psihică.[108] Riscul supraponderalității și obezității este mai
ridicat la pacienții care suferă de tulburări psihice, față de persoanele care nu
suferă de astfel de afecțiuni.[109]
Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la apariția unor
modificări în compoziția corporală; printre aceste medicamente se
numără insulina, sulfonilureicele, tiazolidinedionele, antipsihoticele
atipice, antidepresivele, steroizii, anumiteanticonvulsive (fenitoina și valproatul
de sodiu), pizotifenul și anumite medicamente utilizate în contracepția
hormonală.[2]
[modificare]Factori sociali
Articol principal: Social determinants of obesity.
Deși factorii genetici sunt importanți în înțelegerea obezității, aceștia nu pot
explica creșterea dramatică a numărului de cazuri de obezitate înregistrat în
prezent în anumite țări sau la nivel mondial. [110] Chiar dacă este unanim acceptat
că obezitatea apare atunci când energia acumulată prin alimentație este mai
mare decât energia consumată, influența acestor doi factori în funcție de poziția
socială constituie un subiect aprins de discuții. Există câteva teorii referitoare la
cauze, dar, în general, se crede că obezitatea constituie rezultatul mai multor
factori.
Corelația dintre clasa socială și indicele de masă corporală diferă la nivel global.
Un studiu din 1989 a arătat că, în țările dezvoltate, femeile dintr-o clasă socială
superioară aveau mai puține șanse să devină obeze. Nu s-au înregistrat însă
diferențe semnificative în cazul bărbaților provenind din clase sociale diferite. În
țările în curs de dezvoltare, s-a constatat o rată a obezității mai mare la femeile,
bărbații și copiii din clasele sociale superioare. [111] Reluat în 2007, studiul a
indicat relații similare, dar mai slabe. Se crede că acest lucru se datorează
efectelor globalizării.[112] În cazul țărilor dezvoltate, obezitatea la adulți și
procentajul adolescenților supraponderali se corelează cu inegalitatea
veniturilor. O relație similară se constată și în Statele Unite: tot mai mulți adulți,
chiar și din clase sociale superioare, sunt obezi în statele în care inegalitatea
economică este evidentă.[113]
Au fost oferite multe explicații în ceea ce privește legătura dintre indicele de
masă corporală și clasa socială. Se crede că, în țările dezvoltate, persoanele
înstărite își pot permite alimente mai bogate în nutrienți, sunt supuse unei
presiuni sociale mai mari de a rămâne slabe și au mai multe posibilități de a-și
menține condiția fizică. În țările nedezvoltate, disponibilitatea hranei, consumul
ridicat de energie datorat muncii fizice și valorile culturale care favorizează
persoanele mai corpolente contribuie, se crede, la situația prezentă.
[112]
 Atitudinea pe care oamenii o au față de greutatea corporală poate juca și ea
un rol în ceea ce privește obezitatea. S-a descoperit că există o corelație între
prieteni, frați și soți în ceea ce privește schimbarea în timp a indicelui de masă
corporală.[114]Stresul și condiția socială inferioară par să crească riscul obezității.
[113][115][116]

Fumatul are un impact major asupra greutății. Persoanele care renunță la fumat
se îngrașă, în medie, cu 4,4 kilograme (9,7 livre) în cazul bărbaților și cu
5,0 kilograme (11,0 livre) în cazul femeilor, în decurs de zece ani.[117] Cu toate
acestea, schimbările apărute în rata fumatului au influențat foarte puțin rata
totală a obezității.[118]
În Statele Unite, numărul copiilor influențează riscul de obezitate al părinților
acestora. În cazul femeilor, riscul crește cu 7% pentru fiecare copil, în timp ce la
bărbați, riscul crește cu 4% pentru fiecare copil în parte. [119] Acest lucru s-ar
putea explica într-o oarecare măsură și prin faptul că, în Occident, persoanele
care au copii fac mai puțină mișcare.[120]
În țările aflate în curs de dezvoltare, urbanizarea contribuie la creșterea ratei
obezității. În China, rata totală a obezității este mai mică de 5%; cu toate
acestea, există orașe în care această rată depășește 20%. [121]
Malnutriția în primii ani de viață contribuie, se pare, la rata actuală a obezității,
aflată în creștere, în țările în curs de dezvoltare.[122]Modificările endocrine care
apar în timpul perioadelor de malnutriție pot duce la acumularea de grăsime
atunci când aportul de alimente crește. [122]
Ca și în cazul datelor cognitivo-epidemiologice, există numeroase studii care
confirmă că obezitatea se asociază cu deficiențele cognitive. [123] În prezent, nu
se știe cu exactitate dacă obezitatea este cea care determină deficiențele
cognitive sau invers.
[modificare]Agenți infecțioși
Vezi și: Infectobesity
Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află încă la
început. Flora intestinală diferă la persoanele slabe față de cele obeze. Există
indicii care arată că flora intestinală la persoanele obeze și la cele slabe poate
afecta potențialul metabolic. Se crede că această modificare aparentă a
metabolismului sporește capacitatea de acumulare de energie, ceea ce conduce
către obezitate. Urmează însă să se stabilească în mod clar dacă aceste
diferențe reprezintă cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia. [124]
S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la oameni, cât
și la diferite specii de animale. Urmează însă să se stabilească în ce măsură
aceste legături contribuie la rata actuală a obezității, aflată în creștere. [125]
[modificare]Fiziopatologie
O comparaţie între un şoarece incapabil să producă leptină, ceea ce determină
obezitate (stânga) și un șoarece normal (dreapta)
Buletinul publicitar rezumă multe mecanisme fiziopatologice implicate în apariția
și întreținerea obezității.[126] Acest domeniu de cercetare a fost aproape ignorat
până la descoperirea leptinei în 1994. Din momentul acestei descoperiri, au fost
elucidate multe alte mecanisme hormonale care participă la reglarea apetitului și
aportului alimentar, modelele de depozitare a țesutului adipos, și
apariția rezistenței la insulină. După descoperirea leptinei, s-au
studiat ghrelina, insulina, orexina, PYY 3-36, colecistokinina,adiponectina, ca și
mulți alți mediatori. Adipokinele sunt mediatori produși de către țesutul adipos și
se presupune că acțiunea lor este modificată de multe boli asociate cu
obezitatea.
Leptina și ghrelina sunt considerate a fi complementare în ceea ce privește
influența lor asupra apetitului, ghrelina fiind produsă prin controlul pe termen
scurt al apetitului, modulat de stomac (mâncăm când stomacul este gol și ne
oprim când stomacul este destins). Leptina este produsă de către țesutul adipos
pentru a semnaliza rezervele de depozite de grăsimi din organism și mediază
controlul apetitului pe termen lung (mâncăm mai mult când depozitele de grăsimi
sunt reduse și mai puțin când depozitele de grăsimi sunt mai mari). Cu toate că
administrarea leptinei poate fi eficace într-un mic subgrup de persoane obeze cu
deficit de leptină, se consideră că majoritatea persoanelor obeze sunt rezistente
la leptină și s-a descoperit că prezintă concentrații crescute de leptină. [127] Se
consideră că această rezistență explică, parțial, din ce cauză administrarea
leptinei nu s-a dovedit a fi eficace în suprimarea apetitului la majoritatea
pacienților obezi.[126]

O descriere grafică a moleculei de leptină


. Deși leptina și ghrelina sunt produse la nivel periferic, ele controlează apetitul
prin intermediul acțiunilor lor asupra sistemului nervos central. În special,
acestea și alți hormoni corelați cu apetitul acționează asupra hipotalamusului, o
regiune cerebrală centrală care reglează aportul de alimente și consumul de
energie. La nivelul hipotalamusului există mai multe mecanisme care contribuie
la rolul său în integrarea apetitului, calea melanocortineifiind cel mai bine
înțeleasă.[126] Circuitul începe cu o zonă a hipotalamusului, nucleul arcuat, care
primește informații de la hipotalamusul lateral (HL) și hipotalamusul
ventromedial(HVM), centrii cerebrali ai alimentației și, respectiv, ai sațietății. [128]
Nucleul arcuat conține două grupe distincte de neuronis.[126] Primul grup exprimă
concomitentneuropeptida Y (NPY) și peptida corelată cu agouti (AgRP) și are
efecte stimulatoare asupra HL și inhibitoare asupra HVM. Al doilea grup exprimă
concomitent pro-opiomelanocortina (POMC) și transcriptul reglat de cocaină și
amfetamină (cocaine- and amphetamine-regulated transcript) (CART) și are
impulsuri stimulatoare asupra HVM și inhibitoare asupra HL. În consecință,
neuronii NPY/AgRP stimulează alimentația și inhibă sațietatea, în timp ce
neuronii POMC/CART stimulează sațietatea și inhibă alimentația. Ambele
grupuri de neuroni ai nucleului arcuat sunt reglați parțial de către leptină. Leptina
inhibă grupul NPY/AgRP și stimulează grupul POMC/CART. Prin urmare, un
deficit în semnalizarea leptinei, fie pe calea deficitului de leptină, fie pe calea
rezistenței la leptină, duce la supraalimentare și este posibil să contribuie la
apariția unor forme genetice și dobândite de obezitate. [126]
[modificare]Sănătate publică
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anticipează că supraponderalitatea și
obezitatea ar putea înlocui curând unele preocupări tradiționale desănătate
publică, precum subnutriția și bolile infecțioase, reprezentând cea mai
semnificativă cauză de afectare a stării de sănătate. [129] Obezitatea constituie o
problemă de sănătate publică și de politică datorită prevalenței, costurilor și
efectelor asupra sănătății.[130] Eforturile de sănătate publică sunt orientate în
direcția înțelegerii și corectării factorilor de mediu responsabili pentru creșterea
prevalenței obezității în rândul populației. Soluțiile urmăresc modificarea
factorilor care provoacă consumul de calorii excesive și inhibă activitatea fizică.
Eforturile includ programe federale rambursate privind alimentația în școli,
limitarea publicizării directe a alimentelor de tip junk food la copii[131] și scăderea
accesului la băuturile care conțin zahăr în școli.[132] În construcția noilor așezări
urbane, se întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea
unor trasee pedestre.[133]
Numeroase țări și grupuri au publicat rapoarte cu privire la obezitate. În 1998 au
fost publicate primele ghiduri SUA, cu titlul „Ghid clinic privind identificarea,
evaluarea și tratamentul supraponderalității și obezității la adulți: raport privind
dovezile”.[134] În 2006, Rețeaua Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity
Network) a publicat „Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the
Management and Prevention of Obesity in Adults and Children” („Ghidul
canadian de practică clinică (GPC) cu privire la abordarea terapeutică și
prevenirea obezității la adulți și copii”).[135]
În 2004, Colegiul Regal al Medicilor (Royal College of Physicians), Facultatea de
Sănătate Publică și Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului (Royal
College of Paediatrics and Child Health) din Marea Britanie au lansat raportul
„Storing up Problems” („Acumularea problemelor”), care a evidențiat problema
crescândă a obezității în Marea Britanie. [136] În același an, Comitetul de selecție
privind sănătatea (Health Select Committee) din cadrul Camerei
Comunelor Camera Comunelor din Marea Britanie a publicat „cea mai completă
anchetă [...] efectuată vreodată” cu privire la impactul obezității asupra sănătății
și societății în Marea Britanie și modalitățile posibile de abordare a acestei
probleme.[137] În 2006, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică
(National Institute for Health and Clinical Excellence) (NICE) a publicat un ghid
privind diagnosticul și abordarea terapeutică a obezității, ca și implicațiile politice
pentru organizațiile neimplicate în asistența sanitară, cum sunt consiliile locale.
[138]
 Un raport din 2007, publicat de către SirDerek Wanless pentru King's Fund a
atras atenția asupra faptului că dacă nu se intervine prin măsuri suplimentare,
obezitatea are capacitatea de a paraliza Serviciul Național de Sănătatedin punct
de vedere financiar.[139]
Se evaluează modalități multilaterale de abordare a ratelor crescânde de
obezitate. În cadrul Politicii de acțiune împotriva obezității (Obesity Policy Action
(OPA)) măsurile întreprinse pot fi divizate în politici 'în amonte', politici 'de
centru, politici 'în aval'. Politicile 'în amonte' se referă la schimbările în cadrul
societății, politicile 'de centru' încearcă să schimbe comportamentul indivizilor
pentru prevenirea obezității, iar politicile 'în aval' încearcă să trateze persoanele
afectate în prezent.[140]
[modificare]Abordare terapeutică
Articol principal: Management of obesity.

Orlistat (Xenical), medicamentul utilizat cel mai frecvent în tratamentul obezității


șisibutramina(Meridia), un medicament retras recent din cauza reacțiilor adverse
cardiovasculare
. Tratamentul principal al obezității constă în regim dietetic și activitate fizică.
[64]
 Programele dietetice pot produce scădere ponderală pe termen scurt,[141] dar
menținerea acestei greutăți scăzute este frecvent dificilă și necesită deseori
activitate fizică și o dietă alimentară cu conținut caloric scăzut, ca parte
permanentă a stilului de viață.[142][143] Ratele de succes pentru menținerea
scăderii ponderale pe termen lung prin modificarea stilului de viață sunt scăzute,
fiind cuprinse între 2 și 20%.[144] Regimul dietetic și modificările stilului de viață
sunt eficace în limitarea greutății ponderale excesive în timpul sarcinii și
ameliorează evoluția atât la mamă cât și la făt.[145]
Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în prezent și
aprobat pentru utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea ponderală este
modestă, în medie 2,9 kg (6,4 lb) la 1 până la 4 ani și există informații reduse
privind modul în care aceste medicamente afectează complicațiile pe termen
lung ale obezității.[146] Utilizarea sa este asociată cu o frecvență crescută a
reacțiilor gastro-intestinale[146] și au apărut preocupări legate de efectele sale
negative asupra rinichilor.[147] Alte două medicamente sunt de asemenea
disponibile. Lorcaserina (Belviq) determină în medie o scădere ponderală cu
3,1 kg (3% din masa corporală) mai mare decât placebo în decurs de un an.
[148]
 O asociere defentermină și topiramat (Qsymia) este de asemenea eficace
într-o oarecare măsură.[149]
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia
obezității severe este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea
mortalității generale. Un studiu a evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între
14% și 25% (în funcție de tipul procedurii efectuate) la 10 ani și o reducere cu
29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile standard de scădere
ponderală.[150] Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații
asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte
tratamente eficace dar mai puțin invazive.
[modificare]Epidemiologie
Articol principal: Epidemiologia obezității.

Incidența obezității la nivel mondial în rândul bărbaților


(stânga) și al femeilor (dreapta).[151]
     15–20%      30–35%      45–50%
     <5%
     20–25%      35–40%      50–55%
     5–10%
     25–30%      40–45%      >55%
     10–15%
Înaintea secolului al XX-lea, obezitatea era o afecțiune rar întâlnită; [152] în anul
1997, OMS a recunoscut oficial obezitatea ca epidemie globală. [77] Începând din
anul 2005, OMS estimează că cel puțin 400 de milioane de adulți (9,8%) sunt
obezi, procentajul fiind mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților. [153] Rata
obezității crește, de asemenea, odată cu vârsta, cel puțin până la 50 sau 60 de
ani,[154] iar obezitatea severă în Statele Unite, Australia și Canada este în
creștere mai rapidă față de rata globală a obezității. [17][155][156]
Considerată odinioară o problemă doar în țările dezvoltate, rata obezității este în
creștere la nivel global, afectând atât țările dezvoltate cât și țările în curs de
dezvoltare.[27] Creșterea ratei obezității este cel mai evidentă în mediile urbane.
[153]
 Singura regiune din lume în care obezitatea nu este obișnuită este Africa
Subsahariană.[2]
[modificare]Istoric
[modificare]Etimologie
Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care
înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al
verbului edere (a mânca), precedat de prefixul ob (supra).[157] Dicționarul Oxford
al limbii engleze documentează prima utilizare a termenului în anul 1611 de
către Randle Cotgrave.[158]
[modificare]Tendințe istorice

În Evul Mediu și în perioadaRenașterii obezitatea era adesea privită ca un semn


al bunăstării și era relativ frecventă în rândul elitei: Generalul toscanAlessandro
del Borro, operă atribuită lui Charles Mellin, 1645[159]
Venus din Willendorf creată între 24.000–22.000 î.Hr.
Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală.
[152]
 Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare
altor boli”.[2] Chirurgul indian Sushruta(secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura
dintre obezitate și bolile cardiace.[160] În tratarea maladiei, acesta a recomandat
activitățile fizice.[160]În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat
cu lipsa hranei.[161] Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn
de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din
Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii,[159] precum și în civilizațiile antice
din Asia de Est.[162]
Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și economică a
națiunilor era dependentă de statura și tăria fizică a soldaților și a muncitorilor.
[77]
 Creșterea indicelui mediu de masă corporală de la valoarea considerată
actualmente subponderală la valoarea considerată normală a jucat un rol
semnificativ în dezvoltarea societăților industrializate. [77] Așadar, înălțimea și
greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-lea. În
timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins potențialul genetic
în privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai mult față de înălțime, ducând la
obezitate.[77] În anii 1950, creșterea bunăstării în țările dezvoltate a dus la
scăderea mortalității infantile, însă datorită creșterii greutății corporale, au
devenit mai frecvente bolile cardiace și renale. [77][163] Între timp, societățile de
asigurări și-au dat seama de legătura dintre greutate și speranța de viață și au
crescut primele de asigurare în cazul persoanelor obeze. [2]
De-a lungul istoriei, numeroase culturi au considerat obezitatea un rezultat al
defectului de caracter. Personajul obesus sau personajul gras din comedia
greacă era un gurmand adesea ridiculizat. În era creștină, mâncarea a fost
deseori asociată cu lăcomia și desfrânarea.[11] În cultura modernă occidentală,
greutatea excesivă este adesea considerată neatrăgătoare, obezitatea fiind în
mod frecvent asociată cu diverse stereotipuri negative. Persoanele obeze de
toate vârstele pot fi stigmatizate social și pot fi ținta hărțuirii sau evitării de către
semenii lor. Obezitatea a redevenit un motiv de discriminare. [164]
În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea corporală
sănătoasă este diferită de percepția privind greutatea ideală – ambele s-au
schimbat de la începutul secolului al XX-lea. Greutatea considerată ideală a
scăzut de la începutul anilor 1920. Această modificare a percepției este ilustrată
prin faptul că înălțimea medie a concurentelor la concursul Miss America a
crescut cu 2%, în timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%. [165] Pe de
altă parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au schimbat în
direcția opusă. În Marea Britanie, greutatea la care oamenii se considerau
supraponderali era semnificativ mai ridicată în 2007 față de 1999. [166] Se
consideră că aceste schimbări se datorează creșterii adipozității, ceea ce duce
la creșterea acceptării grăsimii corporale suplimentare ca fiind normală. [166]
Obezitatea continuă să fie privită ca un semn al bunăstării și bogăției în
numeroase regiuni ale Africii. Acest fapt a devenit frecvent îndeosebi de la
apariția epidemiei cauzate de virusul HIV.[2]
[modificare]Arte
Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum 20.000–
35.000 de ani, prezintă femei obeze. Unele persoane atribuie figurinelor
Venus tendința de a accentua fertilitatea, în timp ce altele consideră că acestea
reprezintă „grăsimea” oamenilor epocii respective. [11] Pe de altă parte, obezitatea
este absentă atât din arta romană cât și din cea greacă, probabil în virtutea
idealurilor celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a persistat o
perioadă îndelungată în creștinismul european, doar persoanele cu un statut
socio-economic inferior fiind reprezentate ca obeze. [11]
În timpul Renașterii, unele persoane din înalta societate au început să își etaleze
corpolența, așa cum se poate observa în portretele lui Henric al VIII-lea și
Alessandro del Borro.[11]Rubens (1577–1640) reprezenta în mod obișnuit femei
cu forme rotunjite în picturile sale, de la care derivă termenul rubensian. Totuși,
femeile ilustrate în picturi își păstrau forma de „clepsidră”, ca simbol al fertilității.
[167]
 În timpul secolului al XIX-lea, percepția asupra obezității s-a modificat în
lumea occidentală. După ce secole de-a rândul obezitatea fusese sinonimă cu
bunăstarea și statutul social, suplețea a început să fie considerată un standard
dezirabil.[11]
Societate și cultură
Impactul economic
Alături de impactul asupra sănătății, obezitatea creează numeroase probleme,
inclusiv dezavantaje în obținerea unui loc de muncă [168][169] și costuri ridicate
pentru întreprinderi. Aceste efecte sunt simțite la toate nivelurile societății, de la
indivizi, la corporații, la guverne.
În anul 2005, costurile medicale atribuite obezității în Statele Unite au fost
estimate la 190,2 miliarde USD, adică 20,6% din totalul cheltuielilor de sănătate,
[170][171][172]
 în timp ce costurile pentru probleme de obezitate în Canada erau
estimate la 2 miliarde CAD în 1997 (2,4% din totalul cheltuielilor de sănătate).
[64]
 Costul total anual direct pentru supraponderabilitate și obezitate în Australia
în anul 2005 a fost de 21 miliarde AUD. De asemenea, australienii
supraponderali și obezi au beneficiat de subvenții guvernamentale în valoare de
35,6 miliarde AUD.[173] Valoarea estimată a cheltuielilor anuale pe produse
dietetice se situează între 40 miliarde USD și 100 miliarde USD numai în Statele
Unite.[174]
S-a constatat că programele de prevenire a obezității reduc costurile pentru
tratamentele afecțiunilor asociate obezității. Totuși, cu cât speranța de viață este
mai mare, cu atât costurile medicale cresc. Prin urmare, cercetătorii au ajuns la
concluzia că reducerea obezității poate avea consecințe pozitive asupra
sănătății publice, însă este puțin probabil să ducă la diminuarea cheltuielilor
totale de sănătate.[175]

Serviciile publice trebuie să ofere persoanelor obeze echipamente speciale cum


sunt scaunele supradimensionate.[176]
Obezitatea poate duce la stigmatizarea socială și dezavantajarea profesională.
[168]
 În comparație cu persoanele cu greutate normală, salariații obezi prezintă, în
medie, rate mai ridicate de absenteism de la locul de muncă și au concedii
medicale prelungite, ceea ce duce la creșterea costurilor pentru angajatori și
scăderea productivității.[177] Un studiu realizat asupra angajaților Universității
Duke relevă faptul că persoanele cu un indice de masă corporală peste 40 au
depus de două ori mai multe cereri de compensare a angajațilorfață de
persoanele cu un indice de masă corporală de 18,5–24,9. De asemenea,
persoanele din prima categorie au avut de 12 ori mai multe zile de absență.
Majoritatea accidentelor în cazul acestora s-au produs în urma căderii și ridicării
de greutăți, fiind afectate extremitățile inferioare, încheieturile sau mâinile și
spatele.[178] Comitetul de Asigurare a Angajaților din statul american Alabama a
aprobat un plan controversat de taxare a angajaților obezi cu 25 USD pe lună
dacă aceștia nu iau măsuri pentru reducerea greutății și ameliorarea sănătății
proprii. Aceste măsuri au început a fi aplicate în ianuarie 2010 în cazul
persoanelor cu un indice de masă corporală peste 35 kg/m2 care nu își
îmbunătățesc starea sănătății după un an.[179]
Unele studii demonstrează că probabilitatea de angajare și de promovare
profesională în cazul persoanelor obeze este mai mică față de persoanele cu
greutate normală.[164] De asemenea, salariile persoanelor obeze sunt mai mici
față de cele ale colegilor cu greutate normală pentru posturi echivalente. În
medie, femeile obeze câștigă cu 6% mai puțin, iar bărbații obezi cu 3% mai
puțin.[180]
Anumite domenii, cum sunt aviația, medicina și industria alimentară se confruntă
cu probleme speciale. Datorită creșterii ratei obezității, companiile aeriene se
confruntă cu costuri mai mari pentru combustibil și presiuni de a produce scaune
de dimensiuni mai mari.[181] În anul 2000, greutatea suplimentară a pasagerilor
obezi a costat companiile aeriene 275 milioane USD.[182] Industria medicală a
fost nevoită să investească în echipamente speciale pentru îngrijirea
persoanelor obeze, inclusiv echipamente speciale de ridicare șiambulanțe
bariatrice.[183] Costurile în cazul restaurantelor au crescut datorită acțiunilor în
justiție intentate de clienți pe motivul că acestea determină apariția obezității.
[184]
 În anul 2005, Congresul Statelor Unite a dezbătut o lege care să împiedice
procesele civile împotriva industriei alimentare pe motive legate de obezitate;
totuși, legea nu a fost validată.[184]
2009

Vezi și: Fat acceptance movement


Principalul scop al mișcării de acceptare a persoanelor grase este reducerea
discriminării la adresa supraponderalilor și a obezilor. [185][186] Cu toate acestea,
unii partizani ai mișcării încearcă, de asemenea, să contrazică relația stabilită
între obezitate și rezultatele negative privind sănătatea. [187]
Există mai multe organizații care promovează acceptarea obezității. Vizibilitatea
acestora a crescut în a doua jumătate a secolului  al XX-lea.[188] Asociația
americană NAAFA Asociația Națională pentru Promovarea Acceptării
Persoanelor Grase a luat ființă în 1969 și se descrie drept o organizație care
militează pentru drepturi civile, dedicată eliminării discriminării pe motive de
greutate corporală.[189] Cu toate acestea, activismul în slujba persoanelor grase
rămâne o mișcare marginală.[190]
Asociația Internațională pentru Acceptarea Greutății Corporale (ISAA) este
o organizație neguvernamentală(ONG) fondată în 1997. Are mai mult o orientare
globală, își descrie misiunea ca fiind promovarea acceptării greutății corporale, și
își manifestă sprijinul pentru eliminarea discriminării din pricina greutății
corporale.[191] Aceste grupuri solicită adesea acceptarea obezității ca dizabilitate
inclusă în Legea pentru americanii cu dizabilități (ADA). În ciuda acestui fapt,
potrivit sistemului juridic american, costurile potențiale pentru sănătatea publică
depășesc beneficiile extinderii acestei legi anti-discriminare la problema
obezității.[187]
[modificare]Obezitatea infantilă
Articol principal: Childhood obesity.
Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și sexul
copilului. La copii și adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC mai mare
decât al percentilei de 95.[15] Datele de referință pe care se bazează aceste
procente provin din anii 1963-1994, nefiind, prin urmare, afectate de recentele
creșteri ale ratelor obezității.[16] Obezitatea infantilă a atins proporții epidemice în
secolul al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și în țările în
curs de dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au crescut de la 11%
în anii 1980 la peste 30% în anii 1990, în timp ce, în aceeași perioadă, ratele
înregistrate la copiii din Brazilia au crescut de la 4 la 14%. [192]
Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care contribuie la
creșterea ratelor de obezitate infantilă. Se consideră că modificarea dietei și
reducerea activității fizice sunt cele mai importante cauze ale creșterii recente
ale acestor rate.[193] Cum obezitatea infantilă persistă adesea la maturitate și se
asociază cu numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați adesea
pentruhipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză hepatică.[64] Tratamentele
utilizate la copii sunt în principal intervenții în stilul de viață și tehnici
comportamentale, deși eforturile de a crește activitatea copiilor se bucură de
puțin succes.[194] În Statele Unite, FDA nu aprobă tratamentele medicamentoase
pentru această grupă de vârstă.[192]
[modificare]Obezitatea la alte animale
Articol principal: Obesity in pets.
Obezitatea animalelor de companie este frecventă în multe țări. Ratele de
supraponderalitate și obezitate la câinii din Statele Unite sunt cuprinse între 23%
și 41%, cu aproximativ 5,1% animale obeze.[195]Ratele de obezitate la pisici sunt
puțin peste 6,4%.[195] În Australia rata obezității la câinii dintr-un cabinet veterinar
s-a dovedit a fi 7,6%.[196] Riscul de obezitate la câini este legat de prezența
obezității la stăpânii lor; cu toate acestea, nu există o relație similară între pisici
și stăpânii lor.[197]

Referat obezitate

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli


cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc.
Ea este caracterizata printr-un exces de tesut adipos. In mod normal organismul
barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar organismul femeilor un
procent de 25 - 30 % de tesut adipos.

Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC -


indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime 2, astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m 2


 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m 2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m 2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m 2 au fost
definiti ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 -
26 kg/m2 pentru femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala
(IMC) sub 18 kg/m2 prezinta diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat
(la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal
sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta
soldului. Toti acesti parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin
ajustarea valorilor IMC (indicele de masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale


in Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-
economic, in special in randul femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de
aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la
femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.

Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi

 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala si


subcutanata
 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea


centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un
risc crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de
mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul
scazut de educatie. Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale,
proces reversibil dupa renuntarea la fumat.

Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice datorita


obiceiurilor alimentare (preparate alimentare cu continut crescut caloric si scazut
vitaminic) si particularitatilor climaterice (sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de
fructe si legume). Urbanizarea, obligatoriu insotita de industrializare, este trasatura
definitorie a unei societati predispuse la obezitate. In societatea moderna, excesul
ponderal are o prevalenta ingrijoratoare. Cauzele obezitatii includ stresul cotidian, lipsa
educatiei, alimentatia hipercalorica tip fast-food, consumul crescut de alcool. Mai
importanta decat toate acestea pare insa scaderea gradului de activitate fizica.

Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de


personalitate, pot constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari
de comportament alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt : gustari
interprandiale cu un bogat continut caloric, ingestie crescuta si frecventa de dulciuri,
aport alimentar crescut dupa ora 19, episoade de foame exagerata ce conduc la
ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta de timp, bulimia, hiperfagia, consum
crescut de alcool, care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza ca factor
favorizant al obezitatii.

Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :

 habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)


 fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina,


lactatie sau menopauza.

Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii
(hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).

O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal,


fara sa determine un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti β
adrenergici, steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene,
antidepresive triciclice, antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si
sulfonilureicele administrate impropriu.

Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea
calorica a alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in
activitatea fizica si metabolismul bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).

Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul termic al


alimentelor (actiunea dinamica specifica a acestora), procesul de crestere si
termogeneza de adaptare la cald si frig.

Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale si


homeostaziei in conditii de repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca, respiratorie,
musculara, osmotica, sinteza compusilor organici. El reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala
energetica zilnica. Valoarea metabolismului bazal la adultul normal este de circa 1
kcal/kg/ora, adica 1680 kcal pe zi pentru o greutate de 70 kg. O scadere minima in timp
a metabolismului bazal poate determina pe termen lung un castig ponderal apreciabil.
Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal scade cu 2 - 3 % la fiecare
decada, iar necesarul caloric pentru procesul de crestere este redus la 1 % din
cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre favorizeaza excesul ponderal in
conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.

Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara


digestiei si absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in
perioada actului alimentar. Reprezinta 10 % din consumul energetic zilnic.

Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a temperaturii


corpului si este dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape
toate sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt :
hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita,
accidentele vasculare cerebrale, insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-
articulare sunt : gonartroza, coxartroza si sindromul trofostatic din post-menopauza.
Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in patogenia
diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase


beneficii :

 scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade


cu 44 % decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
 scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia
bazala cu 30 - 50 %, scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
 scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg
componenta sa diastolica
 scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu
20 - 40 % trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
 se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli
cardiovasculare
 se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
 creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social

Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

 sarcina si perioada de lactatie


 tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu
dureros, nefropatiile cronice, colestaza, sindromul de malabsorbtie, guta
 anorexia nervoasa, depresia
 greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii corporale la
care tinta terapeutica este mentinerea unei greutati stabile

Obtinerea greutatii dorite presupune o dieta hipocalorica, corectia tulburarilor de


comportament alimentar, exercitiu fizic, farmacoterapie, interventii chirurgicale etc.
Tipul de dieta trebuie sa fie ales in functie de aderenta pacientului, patologia asociata si
obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei diete hipocalorice constau in :
limitarea consumului alimentar in afara meselor, evitarea alimentelor cu densitate
calorica mare, mese mici si fractionate, stoparea fumatului si un consum scazut de
alcool. In general, se recomanda o dieta cu deficit de 500 kcal/zi fata de aportul
alimentar anterior, estimandu-se o scadere ponderala cu 5 - 10 % din greutatea initiala
intr-o perioada de 3 luni. Structura dietei va consta in 55 - 60 % glucide, 25 - 30 % lipide
si 12 - 17 % proteine. Se va interzice consumul de alcool. Aportul de fibre alimentare va
fi de cca 30 gr. si de sare sub 6 gr. (adaptat la valorile tensionale).

Activitatea fizica este un element terapeutic de prima importanta care trebuie, totusi,
individualizat si adaptat la patologia asociata. Efortul fizic potenteaza scaderea in
greutate indusa de dieta hipocalorica, reduce insulinorezistenta si diminua masa
adipoasa intraabdominala. S-a observat ca activitatea fizica limiteaza reducerea masei
musculare indusa de unele diete hipocalorice. Numeroase studii au aratat ca activitatea
fizica reduce simptomatologia si riscurile tuturor comorbiditatilor. In general, se
recomanda efectuarea de exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o durata de
30 - 60 minute si o intensitate de 50 - 70 % din capacitatea individuala de efort.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei nefarmacologice nu


s-a reusit obtinerea greutatii corporale stabilite. Substantele antiobezitate pot fi
prescrise numai de medicul specialist.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in urmatoarele


situatii extreme :

 indicele de masa corporala (IMC) este peste 40 kg/m 2


 indicele de masa corporala (IMC) este peste 35 kg/m 2 in prezenta complicatiilor
medicale ale obezitatii
 insuccesul metodelor de scadere sau mentinere a greutatii aplicate timp de un an
 existenta unor complicatii medicale (apnee obstructiva de somn, esofagita de
reflux severa, artrita invalidanta) ce necesita o scadere rapida in greutate.
Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în
exces, astfel încât poate avea un efect advers asupra sănătății, ducând la osperanță de
viață redusă și/sau probleme de sănătate. [1][2] Oamenii sunt considerați obezi atunci
când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei
persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată
în metri, este mai mare de 30 kg/m2.[3]
Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip
2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită[2] șiastm[4][2][5]. În
cele mai multe cazuri, obezitatea este provocată de o combinație dintre un consum
excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite
situații, cauzele principale sunt genele,
afecțiunileendocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce
susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă
se îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai
multă energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate
crescută.[6][7]
Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea
regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente
calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre
alimentare. Se pot lua medicamente împotriva obezitățiipentru a diminua apetitul sau a
bloca acumularea grăsimii, împreună cu o dietă potrivită. În cazul în care dieta,
activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela la un balon
gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce volumul stomacului
și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării de sațietate și
la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație. [8][9]
Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel
mondial, cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o
consideră ca fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al
XXI-lea.[10] În mare parte din lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special
în Occident), cu toate că a fost percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a
lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite zone din lume. [2][11]
Cuprins
  [ascunde] 

1 Clasificare
2 Efecte asupra sănătății
o 2.1 Mortalitate
o 2.2 Morbiditate
o 2.3 Paradoxul
supraviețuirii
3 Cauze
o 3.1 Alimentația
o 3.2 Stilul de viață
sedentar
o 3.3 Genetica
o 3.4 Alte afecțiuni
o 3.5 Factori sociali
o 3.6 Agenți
infecțioși
4 Fiziopatologie
5 Sănătate publică
6 Abordare terapeutică
7 Epidemiologie
8 Istoric
o 8.1 Etimologie
o 8.2 Tendințe
istorice
o 8.3 Arte
9 Societate și cultură
o 9.1 Impactul
economic
10 Obezitatea infantilă
11 Obezitatea la alte
animale
12 Note
13 Mai multe informații
14 Bibliografie
15 Legături externe
16 Vezi și
[modificare]Clasificare
Articol principal: Classification of obesity.
Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces,
putând avea un efect advers asupra sănătății.[1]Este definită prin intermediul indicelui de
masă corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva distribuției de grăsime
viaraportul talie-șold și totalitatea factorilor de risc cardiovasculari. [12][13] IMC este legat
îndeaproape atât de procentul de grăsime corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.
[14]

O persoană „super obeză” cu un IMC de 47 kg/m2: greutate 146 kg (322 lb), înălțime


177 cm (5 ft 10 in)
La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și adolescenți
obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în conexiune cu un grup istoric
normal, astfel încât obezitatea reprezintă un IMC mai mare decât 95 centilă.
[15]
 Informațiile de referință pe care s-au bazat aceste centile datează din 1963 până în
1994, așadar nu au fost afectate de creșterile recente în greutate. [16]

IMC Clasificare

< 18.5 subponderal

18.5–
greutate normală
24.9

25.0– supraponderal
29.9

30.0–
obezitate clasa I
34.9

35.0–
obezitate clasa II
39.9

≥ 40.0   obezitate clasa III  


IMC se calculează împărțind greutatea subiectului la pătratul înălțimii sale, exprimată de
obicei ori în metriori în „unități” SUA:
Metric: 
Sistemul obișnuit SUA și imperial: 
unde   reprezintă greutatea subiectului în livre și   reprezintă înălțimea
persoanei în inchi.
Cele mai utilizate definiții, stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în
1997 și publicate în 2000, oferă valorile listate în tabelul din dreapta. [3]
Definițiile OMS au fost modificate de anumite organizații particulare. Literatura
chirurgicală împarte „clasa III” de obezitate în categorii ale căror valori sunt încă
disputate.[17]

 Orice IMC ≥ 35 sau 40 înseamnă „obezitate severă”


 Un IMC de ≥ 35 sau 40–44,9 sau 49,9 înseamnă „obezitate morbidă”
 Un IMC de ≥ 45 sau 50 înseamnă „super obezitate”
Luând în considerare faptul că populațiile asiatice prezintă consecințe negative
de sănătate la un IMC mai scăzut decât cel al caucazienilor, anumite popoare au
redefinit obezitatea; japonezii au definit obezitatea ca orice IMC mai mare de
25[18] în timp ce Chinafolosește un IMC mai mare de 28.[19]
[modificare]Efecte asupra sănătății
Greutatea corporală în exces este asociată cu diverse afecțiuni, în
special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, apnee obstructivă de
somn, anumite tipuri de cancer,osteoartrită[2] și astm[4][2][5]. Drept urmare,
obezitatea poate reduce speranța de viață.[2]
[modificare]Mortalitate
Riscul relativ de deces peste 10 ani la bărbații
caucazieni (stânga) și femeile caucaziene (dreapta) din
Statele Unite, care nu au fumat niciodată, în funcție de
IMC.[20]
Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi
prevenite la nivel mondial.[10][21][22] Studii americane și europene efectuate la
scară largă au arătat că riscul de deces este cel mai mic la un IMC de 20–
25 kg/m2[20][23] la nefumători și de 24–27 kg/m2 la fumători, riscul crescând odată
cu schimbările în oricare direcție.[24][25] Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu
orată a mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16 ani. [26] În
Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la 111,909 până la
365,000 de decese anual,[2][22] în timp ce în Europa 1 milion (7,7%) de decese
sunt atribuite greutății excesive.[27][28] În medie, obezitatea reduce speranța de
viață cu șase până la șapte  ani:[2][29] un IMC de 30–35 reduce speranța de viață
cu doi până la patru ani,[23] în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce
speranța de viață cu 10 ani.[23]
[modificare]Morbiditate
Articol principal: Obesity-associated morbidity.
Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale. Aceste
patologii asociate sunt întâlnite cel mai frecvent însindromul metabolic,[2] o
combinație de tulburări medicale care include: diabetul zaharat de tip
2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin crescut șinivelul crescut al
trigliceridelor.[30]
Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de aceasta în
mod indirect, prin mecanisme care au o cauză comună, precum alimentația
greșită sau un stil de viață sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și afecțiunile
specifice variază. Una dintre cele mai puternice legături este cea cu diabetul de
tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64% din cazurile de diabet la
bărbați și a 77% din cazuri la femei. [31]
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care
pot fi atribuite efectelor creșterii masei adipoase (cum suntosteoartrita, apneea
obstructivă în somn, stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii
numărului celulelor adipoase (diabet,cancer, afecțiuni cardiovasculare, steatoză
hepatică nealcoolică).[2][32] Creșterea grăsimii corporale afectează răspunsul
organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină. Acumularea
grăsimii generează, de asemenea, o stare proinflamatorie[33][34] și o
stareprotrombotică.[32][35]

Domeniu
Domeniu medical Afecțiune Afecțiune
medical
 cardiopatie
ischemică:[36] angin
ă și infarct
 vergeturi[3
miocardic 8]
 insuficiență
 acantoza
cardiacă
nigricans[38]
congestivă[2]
 limfedem[3
 tensiune 8]
Dermatologie
Cardiologie arterială ridicată[2]
 celulită[38]
 niveluri
 hirsutism[3
anormale ale 8]
colesterolului[2]
 intertrigo[3
 tromboză 9]
venoasă
profundă și embolie
pulmonară[37]
 diabet zaharat[2]
 sindromul
 boala de
polichistic ovarian[2]
reflux
 tulburări menstr
gastroesofag
uale[2]
ian[2][41]
EndocrinologieșiRepr  infertilitate[2][40]
Gastrointestin  steatoză
oducerea asistată  complicații în al hepatică[2]
medical timpul sarcinii[2][40]
 colelitiază 
 malformații
(calculi în
congenitale[2] vezica
 moartea biliară)[2]
intrauterină a
fătului[40]
Neurologie  accident Oncologie[48]  sân, ovari
[2]
vascular cerebral an
 meralgie  esofagian
parestezică[42] , colorectal
 migrene[43]  ficat, panc
 sindromul reatic
tunelului carpian[44]  vezica
 demență[45] biliară, stoma
 hipertensiune c
intracraniană  endometri
al, cervical
 prostată, r
idiopatică[46] inichi
 scleroză  limfom
multiplă[47] non-Hodgkin, 
mielom
multiplu
 apneea
obstructivă în
somn[2][5]
 sindromul
de
 depresie la hipoventilație
femei[2] asociată
Psihiatrie Respirologie
 stigmatizare soc obezității[2][5]
ială[2]  astmă[2][5]
 complicați
i crescute în
timpul aneste
ziei
generale[2][7]
 disfuncție
erectilă[52]
 gută[49]  incontinen
 mobilitate ță urinară[53]
redusă[50]  insuficienț
Reumatologieși Orto Urologie șiNef
 osteoartrită[2] ă renală
pedie rologie
 dureri în zona cronică[54]
inferioară a  hipogona
spatelui[51] dism[55]
 penis
îngropat[56]
[modificare]Paradoxul supraviețuirii
Vezi și: Obesity paradox
Deși consecințele negative ale obezității asupra sănătății populației în general
sunt bine susținute de dovezile disponibile, rezultatele în materie de sănătate în
anumite subgrupuri par să se amelioreze la o valoare crescută a indicelui masei
corporale (IMC), un fenomen cunoscut sub denumirea de paradoxul
supraviețuirii în rândul persoanelor obeze.[57] Paradoxul a fost descris pentru
prima dată în 1999, la persoane supraponderale și obeze supuse hemodializei,
[57]
 și a fost ulterior constatat la persoane cu insuficiență cardiacă și cuboala
arterială periferică (BAP).[58]
La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC cuprins între
30,0 și 34,9 s-a înregistrat o mortalitate mai redusă decât în rândul celor cu o
greutate normală. Acest lucru a fost atribuit faptului că, deseori, pacienții pierd
din greutate pe măsură ce devin tot mai bolnavi. [59] Constatări similare au fost
făcute și în alte tipuri de boli cardiace. Persoanele încadrate în gradul 1 de
obezitate și care suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai mare a altor
probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de asemenea,
suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în grade de obezitate
mai mari, riscul unor evenimente ulterioare este crescut. [60][61] Nici chiar după
ointervenție de bypass coronarian nu s-a observat o creștere a mortalității la
persoanele supraponderale și obeze.[62] În urma unui studiu, s-a constatat că
rata de supraviețuire mai bună s-ar putea explica prin tratamentul mai agresiv pe
care persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac. [63] În urma altui
studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala pulmonară obstructivă
cronică (BPOC) la persoanele cu BAP, beneficiul obezității nu mai există. [58]
[modificare]Cauze
Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se explică
printr-o combinație de consum excesiv de calorii și lipsaactivității fizice.
[64]
 Situațiile cauzate în principal de ereditate, motive medicale sau boli psihice
sunt limitate.[65] De fapt, se crede ca la nivel social cazurile de obezitate au
crescut ca urmare a unui regim alimentar accesibil și savuros, [66]a dependenței
din ce în ce mai mari de mașină și a mecanizării.[67][68]
O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii obezității:
(1) odihnă insuficientă, (2)disruptori endocrini (substanțe poluante din mediu ce
interacționează cu metabolismul lipidic), (3) o variabilitate scăzută a temperaturii
mediului înconjurător, (4) diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta
de mâncare, (5) consumul crescut de medicamente care duc la creșterea în
greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri proporționale în grupuri etnice
și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7) sarcina la o vârstă mai
înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție către obezitate infantilă), (8)
factori de risc epigenetici transmiși din generație în generație, (9) selecția
naturală pentru un IMC mai mare, și (10) mariajul asortativ ce duce la o
concentrație ridicată a factorilor de risc pentru obezitate (acest lucru ar duce la
creșterea numărului de persoane obeze prin creșterea discrepanțelor în greutate
dintre oameni).[69] Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin influența
acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a obezității, acestea
sunt încă neconcludente, iar autorii afirmă că acestea au probabil o influență mai
mică decât cele prezentate în paragraful anterior.
[modificare]Alimentația
Articol principal: Diet and obesity.

Map of dietary energy availability per person per day in


1961 (left) and 2001–2003 (right) in kcal/person/day. [70]
     2600–2800
     no data
     2800–3000
     <1600
     3000–3200
     1600–1800
     3200–3400
     1800–2000
     3400–3600
     2000–2200
     >3600
     2200–2400

     2400–2600

Consumul mondial mediu de energie pe cap de locuitor din 1961 până în 2002 [70]
Consumul caloric pe cap de locuitor variază considerabil între diferite regiuni și
țări. De asemenea, s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor. [70] De la
începutul anilor ’70 și până spre finalul anilor ’90, numărul mediu de calorii
pentru o persoană pe zi (cantitatea de mâncare cumpărată) a crescut peste tot
în lume, cu excepția Europei de Est. Statele Unite aveau cel mai mare număr, cu
3654 calorii de persoană în 1996.[70] Acesta a crescut și mai mult în 2003,
ajungând la 3754.[70] La sfârșitul anilor ’90, europenii aveau 3394 calorii de
persoană, în zonele din Asia aflate în dezvoltare numărul era de 2648 calorii de
persoană și în Africa subsahariană populația avea 2176 calorii de persoană.[70]
[71]
 Consumul total de calorii are legătură cu obezitatea. [72]
Disponibilitatea la scară largă a principiilor nutriționale[73]nu a ajutat foarte mult în
rezolvarea problemelor legate de supraalimentare și alegerea incorectă a
alimentelor.[74] Din 1971 până în 2000, în Statele Unite rata obezității a crescut
de la 14,5% la 30,9%.[75] În aceeași perioadă, a crescut și numărul mediu de
calorii consumate. La femei creșterea a fost de 335 calorii pe zi (1542 calorii în
1971 și 1877 calorii în 2004), iar la bărbați cantitatea medie a crescut cu
168 calorii pe zi (2450 calorii în 1971 și 2618 calorii în 2004). Această creștere a
numărului de calorii a fost cauzată în mare parte de consumul de carbohidrați, și
nu de cel de grăsimi.[76] Sursele principale ale acestor carbohidrați consumați în
plus sunt băuturile îndulcite, care, în prezent, reprezintă aproape 25 la sută din
energia zilnică provenită din alimentație la tinerii adulți din America, [77] și
chipsurile de cartofi.[78] Se crede că una din cauzele creșterii ratei de obezitate o
reprezintă consumul de băuturi îndulcite. [79][80]
Pe măsură ce societățile se bazează din ce în ce mai mult pe porții mari, pline
de energie și mese de la fast-food, asocierea dintre consumul de fast-food și
obezitate devine și mai alarmantă. [81] În Statele Unite, consumul de fast-food s-a
triplat, iar caloriile provenite de pe urma unor astfel de alimente a crescut de
patru ori între 1977 și 1995.[82]
Politica agricolă și Revoluției verzi (agricultură) din Statele Unite și Europa au
dus la scăderea prețurilor la alimente. În Statele Unite, subvenționarea
porumbului, culturilor de soia, grâului și orezului prin intermediul legislației
agricole U.S. farm bill a făcut ca principalele surse de hrană procesată să fie mai
ieftine în comparație cu fructele și legumele. [83]
Persoanele obeze declară în mod constant un consum mai scăzut de hrană, în
comparație cu persoanele de o greutate normală. [84]Această afirmație este
susținută atât de teste efectuate asupra unor persoane într-o
cameră calorimetrică[85], cât și prin observare directă.
[modificare]Stilul de viață sedentar
Vezi și: Sedentary lifestyle și Exercise trends
Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în obezitate. [86] Există o tendință
la nivel mondial de a ne îndrepta către activități mai puțin solicitante din punct de
vedere fizic,[87][88][89] și în prezent, cel puțin 60% din populația lumii nu face
suficientă mișcare.[88] Acest lucru este cauzat în principal de utilizarea crescândă
a transportului mecanizat și de răspândirea în majoritatea gospodăriilor a
tehnologiei care ușurează munca manuală.[87][88][89] La copii, activitatea fizică a
scăzut, din cauza mersului mai puțin pe jos și diminuării educației fizice.
[90]
 Tendințele mondiale în ceea ce privește timpul liber activ activitatea fizică nu
sunt prea clare. Organizația Mondială a Sănătății indică faptul că peste tot în
lume oamenii au din ce în ce mai puține activități recreaționale fizice, în timp ce
un studiu din Finlanda [91] a descoperit o creștere a acestora, iar conform unui
studiu din Statele Unite, activitățile fizice recreaționale nu s-au modificat
semnificativ.[92]
Atât la copii, cât și la adulți există o asociere între timpul petrecut în fața
televizorului și riscul de obezitate.[93][94][95] În urma unei analize, s-a descoperit că
63 din 73 de studii (86%) au indicat o creștere a ratei de obezitate infantilă în
cazul unei expuneri mediatice crescute, numerele crescând proporțional cu
timpul petrecut în fața televizorului. [96]
[modificare]Genetica
Articol principal: Genetics of obesity.
Fișier:La monstrua desnuda (1680), de Juan Carreño de Miranda.jpg
Pictură realizată în 1680 de Juan Carreno de Miranda, înfățișând o tânără care
se presupune că suferă de sindromul Prader-Willi[97]
Ca și în cazul multor altor afecțiuni, obezitatea constituie rezultatul interacțiunii
dintre factorii ereditari și cei de mediu. Polimorfismul genelor care
controlează apetitul și metabolismul predispune la obezitate atunci când energia
furnizată de alimente se află într-o cantitate suficientă. Începând din 2006, peste
41 de loci ai acestor gene au fost asociați cu apariția obezității, sub acțiunea
unor factori favorizanți.[98] Persoanele cu două copii ale genei FTO (gena
obezității) cântăresc, în medie, cu 3-4 kg mai mult și au un risc de 1,67 mai mare
de a deveni obeze decât persoanele care nu prezintă alela de risc.[99] Procentajul
cazurilor de obezitate care poate fi atribuit factorilor genetici variază, în funcție
de populația examinată, de la 6% la 85%. [100]
Obezitatea reprezintă o caracteristică importantă a câtorva sindroame,
precum sindromul Prader-Willi,sindromul Bardet-Biedl, sindromul
Cohen și sindromul MOMO. (Termenul „obezitate non-sindromică" este uneori
utilizat pentru a exclude aceste afecțiuni.) [101] La persoanele cu debut precoce al
obezității severe (definit printr-un debut înainte de vârsta de 10 ani și un indice
de masă corporală cu o abatere standard de trei ori mai mare decât valoarea
normală), 7% dintre cazuri prezintă o mutație punctiformă la nivelul ADN-ului. [102]
Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin asupra
genelor specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu ambii părinți obezi erau
ei înșiși obezi, spre deosebire de mai puțin de 10% dintre copiii ai căror părinți
aveau o greutate normală.[103]
Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe parcursul
evoluției umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate. Capacitatea de a
profita de rarele perioade de abundență prin depozitarea energiei sub formă de
grăsime ar reprezenta un avantaj în perioadele în care disponibilitatea hranei
variază foarte mult, persoanele cu rezerve mai mari de grăsime având mai multe
șanse să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă parte, această
tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o societate care dispune de
rezerve constante de hrană.[104] Această teorie a primit numeroase critici, dar, pe
de altă parte, au fost propuse și alte teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului
genetic și ipoteza fenotipului prosperității.[105][106]
[modificare]Alte afecțiuni
Anumite afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice utilizate
pentru tratarea acestora, pot crește riscul apariției obezității. Afecțiunile medicale
care cresc riscul apariției obezității includ anumite sindroame genetice rare
(menționate mai sus), precum și anumite afecțiuni congenitale sau
dobândite: hipotiroidism, sindrom Cushing, deficiența hormonului de
creștere[107] șitulburări alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă.[2] Cu toate
acestea, obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează
în DSM-IVR ca boală psihică.[108] Riscul supraponderalității și obezității este mai
ridicat la pacienții care suferă de tulburări psihice, față de persoanele care nu
suferă de astfel de afecțiuni.[109]
Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la apariția unor
modificări în compoziția corporală; printre aceste medicamente se
numără insulina, sulfonilureicele, tiazolidinedionele, antipsihoticele
atipice, antidepresivele, steroizii, anumiteanticonvulsive (fenitoina și valproatul
de sodiu), pizotifenul și anumite medicamente utilizate în contracepția
hormonală.[2]
[modificare]Factori sociali
Articol principal: Social determinants of obesity.
Deși factorii genetici sunt importanți în înțelegerea obezității, aceștia nu pot
explica creșterea dramatică a numărului de cazuri de obezitate înregistrat în
prezent în anumite țări sau la nivel mondial. [110] Chiar dacă este unanim acceptat
că obezitatea apare atunci când energia acumulată prin alimentație este mai
mare decât energia consumată, influența acestor doi factori în funcție de poziția
socială constituie un subiect aprins de discuții. Există câteva teorii referitoare la
cauze, dar, în general, se crede că obezitatea constituie rezultatul mai multor
factori.
Corelația dintre clasa socială și indicele de masă corporală diferă la nivel global.
Un studiu din 1989 a arătat că, în țările dezvoltate, femeile dintr-o clasă socială
superioară aveau mai puține șanse să devină obeze. Nu s-au înregistrat însă
diferențe semnificative în cazul bărbaților provenind din clase sociale diferite. În
țările în curs de dezvoltare, s-a constatat o rată a obezității mai mare la femeile,
bărbații și copiii din clasele sociale superioare. [111] Reluat în 2007, studiul a
indicat relații similare, dar mai slabe. Se crede că acest lucru se datorează
efectelor globalizării.[112] În cazul țărilor dezvoltate, obezitatea la adulți și
procentajul adolescenților supraponderali se corelează cu inegalitatea
veniturilor. O relație similară se constată și în Statele Unite: tot mai mulți adulți,
chiar și din clase sociale superioare, sunt obezi în statele în care inegalitatea
economică este evidentă.[113]
Au fost oferite multe explicații în ceea ce privește legătura dintre indicele de
masă corporală și clasa socială. Se crede că, în țările dezvoltate, persoanele
înstărite își pot permite alimente mai bogate în nutrienți, sunt supuse unei
presiuni sociale mai mari de a rămâne slabe și au mai multe posibilități de a-și
menține condiția fizică. În țările nedezvoltate, disponibilitatea hranei, consumul
ridicat de energie datorat muncii fizice și valorile culturale care favorizează
persoanele mai corpolente contribuie, se crede, la situația prezentă.
[112]
 Atitudinea pe care oamenii o au față de greutatea corporală poate juca și ea
un rol în ceea ce privește obezitatea. S-a descoperit că există o corelație între
prieteni, frați și soți în ceea ce privește schimbarea în timp a indicelui de masă
corporală.[114]Stresul și condiția socială inferioară par să crească riscul obezității.
[113][115][116]

Fumatul are un impact major asupra greutății. Persoanele care renunță la fumat
se îngrașă, în medie, cu 4,4 kilograme (9,7 livre) în cazul bărbaților și cu
5,0 kilograme (11,0 livre) în cazul femeilor, în decurs de zece ani.[117] Cu toate
acestea, schimbările apărute în rata fumatului au influențat foarte puțin rata
totală a obezității.[118]
În Statele Unite, numărul copiilor influențează riscul de obezitate al părinților
acestora. În cazul femeilor, riscul crește cu 7% pentru fiecare copil, în timp ce la
bărbați, riscul crește cu 4% pentru fiecare copil în parte. [119] Acest lucru s-ar
putea explica într-o oarecare măsură și prin faptul că, în Occident, persoanele
care au copii fac mai puțină mișcare.[120]
În țările aflate în curs de dezvoltare, urbanizarea contribuie la creșterea ratei
obezității. În China, rata totală a obezității este mai mică de 5%; cu toate
acestea, există orașe în care această rată depășește 20%. [121]
Malnutriția în primii ani de viață contribuie, se pare, la rata actuală a obezității,
aflată în creștere, în țările în curs de dezvoltare.[122]Modificările endocrine care
apar în timpul perioadelor de malnutriție pot duce la acumularea de grăsime
atunci când aportul de alimente crește. [122]
Ca și în cazul datelor cognitivo-epidemiologice, există numeroase studii care
confirmă că obezitatea se asociază cu deficiențele cognitive. [123] În prezent, nu
se știe cu exactitate dacă obezitatea este cea care determină deficiențele
cognitive sau invers.
[modificare]Agenți infecțioși
Vezi și: Infectobesity
Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află încă la
început. Flora intestinală diferă la persoanele slabe față de cele obeze. Există
indicii care arată că flora intestinală la persoanele obeze și la cele slabe poate
afecta potențialul metabolic. Se crede că această modificare aparentă a
metabolismului sporește capacitatea de acumulare de energie, ceea ce conduce
către obezitate. Urmează însă să se stabilească în mod clar dacă aceste
diferențe reprezintă cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia. [124]
S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la oameni, cât
și la diferite specii de animale. Urmează însă să se stabilească în ce măsură
aceste legături contribuie la rata actuală a obezității, aflată în creștere. [125]
[modificare]Fiziopatologie

O comparaţie între un şoarece incapabil să producă leptină, ceea ce determină


obezitate (stânga) și un șoarece normal (dreapta)
Buletinul publicitar rezumă multe mecanisme fiziopatologice implicate în apariția
și întreținerea obezității.[126] Acest domeniu de cercetare a fost aproape ignorat
până la descoperirea leptinei în 1994. Din momentul acestei descoperiri, au fost
elucidate multe alte mecanisme hormonale care participă la reglarea apetitului și
aportului alimentar, modelele de depozitare a țesutului adipos, și
apariția rezistenței la insulină. După descoperirea leptinei, s-au
studiat ghrelina, insulina, orexina, PYY 3-36, colecistokinina,adiponectina, ca și
mulți alți mediatori. Adipokinele sunt mediatori produși de către țesutul adipos și
se presupune că acțiunea lor este modificată de multe boli asociate cu
obezitatea.
Leptina și ghrelina sunt considerate a fi complementare în ceea ce privește
influența lor asupra apetitului, ghrelina fiind produsă prin controlul pe termen
scurt al apetitului, modulat de stomac (mâncăm când stomacul este gol și ne
oprim când stomacul este destins). Leptina este produsă de către țesutul adipos
pentru a semnaliza rezervele de depozite de grăsimi din organism și mediază
controlul apetitului pe termen lung (mâncăm mai mult când depozitele de grăsimi
sunt reduse și mai puțin când depozitele de grăsimi sunt mai mari). Cu toate că
administrarea leptinei poate fi eficace într-un mic subgrup de persoane obeze cu
deficit de leptină, se consideră că majoritatea persoanelor obeze sunt rezistente
la leptină și s-a descoperit că prezintă concentrații crescute de leptină. [127] Se
consideră că această rezistență explică, parțial, din ce cauză administrarea
leptinei nu s-a dovedit a fi eficace în suprimarea apetitului la majoritatea
pacienților obezi.[126]

O descriere grafică a moleculei de leptină


. Deși leptina și ghrelina sunt produse la nivel periferic, ele controlează apetitul
prin intermediul acțiunilor lor asupra sistemului nervos central. În special,
acestea și alți hormoni corelați cu apetitul acționează asupra hipotalamusului, o
regiune cerebrală centrală care reglează aportul de alimente și consumul de
energie. La nivelul hipotalamusului există mai multe mecanisme care contribuie
la rolul său în integrarea apetitului, calea melanocortineifiind cel mai bine
înțeleasă.[126] Circuitul începe cu o zonă a hipotalamusului, nucleul arcuat, care
primește informații de la hipotalamusul lateral (HL) și hipotalamusul
ventromedial(HVM), centrii cerebrali ai alimentației și, respectiv, ai sațietății. [128]
Nucleul arcuat conține două grupe distincte de neuronis.[126] Primul grup exprimă
concomitentneuropeptida Y (NPY) și peptida corelată cu agouti (AgRP) și are
efecte stimulatoare asupra HL și inhibitoare asupra HVM. Al doilea grup exprimă
concomitent pro-opiomelanocortina (POMC) și transcriptul reglat de cocaină și
amfetamină (cocaine- and amphetamine-regulated transcript) (CART) și are
impulsuri stimulatoare asupra HVM și inhibitoare asupra HL. În consecință,
neuronii NPY/AgRP stimulează alimentația și inhibă sațietatea, în timp ce
neuronii POMC/CART stimulează sațietatea și inhibă alimentația. Ambele
grupuri de neuroni ai nucleului arcuat sunt reglați parțial de către leptină. Leptina
inhibă grupul NPY/AgRP și stimulează grupul POMC/CART. Prin urmare, un
deficit în semnalizarea leptinei, fie pe calea deficitului de leptină, fie pe calea
rezistenței la leptină, duce la supraalimentare și este posibil să contribuie la
apariția unor forme genetice și dobândite de obezitate. [126]
[modificare]Sănătate publică
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anticipează că supraponderalitatea și
obezitatea ar putea înlocui curând unele preocupări tradiționale desănătate
publică, precum subnutriția și bolile infecțioase, reprezentând cea mai
semnificativă cauză de afectare a stării de sănătate. [129] Obezitatea constituie o
problemă de sănătate publică și de politică datorită prevalenței, costurilor și
efectelor asupra sănătății.[130] Eforturile de sănătate publică sunt orientate în
direcția înțelegerii și corectării factorilor de mediu responsabili pentru creșterea
prevalenței obezității în rândul populației. Soluțiile urmăresc modificarea
factorilor care provoacă consumul de calorii excesive și inhibă activitatea fizică.
Eforturile includ programe federale rambursate privind alimentația în școli,
limitarea publicizării directe a alimentelor de tip junk food la copii[131] și scăderea
accesului la băuturile care conțin zahăr în școli.[132] În construcția noilor așezări
urbane, se întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea
unor trasee pedestre.[133]
Numeroase țări și grupuri au publicat rapoarte cu privire la obezitate. În 1998 au
fost publicate primele ghiduri SUA, cu titlul „Ghid clinic privind identificarea,
evaluarea și tratamentul supraponderalității și obezității la adulți: raport privind
dovezile”.[134] În 2006, Rețeaua Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity
Network) a publicat „Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the
Management and Prevention of Obesity in Adults and Children” („Ghidul
canadian de practică clinică (GPC) cu privire la abordarea terapeutică și
prevenirea obezității la adulți și copii”).[135]
În 2004, Colegiul Regal al Medicilor (Royal College of Physicians), Facultatea de
Sănătate Publică și Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului (Royal
College of Paediatrics and Child Health) din Marea Britanie au lansat raportul
„Storing up Problems” („Acumularea problemelor”), care a evidențiat problema
crescândă a obezității în Marea Britanie. [136] În același an, Comitetul de selecție
privind sănătatea (Health Select Committee) din cadrul Camerei
Comunelor Camera Comunelor din Marea Britanie a publicat „cea mai completă
anchetă [...] efectuată vreodată” cu privire la impactul obezității asupra sănătății
și societății în Marea Britanie și modalitățile posibile de abordare a acestei
probleme.[137] În 2006, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică
(National Institute for Health and Clinical Excellence) (NICE) a publicat un ghid
privind diagnosticul și abordarea terapeutică a obezității, ca și implicațiile politice
pentru organizațiile neimplicate în asistența sanitară, cum sunt consiliile locale.
[138]
 Un raport din 2007, publicat de către SirDerek Wanless pentru King's Fund a
atras atenția asupra faptului că dacă nu se intervine prin măsuri suplimentare,
obezitatea are capacitatea de a paraliza Serviciul Național de Sănătatedin punct
de vedere financiar.[139]
Se evaluează modalități multilaterale de abordare a ratelor crescânde de
obezitate. În cadrul Politicii de acțiune împotriva obezității (Obesity Policy Action
(OPA)) măsurile întreprinse pot fi divizate în politici 'în amonte', politici 'de
centru, politici 'în aval'. Politicile 'în amonte' se referă la schimbările în cadrul
societății, politicile 'de centru' încearcă să schimbe comportamentul indivizilor
pentru prevenirea obezității, iar politicile 'în aval' încearcă să trateze persoanele
afectate în prezent.[140]
[modificare]Abordare terapeutică
Articol principal: Management of obesity.

Orlistat (Xenical), medicamentul utilizat cel mai frecvent în tratamentul obezității


șisibutramina(Meridia), un medicament retras recent din cauza reacțiilor adverse
cardiovasculare
. Tratamentul principal al obezității constă în regim dietetic și activitate fizică.
[64]
 Programele dietetice pot produce scădere ponderală pe termen scurt,[141] dar
menținerea acestei greutăți scăzute este frecvent dificilă și necesită deseori
activitate fizică și o dietă alimentară cu conținut caloric scăzut, ca parte
permanentă a stilului de viață.[142][143] Ratele de succes pentru menținerea
scăderii ponderale pe termen lung prin modificarea stilului de viață sunt scăzute,
fiind cuprinse între 2 și 20%.[144] Regimul dietetic și modificările stilului de viață
sunt eficace în limitarea greutății ponderale excesive în timpul sarcinii și
ameliorează evoluția atât la mamă cât și la făt.[145]
Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în prezent și
aprobat pentru utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea ponderală este
modestă, în medie 2,9 kg (6,4 lb) la 1 până la 4 ani și există informații reduse
privind modul în care aceste medicamente afectează complicațiile pe termen
lung ale obezității.[146] Utilizarea sa este asociată cu o frecvență crescută a
reacțiilor gastro-intestinale[146] și au apărut preocupări legate de efectele sale
negative asupra rinichilor.[147] Alte două medicamente sunt de asemenea
disponibile. Lorcaserina (Belviq) determină în medie o scădere ponderală cu
3,1 kg (3% din masa corporală) mai mare decât placebo în decurs de un an.
[148]
 O asociere defentermină și topiramat (Qsymia) este de asemenea eficace
într-o oarecare măsură.[149]
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia
obezității severe este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea
mortalității generale. Un studiu a evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între
14% și 25% (în funcție de tipul procedurii efectuate) la 10 ani și o reducere cu
29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile standard de scădere
ponderală.[150] Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații
asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte
tratamente eficace dar mai puțin invazive.
[modificare]Epidemiologie
Articol principal: Epidemiologia obezității.

Incidența obezității la nivel mondial în rândul bărbaților


(stânga) și al femeilor (dreapta).[151]
     15–20%      30–35%      45–50%
     <5%
     20–25%      35–40%      50–55%
     5–10%
     25–30%      40–45%      >55%
     10–15%
Înaintea secolului al XX-lea, obezitatea era o afecțiune rar întâlnită; [152] în anul
1997, OMS a recunoscut oficial obezitatea ca epidemie globală. [77] Începând din
anul 2005, OMS estimează că cel puțin 400 de milioane de adulți (9,8%) sunt
obezi, procentajul fiind mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților. [153] Rata
obezității crește, de asemenea, odată cu vârsta, cel puțin până la 50 sau 60 de
ani,[154] iar obezitatea severă în Statele Unite, Australia și Canada este în
creștere mai rapidă față de rata globală a obezității. [17][155][156]
Considerată odinioară o problemă doar în țările dezvoltate, rata obezității este în
creștere la nivel global, afectând atât țările dezvoltate cât și țările în curs de
dezvoltare.[27] Creșterea ratei obezității este cel mai evidentă în mediile urbane.
[153]
 Singura regiune din lume în care obezitatea nu este obișnuită este Africa
Subsahariană.[2]
[modificare]Istoric
[modificare]Etimologie
Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care
înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al
verbului edere (a mânca), precedat de prefixul ob (supra).[157] Dicționarul Oxford
al limbii engleze documentează prima utilizare a termenului în anul 1611 de
către Randle Cotgrave.[158]
[modificare]Tendințe istorice
În Evul Mediu și în perioadaRenașterii obezitatea era adesea privită ca un semn
al bunăstării și era relativ frecventă în rândul elitei: Generalul toscanAlessandro
del Borro, operă atribuită lui Charles Mellin, 1645[159]

Venus din Willendorf creată între 24.000–22.000 î.Hr.


Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală.
[152]
 Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare
altor boli”.[2] Chirurgul indian Sushruta(secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura
dintre obezitate și bolile cardiace.[160] În tratarea maladiei, acesta a recomandat
activitățile fizice.[160]În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat
cu lipsa hranei.[161] Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn
de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din
Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii,[159] precum și în civilizațiile antice
din Asia de Est.[162]
Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și economică a
națiunilor era dependentă de statura și tăria fizică a soldaților și a muncitorilor.
[77]
 Creșterea indicelui mediu de masă corporală de la valoarea considerată
actualmente subponderală la valoarea considerată normală a jucat un rol
semnificativ în dezvoltarea societăților industrializate. [77] Așadar, înălțimea și
greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-lea. În
timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins potențialul genetic
în privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai mult față de înălțime, ducând la
obezitate.[77] În anii 1950, creșterea bunăstării în țările dezvoltate a dus la
scăderea mortalității infantile, însă datorită creșterii greutății corporale, au
devenit mai frecvente bolile cardiace și renale. [77][163] Între timp, societățile de
asigurări și-au dat seama de legătura dintre greutate și speranța de viață și au
crescut primele de asigurare în cazul persoanelor obeze. [2]
De-a lungul istoriei, numeroase culturi au considerat obezitatea un rezultat al
defectului de caracter. Personajul obesus sau personajul gras din comedia
greacă era un gurmand adesea ridiculizat. În era creștină, mâncarea a fost
deseori asociată cu lăcomia și desfrânarea.[11] În cultura modernă occidentală,
greutatea excesivă este adesea considerată neatrăgătoare, obezitatea fiind în
mod frecvent asociată cu diverse stereotipuri negative. Persoanele obeze de
toate vârstele pot fi stigmatizate social și pot fi ținta hărțuirii sau evitării de către
semenii lor. Obezitatea a redevenit un motiv de discriminare. [164]
În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea corporală
sănătoasă este diferită de percepția privind greutatea ideală – ambele s-au
schimbat de la începutul secolului al XX-lea. Greutatea considerată ideală a
scăzut de la începutul anilor 1920. Această modificare a percepției este ilustrată
prin faptul că înălțimea medie a concurentelor la concursul Miss America a
crescut cu 2%, în timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%. [165] Pe de
altă parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au schimbat în
direcția opusă. În Marea Britanie, greutatea la care oamenii se considerau
supraponderali era semnificativ mai ridicată în 2007 față de 1999. [166] Se
consideră că aceste schimbări se datorează creșterii adipozității, ceea ce duce
la creșterea acceptării grăsimii corporale suplimentare ca fiind normală. [166]
Obezitatea continuă să fie privită ca un semn al bunăstării și bogăției în
numeroase regiuni ale Africii. Acest fapt a devenit frecvent îndeosebi de la
apariția epidemiei cauzate de virusul HIV.[2]
[modificare]Arte
Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum 20.000–
35.000 de ani, prezintă femei obeze. Unele persoane atribuie figurinelor
Venus tendința de a accentua fertilitatea, în timp ce altele consideră că acestea
reprezintă „grăsimea” oamenilor epocii respective. [11] Pe de altă parte, obezitatea
este absentă atât din arta romană cât și din cea greacă, probabil în virtutea
idealurilor celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a persistat o
perioadă îndelungată în creștinismul european, doar persoanele cu un statut
socio-economic inferior fiind reprezentate ca obeze. [11]
În timpul Renașterii, unele persoane din înalta societate au început să își etaleze
corpolența, așa cum se poate observa în portretele lui Henric al VIII-lea și
Alessandro del Borro.[11]Rubens (1577–1640) reprezenta în mod obișnuit femei
cu forme rotunjite în picturile sale, de la care derivă termenul rubensian. Totuși,
femeile ilustrate în picturi își păstrau forma de „clepsidră”, ca simbol al fertilității.
[167]
 În timpul secolului al XIX-lea, percepția asupra obezității s-a modificat în
lumea occidentală. După ce secole de-a rândul obezitatea fusese sinonimă cu
bunăstarea și statutul social, suplețea a început să fie considerată un standard
dezirabil.[11]
Societate și cultură
Impactul economic
Alături de impactul asupra sănătății, obezitatea creează numeroase probleme,
inclusiv dezavantaje în obținerea unui loc de muncă [168][169] și costuri ridicate
pentru întreprinderi. Aceste efecte sunt simțite la toate nivelurile societății, de la
indivizi, la corporații, la guverne.
În anul 2005, costurile medicale atribuite obezității în Statele Unite au fost
estimate la 190,2 miliarde USD, adică 20,6% din totalul cheltuielilor de sănătate,
[170][171][172]
 în timp ce costurile pentru probleme de obezitate în Canada erau
estimate la 2 miliarde CAD în 1997 (2,4% din totalul cheltuielilor de sănătate).
[64]
 Costul total anual direct pentru supraponderabilitate și obezitate în Australia
în anul 2005 a fost de 21 miliarde AUD. De asemenea, australienii
supraponderali și obezi au beneficiat de subvenții guvernamentale în valoare de
35,6 miliarde AUD.[173] Valoarea estimată a cheltuielilor anuale pe produse
dietetice se situează între 40 miliarde USD și 100 miliarde USD numai în Statele
Unite.[174]
S-a constatat că programele de prevenire a obezității reduc costurile pentru
tratamentele afecțiunilor asociate obezității. Totuși, cu cât speranța de viață este
mai mare, cu atât costurile medicale cresc. Prin urmare, cercetătorii au ajuns la
concluzia că reducerea obezității poate avea consecințe pozitive asupra
sănătății publice, însă este puțin probabil să ducă la diminuarea cheltuielilor
totale de sănătate.[175]
Serviciile publice trebuie să ofere persoanelor obeze echipamente speciale cum
sunt scaunele supradimensionate.[176]
Obezitatea poate duce la stigmatizarea socială și dezavantajarea profesională.
[168]
 În comparație cu persoanele cu greutate normală, salariații obezi prezintă, în
medie, rate mai ridicate de absenteism de la locul de muncă și au concedii
medicale prelungite, ceea ce duce la creșterea costurilor pentru angajatori și
scăderea productivității.[177] Un studiu realizat asupra angajaților Universității
Duke relevă faptul că persoanele cu un indice de masă corporală peste 40 au
depus de două ori mai multe cereri de compensare a angajațilorfață de
persoanele cu un indice de masă corporală de 18,5–24,9. De asemenea,
persoanele din prima categorie au avut de 12 ori mai multe zile de absență.
Majoritatea accidentelor în cazul acestora s-au produs în urma căderii și ridicării
de greutăți, fiind afectate extremitățile inferioare, încheieturile sau mâinile și
spatele.[178] Comitetul de Asigurare a Angajaților din statul american Alabama a
aprobat un plan controversat de taxare a angajaților obezi cu 25 USD pe lună
dacă aceștia nu iau măsuri pentru reducerea greutății și ameliorarea sănătății
proprii. Aceste măsuri au început a fi aplicate în ianuarie 2010 în cazul
persoanelor cu un indice de masă corporală peste 35 kg/m2 care nu își
îmbunătățesc starea sănătății după un an.[179]
Unele studii demonstrează că probabilitatea de angajare și de promovare
profesională în cazul persoanelor obeze este mai mică față de persoanele cu
greutate normală.[164] De asemenea, salariile persoanelor obeze sunt mai mici
față de cele ale colegilor cu greutate normală pentru posturi echivalente. În
medie, femeile obeze câștigă cu 6% mai puțin, iar bărbații obezi cu 3% mai
puțin.[180]
Anumite domenii, cum sunt aviația, medicina și industria alimentară se confruntă
cu probleme speciale. Datorită creșterii ratei obezității, companiile aeriene se
confruntă cu costuri mai mari pentru combustibil și presiuni de a produce scaune
de dimensiuni mai mari.[181] În anul 2000, greutatea suplimentară a pasagerilor
obezi a costat companiile aeriene 275 milioane USD.[182] Industria medicală a
fost nevoită să investească în echipamente speciale pentru îngrijirea
persoanelor obeze, inclusiv echipamente speciale de ridicare șiambulanțe
bariatrice.[183] Costurile în cazul restaurantelor au crescut datorită acțiunilor în
justiție intentate de clienți pe motivul că acestea determină apariția obezității.
[184]
 În anul 2005, Congresul Statelor Unite a dezbătut o lege care să împiedice
procesele civile împotriva industriei alimentare pe motive legate de obezitate;
totuși, legea nu a fost validată.[184]
2009
Vezi și: Fat acceptance movement
Principalul scop al mișcării de acceptare a persoanelor grase este reducerea
discriminării la adresa supraponderalilor și a obezilor. [185][186] Cu toate acestea,
unii partizani ai mișcării încearcă, de asemenea, să contrazică relația stabilită
între obezitate și rezultatele negative privind sănătatea. [187]
Există mai multe organizații care promovează acceptarea obezității. Vizibilitatea
acestora a crescut în a doua jumătate a secolului  al XX-lea.[188] Asociația
americană NAAFA Asociația Națională pentru Promovarea Acceptării
Persoanelor Grase a luat ființă în 1969 și se descrie drept o organizație care
militează pentru drepturi civile, dedicată eliminării discriminării pe motive de
greutate corporală.[189] Cu toate acestea, activismul în slujba persoanelor grase
rămâne o mișcare marginală.[190]
Asociația Internațională pentru Acceptarea Greutății Corporale (ISAA) este
o organizație neguvernamentală(ONG) fondată în 1997. Are mai mult o orientare
globală, își descrie misiunea ca fiind promovarea acceptării greutății corporale, și
își manifestă sprijinul pentru eliminarea discriminării din pricina greutății
corporale.[191] Aceste grupuri solicită adesea acceptarea obezității ca dizabilitate
inclusă în Legea pentru americanii cu dizabilități (ADA). În ciuda acestui fapt,
potrivit sistemului juridic american, costurile potențiale pentru sănătatea publică
depășesc beneficiile extinderii acestei legi anti-discriminare la problema
obezității.[187]
[modificare]Obezitatea infantilă
Articol principal: Childhood obesity.
Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și sexul
copilului. La copii și adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC mai mare
decât al percentilei de 95.[15] Datele de referință pe care se bazează aceste
procente provin din anii 1963-1994, nefiind, prin urmare, afectate de recentele
creșteri ale ratelor obezității.[16] Obezitatea infantilă a atins proporții epidemice în
secolul al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și în țările în
curs de dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au crescut de la 11%
în anii 1980 la peste 30% în anii 1990, în timp ce, în aceeași perioadă, ratele
înregistrate la copiii din Brazilia au crescut de la 4 la 14%. [192]
Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care contribuie la
creșterea ratelor de obezitate infantilă. Se consideră că modificarea dietei și
reducerea activității fizice sunt cele mai importante cauze ale creșterii recente
ale acestor rate.[193] Cum obezitatea infantilă persistă adesea la maturitate și se
asociază cu numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați adesea
pentruhipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză hepatică.[64] Tratamentele
utilizate la copii sunt în principal intervenții în stilul de viață și tehnici
comportamentale, deși eforturile de a crește activitatea copiilor se bucură de
puțin succes.[194] În Statele Unite, FDA nu aprobă tratamentele medicamentoase
pentru această grupă de vârstă.[192]
[modificare]Obezitatea la alte animale
Articol principal: Obesity in pets.
Obezitatea animalelor de companie este frecventă în multe țări. Ratele de
supraponderalitate și obezitate la câinii din Statele Unite sunt cuprinse între 23%
și 41%, cu aproximativ 5,1% animale obeze.[195]Ratele de obezitate la pisici sunt
puțin peste 6,4%.[195] În Australia rata obezității la câinii dintr-un cabinet veterinar
s-a dovedit a fi 7,6%.[196] Riscul de obezitate la câini este legat de prezența
obezității la stăpânii lor; cu toate acestea, nu există o relație similară între pisici
și stăpânii lor.[197]