ROMANTISMUL

În mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna un

autor, o operă, aparţinând epocii romantice, o atitudine creatoare
dominată de afectiv, opusă obiectivismului clasic, sau un stil opus
echilibrării, simetriei şi clarităţii clasice. Dezamăgit de realitate,
artistul romantic îşi căuta alinarea contemplând şi idealizând trecutul.
Şi artistul Renaşterii şi-a întors privirea spre trecut, dar spre modelul
culturii antice, care a dominat şi secolul clasicismului. El reînvia
cultura antică păgână pentru a lupta împotriva bisericii şi a aşeza omul
în centrul preocupărilor.
Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit
un refugiu în trecutul medieval, exaltând virtuţile cavalereşti. De
aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a lui Tristan şi Isolda,
Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea
istoria Evului Mediu se împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul
operei Tannhäuser de Wagner, unde faptele istorice se împletesc cu
mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată de fantastic,
artistul romantic îşi dă frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile
nordice, miturile eline, legendele populare cu universul lor de ficţiune,
au furnizat numeroase teme romanticilor.
Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei
singuratic, neîntinat de mâna omului. De fapt, era o atitudine de
protest împotriva oraşului şi a burgheziei dominatoare. Romanticii
idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de
izvorul sănătos al vieţii. Uneori văd în natură personificarea
divinităţii, alteori consideră că este locul unde sălăşluiesc fiinţe
supranaturale malefice (Loreley, Undine).
Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală.
Sentimentul naturii este pentru romantici un spaţiu de puritate şi un
loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre natură, spre viaţa
omului simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul
este considerat ca un vestigiu al trecutului şi ca o experienţă artistică
mai apropiată de natură. Valorificarea folclorului aduce o sevă nouă
în creaţia muzicală, constituind un important element de regenerare a
culturii muzicale şi de accentuare a particularităţilor naţionale ale
popoarelor.

NAȘTEREA OPEREI
Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania
si Franta, apoi in intreaga Europa. Acest curent cultural s-a manifestat
si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a
ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si
abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea
sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale,
promovarea libertatii de expresie.

CARACTERISTICI
Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice
vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi
simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată
proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de
măsuri, ritmia foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai
mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii
simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu
desfăşurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei.
Numeroase cromatisme şi modulaţii, ca şi formule melodice
necantabile de factură instrumentală, îmbogăţesc mult exprimarea
muzicală, alături de dese ţesături modale descoperite în folclor, în
cântecul vechi sau în cel exotic.
Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa
tiranică a celor trei funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care
diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare,
modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate
conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când
armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de
diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de
organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.
Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin
dezvoltarea şi diferenţierea elementelor de dinamică şi de agogică.
Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare,
permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte
procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta
timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor
orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin
valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate
combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.

FORME MUZICALE INSTRUMENTALE

 Balada
 Rapsodia - Fantezie instrumentala, bazata predilect pe melodii
populare.
 Liedul - Gen muzical vocal construit pe un text liric sau un
poem literar, acompaniat de pian.
 Impromptu - Fantezie liber compusa, pentru pian.
 Elegie
 Nocturna - Gen muzical instrumental foarte popular in perioada
romantica.
 Baracola - Vechi cântec venetian al gondolierilor.
 Balet
  Uvertura - Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de
mari proporţii sau care constituie o lucrare independentă. Piesă
instrumentală constituind partea introductivă a suitelor
preclasice.
 Simfonie - Forma cea mai importanta a compozitiilor
orchestrale; deobicei compusa din 4 parti: prima in forma de
sonata, ultima in forma de rondo, variatiune sau sonata; intre
ele, o parte lenta (adagio, andante) şi o alta vivace (menuet,
scherzo).
 Suita - Succesiune de piese muzicale in acelasi ton, dar cu
tacturi diferite.

COMPOZITORI
 Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina
 Johannes Brahms (1833-1897) - Concertul pentru pian in Re
minor
 Frédéric Chopin (1810-1849) - Nocturna nr 13 op 48
 Hector Berlioz (1803-1869) - Simfonia fantastică
 Carl Maria von Weber (1786-1826)
 Franz Liszt (1811-1886)
 Richard Wagner (1813-1883) - Inelul Nibelungilor
 Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) - Lacul lebedelor,
Spargatorul de nuci
 Franz Schubert (1797-1828) - Simfonia Nr.8 - Neterminata
 Giuseppe Verdi (1813-1901) - Aida
 Johann Strauss (fiul) (1825-1899) - Sange vienez; Vin, femei si
cantec.