MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE MEDIULUI
CATEDRA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI AGROECOLOGIE

REFERAT

CULTURA LATINO - ROMANĂ

SPECIALITATEA ECOLOGIE

Autor:
Student grupei EC21Z
Vatavu Ion
______________

Controlat:
Marșalovschi Teo Teodor
______________

BĂLŢI, 2020
CUPRINS :
1
 INTRODUCERE ...................................................................................................3
I. LIMBA LATINA, LIMBA ROMEI ANTICE ....................................................5
II. LITERATURA ROMANĂ ..................................................................................7
a) Scrierile Sfantului Ioan Cassian ……………………………………………..7
b) Scrieri ale Sfantului Niceta Remesianul …………………………………….8
c) Contributia lui Dionisie Exiguul …………………………………………….9
d) Alte scrieri in limba latina …………………………………………………...9
III. GÎNDIREA JURIDICA ........................................................................................11
a) Conceptele lui Platon .......................................................................................11
b) Conceptele lui Cicero .......................................................................................11
c) Doctrina juridica a Sfantului Augustin …………………………………….12
IV. ARTA ROMEI ANTICE ......................................................................................13
a) ARHITECTURA. Tipurile de construcții specifice. Arhitecți .....................13
 Construcții comemorative .....................................................................14
 Construcții religioase .............................................................................15
 Construcții publice .................................................................................15
 Construcții domestice .............................................................................15
b) SCULPTURA ....................................................................................................15
c) PICTURA ..........................................................................................................17
V. ZEII ȘI ZEIȚELE ROMEI ANTICE ..................................................................18

2
 I. INTRODUCERE

Potrivit tradiției, Roma a fost întemeiata în anul 735 I.C. de Romulus si Remus, însă cea mai veche
așezare descoperită aici datează, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea I.C. De la
sfîrșitul secolului al VI-lea I.C., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din
secolul I I.C. al Imperiului roman. In anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a orașului Roma a
fost mistuită de incendiu. Reconstruită în timpul Flavilor, Roma a fost mărită, mai ales sub împărății
Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), împarțirea imperiului
(395), caderea imperiului roman de apus (476) si migrațiunea poparelor au dus la decăderea orașului.
In perioada celor două dinastii, Flavii si Antoninii, Roma atinge apogeul ei politic urbanistic și
demografic. In momentul apogeului ei, Urbs Roma s-a extins pe o suprafață locuibilă de aproximativ 2000
de hectare, împarțită de Augustus în 14 regiuni. Pînă la mijlocul secolului al II-lea e.n. populația ei a
cunoscut o linie continuă de creștere. Maxima dezvoltare demografică se înregistrează sub primii antonini,
cînd ea adapostea aproximativ 1.200.000 de suflete. Este veacul ei de aur, secol cînd Cetatea lui Romulus e
denumită de poeți "zeiță a lumii și popoarelor, inegalabilă în splendoare". Acum, "toate drumurile duc la
Roma", pe apă și pe uscat. Dar aceste căi îi aduceau în primul rînd hrana cea de toate zilele.
Fundația lui Romulus își păstra postul de conducator politic al unui vast imperiu, dar ajunsese un
oraș parazitar, hrănit cu alimentele aduse din Italia și din provincii. Nu beneficia cel putin de o producție
mestesugărească dezvoltată. Străzile Romei însumau o lungime de 85 km și au rezultat din dezvoltarea
unui plan urbanistic anarhic. Ingustimea lor, umiditatea, gunoaiele aruncate de locatari, absența unor
trotuare înalte, lipsa multor canale de scurgere, cotiturile și pantele, înghesuiala trecatorilor, tarabele cu
mărfuri de ocazie puse pe laturi și multe altele, le făceau dezgustatoare. Casa confortabilă și de lux a celor
bogați - denumită domus, ocupa un teren mai izolat, avea numeroase încaperi, grădina, opere de artă, etc.
Ea se dezvolta în suprafață, rareori poseda un etaj și tabere la stradă. Al doilea tip de construcție
locuibilă fusese insula - un fel de "bloc" între patru străzi, dotat cu mai multe etaje, apartamente, cămăruțe
de închiriat și prăvălii la stradă. Extensiunea ei orizontală nu depasea 300 de m 2, o suprafață destinată
susținerii unei înaltimi de 18-20 metri - o proporție inacceptabilă de normele arhitecturii antice. In
asemenea îngrămădiri de camere își duc viața cei săraci. Marile calamități ca incendiile si mișcările
seismice puternice aduceau prăbușirea acestor subrede insule. Cele doua tipuri de locuințe sunt bine
păstrate la Ostia și în orașele acoperite de Vezuviu. La Roma, le cunoaștem doar din izvoarele poetice ale
vremii.
In calendarul Romei, spectacolele și festivitațile religioase, publice ocupau un larg spațiu. Cu acest
prilej se putea vedea viața trandavă a plebei exprimată de Iuvenalis prin binecunoscutele cuvinte: "panem
et circenses". Cursele de care în Circus Maximus, dotat cu o capacitate de 300.000 locuri si spectacolele

3
sîngeroase din amfiteatrul construit de către Flavi pentru 80.000 de participanți cunosteau o neobișnuită
agitație din zori și pînă în seară.
Colosseum (70-80) este cunoscut sub această denumire datorită unei statui gigantice a Imparatului
Nero care se afla în apropierea sa, dar adevăratul său nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfășurau
luptele dintre lei și creștini, precum si alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese de arhitectură
din lume.
In ceea ce privește stadiul educației, culturii și religiei, acest vast domeniu nu beneficia de o atenție
deosebită din partea statului. Prima școală de stat s-a inființat numai sub domnia lui Theodosius II (408-
450). Cele trei trepte de învățămînt: primar, gramatic-literar și retoric erau organizate din inițiativa
particulară și conduse de profesori care învățau pe elevi "de toate", în schimbul unor taxe școlare destul de
substantiale. Ultimele doua trepte deveneau accesibile numai celor cu o bună stare materială.
Scrisul, cititul si puținele noțiuni de aritmetică se puteau însuși și în casa, sub îndrumarea unui
membru al familiei sau a unui servus pedagogus. Vremurile lui Cato cel Batran severul dascal al fiului său
si virtuțile Corneliei, austera mama a fraților Gracchi se citau doar ca exemple moralizatoare, cînd se făcea
educația copiilor. Ludus litterarius, adică școala primară, se putea însuși și din practica vieții publice sau
militare. A doua treaptă ar corespunde cu cea "liceala" și se dota cu trei dascăli de baza: litterator,
grammaticus si rhetor. Folosindu-se de o metodă formalistă, ei invațau pe școlarii trecuți de 12 ani să recite
din marii poeți apoi să-și perfecționeze proza și vorbirea.
Cultura romană antică este unul dintre cele mai importante aspecte ale istoriei romane antice și una
dintre principalele sale surse primare.

4
 I. LIMBA LATINA, LIMBA ROMEI ANTICE ȘI A TERITORIILOR ÎNVECINATE
LATIUM-ului

Datorita expansiunii romane, limba latină a fost dusă în toate zonele cunoscute ale lumii antice și a
devenit limba dominantă a Europei de Vest. A fost limba învățăturii și diplomației pînă în secolul al XVIII-
lea și a liturghiei Romano-Catolice pînă tîrziu în secolul XX.
Limba latina nu era originară din Italia ci a fost adusă în Peninsula Italica în timpuri preistorice de
italicii ce migrau din nord. Latina este un membru al subfamiliei italiene de limbi indo-europene; printre
limbile indo-europene non-italice, se inrudește cu sanscrita si greaca și cu subfamiliile germanice și celtice.
In Italia, latina a fost la început dialectul regiunii din jurul Romei. In limbile italice, latina, faliscana și alte
dialecte formau un grup latin diferit de celelalte limbi italice cum ar fi oscana și umbriana. Vechi inscripții
în limba latina au supraviețuit din secolul VI i.Hr. Cele mai vechi texte scrise în latina romana dateaza din
secolul III i.Hr. Latina a fost influențata de dialecte celtice din nordul Italiei, de limba non-indo europeana
etrusca din centrul Italiei și de greaca, care a fost vorbită în sudul Italiei din secolul VIII i.Hr. Sub influența
limbii și literaturii grecești, care a fost tradusă pentru prima dată în latină în a doua jumătate a secolului III
i.Hr., latina s-a transformat treptat într-o mare limba literara.
Limba latină literara poate fi împartita în patru perioade, ce corespund în general cu perioadele
literaturii latine.
Prima perioadă - 240-70 i.Hr. - cuprinde scrierile lui Ennius, Plautus si Terent.
A doua perioadă - epoca de aur - 70 i.Hr.-14 d.Hr. - faimoasa pentru scrierile în proza ale lui Iulius
Cezar, Cicero si Livy și pentru scierile poetice ale lui Catullus, Lucretius, Virgil, Horatius si Ovidiu. In
aceasta perioada, atat în praza cat și in poezie, limba latinaa s-a dezvoltat într-o limba foarte artistica,
obtinand cea mai mare flexibilitate și bogatie.
A treia perioadă - epoca de argint - 14 d.Hr.-130 d.Hr. - caracterizată prin scrierile dramatistului
Seneca și ale istoricului Tacitus.
Perioada latină tîrzie, întinzîndu-se din secolul II d.Hr. pînă în secolul VI d.Hr., aceasta perioada
cuprinde latina patristica a parinților bisericii. In timpul acestei perioade, triburi barbare invadatoare au
adus limbii numeroase forme și idiomuri străine. Aceasta latină coruptă a fost numită lingua romana fiind
diferită de lingua latina, limba clasică cultivată de invațați.
Discursurile colocviale ale romanilor apar în lucrarile diferitor scriitori, notabile în comediile lui
Plautus si Terent, in scrisorile lui Cicero, in Satirele si Epistolele lui Horatiu si in Satiricon-ul lui Petronius
Arbiter. Este caracterizata prin libertatea sintaxei, prezenta numeroaselor interjectii, si folosirea frecventa a
cuvintelor grecesti. Aceasta limba colocviala a societatii inalte nu trebuie confundata cu limba vorbita de
cei neinvatati.

5
 Latina in antichitatea avea mai putina flexibilitate si gratie decat greaca; vocabularul ei era mai
redus, si era mai greu sa exprime idei abstracte. Romanii au observat limitele limbii lor si au imprumutat
multe cuvinte de la greci. Latina, riguroasa in sintaxa si valoroasa in dictie, are vigoare si precizie si s-a
dovedit de-a lungul secolelor capabila sa exprime ganduri serioase. Supravietuirea sa a fost dubla: nu
numai ca latina literara a ramas in uz pana in zilele noastre, dar ea dainuie in limbile romanice, ce
reprezinta evolutia moderna a latinei vulgare; limba italiana, in special, poate fi descrisa ca latina moderna.
Limba engleza a imprumutat in nenumarate randuri din limba latina, atat direct cat si indirect prin
intermediul limbii franceze. Limba latina este importanta nu doar pentru literatura sa ci si pentru ca un
studiu al dezvoltarii ei gradate ofera informatii cu privire la istoria limbii in general si in special cu privire
la originile si dezvoltarea marilor limbi din Europa moderna.

6
 II. LITERATURA ROMANA

Literatura romana în limba latina este o dovada a permanentei noastre in spatiul carpato-dunarean in
perioada de dupa retragerea aureliana (271 e.n.). Aceasta literatura patristica ortodoxa, aceasta literatura
hagiografica, aceste imnuri si carti de morala dovedesc nu numai ca am existat dar am si creat o literatura
de nivel european intr-o perioada, cand cei ce ne contesta nici nu existau in Europa.
Poetul Publius Ovidius Naso trebuie considerat ca fiind protoparintele literaturii de specific
national, prin destin si prin creatie. Prin destin, fiindca a trait pe teritoriul tarii noastre, fiind prigonit si
lovit,, asa cum a fost timp de doua milenii poporul roman prigonit si lovit. Prin creatie fiindca in Ponticele
si Tristele el prefigureaza dorul sii doina de inslrainare specifice spiritului spatiului carpato-dunarean; iar
in-Metamorfoze gasim elemente ale mitologiei romanesti. Poemul in limba geta sau sarmata scris de poet
nu s-a p; demonii, vinceca orbii. il boteaza pe Astion. (iul unei familii de nobili,, si vin impreuna in tara
scitilor. Aici preotul Epictet vindeca un paralitic, alunga duhul necurat care-i promite ca va intra in
Latronianus. conducatorul cetatii, si acesta ii va ucide. Latronianus trimite ostasi sa-i aresteze pe Epictet si
Astion fara a fi vino/ati de ceva. ii pune sa jertfeasca idolilor, adica demonilor care locuiesc in idoli. Ei
refuza si sunt torturati cu carlige de fier, asezati intr-un cazan cu smoala fierbinte, sunt infometati si apoi li
se taie capetele. Trupurile lor s-au tacut albe si stralucitoare. Crestinii din cetate le-au luat trupurile, le-au
uns cu mirodenii si le-au ingropat cu cinste. Latronianus innebuneste si moare chinuit de demoni.
Parintii lui Astion afla ca traieste si vin sa-l caute. Un crestin, Vig ilantius, le impartaseste in mod
simbolic trecerea lui in randul sfintilor. Ei sunt crestinati de un preot din Scytia. Privegheaza la mormantul
celor doi sfinti si in zori ii vad intr-o lumina imensa, mirosind a smirna si laudand pe Domnul. Parintii se
intorc acasa si-si impart averea saracilor, devenind buni crestini. Pentru a arata stilul clar si calitatea actului
narativ redam un scurt fragment:
"Astfel, intr-una din zile, pe cand se ducea la Dunare sa ia apa, i-a iesit in cale un om, care era
chinuit de un duh necurat, si apropiindu-se de el si rugandu-se pentru el mult, i-a facut pe frunte semnul
mantuitor al crucii si l-a insemnat pe toate partile trupului. Demonul dintr-acel ceas a iesit din el. Dar
fugind zicea: Credinta ta, Astioane, si curatia cugetului au primit mare putere de la Mantuitorul impotriva
noastra" si zicand acestea, n-a mai aparut niciodata." (cap. II, 15)
a) Scrierile Sfantului Ioan Cassian
Ioan Cassian s-a nascut in anul 340 e.n. in Scytia Minor adica in Dobrogea. A fost calugar, apoi a
fost hirotonit preot de Sfantul Ioan Gura de Aur. L-a cunoscut pe Sfantul Evagrie Ponticul. A calaiorit mult
la Betleem, in Egipt, unde cunoaste multi sfinti. Este trimis de S% Ioan Gura de Aur la papa Inocentiu I.
Pleaca apoi la Marsilia, unde intemeiaza doua manastiri. A pastrat legaturi cu asezari monahale din Scytia
Minor. La Niculitel, unde se gasesc osemintele sfintilor Zoticos, Kamasis, Attalos, Philippos, la Basarabi.

7
La gurile Dunarii au existat astfel de manastiri, continuand o traditie creata de Sf. apostol Andrei si
intretinuta de episcopii de Tomis. Cartile lui au avut o mare raspandire in Apusul Europei. A scris:
a) Despre asezamintele manastiresti cu viata de obste si despre remediile contra celor opt pacate
principale, carte care a influentat, organizarea vietii monahale in Apusul Europei.
b) Colatiimi sau Convorbiri cu Parintii scrisa intre 420-429 in 24 de volume, in care trateaza
probleme fundamentale ale literaturii patristice ca: rugaciunea, harul, desavarsirea, liberul arbitru,
harismele divine, dragostea fata de Dumnezeu, curatia, contemplatia, mantuirea, viata ascetica, stiinta
duhovniceasca".
c) Despre intruparea Domnului, contra lui Neslorie, in sapte volume, este scrisa pentru papa Leon al
Romei, in ea trateaza despre Maica Domnului, despre Fiul Omului si Cuvantul lui Dumnezei. Este una din
cele mai importante carti de teologie din sec. V cunoscuta in Apusul Europei, unde a trait o mare parte a
vietii.
Cartile Sfantului Ioan Cassfan au combatut ereziile lui Ar^ie, Nestorie si Origen, au avut un rol
important in edificarea vietii religioase in Apusul Europei, inainte de marea schisma de la 1054.
b) Scrieri ale Sfantului Niceta Remesianul
Niceta Remesianul s-a nascut in anul 340 e.n. A fost episcop al comunitatii romane din sudul
Dunarii de la Bela Palanka langa Nis, unde si azi avem o mare comunitate romaneasca. Cartile lui intra in
literatura patristica.
- ,,Lihelli instructionis” Carticele de invataturi - trateaza despre botez, despre crez, despre jertfirea
Mielului pascal, despre erorile paganismului.
- De vigiliis servorum De/ -Despre privegherea robilor lui Dumnezeu - in care discuta ritualurile de
priveghere introduse in biserica ortodoxa.
- De psalmodie bono - Despre foloasele cantarii de psalmi - in care discuta despre evolutia
sentimentului de evlavie, despre echilibrul interior si linistea aduse in sufletul celui are canta tainele lui
Hristos". El egaleaza prin profunzime scrierile Sfintilor Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigore de
Nyssa, Ieronim si Augustin.
- De divertis appellationibus - Despre diferitele numiri.
- Te Deum laudamus - Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam!
este un imn celebru, cu care se oficiaza in ocazii solemne in toate bisericile crestine (ortodoxa, catolica,
protestanta). Textul este scris in proza ritmata. El a circulat in limba latina, in limba greaca, dar apoi a fost
tradus in toate limbile in care se oficiaza culte crestine. Redam acest text pentru valoarea lui literara, pentru
stilul sau poetic si pentru faptul ca exista in ritualul ortodox liturgic fragmente din el.
Pe Tine, Dumnezeule, te laudam, pe Tine, Doamne Te marturisim,
Pe Tine, vesnicule Parinte tot pamantul Te cinsteste. Tie toti ingerii, Tie cerurile si toate puterile,
Tie Heruvimii si Serafimii cu neincetat glas iti striga: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Dumnezeul Savaot!

8
 Pline sunt cerurile si pamantul de marirea Slavei Tale;
Pe line Te lauda ceata Slavita a Apostolilor, Multimea vrednica de lauda a proorocilor, Ostirea
imbracata in alb a mucenicilor, Pe Tine Sfanta Biserica Te marturiseste pe intregul pamant, Tata al
nesfarsitei mariri. Pe adevaratul Fiul Tau, Unul-Nascut, care trebuie cinstit si pe Sfantul Duh Mangaietorul;
Tu, Hristoase, imparat al slavei, Tu esti Fiul vesnica!
Tatalui, Tu, care aveai sa Te intrupezi in om pentru a-1 mantui, nu Te-ai infricosat de pantecele
Fecioarei; Tu, dupa ce ai invins acul mortii, ai deschis credinciosilor imparatia cerurilor; Tu stai de-a
dreapta lui Dumnezeu in slavaTatalui; Credem ca vei veni ca Judecator;
Asadar, Te rugam vino in ajutorul robilor Tai, pe care i-ai rascumparat cu pretiosul Tau sange;
Daruieste-le slava cu sfintii Tai;
Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta;
si ca Domn al lor, condu-i pe ej si-i inalta in veac in fiecare zi Te binecuvantam si laudam numele
Tau in veac si in veacul veacului.
Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, fara pacat sa ne pazim;
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi;
Fie, Doamne, mila Ta peste noi precum am nadajduit in Tine;
in Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu ma rusinez in veac!

Fara aceasta zestre spirituala creată de catre sfintii romani este greu de imaginat cum au putut fi
crestinate popoarele migratoare, slavii si hunii, bulgarii si tatarii (gagauzii) de catre romanii din nordul si
sudul Dunarii.
c) Contributia lui Dionisie Exiguul la tezaurul literaturii patristice.
Dionisie Exiguul s-a nascut la 470 e.n. in Scytia Minor. A fost instruit in manastirile din Dobrogea.
Ajunge la Constantinbpol, de unde;este chemat la Roma ( de papa Ghelasie. Cunostea bine limbile latina si
greaca. A predat dialectica la manastirea Vivaricem.
El realizeaza o Antologie de texte patristice dintre care amintim Despre arearea omului de sfantul
Grigore de Nissa, Scrisoarea sinodala clin anul 430, Tomosul catre armeni a patriarhului Proclu, Viata
Sfantului Pahomie, Pocainta minunata a Sfintei Thaisia, Descoperirea capului Sf. han Botezatorul,
Canoanele Sinoadelor Ecumenice, De ratione Paschae unde da randuiala sarbatoririi invierii Domnului,
care se pastreza si azi.
d) Alte scrieri in limba latina
Numarul scrierilor in limba latina este destul de insemnat si atesta o bogata viata spirituala a
romanilor din nordul si sudul Dunarii. Dintre acestea mentionam: Patimirea ostasului daco-roman Dasius,
Patimirea Sfantului Aemilianus, Scrisoarea Bisericii din Gotia " catre Biserica din Capadocia, Patimirea
Sfantului Sava (.iotul , Epistola Sfantului Vasile cel Mare (din 373-374-e.n.) Epistola sfantului episcop

9
Bretanion catre Sfantul Vasile cel Mare, Scrieri ale Sfantului Teotim l episcopul Tomisului, Cuvantarile
fericitului parinte han episcopul cetati Tomis din provincia Scytia, Epistola episcopului Teotim al Il-lea al
Tomisului (458 e.n.), Scrieri ale calugarilor sciti(din sec. al Vftea), Scrierile lui Leontiu de Bizant (536-
543).
Toate aceste «lucrari pastrate in conditiile istorice atat de vitrege dovedesc ca viata spirituala din
nordul si sudul Dunarii a fost foarte importanta pentru spatiul crestin rasaritean ortodox, ca doar
migratiunea popoarelor barbare a intrerupt partial, aceasta viata culturala, literara, spirituala.
Chiar in condițiile cele mai vitrege, ea s-a continuat sub forma literaturii populare, ca emanatie a
spiritualitatii specifice a poporului roman. Literatura populara a fost modelul reluarii firului creatiei literare
culte atunci cand conditiile social-istorice au permis aceasta.

10
 III. GÎNDIREA JURIDICA

Roma antica a fost dominata de cultura greaca, inclusiv sub aspectul gandirii juridice. Juristii
romani s-au inspirat din sistemele si scolile filosofice, mai ales din stoicismul, dar si din doctrina lui Platon
si Aristotel, apoi din Cicero.
Doctrina stoicismului roman este, spre deosebire de cel grec, mai degraba o doctrina morala decat
juridica. In conceptia lor, filosoful, inteleptul cetatii sta retras, separat de cetate, de interesele acesteia si,
prin urmare, nu il intereseaza scopul dreptului. Exista o lege naturala care consta in ratiunea universala, o
parte a acestei ratiuni se regaseste in constiinta fiecarui om, dar are o influenta morala.
Dreptul natural își pierde din amploare, institutiile juridiuce nu sunt considerate permanente. Ele
deriva dintr-o sursa istorica si nu din dreptul natural.
a) Conceptele lui Platon
Platon a influentat, de asemenea, dreptul roman, fiind recunoscute cele doua principii emise de acesta :
• Ceea ce place principilor are forta de lege
• Principele este absolvit de legi.
Ca si la Aristotel, justitia inseamna a da fiecaruia ceea ce este al sau; dreptul este ceea ce este just si
dervia din justitie.
Izvorul principal al dreptului nu este legea, ci natura.
b) Conceptele lui Cicero
Cicero a fost influentat de scepticism, care punea accentul pe studiul jurisprudentei si a formulat noi
obligatii: obligatia de a respecta in fiecare om, fie si sclav, ratiunea, umanitatea, sinceritate, pietatea in
raporturile familiale.
Cicero a definit legea naturala, afirmand ca este ratiunea dreapta, acordata naturii, raspandita in
constiinta fiecarui om. Ea este o lege veritabila, constanta, eterna. Dreptul nu este rezultatul vointei libere,
ci este dictat de natura. Dintr-un jus naturale decurge un jus gentium, care serveste c abaza in relatiile
reciproce dintre popoare, pentru ca este fondat pe nevoi comune. Jus civile este dreptul pe acre il are
fiecare popor in particular. Dreptul natural ajuta la formularea principiilor generale, unul dintre cele mai
importante principii fiind acela ca in mod natural, oamenii sunt egali si liberi.
Un concept cu o evolutie interesanta este cel de cetatenie, dezvoltat si de Cicero. In dreptul roman,
cetatenia romana nu aparea in prim-plan decat cu ocazia litigiilor privind dobandirea sau pierderea
cetateniei. Dupa codificare, cetatenia a devenit mai mult un statut social, dobandind caracter exclusiv
(nimeni nu poate fi cetatean a doua sau a mai multe cetati) si pragmatic (buna functionare a cetatii romane
presupune o anumita egalitate a drepturilor intre cetateni). Astfel, egalitatea intre cetateni a devenit o
egalitate juridica in fata legii civile si o egalitate politica in fata functiilor legislative si executive (dand
nastere unor privilegii ce au influentat atat dreptul privat, cat si pe cel public).

11
 c) Doctrina juridica a Sfantului Augustin
Doctrina juridica a Sfantului Augustin este marcata de viziunea crestina asupra lumii, asupra
statului, legii si justitiei. Intalnim, astfel, o distinctie intre legea divina si legea omeneasca (profana).
Teoria legilor profane.
Teoria Sfantului Augustin asupra legilor are la baza doua principii: legile profane nu sunt juste,
insa, desi injuste, legile omenesti trebuie respectate. Dreptul nu poate fiinta decat daca este just, iar justitia
consta în a da fiecaruia ce este al sau. Nu poate fi însa numita justitie cea care nu il are în centru pe
Dumnezeu. Autorul și Stapanul tuturor lucrurilor, precum si onoarea si respectul pe care I le datoram. Prin
urmare, justitia romana este injusta, pt ca nu are la baza credinta crestina, iar unde nu exista justitie, nu
exista nici drept.
Sfantul Augustin desemneaza prin expresia «jus humanum» legile cetatii terestre, tinand sa
sublinieze k institutiile profane nu sunt deloc drept. Cu toate acestea, legile profane trebuie respectate, pt k
trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Crestinul are nevoie de stat si de legile sale profane, care,
desi injuste, mentin pacea cetatii, tind a instaura o anumita ordine. Sfantului Augustin disociaza intre pacea
perfecta (asigurata de o justitie perfecta, crestina) si pacile inferioare (care asigura o ordine provizorie,
precum cea a cetatii terestre).
Pe de alta parte, Sfantul Augustin justifica necesitatea respectarii legilor terestre prin faptul ca,
supunandu-ne legilor umane, ne supunem implicit unui plan divin, iar ele au rostul lor în planul lui
Dumnezeu, nimic nu se întampla fără voia lui Dumnezeu. Doctrina Sfantului Augustin promovează noțiuni
ca ordine publică, respectarea istoriei, respectarea legilor pozitive.

12
 IV. ARTA ROMEI ANTICE
a) ARHITECTURA
Organizand un vast imperiu, construind drumuri, poduri, viaducte si apeducte, romanii au cladit
orase cu o urbanistica perfecta, atat in Italia cat si in tarile cucerite. Arta lor este pusa in primul rand in
slujba preamaririi ideii de putere (imperium), in slujba glorificarii statului si capitalei sale.
Arta trebuie sa starneasca admiratie pentru statul si poporul roman si sa indeplineasca un scop de
utilitate publica. Totodata ea servea pe aristocratii imperiului roman, pe conducatorii din Italia si din
provinciile noi, cucerite de romani, pe proprietarii de pamanturi si pe proprietarii sclavilor adusi in Italia ca
prizonieri de razboi, pe aceia care se imbogateau de pe urma comertului, etc.
Arta romana s-a dezvoltat la inceput la Roma, primul oras-stat roman. Cu timpul, aceasta arta a
patruns in toata Italia si de acolo, mai departe, in provinciile romane. La formarea artei romane au
contribuit si unele elemente locale din provinciile cucerite. Astfel, mai intai Etrucia, in perioada
republicana a Romei, apoi Grecia, in epoca ei imperiala, provincii cu traditii cultural artistice puternice,
care au influentat mult arta romana.
Ea a luat diferite elemente din arta altor popoare, contopindu-le intr-un tot unitar, nou, original.
Romanii au stiut ce sa ia, cum sa ia si cat sa ia din cultura popoarelor cucerite pentru a-si face arta lor.Arta
aceasta a inflorit intr-un timp scurt.Perioada ei de apogeu se situeaza spre sfarsitul secolului I i.e.n.,in
timpul imperiului lui August si al Antoninilor.Arta romana s-a dezvoltat o data cu puterea economico-
politica si militara a statului sclavagist roman si a fost aservita rosturilor acestei puteri.
Aceste orase erau foarte civilizate. Aveau strazi pavate cu bolovani de rau sau cu lespezi, aveau si
canale de scurgere pentru apa murdara si conducte de piatra pentru apa de baut si de spalat, adusa de la
mari departari. Pentru a aduce din munti apa curata necesara consumului de la orase, arhitectii au construit
apeducte, un fel de jgheaburi mari de piatra, lungi de zeci de kilometri, sustinute de stalpi grosi de zid,
legati intre ei cu arcade, adesea in semicerc.
Cunoscut este apeductul care aducea apa la Roma, construit in timpul imparatului Claudius sau
dintre cele construite in alte provincii romane, ca apeductul de la Pont du Gard din Franta. Fiindca acest
apeduct trebuia sa treaca peste un rau, el a fost sustinut de trei randuri de stalpi, legati prin trei randuri de
arcuri (in trei etaje). Este o constructie impunatoare, care, desi este pura inginerie, fiind vorba doar de
utilitate, are si un aspect estetic.
In pietele publice din interiorul oraselor, numite Forum locuitorii se intalneau sa discute treburile
obstesti. Fiecare oras isi avea forumul sau. la Roma s-au construit mai multe forumuri. Mai insmnate au
fost forumurile lui Augustus si al lui Traian. Erau incinde de forma dreptunghiulara, inconjurate de ziduri.
In interior aveau coloane, unite in partea superioara prin lespezi de marmura. Forumurile adaposteau
constructii diverse: arcuri de triumf, temple, altare, statui etc.

13
 Cu timpul s-a generalizat obiceiul ca pentru imparati, guvernatorii sau generalii care se intorceau
victoriosi din razboaie, sa se construiasca arcuri de triumf, care sa comemoreze victoriile lor. In diferitele
parti ale imperiului se gaseau asemenea constructii. Cele mai insemnate s-au ridicat la Roma, capitala
imperiului. Ale lui Titus, Septimiu Sever si al lui Constantin cel Mare, sunt cele mai bine pastrate.
Un arc de trimumf avea piloni mari, legati (in partea superioara) prin arcuri de zidarie. Deasupra,
zidaria constructiei era terminata in linie dreapta. Suprafetele pilonilor si a partilor superioare erau
impodobite cu reliefuri, cu inscriptii si ornamente. S-au construit arcuri de triumf, cu una sau cu trei
deschideri. In acest caz, pe langa arcul principal, care era mai mare, la constructie se adaugau doua arcuri
laterale mai joase.
Asa este arcul zis al lui Constantin.Tot in amintirea razboaielor victorioase purtate de imparatii
romani, s-au construit columnele. Ele erau mari constructii cu aspect cilindric, depasind adesea, cu
postament cu tot, inaltimea de 20 de metri. In partea de sus a columnelor se gasea de obicei statuia
imparatului in vesminte de razboinic. Pe partea cilindrica, de jos in sus, continuu, in spirala, se desfasurau
frize cu basoreliefuri.
Aceste sculpturi narative, cu subliect istoric, infatisau scene din razboaiele celebrate prin aceste
monumente. Cele mai insemnate sunt Columna lui Traian si Columna lui Marc Aureliu, de la Roma.In
timpul imperiului, romanii au construit si amfiteatre. Amfiteatrele (sau arenele) erau cladiri imense, cu mai
multe etaje, de forma rotunda, in centrul carora se disputau luptele gladiatorilor, luptele cu fiarele salbatice.
Cunoscut este Colosseum-ul de la Roma (italienii il numesc il Coliseo), imens amfiteatru construit din
ordinul imparatului Vespasian. In acest amfiteatru incapeau comod sai...
Arhitectura romană, numită şi arhitectura clasică romană este arhitectura Romei antice (Republica
şi Imperiul Roman).
Romanii au preluat din arhitectura anticilor greci coloanele caracteristice, aşa-numitele ordine doric,
ionic şi corintic, la care ei au adăugat încă două: ordinul toscan (asemănător cu cel doric) şi ordinul
compozit (combinaţie elaborată între ionic şi corintic). Spre deosebire de grecii antici care foloseau un
singur ordin pentru o construcţie, romanii le combinau frecvent – exemplu  faţada Colosseumului din
Roma.
Ceea ce deosebeşte însă fundamental arhitectura romană clasică de cea grecească sunt câteva
elemente arhitecturale, folosite frecvent de romani: arcul roman, bolta şi cupola. Acestea, împreună
cu betonul  pe care îl inventaseră, i-au ajutat pe romani să construiască câteva din cele mai grandioase
clădiri din Antichitate:   Colosseumul (considerată cea mai complexă construcţie antică) şi  Panteonul (cea
mai mare cupolă din beton nearmat din lume) – ambele din Roma.
Decoraţii interioare şi exterioare cu care-şi înfrumuseţau romanii construcţiile erau: frescele, mozaicurile,
statuile, reliefurile sculptate.
Tipuri de construcţii specifice arhitecturii romane

14
  Construcţii comemorative
Arcuri de Triumf -exemple: Arcul lui Constantin, Arcul lui Titus, Arcul lui Septimius Severus  –
Roma;    Arcul lui Augustus  – Rimini;
Coloane comemorative – exemplu: Columna lui Traian  – Roma;
Mausolee – exemplu: Mausoleul lui Hadrian – Roma.
 Construcţiile religioase 
Temple – exemple: Panteonul,  Templul lui Hercule,  Templul lui Venus şi al Romei  – Roma;
Edicule (sanctuare mici).
 Construcţii publice
Bazilici – exemplu: Bazilica lui Constantin şi Maxentiu – Roma;
Băi publice – exemple: Termele lui Diocleţian, Termele lui Caracalla – Roma;
Teatre, Amfiteatre – exemple: Teatrul lui Marcellus,  Colosseum – Roma;
Alte construcţii complexe cu rol administrativ sau comercial – exemplu: Mercati di Traiano – Roma.
 Construcţii domestice
Domus -casă mai mare – exemple: Domus Aurea, Domus Augustana, Domus Flavia în Palatin – Roma; 
diverse case – Pompeii;
Villa -reşedinţă la ţară – exemplu: Villa Adriana – Tivoli;
Insula – bloc de locuinţe închiriate – exemplu: Insula romana – Roma.
Urbanism.
Romanii construiau oraşe de la zero, după planul taberelor militare, în jurul celor mai importante
clădiri publice şi religioase: bazilica şi templele; tendinţa de-a teatraliza spaţiul urbanistic. Forul era un
spaţiu public central ce juca rolul pe care îl joacă acum Piazza sau Centrul civic – exemple: Forul
roman, Forul lui Traian,Forul lui Augustus, Forul lui Caesar – Roma.
Arhitecţi
 Vitruvius – a scris De Architectura;
Apollodor din Damasc – Podul lui Traian de pe Dunăre; Forul lui Traian, Columna lui
Traian, Panteonul – Roma;
Împăratul Hadrian –  Templul lui Venus şi al Romei – Roma; Villa Adriana – Tivoli.

b) SCLUPTURA
Și scluptura romana se confunda, in perioada inceputurilor ei, cu cea etrusca. Primele opere
remarcabile, din sec IV ien statuia in bronz Oratorul si busturile in bronz ale lui Brutus si Scipio azi in
Muzeul Arheologic din Florenta .A urmat api influenta sclupturii elenistice, in care artistul pune accentul
pe caracteristicile personale unice ale individului, relevand presupusele raporturi existente intre expresia
figurii si caracterul personajului.

15
 Romanii au manifestat o preferinta speciala pentru arta portretului. Aceasta preferinta isi avea
explicatia in vechiul obicei al patricienilor de a-si expune in casa in timpul funerariilor unui membru al
familiei, mastile stramosilor, executate cu un puteric realism; masti funerare ale caror reminiscenta se vor
gasi si in portretele executate in teracota, piatra sau marmura ale generatiilor imediat urmatoare.
Intre timp la Roma se inregistreaza o cerere din ce in ce mai mare de portrete sculptate cat mai
realist ale unor personaje atat decedate cat si in viata. Sub influenta suplimentara a traditiilor sculpturii in
bronz etrusce romanii pretindeau sculptorilor de obicei greci de origine un stil hotarat, realist.
Incepand din al doi-lea secol inainte de Christos, gustul artistic al romanilor a fost educat, iar creatia
artistilor a fost fecundata de influenta greceasca. Forurile, pietele, templele, si alte orase ale italiei s-au
umplut de statui grecesti. Artistii romani ai acestui secol in primul rand Pasiteles, autor si al unei descrieri
in 5 carti a celor mai renumite opere din antichitate, urmat de Stephanos, Menelaos si Arcesilas, imitau mai
degraba stilul alexandrin decat cel clasic, accentuand tendintele proprii spiritului si gustului roman. Statuile
divinitatilor sunt mult mai putin frecvente decat cele ale unor personaje contemporane. Octavianus
Augustus, de pilda, a fost reprezentat in peste 140 de busturi si statui in cele mai diverse ipostaze: nud
asemeni unei divinitati, sau in somptuos costum de general vorbind soldatilor.
In epoca lui Augustus arta oficiala avea un caracter net clasicizant. In schimb triumful realismului
este insemnat in portret. Artistul roman nu renunta la dorinta de tipizare a personajului sau dar este mai
etent la exprimarea adevarului fizionomiei la liniile expresive ale modelului care in cele din urma
recompun un adevarat portret psihologic si moral al personajului. Si portretele de femei extrem de rare in
Grecia dar foarte numeroase la Roma aduc o indiscutabila nota de originalitate. Lipsite de conventionalele
aspecte ale uneio zeite, sunt figuri tipice de adevarate mame si sotii pline de demnitate avand ca elemente
caracterizante si acesoriile si felul coafurii. Spre sfarsitul secolului III sculptorii urmaresc o simplificare a
modelului iar in secolul urmator dau formelor proportii colosale. Aceasta insa este data in jurul anului 400
e.n. cand in Occident arta romana incepe sa apuna. Desi nu are prospetimea vivacitatea si fantezia
protretului grecesc, portretul roman ramane cea mai importanta contributie a romanilor in domeniul artei.
Dupa bustul-portret, basorelieful este genul in masura sa reveleze alte aspecte esentiale ale spiritului
roman.
Romanii nu au avut un gust spontan autentic si profund pentru arta. Apreciau arhitectura , dar nu ca arta, ci
mai mult ca tehnica. Dar activitatea artistica propriu-zisa o dispretuiau iar placerile gratuite ale artei le
considerau o frivola derogare(daca nu chiar un atentat) de la traditionala austeritate. Arta o vedeau utila
doar ca un mijoc de educatie civica si ca un instrument politic; ca un mijloc de propaganda nationala, adica
glorificand evenimentele militare sau politice, Imperiul s-a servit de arta pentru a celebra victoriile si
persoana imparatului.Basorelieful exprima tocmai acest interes al romanilor pentru consemnarea orgolioasa
a evenimentelor istorice precum si gustul lor particular pentru stilul arativ. Printre primele exemple (de la

16
sfarsitul secolului II i.e.n.) sunt scenele de sacrificii de pe altarul lui Domitius Ahenobarbus. Numeroase
basoreliefuri, apoi, ornamenteaza fiecare arc de triumf, temple, altare si sarcofage.
Cel mai semnificativ monument din epoca lui augustus este Altarul Pacii, din Roma.
In fine in anul 116 e.n. dateaza monumentul in care basorelieful roman a atins culmea perfectiunii
artistice: columna lui Traian. Glorificand victoria imparatului in cele doua razboaie dacice, scenele nareaza
cu un dinamism impresionant o multime de episoade, reprezentand o mare diversifitate de figuri , scene,
monumente, aspecte din natura sau din viata de tabara, totul intr-o neintrerupta continuitate pe o friza
helicoidala.Tehnica scluptorului anonim si inaltul nivel artistic al operei sale au reprezentat un moment de
mare progres in evolutia sclupturii romane Figurile isi au, fiecare, personalitatea lor bine distincta,
miscarile propii, naturale, spontane..

c) PICTURA
Din pictura romana anterioara sec II ien singurele opere cunoscute sunt cateva scene funerare si o
serie de portrete pe lemn.Dar pe la mijlocul aceluias secol peretii unor case din Pompei si din Herculanum
aproape singurele localitati in ale caror ruine se gasesc urme ale picturii romane erau decorate cu panouri
de stuc in asa fel colorate incat sa imite marmura. Abia un secol mai tarziu apar adevarate picturi. In
interioarele caselor din Pompei si Herculum gasim copii dupa modelele grecesti si executate de pictori
greci:scene din natura sau din interior, peisaje conventionale, arhitecturi fantastice subiecte mitologice sau
legendare,pictura de gen, natura moarta, precum si o delicata ornamentatie cu motive florale.
In pictura romana se noteaza o preferinta insistenta pentru pictura 'de gen ' si pentru peisaj.Picturii
de gen i apartin scenele de viata cotidiana, narate cu un gust viu pentru anecdotic si detaliichiar si in
frescele mitologice din Pompei. In aceasi categorie intra si compozitiile cu animale sau vegetale
comestibile asa numita natura moarta. Peisajul isi face aparitia intre anii 50-40 ien in decoratiunile murale
sau in mozaicurile unor vile din Roma Pompei etc.Adeseori pictura romana de peisaj include si elemente
arhitectonice:numeroase exemple se intilnesc in pictura pompeiana in compozitiile cu caracter idilic sau
sacral.
O arta preferata in mod deosebit de romani si foarte raspandita in intregul imperiu a fost mozaicul.
Pina in sec II en mozaicurile romane erau lucrate aproape exclusiv in alb- negru; dar din sec urmator
mozaicurile policrome incep sa acopere pavimentul, peretii si plafonul vilelor. Marele mozaic opera
elenistica din sec II reprezentand batalia lui Alexandru Macedon este capodopera geniului; gasit intr-o vila
din Pompei apartine acum Muzeului National din Napoli. Complexele mozaicale din Acuila si uriasul
complex de o mare varietate tematica si o exceptionala executie artistica din Piazza Armerina (Sicilia sec
IV e.n.); mozaicurile din bisericile paleocrestine din roma (S.Costanza, S.Maria Maggiore) si in special
cele din Ravenna din secolele V si VI (mausoleul Galiei Placida, S. Vitale) sunt monumentele genului
universal cunoscute.

17
 V. ZEII ȘI ZEIȚELE ROMEI ANTICE
 
Zeii erau doar niste puteri mistice pentru inceputurile istoriei religiei romanilor. Dupa secolul sase,
in care a avut loc contactul cu Grecii si cultura lor, au inceput sa fie adorati zei cu forme umane. Romanii
puneau accent pe fenomenul numit pax deorum, pacea zeilor, prin care isi asigurau prosperitatea si
bunastarea. Fiecare loc, imprejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor si existau foarte multi zei cu
atributii marunte, dar importante pentru romani.
Cele doua variante ale intemeierii Romei stau la baza unor legende, cu eroi greci si cu zeitati. Prima
dintre cele doua, varianta alaptarii celor doi gemeni, Romulus si Remus de catre lupoaica mitica are loc in
jurul anului 753 i.Hr., cand unchiul acestora ii pune intr-un cos si ii lasa sa pluteasca pe raul Tibru, pentru
a-i ucide si a nu putea sa preia puterea cand vor fi mari. Acesta obtinuse puterea in mod abuziv de la
bunicul gemenilor, Numitor si incerca sa o pastreze cat mai mult. Cei doi gemeni erau fii lui Marte si lui
Rhea Silvia, o muritoare. Au fost gasiti de o lupoaica ce i-a alaptat si i-a crescut in pestera Lupercal, fiind
gasiti mai tarziu de pastorul Faustulus si de sotia sa. Acesta i-a luat in grija pana cand au crescut si au decis
sa se razbune pe nedreptatea comisa de unchiul lor. L-au restabilit la tron pe Numitor si au decis sa isi
infiinteze propriul oras. Din cauza neintelegerilor, s-a hotarat ca zeii sa decida asupra celui ce va avea
priviliegiul de a intemeia cetatea. Soarta l-a ales pe Romulus, care a comis un fratricid si l-a ucis pe Remus.
Ce-a de-a doua varianta a intemeierii Romei este un fel de continuare la Razboiul Troian din
secolele 12 si 13 inainte de Hristos. Eneas, fiul lui Venus si lui Anchise, print Troian, paraseste Troia
impreuna cu supravietuitorii razboiului si ajunge in Cartagina unde regina locului, Dido, se indragosteste
de el. Paraseste Cartagina si fondeaza apoi Roma, pe teritoriul Latium-ului. Poetul Virgiliu rezolva
diferenta de aproape 400 de ani intre cele doua povestiri, spunand ca Eneas se casatoreste cu Lavinia, fiica
unui rege din Latium, urmandu-i acesta la tron si infiintand Roma, fiind un urmas indepartat al lui
Romulus.
Zeii romani au fost asociati unor locuri, imprejurari si ajunsesera foarte numerosi, incat se putea
spune ca mai repede ai gasi un zeu decat un om. Usa de la intrarea in casa avea propriul zeu, Ianus, vatra
avea o zeita ocrotitoare, Vesta, care era totodata zeita focului, laralia, o incapere a casei era locul ofrandelor
pentru zeii Lari, ocrotitori ai caminului.
Zeii amorfi au predominat in religia romana, ei neavand o personalitate proprie, ci functia
indeplinita contand mai mult pentru credinciosi. Pe langa zeii existenti, Jupiter, Marte si Quirinus, au fost
preluati altii, precum Minerva, Iunona, Castor, Polus etc.
In anul 509 se infiinteaza Republica, iar fiecare consul si guvernator facea cate un legamant sacru in fata
zeului ocrotitor al poporului, generalii care castigau batalii importante aduceau ofrande si jertfe,

18
ajungandu-se mai tarziu la sacrificii umane, interzise de primii crestini. Pe masura ce Imperiul Roman se
extindea, se intalneau credinte religioase variate, apartinand popoarelor cucerite. Astfel au fost preluati zei
Persi, Celti, Greci si eroi, precum Hercule sau Heracles. Au aparut in timp, Diana, Mercur, Pluto, Neptun,
Vulcan si Venus, Cybele si Mitra, care a dus la aparitia crestinismului intr-un tarziu.
Printre practicile religioase ale vremurilor se numara adorarea imparatilor ca pe zei, aceasta fiind
una din dorintele lui Cezar. Acesta si-a ridicat o statuie cu inscriptia „deo invicto”, ceea ce i-a scazut
popularitatea printre cetateni, ucis apoi intr-un complot. Intr-o prima etapa, nu s-a acceptat venerarea unui
simplu om ca pe un zeu, dar mai tarziu au mai existat conducatori care au acceptat ofrande si jertfe in semn
de loialitate a poporului fata de el.
Odata cu introducerea crestinismului, acesta a fost favorizat de o perioada de declin a vechilor
practici considerate pagane, de-acum incolo si imparatii Constantin cel Mare si Teodosie I au contribuit la
introducerea crestinismului ca religie oficiala in Imperiul Roman. Inevitabilul s-a produs, cand dupa
declinul imperiului Roman au aparut cele doua biserici si conflictele intre patriarhul de la Roma si cel de la
Constantinopol.
Din cauza ca Romanii au fost un popor agricultor, cererile taranilor au fost de a le fi protejate
holdele si campiile, iar ofrandele constau in animale, vinuri sau parfumuri. Zeii casei primeau ofrande tot
in alimente, interesant fiind ritualul de multumire zeitei Vesta: se arunca o bucata de mancare in camin si
se spuneau rugaciuni. Romanii venerau in special zeii cu puteri mari, mistice si credeau in acestea. Cu cat
expansiunea se facea mai repede, cu atat mai mult oamenii erau incurajati sa-si adore zeul. Preotii si
preotesele trebuiau sa faca legaminte de castitate si devotament fata de zeul ales si daca incalcau aceste
juraminte erau torturati, biciuiti sau omorati.
La un moment dat, in istoria Republicii, oamenii erau chiar fortati sa aduca jertfe, altfel erau
sacrificati pe loc. Aceste practici au fost interzise mai tarziu, din cauza cruzimii lor.
Misticismul mitologiei romane a inspirat poeti, sculptori, pictori si muzicieni in creearea unor opere foarte
cunoscute, cum ar fi volumul „Metamorfoze” al lui Ovidiu, „Eneida” lui Virgiliu, „Dido si Enea”, piesa de
teatru regizata de Henry Purcell in 1689. Tablouri faimoase sunt „Nasterea lui Venus” de Sandro Boticelli,
statuia „Fantana Tritonului”, inspirata de scrierile lui Ovidiu.
Acca Larentia Ocrotitoarea sarcinilor dar si zeita a mortii . Era socotita mama zeilor Lari;
Aesculapius zeul medicinei
Bona Dea Zeita protectoare a femeilor si cu atrubutii oraculare. Misterele ei se
celebrau intr-o padure de pe colina Aventinus.
Bonus Eventus Zeu ocrotitor in vechime al campurilor si recoltelor. Invocarea lui va servi
drept urare de succes si preferatul soldatilor in perioada Imperiala.
Caelus Zeu simbolizand cerul. Socotit tatal lui Saturnus si sotul zeitei Vesta.
Clementia Zeita a indurarii, iertarii si milei.
Concordia Zeita bunei intelegeri si prieteniei, opusul Discordiei
Copia Zeita belsugului, personificarea abundentei casnice si a avutiei
Diana Zeita arhaica echivaland cu Artemis, simbol al luminii si ocrotitoare a
vanatorii.
19
Discordia Zeita neintelegerilor si vrajbei
Fama Zeita reputatiei si faimei
Fames Zeita foametei
Febris Zeita frigurilor
Feronia Zeita care simbolizeaza vitalitatea primaverii. Proteja paduri, izvoare si
vegetatie.
Flora Zeita florilor, infloririi cerealelor, pomilor si plantelor
Fortuna Zeita sortii. Era reprezentata cu ochii legati, simbolizand soarta oarba
Ianus zeu al creatiei, al inceputului si al intrarilor si iesirilor.
Iuno/ Iunona Zeita principala, maica divina a lumii, sotia lui Iupiter.
Iupiter zeul suprem, ocrotitorul Romei.
Iustitia Zeita personificand dreptatea. Era reprezentata legata la ochi de obicei
Laetitia Zeita personificand bucuria exterioara
Laverna Zeita hotilor si a castigului necinstit
Liber Pater zeu al sportului si al inmultirii.
Libertas Zeita simbolizand libertatea, cu un sceptru in mana stanga.
Libitina zeita ceremoniilor funebre si a mortii
Luperca zeita protectoare a pesterii Lupercal unde lupoaica mitica i-a alaptat pe
Romulus si Remus
Lupercus zeu ocrotitor al turmelor.
Marte zeul razboiului, care provine din fuziunea mai multor zei antici
Neptunus zeu total al marii
Orbona zeita ocrotitoare a orfanilor si patroana sterilitatii.
Parce zeitele destinului, veghind nasterile
Pax zeita personificatoare a pacii.
Pietas zeita ce personifica respectul evlavios si cucernicia fata de zei
Portunus zeu ocrotitor al porturilor
Venus zeita frumusetii, personificare a frumusetii feminine.

20