1

HEPATITA C

Hepatita C - infectia cu virusul hepatitei C.

Infectia cu virusul hepatitei C, adevarata pandemie, afecteaza peste 180 de milioane personae pe toate
continentele, ceea ce reprezinta aproximativ 3 % din populatia generala a globului.

Organizatia Mondiala a Sanatatii, conform careia numarul celor infectati la nivel planetar este cel de mai sus,
estimeaza ca aproximativ 130 de milioane sunt supuse riscului de a evolua catre ciroza hepatica ceea ce
reprezinta un procent de 70 % din cei infectati.
De asemenea au estimat ca 3 - 4 milioane de cazuri noi de infectie apar in fiecare an.

Incidenta carcinomului hepatocelular si mortalitatea prin VHC, este intr-o crestere alarmanta, 50 - 76 % dintre
cazuri fiind puse in relatie directa cu infectia cu virusul hepatitei C.

Infectia cu virusul hepatitei C (VHC), reprezinta o problema majora de sanatate publica la nivel mondial, nu
numai datorita evolutiei asimptomatice ,evolutiei catre ciroza si cancer hepatic, ci datorita dificultatilor medicale
de diagnostic si tratament intr-un numar important de tari, in care numarul mare de persoane infectate, corelate
cu anumite tipuri comportamentale, fac ca fiecare in parte sa reprezinte potentiale surse de infectie.

Infectia cu virusul hepatitei C (VHC), este o entitate clinico-evolutiva a carei etiologie a fost precizata in anul
1989.
De indata ce diagnosticul serologic al hepatitelor A si B a fost posibil, a devenit evident ca hepatitele virale nu
sunt cauzate in totalitate de aceste doua virusuri, ci ca exista si o alta entitate clinica, pentru care s-a folosit o
lunga perioada de timp, termenul de Hepatita nonA, nonB (NANB).

Primele date referitoare la existenta unui agent etiologic NANB, au fost semnalate de Havens W., in articolul
"Multiple attacks in a narcotic addicit", publicat in Rev. Ann. Int. Med., Nr. 44, din anul 1956. Mosley JW, si
colaboratorii, au publicat articolul "Multiple hepatitis viruses in multiple attacks of acute viral hepatitis" in
NewEngl J Med, nr. 296 din anul 1977.
Primele studii care au aparut SUA in anii '60, au avut ca prioritate hepatitele post transfuzionale, pornindu-se de
la observatia ca peste 50 % dintre pacientii care au primit multiple transfuzii, au avut hepatita. Dupa anul 1970,
donatorii de sange au fost testati si au fost exclusi de la donare persoanela care aveau AgHBs prezent.
Faptul ca hepatitele posttransfuzionale ale pacientilor din sectiile de chirurgie cardiaca nu au fost eradicate prin
eliminarea donatorilor cu AgHBs prezent, i-a determinat pe cercetatori sa efectueze teste de laborator
suplimentare pentru lamurirea etiologiei, iar rezultatele au fost consemnate de catre Purcell R. si colaboratorii
sai in articolul "Seroepidemiologial studies of transfusion-associated hepatitis" in Journal of Infectious Diseases,
nr. 123 in anul 1971.

Cercetari succesive au fost efectuate in ani '80, si au avut concluzii evidente ca urmare a transmiterii hepatitelor
posttransfuzionale NANB la cimpanzei prin sangele prelevat de la pacienti cu hepatita NANB.
In acelas timp s-a observat ca hepatita postransfuzionala a cimpanzeilor poate fi prevenita prin incalzirea si
tratarea cu beta-propiolactona, formol sau solventi organici, care inactiveaza fractiunea infectanta; studiile de
densitate Buoyant au sugerat ca este vorba despre un mic virus ARN. Rezultatele au fost publicate de Bradley
D., si colaboratorii sai in anul 1985 in articolul "Post-transfusion non-A, non-B hepatitis in chimpanzees :
 2
physicochemical evidence that the tubule-forming agent in a small enveloped virus", din Rev.
Gastroenterology, 1985; 773 - 779.

Spre sfirsitul anilor '80, doua laboratoare americane (Michael Houghton's laboratory si Daniel Bradley's
laboratory) au identificat virusul si l-au denumit Virusul Hepatitei C (VHC).

Virusul hepatitei C (VHC) este aproximativ sferic, cu diametrul de aproximativ 50 nm.

Structura, organizarea genomica si ciclul replicarii, a determinat clasificarea acestuia in familia Flaviviridae ,
genul Hepaciviridae.

Genomul virusului hepatitei C (VHC) are sens pozitiv, al carui ARN monocatenar are lungimea de 9.6 kb.
Aproximativ 9.0 kb codifica o poliproteina formata la rindul ei din 10 proteine.

Acestea includ trei proteine structurale :

• o proteina centrala C(p22) sau nucleoproteina si

• doua proteine capsulare, E1(gp35) si E2(gp70) care formeaza anvelopa glicoproteica.

Proteinele structurale printre altele, datorita unui segment de aproximativ 30 de aminoacizi, situati in portiunea
terminala a proteinei E2, denumita regiunea hipervariabila 1 (VHC-1), reprezinta segmentul cel mai variabil al
anvelopei si creaza aceste bucle, excrescente de la suprafata virionului.
 3
Persoanele infectate cu virusul hepatitei C (VHC), frecvent au anticorpi care reactioneaza cu peptide
sintetice, identice cu secventa VHC-1 a virusului cu care sunt infectati. Aparitia acestor anticorpi, par sa altereze
structura regiunii hipervariabile, VHC-1, selectind variante de VHC-1 cu reactivitate mai scazuta. Aceasta
sugereaza ca regiunea hipervariabila VHC-1, este locul mutatiilor, functionand ca o momeala imunologica in
contrast cu secventa hiperstabila a anvelopei care recunoaste receptorii celulari. Deletia acestei regiuni
hiperstabile nu elimina capacitatea virusului de a infecta cimpanzeii, ceea ce sugereaza ca mai sunt inca multe
aspecte de lamurit in legatura cu virusul hepatitei C (VHC).

Urmeaza doua proteine NS1 si NS2 al caror rol nu a fost precizat, exact. Se cunoaste rolul pe care il joaca aceste
doua proteine in ansamblarea particulei virale si iesirea din celula dar niciuna nu este implicata in replicarea
ARN viral.

In continuarea poliproteinei sunt :

• patru proteine nonstructurale NS2, NS3, NS4B, NS5A si

• o ARN-polimeraza NS6B, toate cinci sunt implicate in replicarea ARN-ului viral.
 4
Virusul hepatitei C - ciclul de viata al virusului .

Ciclul de viata al virusului hepatitei C (VHC), dupa patrunderea in organismul uman si inainte de patrunderea in
celule, interactioneaza cu unul sau mai multi receptori de suprafata, reprezentand primul pas al ciclului
replicativ :

• a) aderenta si penetrarea virionului in hepatocit,

• b) eliberarea ARN-ului viral in citoplasma si posibila fuziune secundara a anvelopei virale la membrana
endosomala
• c) translatia directa si patrunderea in ribozom,
• d) sinteza proteinelor structurale si nestructurale, componente ale poliproteinei virale,
• e) asamblarea complexului replicativ si terminal al ARN-ului viral,
• f) sinteza copiilor pozitive ale ARN-ului viral,
• g) asamblarea particulei virale in reticulul endoplasmatic si in complexul Golgi,
• h) eliberarea virusului din hepatocit.

Multiplicarea virusului hepatitei C (VHC) este posibila si in alte celule in afara de hepatocit si anume in celulele
mononucleare cu originea limfatica sau poate si din maduva hematogena. Modelele matematice ale ciclului de
viata al virusului hepatitei C (VHC), sugereaza ca timpul de injumatatire este de aproximativ 2,5 ore in sangele
 5
periferic, iar puterea de replicare virala este de aproximativ 1X1012 virioni pe zi, in infectia cronica cu
virusul hepatitei C (VHC).

Nivelul extrem de ridicat al turnover-ului viral, corelat cu absenta unui sistem de corectare a activitatii ARN-
polimerazei, duce la acumularea rapida a mutatiilor virale. Astfel se explica de ce pot fi identificate in acelas
timp din plasma si ficatul indivizilor infectati cu virusul hepatitei C (VHC), multiple variante virale ale virusului
hepatitei C (VHC), asa denumitele quasispecii virale.
De exemplu, pana la 85 % dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C (VHC) au in sangele periferic o
singura varianta genetica de virus.
Pe de alta parte raspunsul imun apare ca un important factor selectiv al quasispeciilor virale, asa cum am aratat
mai inainte la prezentarea proteinelor structurale E2, care prin regiunea hipervariabila VHC-1, realizeaza mutatii
importante.

Virusul hepatitei C - evolutie infectie.

Infectia cu virusul hepatitei C (VHC) este depistata cel mai frecvent cu ocazia unor investigatii de rutina sau ca
urmare a unei simptomatologii polimorfe determinate de complicatiile tardive si in putine cazuri, ca urmare a
unei simptomatologii sugestive.

Dimensiunea alarmanta a infectiei cu virusul hepatitei C (VHC), este rezultatul introducerii pe scara larga a unor
acte medicale invazive in scop diagnostic sau curativ.
Deloc neglijabile din punct de vedere epidemiologic sunt "micile acte medicale banale" cu instrumentar medical
nesterilizat.
Administrarea drogurilor intravenoase, tatuajele, acupunctura si vagabondajul sexual, sunt responsabile de 10 -
20 % din cazurile de infectie cu virusul hepatitei C (VHC).

Studii retrospective care au avut ca subiecti pacienti cu cancer hepatic si serologie pozitiva pentru virusul
hepatitei C (VHC), au aratat ca acestia au primit sange in ultimii 30 de ani.

Hepatita C, pentru motivele prezentate mai sus a dus la cresterea fara precedent a interesului pentru studiul
mecanismului celular si molecular al fibrozei hepatice, in perspectiva identificarii efective a unor mijloace
terapeutice, etiologice, patogenice si antifibrotice eficiente.

Complicatiile si costurile financiare ale hepatitelor cu virusul hepatitei C (VHC) se previzioneaza ca vor creste
substantial in urmatorii ani datorita rezervorului imens de persoane infectate in populata tanara.

In prezent 40 - 50 % din cazurile care necesita transplant hepatic sunt consecintele infectei cu virusul hepatitei C
(VHC).

De ce unii indivizi care se infecteaza nu fac boala, sau dezvolta forme clinice usoare sau medii care se vindeca
repede, in timp ce altii fac bola infectioasa acuta, fulminanta, severa sau cronica, este o intrebare care se pune
din ce in ce mai frecvent.

Patogenia, mecanismele imune au fost studiate de numeroase echipe de specialisti din intreaga lume.

Limitele biologice nu au fost inca atinse, dar probabil ca structurile genetice responsabile de raspunsul imun al
organismului implicate in toate etapele procesului infectios (citoaderenta, patrunderea in celula, replicarea,
 6
declansarea procesului patogenic, severitatea bolii si posibilitatea transmiterii la alti indivizi) sunt cele care
fac diferenta.

In urma infectiilor experimentale efectuate pe cimpanzei si a cercetarilor retrospective si a supravegherilor

clinico-epidemiologice la persoanele infectate cu virusul hepatitei C, s-a constatat ca ARN-ul virusului
hepatitei C poate fi detectat in plasma citeva zile mai tirziu dupa infectie, adesea cu 1 - 4 saptamani inainte de
cresterea nivelului enzimelor hepatice.

In mod uzual viremia este maxima in primele 8 - 12 saptamani de la momentul infectiei, In alte situatii, ARN-ul
VHC este nedetectabil citeva luni de la infectie si ramane asa, iar in alte situatii este inconstant detectabil
timpuriu, situatie in care persistenta viremiei rareori depaseste 6 luni.In alte cazuri, valorile crescute cu
intermitenta ale viremiei sugereaza reinfectia, asa cum se intampla la utilizatorii de droguri intravenos. Aceste
situatii exceptionale sunt intalnite in 15 - 50 % iar in rest, in 50 - 85 % dintre persoanele infectate cu virusul
hepatitei C viremia este persistenta .apoi nivelul viremiei scade pana la o valoare relativ constanta.

In ceea ce privese evolutia naturala a infectei cu virusul hepatitei C, statisticile sunt diferite.

Dintre acestea am ales varianta prezentata de Ivan Gardini, in monografia sa despre hepatita C, conform careia :

la 100 de personae infectate cu VHC,

• 5 se debaraseaza de virus,
• 85 dezvolta infectie prelungita, dintre acestia :
o 70 vor evolua catre hepatita cronica
o 10 vor evolua catre ciroza dupa 20-30 de ani
o 5 vor avea evolutie nefavorabila

Ciroza hepatica, complicatie a infectiei cronice cu virusul hepatitei C (VHC), se instaleaza lent in 20 - 30 de ani,
la 20 - 30 % dintre persoanele infectate.
 7
Factorii care accelereaza evolutia hepatitei cronice cu virusul hepatitei C (VHC) spre ciroza sunt :

• varsta mai mare de 40 de ani in momentul infectiei,

• sexul masculin,
• consumul regulat de alcool

Virusul hepatitei C - transmitere infectie

Transmiterea virusului hepatitei C prin sange si organe infectate :

• utilizatorii de droguri intravenos

• transfuzii de sange inainte de 1992
• transplant de organe de la donatori infectati ci virusul hepatitei C, inainte de 1992
• manevre medicale cu risc
• expunere profesionala la sange infectat
• nou nascuti din mame infectate cu virusul hepatitei C
• relatii sexuale cu persoane infectate cu virusul hepatitei C (comportamente sexuale cu risc crescut)
• utilizatorii intranazali de cocaina

HCV Prevalence according to the genotype as of 2011.

 8

Unele studii estimeaza ca saracia, comportamentele sexuale cu risc crescut, nivelul scazut de educatie (< 12 ani),
statutul marital/divortul sunt asociate cu risc crescut de infectie.

Studii efectuate in SUA afirma ca in 10 % din cazuri, calea de transmitere ramane necunoscuta, in alte studii
numai in 1 % din cazuri calea de transmitere e necunoscuta, 9 % datorandu-se nivelului socio-economic scazut.
In studii efectuate in Franta 30 % din cazurile de infectie cu virusul hepatitei C, au cale de transmitere
necunoscuta.

Studii efectuate in Romania:

Un studiu efectuat în 1990 pe persoane cu vârste cuprinse între 0 şi 82 de ani, din medii de activitate diferite, a
demonstrat că rata cea mai mare de îmbolnăvire se regăsea la personalul medical şi la orfani, iar cel mai puţin
afectaţi erau copiii până în 16 ani şi femeile însărcinate. Cele mai multe cazuri de infecţie au fost depistate în
Transilvania, urmată de Muntenia, Moldova şi Banat.

Un alt studiu a fost efectuat în august 2006 în Transilvania, Muntenia şi Moldova pe aproximativ 16 000 de
subiecţi. Au fost analizaţi din punct de vedere al sexului, vârstei, domiciliului, factorilor de risc, stilului de viaţă
şi grupurilor de risc. Subiecţilor le-au fost colectate mostre de sânge pentru a fi testate tulpinile de VHB şi VHC
şi li s-a cerut să completeze chestionare pentru a stabili factorii de risc, felul de transmitere, datele demografice
 9
etc.

Astfel, în Muntenia s-a depistat o de îmbolnăvire de 3.35%, în Moldova 4.25%, iar în Transilvania și Banat un
procent al îmbolnăvirilor de 2.63%. Rezultatul final pe România de seroprevelanță a arătat că procentul celor
bolnavi de hepatita C este de 3,23%.

Seroprevelanța diferă de la mediul rural la mediul urban. Studiul a demonstrat că rata îmbolnăvirilor este mai
mare în mediul rural, faţă de cel urban.

Vârstă pacienţilor are o influenţă statistic semnificativă în infecţia cu Hepatită C. Astfel, în comparaţie cu un
pacient între 18 - 29 ani, probabilitatea de a fi infectat cu HCV pentru un pacient între 40 - 49 ani este de 1.75 de
ori mai mare, pentru un pacient cu vârstă între 50 - 59 ani este de 2.6 ori mai mare, iar pentru un pacient peste
60 ani este de 4.36 ori mai mare.

Transmiterea virusului hepatitei C prin transfuzii de sange.

Transfuzia de sange a reprezentat principalul mecanism de transmitere a infectiei in perioada 1980 - 1994,
inainte de introducerea screening-ului pentru donatorii de sange. Studiile prospective in randul recipientilor de
transfuzii de sange in SUA au demonstrat ca :

• rata hepatitelor posttransfuzionale in 1960 depasea 20 %

• in mijlocul anilor 1970 testele diagnostice au evidentiat ca 90 % din hepatitele posttransfuzionale erau
hepatite nonA nonB
• o data cu descoperirea in 1988 a testelor de diagnostic pentru Ac VHC, s-a determinat etiologia hepatitei
posttransfuzionale

Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention ), in SUA :

• in perioada 1985 - 1990: incidenta cazurilor de hepatita nonA nonB posttransfuzionala a scazut cu > 50
% datorita screening-ului donatorilor de sange pentru HIV
• inainte de 1986 : riscul infectiei cu VHC posttransfuzional era > 5% / unitate de sange transfuzat
• 1990 : riscul de infectie VHC posttransfuzionala e de aproximativ 0,2 % / unitatea de sange transfuzat
• in prezent se accepta un risc de 0,001 % / unitate de sange transfuzat (1/100 000 cazuri pe unitatea de
sange transfuzat)

In Franta ca urmare a introducerii incepand cu 2001 a testarii ARN VHC (PCR) in randul donatorilor de sange,
riscul hepatitei posttransfuzionale cu virus C este de 1 /300 000 transfuzati.

Conform CDC persoanele infectate posttransfuzional anterior reprezinta aproximativ 7 % din totalul persoanelor
cu infectie cronica cu virusul hepatitei C, alte studii estimand pana la 17 %.

In fiecare an in Germania se raporteaza un numar de infectii cu virusul hepatitei C, secundare transfuziilor. Se

apreciaza ca transmiterea virusului hepatitei C apare cu o frecventa de 1/120 000 de transfuzii, in timp ce virusul
imonodeficientei umane (HIV) se transmite cu o frecventa < 1/1 200 000 de transfuzii.

Riscul actual de infectie posttransfuzional cu virusul hepatitei C este de sub 1 la 100 000 unitati de sange
transfuzat.

Transmiterea virusului hepatitei C prin utilizarea de droguri intravenos (IDU- Human Development
Index)
 10
Conform CDC, aceasta reprezinta factorul de risc primordial pentru infectia cu virusul hepatitei C in
prezent in SUA si in tarile dezvoltate. Desi numarul de cazuri de hepatita acuta cu virusul hepatitei C au scazut
semnificativ dupa 1999, incidenta si prevalenta infectiei cu virusul hepatitei C in acest grup populational se
mentin inalte si in prezent.

Utilizarea de droguri intravenos (IDU) reprezinta calea majoritara de transmitere in 2/3 din cazurile noi de
infectie cu virusul hepatitei C in SUA, respectiv 60 % din cazurile noi de infectie cu virusul hepatitei C.
Transmiterea infectiei cu virusul hepatitei C se realizeaza prin utilizarea in comun a seringilor sau acelor
contaminate cu sange, prin contact direct sau indirect, prin contaminarea echipamentului utilizat in prepararea
drogurilor. Comparativ cu alte infectii virale transmise parenteral (VHC, HIV) infectia cu virusul hepatitei C se
dobandeste rapid dupa inceperea utilizarii IDU datorita prevalentei inalte a infectiei cronice cu virusul hepatitei
C in randul IDU si prin expunerea prelungita la persoane infectate cu virusul hepatitei C.

Rata infectiei cu virusul hepatitei C in randul tinerilor IDU este de 4 ori mai mare decat rata infectiei HIV. Dupa
aproximativ 5 ani de utilizare de droguri pana la 90 % sunt infectati.

Transmiterea virusului hepatitei C nosocomiala si profesionala.

Desi in alte tari este documentata, transmiterea nosocomiala, in SUA este rara, cu exceptia bolnavilor
hemodializati cronic la care prevalenta Ac VHC este de 10 - 20 %.

In Franta studiul national multicentric EPIC pentru evidentierea modalitatilor de transmitere a virusului hepatitei
C a identificat urmatoarele modalitati de transmitere a virusului hepatitei C la persoanele nontoxicomane,
nontransfuzate :

• spitalizarea in sectii de medicina interna si chirurgie

• endoscopie digestiva
• avort
• tratament de ulcere varicoase sau plagi
• electrocoagulare sau scleroza de varice
• utilizare de gamaglobuline intravenos
• acupunctura
• administrare de injectii intramuscular/intravenos ambulator
• utilizarea de cocaina intranazal
• manichiura, pedichiura
• practicarea de sporturi violente

Expunerea profesionala se datoreaza intepaturii accidentale cu instrumente contaminate sau prin contactul
mucoaselor cu fluide contaminate.

In SUA incidenta infectiei cu virusul hepatitei C postintepatura accidentala cu ace contaminate de la surse VHC
pozitiva este estimata la aproximativ 2 % (0 - 7 %). S-au demonstrat cazuri rare de transmitere a infectiei de la
personalul medical la bolnavi..

Variatiile cele mai importante ale prevalentei infectiei cu virusul hepatitei C sunt determinate de expunerea
persoanelor la diferiti factori de risc :
 11
• prevalenta cea mai inalta a infectiei cu virusul hepatitei C se gaseste in randul persoanelor cu
expunere directa percutana repetata, importanta cantitativ, la sange (hemofilici tratati cu concentrat de
factori de coagulare inainte de 1987, utilizatorii de droguri intravenoase, receptori de transfuzii de sange
de la donatori infectati cu virusul hepatitei C : 60 - 90 %
• prevalenta moderata in randul persoanelor cu expunere directa percutanata frecventa, dar mai putin
importanta cantitativ (hemodializatii cronici) : 20 %
• prevalenta scazuta a persoanelor cu expunere inaparenta percutana/mucoasa (personalul medical) : 1 - 2
%
• cea mai scazuta prevalenta la persoanele fara factori de risc (donatorii de sange voluntari) : < 0,5 %.

Prevalenta infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) in SUA la persoanele supuse diferitilor factori de
risc variaza in randul populatiei generale.

Prevalenta infectiei
Prevalenta grupelor populationale in
Grupe populationale VHC
total populatie %
% Limite (%)
Hemofilici tratati cu concentrate de factori de
87 74 - 90 < 0,01
coagulare inainte de 1987
Utilizatori de droguri intavenos (IDU)
Actuali 79 72 - 86 0,5
In antecedente Nu exista date 5
Persoane cu nivel TGP crescut 15 10 - 18 5
Hemodializati cronici 10 0 - 64 0,1
Persoane cu parteneri sexuali multipli
> 50 9 6 - 16 4
10 - 49 3 3-4 22
2-9 2 1-2 52
Persoane care au in antecedente boli transmise
6 1 - 10 17
sexual
Persoane transfuzate inainte de 1990 6 5-9 6
Copii nascuti din mame infectate HCV 5 0 - 25 0,1
Homosexuali 4 2 - 18 5
Populatia generala 1,8 1,5 - 2,3 --
Personal medical 1 3-4 9
Gravide 1 -- 1.5
 12
Militari activi 0,3 0,2 - 0,4 0,5
Donatori voluntari de sange 0,16 -- 5

Din analiza factorilor de risc care ar fi putut sa contribuie la transmiterea infectiei cu virusul hepatitei C, am
constatat ca unii dintre pacienti au avut doi sau mai multi factori de risc.

Asemanator cu datele din literatura de specialitate, in cadrul studiului nostru, factorii de risc raman necunoscuti
in 16 % din cazuri [10 - 30 %]
Spre deosebire de studiul citat anterior, in cadrul lotului nostru, factorii de risc au fost :

• Necunoscuti : 121 pers. (16,35 %)

• Inregistrati la 614 persoane :
o Interventii chirurgicale : 390 pers. = 52,7 %
o Transfuzii de sange: 199 pers. = 26,9 %
o Avorturi : 117 (din 386 femei), 29,9 % din care :
 1 - 5 AV : 71
 6 - 10 AV : 24
 peste 10 AV : 16
 neinregistrate : 6
o Lucrari stomatologice : 112 pers. = 15,1 %
o Consum de droguri : 79 pers. = 10,6 %
o Profesii la risc 32 pers. = 4,32 %, dintre care :
 asistente medicale : 16
 medici : 12
 infirmiere : 3
 preparator vaccinuri : 1
o Vagabondaj sexual ca unic factor de risc : 30 persoane = 4,08 %
o Alti factori de risc :
 polispitalizati : 32
 donatori de sange : 24
 tatuaje/automutilare : 37
 tuns, ras, manichiura : 3
 tratamente parenterale/endoscopie : 15
 boli cu transmitere sexuala : 9
 hemodializa : 4
 hemofilie : 1
 acupunctura : 1
 perinatal : 2
 utilizare in comun a obiectelor de igiena personala : 38

Perioada medie de timp de la posibila infectie cu virusul hepatitei C pana la momentul diagnosticului VHC este
de 10,6 ani (n = 349).

Un larg studiu retrospectiv-prospectiv, prin supravegherea persoanelor infectate cu virusul hepatitei C, a

evidentiat ca evolutia este mai severa si mortalitatea mai mare la persoanele care au avut transfuzii in
antecedentele lor. (10 % din cei care au avut o hepatita post transfuzionala au evoluat catre ciroza hepatica dupa
20 de ani de la data infectiei, iar mortalitatea prin cauze hepatice a fost de trei ori mai mare decat la lotul
martor).
 13
Studiile efectuate in randul donatorilor de sange arata ca prevalenta Ac VHC este scazuta in SUA, Australia,
nordul Europei (1 - 2 %), mai crescuta in sudul Europei si Asia, cea mai crescuta fiind in Africa.
Ariile de prevalenta foarte inalta in populatia generala sunt in Egipt, Arabia Saudita, Papua Noua Guinee.
Cea mai inalta seroprevalenta a infectiei virusul hepatitei C se inregistreaza in Egipt 24 %.
Australia in ultimii 20 de ani raporteaza 130000 de persoane infectate cu virusul hepatitei C.
Belgia are o seroprevalenta de 0,87 % fara diferente intre sexe, dar s-a observat cresterea semnificativa a
prevalentei odata cu varsta.
Maroc intre 0,5 % si 1,4 %, fiind insa mai mare in randul grupurilor de risc cum ar fi : pacientii hemodializati
(46,2 %), hemofilici (42,3 %), seropozitivi HIV (11,8 %).

In Romania, procesul epidemiologic are aceleasi 3 verigi ca in toata lumea si ca orice alta boala infectioasa :

• sursa infectiei
• calea de transmitere
• receptivitatea

Spre deosebire de alte boli infectioase, in cazul infectiei cu virusul hepatitei C, sursa infectiei este enorma, caile
de transmitere sunt multiple, receptivitatea este generala.

Costurile medicale directe, se previzioneaza pentru tara noastra a fi de circa 200 milioane USD, anual, intre anii
2010 - 2019 incluzand costurile legate de PBH, screening pentru hepatocarcinom sau terapia antivirala, la care
se pot adauga alte miliarde de dolari pe an, prin pagube indirecte, provocate de moartea prematura.

Hepatita C este o problema dificila, o problema globala de sanatate publica, daca vorbim de 3 - 4 milioane de
infectii noi in fiecare an, daca tinem seama ca majoritatea persoanelor infectate in prezent au varste cuprinse
intre 30 - 49 ani, numarul de decese atribuite bolii hepatice cronice consecutive infectiei cronice cu virusul
hepatitei C pot creste substantial in urmatorii 10 - 20 de ani, perioada in care aceasta grupa de persoane infectate
va atinge varsta la care apar de obicei complicatiile bolii.

Impactul bolii hepatice asociate infectiei cu virusul hepatitei C va creste dramatic in urmatorii 10 - 15 ani cu
aproximativ 20 000 - 30 000 decese anual datorate infectiei cu virusul hepatitei C.

Impactul economic va creste datorita costurilor medicale pentru bolnavii cu boala hepatica avansata si respectiv
incapacitatii de munca pentru cei cu boala cronica.

Costurile indirecte datorate incapacitatii de munca si mortalitatii timpurii, estimate la aproximativ 3,09 milioane
ani de viata pierduta, sunt incomensurabile.

Se estimeaza ca la nivel planetar vor fi :

• 165 900 decese datorate bolii hepatice cronice cu virus C

• 27 200 decese datorate cu virusul hepatitei C
• 10,7 miliarde USD costuri medicale
• 20 - 30 000 decese anual datorate virusului hepatitei C
• triplarea costurilor in urmatorii 15 - 20 de ani fara tratament eficient al infectiei cu virusul hepatitei C
 14
Hepatita C – tratament
Precizare: in Mai 2006 in SUA au fost aprobate 2 noi medicamente pt tratam Hep C: Boceprevir si
Telaprevir (inhibitori de proteaza) - inca nu sunt ghiduri f bine stabilite si protocoale validate care sa
includa o schema de tratament sigura cu aceste 2 noi medicamente.(dar ele reprezinta viitorul in tratament
in combinatie cu interferon si ribavirina).

Tratamentul afectiunii hepatice C are ca scop primar vindecarea – adica eradicarea completa a viruslui, si
implicit, cresterea calitatii vietii. Obiectivul secundar este de a opri evolutia catre ciroza si cancer hepatic, acolo
unde vindecarea nu este posibila.

Tratamentul cuprinde trei aspecte:

1. regimul – sunt recomandate evitarea alcoolului si curele cu vitamina E;

2. vaccinarea – impotriva virusului hepatic A, a virusului hepatic B si, anual, impotriva gripei, intrucat
suprainfectia cu acestea pot cauza complicatii fatale;
3. medicatia antivirala:

o interferon

Schema de tratament:

• durata este de 48 de saptamani, putand varia in functie de rezultate

A. PEG alfa-2a (Pegasys 40KD)

• doza este independenta de greutatea corporala - 180 μ g/săptămână

B. PEG alfa-2b (PegIntron 12KD)

• doza este dependenta de greutatea corporala, administrandu-se 1,5 μg /kg corp/săptămână

C. Interferon standard

• doza este de 3MU x 3/saptamana

Reactii adverse ale tratamentului cu interferon:

Nonsevere Severe
Anorexie, vărsături, diaree, dureri Tiroidită, hipotiroidie, hipertiroidie
abdominale

lipsă de concentrare, insomnie, instabilitate Depresie, suicid, delir, psihoze

psihica

Tuse, dispnee de efort, faringită Tulburari cardiace

 15
Eruptii cutanate, prurit, inflamatie la locul Psoriazis, lichen plan,
injectiei
vitiligo
Anemie, leucopenie, trombocitopenie Epilepsie, neuropa tie,

polimiozită

o ribavirina – prescrisa numai impreuna cu interferon

Schema de tratament:

• doza este dependenta de greutatea corporala

o greutate mai mica de 65 kg – doza este de 800 mg/zi
o greutate cuprinsa intre 65-85 kg – doza este de 1000 mg/zi
o greutate mai mare de 85 kg – doza recomandata este de 1200 mg/zi;
• durata biterapiei depinde de evolutie, in mod normal durand 48 de saptamani. Tratamentul poate
continua sau poate fi oprit in functie de raspuns.

Efecte adverse ale tratamentului cu ribavirina:

• nonsevere: tuse, dispnee de effort, insomnie, eruptie cutanata, prurit;

• severe: anemie hemolitica, teratogenicitate;

Hepatita C – prevenire
Nu exita vaccin impotriva virusului hepatic C. De vreme ce acest virus hepatic este raspandit in special prin
sange, singura metoda de a preveni imbolvanirea este aplicarea unor masuri riguroase de igiena personala si de
sanatate, in general:

• evitarea drogurilor injectabile, a acelor sau a seringilor folosite;

• evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange infectat cu
virusul hepatic C pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;
• evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.
• utilizarea corecta a prezervativelor de cate ori facem sex cu un partener instabil;