Bacteriologie

Bacteriile au fost observate pentru prima dată în anul 1676 de către savantul
danez Antonie van Leeuwenhoek, utilizând un microscop format din două lentile,
pe care l-a construit însuși el.
Dintre toate studiile lui Leeuwenhoek, descoperirea bacteriilor este de
departe cea mai remarcabilă. Bacteriile observate se aflau la limita structurilor pe
care microscopul acestuia le putea observa și, în plus, următorul secol niciun alt
om de știință nu a repetat această experiență.
Leeuwenhoek a observat de asemenea și protozoarele, pe care le-a denumit
animalculum, iar descoperirile sale au fost din nou privite prin prisma noilor
descoperiri din domeniul teoriei celulare.
Christian Gottfried Ehrenberg a introdus termenul Bacterium în anul 1828.
De fapt, termenul era folosit pentru un gen de bacterii alungite și nesporulate, spre
deosebire de termenul Bacillus, introdus în anul 1835, care era folosit pentru un
gen de bacterii alungite și sporulate (formatoare de spori).
Microbii funcționează similar celulelor umane. Au nevoie de substanțe
nutritive, pe care le degradează pentru a furniza energia de care au nevoie pentru a
crește și a se reproduce. Pe durata acestui proces, ele secretă molecule care sunt
apoi preluate de organismul uman. Efectul acelor produși metabolici bacterieni pot
fi, fie benefice, fie dăunătoare corpului nostru.
De exemplu: Clostridium tetani (responsabil de tetanos) – secretă o toxină
care acționează pe celulele nervoase, determinând contracții puternice (trismus). Pe
de altă parte, Bifidobacterium, care digeră fibrele la nivelul colonului, produce
acizi grași cu lanț scurt, care stimulează creșterea celulelor imune care controlează
inflamația. La nivel vaginal se regăsește Lactobacillus, care produce acid lactic,
asigurând astfel un mediu care nu permite dezvoltarea infecților vaginale.

MORFOLOGIA BACTERIILOR
Bacteriile prezintă o mare varietate de forme și dimensiuni, iar forma este un
criteriu important de clasificare și identificare a bacteriilor, aceasta variind în
funcție de vârstă și de factori ereditari specifici, uneori depinzând chiar și de
mediul de cultură. Celulele bacteriene măsoară aproximativ o zecime din lungimea
unei celule eucariote și au o lungime de 0,5 până la 5 micrometri. Există și unele
excepții, cum este cazul a două specii care sunt vizibile cu ochiul liber:
Thiomargarita namibiensis are jumătate de milimetru în lungime, iar Epulopiscium
fishelsoni poate ajunge chiar la 0,7 mm. Printre cele mai mici bacterii se numără
speciile din genul Mycoplasma, care măsoară doar 0,3 micrometri, comparabil cu
dimensiunea celor mai mari virusuri. Unele bacterii pot fi chiar mai mici în
dimensiune, însă asemenea specii nu au fost încă studiate îndeajuns.

STRUCTURA BACTERIILOR
Elementele structurale ale celulei bacteriene au fost clasificate în: elemente
structurale constante (permanente) şi elemente structurale inconstante
(nepermanente).
– elemente structurale constante întâlnite la toate bacteriile: perete celular,
membrană citoplasmatică, citoplasma, material nuclear, organite citoplasmatice și
incluziunile citoplasmatice.
Se disting 2 mari grupe de bacterii în funcţie de structura peretelui celular:
 Bacterii gram negative (G-)
 Bacterii gram pozitive (G+)
– elemente structurale inconstante întâlnite numai la unele specii bacteriene:
capsula, stratul mucos și glicocalixul, sporul bacterian, flagelii, pilii și
cromatoforii.

Aproximativ 700.000 de persoane mor în fiecare an din cauza rezistenței la

antibiotice și se estimează că până în 2050 această rezistență ar putea provoca
mai multe decese decât cancerul. Nu numai bacteriile pot fi rezistente la
medicamentele utilizate pentru combaterea infecțiilor, ci și alți microbi, cum ar fi
paraziții, virușii și ciupercile.

Multe substanțe chimice importante, precum alcoolul etilic, acidul acetic și

acetona, sunt produse ca parte a metabolismului specific bacterian. Unele specii
bacteriene, în special bacteriile lactice din genurile Lactobacillus și Lactococcus,
au fost utilizate de mii de ani în combinație cu drojdiile și mucegaiurile pentru
obținerea alimentelor fermentate, precum sunt brânza, murăturile, sosul de soia,
varza murată, oțetul, vinul și iaurtul.
Abilitatea bacteriilor de a descompune o mare varietate de compuși organici
este remarcabilă, și a fost utilizată în procesarea reziduurilor și în bioremediere.
Bacteriile care pot digera hidrocarburile din petrol sunt adesea utilizate pentru
remedierea scurgerilor de petrol.
De exemplu, după accidentul ecologic Exxon Valdez, au fost utilizați
fertilizatori pe plajele din împrejurimile strâmtorii Prince William cu scopul de a
promova creșterea acestor bacterii. Rezultatele au fost favorabile doar pe plajele
care nu erau acoperite într-un strat prea gros de petrol.
De asemenea, bacteriile pot fi folosite și pentru bioremedierea reziduurilor
toxice industriale. În domeniul industriei chimice, principala utilizare a bacteriilor
este producerea de compuși chimici enantiopuri, folosiți apoi ca medicamente sau
substanțe agrochimice.
Bacteriile pot fi utilizate în locul pesticidelor, în controlul biologic al
dăunătorilor. În acest caz, este comună utilizarea speciei Bacillus thuringiensis, o
bacterie Gram-pozitivă care trăiește în sol. Subspeciile acestei bacterii sunt folosite
ca insecticide cu specificitate pentru lepidoptere, cu denumirea comună de Dipel și
Thuricide. Datorită specificității lor, aceste pesticide sunt considerate a fi
ecologice, fără să prezinte un anumit efect asupra oamenilor, vietăților din mediul
natural, insectelor polenizatoare sau a celor benefice.