CAPITOLUL VII

Procedura de contencios administrativ

Formularea acţiunii în contencios administrativ

După îndeplinirea procedurii prealabile se poate formula acţiunea în justiţie în 30 de

zile de la primirea răspunsului autorităţii emitente a actului administrativ urmare promovării
recursului graţios sau de la expirarea celor 30 de zile în care autoritatea trebuie să dea
răspunsul.
Acest termen este un termen de prescripţie susceptibil de suspendare, întrerupere,
repunere în termen, însă acţiunea trebuie formulată la instanţă în termenul maxim de un an de
la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Acest termen de un an a fost considerat termen limită de prescripţie sau termen de
decădere. Indiferent cum l-am denumi, literatura juridică este unanimă în a aprecia că
termenul de un an este termen limită.
Cât priveşte Legea nr. 1/1967, aceasta prevedea un termen mai scurt, de 6 luni, iar
Legea contenciosului administrativ din 1925 nu prevedea nici un termen, arătând că aceste
acţiuni pot fi intentate oricând.
Referitor la competenţa teritorială a instanţelor care soluţionează acţiunile în
contencios administrativ, în lege se prevede că aceasta aparţine instanţei în circumscripţia
căreia domiciliază reclamantul.
În literatura juridică s-a arătat că această prevedere legală este în favoarea
reclamantului, care însă poate să renunţe la favoarea prevăzută de Legea 554/2004 şi să
introducă acţiunea la instanţa de domiciliu a pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile din
dreptul comun (art. 5 din Codul de procedură civilă).
În acţiunea introdusă reclamantul poate cere anularea actului administrativ,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei suferite prin încălcarea dreptului pe care
legea i-l recunoaşte şi pe care autoritatea administrativă l-a încălcat.
Nu este obligatoriu ca prin aceeaşi acţiune, reclamantul să ceară atât anularea actului
cât şi repararea pagubei, deoarece este posibil ca la data introducerii acţiunii în anularea
actului administrativ, reclamantul să nu cunoască paguba şi întinderea acesteia.
Iată de ce el poate formula şi separat acţiune în repararea pagubei. În acest caz
termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuie să
cunoască întinderea pagubei.
 În sprijinul acţiunii sale reclamantul are obligaţia de a depune actul pe care îl atacă sau
după caz răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul pretenţiei sale juridice.
În cazul în care n-a primit nici un răspuns la cerere va depune la dosar copia cererii
sale adresată autorităţii publice cu menţiunea că este conformă cu originalul.
În cazul în care reclamantul nu are actul administrativ sau acest act a fost dat în formă
orală se pune problema dacă împotriva acestor acte se poate formula acţiune în contencios
administrativ.
În partea consacrată actelor administrative, am arătat că acestea din punct de vedere al
formei pot fi: scrise, orale şi implicite.
Menţiunea din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligaţia de a depune instanţei o
copie a actului administrativ contestat se referă la actul administrativ scris, ceea ce nu
însemnează că împotriva actelor administrative orale nu s-ar putea introduce acţiune în
contencios administrativ.
Cu privire la modalitatea verbală de existenţă a actului administrativ, în practica
judecătorească interbelică s-a consemnat actul administrativ sub forma unui ordin telefonic,
prin care o autoritate administrativă interzicea organizarea unui bal.
Este preferabil însă ca persoana care a primit un refuz pe cale telefonică să stăruie la
autoritatea respectivă pentru a transmite ulterior şi nota telefonică scrisă.
În cazul acestor acte verbale, ca şi atunci când reclamantul nu mai are actul
administrativ pe care îl contestă, instanţa va cere administraţiei pârâte să-i comunice de
urgenţă actul atacat şi orice alte lucrări şi lămuriri necesare pentru soluţionarea cauzei printre
care şi referirea la modalitatea orală a existenţei actului administrativ contestat.
Acelaşi lucru se va cere de către instanţă şi în cazul refuzului nejustificat de rezolvare
a cererii privitoare la un drept pe care reclamantul îl are, potrivit legii.
În cazul în care autoritatea publică nu răspunde de îndată cererii instanţei, va fi
obligată să plătească statului o amendă, într-un anumit cuantum, pentru fiecare zi de
întârziere.
Această sumă se va imputa persoanei vinovate de netrimiterea relaţiilor solicitate.
Acţiunea în contencios administrativ se timbrează potrivit legii, cu taxa prevăzută
pentru acţiunile cu caracter nepatrimonial sau patrimonial de drept comun, fără a se putea
depăşi o anumita sumă.
Introducerea acţiunii nu suspendă executarea actului administrativ contestat.
 În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 instanţa de judecată sesizată la cererea
reclamantului, poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea
acţiunii, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente.
Cererea de suspendare se soluţionează de urgenţă chiar şi fără citarea părţilor, iar
hotărârea pronunţată este executorie de drept.
Cererea de suspendare a executării poate fi formulată prin acţiunea în care se solicită
anularea actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi despăgubiri, însă poate fi
introdusă şi separat, cu condiţia ca acţiunea de bază, în anularea actului, să se afle pe rolul
instanţei.
În măsura în care se renunţă de către reclamant la capătul de cerere privind anularea
actului administrativ nu se mai justifică admiterea capătului de cerere privind suspendarea
executării actului administrativ, o hotărâre contrară ar fi nelegală şi netemeinică.
Acţiunea în contencios administrativ trebuie motivată în fapt şi în drept.
Motivarea în fapt cuprinde împrejurările pe care îşi întemeiază reclamantul acţiunea,
iar motivarea în drept a acţiunii, reprezintă invocarea temeiului legal al acţiunii, făcându-se, în
primul rând, referire la Legea nr. 554/2004.
În acţiune se menţionează şi dovezile (probele) de care înţelege să se folosească
reclamantul în susţinerea acţiunii sale.

Judecarea acţiunii în contencios administrativ

Judecarea acţiunii în contencios administrativ se face de urgenţă, în şedinţă publică, iar
completul de judecată se constituie dintr-un judecător.
Termenele de judecată sunt scurte, aşa încât acţiunile să fie rezolvate într-un timp
rezonabil, fiindcă altfel, în multe împrejurări, soluţionarea cu întârziere a litigiului nu ar mai
prezenta utilitate pentru apărarea drepturilor celor vătămaţi.
Aşa se explică şi menţiunea din art. 6 alin. 3 din Legea în sensul că sentinţele vor fi
redactate în cel mult 5 zile de la pronunţare.
În soluţionarea acţiunilor în contencios administrativ, instanţele au în vedere nu numai
dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci şi pe cele ale Codului de procedură civilă cu care se
completează.
Acţiunile în justiţie pot fi formulate şi personal împotriva funcţionarului autorităţii
pârâte care a elaborat (corect, cel care a emis-s.n.) actul administrativ atacat sau care se face
vinovat de refuzul rezolvării cererii, doar în cazul în care se solicită plata unor despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere (art. 13 alin.1).
În cazul în care acţiunea se admite, funcţionarul respectiv va putea fi obligat în solidar
cu autoritatea publică la plata daunelor.
Conform disp. art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 funcţionarul chemat în judecată în
calitate de pârât, alături de autoritatea publică pentru plata daunelor, va putea chema în
garanţie superiorul ierarhic de la care a primit ordin, în scris, să semneze actul administrativ a
cărui legalitate face obiectul cauzei.
În baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cauzele de contencios administrativ
mai pot participa în calitate de intervenienţi şi alte persoane care dovedesc un interes în
judecarea cauzelor respective, interesul putând fi propriu sau persoana respectivă intervine în
interesul altor persoane care sunt părţi în proces.

Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ

Problema centrală a soluţionării cauzelor de contencios administrativ gravitează în jurul
legalităţii actelor administrative.
Sarcina reclamantului este de a demonstra în faţa instanţei ilegalitatea actului
administrativ şi încălcarea prin acesta a drepturilor recunoscute de lege.
Drept urmare, instanţa îşi va întemeia hotărârea pe constatarea ilegalităţii actului
contestat şi va lua măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii încălcate.
Dintre cauzele de ilegalitate ale actelor administrative constatate cu prilejul soluţionării
unor acţiuni în contencios administrativ amintim:
a) încălcarea regulilor şi a principiilor de drept de către autoritatea publică ce a emis
actul contestat.
Examinând legalitatea actelor administrative, instanţa verifică dacă actul administrativ
contestat este conform cu legea, în sensul strict al cuvântului, ca act care emană de la puterea
legiuitoare.
Ilegalitatea actului contestat poate fi dedusă şi din constatarea ilegalităţii actului
normativ pe care se întemeiază.
Ilegalitatea poate avea ca sursă şi încălcarea principiilor de drept care sunt înscrise în
Constituţie, în legea ordinară şi care sunt consacrate deja de doctrină şi jurisprudenţă.
Reamintim, în acest context, principiul revocabilităţii actului administrativ sau cel al
intrării în vigoare a actelor administrative;
b) încălcarea regulilor de competenţă în emiterea actelor administrative.
 Emiterea actelor administrative trebuie să aibă loc cu respectarea unor reguli de
competenţă a autorităţii emitente, reguli care asigură legalitatea actelor administrative.
Încălcarea acestor reguli poate constitui temeiul unei acţiuni în contencios administrativ.
Întemeindu-se pe regulile de drept şi pe principiile de drept, autorităţile publice trebuie
să le respecte întocmai atunci când este vorba de o competenţă legată, când sunt prescrise în
amănunt felul şi condiţiile în care trebuie să acţioneze autorităţile.
Se va avea în vedere că în materie de competenţă, autorităţile trebuie să respecte
anumite reguli de subordonare, ceea ce se realizează prin avizele conforme, precum şi
anumite reguli de procedură cu ocazia emiterii actelor.
Încălcarea normelor de competenţă în emiterea actelor administrative poate conduce la
constatarea nulităţii absolute a actului administrativ, (încălcarea regulilor de fond şi formă
prevăzute de lege) sau la o nulitate relativă când s-au încălcat unele norme prin care se
lezează interesele unor anumite persoane (exemplu, anunţarea temei de concurs doar cu 24
ore înainte de ţinerea concursului).

Hotărârea judecătorească în acţiunea în contencios administrativ

O dată învestită cu acţiunea în contencios administrativ, instanţa are a cerceta existenţa
dreptului subiectiv al reclamantului şi ilegalitatea actului administrativ prin care i se încalcă
acest drept .
De aceea şi soluţiile pe care le adoptă instanţele judecătoreşti rezolvă, în principiu, cele
două aspecte: anularea totală sau parţială a actului administrativ şi recunoaşterea dreptului
pretins.
De fapt, din ilegalitatea actului a cărui anulare se cere şi din încălcarea dreptului
subiectiv al reclamantului rezultă şi paguba materială sau morală de care este ţinută să
răspundă autoritatea pârâtă
În afară de anularea totală sau parţială a actului administrativ, instanţa poate obliga
autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act
administrativ, ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau un înscris pentru realizarea
dreptului pretins de reclamant.
Cât timp în Legea nr. 554/2004 nu s-a făcut vreo diferenţiere între actele
administrative individuale şi cele normative s-a considerat că se poate introduce acţiune şi
împotriva actului administrativ normativ pe care se întemeiază actul administrativ individual.
 În cazul acţiunii în contencios administrativ împotriva unui act administrativ normativ
niciodată nu se va preceda la anularea întregului act normativ, ci doar a dispoziţiei din el care
a stat la baza actului administrativ individual contestat.
Şi în temeiul Legii nr. 1/1967 se permitea cenzurarea actului administrativ normativ,
însă doar pe calea excepţiei de ilegalitate, lucru care de altfel, se întâmplă, cel mai frecvent, şi
în practica actuală, sub imperiul Legii contenciosului .
Această situaţie se prezintă astfel: se introduce acţiunea în contencios administrativ
împotriva unui act administrativ individual, pentru că acesta lezează direct dreptul unei
persoane, şi constatându-se că acest act individual se bazează pe un act administrativ normativ
ilegal, se anulează actul administrativ individual ilegal şi se reţine în considerentele hotărârii
(nu în dispozitiv) nelegalitatea dispoziţiei din actul administrativ normativ.
De precizat că în temeiul Legii nr. 1/1967 instanţa era obligată să trimită la organul
administraţiei de stat care emisese actul normativ ce prevedea dispoziţiile nelegale, copie
după hotărârea judecătorească prin care, pe calea excepţiei de ilegalitate, constata
nelegalitatea acelor dispoziţii, pentru ca organul respectiv să hotărască dacă mai menţine sau
nu acele dispoziţii.
În prezent, în art. 18, al.2 din Legea nr. 554/2004 se menţionează că instanţa este
competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au
stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Din moment ce se face referire la competenţa instanţei de a se pronunţa asupra
legalităţii actelor care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, se înţelege că un astfel
de act poate fi şi actul administrativ normativ.
Constatarea ilegalităţii actelor administrative normative sau individuale supuse
judecăţii echivalează în fapt cu anularea lor.
În acelaşi mod se analizează şi legalitatea unor operaţiuni administrative care aşa cum
am mai arătat, nu sunt acte administrative pentru că nu produc efecte juridice prin ele însele
(este vorba de procese-verbale, referate etc.).
Aceste operaţiuni administrative care pot fi nelegale, în cazul în care au influenţat
nelegalitatea actelor administrative supuse judecăţii, vor fi şi ele desfiinţate.
Alte modalităţi de restabilire a legalităţii în domeniul administraţiei publice prin
hotărârea pronunţată de instanţă, pot fi, aşa cum prevăd disp. art. 18, al. 1 din Legea nr.
554/2004 obligarea autorităţii administrative la emiterea unui certificat, adeverinţe, înscrierea
la concurs şi/sau obligarea la plata daunelor materiale şi morale cerute.
 Toate aceste măsuri se iau pentru că Legea contenciosului a prevăzut calitatea de
control de plină jurisdicţie a contenciosului administrativ (restabilirea întregii situaţii a
persoanei vătămate).
De aceea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 în cazul
admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale.
Sub acest aspect dispoziţiile Legii nr. 554 sunt deosebite de cele ale Legii nr. 1/1967
întrucât reclamantul are dreptul să fie despăgubit nu numai pentru daunele materiale, cum
prevedea şi Legea nr. 1/1967, ci şi pentru daune morale cauzate, ca urmare a încălcării
dreptului prin actul administrativ, ori în caz de refuz manifest sau implicit de a satisface
reclamantului pretenţia juridică privitoare la un drept recunoscut de lege .
Sub un alt aspect, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 1/1967 acţiunea în daune nu putea
fi formulată decât împotriva autorităţii administrative pârâte.
În conformitate cu dispoziţiile din Legea nr. 554/2004 acţiunile în justiţie prevăzute în
aceasta lege pot fi formulate şi personal împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a
elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, dacă se solicita plata unor
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere.
În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata
daunelor solidar cu autoritatea publică.
La rândul său persoana acţionată astfel în justiţie poate chema în garanţie pe superiorul
său ierarhic, de la care a primit ordin scris să semneze actul, a cărui legalitate totală sau
parţială, este supusă judecăţii.
Expresia “persoana care a elaborat actul” nu este clar formulată şi apreciem că sensul
ei este de persoana care a emis actul.
De altfel, din interpretarea disp. art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 care se referă la
eventualitatea chemării în garanţie a superiorului ierarhic de la care a primit ordinul scris să
semneze actul, rezulta că intenţia legiuitorului a fost de a se referi la răspunderea
funcţionarului care a emis actul administrativ ilegal şi nu cel care l-a elaborat, care l-a
întocmit.
Semnătura funcţionarului pe actul administrativ este o operaţiune care condiţionează
valoarea juridică a actului administrativ şi prin ea se manifestă, de fapt, voinţa juridică
exprimată de funcţionarul care a emis actul.
Cât priveşte expresia “elaborare a actului juridic”, în literatura juridică de specialitate
s-a arătat că aceasta implică diferite forme de participare a funcţionarului administraţiei
publice la pregătirea, emiterea şi executarea actelor administrative prin operaţiuni
administrative care nu produc efecte juridice şi nu pot justifica acţiunea în daune a
reclamantului contra funcţionarilor administraţiei pârâte.
Cât priveşte acţiunea în daune care se poate formula şi împotriva funcţionarului
administraţiei pârâte, atunci când se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, o condiţie a
răspunderii este ca refuzul să provină de la un funcţionar care are în competenţa sa atribuţii
privitoare la realizarea dreptului solicitat de reclamant.
Acţiunea în daune se poate folosi şi separat de acţiunea în anularea actului
administrativ atunci când întinderea prejudiciului nu este cunoscută reclamantului la data
judecării acţiunii în anulare (art. 12). Termenul de prescripţie în acest caz curge, conform
disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, de la data la care cel vătămat a cunoscut sau ar fi trebuit
să cunoască întinderea pagubei.
Temeiul hotărârii judecătoreşti pentru desdăunarea reclamantului, constă în culpa
administraţiei pârâte, exprimată în ilegalitatea actului administrativ emis, sau a refuzului de a
satisface pretenţia juridică a reclamantului, în legătură cu dreptul acestuia, iar în legătură cu
funcţionarul public vinovat, temeiul îl constituie vinovăţia acestuia cu privire la emiterea
actului sau la refuzul nejustificat de satisfacere a pretenţiei juridice a reclamantului.
Prin obligarea, în solidar, a autorităţii administrative cu funcţionarul vinovat se dă
posibilitatea reclamantului de a cere executarea hotărârii faţă de oricare dintre cei doi pârâţi.
În practică s-a constatat că reclamantul preferă să-şi recupereze paguba de la
autoritatea publică, pentru că este solvabilă şi el intră mai repede în posesia sumelor pretinse.
Autoritatea pârâtă care a fost obligată să plătească daune reclamantului prin acţiunea
în contencios administrativ are acţiune în regres contra funcţionarului care se face vinovat de
emiterea actului ilegal sau de refuzul nejustificat de a satisface pretenţiile juridice ale
reclamantului.
Conform disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 hotărârile instanţelor de contencios
administrativ pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Împotriva hotărârii pronunţată de tribunal ca primă instanţă de contencios
administrativ, recursul se introduce la Curtea de Apel, iar împotriva hotărârii pronunţată în
primă instanţă de Curtea de Apel, recursul se introduce la Secţia de contencios administrativ a
Curţii Supreme de Justiţie.
Recursul este suspensiv de executare şi se judecă de urgenţă. În cadrul admiterii
recursului, instanţa de recurs casează sentinţa primei instanţe şi rejudecă litigiul în fond
pronunţând o hotărâre definitivă cu privire la soluţionarea cauzei.
 Ca o derogare de la dreptul procesual comun, chiar şi Curtea Supremă de Justiţie când
casează sentinţa va rejudeca litigiul în fond (nu este vorba de cazurile în care se impune
casarea cu trimitere).

Efectele hotărârii judecătoreşti pronunţată în contencios administrativ

Particularităţile contenciosului administrativ reglementat în Legea nr. 29/1990 se
regăsesc şi în specificul efectelor juridice pe care le au hotărârile judecătoreşti pronunţate în
acţiunile supuse prevederilor acestei legi.
Acţiunea în contencios administrativ fiind condiţionată de existenţa vătămării unui drept
subiectiv recunoscut de lege în favoarea reclamantului şi în sarcina administraţiei pârâte de a
realiza acest drept, hotărârea va produce efecte juridice faţă de părţile în litigiu (reclamant şi
autoritatea publică pârâtă, eventual funcţionarul vinovat şi superiorul ierarhic chemat în
garanţie).

Executarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în acţiunea în contencios

administrativ

După ce au rămas definitive, hotărârile pronunţate de instanţele de contencios

administrativ urmează să-şi producă efectele juridice, în sensul că autoritatea publică pârâtă
are obligaţia de a lua măsurile ce se impun pentru realizarea drepturilor ce se cuvin
reclamantului, aşa cum rezultă ele din hotărârea judecătorească.
În conformitate cu disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii,
autoritatea publică este obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să
elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive se va
face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de
zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat, s-a prevăzut în art. 24 alin. 2 din Legea nr.
554/2004 că se va aplica conducătorului autorităţii publice sancţiunea amenzii (20% din
salarul minim brut).
Totodată, reclamantului i s-a creat dreptul de a solicita daune pentru întârzierea
executării hotărârii de către administraţia pârâtă sau de către funcţionarii acestei autorităţi,
vinovaţi de neexecutarea în termen a hotărârii judecătoreşti.
Hotărârea de instituire a amenzii sau de obligare la plata despăgubirilor pentru
întârziere se ia în camera de consiliu, de urgenţă, la cererea reclamantului, cu citarea părţilor,
fără ca reclamantul să fie obligat la plata vreunei taxe de timbru. În aceste cazuri, hotărârea
este definitivă şi executorie (art. 24 alin. 2 din lege).
Pentru recuperarea sumelor la plata cărora a fost obligat cu titlu de amenzi şi daune,
conducătorul autorităţii publice pârâte poate introduce acţiune în regres împotriva
funcţionarilor vinovaţi de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun (art. 16 alin.3).
Toate aceste măsuri prevăzute în Legea nr. 554/2004, şi cele cuprinse în dreptul
comun, asigură reclamantului realizarea dreptului său încălcat, atunci când recurge la acţiunea
în contencios administrativ. Acest lucru evidenţiază utilitatea deosebită a instituţiei
contenciosului administrativ, într-un stat de drept.

Teste de autoevaluare:
1. Care este procedura judecării acţiunii în contencios administrativ?
2. Care sunt cauzele de ilegalitate ale actelor administrative?
3. Care sunt aspectele rezolvate de soluţiile pe care le adoptă instanţele judecătoreşti?
4. În ce constă temeiul hotărârii judecătoreşti pentru desdăunarea reclamantului?
5. Care sunt efectele hotărârii judecătoreşti pronunţată în contencios administrativ?

CAPITOLUL VIII
Contenciosul administrativ organizat prin Legea nr. 554/2004

Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 abrogă, după 14 ani de la intrarea sa în

vigoare, Legea nr. 29/1990, una dintre primele legi ale procesului de revenire la instituţiile juridice
democratice în România, după anul 1989.
Inlocuirea Legii nr. 29/1990 era, însă, previzibilă şi necesară, ţinând seama de
schimbările majore intervenite atât în cadrul constituţional din anul 1991 şi, mai apoi, în anul 2003,
prin revizuirea acestuia, cât şi în cel legislativ în vigoare din toată această perioadă, fapt pentru care
multe din dispoziţiile sale erau depăşite, unele chiar căzute în desuetudine.
Prevederile noii legii a contenciosului administrativ sunt puse, în mod evideni în
concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei României, republicată, ceea ce face să se realizeze şi o
corelare firească între anumite instituţii constituţionale. Se stabileşte, astfel, pentru prima oară în
acest domeniu, o complementaritate între instituţia contenciosului administrativ şi instiţiile
Avocatul Poporului şi Ministerului Public, întărindu-se considerabil sistemul juridic de garantare
a drepturilor, libertăţilor şi intereselor cetăţeanului împotriva abuzurilor autorităţilor publice sau ale
funcţionarilor publici.
In consecinţă, sfera subiectelor cu drept de a sesiza instanţele de contencios
administrativ s-a lărgit, în mod semnificativ, faţă de vechea reglementare care prevedea numai
“orice persoană fizică sau juridică”, noile dispoziţii ale legii contenciosului administrativ
vorbesc despre “orice persoană”, “care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un
interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ...”. “Interesul legitim
poate fi atât privat, cât şi public” (art. 1 alin. 1). In acest sens, se poate adresa instanţei de contencios
administrativ şi persoana vătămată într-un drept al sau sau într-un interes legitim printr-un act
administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept (art. 1 alin. (2)).
Articolul 1 al Legii nr. 554/2004 reprezintă "o schimbare de optică" după cum se
apreciază de către Tudor Drăganu ; ea se deosebeşte, în aceasta opinie atât “prin conţinut” cât şi prin
“filosofia " pe care se fundamentează, iar redactarea sa fiind apreciată ca drept o conturare a
“acţiuni populare în Contenciosul administrative”. Textul acestui articol nu precizează despre ce
persoană se are în vedere, utilizându-se termenul de “orice persoană”, deci atât o persoană fizică,
cât şi o persoană juridică.
Referitor la persoana juridică, se poate adauga, prin coroborarea textului alin.1 cu cel al alin.
8 al articolului 1, că acţiuni în Contenciosul administrativ prin invocarea încălcării drept unui drept
subiectiv sau a unui interes legitim personal nu va putea introduce decât persoana juridică de
drept privat.
Persoana de drept public poate introduce acţiuni, în conformitate cu prevederile alin. 8 al
art.l din lege, pentru apărarea unui drept propriu încălcat, atunci când este vorba de contencios
subiectiv, fie pentru apararea unui interes, care nu poate fi decât interes pubic, în cazul unui
contencios obiectiv.
Fundamentat pe dispoziţiile Legii nr. 29/1990 s-a admis, de către unele instanţe acţiuni ale
primarilor împotriva hotărârilor consiliilor locale, fapt care apare admisibil şi în temeiul
prevederilor noii legi, însă “numai dacă temeiul acţiuni îl reprezintă un interes legitim public, cum
ar fi respectarea legii şi a Constituţiei”. La fel va trebui să înţelegem
şi acţiunea prefectului.
In schimb, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenda Naţională a Funcţionarilor
Publici vor apare într-o dublă calitate, adică atât în cea de titular ai acţiunilor în contenciosul
subiectiv în numele cetăţeanului vătămat, cât şi ca titulari ai unor acţiuni introduse pentru
apărarea unui interes public, care fac obiectul unor acţiuni în contenciosul obiectiv, acţiune de
ordine publică, la care nu se mai poate renunţa în conformitate cu prevederile art. 28 alin .(2) din
Legea nr. 554/2004.
Noua reglementare nu mai face distincţia dintre noţiunile legalitate şi oportunitatea,
aceasta din urmă fiind “o dimensiune a legalităţii”. In acest sens, oportunitatea este explicată ca o
exercitare în colectiv a unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, cum sunt : dreptul la
libertate economică, dreptul la asociere, libertatea întrunirilor, etc.
Sunt subiecte de sesizare a instanţei de contencios administrativ, în noul context
legislativ: Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefectul şi Agenda Naţională a
Funcţionarilor Publici, precum şi de orice persoană de drept public vătămată într - un
drept sau, după caz, când s -a vătămat un interes legitim. Se pot introduce acţiuni la
instanţa de contencios administrativ şi de către grupuri de persoane interesate, care nu au
personalitate juridică.
Cât priveşte Avocatul Poporului şi Ministerul Public, acestea pot introduce acţiunea la
domiciliul petentului sau de la sediul persoanei juridice vătămate, fie ca urmare a controlului
realizat, potrivit legii sale organice, în cazul primei autorităţi, în baza unei sesizări a unei
persoane fizice, dacă se apreciază de către avocatul poporului că ilegalitatea actului sau excesul de
putere al autorităţii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, fie când, în urma
exercitării atribuţiilor, de către cea de a doua, se apreciază de către ministerul public că
încălcările dreprurilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor
acte administrative individuate ale autorităţilor publice emise cu exces de putere.
In aceste cazuri, petiţionarul dobândeşte, de drept, calitatea de reclamant, urmând să fie citat
în această calitate. De asemenea, când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere,
concretizat prin emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, acesta va
sesiza instanţa de contencios administrativ de la sediul autorităţii publice emitente.
De menţionat, cu caracter de noutate, faptul că legea stabileşte că şi o persoană
vătămată în drepturile sale sau în interesele sale legitime, prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe
ale Guvernului neconstituţionale, se poate adresa instanţei de contencios adiministrativ.
In acelaşi timp, noul act normativ reglementează posibilitatea şi pentru autorităţile publice
emitente a unui act administrativ nelegal de a putea cere instanţei constatarea nulităţii acestuia,
în situaţia în care nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte
juridice. In cazul admiterii acţiunii, instanţa se va pronunţa, la cerere, şi asupra legalităţii actelor
civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor civile produse.
 Se precizează, în mod expres, de legiuitor că în instanţa de contencios administrativ este
obligatorie prezenţa reprezentantului Ministerului Public, mai mult chiar, pentru excesul
de putere, se prevede cî instanţa, din oficiu sau la cerere, să poată introduce în cauză organisme
sociale cu personalitate juridică interesate. De asemenea, se impune să subliniem că acţiunile
introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect şi de Agenţia
Naţionala a Funcţionarilor Publici, precum şi cele introduse împotriva actelor administrative
normative nu mai pot fi retrase.
Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 acordă o atenţie deosebită înţelegerii corecte şi
coerente a normelor sale, fapt pus în evidenţă prin dispoziţiile articolului 2 alin.1 şi 2 care precizează
semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate în cuprinsul său. Astfel,
- persoana vătămată, care are înţelesul de „ orice persoană fizică sau juridică ori grup de
persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte
administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale
care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat ;
- autoritatea publică, semnificând „ orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt
asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care,
potrivit legii, au obţinut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”;
- act administrativ, semnifică ,,actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de
o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere,
modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul
prezentei legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiec: - punerea în
valoare a bunurilor proprietate publică;- executarea lucrărilor de interes public; . prestarea
serviciilor publice; - achiziţiile publice”;
- act administrativ-jurisdicţional, fiind, în înţelesul legii, ,,actul juridic emis de o
autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict, după o
procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare”;
- contenciosul administrativ, reprezintă “activitatea de soluţionare, de către instanţele de
contencios administrativ potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate
publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în
sensul prezentei legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva
o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”;
 - instanţa de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalelor administrativ - fiscale;
De asemenea, legea precizează şi alţi termeni şi sintagme, cum sunt:
- cele de nesoluţionare în termenul legal a unei cereri, prin care se menţionează “faptul
de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu
seprevede alt termen”;
- refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, adică “exprimarea explicită, cu exces de
putere, a voinţei de a nu rezolva cererea”;
- plângerea prealabilă, cu semnificaţia de „ plângerea prin care se solicită autorităţii publice
emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter
individual sau normativ, în sensul revocării acestuia”;
- act de comandament militar, “actul administrativ referitor la problemele strict militare
ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul
comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp
de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar”;
- serviciul public “activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii, după caz, a unui interes public”;
- interes public, ,,interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională,
garantarea drepturilor, liberăţilor şi îndatoririlor fundamentală ale cetăţenilor, satisfacerea
nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”;
- exces de putere, ,,exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor
administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,
prevăzute de Constituţie sau de lege”;
- drept vătămat, orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se
aduce o atingere printr - un act administrativ;
- interes legitim privat, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
- interes legitim public, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării
unui interes public;
- organisme sociale interesate, structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii
şi alte asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de
cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;
 - pagubă iminentă, prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz,
perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public;
- instanţa de executare, instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios
administrativ.
Sunt asimilate actelor administrative unilateral şi refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu
răspunde solicitantului în termenul legal.
Există însă şi opinii contrare introducerii definiţiilor în cadrul dispoziţiilor legii
exprimate atât de doctrina clasică refractară soluţiei definiţiilor date prin acte normative, cât şi de cea
actuală, prin vocea “Patriarhului Dreptului public românesc” aşa cum este considerat prof. Tudor
Drăganu. In acest sens, acesta apreciază că soluţia “fie nu reflectă realitatea, fie nu corespunde
sensului general acceptat în literatura juridică şi în practica Curţii europene a drepturilor
omului”. Se exemplifică, printre multe altele, cu pct. a) al art. 2 al legii, care pune în evidenţă un non
sens, sau, aşa cum se menţionează de către T. Drăganu, „cum ar fi posibil ca o persoană fizică să fie
titulară a unui drept public. Odată ce un drept, pentru a fi public, trebuie să aparţină colectivităţii, iar
aceasta trebuie să fie o persoană juridică”. Sau pct. c) al art. 2 din lege, care nu ţine seama de faptul că
astăzi punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, executarea unor lucrări de interes public şi
prestarea unor servicii publice se fac în unele cazuri prin contracte de drept privat (închirieri, achiziţii,
etc.).
Totuşi, includerea definiţiilor reprezintă în opinia autorului „un pas important pe drumul
fortificării instituţiei contenciosului administrativ în dreptul românesc, ca instituţie de gardă a
drepturilor fundamentale ale cetăţeanului în faţa comportamentelor abuzive ale autorităţilor
publice”.
Sunt prevăzute, în noua lege, de asemenea, o sferă lărgită de acte administrative ce pot fi
atacate, cum sunt: actul administrativ unilateral şi cel normativ, cel asimilat cu actul administrativ
unilateral ca de pildă refuzul nejustificat de a rezolva o cerere ,,precum şi faptul că o autoritate nu
răspunde în termenul legal şi, nu în cele din urmă, includerea contractelor încheiate de
autorităţile publice, ca acte administrative asimilate.
Faţă de prevederile legale anterioare, respectiv art. 7 din Legea nr. 29/1990, acţiunile
introduse la instanţa de contencios administrativ competentă, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/
2004, acestea sunt taxate cu taxe de timbru prevăzute pentru cauzele neevaluabile în bani, iar cele
care au ca obiect contractele administrative se vor taxa la valoare.
S-au corelat, totodată, obiectul litigiilor privind actele administrative cu cele cuprinse în Codul
de procedură fiscală cum sunt: contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 5
miliarde de lei care se soluţionează în fond de tribunalele administrativ -fiscale, iar cele mai mari de
5 miliarde de lei sunt soluţionate în fond de secţiile administrativ-fiscale ale curţilor de apel, dacă
nu se prevede altfel prin lege specială.
Prin art. 3 al legii se instituie în mod expres, norme care reglementează tutela
administrativă sau controlul de legalitate, conform căruia prefectul poate ataca, în
termenele prevăzute la art. 11, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele emise de
autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale. Tutela administrativă
este, astfel, inclusă ca o componentă a contenciosului administrativ, în condiţiile organizării şi
funcţionării administraţiei publice locale pe baza principiului constituţional al descentralizării
administrative şi al autonomiei locale (art. 120 alin.l), conform căruia activitatea colectivităţilor
locale se desfăşoară autonom, nu independent. Acest mod de funcţionare a autorităţilor locale
rezultă din însăşi principiul unităţii şi indivizibilităţii statului român ( art. 1 alin. (1) din Constituţia
României), fapt ce creează autorităţilor publice centrale, respectiv Guvernului, dreptul şi obligaţia
de a supraveghea activitatea lor, prin tipul de control denumit de tutelă administrativă sau control
administrativ, reglementat de art. 123 alin 5 din Constituţia României, republicată.
Prin aceste norme ale legii contenciosului administrativ se consideră că, în sfârşit, sfera
actelor administrative ale autorităţilor publice locale ce pot fi atacate de prefect în faţa
instanţei de contencios administrativ, au fost puse, astfel, de acord cu dispoziţiile
constituţionale, în sensul de a se preciza că pot fi atacate toate actele, deci şi cele de gestiune
exceptate de prevederile art.24 alin.(l) lit.f) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind
instituţia prefectului.
Totodată, alin.(2) al art. 3 din Legea nr. 554/2004 introduce, alături de prefect, şi o altă
autoritate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici care poate ataca în faţa instanţei de
contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă
legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile prevăzute de legea contenciosului administrativ şi
ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
In ambele situaţii menţionate, până la soluţionarea cauzei, actul atacat este suspendat
de drept.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, legea contenciosului administrativ, în art. 4
stabileşte că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în
cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest
caz, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă
publică, cu citarea părţilor. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului,
care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la
înregistrare, cu citarea părţilor prin publicitate. Atunci când instanţa de contencios administrativ a
constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a
ţine de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Dispoziţiile alin (3) al art.4 din Legea nr.554/2004, referitoare la termenele de
declarare şi soluţionare a recursului, de 48 de ore de la pronunţare şi respectiv de 3 zile de la
înregistrare, potrivit Deciziei nr. 647 din 5 octombrie 2006 a Curţii Constituţionale, au fost
declarate ca neconstituţionale. Motivele sunt atât sub aspectul ambiguităţii şi impreciziei, al
termenelor scurte pe care le stabileşte, precum şi sub aspectul modalităţii de citare, fapt ce încalcă ,
prevederile art.21 alin.3 din Constituţie şi, prin raportare la art.20 din Constituţia României,
republicată, art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca
urmare, prin lege aceste prevederi au fost abrogate.
Nu pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ, conform art. 5 din legea
contenciosului administrativ, actele administrative ale autorităţilor publice care privesc
raporturile acestora cu Parlamentul şi actele de comandament militar. Aceste două categorii
de acte, care nu sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, le regăsim şi în cadrul
Legii nr. 29/1990, art. 2 lit.a), prima teză şi lit. b). De asemenea, nu pot fi atacate pe calea
contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se
prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară; textul alin, (2) al art. 4 din Legea
nr.554/2004 este, de fapt, o reiterare a cauzei de neprimire ce rezultă din existenţa unui recurs paralel,
prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, unde, în loc de lege organică era introdusă sintagma lege
specială.
Sunt acte care, potrivit terminologiei folosite de legea contenciosului administrativ, pot fi
atacate numai pentru exces de putere, deci controlul se limitează la excesul de putere al acestora,
pentru categoria de acte administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării
de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise
pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor
naturale, epidemiilor şi epizootiilor. În litigiile prevăzute mai înainte, respectiv, în alin. (3) al art. 5
din lege, nu sunt aplicabile prevederile referitoare la suspendarea executării actului administrativ,
reglementată de art. 14 şi judecarea recursului în situaţii deosebite, dispuse de art. 21 din lege.
Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite, conform art. 6 din Legea nr.
554/2004, normă care este de fapt o reluare a textului constituţional al alin.(4) al art.21 din
Constituţia României, republicată. Cât privesc actele administrativ - jurisdicţionale, acestea pot fi
atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit art. 10 din legea
contenciosului administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile
administrativ - jurisdicţionale de atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să nu utilizeze
calea administrativ - jurisdicţională de atac, va notifica aceasta organului administrativ - jurisdicţional
competent. Termenul de 15 zile de la comunicare începe să curgă de la data notificării. Totodată,
dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să renunţe la calea
administrativ - jurisdicţională în timpul soluţionării litigiului respectiv, va notifica intenţia sa
organului administrativ - jurisdicţional sesizat, ce va trebui să emita o decizie care să ateste
renunţarea la jurisdicţia administrativă specială. Termenul de 15 zile începe să curgă de la data
comunicării acestei decizii.

Teste de autoevaluare:
1. În temeiul Legii contenciosului administrativ, ce semnificaţie are termenul de “refuz
nejustificat de a soluţiona o cerere”?

2. Care sunt actele administrative care pot fi atacate în instanţa de contencios

administrativ?

3. Care sunt normele care reglementează tutela administrativă?

4. Pentru a fi reclamant într-o acţiune în contencios administrativ:

a) trebuie ca persoana să aibă capacitatea de a putea sta în justiţie;
b) existenţa unei vătămări a unui drept recunoscut de lege în favoarea reclamantului,
persoană fizică sau juridică;
c) vătămarea dreptului să fie urmarea unui act administrativ sau a refuzului unei
autorităţi publice de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

5. În baza dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate în justiţie
următoarele categorii de acte:
a) actele de comandament cu caracter militar;
b) actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege
specială, o altă procedură;
 c) actele de gestiune săvărşite de stat în calitate de persoană juridică şi pentru
administrarea patrimoniului său;
d) actele administrative adoptate în exercitarea atribuţiilor de control ierarhic.

6. Soluţionarea litigiilor de contencios administrativ sunt de competenţa:

a) puterii judecătoreşti, prin instanţe de drept comun, care au secţii de contencios
administrativ;
b) administraţiei publice;
c) Curţii Constituţionale.

7. Înainte de a se adresa instanţei judecătoreşti competente reclamantul are obligaţia:

a) de a se adresa Avocatului Poporului;
b) de a folosi recursul graţios prin care solicită autorităţii administrative care a emis
actul administrativ prin care s-a încălcat dreptul reclamantului referitor la un drept
recunoscut de lege;
c) de a se adresa Prefecturii sau Consiliului Judeţean.

8. Introducerea acţiunii în contencios administrativ:

a) suspendă executarea actului administrativ contestat;
b) nu suspendă executarea actului administrativ contestat;
c) suspendă executarea actului administrativ contestat când nu s-a exercitat procedura
prealabilă a recursului graţios:

ADDENDA

Persoana vătămată, care are înţelesul de „ orice persoană fizică sau juridică ori grup de
persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte
administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale
care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat ;
Autoritatea publică, semnificând „ orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt
asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care,
potrivit legii, au obţinut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”;
 Act administrativ, semnifică ,,actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de
o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere,
modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul
prezentei legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiec: - punerea în
valoare a bunurilor proprietate publică;- executarea lucrărilor de interes public; . prestarea
serviciilor publice; - achiziţiile publice”;
Act administrativ-jurisdicţional, fiind, în înţelesul legii, ,,actul juridic emis de o
autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict, după o
procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare”;
Contenciosul administrativ, reprezintă “activitatea de soluţionare, de către instanţele de
contencios administrativ potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate
publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în
sensul prezentei legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva
o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”;
Instanţa de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalelor administrativ - fiscale;
Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, adică “exprimarea explicită, cu exces de putere,
a voinţei de a nu rezolva cererea”;
Plângerea prealabilă, cu semnificaţia de „ plângerea prin care se solicită autorităţii publice
emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter
individual sau normativ, în sensul revocării acestuia”;
Act de comandament militar, “actul administrativ referitor la problemele strict militare
ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul
comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp
de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar”;
Serviciul public “activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii, după caz, a unui interes public”;
Interes public, ,,interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională,
garantarea drepturilor, liberăţilor şi îndatoririlor fundamentală ale cetăţenilor, satisfacerea
nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”;
Exces de putere, ,,exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor
administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,
prevăzute de Constituţie sau de lege”;
 Drept vătămat, orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se
aduce o atingere printr - un act administrativ;
Interes legitim privat, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
Interes legitim public, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării
unui interes public;
Organisme sociale interesate, structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii
şi alte asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de
cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;
Pagubă iminentă, prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz,
perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public;
Instanţa de executare, instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios
administrativ.