CAPITOLUL V

Actele administrative ce intră în competenţa contenciosului administrativ

V.1. Noţiunea de act administrativ

Actul administrativ constituie o categorie de acte juridice adoptate sau emise în

principal de autorităţile şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică,
precum şi în instituţiile publice şi regiile autonome, fiind o modalitate de lucru a acestora prin
care se asigură realizarea sarcinilor care revin administraţiei publice. Noţiunea de adoptate se
foloseşte pentru actele juridice care sunt rezultatul deliberării într-un organ colegial iar
noţiunea de emise, pentru cel care provin de la o autoritate”. Actele administrative sunt acte
juridice, adică manifestări de voinţă făcute în exerciterea funcţiei executive a statului în
scopul de aproduce anumite efecte juridice, a căror realizare este garantată prin posibilitatea
de a recurge la forţa de constrângere a statului în condiţiile prevăzute de normele juridice în
vigoare.
Actul administrativ este principala formă prin care se realizează administraţia publică
şi constă într-o manifestare expresă de voinţă, prin care se crează, se modifică sau se sting
raporturi juridice de drept administrativ.
Trăsăturile actului administrativ (ce îl deosebesc de alte categorii de acte juridice:
lege, contract, hotărăre judecătorească etc.):
 Actul administrativ este forma principală a activităţii autorităţilor
administraţiei publice(celelalte forme sunt faptele şi operaţiunile administrative);
 Actul administrativ este o manifestare de voinţă unilaterală ce aparţine
autorităţii administraţiei publice care l-a adoptat sau emis.
În legătură cu această trăsătură este de precizat că uneori actele administrative se emit
de organele adminstraţie publice la cererea celor interesaţi (ex.: emiterea unei autorizaţii de
exercitare a unei profesii) iar alteori se emit fără consimtământul persoanei căreia se
adresează
 Actul administrativ este obligatoriu faţă de persoanele fizice sau
juridice cărora li se adresează dar şi faţă de organul care l-a emis, trebuind sa-l
respecte el însuţi pe parcursul valabilităţii lui. Această trăsătură rezultă din faptul că
actul administrativ este dat pe baza şi în executarea legii, bucurându-se astfel de
prezumţia de legalitate. Astfel, actele administrative nu pot conţine dispoziţii contrare
legilor, legea putând însă modifica ori anula oricând un act administrativ.
  Actul administrativ este executoriu imediat după ce intrat
vigoare, fără nici o formalitate, fără a fi nevoie de intocmirea unei formalităţi
ulterioare( cum e cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive).

V.2. Clasificarea actelor administrative

1. după natura juridică ele pot fi:

 acte administrative de autoritate emise de organele
administrative pe baza şi în vederea excutării legii, cu scopul de a naşte, modifica
sau atinge unele raporturi juridice;
 acte administrative de gestiune. Aceste se incheie de
serviciile publice administrative cu persoanele fizice şi juridice şi privesc buna
gestionare a domeniului public al statului sa al unităţilor administrativ-teritoriale
(judeţ, municipiu, oraş, comună).
Aceste acte sunt bilaterale (cuprind două manifestări de voinţă: a serviciului public
administrativ şi a unei persoane fizice sau juridice).
 acte administrative jurisdicţionale care se emit de organele de jurisdicţie
administrativă şi se ocupă cu soluţionarea conflictelor apărute între servicii publice şi
particulari.
În legătură cu această clasificare a actelor administrative, Tudor Drăganu preciza: „O
distincţie importantă în sânul actelor administrative, de care depinde în multe sisteme de drept
cărui organ i se atribuie competenţa de a soluţiona litigiul dintre cetăţean şi organul
administrativ, precum şi reglementarea consecinţelor hotărârii pronunţate, este cea care se
face între actele de autoritate şi cele de gestiune. Această distincţie pleacă de la constatarea că
organele statului pot acţiona în raporturile lor cu persoanele fizice sau juridice în două calităţi
deosebite. Pe de o parte, aceste organe pot acţiona ca organizaţii înzestrate cu puterea de stat,
putând, în această calitate, să creeze drpturi în favoarea sau obligaţii în sarcina indivizilor prin
manifestări unilaterale de voinţă. De exemplu: printr-un regulament comunal se stabileşte
obligaţia de a respecta o anumită aliniere a construcţiilor ce urmează să fi ridicate ; prin
procesul-verbal al organului competent , o persoană este obligată la plata unui impozit
etc..Aceste acte, prin care organul administratiei publice acţionează în calitate de organ cu
puterea de comandă a statului se numesc în mod curent ”acte de autoritate”. Pe de altă parte,
adeseori organele de stat intră în raporturi juridice cu persoane fizice sau juridice în calitate
de titulare ale unui patrimoniu, recurgând la aceleaşi acte juridice caşi simpli particilari. Aşa
de exmplu, organele de stat pot încheia contracte de vânzare-cumpărare, contracte de
închiriere, de arendă, de muncă etc.. Toate aceste acte, care iau naştere pe baza principiului
egalităţii între părţi, iar nu a dreptului de comandă cu care sunt investite autorităţile
administrative, formează categoria “actelor de gestiune.

2. După competenţa materială pot fi :

 acte administrative cu caracter general normativ – se adoptă sau se emit de autorităţile
adminstraţiei publice cu o competenţă materială generală. Aici sunt incluse: decretele
Preşedintele României, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, hotărârile consiliilor
judeţene şi locale, unele ordine ale prefecţilor şi dispoziţii ale primarilor cu caracter
normativ;
 acte administrative de specialitate: acestea sunt emise de organele de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi locale. De aici fac parte: ordinele şi instrucţiunile
emise de miniştri şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale; alte acte emise de aceştia (ex- regulamente, îndrumări, circulare
etc.,), precum şi cele emise de conducătorii serviciilor publice descentrlizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.

3. După componenţa teritorială pot fi :

 acte administrative adoptate sau emise de organele administraţiei publice
centrale( decretele Preşedintelui României, hotărârile şi ordonanţele
Guvernului etc. ).
Acestea produc efecte pe tot cuprinsul ţării.
 acte administrative adoptate sau emise de autorităţile administrative publice
locale(hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale, dispoziţiile primarilor, ordinele
prefecţilor etc. ).
Acestea produc efecte în limitele unităţii administrativ-teritoriale, în care funcţionează
autorităţile ce le emit.

4. După gradul de întindere al efectelor juridice:

 acte administrative normative – ce produc efecte cu caracter general şi impersonal
(decrete ale Preşedintelui României, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, instrucţiuni,
regulamente ale miniştrilor, ordinele prefecţilor etc.).
 Ceea ce este specific actelor administrative normative este faptul că ele crează,
modifică, suspendă sau desfiinţează reguli de conduită umană formulate în abstract fără
considerare de persoane determinate şi au un caracter obligatoriu, adică sunt susceptibile de a
fi aplicate, la nevoie, prin constrângere de stat. În schimb, ori de câte ori efectul juridic al
manifestării de voinţă conţinută în actul administrativ constă în crearea, modificarea,
suspendarea sau defiinţarea unor drepturi şi obligaţii pentru una sau mai multe persoane
dinainte determinate, vom fi în prezenţa unui act administrativ individual.
 acte administrative individuale care produc efecte numai pentru persoanele fizice sau
juridice determinate.

1. După natura efectelor juridice pe care le produc:

- acte administrative care acordă drepturi (acte constitutive)
- acte administrative ce constată existeţa unui drept (acte declarative de drepturi).

2. După autoritatea care le emite actele administrative sunt:

-actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice
Din această categorie fac parte toate actele administrative emise de autorităţile
administrative publice locale şi centrale, cu competenţă materială generală şi specială, cu
competenţa teritorială, centrală sau locală;
 acte administrative adptate de Parlament;
 acte administrative emise de instanţele judecătoreşti;
 acte administrative emise de instituţiile publice;
 acte administrative emise de regiile autonome;

7. După perioada de timp în care produc efecte juridice:

 acte administrative permanente( produc efecte juridice de la intrarea în vigoare
şi până la abrogare);
 acte administrative temporare( produc efecte juridice doar pentru o anumită
perioadă de timp).

V.3. Actul administrativ de autoritate

Formele de activitate a organelor administraţiei publice

 Prin noţiunea de „organ al administraţiei publice” înţelegem, serviciile publice prin
care se realizează sarcinile publice executive, adică: organele administraţiei publice, instituţii
publice şi regii autonome de interes public.
Astfel, în vederea realizării sarcinilor ce le revin-satisfacerea intereselor generale ale
societăţii, serviciile publice adoptă sau emit acte juridice şi săvârşesc fapte materiale
(administrative), producătoare de efecte juridice, în scopul naşterii, modificării sau stingerii
raporturilor juridice, de regulă, de drept administrativ, dar şi a raporturilor juridice aparţinând
altor ramuri de drept.
Actul juridic este acea manifestare de voinţă a unei persoane fizice sau juridice făcută
în scopul de a produce efecte juridice. Când actul juridic este făcut de particulari (o persoană
fizică sau juridică), el va fi un act de drept privat, iar când este făcut de un funcţionar public,
actul va fi un act de drept public.
Actele juridice adoptate sau emise de serviciile publice administrative se împart în:
a) acte administrative de autoritate;
b) acte administrative de gestiune;
c) acte administrative cu caracter jurisdicţional.
a) Actele administrative de autoritate sunt acele acte juridice adoptate sau emise de
serviciul public, în mod unilateral, în baza şi în vederea executării legii, pentru naşterea,
modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Aceste acte se mai numesc şi acte
administrative de putere publică, emanând de la o autoritate publică-legislativă, executivă sau
judecătorească, executarea lor fiind asigurată de puterea publică, iar nerespectarea lor atrage
sancţionarea celor în culpă. Ele pot fi cu caracter normativ sau cu caracter individual.
b) Actele administrative de gestiune sunt actele juridice încheiate de serviciile publice
administrative pentru exploatarea şi dezvoltarea proprietăţii publice (domeniu public) al
statului, judeţului, sau comunei, cu particularii (persoane fizice sau juridice române sau
străine), pentru că statul, judeţul sau comuna, având conducerea propriilor patrimonii, fac, în
această calitate, acte patrimoniale, bilaterale. Prin urmare, aşa cum arată prof. P. Negulescu,
actele de putere publică, făcute de organele statului (legislativul, executivul sau organul
judecătoresc) au formă de acte unilaterale, iar actele făcute de administraţie, ca gestionar al
patrimo-niului statului, judeţului sau comunei, sunt acte patrimoniale, contrac-tuale, de
gestiune, care au formă bilaterală, fiind necesare două manifestări de voinţă.
c) Actele administrative cu caracter jurisdicţional sunt actele emise de organele de
jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice, competente, potrivit
legii, să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice
(servicii publice) şi particulari (persoane fizice sau juridice). Aceste acte juridice, după
organul care le emite, sunt acte administrative, iar după efectele pe care le reproduc, sunt acte
de jurisdicţie sau acte administrative cu caracter jurisdicţional.
La rândul lor, faptele materiale (administrative) se împart în:
a) fapte materiale (administrative) care produc efecte juridice: operaţiuni, acţiuni
săvârşite de funcţionari publici, dar şi de particulari;
b) fapte materiale (administrative) care nu produc, prin ele însele, efecte juridice:
operaţiuni tehnico-materiale, acte pregătitoare, de specialitate, intelectuale sau manuale, dar
fără săvârşirea cărora nu se pot adopta sau emite acte administrative.
Noţiunea de act administrativ de autoritate este determinată de cele trei părţi
(elemente) pe care le cuprinde aceasta, şi anume: a) act juridic; b) act administrativ şi c) act de
autoritate.
Actul administrativ de autoritate este actul juridic adoptat sau emis de un serviciu
public administrativ, în mod unilateral, în baza şi în vederea executării legii, pentru naşterea,
modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, de regulă, de drept administrativ.

Trăsăturile actului administrativ de autoritate sunt determinate de natura juridică

proprie, specifică, a acestor acte juridice. Astfel:
• Actele administrative de autoritate sunt adoptate sau emise de serviciile publice
administrative-organe ale administraţiei publice, instituţii publice şi regii autonome de interes
public, competente, potrivit legii, să adopte ori să emită astfel de acte ce pot fi adoptate sau
emise de organele puterii legislative, de Preşedintele României, precum şi de organele puterii
judecătoreşti, dacă legea recunoaşte acest drept.
• Actele administrative de autoritate cuprind o dispoziţie, un ordin pe care serviciul public
care l-a adoptat sau emis îl dă serviciilor publice în subordinea particularilor (persoane fizice
sau juridice).
• Unele acte au caracter normativ, iar altele individual, adică unele produc efecte juridice cu
caracter general, impersonal, iar altele numai asupra serviciului public sau a particularilor
pentru care au fost adoptate ori emise.
• Actul administrativ de autoritate este emis sau adoptat pentru aplicarea, pentru executarea
unei legi existente, a unor norme primare cuprinse într-o lege în vigoare.
• Fiind emise sau adoptate pe baza şi în vederea executării legilor, actele administrative de
autoritate nu pot avea caracter retroactiv, ele produc efecte numai pentru viitor.
• Aceste acte intră în vigoare, produc efecte juridice, de la data la care au fost publicate cele
normative, sau aduse la cunoştinţă celor interesaţi, în cazul actelor administrative de autoritate
individuale. De la această regulă fac excepţie decretele emise de Preşedintele României şi
hotărârile Guvernului, individuale, care, pentru a produce efectele pentru care au fost emise,
trebuie să fie publicate în „Monitorul Oficial”.
• Executarea actelor administrative de autoritate este asigurată de puterea publică, ce aplică
sancţiunile stabilite, potrivit legii sau chiar şi în actele respective.
Forma actelor administrative de autoritate adoptate sau emise este forma scrisă şi trebuie să
cuprindă: denumirea serviciului public administrativ care a adoptat sau emis actul; data la care
a fost emis sau adoptat; data intrării în vigoare; sigiliul sau ştampila serviciului public
administrativ care l-a adoptat sau emis; semnătura conducătorului serviciului public
administrativ care l-a adoptat sau emis ori a locţiitorului acestuia; numărul sub care a fost
adoptat sau emis. Lipsa unuia din aceste elemente duce la inexistenţa sau nulitatea actului,
după caz.

Condiţiile de validitate a actelor administrative de autoritate:

– să fie adoptat de organul competent;
– să aibă competenţă materială generală;
– să aibă competenţă materială de specialitate;
– să fie emis în baza şi în vederea executării legii;
– să fie emis de funcţionarul competent;
– să nu retroactiveze;
– să nu poată fi adoptat sau emis sub condiţie;
– să fie emis cu respectarea cerinţelor referitoare la avize;
– să cuprindă elementele de formă;
– să fie contrasemnat, când legea o cere;
– la deliberarea lor, să participe un anumit număr din membrii organului colegial, cu
respectarea cvorumului cerut de lege pentru adoptarea actului;
– publicarea sau aducerea lui la cunoştinţa celor interesaţi.
Nerespectarea condiţiilor de validitate la adoptarea sau emiterea actelor administrative
de autoritate are drept consecinţe: anulabilitatea; nulitatea; inexistenţa.

Clasificarea actelor administrative de autoritate

 I. După competenţa materială a organului care le adoptă sau emite, ele se împart în
acte cu caracter general şi de specialitate.
II. După competenţa teritorială, actele administrative de autoritate pot fi adoptate sau
emise de organele centrale sau de organele administrative publice locale.
III. După gradul de întindere a efectelor juridice, se împart în: acte normative, acte
individuale şi circulare, norme metodologice, regulamente etc.
IV. După natura efectelor juridice pe care le produc, actele administrative de autoritate
se împart în: cele care acordă drepturi, cele care constată existenţa unui drept, cele care
suprimă un drept.
V. După organele puterii de stat care le adoptă sau emit, se împart în acte
administrative adoptate sau emise de organele puterii executive, adoptate de parlament, emise
de Preşedintele României, emise de instanţele judecătoreşti.
VI. După perioada de timp în care produc efecte juridice, se împart în acte
administrative de autoritate permanentă şi acte adminis-trative de autoritate temporară.
VII. După forma serviciului public care le adoptă sau emit, se împart în acte
administrative emise de organele administraţiei publice, emise de instituţii publice, emise de
regii autonome de interes public.

Forţa juridică a actelor administrative de autoritate este determinată de:

 Locul pe care îl ocupă, în sistemul organelor administraţiei publice, organul care îl
adoptă sau emite.
 Caracterul normativ sau individual al actului.
 Sfera raporturilor juridice pe care acesta le reglementează.

Modificarea şi suspendarea actelor administrative de autoritate

Modificarea actelor administrative de autoritate normative se face, de regulă, de către
organul administraţiei publice care le-a adoptat sau emis, precum şi, în condiţiile legii, de
instanţele judecătoreşti competente potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Această modificare se face printr-un act normativ de acelaşi nivel, adoptat sau emis cu
respectarea aceleiaşi metodologii de tehnică legislativă, iar modificările produc efecte juridice
numai pentru viitor; efectele juridice produse de actul respectiv, până la modificare, rămân
bine produse.
 Modificarea actelor administrative de autoritate individuale se realizează, în principal,
de organul care l-a adoptat sau emis şi, în secundar, de autoritatea administrativă ierarhic
superioară, precum şi, în condiţiile legii, de instanţele judecătoreşti.
Suspendarea actelor administrative de autoritate, mai exact a efectelor juridice ale
acestor acte, poate interveni, în primul rând, în cazurile în care un organ competent ori o
persoană particulară cere, în condiţiile legii, organului competent, suspendarea aplicării unui
act administrativ de autoritate adoptat sau emis. După suspendarea sa pe o anumită perioadă
de timp, actul respectiv continuă să producă efecte juridice sau poate să înceteze producerea
efectelor juridice pentru care a fost adoptat sau emis. Astfel, actul administrativ de autoritate
prevede data intrării în vigoare, de la data publicării sau aducerii la cunoştinţă, ori de la data
prevăzută expres în actul respectiv.
În al doilea rând, suspendarea actului administrativ de autoritate trebuie să fie dispusă
de organul competent, potrivit legii.
În al treilea rând, suspendarea poate interveni şi prin efectul legii.

Revocarea şi anularea actelor administrative de autoritate

Această operaţiune juridică, denumită şi retractare, prin care organul administraţiei

publice ce a adoptat sau emis un act adminis-trativ de autoritate hotărăşte ca actul respectiv s ă
nu-şi mai producă efectele juridice pentru care a fost adoptat sau emis, face s ă înceteze
producerea efectelor juridice ale unui act administrativ de autoritate.
Actul administrativ trebuie să fie revocabil prin însăşi natura sa. Actul administrativ de
autoritate poate fi revocat din oficiu de către organul care l-a adoptat sau emis, ori ca rezultat
al rezolvării favorabile a recursului graţios formulat în temeiul legii contenciosului
administrativ. Efectele juridice ale revocării constă în aceea că, din momentul revocării, actul
administrativ de autoritate nu mai produce efectele juridice pentru care a fost adoptat sau
emis.
a) Actele administrative de autoritate pot fi revocate oricând, dacă organul
administraţiei publice care le-a adoptat sau emis apreciază că asemenea acte nu trebuie să mai
producă efectele juridice pentru care a fost adoptat sau emis. Efectele juridice produse pân ă la
data revocării rămân bine produse, iar drepturile particularilor, dobândite în temeiul actului
administrativ de autoritate normativ revocat, intră în domeniul drepturilor câştigate. Prof. C.
G. Rarincescu şi prof. A. Teodorescu susţin că dreptul administrativ nu este absolut, ci este
limitat de un alt mare principiu juridic, acela al intangibilităţii situaţiilor juridice individuale
sau al drepturilor câştigate.
b) Actele administrative de autoritate individuale, deşi, de principiu, pot fi revocate
oricând, trebuie să facem distincţie, cât priveşte efectele juridice pe care le produce revocarea,
între actele administrative de autoritate emise legal şi cele emise ilegal.
c) Actele administrative de autoritate individuale legale pot fi revocate pentru motive
de oportunitate sau de utilitate, cu luarea în considerare a drepturilor câştigate. Revocarea
acestor acte produce efecte numai pentru viitor; efectele vor fi respectate, ele fiind efectele
unei situaţii juridice legale la momentul acela, susţine prof. A. Teodorescu.
d) Actele administrative de autoritate ilegale pot fi revocate oricând, fără deosebire de
faptul că ele au produs ori nu efectele juridice pentru care sunt emise, atât în dreptul
administrativ, cât şi în alte ramuri ale dreptului. Prof. C. G. Rarincescu sus ţine că, în acest
caz, principiul drepturilor câştigate nu mai poate să opereze, întrucât este unanim recunoscut
că nu se pot câştiga drepturi decât în baza unor acte în conformitate cu legea.
Instanţele de contencios administrativ au statuat că autoritatea administrativă, când
face un act ilegal, poate să-l retragă singură, întrucât creează drepturi în favoarea părţii care l-
a obţinut, ca unul care este dat fără respectarea dispoziţiilor legale. Actele administrative de
autoritate individuale pot fi revocate din oficiu de organul care le-a emis sau adoptat, ori ca
urmare a rezolvării favorabile a recursului graţios formulat şi la solicitarea prefectului.
Revocarea actelor administrative de autoritate individuale ilegale produce efecte juridice din
momentul în care a intrat în vigoare actul ce a fost revocat.
Anularea actelor administrative de autoritate constituie operaţiunea juridică prin care
un organ de stat, altul decât cel care l-a adoptat sau emis, competent potrivit legii, face să
înceteze producerea efectelor juridice, iar dacă acestea nu s-au produs, să nu se producă. Spre
deosebire de revocare, care se dispune numai de serviciul public administrativ care a emis
actul respectiv, anularea actului administrative de autoritate poate fi dispusă, în condiţiile
legii, de un organ al administraţiei publice ierarhic superior sau de un organ al puterii
judecătoreşti, în urma judecării unei cereri întemeiate pe prevederile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004 sau ale altor legi. Instanţa judecătorească de contencios
administrativ, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul
administrativ de autoritate care a cauzat unui particular un prejudiciu. În acelaşi timp, de
principiu, un act declarat nul este socotit că niciodată nu a avut existenţă juridică şi ca atare nu
produce, prin el însuşi, nici un efect, nu numai pentru trecut, dar nici pentru viitor.
 Încetarea actelor administrative de autoritate

Încetarea producerii efectelor acestor acte, în afară de revocare şi anulare, mai poate
avea loc şi sub următoarele forme: s-au produs efectele pentru care au fost emise; a expirat
perioada de timp pentru care au fost emise; au fost înlăturate cauzele care au determinat
adoptarea sau emiterea acestora; cel în favoarea căruia a fost emis actul a renunţat la el sau a
decedat; organul care l-a adoptat sau l-a emis a dispus încetarea aplicabilităţii actului
respectiv;

Tăcerea serviciului public

Tăcerea serviciului public reprezintă atitudinea pe care o adoptă un serviciu public

administrativ de a nu rezolva, în termenul prevăzut de lege, o cerere formulată de un
particular (persoană fizică sau juridică), referitoare la un drept recunoscut de lege, sau o
cerere privitoare la emiterea unui act administrativ de autoritate ori la eliberarea unui
certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui alt înscris. Inacţiunea este un fapt administrativ care
îndreptăţeşte persoana respectivă să acţioneze la instanţa de contencios administrativ,
dovedind, aşa cum prevede legea, „copia cererii” prin care solicita emiterea unui act,
certificată prin conformitate cu originalul.

Controlul legalităţii actelor administrative de autoritate

Acest control este determinat de cerinţele principiului legalităţii ce guvernează

întreaga activitate a serviciilor publice administrative, inclusiv aceea de a adopta sau emite
acte administrative de autoritate, cu respectarea prevederilor legii. Controlul se exercită la
cerere (recurs administrativ, graţios şi ierarhic) sau din oficiu (control administrativ).
În afară de recursul administrativ, legalitatea actelor administrative de autoritate este
asigurată şi prin recursul contencios, care se exercită, la cerere, de către organele instanţelor
judecătoreşti de contencios administrativ sau de drept comun, potrivit legii.

Actele de guvernământ şi cele de comandament militar

Din categoria actelor de autoritate mai fac parte: actele de guvernământ; actele de
comandament militar.
 Legea contenciosului administrativ prevede că nu pot fi atacate în justiţie, în faţa
instanţelor de contencios administrativ, printre altele: actele interne referitoare la siguranţa
internă şi externă a statului, precum şi cele referitoare la interpretarea actelor internaţionale la
care România este parte; măsurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea
sau înlăturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt: actele emise ca
urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale, incendiilor de
păduri, epidemiilor, epizootiilor şi altor evenimente de aceeaşi gravitate.
Prof. P. Negulescu arată că actul de guvernământ este o mani-festare de voinţă din
partea puterii executive, determinată de un pericol ce ameninţă colectivitatea, care creează în
mod egal şi provizoriu, pentru întreaga ţară sau numai pentru o parte, o nouă situaţie juridică,
atingând statutul juridic al persoanelor, creând pentru dânşii obligaţiuni sau posibilităţi noi.
Tot domnia sa preciza: „Actele de guvernământ, fiind acte de legitimă apărare, pot fi f ăcute şi
de un primar, de un prefect sau de un comandament militar, care, văzând pericolul şi voind să-
l înlăture, nu mai ţine seama de legalitate şi, violând legea, ajunge să înlăture pericolul.”
Actele de comandament militar pot fi făcute pe timp de pace sau de război. Prof. C.
Dissescu preciza cu privire la aceste acte:
a) trebuie să fie vorba de acte care să emane de la autorităţile publice care au caracter de
comandamente militare, prin comandament militar înţelegându-se o totalitate de trupe puse
sub comanda unui şef determinat;
b) trebuie să fie vorba de acte care să aibă un cuprins de natură militară, de acte şi operaţiuni
în legătură cu serviciul şi îndatoririle militare;
c) toate aceste acte trebuie să cuprindă şi ideea de ordin, de comandă.

Condiţiile de fond

Sunt sancţionate cu nulitate absolută toate actele administrative de autoritate adoptate

sau emise cu încălcarea uneia sau a mai multor condiţii de validitate şi pentru care legea ori
principiul legalităţii actelor administrative de autoritate prevă sau, respectiv, cer o astfel de
sancţiune.
În toate cazurile nulitatea va putea fi stabiită de organele competente,de regulă,
instanţele judecătoreşti,dar nu numai acestea ci şi de autoritatea administrativă ierhic
superioară .

2. Procedura adoptării şi emiterii actului administrativ de autoritate

 Actele pregătitoare adoptării actului administrativ
În vederea adoptării actului administrativ (mai ales când acesta are un caracter
normativ) se efectuează o serie de operaţiuni ca: evidenţe şi date statistice, referate, rapoarte,
informări, dări de seama, avize,autorizări etc.
La eleborarea proiectului de act administrativ se au în vedere unele condiţii de tehnică
juridică privind redactarea proiectului şi forma sa exterioară (textul să fie clar, corect redactat,
stilul folosit să fie bine structurat în părţi, capitole, paragrafe,articole etc).
După ce proiectul de act administrativ a fost elaborat (cu respectarea cerinţelor de
tehnică juridică), acesta e trimis spre avizare autorităţilor abilitate.
Avizele sunt opinii ale unei autorităţi a administraţiei publice solicitată de o altă
autoritate a administraţiei publice în legătură cu o anumită problemă asupra căreia autoritatea
care îl solicită urmează să se pronunţe prin emiterea unui act administrativ.
Avizele pot fi : facultative(când organul care emite actul administrativ are dreptul –
facultatea – de a cere sau nu părerea altui organ şi dacă a cerut-o are facultatea să ţină sau nu
cont de această părere,), consultative (când organul ce emite sau adoptă actul administrativ are
obligaţia să le solicite altui organ dar nu e obligat să se conformeze acestora ), conforme
( când organul ce emite actul administrativ are obligaţia de a solicita dar şi de a se conforma
acestor avize).
Avizele nu produc prin ele însele efecte juridice, dar fără avizul conform, actul
administrativ nu este valabil.
În unele cazuri, pentru adoptarea sau emiterea actului administrativ legea prevede
acordul al unui organ. Acordul este manifestarea de voinţă a organului stabilit de lege prin
care acesta îşi dă consimţământul la adoptarea sau emiterea actului, organul emitent neputând
acţiona fără acest consimţământ. În alte cazuri legea condiţionează emiterea actului
administrativ de aprobarea sau confirmarea, ori autorizarea din partea altui organ.
Activităţile concomitente actului administrativ sunt: semnarea (de către conducătorul
organului administrativ respectiv), în unele cazuri contrasemnarea (când legea prevede acest
lucru ), ştampilarea şi transmiterea către serviciul public care se ocupă cu evidenţa actelor în
vederea înregistrării, multiplicării, comunicării (actului administrativ e transmis persoanei sau
organului interesat) sau publicării (aducerea lor la cunoştinţă tuturor subiecţilor de drept, prin
tipărire în Monitorul Oficial sau prin afişarea lor într-un loc public) şi păstrării sale.

Aplicarea actului administrativ de autoritate.

 În principiu, actele administrative se aplică de la intrarea lor în vigoare, producând
efecte juridice pentru viitor. Intrarea în vigoare a actelor administrative, are loc de regulă, de
la data adoptării lor, dacă înşuşi actul nu prevede o dată ulterioară pentru intrarea în vigoare.
Actul administrativ se aplică din oficiu, nu are nevoie de <<autorizarea>>altui organ
pentru a fi pus în executare.
În unele situaţii acplicarea actului administrativ poate fi întreruptă definitiv sau temporar. Este
vorba de:
- suspendare( situaţia în care un act administrativ, fără a fi desfiinţat, nu se mai aplică,
în mod temporar şi provizoriu, adică, întrruperea vremelnică a efectelor juridice ale
actului respectiv).
De regulă suspendarea intervine în următoarele situaţii:
- când există o problemă litigioasă în legătură cu acest act;
- când, în materie contravenţională, conform art.31, alin 3 din Legea nr.32/1968 privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, contravenientul face contestaţie ;
- când instanţele judecătoreşti pronunţă suspendarea, atunci când legea le conferă
această competenţă. Spre exemplu art.14 din Legea nr. 554/2004 prevede această
copetenţă instanţelor judecătoreşti, de a pronunţa susupendarea actelor administrative
la cererea cerlor vătămaţi în drepturile lor prin astfel de acte, pentru a preveni o
pagubă iminentă;
- când organele administraţiei publice ierarhic superioare celui care a emis actul şi care
pe baza acestei competenţe exercită un control asupra activităţii, organelor
subordonate au dreptul ca atunci când există îndoieli cu privire la legalitatea actului
administrativ emis de organul inferior, să hotărască suspendarea celui act;
- suspendarea privind efectele actelor administrative poate fi făcută chiar de organul
care a emis actul.
- revocarea (retragerea actuluii de către însăşi organul emitent-retractarea);
Revocarea poată să aibă caracter oobligtoriu când este prevăzută expres de lege sau
este dispusă de organul ierarhic superior. În celelalte cazuri are caracter facultativ. Sunt
supuse revocării atât actele administrative normative cât şi cele individuale. Îcazul celor din
urmă sunt însă şi excepţii şi anume: actele administrative jurisdeicţionale şi cele prin care s-au
creat drepturi subiective în favoarea unor persoane, nu sunt revocabile. În aceeaşi categorie de
acte administrative nerevocxabile pot fi incluse şi cele care au fost realizate material.
 Îrevocabilitatea actelor administrative jurisdicţionale derivă din trăsăturile lor
specifice şi anume: prin ele se soluţionează litigiile între părţi;emiterea actului se face după o
procedură specială caracterizată prin faptul că organul emitent nu se sesizează din oficiu iar
procedura elaborării se bucură de stabilitate mai mare; emitentul nu mai poate reveni asupra
actului său –se dezinvesteşte.
Actul administrativ este revocabil numai până în momentul în care a intrat în în
circuitul civil, în ordinea juridică a statului, după acest moment el nemaiputând fi retractat de
cel care l-a emis.
- anularea (măsuă luată de organul ierarhic superior celui care a adoptat sa emis actul sau
de instanţa de judecată prevăzută de lege, care face să înceteze efectele juridice ale acestui
act, iar dacă ele nu sau produs, face să nu se mai producă).
Aplicabilitatea actelor juridice poate înceta şi în alte situaţii ca: perioada de timp
pentru care a fost emis a expirat; acuzele carea determinat emiterea sa au fost înlăturte; cel
acre a solicitat emiterea actului a renunţat la cerere ori a decedat etc.

Principiile procedurii administrative

Prin procedură administrativă se înţelge modul în care sunt create, modificate sau
stinse raporturi de drept administrativ, deci, modalitatea de adopatre a actelor administrative
şi de aplicare a acestora
 Principiul necontradictorialităţii - derivă din faptul că actul administrativ este un act
unilateral de voinţă ( cu excepţia actelor juricdicţionale).
 Principiul nepublicităţii – organele administraţşie publice nu sunt obligate prin lege să
acţioneze în faţa celor ce vor să asiste la desfăşurarea activităţii lor.
 Principiul indisponibilităţii – presupune dreptul de a porni acţiunea civilă( şi penală în
unele cazuri), de a determina limitele apărării juduiciare, dreptul de renunţa la acţiune,
dreptul de ataca hotărârea judecătorească.
 Principiiul egalităţii în faţa autorităţilor administraţiei publice derivă din egalitatea
tuturor cetăţenilor în faţa legii.
 Principiul sesizării din oficiu. Prin, excepţie, în unele cazuri, procedura administrativă
se declanşează în urma sesizarii de către: autoritatea legislativă (de regulă în timpul
şedinţelor Parlamentului), alte autorităţi ale administraţiei publice (când e făcută de
organele superior ierarhice, sesizarea este obligatorie în executare), alte persoane
fizice sau juridice.
  Principiul unilateralităţii actului administrativ care este un act unilateral de voinţă

V.4 Actul administrativ de gestiune

Noţiunea şi părţile actului administrativ de gestiune
Actele juridice pe care le încheie serviciile publice administra-tive-organele
administraţiei publice, instituţiile publice şi regiile autonome de interes public – în exercitarea
dreptului lor de administrare a proprietăţii publice, au fost denumite acte juridice de gestiune.
Actul juridic de gestiune este actul juridic, încheiat, pe de o parte, de un serviciu public, iar pe
de altă parte, de un particular (persoană fizică sau juridică, română sau străină) ce are ca
obiect vânzarea-cumpărarea de produse, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, precum
şi condiţionarea şi închirierea unor bunuri mobile şi imobile, aparţinând proprietăţii publice a
statului, judeţului sau comunei.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că actele de gestiune
făcute de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său nu pot
fi atacate de justiţie.
Profesorul Paul Negulescu, făcând comparaţie între actul de autoritate şi cel de
gestiune, dă următoarele definiţii acestora: „actul administrativ de autoritate este o
manifestare de voinţă făcută de un aorgan administrativ competent, prin care se crează o
situaţie juridică generală sau individuală, generate de norme de drept politic în care găsim
ideea de dominaţie şi comandament. Actul de gestiune este tot o manifestare de voinţă făcută
de un organ competent, însă el trebuie să creeze unui organism administrativ, o situaţie
juridică cu caracter patrimonial, reglementată de dreptul privat. Actul de autoritate se prezintă
ca o manifestare unilaterălă de voinţă, pe când cel de gestiune ar fi întotdeauna o convenţie,
adică act bilateral”.
Actul administrativ de gestiune este administrativ pentru că una din părtţi e un serviciu
public administrativ şi este de gestiune deoarece se urmăreşte (prin încheierea aceetor acte)
utilizarea şi dezvoltarea proprietăţii publice astatului, judeţului şi comunei.
Astfel, actul administrativ de gestiune este actul juridic, încheiat, pe de o parte de un serviciu
public, iar, pe de altă parte de un particular ( persoană fizică sau juridică, română sau străină)
ce are ca obiect vânzarea – cumpărarea de produse, executarea de lucrări şi prestarea de
servicii, precum şi concesionarea ţi închirierea unor bunuri mobile ţi imobile, aparţinând
proprietăţii publice a statului, judeţului sau comunei.

Deosebirile dintre actul administrativ de gestiune şi contractul civil sau comercial:

a) Cuprinsul actului administrativ de gestiune-drepturile şi obligaţiile părţilor – este
stabilit, în clauzele sale principale, de una din părţile contractante, de serviciul public, iar
cealaltă parte (particularul) nu poate decât să adere sau nu la aceste clauze, în timp ce în
contractele civile şi în cele comerciale părţile se aleg una pe cealaltă.
b) Actele administrative de gestiune se încheie, de regulă, prin alegerea partenerului
de către serviciul public în urma licitaţiei publice organizate în acest scop, pe când în cazul
contractelor civile şi comerciale, părţile se aleg una pe cealaltă.
c) Încă de la încheierea actului de gestiune, serviciul public precizează cazurile în care
el poate rezilia contractul, fără să suporte daune pentru rezilierea unilaterală a actului
administrativ de gestiune, precum şi clauza de răscumpărare, în cazul contractelor de
concesiune, spre deosebire de contractele civile şi comerciale în care, în caz de reziliere
unilaterală, partea care reziliază datorează daune.
d) Serviciul public care a încheiat actul administrativ de gestiune are asigurată plata
preţului, pentru că, în cazul serviciilor publice, pentru orice cheltuială trebuie să fie prevăzută
în buget suma corespunzătoare, în timp ce în cazul contractelor civile şi al celor comerciale,
plata preţului rămâne la posibilităţile contractului.

Deosebirile între actul administrativ de gestiune şi cel de autoritate:

 actele administrative de gestiune sunt acte bilaterale, încheiate
între două părţi iar cele de autoritate sunt acte unilaterale ce exprimă voinţa celui care
l-a adoptat sau emis;
 actele administrative de gestiune cuprind drepturi şi obligaţii
pentru ambele părţi, iar cele de autoritate , determină naşterea, modificarea sau
stingerea unui raport juridic, ori recunoaşterea sau suspendarea unor drepturi pentru
particulari(persoane fizice şi juridice);
 executarea actelor administrative de gestiune e asigurată prin
cauză penală, iar cele de autoritate se asigură de puterea publică a statului;
 actele administrative de gestiune nu sunt supuse controlului de
legalitate din partea instanţelor de contencios administrativ (eventualele litigii fiind de
competenţă instanţelor judecătoreşti de drept comun) pe când cele de autoritate sunt
 supuse controlului de legalitate ale instanţelor de contencios administrativ în condiţiile
Legii 554/2004 şi alte acte normative.
Actele de autoritate costau în acele declaraţii de voinţă constituind acte juridice cu
caracter unilateral şi executoriu, emanând de la autorităţile administrative ale statului, în
calitate de putere publică şi săvârşite în vederea funţionării serviciilor publice administrative.
Prin aceasta actele de autoritate se deosebesc în mod esenţial de acte de gestiune, care sunt
acele acte cu caracter contractual sau făcute pentru valorificarea unor drepturi contractuale,
săvârşite bde stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său.
Din partea serviciului public, actul administrativ de gestiune se poate încheia de către:
miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori
de persoanele îndreptăţite de acestea, preşedintele consiliilor judeţene, primarii comunelor şi
oraşelor, conducătorii instituţiilor publice, directorii generali ai regiilor autonome de interes
public. Cealaltă parte a actului administrativ poate fi orice persoană fiuică sau juridică,
română ori străină care participă la licitaţie şi aderă la prevederile caietului de sarcini.
Obiectul actului administrativ de gestiune îl poate forma: concesionarea de servicii
publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome sau terenuri, achiziţii guvernamentale,
executarea de lucrări de construcţii –montaj publicve, prestări servicii, împrumutul de stat
( public).
Încheierea actului administrativ de gestine se face prin licitaţie publică (cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege) care se organizează fie de un agent special, fie de serviciul public
interesat. Formele licitaţiei sunt: licitaţie publică deschisă fără preselecţie, licitaţie publică cu
preselecţie , licitaţie publică restrânsă ori selectivă, încredinţare directă.
Licitaţia cuprinde mai multe faze:
- lansarea obiectului licitaţiei prin publicarea în Monotorul Oficial şi în publicaţii de
mare tiraj cu precizarea formei de licitaţie şi a datei până la care se primesc ofertele;
- depunerea ofertelor în plic închis şi a taxei de participare;
- deschiderea, analizarea şi compararea ofertelor;
- adjudecarea de către comisia de licitaţie a ofertei celei mai convenabile şi comunicarea
rezultatului către ofertanţi;
- încheierea contractului( a actului administrativ de gestiune);
- restituirea garanţiei depusă, ofertanţilor necâstigători.
În practică, cele mai frecvente acte administrative de gestiune sunt: contractul de
concesiune, de achiziţii publice, de închiriere de active sau bunuri, de executare a lucrărilor şi
de prestări servicii.
 V.5. Actul administrativ jurisdicţional.

Terminologia folosită în dctrina juridică română şi străină pentru a desemna această

categorie de cte este unanimă. Astfel, profesorul Anibal Teodorescu le denumeşte „acte
jurisdicţoinale”, Tudor Drăganu le denumeşte „ acte administrative cu caracter jurisdicţional”,
alţii le denumesc „acte administrative jurisdicţionale”.
Valentin I. Prisăcaru defineşte actul administrativ jurisdicţional ca fiind : „actul
jurisdicţional pronunţat (emis) de un organ cu atribuţii jurisdicţionale ce funţionează în cadrul
unui organ al administraţiei publice pentru a soluţuiona, cu putere de adevăr legal, după o
anumită procedură, un conflict juridic, stabilit prin lege în competenţa acestor organe”.
Ceea ce caracterizează acest act, sunt urmatoarele:
- pot fi emise numai în situaţiile expres prevăzute de lege;
- are ca scop soluţionarea unor litigii în care una dintre părţi este un serviciu public;
- emiterea lui se face pe baza unei proceduri speciale care includ şi principiile
independenţei autorităţii care îl emite faţă de părţile aflate în conflict, precum şi cel al
cntradictorialităţii;
- este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative;
- poate fi atacată în contenciosul administrativ.

Faptele administrative

1. Faptele administrative licite sunt acele acţiuni sau inacţiuni săvârşite ori nesăvârşite de un
funcţionar public sau de un particular în executarea unei legi sau a unui act administrativ de
autoritate.
2. Faptele administrative ilicite sunt acele acţiuni sau inacţiuni, săvârşite sau nesăvârşite,
contrar legii, atât de funcţionarii publici, cât şi de particulari, care produc efecte juridice de
drept administrativ.

V.6. Asemănări şi deosebiri între acte administrative cu caracter jurisdicţional,

alte acte administrative şi cele judecătoreşti.
 Actul administrativ cu caracter jurisdicţional şi actul administrativ de autoritate
Asemănări: - emană de la serviciile publice administrative.
Deosebiri: - acvtele administrative de autoritate sunt atât normative cât şi individuale
pe când cele cu caracter jurisdicţional sunt numai individuale;
- actele administrative de autoritate pot fi adoptate sau emise atât la cerere cât şi din
oficiu, pe când celelalte, nu pot fi admise decât la cererea părţii interesate ori la
sesizarea organului competent;
- actele adminstrative de autoritate pot fi revocate de către organul care le-a adoptat sau
emis, pe când celelalte au caracter irevocabil, se bucură de autoritate de lucru judecat;
- actele administrative de autoritate sunt adoptate sau emise pentru a naşte, modifica sau
stinge raporturi juridice administrative, sau sunt translative de drepturi. Cele cu
caracter jurisdicţional nu „crează ci doar constată, ele fiind declarative şi nu
translative”.

Actul administrativ cu caracter jurisdicţional şi actul administrativ de gestiune.

Asemănări:
- ambele se emit într-un caz concret, primul pentru a soluţiona un conflict juridic dintre
un serviciu public şi un particular, iar al doilea pentru a stabili raporturi contractuale
între un serviciu public şi un particular (persoană fizică ori juridică, română ori
străină);
- ambele sunt irevocabile.
Deosebiri:
- actul administrativ cu caracter jurisdicţional se emite în baza puterii publice care a
investit organul conpetent să soluţioneze un conflict juridic specific, iar cel de gestiune
este rezultatul aderării particularului la propunerile formulate de serviciul public şi al
negocierilor directe între părţile contractante;
- actul administrativ cu caracter jurisdicţional e un act de speţă care intervine pentru a
pune capăt, a soluţiona un litigiu pe când cel de gestiune este unul bilateral;
- actul administrativ cu caracter jurisdicţional se emite la sesizarea părţii interesate ori a
organului competent, fără nici o aprobare, actul administrativ de gestiune se încheie
numai în urma aprobării contractării, printr-un act administrativ de autoritate.

Actele administrative cu caracter jurisdicţional şi hotărârile judecătoreşti.

Asemănări:
 - ambele soluţionează cu putere de adevăr legal un conflict juridic;
- ambele se pronunţă în urma sesizării de către persoana interesată sau de organul
competent;
- ambele se emit după o anumită procedură, bazată pe contradictorialitate.
Deosebiri:
- actul administrativ cu caracter jurisdicţional e emis de un organ ce funcşionează în
cadrul unui organ al administraţiei publice iar hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate
de un organ ce funcţionează în cadrul sistemului instanţelor judecătoreşti;
- spre deosebire de organul ce a emis actul administrativ cu caracter jurisdicţional, nu
este independent faţă de părţile în conflict, pentru că el funcţionează în cadrul
administraţiei publice, care este în conflict cu particularul, instanţele judecătoreşti,
sunt independente faţă de părţile în conflict;
- în timp ce actul administrativ cu caracter jurisdicţional se emite după o procedură
sumar reglementată de lege, hotărârile judecătoreşti- sentnţe şi decizizii – sunt
pronunţate după norme de procedură precis determinate, după caz, atât în Codul de
procedură civilă cât şi în cel de procedură penală.

V.7. Actele pregătitoare şi operaţiunile tehnico-materiale şi rolul lor în lumina

contenciosului administrativ

Actele pregătitoare
Întreaga activitate a serviciilor publice administrative de adoptare sau emitere a actelor
administrative de autoritate- dar şi pentru încheierea actelor administrative de gestiune
precum şi emiterea actelor administrative cu caracter jurisdicţional – se bazează pe întocmirea
unor acte pregătitoare şi pe efectuarea unor acţiuni tehnico-materiale care, deşi nu produc,
prin ele însele, efecte juridice, fără întocmirea şi fără efectuarea lor nu este posibilă adoptarea
sau emiterea actelor administrative, de aceea, aceste acte, se numesc şi acte preparatorii,
pentru că ele premerg adoptarea sau emiterea unor acte administrative de autoritate.
Astfel, este necesar ca mai întâi să se întocmească proiectul actului ce urmează a fi
supus dliberării organului colegial al administraţiei publice care îl adoptă, ori deciziei
organului unipersonal al administraţiei publice care îl emite.
Pentru elaborarea proiectului sunt necesare întocmirea altor înscrisuri ca: anchete,
referate, rapoarte, schiţe, ş.a., care, deşi nu produc efecte juridice, în lipsa lor, proiectul
actului administrativ nu poate fi elaborat.
 Pentru adoptarea sau emiterea unor acte administrative de autoritate, legea cere ca
acestea să fie adoptate sau emise după obţinerea avizului unui alt organ al administraţiei
publice, privind legalitatea şi oprotunitatea adoptării unor acte administrative de autoritate.
Caracteristica acestor acte pregătitoare, decă şi a avizelor, este aceea că ele nu produc
prin ele însele efecte juridice.

Avizele administrative se împart în:

a) facultative- opiniile pe care organul ce adoptă sau emite un act administrativ de
autoritate este liber să le ceară sau nu altui organ al administraţiei publice;
b) consultative- opiniile pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de
autoritate este obligat, potrivit legii, să le ceară unui anumit organ al administraţiei
publice, dar nu e obligat, potrivit legii, să le solicite altui organ al administraţiei
publice şi u e obligat să ţină seama de conţinutul lor;
c) conforme sau obligatorii- opiniile pe care organul care adoptă sau emite un act
administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le ceară unui anumit organ al
administraţiei publice şi la emiterea actului trebuie să se conformeze acestuia.
În afara celor trei categorii de avize, legea prevede în anumite cazuri că actele
administrative se adoptă sau se emit pe baza acordului unui alt organ al administraţiei publice.
Ca o concluzie asupra acestor acte pregătitoare se poate afirma că, deşi ele nu
formează obiectul unei acţiuni directe de competenţa instanţelor de contencios administrativ,
„aceasta nu înseamnă că ele sunt sustrase cu desăvârşire oricărui control judecătoresc, din
conta, ele sunt susceptibile de a fi atacate odată cu actul sau deciziunea definitivă date pe
baza lor”.
În ceea ce priveşte retragerea actelor pregătitoare după ce au fost întocmite sau date, în
literatura de specialitate se afirmă, „actele pregătitoare pot fi retrase de către organele care le-
au întocmit sau dat, până în momentul adoptării sau emiterii, pe baza lor, a actului
administrativ de autoritate. Tot în acest sens se afirmă: „actele cu caracter preparatoriu pot fi
retrase sau anulate atât timp cât nu a intervenit deciziunea sau actul final, care numai el crează
o situaţie juridică definitivă, care să dea naştere la drepturi”.

Operaţiunile tehnico-materiale
Operaţiunile tehnico-materiale nu produc efecte juridice prin ele însele, dar în lipsa
lor, actul administrativ de autoritate nu s-ar adopta sau emite sau, dacă aceasta s-ar întâmpla,
ele nu ar produce efectele pentru care au fost adoptate ori emise , pentru că nu au fost făcute
unele operaţiuni tehnico-materiale (ex. publicarea sau aducerea la cunoştinţa persoanelor
interesate).
Operaţiunile tehnico-materiale sunt acţiuni realizate de autorităţile administraţiei
publice şi de funţionarii acestora prin care se ajunge la doptarea şi aplicarea actelor
administrative. Deşi operaţiunile tehnico-materiale nu produc prin ele însele efecte juridice,
adoptarea sau emiterea unor acte administrative de autoritate, cu neefectuarea lor, poate duce
chiar la nulitatea actului adminstrativ de autoritate (ex- nesupunerea la vot în organul
deliberativ, neîntrunirea numărului de voturi necesar ori nepublicarea sau necomunicarea
actului).
Operaţiunile tehnico-materiale sunt grupate în trei categorii corespunzătoare celor tei
faze ale procedurii de adoptare ori emiterea actelor administrative de autoritate.
Astfel, vom deosebi, operaţiunile tehnico-materiale:
- premergătoare adoptării sau emiterii actului administrativ de autoritate, cum sunt:
dactilografierea proiectului, mupltiplicarea transmiterea spre avizare, transmiterea spre
studiul funcţionarilor publici sau persoanelor ce compun organul colegial ce urmează
să-l adopte ori funcţionarului public competent, potrvit legii, să decidă emiterea
actului administrativ de autoritate;
- concomitente cu procsul de adoptare a actului administrativ de autoritate: definitivarea
proiectului, exprimarea voinţei fincţionarilor publici sau persoanelor ce compun
organul competennt sa-l adopte (votul), eventuala rerdactilgrafiere în formă definitivă
a actului administrativ, semnarea lui de către conducătorul organului care l-a adoptat;
- posterioare fazei de adoptare sau emitere: înregistrarea actului (cu menţionarea
numărului), datare şi punerea sigiliului (ştampila actului), transmiterea spre publicare
ori înmânarea directă sau prin poştă celor intetresaţi.
Cu toate că operaţiunile tehnico-materiale nu produc prin ele însele efecte juridice,
adoptarea sau emiterea unor acte administrative de autoritate cu neefectuarea lor poate duce,
chiar la nulitatea actului administrativ de autoritate. Tot astfel, nu-şi va produce efectele
juridice pentru care au fost adoptate actele administrative de autoritate cu caracter normativ
dacă nu s-a realizat acea operaţiune tehnico-materială care constă în publicarea în Monitorul
Oficial, a actului respectiv.
Teste de autoevaluare:
1. Care este noţiunea de act administrativ?
2. Enumeraţi trăsăturile actului administrativ.
3. După natura juridică cum pot fi clasificate actele administrative?
4. Care este clasificarea actelor administrative după competenţa teritorială?
5. Ce sunt actele administrative de autoritate?

CAPITOLUL VI
Regimul juridic al contenciosului administrativ român

1. Subiectele de sezină în contencios administrativ

 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un
drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept.
Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, în
baza unei sesizări a unei persoane fizice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de
putere al autorităţii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instan ţa
competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte,
de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.
Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa
organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor
se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice
emise cu exces de putere, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul
persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte, de
drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.
Când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea
unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios
administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente.
Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţei
constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat
în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se va pronunţa,
la cerere, şi asupra legalităţii actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal,
precum şi asupra efectelor civile produse.
Persoana vătămată în drepturile sale sau în interesele sale legitime, prin ordonanţe sau
dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale, se poate adresa instanţei de
contencios administrativ, în condiţiile legii.
În condiţiile legii, acţiunile în contencios administrativ pot fi introduse de prefect şi de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi de orice persoană de drept public
vătămată într-un drept sau, după caz, când s-a vătămat un interes legitim.
 Participarea în instanţă a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru
situaţia prevăzută la alin. (5) al legii respec-tive, instanţa, din oficiu sau la cerere, poate
introduce în cauză organismele sociale cu personalitate juridică interesate.

2. Semnificaţia unor termeni

În înţelesul Legii contenciosului administrativ, termenii şi expresiile de mai jos au

următoarele semnificaţii:
a) persoana vătămată – orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare
ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative; în
sensul legii, sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă vătămarea
unui interes public prin actul administrativ atacat;
b) autoritatea publică – orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care
acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate
autorităţilor publice, potrivit legii, persoanele juridice de drept privat care au obţinut statut de
utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public;
c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate
publică în vederea executării ori a orga-nizării executării legii, dând naştere, modificând sau
stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele
încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achiziţiile
publice;
d) act administrativ-jurisdicţional – actul juridic emis de o autoritate administrativă cu
atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict, după o procedură bazată pe
contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare;
e) contenciosul administrativ – activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios
administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act
administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) instanţa de contencios administrativ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi
tribunalele administrativ-fiscale;
g) nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în
termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;
h) refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a
voinţei de a nu rezolva cererea;
i) plângere prealabilă – plângerea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei
ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării acestuia;
j) act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict
militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun
dreptul coman-danţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea
trupei, în timp de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;
k) serviciu public – activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii, după caz, a unui interes public;
l) interes public – interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională,
garantarea drepturilor, libertăţilor şi înda-toririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea
nevoilor comu-nitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;
m) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei
publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de
Constituţie sau de lege;
n) drept vătămat – orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se
aduce o atingere printr-un act administrativ;
o) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
p) interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea
apărării unui interes public;
r) organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi
altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de
cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;
s) pagubă iminentă – prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz,
perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public;
ş) instanţă de executare – instanţă care a soluţionat fondul litigiului de contencios
administrativ.
Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu r ăspunde
solicitantului în termenul legal.

3. Tutela administrativă

Prefectul poate ataca, în termenele prevăzute la art. 3 din legea contenciosului

administrativ, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele emise de autorităţile
administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios
administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia
privind funcţia publică, în condiţiile legii menţionate şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată.
Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) şi (2) din lege este suspendat
de drept.

4. Excepţia de nelegalitate

Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui
proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instan ţa,
constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin
încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă
publică, cu citarea părţilor.
Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în
48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu
citarea părţilor prin publicitate.
În cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului,
instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a c ărui
nelegalitate a fost constatată.

5. Actele nesupuse controlului şi limitele controlului

Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

• actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu
Parlamentul;
• actele de comandament cu caracter militar;
• actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară;
• actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau
al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,
epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
În litigiile prevăzute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 şi 21.

Actele administrativ-jurisdicţionale
(1) Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
(2) Actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios
administrativ competentă potrivit art. 6, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu
exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac.
(3) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să nu
utilizeze calea administrativ-jurisdicţională de atac, va notifica aceasta organului
administrativ-jurisdicţional competent. Termenul prevăzut la alin. (2) începe să curgă de la
data notificării.
(4) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să
renunţe la calea administrativ-jurisdicţională în timpul soluţionării acestui litigiu, va notifica
intenţia sa organului administrativ-jurisdicţional sesizat, care emite o decizie ce atestă
renunţarea la jurisdicţia administrativă specială. Termenul prevăzut la alin. (2) începe să curgă
de la data comunicării acestei decizii.

6. Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

Procedura prealabilă

(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana

care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate
adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
 (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o
procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept
al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat
altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa
acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluţionează în
termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).
(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi
prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazul prevăzut la art. 3 alin. (2), nu
este obligatorie procedura prealabilă.
(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contractele administrative
are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedură
civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce,
pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de
la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

Obiectul acţiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim,
printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă
adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut
la art. 8 poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita
anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru
daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care
se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen
sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să solu-ţioneze litigiile care
apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii
legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ.
(3) La soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (3) se va avea în vedere regula după
care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
 Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau
dispoziţii din ordonanţe introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de
excepţia de neconstituţionalitate.
(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte
condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale (modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, Legea
nr. 177/2010 şi OUG nr. 38/2013), sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională
şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
(3) Instanţa de contencios administrativ, după pronunţarea Curţii Constituţionale,
repune cauza pe rol şi va da termen, cu citarea părţilor, numai dacă ordonanţa sau o dispozi ţie
a acesteia a fost declarată neconstituţională. În caz contrar, respinge acţiunea ca inadmisibilă
pe fond.
(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei
excepţii ridicate în altă cauză, sesizarea instanţei de contencios administrativ se va face în
condiţiile art. 9 alin. (4) cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării
deciziei Curţii Constituţionale în „Monitorul Oficial al României”, Partea I.

Instanţa competentă
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice
locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi
accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, pe fond, de tribunalele admi-
nistrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile
publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi
accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, pe fond, de secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel.
(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se
judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul
împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de
apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
 (3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul
pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate
invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Termenul de introducere a acţiunii

(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6
luni de la: data primirii răspun-sului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării
refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii; data expirării termenului legal de
soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr.
554/2004; data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi
introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii
actului.
(3) În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut
existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).
(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale,
precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi
atacate oricând.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la
alin. (2) este termen de decădere.

Documentele necesare
Reclamantul va anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după
caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În
situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia
cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice
înscris care face dovada îndeplinirii proce-durii prealabile.

Citarea părţilor, relaţii

 (1) La primirea cererii, instanţa va dispune citarea părţilor şi va putea cere autorităţii al
cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie
care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei
(art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).
(2) În situaţia în care reclamant este un terţ în sensul art. 1 alin. (2) sau când acţiunea
este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanţa va cere autorităţii
publice emitente să îi comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia care a stat
la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
(3) În mod corespunzător situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), după caz, se va
proceda şi în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept
recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute,
conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu
de amendă judiciară, 10 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere
nejustificată (art. 13 al. 4 din Legea nr. 554/2004).

Suspendarea executării actului

(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu
sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate
să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la
pronunţarea instanţei de fond (art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004).
(2) Instanţa va rezolva cererea de suspendare, de urgenţă, cu citarea părţilor.
(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea
unui serviciu public administrativ de importanţă naţională, cererea de suspendare a actului
administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare,
prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător (art. 14 al. 3 din Legea nr. 554/2004).
(4) Încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea este
executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Solicitarea suspendării prin acţiunea principală

(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de
reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a
actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat,
până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula
o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în
fond (art. 15 al. 1 din Legea nr. 554/2004).
(2) Dispoziţiile alin. (2) şi (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea
recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

Introducerea în cauză a funcţionarului

(1) Cererile în justiţie prevăzute de lege vor putea fi formulate şi personal împotriva
persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată
de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă
se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în
care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor,
solidar cu autoritatea publică respectivă.
(2) Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său
ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul (art. 16 al. 1 şi 2
din Legea nr. 554/2004).

Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică,
în completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate în baza legii se percep taxele de timbru prevăzute de
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările
ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele
administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotărârile vor fi redactate şi motivate de urgenţă, în cel mult 10 zile de la
pronunţare (art. 17 din Legea nr. 554/2004).

Soluţiile pe care le poate da instanţa

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să
anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act
administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin.
(8), şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii
actului supus judecăţii.
 (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru
daunele materiale şi morale cauzate, dacă recla-mantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract
administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate: dispune anularea acestuia, în tot sau
în parte; obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii; suplini consimţământul unei
părţi, când interesul public o cere; obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi
morale.
(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub
sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere (art. 18 din Legea nr. 554/2004).

Termenul de prescripţie pentru despăgubiri

(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului adminis-trativ, fără a cere în
acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la
data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei (art. 19 din Legea nr.
554/2004).
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în
termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor legii în ceea ce priveşte procedura
de judecată şi taxele de timbru.

Recursul
(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15
zile de la pronunţare ori de la comunicare.
(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.
(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul
în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost dată
cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială din lege, cauza se va trimite la
instanţa competentă. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul,
cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă (art. 20 din Legea nr. 554/2004).

Judecarea recursului în situaţii deosebite

(1) Recurentul, în situaţii deosebite, cum ar fi împlinirea terme-nului până la care îşi
poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita preşedintelui instanţei competente să
soluţioneze recursul şi stabilirea termenului de judecată a recursului chiar înainte de primirea
dosarului.
(2) Cererea de fixare a unui termen de urgenţă, însoţită de dovada înregistrării
recursului la instanţa de fond, se soluţionează în termen de 24 de ore de la prezentarea
acesteia preşedintelui instanţei de recurs.
(3) Soluţia de admitere a cererii se comunică de îndată instanţei de fond, care are
obligaţia redactării hotărârii atacate, a comunicării acesteia părţilor, precum şi a expedierii
dosarului, într-un termen de 5 zile.
(4) Motivarea recursului se poate face, sub sancţiunea nulităţii pentru tardivitate, în
termen de două zile de la comunicare.
(5) Procedura de citare a părţilor şi de comunicare a motivelor de recurs se va efectua
cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de
comunicare a informaţiilor scrise (art. 21 din Legea nr. 554/2004).

7. Procedura de executare
Titlul executoriu
Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au admis acţiunile
formulate potrivit dispoziţiilor legii, constituie titluri executorii.

Obligaţia publicării
Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au anulat acte
administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ele se publică în „Monitorul Oficial al României”, Partea 1, sau, după caz, în monitoarele
oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, la cererea instanţei de executare ori a
reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

Obligaţia executării
(1) Dacă, în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să
înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau
orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut
în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii.
 (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii
publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe
economie pe zi de întâr-ziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile
pronunţate de instanţa de contencios adminis-trativ şi după aplicarea amenzii prevăzute la
alin. (2) constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei (art. 24 din Legea nr. 554/2004).

Instanţa de executare
(1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se
acordă, de instanţa de executare, la cererea recla-mantului. Hotărârea se ia în camera de
consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs în termen
de 5 zile de la pronunţare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în
executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea
litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

Acţiunea în regres
` Conducătorul autorităţii publice se poate îndrepta cu acţiune împotriva celor vinovaţi
de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun. În cazul în care cei vinovaţi sunt
funcţionari publici, se vor aplica reglementările speciale.

Judecarea cauzelor aflate pe rol

Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii vor continua s ă se
judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.

Completarea cu dreptul comun

(1) Dispoziţiile legii se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în
măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile
publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de
altă parte, precum şi cu procedura reglementată de lege. Compatibilitatea aplicării unor norme
ale Codului de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării excepţiilor.
 (2) Acţiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect şi de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi cele introduse împotriva actelor
administrative normative nu mai pot fi retrase (art. 28 din Legea nr. 554/2004).
Teste de autoevaluare:
1. Care sunt subiectele de sezină în contenciosul administrativ?
2. Ce este actul administrativ jurisdicţional?
3. Ce este serviciul public?
4. Ce este tutela administrativă?
5. Care este procedura prealabilă?