UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE DREPT

DREPT EUROPEAN
Anul II, semestrul II

TACHE BOCANIALA

Editura Universitară Danubius, Galaţi

2013
 © Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)

ISBN: 978-606-533-316-1

Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171

Drept european 2
CUPRINS

1. Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a Uniunii Europene

şi a dreptului Uniunii Europene
1.1. Noţiuni introductive privind dreptul Uniunii Europene ..................................... 10

1.2. Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene şi a Uniunii Europene ............. 13

1.3. Principalele tratate ale comunităţilor europene şi ale Uniunii Europene ............ 17

1.4. Procesul de extindere a Uniunii Europene ........................................................ 28

Rezumat.................................................................................................................. 32

Teste de autoevaluare .............................................................................................. 32

Bibliografie minimală ............................................................................................. 33

2. Sistemul instituţional al Uniunii Europene

2.1. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor Uniunii Europene:Consiliul European,
Consiliul, Comisia, Parlamentul, Curtea de Conturi, Banca Centrală Europeana........ 35

2.2. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor jurisdicţionale ale Uniunii Europene:

Curtea de Justiţie, Tribunalul, Tribunalul Funcţiei Publice. Proceduri şi acţiuni ........ 59

Rezumat .................................................................................................................... 69

Teste de autoevaluare ................................................................................................ 70

Lucrare de verificare ................................................................................................. 71

Bibliografie minimală ............................................................................................... 71

Drept european 3
 3. Ordinea juridică a Uniunii Europene
3.1. Izvoarele dreptului Uniunii Europene ................................................................ 73

3.2. Principiile ordinii juridice a Uniunii Europene. Aplicarea normelor juridice ale
Uniunii Europene în ordinea juridică a României ..................................................... 78

3.3. Repartizarea puterilor între instituţiile Uniunii Europene ................................... 79

3.4. Controlul de legalitate al actelor adoptate de instituţiile Uniunii Europene şi

controlul jurisdicţional ............................................................................................. 85

Rezumat................................................................................................................... 89

Teste de autoevaluare ............................................................................................... 89

Bibliografie minimală .............................................................................................. 90

4. Competenţele Uniunii Europene

4.1. Principiile stabilirii competenţelor Uniunii Europene ................................................... 92

4.2. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ........................................................... 96

4.3. Uniunea Europeana, spaţiu de libertate , securitate şi justiţie ........................................ 98

Rezumat ........................................................................................................................... 106

Teste de autoevaluare ....................................................................................................... 106

Lucrare de verificare ........................................................................................................ 107

Bibliografie minimală ...................................................................................................... 108

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Drept european 4
INTRODUCERE
Cursul intitulat Drept european se studiază în anul II şi vizează dobândirea de
competenţe în domeniul cunoştinţelor privind procesul integrării europene, al
perfecţionării instituţionale a Comunităţilor şi U. E., precum şi rolul dreptului
comunitar/european în acest proces.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 înţelegerea evoluţiei Ideii europene ca premisă a creării

Comunităţilor şi al Uniunii Europene;
 înţelegerea naturii dreptului Uniunii Europene şi definirea acestuia;
 dobândirea capacităţii de a explica extinderea Uniunii Europene ca o
tendinţă rezultată din logica internă a construcţiei europene;
 înţelegerea evoluției dreptului primar al Uniunii Europene;
 abordarea procesului integrării europene ca unul cu tendinţe
evolutive disjuncte şi consolidarea instituţională a U.E.

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a Uniunii Europene şi
a dreptului Uniunii Europene;
- Sistemul instituţional al Uniunii Europene;
- Ordinea juridică a Uniunii Europene;
- Competenţele Uniunii Europene.
In prima unitate de învăţare intitulată Constituirea şi evoluţia comunităţilor
europene, a Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene vei regăsi
operaţionalizarea următoarelor obiective specifice, noi competente care îţi vor
permite:
- să înţelegi evoluţia Ideii europene ca premisă a creării Comunităţilor şi
a Uniunii Europene;
- să definești si sa caracterizezi dreptul Uniunii Europene ca sistem;
- să identifici cerinţele principalelor tratate la nivel european şi conţinutul
acestora;
- să reprezinţi dificultăţile obiective şi subiective ale procesului
integrării;
- să descrii într-un eseu de o pagină dreptul Uniunii Europene,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare Sistemul
instituţional al Uniunii Europene, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite,
noi competenţe care îţi vor permite să operaţionalizezi obiective specifice
precum:
- să evidenţiezi componenţa şi modul de activitate a Consiliului UE;
- să descrii componenţa, statutul, procedurile decizionale şi atribuţiile
Comisiei Europene;
Drept european 5
 - să prezinţi factorii obiectivi ai ascendenţei politice a PE în sistemul
instituţional comunitar;
- să explici competenţa C. J. şi a Tribunalului de Primă Instanţă.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
In a treia unitate de învăţare, intitulată Ordinea juridică a Uniunii Europene,
vei regăsi operaţionalizarea altor obiective specifice. Vei avea, deci,
capacitatea:
- să identifici izvoarele şi principiile ordinii juridice a Uniunii Europene;
- să explici repartizarea puterilor între instituţiile Uniunii Europene;
- să precizezi modul de realizare a controlului de legalitate al actelor
adoptate de instituţiile Uniunii Europene şi controlul jurisdicţional,
acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste
adecvate
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare
Competenţele Uniunii Europene, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite,
alte competente, care îţi vor permite să operaţionalizezi obiective specifice
precum:

- principiile stabilirii competenţelor Uniunii Europene;

- domeniile de competenţă ale Uniunii Europene;
- să înţelegi Uniunea Europeana ca spaţiu de libertate , securitate şi
justiţie;
- să dezvolţi într-un eseu de o pagină tabloul drepturilor specifice
conferite de cetățenia UE.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
 Citeşti modulul cu maximă atenţie;
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără
să apelezi la suportul scris;
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
 În caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.

Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două lucrări de

verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de resurse
suplimentare indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să
operaţionalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de modul
de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii
suplimentare vei apela la tutorele indicat.

Drept european 6
 Lucrările de verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi
4, vor fi transmise in termenul specificat pe Platforma Danubius Online spre a
fi verificate si notate si vor face parte din nota finală.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare.

Drept european 7
Drept european 8
1. CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA COMUNITĂŢILOR
EUROPENE, A UNIUNII EUROPENE ŞI A DREPTULUI
UNIUNII EUROPENE

1.1. Noţiuni introductive privind dreptul Uniunii Europene ..................................... 10

1.2. Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene şi a Uniunii Europene .............13
1.3. Principalele tratate ale comunităţilor europene şi ale Uniunii Europene ...........17
1.4. Procesul de extindere a Uniunii Europene ........................................................... 28
Rezumat ................................................................................................................ 32
Teste de autoevaluare ........................................................................................... 33
Bibliografie minimală ........................................................................................... 33

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să înţelegi evoluţia Ideii europene ca premisă a creării Comunităţilor
şi al Uniunii Europene;
 să înţelegi natura dreptului Uniunii Europene şi să-l definești;
 de a explica extinderea Uniunii Europene ca o tendinţă rezultată din
logica internă a construcţiei europene;
 să înţelegi evoluția dreptului primar al Uniunii Europene;
 să descrii într-un eseu de o pagină dreptul Uniunii Europene.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Drept european 9
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

1.1. Noţiuni introductive privind dreptul Uniunii Europene

1.1.1.Ce este Uniunea Europeană
Pentru a putea sa definim si sa înțelegem in mod corespunzător noțiunea de
drept al Uniunii Europene trebuie sa clarificam mai întâi ce este însăși Uniunea
Europeană.
Ideea de unitate a Europei este considerată ca fiind foarte veche, ea găsindu-şi
originea, după unele opinii, încă din perioada antichităţii, când cuceririle
romane au fost considerate ca manifestări ale unui astfel de tendinţe. La o
analiza foarte sintetică, istoria Uniunii Europene este traductibilă prin
concilierea realizată între naţiuni vrăjmașe, sfâşiate neîncetat de războaie
vreme de secole, care în semn de încredere au renunţat unele în favoarea altora
la o parte din propria lor suveranitate, stabilitate şi bunăstare.
Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care
reuneşte un grup de state aflat in continua creștere. De peste o jumătate de
secol acest parteneriat a contribuit la menţinerea păcii, stabilităţii şi
prosperităţii, a ridicat standardele de viaţă, a lansat o monedă unică şi a evoluat
constant către crearea unei pieţe unice în cadrul căreia persoanele, bunurile,
serviciile şi capitalul să poată circula liber, ca şi cum s-ar afla pe teritoriul unei
singure ţări. La început, Europa economică a precedat-o pe cea politică. Iniţial
s-au constituit cele trei comunităţi: doua sectoriale – C.E.C.O.(Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Otelului) si C.E.E.A.(Comunitatea Europeană
Energiei Atomice), iar cea de-a treia, un câmp de aplicare general, în afara
primelor doua: C.E.E.(Comunitatea Economica Europeană).
După constituirea celor trei comunităţi pe Continent: C.E.C.O., C.E.E., si
C.E.E.A., procesul integrării a cunoscut evoluţii pozitive, sub impulsul
rezultatelor economice înregistrate de noile structuri europene. Ţările care
manifestaseră scepticism şi chiar cele care şi-au exprimat dezacorduri în
procesul negocierilor - văzând cum se dezvolta economia in interiorul
Comunităţilor europene si-au reconsiderat poziţia, optând pentru “integrarea în
aceste Comunităţi”. Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit
treptat o entitate cu activităţi în nenumărate domenii, promovează activ
drepturile omului şi democraţia şi datorită eliminării controalelor de la
frontierele interne, cetăţenii europeni pot călători liber aproape peste tot în UE.
De asemenea, europenilor le este acum mult mai uşor să locuiască şi să
muncească în altă ţară a Uniunii.
Uniunea Europeana numără in prezent 27 de state membre şi reprezintă cel
mai mare teritoriu comercial din lume. Uniunea se bazează pe tratate pe care
statele membre trebuie să le respecte iar legea prevalează în relaţiile dintre
membrii Uniunii şi instituţiile acesteia.
Succesul Uniunii Europene şi capacitatea sa de a atrage din ce in ce mai mulţi
membrii se datorează următoarelor trăsături esenţiale:
 o bază economică care determină interdependenţă şi solidaritate;
 respectarea legii, caracterizată prin tratate obligatorii care definesc clar
îndatoririle şi competenţă instituţiilor comunitare;

Drept european 10
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

 un proces democratic prin luarea hotărârilor, caracterizat prin negociere şi

consens.
Scopul acestei organizaţii internaţionale este realizarea unei mari unităţi între
membrii săi pentru salvgardarea şi realizarea idealurilor care sunt moştenirea
lor comuna şi pentru facilitarea progresului economic si social. Procesul s-a
dezvoltat prin lărgire şi aprofundarea solidarităţii dintre state şi, pe parcursul
timpului, Europa politică şi-a început consolidarea. Integrarea politicilor
externe şi a celor de apărare – factori esenţiali ai unei reale cooperări politice –
a fost pusă la punct, pas cu pas, prin crearea unei baze juridice, a unui cadru
instituţional, care să răspundă noilor nevoi.

1.1.2.Clarificari privind dreptul european

In calitate de succesor al dreptului comunitar, dreptul Uniunii Europene este un
concept generic, component al dreptului European alături de dreptul
elaborat de Consiliul Europei şi în special dreptul european al drepturilor
omului, dominat de Convenţia de la Roma (1950), despre care, pe buna
dreptate se afirma ca a „impregnat toate ramurile dreptului european"

Dreptul Uniunii Europene poate fi definit ca fiind sistemul juridic cu

caracter autonom, unitar şi original, integrat în sistemul juridic al statelor
membre, care grupează totalitatea normelor cuprinse în tratatele comunitare
şi în actele adoptate pe baza şi în aplicarea acestora, emise după o procedură
specifică, de instituții proprii, cu ajutorul cărora se realizează procesul de
integrare. Conform precizărilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul
Uniunii este un drept intern al acesteia, care, deși este distinct de sistemele
de drept naţionale, se impune statelor membre şi resortisanţilor lor.

Cu alte cuvinte, se poate afirma ca dreptul Uniunii Europene este un drept

supranațional, care se aplică direct pe teritoriul tuturor statelor membre, având
prioritate faţă de sistemele juridice şi reglementările existente în statele
membre.
In același timp, este evident ca dreptul Uniunii Europene are un pronunțat
caracter multidisciplinar. Există astfel o puternică legătura între dreptul
Uniunii Europene şi relaţiile economice internaţionale, care includ totalitatea
legăturilor, schimburilor şi tranzacţiilor economice dintre ţările lumii,
cuprinzând atât sfera circulaţiei internaţionale, cât şi serviciile, relaţiile de
credit şi financiare, relaţiile în domeniul cercetării, cooperării, specializării,
construirii de obiective comune, investiţiilor etc. Aceasta conexiune i-si are
originea in faptul ca dreptul Uniunii Europene a fost creat în primul rând
datorită unor cerinţe de ordin economic, aducându-şi contribuţia la afirmarea şi
respectarea unor reguli ale economiei de piața, aplicabile în toate statele
participante la procesul de integrare.
Se poate reliefa totodată o legătură evidentă între dreptul Uniunii Europene şi
ştiinţa politică, aceasta fiind o disciplină care studiază geneza, esenţa, formele
concrete şi legitatea politicului ca fenomen complex, dar specific. Deoarece,

Drept european 11
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
așa cum am precizat deja,Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi
politic, asupra formarii si evoluției dreptului Uniunii Europene î-si pun
permanent amprenta interesele naţionale diverse ale tarilor membre,
deţinătoare ale unei potenţialităţi mai mici sau mai mari de influenţă şi de
pondere, sau pur şi simplu purtătoarele unor interese specifice ce se cer apărate.
In al treilea rând, dreptul Uniunii Europene ţine seama de cercetările ştiinţei
relaţiilor internaţionale, care studiază totalitatea legăturilor şi raporturilor
economice, politice, juridice, ideologice, culturale, diplomatice şi militare între
state şi sisteme de state, inclusiv între forţele sociale şi politice care au
capacitatea de a acţiona pe arena internaţionala.
Noțiuni specifice teoriei relaţiilor internaţionale (de pildă: echilibrul puterii)
sunt aplicabile şi cât se poate de utile pentru a analiza şi interpreta
comportamentul unor tari sau altora, cu precădere in cadrul procesului de
extindere, respective de aderare.
Putem vorbi de asemenea despre caracterul interdisciplinar al dreptului
Uniunii Europene , întrucât acesta include in componenta sa elemente din
diverse ramuri de drept, pe care le adaptează condiţiilor sale specifice. Astfel
dreptul Uniunii Europene prezintă legături strânse cu dreptul internaţional
public, dreptul internaţional privat, dreptul constituţional, dreptul comercial,
dreptul administrativ, dreptul polițienesc, dreptul vamal ,dreptul comparat, şi
chiar cu dreptul mediului şi alte discipline asupra cărora nu vom insista .
În funcţie de izvoarele sale, dreptul Uniunii se împarte în:
- drept primar sau originar (creat de tratatele institutive şi cele
modificatoare, inclusiv protocoalele şi declaraţiile anexate lor, precum şi
tratatele de aderare a noilor membri);
- drept derivat sau secundar (rezultat din activitatea instituţiilor Uniunii în
aplicarea tratatelor).
- În funcţie de conţinutul său, dreptul Uniunii se divide în:
- drept instituţional;
- drept material.

Sarcina de lucru 1
Descrie în 15-20 rânduri ce se înțelege prin Uniunea Europeana şi
dreptul acesteia.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

Drept european 12
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

1.2. Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene şi a Uniunii Europene

Premisele constituirii Comunităţilor Europene
La 19 septembrie 1946, Winston Churchill primul – ministru al Marii Britanii,
într-un discurs la Universitatea din Zurich cerea crearea unui ”fel de State
Unite ale Europei”. Doar trei luni mai târziu, la 17 decembrie, avea sa fie
fondată la Paris Uniunea Federalistă Europeană.
Într-o notă distinctă, la 14 mai 1947 a fost creată Mişcarea pentru Unitatea
Europei, care era ostilă creării unor organe supranaţionale şi în favoarea unei
cooperări interguvernamentale. La 5 iunie acelaşi an, este anunţat Planul
Marshall pentru reconstrucţia Europei.
În anul 1948 ,la 17 martie, este semnat Tratatul Uniunii Occidentale (Tratatul
de la Bruxelles) de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.
La 16 aprilie, este creată pentru coordonarea Planului Marshall, Organizaţia
pentru Cooperarea Economică Europeană (O.E.E.C.), iar între 7 - 11 mai,
Comitetul pentru Coordonarea Internaţională a Mişcărilor privind Unificarea
Europei se reuneşte, la Haga (Olanda), într-un Congres European ce este
prezidat de Winston Churchill şi la care participă 800 de delegaţi. Aceştia
recomandă crearea unei Adunări Europene Deliberative şi a unui Consiliu
Special European, care să aibă în atribuţii pregătirea integrării economice a
ţărilor europene, dar ei cer şi adoptarea Cartei Drepturilor Omului şi crearea
unei Curţi de Justiţie care să asigure aplicarea Cartei.
În anul 1949, la 28 ianuarie, ţările Benelux, Marea Britanie şi Franţa decid
crearea Consiliului Europei şi cer Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei şi
Elveţiei să ajute la pregătirea statutului acestui Consiliu, care este semnat la
Londra la 5 mai. La 3 august intra în vigoare Consiliul Europei, iar între 8 - 10
august prima sesiune a Adunării Consultative a Consiliului Europei este ţinută
la Strassbourg (Franţa). Membrii federalişti ai Parlamentului cer constituirea
unei autorităţi politice europene.
În anul 1950, la 9 mai, într-un discurs inspirat de Jean Monet, Robert
Schumann, ministrul de externe francez, propune Franţei şi Germaniei şi
oricărei alte ţări europene care vor să li se alăture punerea împreună a
resurselor de cărbune şi oţel (Declaraţia Schumann). „Europa nu se va face
dintr-o dată, nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări
concrete, care să creeze, mai întâi, o solidaritate de fapt” - iată ideea directoare
a Declaraţiei din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman.
La 3 iunie, Belgia, Franţa, Luxemburg, Italia, Olanda şi Germania subscriu la
Declaraţia Schumann. Astfel, între 26 - 28 august Adunarea Consiliului
Europei aprobă Planul Schumann, iar apoi, la 19 septembrie este creată
Uniunea Europeană a plăţilor, iar la 4 noiembrie, are loc semnarea la Roma a
Convenţiei Drepturilor Omului şi Drepturilor Fundamentale.

Drept european 13
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene
Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene întruneşte câteva etape.
Prima etapă (1951 – mijlocul anilor ’70), considerată şi „veacul de aur al
Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunităţii Europene
a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), constituirea Comunităţii Economice
Europene(CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice(CEEA-
EURATOM), formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşită a Pieţei
Agrare Unice, aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca
şi Irlanda. Formarea pieţei comune a condus la transformarea monopolurilor
naţionale în transnaţionale şi la trecerea ţărilor membre de la economia de tip
închis la cea de tip deschis.
18 aprilie 1951. Cel mai important pas în istoria organizaţiei ce avea să
devină Uniunea Europeană îl reprezintă înfiinţarea Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului. La Paris, reprezentanţii Franţei, Italiei, RFG, Belgiei,
Olandei şi Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Tratatul de constituire a intrat în vigoare
la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, fiind încheiat pe o perioadă de
50 ani. Scopul acestei organizări era împiedicarea Germaniei de a exploata
regiunile industriale carbonifere şi siderurgice, care erau principalele resurse
pentru confecţionarea armamentului, fiind limitata si controlata astfel
posibilitatea înarmării unilaterale. Astfel, zonele industriale respective erau
date în administrarea comună la nivelul Europei, pentru a fi benefice mai
multor state. Cu alte cuvinte, Tratatul de constituire urmărea crearea de pieţe
comune în cele două sectoare (a cărbunelui şi oţelului), pentru a susţine
dezvoltarea economic la nivelul grupului respectiv de tari.

20-23 octombrie 1954. În baza si ca o prelungire a acordurilor de la Paris, la

Conferinţa de la Londra, au fost precizate modalităţile de extindere a Pactului
de la Bruxelles, transformat în Uniunea Europei Occidentale ( UEO).
25 martie 1957. La Roma au fost semnate actele fondatoare a doua noi
comunităţi, respective Tratatul de constituire a Comunităţii Economice
Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea Comunităţii Economice Europene a
constat în promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor
economice a tarilor fondatoare şi crearea temeliei unei uniuni intre acestea,
asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie socială,
creşterea nivelului de trai etc. Mecanismele de realizare a acestor scopuri erau
Piaţa comună si Uniunea Vamală, prin intermediul unui sistem instituţional
propriu format din Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comisia
Comunităţii Europene, Curtea de Justiţie.
Construcția europeana a continuat prin realizarea unor pași importanți cum ar
fi:
- la 4 ianuarie 1960 a fost semnată Convenţia de la Stockholm, care a
pus bazele Asociaţiei europene a liberului schimb (AELS).

Drept european 14
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
- la 30 iulie 1962 a intrat în vigoare Politica Agricolă Comună ( PAC)
la nivelul Comunităţilor Europene.
- la 1 iulie 1968 a fost constituită cu succes Uniunea Vamală.
- la 22 aprilie 1970 a fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a
permis lărgirea competenţelor Parlamentului European.
- între 9-10 decembrie 1974 şi-a desfăşurat lucrările Summit-ul de la
Paris în cadrul căruia s-a luat decizia cu privire la reuniunile
sistematice ale Consiliului European şi s-a propus alegerea Adunării
Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea
Fondului European de dezvoltare regională (FEDER).
- la 22 iulie 1975 a fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor
bugetare ale Adunării Europene şi crearea Curţii Europene de Auditori.
Documentul a intrat în vigoare la 1 iunie 1977.

A doua etapă (mijlocul anilor ’70 – începutul anilor ’90), caracterizată în

principal prin adoptarea programului de colaborare valutară şi constituirea
unui mecanism eficient de consultări. În această perioadă, a fost atestată
criza cunoscută sub numele „scleroza europeană”, care s-a caracterizat
printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţărilor CEE şi a statelor recent
aderate. În această perioadă a fost adoptat Actul Unic European şi au
continuat eforturile de formare a Uniunii Europene.

- între 6-7 iulie 1978 s-a desfăşurat Summit-ul de la Breme, la care s-a
propus relansarea cooperării monetare prin crearea unui Sistem
Monetar European (SME).
- la 13 martie 1979 a fost deja lansat SME.
- între 17-28 februarie 1986, la Luxemburg şi la Haga a fost semnat
Actul Unic European (intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat si
modificat tratatele de constituire a CEE.
- la 29 mai 1990 au fost semnate acordurile de instituire a Băncii
Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BERD).
- la 19 iunie 1990 au fost semnate acordurile Schengen privind
desființarea controlului la frontierele interne intre statele membre.
- la 9-10 decembrie 1991. La Consiliul European de la Maastricht a fost
decisă crearea Uniunii Europene în baza Comunităţii Europene.

Sarcina de lucru 2
Explică într-un paragraf de 10-15 rânduri principalii pași ai evoluţiei
comunitare din perioada anilor '70-'90.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor tutoriale.

Drept european 15
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

A treia etapă (1992 - 2004), caracterizată prin constituirea şi evoluţia în

continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a
constituit Uniunea Economică şi Monetară, trecându-se la moneda unică
euro.
La 7 februarie 1992 miniştrii de externe şi miniştrii de finanţe au semnat
Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).
Denumirea corectă a documentului este “Tratatul Uniunii Europene”.
Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu piaţă internă, politici
comune, uniune economică şi monetară, politică externă şi de securitate
comună, cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Uniunea
Europeană instituită era formată la acea data din cele 12 state membre ale
Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.
Toţi analiştii “fenomenului european” sunt de acord asupra faptului ca, prin
semnarea Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniunii
Europene, procesul integrării a intrat intr-o faza decisiva.

- la 2 mai 1992. A fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic

European (SEE).
- la 26 martie 1995 a intrat în vigoare Convenţia Shengen cu privire la
libera circulație a persoanelor in spațial prevăzut de aceasta..
- între 13 -14 decembrie 1996 s-a desfășurat Summit-ul de la Dublin
unde fost adoptat un Pact de stabilitate, care prevedea aplicarea de către
statele membre ale zonei euro a programului de stabilitate şi aplicarea
sancţiunilor financiare. Consiliul European a aprobat noul mecanism al
ratei de schimb şi crearea Institutului European Monetar.
- între 16-17 iunie 1997 s-a desfășurat Consiliul European de la
Amsterdam. Cu acesta ocazie a fost adoptat documentul intrat în istorie
sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie
1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999).
- la 1 ianuarie 1999 s-a constituit practic UEM in care au intrat 11 ţări,
prin adoptarea monedei euro.
- la 26 februarie 2001 a avut loc semnarea Tratatul de la Nisa care a
intrat în vigoare la 1 februarie 2003.
- la 1 ianuarie 2002, în cele 12 ţări participante la zona euro a intrat în
circulaţie moneda unică.
- la 23 iulie 2002 a expirat Tratatul ce instituia Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului, încheiat pe o perioadă de 50 de ani.

A patra etapă (2004 –contemporană). În această perioadă a fost elaborată

Constituţia Europeană, respinsă în urmare a referendumurilor din Franţa şi
Olanda , ulterior fiind înlocuita cu Tratatul de la Lisabona.

La data de 29 octombrie 2004, la Roma a fost semnată Constituţia Europeană,

ratificată de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia,
Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania. Constituţia,
urma trebuia să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006, dar acest lucru nu a mai
avut loc deoarece Tratatul a fost respins în cadrul referendumurilor din Franţa

Drept european 16
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
şi Olanda. Pentru soluționarea impasului, Comisia Europeana a propus să fie
modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, în vigoare la etapa actuală,prin
preluarea mai multor prevederi din Tratatul de instituire a Constituției, textul
respectiv căpătând denumirea de Tratatul de la Lisabona.
La data de 13 decembrie 2007 a fost semnat noul tratat al Uniunii Europene –
Tratatul de la Lisabona care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul Tratat
are drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin sporirea
puterilor instituţiilor Uniunii Europene. De asemenea, Tratatul dă eficientă mai
mare principiului caracterului democratic al UE prin extinderea competenţelor
Parlamentului European şi introducerea Cărţii Drepturilor Fundamentale în
sistemul juridic al Uniunii Europene, a capatat personalitate juridica.

Sarcina de lucru 3
Explică într-un paragraf de 10-15 rânduri pașii evoluţiei Uniunii
Europene din perioada 1992-2012.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.3. Principalele tratate ale comunităţilor europene şi ale Uniunii Europene

Legislaţia Uniunii Europene este alcătuită din două tipuri de documente:
legislaţia primară (tratatele) şi legislaţia secundară (formată, în principal, din
actele adoptate de către instituţiile Uniunii Europene).
Legislaţia primară include, în principal, următoarele documente:
- tratatele fondatoare: tratatele prin care au fost instituite Comunităţile
Europene (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului,
Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice) şi Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de
la Maastricht);
- principalele tratate modificatoare ale tratatelor care au instituit
Comunităţile Europene şi ale Tratatului privind Uniunea Europeană:
Tratatul de fuziune, Actul Unic European, Tratatul de la Amsterdam,
Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona;
- protocoalele speciale, de exemplu Protocolul privind Antilele Olandeze,
semnat în 1962;
- tratate adiţionale, prin care sunt modificate anumite sectoare acoperite
de tratate fondatoare, de exemplu, cele două tratate bugetare, semnate
în 1970, respectiv 1975;
- tratatele de aderare la Comunităţile Europene, respectiv la Uniunea
Europeană.

Drept european 17
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
Vom încerca să prezentam în cele ce urmează o cronologie a principalelor
documente de drept primar ale Uniunii Europene (tratatele fondatoare şi
principalele tratate prin care s-au introdus modificări).

1.3.1. Instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului

Cel mai important pas în istoria organizaţiei ce avea să devină Uniunea
Europeană îl reprezintă înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului (CECO). Propunerea a fost făcută de Jean Monnet, om de afaceri şi
diplomat francez, împreună cu ministrul de Externe francez Robert Schuman,
şi purta numele de Declaraţia Schuman (1950). Scopul acesteia era
împiedicarea Germaniei de a exploata regiunile industriale carbonifere şi
siderurgice, care erau principalele resurse pentru confecţionarea armamentului.
Astfel, zonele industriale respective erau date în administrarea comună la
nivelul Europei, pentru a fi benefice mai multor state. Cu alte cuvinte, urmărea
crearea de pieţe comune în cele două sectoare (a cărbunelui şi oţelului), pentru
a susţine dezvoltarea economică.
Şase state interesate (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, în
urma unei conferinţe interguvernamentale, au conceput Tratatul de instituire
a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (TCECO). Tratatul a fost
semnat la Paris la data de 18 aprilie 1951 şi a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.
Prin acest tratat se creau patru organe ale comunităţii:
 Înalta Autoritate, organ internaţional care era însărcinat să favorizeze
interesele preponderent comunitare;
 Consiliul Special de Miniştri, care era un organ cu caracter
interguvernamental;
 Adunarea Comună, care se prevedea că va fi aleasă prin vot universal
direct şi care avea sarcina controlului democratic;
 Curtea de Justiţie, ca organ jurisdicţional, a cărei sarcină era de a asigura
respectarea normelor juridice instituite în cadrul Comunităţii.
Conform art. 97 din Tratat, acesta a fost încheiat pentru o perioadă limitată de
timp, respectiv 50 ani.
1.3.2. Instituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a
Energiei atomice
În anul 1957, cele şase state membre ale CECO înfiinţează Comunitatea
Economică Europeană (CEE). Cea mai cunoscută şi importantă dintre cele trei
comunităţi, CEE a apărut ca urmare a semnării Tratatului de la Roma
(Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene) la data de 25
Acordă martie 1957, tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
atenţie
sporită În art. 2 din Tratatul CEE, se precizează scopul înfiinţării Comunităţii
scopului şi Economice Europene: „Comunitatea are ca misiune ca prin stabilirea unei pieţe
principiilor
CEE!
comune şi prin apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor
membre sa promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o stabilitate
Drept european 18
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
crescută, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi cât mai strânse relaţii între
statele membre”. CEE avea deci ca scop principal integrarea economiilor
statelor membre prin instrumentul neoliberal al pieţei comune, bazată pe o
seamă de principii, precum: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor,
serviciilor şi capitalurilor; armonizarea treptată a politicilor economice
naţionale, în primul rând în sectoarele principale; eliminarea, între statele
membre, a drepturilor vamale şi stabilirea unui tarif vamal comun şi a unei
politici comerciale comune în raport cu statele terţe. Iniţiatorii CEE aveau în
vedere şi obiective politice, precum consolidarea încrederii reciproce şi
evitarea conflictelor militare. Tratatul CEE deschidea noi orizonturi şi în
domeniul dreptului: se instituia o ordine juridică specifică, cu obligaţii asumate
de statele membre, se consolida prevalenţa - convenită de către „cei şase” - a
normelor dreptului comunitar, fapt care, între altele, conferea cetăţeanului din
Comunitate calitatea de subiect de drept.
Cu acelaşi prilej, a fost semnat şi Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). Totuşi, tratatul
cunoscut ca fiind cel de la Roma este TCEE.
Conform art. 1 din Tratatul CEEA, obiectivul acestuia era „să contribuie la
stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a energiilor
nucleare, creşterii nivelului de trai în statele membre şi dezvoltării schimburilor
cu alte ţări”, pentru a împiedica utilizarea ilegală a materialelor respective şi
pentru a proteja sănătatea populaţiei.
Tratatele CEE şi CEEA au fost încheiate pentru o perioadă nelimitată (art.240
din Tratatul CEE şi art. 208 din Tratatul CEEA).
Structura instituţională a celor două Comunităţi era asemănătoare cu cea a
CECO, cu unele diferenţe.
Astfel, CEE şi Euratom aveau fiecare o Comisie (corespunzătoare Înaltei
Autorităţi CECO) şi un Consiliu de Miniştri, iar Curtea de Justiţie şi Adunarea
Comună (redenumită Adunarea Parlamentară Comună în 1958 şi Parlamentul
European în 1962) erau comune pentru toate cele trei Comunităţi. Executivele
noilor entităţi (Comisiile) aveau însă puteri mult mai limitate comparativ cu
Înalta Autoritate a CECO, în schimb Consiliile de Miniştri beneficiau de
prerogative sporite, fapt ce reflectă diminuarea entuziasmului iniţial pentru
instituţii supranaţionale.

1.3.3. Tratatul de la Bruxelles

Deşi aveau domenii de activitate diferite, cele trei comunităţi au fost constituite
în realizarea aceluiaşi obiectiv, şi anume crearea unei pieţe comune pentru
aceleaşi state, asupra căreia să se exercite un control supranaţional. Acest lucru
a dus la semnarea Tratatului de fuziune de la Bruxelles la data de 8 aprilie
1965. Tratatul a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1967.
Tratatul a avut drept obiectiv unificarea instituţiilor de structură a celor trei
Comunităţi Europene, instituindu-se un Consiliu unic şi o Comisie unică a
Comunităţilor europene (CEE, CEEA şi CECO). Astfel, la nivel

Drept european 19
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
organizaţional, rezulta un organism unic: Consiliul de Miniştri (CM), iar la
nivel executiv, o singură instituţie: Comisia Europeană.
Tratatul nu a unificat atribuţiile fiecărei Comunităţi, acestea rămânând cele
menţionate în tratatele de instituire. De asemenea, Comunităţile rămân entităţi
internaţionale independente.
Cu timpul, cele trei Comunităţi şi-au consolidat structurile şi şi-au extins în
mod considerabil domeniile de activitate. Dispunând deja de instituţii comune
şi independente din 1967, ele au dobândit şi autonomie financiară în 1980
(până la acel moment fiind finanţate prin contribuţiile statelor membre. În
aceeaşi perioadă, Parlamentul European începe să fie ales prin vot direct (1979)
şi este înfiinţată Curtea de Conturi (1977).

Sarcina de lucru 4
Clarifică în 10-15 rânduri elementele de noutate aduse de Tratatul
de la Bruxelles în raport cu Tratatele instituind Comunităţile.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.3.4. Actul Unic European

La data de 9 septembrie 1985, la Luxemburg, în cadrul Conferinţei
Interguvernamentale, încep negocierile şi elaborarea Actului Unic European
(AUE). Acesta a fost semnat la data de 17 februarie 1986 de nouă state
membre, urmând ca pe 28 februarie 1986 să fie semnat de încă trei. AUE a
intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987. Se propune realizarea unui spaţiu fără
frontiere economice în cadrul Europei şi lărgirea câmpului comunitar la nivvel
social, al protecţiei mediului înconjurător, al dezvoltării tehnologice.
Conform prevederilor AUE, se extind competenţele Curţii de Justiţie. Se extind
şi competenţele executive ale Comisiei.
Principalele sale elemente de noutate constau în introducerea în Tratat a unor
dispoziţii privind reforma instituţiilor comunitare (extinderea votului cu
majoritate calificată; recunoaşterea oficială a Consiliului European;
consacrarea denumirii de „Parlament European”; asocierea acestuia din urmă la
procesul legislativ prin introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul UE şi
Comisia Europeană; crearea Tribunalului de Primă Instanţă), lărgirea
competenţelor comunitare (în principal la domeniul social) şi codificarea
dispoziţiilor privind cooperarea politică europeană (care există de facto din
1970 şi pe baza căreia Tratatul de la Maastricht a introdus Politica Externă şi
de Securitate Comună – PESC).

Drept european 20
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

Sarcina de lucru 5
Explică în 2 fraze (câte 3-5 rânduri fiecare) contribuţia Actului
Unic European la procesul construcţiei europene.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor tutoriale.

1.3.5. Tratatul de la Maastricht

Etapa următoare a fost Tratatul de la Maastricht – tratatul de creare a Uniunii
Europene (UE).
Consiliul European de la Dublin (1990) a stabilit în luna decembrie a aceluiaşi
an desfăşurarea la Roma a două conferinţe interguvernamentale privind
constituirea uniunii economice şi monetare, respectiv constituirea uniunii
politice.
În cursul şedinţei Consiliului European de la Roma (decembrie 1990) s-a decis
redactarea unui singur tratat, în locul celorlalte două. Tratatul a fost semnat la
data de 7 februarie 1992 la Maastricht (Tratatul de instituire a Uniunii
Europene – TUE) de către miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de finanţe ai
celor douăsprezece state.
Prin instituirea tratatului, s-a urmărit în primul rând uniunea economică şi
monetară, considerată a fi motorul creării Uniunii Europene.
Printre cele mai importante elemente de noutate aduse de TUE pot fi
enumerate:
 drepturi civile europene (cetăţenia uniunii);
 noi competenţe pentru Comunitatea Europeană, în următoarele domenii:
- intensificarea protecţiei consumatorilor;
- politica de sănătate;
- politica de vize;
- realizarea de reţele transeuropene;
- instituţionalizarea cooperării pentru dezvoltare;
- politica industrială;
- cultura;
- intensificarea protecţiei mediului înconjurător;
- politica de cercetare şi dezvoltare;
- politica socială (cu excepţia Marii Britanii);
- cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
 puteri suplimentare pentru Parlamentul European:
- participare la procesul legislativ;
- aprobarea componenţei Comisiei;
- aprobarea tratatelor internaţionale;
Drept european 21
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
 instituirea unei politici externe şi de securitate comună (PESC).
Entitate internaţională fără personalitate juridică, Uniunea Europeană are la
bază trei piloni (domenii de acţiune). În conformitate cu Tratatul de la
Maastricht, pilonii Uniunii Europene sunt:
 Comunităţile Europene, înglobând cele trei comunităţi existente, respectiv
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea
Economică Europeană (CEE), a căror denumire este schimbată în Comunitatea
Europeană;
 Politica externă şi de securitate comună;
 Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne.
Tratatul a modificat şi completat tratatele precedente, după punerea sa în
aplicare Comunităţile urmând să se numească „Uniunea Europeană”. În
cuprinsul său sunt menţionate principiile Uniunii Europene, respectiv
subsidiaritate, codecizie şi solidaritate.
De asemenea, astfel cum prevede Tratatul în Titlul I, Uniunea îşi propune
următoarele obiective:
 promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, în special
prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii
economice şi sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare,
incluzând, în perspectivă, o monedă unică, în conformitate cu prevederile
tratatului;
 afirmarea identităţii sale la nivel internaţional, în special prin punerea în
aplicare a unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv prin stabilirea,
în perspectivă, a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce, la
momentul potrivit, la o apărare comună;
 întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre
prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii;
 dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor
interne;
 menţinerea integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea acestuia cu
scopul de a examina în ce măsură politicile şi formele de cooperare instituite
prin acest tratat ar trebui revizuite, în vederea asigurării eficacităţii
mecanismelor şi instituţiilor comunitare.
Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce
leagă toate statele membre în cadrul UE. Se află într-o evoluţie permanentă
şi cuprinde:
- conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale tratatelor;
- legislaţia adoptată în aplicarea tratatelor şi jurisprudenţa Curţii de
Justiţie;
- declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul UE;
- măsurile adoptate în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne;
acordurile internaţionale încheiate de Comunitate şi între statele membre în
activitatea acesteia
Drept european 22
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
După doar câţiva ani, Tratatul de la Maastricht necesita deja unele modificări
datorate noului context european, în special extinderilor din 1995 şi celor
preconizate prin includerea fostelor state comuniste, care aveau să
îndeplinească criteriile politice, economice şi sociale necesare coordonării
politicilor lor cu cele ale statelor deja membre (aşa-numitele criterii de la
Copenhaga), fapt care presupunea şi o reorganizare instituţională semnificativă

Sarcina de lucru 6
Clarifică în 10-15 rânduri elementele de noutate aduse de Tratatul de la
Maastricht în raport cu Tratatele instituind Comunităţile.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.3.6. Tratatul de la Amsterdam

Aceste modificări s-au discutat în cadrul Conferinţei interguvernamentale
începute la Torino în 1996 şi terminate la Amsterdam în 1997. Ca urmare, s-a
semnat un tratat de modificare a Tratatului de la Maastricht, denumit
Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare la data de 1 mai 1998.
Inovaţia majoră (dar contestată) a Tratatului de la Amsterdam consta în
posibilitatea de a autoriza un număr restrâns de state membre să instaureze o
cooperare întărită între ele, deşi doar în anumite condiţii precise. Completările
aduse tratatului anterior se referă la:
 locul acordat muncii şi drepturilor cetăţenilor, extinzând această problemă la
nivel european, ca şi sarcină comună de lucru, fapt care contribuie la progresul
politicii sociale comunitare;
 eliminarea obstacolelor ce împiedicau libera circulaţie a bunurilor şi
serviciilor;
 crearea unor instituţii care să asigure o bună funcţionare a uniunii în noul
context comunitar;
 reglementarea Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi a
cooperării europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

natura sa, îndeosebi spre exterior. În coordonarea politicilor statelor partenere,

organele interguvernamentale iau decizii prin împuternicirea statelor, prin
unanimitate deci. Cooperarea nu pune accentul, aşa cum se va întâmpla în
cazul integrării; pe direcţia interioară a activităţii structurilor create, spre
membrii săi.
În aceeaşi ordine, nuanţările făcute prin TA instituţiei juridice a cetăţeniei
Uniunii îşi vădesc semnificaţia. Pe fondul prevederii TM, după care „este
Drept european 23
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
cetăţean al Uniunii orice persoană având naţionalitatea unui Stat Membru”, TA
adaugă: „Cetăţenia Uniunii completează cetăţenia naţională şi nu o
înlocuieşte”. Această precizare dezvăluie, dincolo de aparenţe, o judecată de
valoare.

Cetăţenia este o instituţie juridică pentru că este o valoare politică, aptă să se

obiectiveze plenar în statul de drept. Dar ea îngemănează totodată
numeroase alte ecouri valorice din tabla valorilor sociale. În sfera sa, ea
reflectă societatea întreagă, aşa cum este ea.

Sarcina de lucru 7
Explică, într-un text argumentativ, ce raport există între cetăţenia
europeană şi aceea naţională.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.3.7. Tratatul de la Nisa

În continuare, ca urmare a problemelor rămase nerezolvate, s-a iniţiat o nouă
Conferinţă interguvernamentală la Nisa în anul 2000, iar în februarie 2001 s-a
semnat un nou tratat (Tratatul de la Nisa), care a intrat în vigoare la 1
februarie 2003.
Printre modificările aduse de acest tratat (majoritatea fiind necesare datorită
măririi numărului statelor membre), menţionăm:
 în cadrul Comisiei Europene, statele mari trebuiau să renunţe la cel de-al
doilea comisar în favoarea statelor noi care au aderat;
 înlocuirea votului în unanimitate cu votul cu majoritate calificată (în unele
domenii);
 componenţa Parlamentului European stabilită la maxim 732, faţă de 700 în
tratatul precedent;
 crearea unei camere în cadrul Curţii de Conturi;
 dezvoltarea liberei circulaţii a bunurilor şi persoanelor;
 prevederi privind acordarea de vize.

Aportul esenţial al TN este, aşa cum s-a apreciat, de natură instituţională.

Astfel, între altele, TN prevede modificări ale componenţei instituţiilor din
perspectiva extinderii UE la cel puţin 27 de state. Pentru Parlamentul

Drept european 24
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
European, s-a hotărât ca, începând cu legislatura 2004-2009, numărul euro-
deputaţilor să nu depăşească 732, locurile fiind repartizate între statele membre
şi acelea candidate (pentru România - 33 locuri, ele fiind ocupate de la data
aderării la UE - 1 ianuarie 2007). TN consolidează rolul colegislator al
Parlamentului European.
Lărgirea Uniunii la aproape 30 de state membre este de natură să antreneze
dificultăţi cu efecte blocante în realizarea acordului cu unanimitate în Consiliu.
Pentru limitarea lor, TN a redus cazurile în care statele membre pot folosi
dreptul de veto. În baza acestei prevederi, deciziile asupra unor categorii de
dispoziţii care până la intrarea în vigoare a TN erau luate prin unanimitate,
urmau să fie adoptate cu majoritate calificată. Astfel, în materia politicilor
comunitare, dispoziţiile privind cooperarea judiciară civilă ori acordurile
comerciale asupra serviciilor sau proprietăţii intelectuale reveneau acum
deciziilor cu majoritate calificată. Merită semnalat faptul că între
reglementările privind folosirea votului figurează şi aceea după care
majoritatea calificată trebuie să cuprindă 62% din populaţia totală a UE
(verificarea fiind făcută la cererea unui membru al Consiliului).
În legătură cu Comisia Europeană, TN sporeşte puterile preşedintelui în scopul
adâncirii coerenţei unui colegiu ce urmează să numere mai mult de 20 de
membri. Odată cu semnarea tratatului de aderare a României şi Bulgariei,
Consiliul decide asupra numărului membrilor Comisiei. Modalităţile de rotaţie
în compunerea colegiilor succesive vor respecta principiul tratării egale a
statelor membre, corelat cu acela al reflectării satisfăcătoare a criteriului
demografic şi geografic.
De Nisa se leagă şi constituirea Convenţiei care a proclamat la 7 decembrie
2000 „Carta UE a Drepturilor Fundamentale”. Încă în octombrie 1999,
Consiliul European a lansat, la Tampere (Finlanda), proiectul edificării unei
„arii de libertate, securitate şi justiţie în UE”. Elaborarea acestui document a
reprezentat, în opinia generală, unul dintre cele mai importante evenimente,
marcând hotărâtor evoluţia procesului integrării. Progresul construcţiei Europei
unite, el însuşi o continuare în plan comunitar şi integrativ a achiziţiilor
calitative de ordin economic şi tehnologic, politic şi social-democratic în
statele membre, trebuia să dobândească expresia concentrată a unui summum
valoric, care a luat forma Cartei Drepturilor Omului în UE.

Sarcina de lucru 8
Enumeraţi în 10 rânduri principalele prevederi ale Tratatului de la Nisa.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

Drept european 25
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

1.3.8. Tratatul Constituţional

La Consiliul European de la Salonic, din anul 2003, a fost prezentat un proiect
de Constituţie Europeană, având la bază tratatele fondatoare. Acesta a fost
semnat la Roma la 29 noiembrie 2004 de către statele membre, ca fiind Tratat
de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Tratat Constituţional). Prin
acest tratat, Uniunea Europeană dobândea personalitate juridică.
În textul Constituţiei a fost inclusă o clauză de solidaritate, care obliga statele
membre să fie solidare cu statul membru al UE care este victimă a unor atacuri
teroriste sau calamităţi, precum şi unele prevederi importante referitoare la
reprezentarea pe plan extern a Uniunii (de pildă, înfiinţarea postului de
Ministru al Afacerilor Externe al UE şi a unei noi funcţii de preşedinte al
Consiliului European).
Constituţia necesita ratificarea tuturor statelor membre pentru a putea intra în
vigoare.
După semnarea din anul 2004, două state l-au respins prin referendum
(Franţa şi Olanda). Dacă ar fi fost ratificat, tratatul ar fi intrat in vigoare pe 1
noiembrie 2006.
Ulterior respingerii Tratatului Constituţional, s-a discutat viitorul Uniunii în
cadrul Consiliului European de la Bruxelles (21-22 iunie 2007).
Participanţii au convenit că un viitor tratat de reforma ar trebui să
promoveze o „comunitate a valorilor” şi că prevederile Cartei Drepturilor
Fundamentale ar trebui să fie constrângătoare din punct de vedere juridic.

1.3.9. Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007. Prin acesta se
dorea înlocuirea Constituţiei respinse. La 1 decembrie 2009, Tratatul de la
Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema
aspectelor instituţionale. Tratatul de la Lisabona modifica Tratatul privind
Uniunea Europeană si Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia
Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă
provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
Textul tratatului conţine toate modificările la nivel instituţional aduse de statele
membre Constituţiei Europene, printre care menţionăm crearea funcţiei de
preşedinte al UE şi a celei de ministru de externe. Preşedintele UE va fi
Preşedintele Consiliului, care va fi o persoană aleasă pe o perioadă de 30 de
luni în unanimitate de către prim-miniştrii şi preşedinţii statelor membre.
Ministrul de externe se va numi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene
pentru Afaceri Externe şi politica de securitate.
Articolul 27 al TUE modificat şi completat prin Tratatul de la Lisabona,
precizează atribuţiile Înaltului Reprezentant al UE, după cum urmează:
„(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin
Drept european 26
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de securitate comune şi
asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi
Consiliu.
(2) Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica
externă şi de securitate comună. Acesta desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul
politic cu terţii şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale
şi al conferinţelor internaţionale.
(3) În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susţinut
de un serviciu european pentru acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în
colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din
funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi
ale Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice
naţionale. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea
externă se stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăşte la
propunerea Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi
cu aprobarea Comisiei”.
Una dintre cele mai importante modificări aduse de tratatul în discuţie este
conferirea de personalitate juridică Uniunii.
De asemenea, tratatul simplifică procedurile de modificare a Tratatului UE
şi a politicilor europene.
Sarcina de lucru 9
Explică in 3-4 fraze ce a adus nou Tratatul de la Lisabona şi care
este importanţa acestuia pentru evoluția Uniunii Europene.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.3.10. Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii

Economice şi Monetare
Liderii a 25 de state membre ale Uniunii Europene au semnat la începutul
anului 2012, la Bruxelles, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi
guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.
Majoritatea statelor Uniunii Europene, inclusiv România, dar fără Marea
Britanie şi Cehia, au semnat pactul fiscal european, care prevede în principal
reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii
economice la nivel european. Marea Britanie a decis să nu adopte pactul,
întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar. De asemenea,
Cehia a anunţat că nu va semna pactul fiscal, întrucât nu consideră că acesta
aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de reglementările existente. Cehia nu
exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioară.
Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor
participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea unor prevederi de
echilibrare a bugetului în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind
Drept european 27
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea
proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.
Documentul, a cărui formă finală a fost convenită la Consiliul European
informal din 30 ianuarie 2012, stabileşte ca limită a deficitului bugetar
structural pragul de 0,5%. În cazul în care nivelul datoriei publice este
semnificativ sub 60% din PIB şi nu există riscuri privind sustenabilitatea pe
termen lung a finanţelor publice, acest deficit structural poate să ajungă la circa
1% din PIB. Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va încadra în
limita de 3% din PIB.
Potrivit Tratatului, dacă se înregistrează abateri faţă de aceste nivele, se va
declanşa automat un mecanism de corecţie, ce trebuie introdus în legislaţia
naţională, la fel ca şi aşa-zisa ''regulă de aur'', privind limitarea deficitului
structural. Dacă un stat membru nu transpune aceste două prevederi în
legislaţia naţională, poate fi sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Nerespectarea deciziei acestei instanţe poate duce la o sancţiune financiară de
maximum 0,1% din PIB-ul ţării respective.

1.4. Procesul de extindere a Uniunii Europene

Timp de jumătate de secol, Uniunea Europeană a urmărit să realizeze o
integrare din ce în ce mai aprofundată, în timp ce a continuat să primească noi
membri. De cele mai multe ori, cele două procese s-au desfăşurat în paralel.
Încă de la început, creşterea numărului de state membre a constituit unul dintre
elementele care au contribuit la evoluţia procesului de integrare europeană.
Uniunea Europeană de astăzi, cu 27 de state membre şi o populaţie de
aproximativ 500 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai
puternică şi exercită o mai mare influenţă decât Comunitatea Economică
Europeană de acum 50 de ani, cu 6 state membre şi o populaţie de mai puţin de
200 de milioane de locuitori.
În prezent, Uniunea Europeană, o comunitate de valori având la bază pacea şi
libertatea, democraţia şi statul de drept, precum şi toleranţa şi solidaritatea, este
cea mai mare zonă economică din lume. Piaţa internă extinsă şi noile
oportunităţi economice au dus la creşterea prosperităţii şi competitivităţii
europenilor.
Reunite în cadrul Consiliului European, conducerile guvernelor statelor
membre ale Uniunii Europene au convenit ca perspectiva aderării la Uniunea
Europeană să existe şi pentru ţările din Europa de sud-est – Croaţia, Fosta
Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, Bosnia şi Herţegovina,
Muntenegru, Serbia, Kosovo şi Turcia. În iunie 2010, Consiliul European a
decis deschiderea negocierilor de aderare cu Islanda. Aderarea va fi posibilă
numai dacă sunt satisfăcute toate criteriile necesare. Dintr-un proces de
extindere progresiv şi bine gestionat vor avea de câştigat toate ţările implicate.
Uniunea Europeană prezintă un caracter deschis în privinţa apartenenţei
statelor, ceea ce face posibilă aderarea de noi state şi chiar retragerea unor
state membre. În ceea ce priveşte aderarea, statele candidate trebuie să
respecte o serie de condiţii de fond. Referitor la instituţia suspendării statelor
Drept european 28
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

la apartenența la UE, aceasta sancționează violarea gravă şi persistentă a

valorilor şi principiilor Uniunii, şi se prezintă sub forma suspendării
anumitor drepturi ale acestora. O inovaţie a TL este dreptul de retragere
unilaterală al unui stat membru din UE.

1.4.1. Aderarea la UE
Procedura aderării este prevăzută de art.49 TUE care prevede că „Orice stat
european care respectă valorile prevăzute la art.2 şi care se angajează să le
promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European
şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la această cerere. Statul
solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunţă în unanimitate
după consultare Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, care se
pronunţă cu majoritatea membrilor din care este constituit. Condiţiile
admiterii şi adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază
Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest
acord se supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate
cu normele lor constituționale.”
Aşadar, prevederile articolului sunt destul de clare şi explicite în ceea ce
priveşte procedura aderării. Astfel, pe lângă condiţiile respectării valorilor
prevăzute la art. 2 şi a calităţii de stat european, pentru a putea adera la UE se
mai impun şi altele,şi anume criteriul politic, criteriul economic şi criteriul
legislaţiei Uniunii Europene . Conform criteriului politic, statele trebuie să aibă
instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectul
drepturilor omului, ale minorităţilor şi protecţia acestora. În ceea ce priveşte
criteriul economic, statele candidate trebuie să prezinte o economie de piaţă
funcţională şi să fie capabile să facă faţă concurenţei şi standardelor pieţei
interioare a UE. Şi în fine, în ceea ce priveşte criteriul legislaţiei Uniunii
Europene , statele membre trebuie să aibă aptitudinea de a-şi asuma obligaţiile
care rezultă din aderare, în concret asimilarea aquis-ului comunitar şi
subscrierea la obiectivele Uniunii politice, economice şi monetare.
Ţările candidate trebuie să demonstreze că vor fi capabile să-şi asume în
întregime rolul de membri ai Uniunii – pentru aceasta trebuie să obţină
sprijinul cetăţenilor şi să respecte standarde şi norme europene stricte de ordin
politic, juridic şi tehnic.
Procedurile de admitere în Uniunea Europeană sunt vaste, garantând că noile
state membre aderă numai atunci când îndeplinesc toate cerinţele şi doar după
ce instituţiile Uniunii Europene, guvernele statelor membre şi guvernele ţărilor
în cauză îşi vor fi exprimat acordul în mod activ. Cerinţele au fost explicate din
ce în ce mai clar de-a lungul evoluţiei Uniunii Europene, pentru a oferi
orientare ţărilor care doresc să adere şi pentru a menţine Uniunea Europeană pe
calea integrării.
Ţările care doresc să adere la Uniunea Europeană pot parcurge diversele etape
ale procesului de integrare doar după ce toate condiţiile pentru fiecare etapă au
fost respectate. Astfel, perspectiva integrării acţionează ca un stimulent pentru
promovarea reformelor. Politica Uniunii Europene cu privire la extindere
Drept european 29
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
garantează faptul că acest proces este gestionat foarte scrupulos, astfel încât
procesul de aderare să aducă beneficii ambelor părţi implicate, Uniunea
Europeană şi ţările în curs de aderare.
Un caz mai special poate fi considerat cel al Turciei. Aderarea Turciei ar putea
conduce la rezultate importante atât din punctul de vedere al Turciei, cât şi al
Uniunii Europene. În acest fel, aderarea Turciei la Uniunea Europeană va avea
o mare influenţă pe calea realizării concilierii dintre civilizaţii. Acceptarea
Turciei ca posibil membru va împinge graniţele Uniunii până în Caucaz şi
Orientul Mijlociu. Turcia este diferită de toate celelalte state. Este cea mai
mare şi cea mai săracă ţară, care a fost invitată pentru începerea negocierilor,
şi, totodată, cea mai diferită din punct de vedere cultural. În ultimii ani, Turcia
s-a transformat profund, însă mai are încă multe etape de parcurs până când va
ajunge să îndeplinească toate cerinţele impuse pentru aderare. Turcia creează
un precedent, care dă speranţe Ucrainei de a se integra şi ea în structurile
Uniunii Europene şi ale NATO, chiar dacă, oficial, răspunsul Bruxelles-ului a
fost deocamdată negativ. Cetăţenii europeni nu doresc extinderea Uniunii, în
special atunci când vine vorba de Turcia. Cu toate acestea, oficialii de la
Bruxelles împing graniţele Uniunii Europene către Balcani. Acceptarea cererii
făcute de Turcia pentru deschiderea negocierilor de a deveni membru cu
drepturi depline, decizie urmată la câteva zile de reluarea negocierilor cu
Croaţia, semnifică renunţarea la curentul de opinie conform căruia, în locul
extinderii, trebuie întărite legăturile politice, economice şi culturale între
membrii actuali.
O privire in viitor: Uniunea Europeană va avea, peste 10 sau 15 ani, după ce
Turcia se va integra deplin, graniţe cu Siria. Iar extinderea nu se va opri aici.
Polonia, care a aderat în anul 2004, este un puternic susţinător al Ucrainei.
Schimbarea de regim, susţinerea aspiraţiilor sale europene şi de către SUA sunt
de natură a grăbi procesul de integrare a ţării în Uniunea Europeană. Statele
care s-au desprins din fosta Iugoslavie se afla şi ele pe parcursul integrării,
aflându-se în diverse stadii ale negocierilor.

Sarcina de lucru 10
Precizează trei dintre condițiile de aderare a noi state la Uniunea
Europeană şi descrie-le în câte o frază distinctă de 3-5 rânduri.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul întâlnirilor

tutoriale.

1.4.2. Suspendarea

Suspendarea anumitor drepturi ale statelor membre reprezintă o măsură cu

caracter represiv şi poate să intervină când un stat membru aduce atingere
valorilor europene. Suspendarea drepturilor statelor îmbracă un caracter

Drept european 30
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

excepţional şi nu va fi utilizată decât în cazuri extreme.

Se prevăd două tipuri de temeiuri şi proceduri, în funcţie de gravitatea atingerii
aduse, şi anume:

- Existenţa unui risc clar de violare gravă a valorilor europene de către un

stat membru: la propunere motivată a unuia dintre statele membre, a
Parlamentului European sau a Comisiei, Consiliul, statuând în majoritate de 4/5
dintre membri săi după aprobarea Parlamentului European, poate constata
existenţa unui asemenea risc. Înainte de a proceda la această constatare,
audiază statul în chestiune şi îi poate adresa recomandări, statuând în funcţie de
aceeași procedură.

- Existenţa unei violări grave şi persistente de către un stat membru a

valorilor europene: la propunerea unuia dintre statele membre sau a Comisie
şi după aprobarea Parlamentului European, Consiliul European, statuând în
unanimitate, poate constata existenţa unei asemenea violări, după ce a invitat în
prealabil acest stat să prezinte orice observaţie privind această chestiune. În
momentul în care constatarea a fost făcută, Consiliul, hotărând cu majoritatea
calificată, poate să suspende anumite drepturi care izvorăsc din aplicarea
tratatelor statului respectiv.

1.4.3. Retragerea
În ceea ce priveşte procedura de retragere, aceasta este prevăzută de art.50
TUE (Vezi Anexa 11)şi este o inovaţie adusă de TL. Conform prevederilor
art.50, orice stat membru poate să se retragă din UE, dar în conformitate cu
normele sale constituţionale. Procedura de retragere este prevăzută în al.2
conform căruia, statul care vrea să se retragă trebuie să aducă la cunoştinţă
intenţia sa Consiliului European. Apoi, în urma desfăşurării unor negocieri
între cele două părţi, este încheiat un acord prin care se stabilesc modalităţile
de realizare a retragerii din UE .După ce acordul a fost conceput, negociat şi
fixat, acesta trebuie să primească votul Parlamentului European pentru ca, în
cele din urmă să fie aprobat de Consiliu prin majoritate calificată. Este
prevăzut ca în momentul în care respectivul acord intră în vigoare sau după
maximum 2 ani de la data la care Consiliul l-a aprobat, tratatele Uniunii
Europene să înceteze să se mai aplice statului care a cerut retragerea.
Totuşi statul care s-a retras din UE, poate să revină, şi poate să depună o nouă
cerere de aderare, şi să urmeze procedura aderării conform art. 49.
În prezent, Uniunea Europeană parcurge o etapă de redefinire a identităţii şi a
coeziunii sale interne, în contextul necesităţii de a se afirma ca actor competitiv
şi dinamic într-o lume în continuă globalizare, dar şi pe fundalul „digerării”
celui de-al cincilea val al extinderii, început în 2004 cu zece state şi finalizat
prin aderarea României şi a Bulgariei la 1 ianuarie 2007. Uniunea se află, de
asemenea, într-un proces de reconectare cu proprii cetăţeni şi de recâştigare a
susţinerii acestora pentru proiectul politic european pe baze care să corespundă
preocupărilor lor la începutul secolului XXI şi caută răspunsuri credibile şi

Drept european 31
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene
eficiente în vederea întăririi rolului său extern, pe fondul parteneriatului, dar şi
al competiţiei strategice cu SUA şi Asia de Est (ceilalţi poli majori ai etapei).
Uniunea trebuie să facă faţă provocării de a se adapta permanent schimbărilor
generate de o serie de factori, atât interni (adâncirea integrării, în paralel cu
extinderea, îmbătrânirea şi scăderea populaţiei, necesitatea adaptării
instituţiilor Uniunii, eficienţa, transparenţa şi legitimitatea deciziei la nivel
unional, comunicarea cu proprii cetăţeni), cât şi externi (criza economică
mondială, criza mondială a resurselor naturale şi de materii prime, competiţia
cu ceilalţi poli de putere, dar nu numai, ameninţarea teroristă, ameninţări care
ţin de mediul înconjurător, cum ar fi schimbările climatice, dezastrele naturale,
pandemii etc.). Observăm, deci, că Uniunea Europeană este o construcţie în
mişcare într-un context internaţional caracterizat, la rândul său, de o dinamică
accentuată, de care şi România trebuie să ţină cont.

Rezumat
Într-o definiţie simplă, Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională,
cu caracter regional, alcătuita in prezent din 27 de state. Spre deosebire de alte
organizaţii internaţionale, Uniunea Europeană are o monedă unică, are o
legislaţie comunitară, prioritară faţă de drepturile naţionale. Uniunea
Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte
un grup de state aflat in continua creștere. De peste o jumătate de secol acest
parteneriat a contribuit la menţinerea păcii, stabilităţii şi prosperităţii, a ridicat
standardele de viaţă, a lansat o monedă unică şi a evoluat constant către
crearea unei pieţe unice în cadrul căreia persoanele, bunurile, serviciile şi
capitalul să poată circula liber, ca şi cum s-ar afla pe teritoriul unei singure
ţări. La început, Europa economică a precedat-o pe cea politică. Crearea
Comunităţilor şi integrarea Europeană nu ar fi fost posibile fără un îndelung
proces prealabil de maturare a condiţiilor obiective şi subiective, care
reprezintă premisele realizării contemporane a unităţii europene. Formarea
Comunităţilor Europene are reprezentat momentul de debut al procesului
integrării europene. Comunităţile şi instituţiile comunitare au creat un cadru
nou, original, al colaborării dintre statele care au convenit la instituirea lor.
Dreptul Uniunii a luat naştere în urma lungului sir de tratate încheiate de
statele membre şi dintr-o multitudine de alte acte normative care au fost emise
de instituţiile şi organele Uniunii pe baza şi în aplicarea tratatelor. Calitatea
de stat membru implică nu numai drepturi, dar şi obligaţii. Toate aceste
drepturi şi obligaţii derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea
Europeană de la înfiinţarea ei şi până în prezent, tot acquis-ul comunitar pe
care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii
Europene.
În mod firesc, acest lucru stârneşte discuţii, dar şi dorinţe de integrare mai
rapidă din partea ţărilor din afara Uniunii; acest proces este lung, lent şi
anevoios şi nimeni nu poate spune cu exactitate când va veni momentul să
asistăm la unificarea deplină a întregii Europe, de la Atlantic la Urali.

Drept european 32
Bocaniala Tache Constituirea şi evoluţia comunităţilor europene, a
Uniunii Europene şi a dreptului Uniunii Europene

Teste de autoevaluare
1. Uniunea Europeană este un parteneriat:
a) cultural şi religios;
b) economic şi politic;
c) militar.

2. Formarea pieţei comune a condus la transformarea monopolurilor naţionale

în:
a) transnaţionale;
b) mondiale;
c) internaţionale.

3. Dreptul Uniunii a luat naştere prin acordul de voinţă al statelor membre?

a) da;
b) nu;
c) statele nu au nicio legătură.

4. Printre tratatele modificatoare ale Tratatului privind Uniunea Europeană se

număra:
a) Tratatul de la Maastricht;
b) tratatele de aderare la Comunităţile Europene;
c) Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona.

5. Dreptul de retragere unilaterală al unui stat membru din UE a fost introdus

de:
a) Tratatul de la Bruxelles:
b) Tratatul de la Lisabona;
c) Tratatul de la Roma;

Bibliografie minimală
Fuerea, Augustin (2011). Manualul Uniunii Europene. Ed. a Va. Bucureşti:
Universul juridic, pp. 13-84.
Cotea, Felician (2009). Drept comunitar european. Bucureşti: Wolters Kluwer,
pp. 35-86.
Diaconu, Nicoleta (2011). Dreptul Uniunii Europene – Tratat. București:
Lumina Lex, pp. 11-61.
Fabián, Gyula (2012). Drept instituţional al Uniunii Europene. Bucureşti,
Hamangiu, pp.12-52.
Şandru, Daniel-Mihail (2010). Dreptul Uniunii Europene. Bucureşti: Ed.
Universitară, pp. 11-23.
Vataman, Dan (2011). Drept instituțional al Uniunii Europene. Bucureşti: C.H.
Beck, pp 19-46.

Drept european 33