La deal

Scurtmetraj, drama

Conceptie regizorala

de Patrick Braila

O zi linistita si insorita de primavara, imediat dupa ce crestinii

sarbatoresc invierea Domnului, este cadrul perfect in care Misha alege sa o
convinga pe mama ei de nevoia de a renaste in identitatea pe care a simtit-
o intotdeauna, dar nu si-a putut-o asuma niciodata. Pana acum.

Ea alege sa faca acest lucru intr-un moment intim, cand merg impreuna catre
mormantul bunicului, pe care amandoua l-au iubit si l-au vazut ca pe un
model de viata.

Tema filmului e dragostea intre mama si copilul ei, care poate insemna
deopotriva veselie, durere, duiosie, disperare, dar care, fara indoiala,
inseamna acceptare.

Primul cadru este unul larg, fix, un plonjeu asupra satului aflat in
sarbatoare: oameni pe la porti, imbracati in hainele lor cele mai bune,
curti de unde mai rasuna muzica populara olteneasca din castofoane “aduse
de-afara”, masini parcate in fata portilor, semn ca “au venit copiii
acasa”.

Cadrul coboara si dezvaluie o ulita pe care urca Mama si Misha. Pe masura

ce se apropie, muzica vesela din curtile oamenilor se estompeaza si lasa
locul unei doine fluierate, care le acompaniaza pe cele 2. Cadrul ramane
fix pana cand cele 2 personaje pot fi privite cu atentie, studiate
indeaproape, apoi camera devine mobila si porneste cu ele in sus, la deal.

Cadrele, acum mobile, raman lungi, fara taieturi dese, si exploreaza

dialogul, surprinzand reactii, descoperind trairi. Uneori vor vrea sa para
dezordonate si neatente, deranjante, dar nu vor avea decat rolul de a reda
starea personajelor.

Natura este un aliant. Vremea calduta, pamantul umed, in care picioarele se

afunda, copacii abia inmuguriti, zumzetul de pasari cantatoare si latrat de
caini trebuie redate intr-o lumina calda, usor diafana, unde culorile sunt
putin indulcite, subtil amplificate. Satul devine astfel locul primordial
al copilariei, care, in cazul personajului Misha, ramane singura zona de
fericire.

Muzica ramane acea doina de jale fluierata, ce va imbraca intreaga poveste

intr-o haina rurala olteneasca, traditionala. Chinul e parte din firea
umana.

Ultimul cadru preia misiunea inceputa de primul, ramane fix si se inalta

asupra cimitirului care, impodobit de oameni la morminte, flori si
lumanari, spune ca mortii nu vor fi uitati niciodata, ca familiile vor
ramane unite. Dragostea defineste firescul.