Nemtaru Andreea Luciana

2D-AMG
 Termenul de cunoastere se refera atat la activitatea de producere a cunostintelor,
cat si la ansamblul rezultatelor acestei activitati. In primul sens, sunt luate in considerare
facultatile sau capacitatile de cunoastere ale mintii noastre si functionarea lor, iar in al
doilea, sunt avute in vedere cunostintele gata constituite: notiunile, judecatile, teoriile.
Cunoasterea este acea procesualitate, prin care omenirea isi dezvolta capacitatea de
a se raporta la zone tot mai extinse ale existentei.
Prin cunoastere, omul patrunde asadar, in structurile tot mai profunde ale realitati,
descoperind si formuland in limbaj uman, legile care guverneaza existenta si dezvoltarea
obiectelor si fenomenelor, realizand totodata explicatia si prevederea evenimentelor.

Cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica

Cunoasterea comuna este rezultatul activitatii cotidiene, obisnuite ale omului si se

manifesta sub forma cunostintelor elementare, fragmentare si nesistematice, transmise de
la o generatie la alta, fara existenta unei pregatiri sau specializari deosebite. Ea se realizeaza
prin capacitati cognitive normale, de inzestrare naturala a omului si de formare a sa, ca
subiect intr-o colectivitate, generalizarile fiind facute in functie de interesele imediate si de
actiunile individuale sau colective. De aceea cunoasterea comuna se caracterizeaza printr-
un inalt grad de nemijlocire si intuitivitate imbinand elemente eterogene (cognitive si
afective, logice si extralogice, obiective si subiective), fapt pentru care este lipsita de rigoare
si ordine metodologica.
Cunoasterea stiintifica apare ca o anumita treapta a dezvoltarii societatii, urmarind
descoperirea legilor, esentelor, structurilor profunde ale obiectului ei. Aceasta untilizeaza
un limbaj specific ca si o aparatura tehnica adecvata. Are un caracter sistematic si metodic,
rezultatele sale fiind organizate in sisteme logice, inchegate, autonome fata de obiect si
avad continuturi cognitive desubiectivizate, cu o seminifcatie precisa (caracter denotativ)
Teoria stiintifica, forma tipica si complexa a cunoasteri stiintifice este un ansamblu
organizat de cunostinte, de propozitii declarative, cu o anumita valoare de adevar,

2
structurate intr-un sistem deductiv, care descrie si explica unitar desfasurarea proceselor si
fenomenelor dintr-un domeniu oarecare al realitatii. Mecanismul elaborarii teoriei are ca
momente principale urmatoarele:
 studiul analitic al informatiilor, delimitarea riguroasa a obiectului si metodelor
cercetarii, stabilirea unui ansamblu de propozitii verificate experimental;
 selectarea din cadrul ansamblului a unui grup de propozitii, considerate elementare,
care exprima legi obiective, principii. Ele vor fi formulate intr-o maniera generala,
universal afirmativa;
 constituirea unui sistem deductiv din aceste propozitii, in asa fel incat, celelalte
propozitii particulare, care pot fi derivate din ele, folosind legile logice ale gandirii, sa
fie coerente cu principiile;
 cercetarea limbajului stiintei si trecerea de la nivelul “limbajului obiect” la
metalimbaj.
Principalele metode ale cunoasterii stiintifice contemporane sunt: formalizarea,
axiomatizarea si modelarea.
Formalizarea este operatia prin care facem abstractie de intelesul sau continutul
concret al unei teorii, retinand excusiv caracterele sau semnele materiale si operatiile, ce se
pot efectua cu ajutorul lor. A trata formal o teorie inseamna a-ti concentra atentia exclusiv
asupra semnelor sau expresiilor materiale si a ignora temporar si metodologic dimensiunea
semantica a acestora, respectiv informatia vehiculata prin semne.
Axiomatizarea este un procedeu de reconstructie a teoriilor stiintifice constand in
edificarea acestora pe baza unui sistem axiomatic in scopul producerii si intemeierii unor
enunturi esentialmente noi.
Modelarea este o metoda care are la baza “modelul” – forma complexa a
rationamentului prin analogie, un sistem teoretic (logico-matematic) sau material, cu
ajutorul caruia pot fi studiate, indirect, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai
complex(sistemul original), cu care prezinta o anumita analogie.

3
 Modelele pot fi materiale (cibernetice, naturale, artificiale) sau ideale (teoretice),
cand este vorba de o reprezentare sau o constructie logico-matematica.
Modelul trebuie raportat la ipotezele, teoriile si modelele anterioare, ca si la
tehnicile de experimentare si masurare a disciplinei respective.
.
Cunoasterea stiintifica e insotita permanent de cunoasterea comuna, omul de stiinta
fiind obligat, prin statutul sau social, sa traduca conceptele , atat cat este posibil in termenii
limbajului natural. Pe masura dezvoltarii societatii are loc un transfer permanent de
elemente din domeniul cunoasterii stiintifice in cel al cunoasterii comune (prin educatie
familiara, scolara, mass-media), fapt ce confera acesteia din urma un caracter mai profund,
mai abstract.
Sub impactul cunoasterii stiintifice, caracterul subiectiv al cunoasterii comune se
modifica indeosebi in ceea ce priveste explicatiile teoretice date omului, Fiecare modificare
intervenita in interpretarea propriei existente induce schimbari in atitudinea fata de sine si
fata de semeni, schimbari ce au efecte transformatoare in zona sensibilitatii estetice, a
mortalitatii comportamentului cotidian, a echilibrului psihic etc.
In epoca noastra, cunoasterea stiintifica se dezvolta in special pe cale logica; ea
creeaza obiecte si modele abstracte al caror studiu conduce la obtinerea de cunostinte de
mare valoare teoretica si practica.
Cunoasterea stiintifica a aparut ulterior celei comune, constituindu-se din ea.
Cunoasterea stiintifica e insotita in permanenta de cea comuna, omul de stiinta trebuind sa-
si traduca ideile in limbajul natural.
Pe masura dezvoltarii societatii se intensifica transferul de elemente din domeniul
cunoasterii stiintifice in cel al cunoasterii comune. Cunoasterea comuna tinde astfel sa
devina mai profunda, mai abstracta.
Cunoasterea stiintifica este o activitate sociala care interactioneaza cu celelalte
activitati, permitand astfel elementelor ei sa gaseasca diferite cai pentru a patrunde in
cunoasterea comuna.

4
 Aceasta din urma isi modifica succesiv caracteristicile, pe masura ce cunoasterea
stiintifica parcurge mai multe stadii, dar ramane instrumentul prin care omul isi identifica si
rezolva problemele existentiale.