Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educaţiei și Cercetării

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat naţional 2020


Proba E. d)
Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană
Test 1

Filiera teoretică – profilul real;


Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

A 4 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din
afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă.

Din punct de vedere topografic, sistemul nervos se clasifică în ............ şi ............ .

B 6 puncte
Numiţi două afecţiuni ale sistemului muscular. Asociaţi fiecare afecţiune numită cu câte o
caracteristică a acesteia.

C 10 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o
singură variantă de răspuns.

1. Femurul este unul dintre oasele scheletului:


a) capului
b) membrului inferior
c) membrului superior
d) trunchiului

2. Ovarele sunt:
a) căi genitale
b) glande anexe
c) gameţi
d) gonade

3. Spre deosebire de ficat, stomacul:


a) are rol în emulsionarea acizilor graşi din alimente
b) este localizat în cavitatea abdominală
c) participă la digestia intestinală a alimentelor
d) secretă un suc digestiv care conţine enzime

4. Sângele oxigenat de la plămâni ajunge în atriul stâng al inimii prin:


a) artera aortă
b) artera pulmonară
c) venele cave
d) venele pulmonare

5. Fotoreceptorii:
a) reprezintă segmentul intermediar al analizatorului vizual
b) reprezintă locul formării senzaţiei vizuale
c) sunt celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe
d) sunt lipsiți de pigmenți fotosensibili

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 1


Pagina 1 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

D 10 puncte
Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi,
pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că
afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F
şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Nu se acceptă folosirea
negaţiei.

1. În procesul de eliminare, urina trece din uretră în uretere.

2. Entorsele şi luxaţiile sunt afecţiuni ale sistemului osos.

3. Segmentul periferic al analizatorului auditiv este localizat în urechea medie.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

A 18 puncte
Celulele eucariote conţin ADN şi mai multe tipuri de ARN.
a) Precizați o asemănare și o deosebire între ADN și un tip de ARN (la alegere tipul de ARN).
b) Sinteza unei proteine din plasma sanguină se realizează pe baza informaţiei unui fragment de
ADN bicatenar, alcătuit din 216 nucleotide, dintre care 27 conţin adenină. Stabiliţi
următoarele:
- numărul nucleotidelor cu citozină conţinute de fragmentul de ADN bicatenar (scrieţi toate
etapele necesare rezolvării acestei cerinţe);
- numărul legăturilor duble şi al legăturilor triple din fragmentul de ADN bicatenar;
- secvenţa de nucleotide din catena de ADN 5’-3’ complementară, ştiind că, pe catena 3’-5’,
secvenţa de nucleotide este următoarea: TTCGAC.
c) Completaţi problema de la punctul b) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind
informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

B 12 puncte
O persoană cu grupa sanguină B şi Rh pozitiv este supusă unei intervenţii chirurgicale.
Este necesară realizarea unei transfuzii cu o cantitate mică de sânge. În spital există rezerve
de sânge aparţinând următoarelor grupe: B şi Rh negativ, AB şi Rh pozitiv, O şi Rh negativ.
Precizaţi următoarele:
a) grupele sângelui care poate fi folosit de medici pentru transfuzie, din rezervele de
sânge ale spitalului; motivaţi răspunsul dat;
b) consecinţa în cazul transfuziei cu sânge provenit de la un donator incompatibil din
punctul de vedere al sistemului Rh;
c) tipul de aglutinină (anticorp) caracteristică grupei sanguine B;
d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi; rezolvaţi cerinţa
pe care aţi propus-o.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

1. 14 puncte
În timpul ventilaţiei pulmonare, prin inspirație și expirație, sunt mobilizate mai multe volume
respiratorii.
a) Înlocuiţi literele din relaţia de mai jos cu noţiunile corespunzătoare:
Capacitatea vitală = A + B + C
b) Explicați afirmația următoare: „Valoarea capacității vitale poate fi influențată de anumiți
factori”.
c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând
limbajul ştiinţific adecvat.
Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi:
- Rolul sângelui în transportul gazelor respiratorii
- Schimbul de gaze la nivel tisular

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 1


Pagina 2 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

2. 16 puncte
Glandele endocrine secretă hormoni. Hipofiza este una dintre glandele endocrine.
a) Precizaţi denumirea altor două glande endocrine și localizarea uneia dintre cele două
glande endocrine.
b) Scrieţi un argument în favoarea afirmaţiei următoare: „Hipofiza controlează activitatea altor
glande endocrine”.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Hormonii adenohipofizari”, folosind informaţia ştiinţifică
adecvată.
În acest scop, respectaţi următoarele etape:
- enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
- construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze,
folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.
Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 1
Pagina 3 din 3

Ministerul Educaţiei și Cercetării


Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat naţional 2020


Proba E. d)
Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană
Test 3

Filiera teoretică – profilul real;


Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

A 4 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din
afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă.

Falangele, ............ şi ............ sunt oase ale scheletului membrului inferior.

B 6 puncte
Numiţi două organe din cavitatea abdominală; asociaţi fiecare organ numit cu efectul
stimulării simpaticului asupra organului respectiv.

C 10 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o
singură variantă de răspuns.

1. Bicepsul este muşchi al:


e) abdomenului
f) capului
g) gâtului
h) membrului superior

6. Anexita și adenomul de prostată sunt afecţiuni ale sistemului:


a) circulator
b) excretor
c) muscular
d) reproducător

7. Stomacul:
a) conține săruri cu rol în emulsionarea grăsimilor
b) participă la descompunerea glucozei în amidon
c) reprezintă segmentul final al digestiei proteinelor
d) secretă un suc digestiv care conţine enzime

8. Sângele oxigenat din ventriculul stâng al inimii este preluat de:


a) artera pulmonară
b) artera aortă
c) venele cave
d) venele pulmonare

9. Celulele cu conuri se deosebesc de celulele cu bastonaşe prin următoarea caracteristică:


a) sunt componente ale nervului optic
b) sunt lipsite de pigmenţi
c) sunt localizate în retină
d) sunt receptori ai vederii în culori

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 3


Pagina 1 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

D 10 puncte
Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi,
pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că
afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F
şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Nu se acceptă folosirea
negaţiei.

1. Receptorii pentru auz sunt localizaţi în urechea medie.

2. Urina din vezica urinară este eliminată la exterior prin ureter.

3. Uterul este componentă a sistemului reproducător feminin.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

A 18 puncte
Acizii nucleici sunt formaţi din nucleotide.
a) Precizaţi două deosebiri dintre ADN și ARN-ul de transport.
b) Sinteza unei enzime cu rol digestiv se realizează pe baza informaţiei unui fragment de ADN
bicatenar alcătuit din 336 nucleotide, dintre care 58 conţin citozină. Stabiliţi următoarele:
← secvenţa de nucleotide din catena de ADN 5’-3’ complementară, ştiind că, pe catena 3’-5’,
secvenţa de nucleotide este următoarea: GGCTTA;
← numărul de nucleotide cu timină conţinute de fragmentul de ADN bicatenar (scrieţi toate
etapele necesare rezolvării acestei cerinţe;
← numărul legăturilor duble şi al legăturilor triple din fragmentul de ADN bicatenar.
b) Completaţi problema de la punctul b) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind
informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

B 12 puncte
Pacientul unui spital va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Acesta are nevoie de
transfuzie cu o cantitate mică de sânge. Medicii au la dispoziţie rezerve de sânge
aparţinând următoarelor grupe: A şi Rh negativ, O şi Rh negativ, AB şi Rh pozitiv.
Ştiind că pacientul supus intervenţiei chirurgicale are grupa sanguină B şi Rh
negativ, precizați următoarele:
- tipul de aglutinină (anticorp) caracteristică grupei sanguine B;
- grupa/grupele sângelui care poate fi folosit de medici pentru transfuzie, din rezervele
de sânge ale spitalului; motivaţi răspunsul dat;
- consecinţa în cazul transfuziei cu sânge provenit de la un donator incompatibil din punctul
de vedere al sistemului Rh, în acest caz.
- Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii
ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

1. 14 puncte
Activitatea secretorie a glandelor endocrine poate suferi variaţii faţă de normal, ducând
la apariţia unor boli endocrine.
a) Precizaţi cauza şi două caracteristici ale diabetului insipid.
b) Scrieţi un argument în favoarea afirmaţiei următoare: „Concentraţia de hormoni tiroidieni
din sânge este influenţată de activitatea hipofizei”.
c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând
limbajul ştiinţific adecvat.
Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi:
← Hormonii hipofizari
← Pancreasul endocrin

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 3


Pagina 2 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

2. 16 puncte
Respiraţia este una dintre funcţiile vitale ale organismului uman, realizată de sistemul
respirator.
a) Enumeraţi trei caracteristici ale inspiraţiei.
b) Explicaţi motivul pentru care frecvenţa respiratorie a unui atlet creşte, peste valoarea
normală, în timpul alergării.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Schimbul de gaze respiratorii”, folosind informaţia ştiinţifică
adecvată.
În acest scop, respectaţi următoarele etape:
- enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
- construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze,
folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.
Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 3
Pagina 3 din 3

Ministerul Educaţiei și Cercetării


Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat naţional 2020


Proba E. d)
Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană
Test 4

Filiera teoretică – profilul real;


Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)


A 4 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din
afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă.

Venele cave se deschid în atriul ............ al inimii şi transportă sânge ............ .

B 6 puncte

Numiţi două disfuncții ale tiroidei; asociaţi fiecare disfuncție tiroidiană cu o cauză a ei.

C 10 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o
singură variantă de răspuns.

10.Urina se formează în:


a) calicele renale
b) nefron
c) ureter
d) vezica urinară

11.Celulele cu bastonaşe:
a) asigură vederea colorată
b) conţin pigmenţi
c) sunt localizate în coroidă
d) sunt stimulate de substanţe chimice

12.Gripa este afecţiune a sistemului:


a) digestiv
b) excretor
c) muscular
d) respirator

13. Oase ale membrelor superioare sunt:


a) coxalele
b) metacarpienele
c) metatarsienele
d) tarsienele

14. Capacitatea pulmonară (totală) este suma dintre:


a) capacitatea vitală şi volumul curent
b) volumul curent şi volumul inspirator de rezervă
c) volumul curent şi volumul expirator de rezervă
d) volumul rezidual şi capacitatea vitală

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 4


Pagina 1 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

D 10 puncte
Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi,
pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că
afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F
şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Nu se acceptă folosirea
negaţiei.

4. Segmentul central al analizatorului auditiv conţine receptorii auditivi.

5. Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se clasifică în: somatic şi vegetativ.

6. În timpul unei inspiraţii normale, presiunea aerului din plămâni creşte.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

A 18 puncte
La eucariote, procesul de biosinteză proteică se realizează cu participarea ADN-ului şi a
mai multor tipuri de ARN: mesager, ribozomal, de transport.
c) Precizaţi două deosebiri dintre ADN şi ARN-ul ribozomal.
d) Sinteza unei enzime se realizează pe baza informaţiei unui fragment de ADN bicatenar,
alcătuit din 778 nucleotide, dintre care 52 conţin adenină. Stabiliţi următoarele:
- secvenţa de nucleotide din catena de ADN 5’-3’ complementară, ştiind că, pe catena 3’-5’,
secvenţa de nucleotide este următoarea: AATCCG;
- numărul nucleotidelor cu guanină conţinute de fragmentul de ADN bicatenar (scrieţi toate
etapele necesare rezolvării acestei cerinţe);
- numărul legăturilor duble şi al legăturilor triple din fragmentul de ADN bicatenar.
c) Completaţi problema de la punctul b) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind
informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

B 12 puncte
În secţia de terapie intensivă a unui spital, se află un pacient care are nevoie de transfuzie cu o
cantitate mică de sânge. Ştiind că, de pe suprafaţa hematiilor pacientului lipsesc ambele tipuri de
aglutinogene/antigene, precizaţi următoarele:
a) grupa sanguină a pacientului;
b) grupa sanguină pe care ar trebui să o aibă un potenţial donator pentru acest pacient;
motivaţi răspunsul dat;
c) consecinţa în cazul transfuziei cu sânge provenit de la un donator incompatibil din punctul
de vedere al sistemului ABO.
d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii
ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

1. 14 puncte
Digestia este una dintre funcţiile organismului uman.
a) Caracterizaţi un suc digestiv care participă la transformările chimice ale alimentelor în
intestinul subţire precizând: numele sucului digestiv, un exemplu de enzimă din compoziţia
acestuia, un exemplu de substanţe asupra cărora acţionează enzima respectivă.
b) Scrieţi un argument în favoarea importanţei cunoaşterii unor noţiuni elementare de igienă şi
de patologie în ceea ce priveşte digestia.
c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând limbajul
ştiinţific adecvat.
Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi:
- Fiziologia intestinului gros
- Enterocolitele

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 4


Pagina 2 din 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

2. 16 puncte

Funcţiile fundamentale ale organismului uman sunt: de nutriţie, de relaţie, de reproducere.


a) Enumeraţi cele trei segmente ale unui analizator.
b) Explicaţi importanţa planificării familiale pentru sănătatea reproducerii.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Principalele grupe de muşchi scheletici” folosind informaţia
ştiinţifică adecvată.
În acest scop, respectaţi următoarele etape:
- enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
- construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze,
folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.

Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Test 4


Pagina 3 din 3

S-ar putea să vă placă și