ECONOMIA NAŢIONALĂ: PREZENTARE GENERALĂ

- primul din seria capitolelor dedicate macroeconomiei, adică studierii economiei

naţionale în ansamblul său.

1.1. SECTOARELE INSTITUŢIONALE ALE ECONOMIEI NAŢIONALE

- între participanţii la viaţa economică se stabilesc relaţii complexe, de

natură reală (bunuri şi servicii) sau monetară, numite fluxuri economice.

- Pentru o bună cunoaştere şi măsurare a acestor fluxuri, ca şi pentru a

asigura comparabilitatea între ţări, în statistica internaţională unităţile eco nomice sunt
grupate, după funcţia îndeplinită şi sursele de finanţare, în următoarele categorii, numite sectoare instituţionale:

Sectoare instituţionale Funcţie / Obiectiv / sferă de acţiune

a) Societăţi produc bunuri şi servicii destinate pieţei şi ale căror

nefinanciare resurse provin din vânzarea producţiei

b) Instituţii de credit finanţează activitatea economică (colectarea,

transformarea şi redistribuirea disponibilităţilor
financiare).

c) Întreprinderi de transformă / acoperă riscurile individuale.

asigurări

d) Administraţiile produc servicii nemarfare şi efectuează operaţii de

publice (centrală, redistribuire a veniturilor şi bogăţiei naţionale
locale, ale securităţii
sociale)

e) Administraţiile produc servicii nemarfare pentru grupuri particulare de

private gospodării

f) Gospodăriile a căror funcţie principală este consumul şi ale căror

venituri provin din salarii, proprietate şi transferuri. O
altă funcţie importantă a gospodăriilor este producţia
de bunuri şi servicii mărfare, nefinanciare care
conduce la venituri prin vânzarea sa.

g) Restul lumii sector care grupează unităţile nerezidente în măsura în

care ele efectuează operaţiuni cu unităţile instituţionale
rezidente.

Schema fluxului circular al venitului

1
A - oferta de bunuri, B - încasari, C - plaţi pentru factori, D - cerere de factori, D' - venituri, F - oferta de factori,
G - cheltuieli de consum, H - cerere de bunuri.

1.2. INDICATORII MACROECONOMICI

Pentru măsurarea producţiei finale realizate de o naţiune se utilizează
doi indicatori: PNB şi PIB.
PIB reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-
o ţară într-o anumită perioadă de timp.
PNB măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse de firmele
naţionale în decursul unei perioade de timp determinate.
Analiza elementelor definiţiei PIB:
1) „valoarea” – PIB presupune însumarea a tot ceea ce se
produce într-o economie;
2) „tuturor” – în PIB sunt incluse toate bunurile şi serviciile produse
cu excepţia:
- bunurilor ilegale;
- bunurilor destinate autoconsumului.
3) “finale” – în PIB sunt incluse doar bunurile care nu sunt procurate
pentru a fi vândute sau prelucrate în continuare.
- nu este inclus în PIB consumul intermediar – valoarea
bunurilor şi serviciilor produse în decursul unei perioade şi
utilizate pentru a produce alte bunuri şi servicii.
- Se evită astfel o dublă înregistrare;
- Sunt incluse în PIB doar valorile adaugate brute

2
 4) „într-o ţară” – în PIB sunt incluse bunurile şi serviciile create într-o
economie naţională, atât de agenţii economici rezidenţi cât şi de cei
nerezidenţi;
5) „într-o perioadă de timp” – PIB este o mărime de flux, nu una de stoc; se
raportează la un anumit interval de timp, nu la un moment dat.
PIB PNB
Se referă la bunuri şi servicii create pe Se referă la bunuri şi servicii create de
teritoriul naţional firmele naţionale
Ambii indicatori se pot calcula atât în preţurile pieţei (pp), cât şi în preţurile factorilor
de producţie (pf). Ipp = Ipf + Impozite indirecte nete; Impozitele indirecte nete =
Impozite indirecte – Subvenţii
PNB – PIB = Soldul valorilor adăugate brute în raport cu străinătatea
Necesitatea măsurării PIB:

1. permite efectuarea comparaţiilor între ţări (aceste comparaţii iau în

calcul PIB / locuitor);

2. permite efectuarea comparaţiilor la două momente de timp pentru

aceeaşi ţară → necesitatea exprimării PIB în preţuri comparabile (

PIBcrt
PIBcomp  )
Ip

DETERMINAREA PIB

a) Metoda valorilor adăugate;

Se însumează toate valorile adăugate brute obţinute într-o economie

b) Metoda cheltuielilor

Se însumează următoarele categorii de cheltuieli:

Cheltuieli pentru Investiţii brute Cheltuieli Export net (X –
consum personal (IB) (cheltuielile guvernamentale (G) M)

3
 (C) sectorului privat
pentru bunuri de
capital)
- bunuri de - formarea brută - cheltuielile sectorului = diferenţa dintre
folosinţă de capital fix; public pentru
îndelungată valoarea
furnizarea bunurilor
(durabile); - modificarea publice exportului şi
stocurilor şi
- bunuri de valoarea
rezervelor de
folosinţă
capital circulant; importului
temporară
(nondurabile); - Sunt incluse Bunurile publice –
- servicii. aici şi construcţiile caracteristici:
de locuinţe;
- nonexclusive;
- Nu sunt
incluse aici - nonrivale.
investiţiile
financiare (titluri de
valoare)
Investiţii brute =
Investiţii nete +
Investiţii de
înlocuire
Investiţii de
înlocuire =
Deprecierea
capitalului fix =
Consumul
capitalului fix

PIBpp = C + IB + G + X – M

c) Metoda veniturilor

Se însumează veniturile care revin tuturor factorilor de producţie:

4
 Venituri din Venituri din Venituri din Venituri obţinute
muncă: munca pe cont proprietate din activitatea de
propriu: întreprinzător:
- salarii nete; - obţinute de acele - rente; - profit
persoane care îşi distribuit sub
- impozit pe oferă serviciile în - dobânzi nete. formă de
salarii; mod independent, dividende;
- alte cheltuieli fără a îmbrăca
statutul de angajat - impozit pe
de natura profit;
salariilor
- profit
nedistribuit.

Remunerarea Venituri din Excedent net de exploatare

salariaţilor munca pe cont
propriu
PIBpp = Remunerarea salariaţilor + Venituri din munca pe
cont propriu +
Excedentul net de exploatare + Amortizarea + Impozitele
indirecte nete

Calculul altor indicatori având ca punct de plecare PIB:

PIN = PIB – CCF

VN = PNNpf = PIBpp+ Soldul valorilor adăugate brute în raport cu
străinătatea – CCF – IIN
VP = VN – Venituri care nu revin populaţiei + Transferuri către
populaţie
VPD = VP – Alte impozite plătite de populaţie
PIN – produsul intern net;
CCF – consum de capital fix;
IIN – impozite indirecte nete;
VN – venit naţional;
VP – venit personal;
VPD – venit personal disponibil

1.3. DEFICITELE GEMENE

- Produsul intern brut determinat prin metoda cheltuielilor trebuie să fie egal
cu acelaşi indicator determinat prin metoda veniturilor.

5
 - Veniturile sunt utilizate de cei care le primesc pentru consum, economii
(notate S) şi achitarea obligaţiilor fiscale (taxe nete notate T, determinate ca
taxe minus transferuri) → C + IB + G + X - M = C + S + T

de unde rezultă că:

(S -IB) + (T - G) = (X - M)
- (S - IB) este o bună aproximare pentru economisirea netă a
sectorului privat (dacă S < I, desigur vom vorbi de îndatorarea
sectorului privat);
- (T - G) este economisirea netă a guvernului (dacă T < G, avem de-a
face cu un deficit bugetar);
- (X - M) este o bună aproximare a situaţiei nete a contului curent
extern, care descrie operaţiunile pe termen scurt cu străinătatea.
Dacă economisirea netă a sectorului privat este nulă, orice deficit bugetar se
transformă într-un deficit de cont curent extern. Deficitele concomitente de buget şi
cont curent care apar atunci când sectorul privat este în echilibru sunt denumite
deficite gemene.