MATERIALE DE IZOLAŢIE

Prin materiale de izolaţie înţelegem totalitatea produselor care se utilizează în construcţii, în scopul
asigurării funcţionalităţii, durabilităţii şi confortului. Prin confort se înţelege ansamblul condiţiilor optime
necesare desfăşurării activităţii umane.
După rolul pe care îl îndeplinesc, izolaţiile pot fi: termice, acustice şi hidrofuge.

IZOLAŢII TERMICE
Când un corp cu temperatura mai ridicată este pus în contact cu un altul cu temperatura mai scăzută, are
loc o cedare de căldură de la primul la al doilea.
Transmiterea căldurii se poate realiza sub trei forme: prin conducţie, convecţie şi radiaţie.
Transferul de căldura prin conducţie, caracteristic corpurilor solide, are loc prin pereţi, terase,
tâmplărie şi constă în transmiterea energiei cinetice a moleculelor materialelor ce vibrează în jurul poziţiei lor
de echilibru.
Propagarea căldurii prin conducţie se face cu o viteză determinată de densitatea mediului, fiind maximă
la metale şi minimă la gazele neionizate.
Transferul termic prin convecţie are loc în special în lichide şi gaze şi se datorează transportului de
căldura prin mişcarea moleculelor fluidului. Fenomenul intervine în construcţii între suprafeţele elementelor de
construcţie la interior sau exterior şi aerul sau mediul înconjurător.
Transferul energiei termice prin radiaţie are loc sub formă de unde electromagnetice, cu lungimea de
unda λ = 0,4…400 μ. Fenomenul de radiaţie intervine la diferenţe mari de temperatură între corpuri sau între
corpuri şi fluide, cum este cazul elementelor de încălzire prin radiaţie.
În fenomenele reale de transmitere a căldurii, cele trei moduri elementare amintite mai sus intervin
concomitent, în proporţii care variază de la caz la caz.
Faptul că fiecare mod este reflectat de o lege matematică proprie derivă din complexitatea fenomenului.
De aceea, de regulă, în procesul complex al transferului de căldura atenţia se concentrează asupra
modului care se manifestă mai pregnant.

Clasificare
Clasificarea materialelor termoizolatoare este dată în tabelul 13.1.
Tabelul 13.1
Betoane foarte uşoare
Produse ceramice găurite şi poroase
Sticlă poroasă
Anorganice Vată de sticlă
Vată minerală
Materiale de
Materiale granulare de umplutură
izolaţie
Metal sub formă de foi metalice
termică
Materiale celulozice
Organice Materiale pe bază de plută
Materiale din polimeri
Materiale din agregate vegetale şi lianţi anorganice
Mixte
Materiale din agregate minerale şi lianţi organici
 Proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor termoizo-latoare
CONDUCTIVITATEA TERMICĂ
Coeficientul de conductivitate termică „λ” reprezintă cantitatea de căldură care trece printr-o
suprafaţă de 1 m2, cu grosimea de 1 m, în timp de o oră, la o diferenţă de temperatură de 1 °C şi se exprimă în
„kcal/m h °C”.
Considerând un material de grosime „d” cu temperaturile pe cele două feţe „T1”, respectiv „T2” (T1 >
T2), se poate calcula cantitatea de căldură care trece printr-o suprafaţă „S”, într-un timp „t”, cu relaţia (13.1).
S
Q=λ⋅ ⋅ ( 1 − T2 ) t , [kcal] (13.1)
d T
⋅

Fig. 13.1 – Determinarea coeficientului de conductivitate termică „λ”

În relaţia de mai sus termenii ce intervin reprezintă:
Q – fluxul de căldură, [kcal];
λ – coeficientul de conductivitate termică;
S – aria pe care se face transferul de căldură, [m2];
d – grosimea materialului, [m];
T1, T2 – temperaturile, [°C];
T – timpul, [ore].
Coeficientul de conductivitate termică va fi dat de relaţia (13.2):
Q⋅
λ= ⋅ ( , [kcal/m h °C] (13.2)
S ⋅ t d −T2 )
1

Materialele termoizolatoare sunt acele materiale la care coeficientul de conductivitate termică are valori
cuprinse între 0,018 şi 0,20 W/m °C.
Materialele termoizolatoare au de obicei, o compoziţie eterogenă, cu textura alcătuită dintr-un schelet
solid, cu interspaţii de aer comunicante sau necomunicante: pori sau celule.
Aerul închis în pori prezintă cea mai bună capacitate de izolare termică, având coeficientul de
conductivitate termică foarte mic.
Această caracteristică a aerului (şi în general a gazelor) stă la baza funcţionării în exploatare a
materialelor termoizolatoare.
 Materialele uşoare, poroase îndeplinesc aceste condiţii dacă au densitatea aparentă ρa < 1000 kg/m3, dar
sunt şi suficient de rezistente, stabile la variaţia de temperatură, incombustibile sau greu combustibile.
Transmisia căldurii printr-un material de izolaţii este un fenomen foarte complex care depinde de:
porozitate, compoziţia chimică, temperatura medie, umiditate, densitate aparentă.

IZOLAŢII FONICE
Materialele fonoizolatoare au proprietatea de a împiedica transmiterea sunetelor sau a zgomotelor de
impact, îndeplinind funcţia de confort fonic. Materialele sunt fonoreflectante (cu densitate aparentă mare) şi
fonoabsorbante (materiale poroase cu densitate aparentă redusă).
Absorbţia acustică se datorează transformării energiei acustice incidente (care pune în vibraţie partea
solidă şi aerul din porii şi capilarele deschise ale materialului) în energie calorică.
Tipurile de sisteme şi materiale fonoabsorbante sunt:
- materiale poroase – tencuieli acustice (tencuială şpriţuită din azbest, de vată minerală, de ciment
şpriţuită cu adaos de vermiculit).
Numai o parte din volumul lor este ocupat de materialul solid, restul cu goluri de aer, deschise spre
exterior.
Cele mai importante materiale poroase sunt: plăcile fonoabsorbante
din vată minerală; plăcile pe bază de plăci din vată minerală; plăcile fonoabsorbante din pulberi monogranulare
(plăci din mortar şi plăci pe bază de nisip şi răşini epoxidice).
- membrane vibrante – membrane de placaj, de aluminiu, fixate pe un cadru de lemn la o oarecare
distanţă de perete rămânând un interspaţiu de aer. Coeficientul de absorbţie acustică a membranelor vibrante
depinde de grosimea, greutatea, rigiditatea membranei şi grosimea interspaţiului de aer.
Membranele vibrante sunt plăci subţiri, alcătuite din materiale dense ca: placaj, sticlă, P.A.L., plăci din
deşeuri de hârtie impregnată.
- rezonatori – cavităţi de volum determinat, legate cu aerul exterior printr-o zonă de legătură cu o
anumită lungime şi secţiune;
- sisteme complexe alcătuite din rezonatori cuplaţi, realizate dintr-o placă perforată, amplasată la o
distanţă oarecare de perete prin intermediul unui cadru de lemn, având interspaţiul umplut parţial cu materiale
fonoabsorbante.
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor fonoizolatoare sunt similare celor termoizolatoare,
tratate în paragraful 13.1.2. (conductivitatea, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la încovoiere, tasarea sub
sarcină, etc.).

IZOLAŢII HIDROFUGE
Izolaţiile hidrofuge sunt lucrări de etanşare care se execută pe suprafaţa unor elemente de construcţie
(fundaţii, zidării, pereţi, etc.) în vederea asigurării lor împotriva umezirii sau infiltrării apei în construcţie.
 În unele cazuri ele protejează elementele de construcţie împotriva acţiunii corozive a apelor. Lucrările
de hidroizolaţii trebuie să fie executate corect, cu deosebită atenţie, astfel încât întreţinerea, supravegherea sau
reparaţiile ulterioare ale izolaţiei să nu mai fie necesare pe toată durata construcţiei.

13.3.1. Clasificarea hidroizolaţiilor

Hidroizolaţiile comportă următoarea clasificare:
După modul de acţionare a apei:
- hidroizolaţie contra umidităţii pământului;
- hidroizolaţie contra apelor fără presiune;
- hidroizolaţie contra apelor sub presiune.
După modul de comportare:
- hidroizolaţie elastică;
- hidroizolaţie rigidă.
După natura materialelor:
- hidroizolaţie bituminoasă;
- hidroizolaţie din mase plastice;
- hidroizolaţie din mortare sau betoane de ciment;
- hidroizolaţie metalică.
După temperatura maselor bituminoase aplicate:
- hidroizolaţie la cald;
- hidroizolaţie la rece.
După modul de aplicare:
- hidroizolaţie aplicată prin vopsire;
- hidroizolaţie din straturi multiple.
Cele mai utilizate materiale de hidroizolaţie au în compoziţie bitum.
Determinările pe aceste materiale impregnate cu bitum (cartoane şi pânze bitumate) vor fi prezentate în
continuare.
Condiţiile de calitate impuse cartonului bitumat sunt prezentate în tabelul 13.4, iar pentru pânza
bitumată în tabelul 13.5. Tabelul
13.4
Condiţii de admisibilitate
Caracteristici
CA00 CA333 CA400 CA440 CA500 CA500/f CA500/e CPB300
Masa totală a pro-
dusului, [g/m2], 1900 2100 2300 2400 2400 2000 2900 2000
min.
Masa suportului
după extracţie 300 333 400 500 500 500 500 300
[g/m2], +10%
Masa bitumului
810 900 950 1000 1100 1100 1250 600
extras, [g/m2], min.
Forţa de rupere, [N] 300 350 350 400 400 400 450 300
min.:
- longitudinal 200 250 300 300 350 350 350 -
- transversal
 Alungirea la rupere
2 2 2 2 2 2 2 2
(%), min.:
- longitudinal
- transversal 2 2 2 2 2 2 2 2
Comportarea la cald 2 ore la Să nu prezinte scurgeri sau deplasări ale
80 ± 2°C stratului de acoperire
Flexibilitate la 0°C pe o bară cu
Să nu prezinte fisuri
∅ 50 mm şi la 20°C cu ∅ 20
mm
Impermeabilitatea la 100 mm H2O
Să nu lase să treacă apa
după 72 h

Tabelul 13.5
Condiţii de admisibilitate
Caracteristici PA55 PA45 PA35 PA30
Masa totală a produsului, [g/m2], min. 3000 2800 2500 2800
Masa suportului după extracţie, [g/m2], min. 250 240 200 200
Masa totală a bitumului extras, [g/m2], min. 1700 1600 1500 1750
Forţa de rupere la tracţiune, [N], min.:
- longitudinal 550 450 350 300
- transversal 450 350 250 200
Alungirea la rupere, (%), min.:
- longitudinal 10 10 10 12
- transversal 20 30 30 40
Să nu prezinte scurgeri
Comportarea la cald la (80 ± 2) °C
ale bitumului
Flexibilitatea la 0°C pe dorn cu ∅ 50 mm şi la
Să nu prezinte fisuri
20°C pe dorn cu ∅ 20 mm
Impermeabilitatea la o coloană de 100 mm H2O timp
Să nu lase să treacă apa
de 72 ore

GEOSINTETICE
Geomembrane
Clasificarea principalelor geomembrane este dată în tabelul 13.9
Tabelul 13.9
Avantaje Dezavantaje
PVC – Policlorură de vinil – Termoplastică
- cost redus; - comportare proastă la factori climatici;
- rezistenţă fără ranforsare; - pierderea componenţilor plastifianţi
- se produc într-o gamă largă de grosimi; în timp;
- uşoară când se realizează dintr-un singur - slabă comportare la temperaturi joase
strat; şi ridicate.
- comportare bună la îmbinare.
CPE – Clorură de polietilenă – Termoplastică
- comportare bună la factorii climatici; - fiabilitate redusă a îmbinării;
- îmbinare uşoară; - posibilă desfacere a straturilor
- bună rezistenţă la fisurarea la rece; componente.
- rezistenţă chimică bună;
- cost moderat.
CSPE – Sulfat de clorură de polietilenă – Cauciuc termoplastic
- comportare foarte bună la factorii climatici; - comportare modestă la temperaturi
- bună rezistenţă la fisurarea la rece; ridicate.
- rezistenţă chimică bună;
- îmbinare rezistentă;
- cost moderat.
EPDM – Monomer etilen dienă propilenă
- comportare bună la factorii climatici; - performanţe slabe la temperaturi
- uşoare când se realizează dintr-un singur strat: ridicate;
- bună rezistenţă la fisurarea la rece; - presupune echipament special pentru
- rezistenţă chimică bună. îmbinare;
- repararea pe şantier este dificilă.
EPDM Cauciuc termoplastic
 - comportare bună la factorii climatici; - rezistenţe chimice modeste.
- rezistenţă la fisurare la rece sub 60° F (33°C);
- îmbinare bună prin încălzire;
- cost moderat.
HDPE Polietilenă de înaltă densitate – Semicristalină, termoplastică

Continuare tabelul 13.9

Avantaje Dezavantaje
- rezistenţă chimică excelentă; - suprafeţe lise cu frecarea redusă;
- îmbinare uşoară prin încălzire şi extrudere; - sensibilă la fisuri din solicitări;
- gamă largă de grosimi; - contracţie / dilatare termică mare
- cost redus.
MDPE, LDPE, VLDPE – Polietilenă de medie, joasă şi foarte joasă densitate
– Semicristalină, termoplastică
- rezistenţă termică bună; - contracţie/dilatare termică moderată;
- îmbinare uşoară prin încălzire şi extindere; - LDPE şi VLDPE sunt rar folosite;
- gamă largă de grosimi; - MDPE este adesea confundat cu
- comportare bună la fisurare. HDPE.

Geomembranele sunt produse termoplastice care devin moi şi flexibile atunci când sunt încălzite, fără a-
şi schimba, în anumite limite de temperatură, în mod fundamental caracteristicile. Sunt fabricate în prezent din
răşini polimerice.

Geogrile
Geogrilele sunt utilizate, în general, pentru armarea pământului şi sunt formate dintr-o reţea regulată cu
deschideri suficient de mari pentru a permite pătrunderea materialelor cu care vin în contact. Golurile au
dimensiuni de circa 1-10 cm.
Sunt utilizate ca armătură la:
- armarea fundaţiei drumurilor;
- armarea masivelor de pământ;
- sporirea capacităţii portante a terenurilor slabe;
- armarea îmbrăcăminţilor bituminoase;
- protecţie antierozională.
Schema de bază a unei geogrile este prezentată în fig. 13.7.

Fig. 13.7 – Schema de bază a unei geogrile

Fig. 13.8 – Geogrile mono- şi bietirate

 Proprietăţile şi încercările specifice sunt:
Proprietăţi fizice
- tipul structurii: monoetirată sau bietirată;
- tipul nodurilor: continui, sudate, împletite;
- dimensiunea golurilor (cuprinsă în general între 1 cm şi 10 cm);
- grosimea (în general între 2 mm şi 20 mm);
- masa pe unitatea de suprafaţă (200-1000 g/m2);
- procentul de deschideri (40-95 %);
- rigiditatea (supleţea).
Proprietăţi mecanice
- rezistenţa la întindere;
- rezistenţa la forfecare pe interfaţa geogrilă/alte materiale;
- rezistenţa la ancorare;
Valori ale rezistenţei la întindere pe nod şi pe nervuri pentru diferite tipuri de geogrile sunt date în
tabelul 13.11.

Georeţele
Georeţelele sunt produse cu structură plană deschisă, formate din fire monofilamentare ce se
intersectează. Ele îndeplinesc, în general, funcţii de drenaj. Tot în această categorie pot fi incluse plasele şi
reţelele polimerice cu rol de protecţie anticorozională.

Fig. 13.9 – Schema unei georeţele