Un zbor străvechi de lebede astrale Pe luciul cerurilor boreale Odinioară s-a odihnit.
Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita liniște adâncă Din care ochiul noastru soarbe Surâsul alb al nopții oarbe, Deasupra sufletelor noastre-aprins, O, nimb răcoritor pe suflet nins!
Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne! Pe frunte albe sărutări coboară, Fior senin al penelor eterne!
Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!
Punte de puf surâzător și moale
Pentru visurile noastre goale.
Pânză rămasă fără de catarg,
Desfășură-ți aripile mai larg, Desfă din lanțurile-i ruginite Bătrânul și hodorogitul vânt, Îndeamnă-l către mări nemărginite Cât mai departe de pământ, Și du-ne sufletele ostenite De căutarea unui cer mai sfânt!
Și veșnic ca o binecuvântare A unor albe mâini odihnitoare, Deasupra noastră fluturând să stee Calea lactee.