Sfântul Vasile ce Mare - temelia

monahismului - maria.filipoiu

SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE - TEMELIA MONAHISMULUI

„Se cuvine mie pentru dreptate a muri. De voi judeca cu nedreptate, apoi şi pe mine la
surghiun să mă trimiţi şi pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti şi Biserica să o dai
arienilor. Bine este cuvântat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor.” (Sfântul Vasile cel Mare)

Prima zi din Anul Nou (calendaristic) începe cu Sfântul Ierarh Vasile cel Mare - pastor
peste întreaga turmă a lui Hristos.
Prăznuit în prima zi din an, Sfântul Vasile s-a născut în anul 330, intr-o familie numeroasă
din Capadocia, fiind unul din cei zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie
de Nyssa, Petru de Sevasta (cinci vor fi monahi, cei trei dinainte, la care se adaugă
Naucratios şi Macrina cea Tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea
Bătrână, Sfânta Emilia, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie (de Nyssa), Sfântul Petru, Sfânta
Macrina cea Tânără. Bunica Macrina, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina
cea Tânără, care a devenit un model de viața ascetică. Sfântul Vasile va spune despre sine
mai târziu, într-o scrisoare: „Am păstrat în mine aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de
la răposata mea mamă şi de la bunica mea Macrina. Această credinţă n-am modificat-o
nici mai târziu, când m-am mai maturizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-
au transmis-o părinţii încă de la început. Ca sămânţa, care din mică se face mare prin
creştere, dar în fiinţa ei rămâne aceeaşi şi soiul ei nu se schimbă, dar prin dezvoltare ea se
desăvârşeşte, tot aşa înţeleg că şi învăţătura mea despre Dumnezeu s-a adâncit şi s-a
desăvârşit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond
e aceeaşi"
Educat de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei
Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni, a studiat la
Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, iar în anul 356 a devenit profesor de
retorică, dar a părăsit cariera de profesor și a intrat, în monahism. Prima forma de
monahism pe care Sfantul Vasile a studiat-o a fost cea urmată de ucenicii episcopului
Eustatiu de Sevasta, însă, nu s-a regăsit în monahismul predicat de acesta pentru
cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. A organizat planul
vieții monahale după anii petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare, care
trăia după regulile Sfântului Antonie cel Mare, plan pus în practică la Annesi, un vechi
domeniu al familiei sale, îmbinând studiul cu rugăciunea și munca într-o viață ascetică.
A înființat instituții de asistență socială: azil, ospătărie, casa pentru reeducarea fetelor
decazute, scoli tehnice si spital, chiar și pentru leproși, asezăminte cunoscute sub numele
generic de Vasiliada. Dupa moarte a primit numele de Vasile cel Mare si e sarbatorit la 1
ianuarie in fiecare an.
A scris regulile vietii monahale si a pus bazele Filocaliei (iubire de frumos) cu Sfântul
 Grigorie, punând bazele vieții mănăstirești, iar dascăl al dreptei credințe a argumentat pe
baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Tradiții că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul.
Conștient de responsabilitatea sa de păstor peste întreaga turmă a lui Hristos, Sfântul
Vasile cel Mare va pune faţă în faţă cele două moduri de vieţuire, cea monahală și cea
socială.
„Ascultarea de Evanghelie se va cere de la toţi oamenii, de la monahi și de la cei căsătoriţi.
Căci nu este de ajuns pentru cel căsătorit îndreptăţirea cumpătării şi a dorinţei către soţie
şi chiar a îndatoririi conjugale, ci toate celelalte porunci“.
Astfel, Sfântul Ierarh argumenta că cei căsătoriţi trebuie să urmeze o viaţă asemănătoare
celei a lui Avraam, Iov, David, Samuel, Petru şi a celorlalţi apostoli. Unitatea şi armonia ce
trebuie să existe între soţ şi soţie este ca iubirea dintre Hristos şi Biserică: „Se cuvine ca
bărbaţii să-şi iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica, dându-se pe
Sine pentru ea, pentru ca să o sfințească“.
Constituind un singur trup, soţul şi soţia trebuie să dea dovadă de iubire şi de înțelegere,
întrucât au devenit, prin nuntă, un singur trup.
„Virtutea bărbatului şi a femeii este una singură, fiindcă atât crearea lor este deopotrivă de
vrednică pentru amândoi, cât şi răsplata pentru amândoi aceeaşi.”
Dreptatea divină este aceeași pentru bărbat și femeie, drepturile fiind egale încă din
Geneză.
„Şi Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu - parte
bărbătească şi parte femeiască i-a creat” – Geneza 127,
Pentru că au o singură natură, ei au aceleaşi lucrări, iar cei ce fac aceeaşi faptă primesc
aceeaşi răsplată.“
Sfântul Vasile a considerat că familia este o instituţie dumnezeiască în armonia, unitatea şi
indisolubilitatea acesteia. El afirmă că scopul căsătoriei este de ajutorare reciprocă, naștere
de copii și creșterea lor în iubire. Să asculte şi bărbatul îndemnul ce şi lui i se cuvine“.
Unitatea şi armonia ce trebuie să existe între soţ şi soţie este ca iubirea dintre Hristos şi
Biserică: „Se cuvine ca bărbaţii să-şi iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit
Biserica, dându-se pe Sine pentru ea, pentru ca să o sfințească“, motivând că doar
adulterul poate constitui un motiv bine întemeiat pentru desfacerea căsătoriei. Prin
infidelitatea conjugală se sparge unitatea familială, iar între soţ şi soţie intervine un gol
care-i face să nu mai fie un singur trup. Marele ierarh Vasile a mai precizat faptul că doar
un bărbat şi o femeie pot forma o familie şi doar aceasta este binecuvântată de Dumnezeu,
îndrumând pe membrii familiei să săvârşească împreună cerinţele vieţii duhovniceşti, ca
nici unul să nu fie mai prejos decât celălalt: „Bărbaţilor, să nu vă arătaţi în credinţă mai
prejos decât femeile! Femeilor, stăruiţi în credinţă!“
Dintre aceste cerinţe, Sfântul Vasile cel Mare exemplifică rugăciunea şi postul, motivând că
rugăciunea practicată în familie o arată ca pe o Biserică în miniatură: „Trebuie să ne
eliberăm de grijile căsătoriei, ca să ne înălțăm în rugăciune.“
Pe lângă rugăciune, postul este o altă valoare spirituală care întăreşte familia, fiind numită
de Sfânt „talismanul căsniciei“. Postul ne înaintează în virtute, el fiind „tovarăş credincios
al soţilor. Căci bărbatul nu pune la îndoială cinstea casei sale când vede că femeia lui
posteşte; nici femeia nu se topeşte de gelozie când bărbatul său sfinţeşte postul“. Postul este
recomandat tuturor membrilor familiei: „Femeile să postească şi ele, că şi lor le este postul
tot atât de potrivit şi de firesc ca şi respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului ca şi
plantele bine crescute; postul este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, balsamul
 căsniciei, păzitorul căsniciei“.
Aceste îndemnuri sunt prezentate metaforic în „Omilii la Cartea Facerii“, prin exemplele
din lumea animală:
„Iar grija pe care o au de berzele bătrâne puii lor e îndestulătoare copiilor noştri, dacă ar
vrea să vadă, pentru a-i face să-şi iubească părinţii! Berzele, când văd că tatălui lor i-au
căzut penele, la bătrâneţe, stau în jurul lui şi-l încălzesc, îi pregătesc din belşug hrana, iar
la zbor îi dau ajutorul ce-l pot da“.
Întru totul la fel, părinţii trebuie să-şi iubească fiii precum „leoaica îşi iubeşte pe cei născuţi
din ea, iar lupul se luptă pentru căţeluşii lui”.
Primul pas concret pe calea desăvârşirii sale în lumina Evangheliei a fost făcut de Sfântul
Vasile prin primirea Tainei Sfântului Botez la anul 357, după care întreprinde o călătorie
în Egipt Palestina, Celesiria şi Mesopotamia, pentru a-i întâlni pe cei mai renumiţi asceţi,
înainte de această călătorie, a făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. S-a întors
hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe
Sfântul Grigorie Teologul la mănăstirea înfiinţată de el în Pont pe malul râului Iris, nu
departe de satul Annesi. El îmbina munca manuală cu rugăciunea şi cu râvna intelectuală.
Aici a scris Regulile vieţii monahale (Regulile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei,
împreună cu Sfântul Grigorie.
Vasile a fost hirotonit preot de Episcopul Eusebiu, devenindu-i acestuia un bun sfătuitor, în
368, cu prilejul unei mari foamete, Sfântul Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi
a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor.
În 370, murind episcopul Eusebiu, Sfântul Vasile a fost ales în locul acestuia. Deşi era în
floarea vârstei, consumat de asceza severă, ca episcop al Cezareii, devenit mitropolit al
Capadociei şi ierarh peste dioceza din Pont Sfântul Vasile a început să reorganizeze
Biserica de sub jurisdicţia sa, înlăturând abuzurile clerului din vremea aceea. Sfântul
Vasile s-a impus printr-o uriaşă activitate dogmatică, pastorală şi socială. In urma atitu-
dinii sale faţă de arianism şi a manevrelor împăratului Valens, dioceza i-a fost împărţită în
două, cu două capitale episcopale: Cezareea şi Tyana. A construit așezăminte erau cu-
noscute sub numele de Vasiliada.
Sfântul Vasile a împodobit serviciul divin cu Sfânta sa Liturghie, ce se săvârşeşte de zece
ori în cursul anului bisericesc.
Sfântul Vasile a trecut la cele veșnice în anul 379, pe 1 ianuarie, dupa moarte primind
numele de Vasile cel Mare, fiind unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel
care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului răsăritean, al ortodoxiei. În multe sate este
sărbătorit ca patronul casei.

Opera Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile a scris foarte mult în timpul scurtei sale vieţi, lucrările sale, care au o
importanţă covârşitoare pentru credinţă, fiind în cea mai mare parte normative pentru
învăţătura ortodoxă. Ele se împart în: dogmatice, ascetice, omilii şi cuvântări, pedagogice,
liturgice, canonice, epistolare.
Dogmatice: „Contra lui Eunomiu”, conducătorul anomeilor, lucrare scrisă pe la anul 364,
în cinci cărţi. Eunomiu prezenta arianismul ca pe un pur raţionalism, iar Sfântul Vasile
arată în prima carte eroarea gnoseologică a lui Eunomiu. In cartea a doua se stabileşte
dumnezeirea Fiului şi deofiinţimea Lui cu Tatăl, în cartea a treia se tratează despre
 dumnezeirea Sfântului Duh.
„Despre Sfântul Duh”, lucrare de o importanţă considerabilă, dedicată lui Amfilohie de
Iconium. Autorul susţine puterea şi rolul Sfântului Duh Care, ca şi Tatăl şi Fiul, are
dreptul la aceeaşi cinstire, fiindcă e de aceeaşi fire cu El. El a evitat însă formula
homoousios şi pentru Sfântul Duh.
Ascetice: Învățături morale, Regulile mari, Regulile mici, Despre judecata lui
Dumnezeu,Despre credinţa. Unii susţin că nu sunt autentice cele trei cuvântări care deschid
scrierile ascetice. De asemenea, „Penitenţialul monastic” şi „Constituţiile monahale” -
învăţăturile morale cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un mic
rezumat care le serveşte de introducere şi comentariu. Sfaturile din ele nu-i privesc special
pe monahi, ci pe creştini în general şi pe preoţi. „Regulile mari” - cuprind 55 de numere
tratând despre marile principii ale vieţii monahale, pe baza Sfintei Scripturi. Au fost
compuse între 358 şi 362. „Regulile mici “ - cuprind 313 numere şi se prezintă ca
răspunsuri scurte la anumite întrebări. Sunt aplicaţii. „Regulile” sunt, în parte,
proprietatea spirituală a lui Eustaţiu de Se-vasta, care le transmite numai oral. Ambele
colecţii de Reguli au suferit mai multe remanieri până la forma lor definitivă. Ele au in-
fluenţat „Așezămintele Sfântului loan Casian” şi „Regula lui Benedict de Nursia”.
Omilii și cuvântări: „9 omilii la Hexaemeron explică crearea lumii şi toate fenomenele
legate de actul creaţiei pe zile. Interpretarea fiind literară, autorul pune la contribuţie toată
ştiinţa antichităţii şi a timpului său, în domeniul naturii şi al filosofiei. El foloseşte cu
pricepere această ştiinţă şi scoate totdeauna concluzii solide şi frumoase pentru spiritualis-
mul creştin. Aceste „Omilii” au câştigat curând o mare autoritate şi au fost imitate în Apus
de Sfântul Ambrozie. Sfântul Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fratele său
Grigorie de Nyssa l-a completat scriind o lucrare „Despre facerea omului”, în ziua a şasea.
„13 Omilii asupra Psalmilor” tratând Psalmii 1, 7,1 4, 28, 32, 33, 44, 45, 48, 59, 61,114,
verset cu verset şi cu aplicaţii pentru edificarea credincioşilor. Prima omilie e un studiu
asupra psalmilor în general. Sfântul Ambrozie a imitat aceste omilii.
„Comentariul la Isaia” e de autenticitate discutabilă. „24 Cuvântări din domeniul
dogmatic”Despre credinţă, la textul „La început era Cuvântul". Morale: Contra bogaţilor,
la textul din Luca 16, 18, Cu ocazia secetei, Contra beţiei, Despre invidie. Pedagogice:
„Către tineri”, se poate trage folos din studiul clasicilor profani care trebuie citiţi aşa cum
albina culege nectarul din flori. „Cei 40 de martiri din Sevasta, SE Mamant”.
Liturgice, canonice, corespondenţă: Liturghia; Scrisorile 188, 199, 207, numite şi “Scrisori
canonice”, au trecut în dreptul bisericesc. Colecţia de scrisori a Sfântului Vasile cuprinde
365 de numere datând din toate perioadele vieţii lui. E socotită de unii ca apocrifă
corespondenţa sa cu Libaniu (Scris. 333-359); la fel 7 scrisorele către Iulian Apostatul
(numerele 39, 40, 41, 360) şi poate şi cele către Apolinarie. „Scrisoarea a 8-a” aparţine lui
Eva-grie Ponticul. Scrisorile vasiliene au un cuprins variat şi interesant. Unele sunt de
natură dogmatică, de exemplu, cele de la numerele 233, 234, 235, adresate lui Amfilohie de
Iconium şi care sunt o completare a cărţilor contra lui Eunomium. Alte scrisori sunt de
natură misionară, monahală sau ocazională. Merită să relevăm scrisorile adresate
Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia.

Rugãciunea Sfântului Vasile cel Mare

Se spune că în ziua de Sfîntul Vasile cerul este deschis, iar în asemenea zile se consideră că
 rugăciunile sînt mai eficiente.
Spre binecuvântare dumnezeiască și buna rânduire a vieții, Biserica recomandă rugăciuni
către Sfântul protector.
„Știu, Doamne, că sunt nevrednic să mă împãrtãsesc din Tău și din Sângele Tău.
De aceea, nădăjduind, spre Tine mă înalț, cela ce ai zis:
«Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne în Mine și Eu în el.»
Îndură-Te de mine, Doamne și fă cu mine după mila Ta!
Îngăduie să-mi fie mie Sfintele Daruri spre curățire, vindecare și luminare, spre pază și
mântuire, spre sfințirea sufletului și a trupului, spre depărtarea a toată nălucirea și fapta
vicleană, ori lucrarea diavolească ce uneltește cu dinadinsul întru mădularele mele.
Luminează-mi calea către Tine și către iubirea Ta să fie spre îndreptarea vieții, spre
întărirea virtuții și a desăvârșirii spirituale, pentru împlinirea poruncilor și împărtășirea
cu Sfântul Duh, pentru lumina vieții vesnice și răspuns bun la judecata Ta, iar nu spre
pătimire sau spre osândă.
Amin!”

Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta
laudele tale. Ci, ca un părinte, dă-ne har din belșug și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit
şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile, patimile sufletului împreună cu ale
trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului, iar pe tine jertfă te-ai adus
Stăpânului. De aceea, sfânt părinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Plin fiind de învățătură, te-ai arătat lumină lumii, Sfinte Ierarhe Vasile, iar cu frica
Domnului fiind întemeiat, că aceasta este începutul înţelepciunii, la iubirea de înţelepciune
cea mai bună te-ai înălţat, Părinte Vasile, de aceea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfinte Vasile, cu înţelepciune te-ai ridicat la lucrare mai Sfântă decât cugetarea la cele
Dumnezeieşti şi ai pătruns în chip lămurit în cunoaşterea celor ce sunt, ca să-ți cântăm:
Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Tu, care te-au făcut tâlcuitor al celor Sfinte, Ierarhe Vasile, diadema lui Hristos şi în
Tainele preoţiei ne-ai povăţuit, părinte, luminându-ne pe noi, în chip vădit cu Lumina
Treimii.
Împreună cu sărbătorile Naşterii lui Hristos a sosit şi împreună a strălucit pomenirea ta,
părinte, a Cărui nespusă Taină ai lămurit-o cu învăţăturile tale, ca sa cântam: „Slavă Ție,
Doamne, Slavă Tie!
Amin!