Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Maşina sincronă poate funcţiona atât în regim de generator cât şi în regim de motor. În
centralele electrice clasice, pentru producerea energiei electrice sunt utilizate
turbogeneratoare şi hidrogeneratoare sincrone trifazate; pentru furnizarea energiei electrice
în circuite locale (în absenţa accesului la reţeaua sistemului electro-energetic) se utilizează
grupuri electrogene cu generator sincron, iar pe autovehicule, pentru alimentarea
consumatorilor locali şi pentru încărcarea bateriei în timpul mersului se folosesc generatoare
sincrone cunoscute sub denumirea de alternatoare. Motoarele sincrone se folosesc în acţionări
de turaţie constantă - în cazul sarcinilor de mare putere şi turaţie redusă, de exemplu în mori
de măcinat cereale, cărbune, ş.a., sau pentru antrenarea la turaţie constantă a componentelor
de acţionare din construcţia terminalelor de calculator (cititoare/înregistratoare de bandă
magnetică, hard disk, disc optic, role imprimantă, etc.) şi a echipamentelor audio-video
analogice de înregistrare sau redare. Există, de asemenea, o varietate foarte largă de aplicaţii
bazate pe acţionări cu motoare sincrone, pentru sisteme de control al mişcării şi de poziţionare
cu înaltă precizie.
Părţile constructive principale ale maşinii sincrone sunt: statorul (fix în raport cu
platforma pe care este poziţionată maşina) şi rotorul (în interiorul statorului, concentric cu
acesta şi aflat în mişcare de rotaţie). La maşina în construcţie normală, statorul are rol de
indus şi este realizat asemănător cu statorul maşinii asincrone (miez feromagnetic lamelat, cu
crestături distribuite uniform pe circumferinţa interioară, cu înfăşurare polifazată simetrică,
uzual trifazată şi apărat de o carcasă simplă – fără să fie nevoie de întărirea sistemului de
răcire de la maşina asincronă). Rotorul are rolul de inductor; construcţia lui este heteropolară
(cu acelaşi număr de poli ca şi înfăşurarea statorică) şi este echipat cu o înfăşurare de excitaţie
parcursă de curent continuu. Alimentarea înfăşurării de excitaţie poate fi făcută prin
conectarea capetelor ei la inele fixate pe arbore şi pe care calcă perii colectoare montate în
portperii solidare cu carcasa. Periile sunt conectate la cutia de borne, unde se poate face
alimentarea de o sursă exterioară de tensiune continuă. Este posibilă alimentarea excitaţiei şi
printr-un redresor, de la o sursă de curent alternativ, în particular chiar reţeaua la care este
conectată înfăşurarea trifazată statorică (este cazul schemei alternatorului auto). Există,
desigur şi posibilitatea realizării excitaţiei cu magneţi permanenţi plasaţi în locul polilor.
N
N
S S
S
N
învârtitor statoric şi cel rotoric (respectiv rotor) şi permite transferul de putere activă
mecanismului acţionat.
De remarcat că principiul de funcţionare al motorului sincron este condiţionat de
sincronismul dintre turaţia rotorului şi a câmpului învârtitor statoric, astfel că motorul sincron
nu poate funcţiona decât la turaţia de sincronism (constantă cât timp f = const.) şi nu dezvoltă
cuplu la pornire (pentru n = 0), deci trebuie pornit indirect, până la turaţia de sincronism (n).
Tot din acest motiv, maşina sincronă nu poate funcţiona în regimul de frână.
S-a considerat Φr drept fluxul magnetic de reacţie util în maşină. Curentul i prin spirele fazei
de referinţă produce însă şi un câmp magnetic de dispersie Φσ , care conduce şi el la apariţia
€
unei t.e.m. de autoinducţie în spirele fazei de referinţă
€
€
Capitolul 4 Maşini de curent alternativ 125
(4.25)
U = E 0 + E r + E σ − RI = E 0 − j X I − j Xσ I − RI (4.26)
după cum pune în evidenţă şi schema echivalentă a fazei de referinţă (figura 4.11a). Ecuaţia
(4.26) corespunde diagramei de fazori din figura 4.11b.
€
jXI
A X Xσ R
I j Xσ Ι
E0
RI
Zs U E0 β U
€
€
ϕ
X I
a. b.
Fig. 4.11 Schema echivalentă (a) şi diagrama de fazori (b) a unei înfăşurări de referinţă
a maşinii sincrone (în regim de generator)
În diagrama de fazori s-au pus în evidenţă două unghiuri: defazajul ϕ dintre curentul şi
tensiunea de la bornele înfăşurării, care este impus de caracterul impedanţei de sarcină Zs
conectată la bornele AX ale înfăşurării de referinţă şi defazajul β dintre t.e.m. indusă de
câmpul inductor E0 şi tensiunea la borne U . Acelaşi unghi β reprezintă defazajul dintre
câmpul magnetic inductor şi câmpul magnetic rezultant din maşină; câmpul rezultant este
datorat suprapunerii peste câmpul inductor a câmpului de reacţie. Unghiul β poartă numele de
unghi intern şi este un parametru important în teoria maşinii sincrone, caracterizând
încărcarea acesteia în sarcină.
În ec. (4.26) se poate identifica suma celor două reactanţe şi se poate defini o mărime
echivalentă, reactanţa sincronă X s = X + Xσ . Reprezentarea schemei echivalente şi a
diagramei fazoriale se poate astfel simplifica (figura 4.12).
€
126 M. Morega, MAŞINI ELECTRICE
jXsI
A I Xs R E0
RI
U E0 β
U
ϕ
X I
a. b.
Fig. 4.12 Reprezentarea simplificată a schemei echivalente (a) şi a diagramei fazoriale (b)
U = E0 + j X s I + RI . (4.27)
A I Xs R
E0
U
a.
b.
Fig. 4.13 Schema echivalentă simplificată şi diagrama de fazori la motorul sincron
U = E0 − j Xd I d − j X q I q (4.28)
Id Xd A Iq Xq jXdId
A
E0 jXqIq
Ucosβ E0 Usinβ
β U
ϕ
X I
X Iq
Id
Fig. 4.15. Schema echivalentă şi diagrama de fazori a generatorului sincron cu poli aparenţi
Pentru motorul sincron cu poli aparenţi se deduc în mod similar: ecuaţia de tensiuni,
schema echivalentă şi diagrama de fazori inversând polaritatea curentului I.
În continuare se va trata cazul mai simplu al maşinii cu poli înecaţi, făcându-se referire
la maşina cu polii aparenţi doar în cazul aplicaţiilor specifice.
128 M. Morega, MAŞINI ELECTRICE
€ şi cuplul electromagnetic
4.2.3 Puterea € produse în maşina sincronă.
Caracteristica mecanică. Stabilitatea în funcţionare
Revenind la diagrama de fazori simplificată a generatorului sincron cu polii înecaţi (fig. 4.12)
cu neglijarea rezistenţei înfăşurării de fază statorică ( R ≈ 0 ) reluată în figura 4.16, se poate
€
deduce, prin relaţii geometrice, ecuaţia
€ E 0U (4.31)
Pe = sinβ.
Xs
€
Fig. 4.16 Diagrama fazorială simplificată a
generatorului sincron cu poli înecaţi
3E 0U
Pe = sinβ. (4.32)
Xs
€
Capitolul 4 Maşini de curent alternativ 129
unde Ω = 2πn este viteza unghiulară de rotaţie a câmpului inductor (respectiv a rotorului, la
maşina sincronă), p este numărul de perechi de poli ai maşinii, iar f este frecvenţa curenţilor
prin înfăşurarea statorică.
Expresiile (4.32) şi (4.33) pun în evidenţă dependenţa sinusoidală dintre puterea
€ electromagnetică, respectiv cuplul electromagnetic şi unghiul intern. Caracteristica mecanică a
maşinii sincrone este reprezentată uzual ca dependenţa dintre cuplul electromagnetic şi
unghiul intern, având forma din figura 4.17. pentru cele două regimuri: regimul de generator,
corespunzător la β > 0, M > 0, Pe > 0 când maşina debitează putere activă şi respectiv regimul
de motor, pentru β < 0, M < 0, Pe < 0 când maşina absoarbe putere activă.
M
Mmax
Fig. 4.17
Caracteristica mecanică a π π π β
−
maşinii sincrone cu poli înecaţi 2 2
-Mmax
motor generator
Unghiul intern este parametrul care reflectă încărcarea în sarcină a maşinii sincrone.
Funcţionarea stabilă a maşinii (în sensul stabilităţii statice, §1.5) corespunde zonei
de caracteristică pentru −π / 2 < β < π / 2 . La variaţii bruşte ale cuplului de sarcină însă, zona
de stabilitate este mai restrânsă, deoarece variaţiile de cuplu de sarcină implică variaţii de
turaţie şi există pericolul ca maşina să nu mai poată reveni la sincronism şi deci să nu mai
poată produce cuplu electromagnetic.
€
Observaţii.
1. Din ecuaţia cuplului electromagnetic se observă că, la o scădere accidentală a
tensiunii la borne este posibilă menţinerea cuplului constant prin "forţarea excitaţiei"
(creşterea solenaţiei de excitaţie produce creşterea fluxului magnetic inductor şi implicit a
t.e.m. induse); scăderea valorii U se poate compensa astfel prin creşterea valorii E0.
2. Pentru maşina sincronă trifazată cu polii aparenţi se pot deduce în mod similar
expresiile puterii electromagnetice (4.34) şi cuplului electromagnetic (4.35), pornind de la
diagrama de fazori simplificată din figura 4.15:
3E 0U 3U 2 ⎛ 1 1 ⎞
Pe = sinβ + ⎜⎜ − ⎟ sin2β, (4.34)
Xd 2 ⎝ X q X d ⎟⎠
⎡ 2 ⎛ ⎞ ⎤
3p
M = ⎢ E0U sin β + U ⎜ 1 − 1 ⎟ sin 2β⎥. (4.35)
€ 2πf ⎢⎣ X d 2 ⎜⎝ X q X d ⎟⎠ ⎥⎦
€
130 M. Morega, MAŞINI ELECTRICE
Caracteristica mecanică a maşinii cu poli aparenţi nu mai redă variaţia sinusoidală a cuplului
cu unghiul intern, ci o "sinusoidă deformată", cu valoarea de cuplu maxim la |β| < π/2.
3. În expresiile (4.34) şi (4.35) există un al doilea termen, specific maşinii cu
anizotropie magnetică ( X d ≠ X q ), în care nu mai intervine contribuţia t.e.m. induse, respectiv
contribuţia fluxului magnetic de excitaţie. După cum se observă din ecuaţii, maşina sincronă
cu poli aparenţi poate dezvolta putere electromagnetică şi cuplu electromagnetic şi în absenţa
t.e.m. induse E0, adică la curent de excitaţie nul. Pe această proprietate se bazează
€ numitelor maşini sincrone reactive (fără înfăşurare de excitaţie), care au o
funcţionarea aşa
construcţie a rotorului la care anizotropia circuitului magnetic este accentuată.
4.2.4 Maşina sincronă conectată la reţea. Sincronizarea fină. Schimbul de puteri între
maşină şi reţea. Compensatorul sincron
punct de funcţionare stabil, datorită variaţiei continue a defazajului dintre ele, astfel că pentru
închiderea întreruptorului tripolar trebuie surprins un moment favorabil.
Fig. 4.18
Verificarea condiţiilor pentru
cuplarea generatorului sincron la
reţea
Schimbul de puteri între maşină şi reţea este pus în evidenţa în continuare pentru o
maşină sincronă trifazată cu polii înecaţi, conectată cu înfăşurarea statorică la o reţea de
tensiune alternativă trifazată şi simetrică, de valoare efectivă constantă U şi frecvenţa f (fig.
4.19). Prin variaţia cuplului la ax, maşina poate fi făcută să funcţioneze fie ca motor,
aplicându-i-se un cuplu de sarcină Ms şi ea absoarbe din reţea putere activă (P < 0), fie ca
generator, antrenând axul cu un cuplu activ Ma şi ea produce putere electrică activă pe care o
cedează reţelei (P > 0).
-P -I
P
I M
R A1 W1 n -M
Fig. 4.19
Schema electrică a U MS
S A2 V
maşinii sincrone cuplată 3~
W
la reţeaua de tensiune V
A
constantă T A3 W2
Iex
U, f
=
3~
132 M. Morega, MAŞINI ELECTRICE
În acest timp, curentul de excitaţie Iex şi respectiv t.e.m. indusă de fluxul inductor E0
au valoare constantă. Schimbul de putere activă dintre maşina sincronă şi reţea este însoţit de
variaţia unghiului intern.
Aceeaşi maşină la funcţionarea cu un anumit cuplu la ax, respectiv putere activă
constantă (indiferent de regimul de motor sau generator), prin variaţia curentului de excitaţie
poate avea un schimb de putere reactivă cu reţeaua. Există o valoare "optimă" a curentului de
excitaţie (Iex*), respectiv a t.e.m. E0, la care schimbul de putere reactivă este nul. La curent de
excitaţie mai mic, maşina este subexcitată şi absoarbe din reţea putere reactivă (Q < 0), iar la
curent de excitaţie mai mare, maşina este supraexcitată şi produce putere reactivă pe care o
cedează reţelei (Q > 0).
Aceste regimuri de funcţionare corespund unor anumite domenii de variaţie a
unghiului de defazaj ϕ dintre tensiunea reţelei U şi curentul ce străbate înfăşurarea statorică de
referinţă I, după cum arată diagramele de fazori şi tabelul din figura 4.20.
Fig. 4.20. Regimurile de funcţionare ale maşinii sincrone cuplată la reţeaua de tensiune constantă.
gol, cu excitaţie reglabilă, numai pentru a îndeplini această funcţie de compensare controlată a
factorului de putere al reţelei. Faţă de bateria de condensatoare utilizată de multe ori în paralel
cu consumatorii de putere reactivă - transformatoare, maşini asincrone - compensatorul
sincron poate realiza în mod adaptiv compensarea factorului de putere prin simpla reglare a
curentului de excitaţie.
Caracteristicile de funcţionare specifice regimului de compensator sincron sunt numite
caracteristici de reglaj sau "curbe în V" (după forma lor tipică), definite ca: I = I(Iex), la P =
const şi U = const. Reprezentarea lor grafică la diferite valori de putere constantă (P1, P2 şi
respectiv P3, în figura 4.21 stânga), arată că variaţia curentului I (care circulă între maşină şi
reţea) la variaţia curentului de excitaţie este exclusiv reactivă (în ipotezele menţionate,
componenta activă a curentului I cosϕ = const.). După cum se observă, graficele sunt
împărţite în două regiuni de o curbă ce corespunde puterii reactive nule (maşina nu face
schimb de putere reactivă cu reţeaua, adică ϕ = 0 şi Q = 0). În stânga sunt ramurile
caracteristicilor pentru care maşina absoarbe putere reactivă (maşina este subexcitată), iar în
dreapta sunt caracteristicile pentru producerea puterii reactive (maşina este supraexcitată). Se
mai impune observaţia că la o scădere prea mare a curentului de excitaţie maşina riscă să
piardă stabilitatea în funcţionare.
O altă variantă de prezentare a caracteristicilor de reglaj este variaţia cosϕ = f(Iex), la P
= const. şi U = const. (Fig. 4.21 dreapta), cu importanţă pentru regimul de compensator
sincron. Curbele în V sunt similare în regimul de motor şi în cel de generator, dar în cazul
motorului, o scădere prea mare a curentului de excitaţie (mai ales la maşina cu poli înecaţi,
care nu are cuplu electromagnetic reactiv), poate conduce la scăderea cuplului
electromagnetic sub valoarea cuplului rezistent şi la ieşirea maşinii din sincronism.
2
- pierderile de tip Joule în înfăşurarea de excitaţie - PJex = Rex I ex ;
- pierderile în fier în armătura statorică - PFe formate din pierderi prin curenţi
turbionari şi prin histerezis; în rotor nu apar pierderi în fier, deoarece câmpul
magnetic de excitaţie, produs de solenaţia înfăşurării de excitaţie (curent continuu)
este static în raport cu miezul feromagnetic rotoric;
- pierderile de frecare şi ventilaţie - Pfv;
- pierderile suplimentare în miez (tălpi polare, dinţi statorici) datorate armonicilor
superioare din curba câmpului rezultant - Ps; pierderi suplimentare în fier apar şi în
zona tălpilor polare datorită câmpului magnetic de reacţie produs la funcţionarea în
sarcină, de înfăşurarea statorică parcursă de curent alternativ.
Suma pierderilor este formată din categoriile ( ∑ P = PJs + PFe + P fv + Ps ) exceptând
pierderile în înfăşurarea de excitaţie, care provin din transformarea puterii absorbite separat de
acest circuit Pex = U ex I ex ; dacă sunt şi acestea considerate în calculul randamentului, intră ca
o putere suplimentară consumată (la fel ca şi la maşina de c.c. cu excitaţie independentă).
P −∑P P
η motor = ; η generator = . (4.36)
P + PJex P + ∑ P + PJex
Puterea activă P = Re[S ] absorbită din reţea prin circuitul înfăşurării statorice se exprimă în
funcţie de factorul de putere în circuit şi de valorile tensiunii şi curentului ca mărimi de linie,
P = 3Uℓ Iℓ cos ϕ , sau de fază, P = 3U f I f cosϕ .
Fig. 4.22 Schema de montaj pentru funcţionarea generatorului sincron pe reţea proprie
Capitolul 4 Maşini de curent alternativ 135
U0=E0 sarcina
U Isc
R–C
U0=E0
R
R-L
Ur2
Ur1
Iex I Iex
a. caracteristica de mers b. caracteristici externe c. caracteristica de
în gol scurtcircuit
Curba ascendentă pleacă din zero (Ur1 = 0) dacă miezul nu prezintă magnetizaţie remanentă;
dacă maşina a mai funcţionat, atunci există o tensiune remanentă Ur1 diferită de zero în
absenţa curentului de excitaţie.
Caracteristica externă: U = f(I), pentru n = const., Iex = const. şi cosϕ = const.
caracterizează funcţionarea în sarcină simetrică a generatorului, la flux inductor constant şi
acelaşi tip de sarcină. În funcţie de caracterul sarcinii căderea de tensiune în maşină,
ΔU = ( R + j X s ) I , variază şi deci tensiunea la borne scade sau creşte faţă de valoarea de la
mers în gol (fig. 4.23b).
Caracteristica de scurtcircuit: I = f(Iex), pentru n = const. şi U = 0 (figura 4.23c) este
o caracteristică liniară, care pleacă de la o valoare puţin diferită de zero datorită existenţei
tensiunii remanente.
asigurându-i încărcarea în sarcină cu un generator frână care permite măsurarea cuplului sau a
puterii utile Pu, într-o schemă de montaj ca cea din figura 4.24a, sunt următoarele:
- caracteristica randamentului: η = η (Pu);
- caracteristica factorului de putere: cos ϕ = f(Pu);
- caracteristica curentului absorbit din reţea: I = I(Pu);
- caracteristica cuplului: M = M(Pu).
F
cos ϕ
I M
R A1 W1 n1 1
-M η
U MS
S A2 V I/In
3~
W
V
A M/Mn
T A3 W2
Iex
U, f
=
1 Pu/Pn
3~
În figura 4.24b aceste caracteristici s-au reprezentat grafic, în mărimi adimensionalizate prin
raportare la datele nominale.
Pornirea motorului sincron este o problemă mai dificilă decât la celelalte tipuri de
motoare electrice, deoarece el nu are cuplu propriu de pornire. Doar la învârtirea rotorului la
turaţia de sincronism, în acelaşi sens cu câmpul învîrtitor statoric, maşina dezvoltă cuplu
electromagnetic. Metodele de pornire ale motorului sincron presupun aducerea arborelui la
turaţia de sincronism printr-unul dintre următoarele procedee:
1. Antrenarea arborelui cu un motor auxiliar se face cu înfăşurarea statorică deschisă
şi înfăşurarea de excitaţie alimentată la un curent mediu pentru maşina respectivă. Pentru
cuplarea la reţea a înfăşurării statorului trebuie luate măsuri de sincronizare, deoarece maşina
sincronă, în momentul cuplării pe reţea, este în regim de generator şi sistemul de tensiuni al
generatorului trebuie să se suprapună identic peste sistemul de tensiuni al reţelei (adică să aibă
aceeaşi valoare efectivă, aceeaşi frecvenţă, aceeaşi succesiune a fazelor şi în momentul
cuplării tensiunile omoloage să fie în fază). Metoda de realizare şi verificare a acestor condiţii
este sincronizarea fină, prezentată la conectarea generatorului sincron în paralel cu reţeaua (§
4.2.4). Motorul de antrenare este scos din funcţiune după prinderea în sincronism.
2. Pornirea în asincron este metoda cea mai des utilizată şi se poate aplica
motoarelor sincrone când înfăşurarea de excitaţie este închisă pe o rezistenţă de valoare mare
(de cca. zece ori mai mare decât rezistenţa înfăşurării). Unele maşini au o înfăşurare
suplimentară scurtcircuitată, ca o colivie de motor asincron, dispusă în crestături practicate în
lungul tălpilor polare şi numită înfăşurare de amortizare. Ea are rol activ doar la turaţii
diferite de turaţia de sincronism, când maşina se comportă ca un motor asincron, în timp ce la
sincronism t.e.m. induse în această înfăşurare (v. principiul de funcţionare al maşinii
asincrone § 4.3.1) sunt nule, deoarece ele sunt proporţionale cu alunecarea şi la sincronism s =
0. Circuitul feromagnetic masiv al rotorului poate şi el juca rol de colivie de pornire datorită
Capitolul 4 Maşini de curent alternativ 137
t.e.m. induse şi curenţilor turbionari ce apar la funcţionare asincronă. După ce arborele ajunge
la turaţia subsincronă nr = (1 - s) n (apropiată însă ca valoare de n, ca şi la funcţionarea
motorului asincron), se alimentează înfăşurarea de excitaţie de la sursa de tensiune continuă.
Câmpurile magnetice învârtitoare se sincronizează, după un scurt regim tranzitoriu şi produc
cuplu electromagnetic. Se spune că maşina "se prinde în sincronism".
3. Pornirea prin alimentarea înfăşurării statorice de la o sursă de tensiune şi
frecvenţă variabilă, crescând frecvenţa de la zero, permite creşterea treptată, de la zero, a
turaţiei câmpului învârtitor inductor; este astfel posibilă antrenarea treptată, din repaus, a
rotorului.
Reglarea turaţiei motorului sincron se poate face doar intervenind asupra turaţiei de
sincronism (n = f / p), numai prin varierea frecvenţei tensiunii de alimentare. Varierea lui p
este imposibilă la masina sincronă, deoarece, pentru a asigura sincronismul câmpurilor
învârtitoare, numărul perechilor de poli ai înfăşurării statorice trebuie să fie egal cu numărul
perechilor de poli ai rotorului, iar acesta din urmă este impus prin construcţia rotorului.
Variaţia frecvenţei f se poate face cu un convertor static, un reglaj eficient trebuind să fie făcut
prin variere continuă. Această metodă se aplică la acţionări unde şi pornirea se face prin
creşterea treptată a frecvenţei. Un exemplu de astfel de instalaţie este acţionarea morilor (de
ciment, cărbune, cereale etc.) cu motor sincron inelar (diametrul maşinii este mult mai mare
decât lungimea ei) alimentat de la reţea prin intermediul unui cicloconvertor (figura 4.25); de
la aceeaşi reţea, printr-un redresor în punte se alimentează şi înfăşurarea de excitaţie a
motorului. Instalaţia permite pornirea în asincron, cu introducerea în circuit a rezistenţei Rp şi
funcţionarea la o frecvenţă a tensiunii de alimentare de cca. (0,2...0,3) din frecvenţa reţelei.
Prin comanda aprinderii tiristoarelor se poate regla atât amplitudinea cât şi frecvenţa tensiunii
de alimentare, putându-se asigura raportul U/f = const (din aceleaşi motive ca la motorul
asincron § 4.3.6).
Datorită posibilităţilor reduse de reglare a turaţiei motorului sincron, utilizarea lui este
preferată în acţionări de turaţie constantă şi unde turaţia nu trebuie să fie afectată de sarcină:
pompe centrifuge şi cu piston, ventilatoare, compresoare lente (cu piston), mori şi concasoare,
elicele vapoarelor, unele tipuri de laminoare, etc. O altă direcţie de largă utilizare a motorului
138 M. Morega, MAŞINI ELECTRICE