EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

de L.Blaga

Lucian Blaga este un poet modernist ca şi Tudor Arghezi şi Ion Barbu şi aparţine perioadei
intebelice a literaturii române. Este singurul poet cu sistem filozofic propriu, poezia sa fiind astfel
expresia gândirii filozofice. În concepţia sa, în centrul universului se află noţinunea de mister
asupra careia se exercită două tipuri de cunoaştere: paradisiacă şi luciferică.
Cunoaşterea paradisiacă se bazează pe gândirea ştiinţifică de tip raţional, o cercetare
minuţioasă care distruge misterul. Aceasta se revarsă asupra obiectului cunoaşterii vrând să
lumineze misterul şi astfel să-l descifreze.
Cunoaşterea luciferică (gândirea poetică) are drept scop potenţarea misterului. Spre
deosebire de omul de ştiinţă, poetul, prin intermediul imaginilor artistice poate pătrunde în miezul
tainei, în esenţa ei, sporind-o.
Alături de cunoaştere, metafora în concepţia gânditorului poet cunoaşte două tipuri:
metafora plasticizantă (care dă frumuseţe limbajului artisitic fără a-i îmbogăţi conţinutul şi
metafora revelatorie care are rolul de a potenţa misterul esenţial).
Cele mai importante volume de versuri ale lui Blaga au fost: "Poemele luminii","Paşii
profetului","În marea trecere","Lauda somnului","Nebănuitele trepte".
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte din volumul de debut al lui
Blaga “Poemele luminii” şi constituie o artă poetică care va anticipa sistemul filozofic blagian.
Poezia este o meditaţie filozofică cu profunde accente lirice, o confesiune elegiacă pe tema
cunoaşterii. Tema poeziei constă în ideea că descifrarea misterelor lumii este posibilă numai prin
iubire. Lumina este o metaforă pentru cunoaştere, iar iubirea reprezintă ca şi la alti autori o cale
de cunoaştere.
Titlul este o amplă metaforă revelatorie alcătuit din două mărci lexico gramaticale ale
prezenţei eului liric: pronumele de pers I “eu”, verbul “nu strivesc” şi sintagma "corola de
minuni a lumii" care defineşte perfecţiunea universului (corola, cercul sunt simboluri ale
echilibrului perfect).
Poezia este alcatuită din trei secvenţe lirice care compun un discurs subiectiv conceput dpdv
al eului liric.
 Prima secvenţă debutează cu reluarea titlului accentuând ideea enunţată şi detaliind-o. Spre
deosebire de omul de ştiintă , care cercetează raţional universul, poetul descoperă o cu totul altă
cale de a cunoaşte "fără să ucidă" frumuseţea, farmecul lumii sale. Verbele la forma negativă “nu
strivesc” şi “nu ucid” îl absolvă de vina distrugerii cu mintea a tainelor întâlnite de-a lungul
drumului vieţii. Enumeraţia locurilor sacre pline de mister: "în flori, în ochi pe buze ori
morminte" echivalează cu metafora "corola de minuni a lumii”, căci aceasta înglobează
frumuseţea naturii, a vieţii ("flori"), cunoaşterea (ochii), iubirea (buzele), moartea (morminte).
A doua secvenţă lirică este mai amplă şi se bazează pe antiteza “eu-alţii”. Lumina altora,
adică modalitatea de a cunoaşte a celor din jur, este distructivă, pentru că sugrumă misterul
metaforic numit “vraja nepătrunsului ascuns". Cel de-al doilea termen al antitezei defineşte
individualitatea poetului, cel care prin modalitatea luciferică de a cunoaşte, potenţează progresiv
taina lumii. Comparaţia amplă între actiunea poetică şi efectul de clar obscur pe care îl produce
luna, generatoare de mister, asupra nopţii este foarte sugestivă. Astrul nocturn nu distruge, "nu
micşorează" ci amplifică, măreşte taina dându-i proporţii infinite la fel cum procedează şi
creatorul. Verbele care-l definesc, "sporesc” şi “îmbogăţesc" exercită o acţiune superlativă asupra
neînţelesului care se transformă în "neîntelesuri şi mai mari" vegheate de lumina poetică, ochii.
Ultima secvenţă lirică are rolul unei concluzii introdusă prin conjucţia căci şi reluând
parţial vesuri cheie ale poeziei: "căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte". A potenţa
misterul înseamnă pentru creator, a iubi tot ceea ce ţine de taina lumii "flori, ochi, buze,
morminte". Flori (nastere), ochi,buze (viaţă), morminte (moartea).
Limbajul artistic este determinat de un plan filozofic secundar, nu există notarea unei
stări de spirit sau o descriere, ci poetul urmăreste mereu revelarea unei idei printr-o comparaţie cu
lumea material.
Ineditul de ordin spiritual este realizat si prin aspectul versificaţiei. Textul liric nu
respectă convenţiile tradiţionale de prozodie, fiind alcătuit din versuri inegale fără rimă dispuse în
funcţie de un ritm interior . Tema oferă doar o sugestie despre descifrarea semnificaţiilor
discursului liric. Figura de stil predominantă este metafora: “corola de minuni”, “flori”, “ochi”,
“buze”, “morminte”, “taina nopţii” “lumina”, “nepătrunsul ascuns" care alături de epitete “sfânt
mister”, “largi fiori”, repetitii, anititeza ( eu, altii), comparaţia amplă oferă o expresivitate
deosebită poeziei. Se remarcă varietatea câmpului semantic al misterului: "nepătrunsul ascuns”,
“a lumii taină”, “taina nopţii”, “zare”, “ne-nţles”, “ne-nţelesuri".
 Consider că ideea poetică pe care o emană aceasta poezie constă în exprimarea atitudinii
poetului filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă la el din iubire şi prin iubire. Aceasta
atitudine este ilustrată de Blaga prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeză nu atât
opoziaţia filozofică între raţional şi iraţional, cât o diferenţă între gândirea raţională şi gândirea
poetică. Referindu-se la stilul inedit, criticul Eugen Lovinescu afirma că poetul din Lancrăm este
"unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”.