Alexandru Lăpuşneanul

de Costache Negruzzi

Costache Negruzzi este cunoscut în literatura română ca poet, prozator şi dramaturg şi

este considerat un reprezentant de seamă al epocii de la 1848. S-a remarcat prin scrieri ca: O
alergare de cai, Păcatele tinereţii, Zoe, Aprodul purice.
Fără îndoială capodopera sa „Alexandru Lăpuşneanul” este prima nuvelă istorică din
literatura română, ulterior considerată un model pentru autorii care au cultivat această specie
literară. A fost publicată în perioada paşoptistă în primul număr al revistei „ Dacia literară” în
1840.
Este o nuvelă deoarece este o specie epică în proză, cu construcţie riguroasă, având un fir
narativ central, conflict concentrat şi personaje relativ puţine care gravitează în jurul unui personaj
central.
Principala sursă de inspiraţie a acestei nuvele este cronica lui Grigore Ureche
„ Letopiseţul ţării Moldovei”.
Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală, în Moldova la mijlocul sec al
XVI-lea. Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul evidenţiază
lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii unui domnitor crud şi
tiran.
Din punct de vedere compoziţional materia epică a nuvelei este organizată în 4 capitole
care fixează momentele subiectului. Capitolele au titluri sugestive exprimate sub formă de notă:
„ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, „ Ai să dai samă Doamnă!” , „ Capul lui Moţoc vrem”, „ De
mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu”.
Conflictul nuvelei este unul complex şi pune în evidenţă personalitatea puternică a
personajului principal. Principalul conflict este de ordin politic: lupta pentru putere între domnitor
şi boieri. Conflictul secundar dintre domnitor şi Moţoc ( boierul care îl trădase ) particularizează
dorinţa de răzbunare a lui Alexandru Lăpuşneanul .
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt prezentate şi conferă verosimilitate naraţiunii: întoarcerea
lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie. În primele trei capitole evenimentele se
desfăşoară imediat după revenirea sa la tron, iar în ultimul capitol se trece prin rezumare patru ani
mai târziu la moartea domnitorului. Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice:
personaje excepţionale ( au calităţi şi defecte ieşite din comun ) în situaţii excepţionale, antiteza ca
procedeu de construcţie, liniaritate psihologică, replicile memorabile.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, personaj romantic, excepţional care
acţionează în situaţii excepţionale ( ex. scena uciderii boierilor, a pedepsirii, a pedepsirii lui Moţoc,
a morţii domnitorului otrăvit ). Este caracterizat direct de narator care îi realizează portretul fizic
prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii. Caracterizarea realizată de alte personaje este
succintă: „ Crud şi cumplit e omul acesta! ” (mitropolitul Teofan) „ sângele cel pângărit al unui
tiran ca tine.” ( Spancioc ). Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază
cruzimea domnitorului ş dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea schingiuirea lor,
distrugerea cetăţilor şi reducerea oştilor moldovene. Crud, viclean, hotărât, inteligent, bun
cunoscător al psihologiei umane, abil politic personajul este puternic individualizat şi memorabil.
Relaţia cu doamna Ruxanda este constituită pe antiteza romantică angelic-demonic. Se căsătoreşte
cu ea din interes, nu o respectă nici măcar pentru originea ei nobilă, nici pentru că îi este soţie sau
mamă a copiilor săi.
Doamna Ruxanda este un personaj secundar de tip romantic construit în antiteză cu
Alexandru Lăpuşneanul: blândeţe-cruzime, caracter slab-caracter tare. Ea nu acţionează ea nu
acţionează din dorinţa proprie nici când îl otrăveşte. Deşi în acea perioadă femeia, chiar soţie d
domnitor, nu avea prea multe drepturi, doamna Ruxanda întruchipează în nuvelă un caracter slab
care pune în lumină, prin contrast, voinţa personajului principal.
Boierul Moţoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş şi intrigant, care nu
urmăreşte decât să-şi atingă propriile interese. În antiteză cu boierul trădător sunt personajele
Storici şi Spancioc cu rol justiţiar, reprezentând reprezentând boierimea tânără, capabili să
anticipeze mişcările adversarului. Ei sunt cei care o sfătuiesc pe doamna Ruxanda să-l otrăvească
pe Lăpuşneanul şi asistă cu cruzime la ultimele clipe ale acestuia.
Personajul colectiv, mulţimea revoltată de târgoveţi, apare pentru prima dată în
literatura română. Psihologia mulţimii este surprinsă cu fineţe în mod realist. Se observă
capacitatea lui Lăpuşneanul de manipulare şi de dominare a gloatei. El orientează mişcarea haotică
a mulţimii spre exprimarea unei sigure dorinţe: „ Capul lui Moţoc vrem”
 Naratorul omniscient, omniprezent, sobru,detaşat şi obiectiv, dar intervine direct prin
epitetele de caracterizare: „ tiran, curtezan, mişelul boier”. Naraţiunea la persoana a-III-a aminteşte
prin obiectivitate şi concizie de relatarea cronicarilor.
Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice intr-o operă literară este o
trăsătură a literaturii paşoptiste. Fiind o nuvelă istorică în contextul literaturii paşoptiste,
„Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică prin inspiraţie din istoria naţională, prin tema,
prin construcţia personajelor, prin antiteză prin culoarea epocii prin spectaculosul replicilor şi al
scenelor ( uciderea celor 47 de boieri şi otrăvirea domnitorului ). Elementele de factură dasicistă
sunt: echilibru compoziţiei, construcţia simetrică, caracterul obiectiv al naraţiunii, aspectul
verosimil şi credibil al faptelor. Nuvela prezintă şi unele deschideri spre realism: prezenţa pentru
prima dată în literatura română a personajului colectiv şi surprinderea gradată a psihologiei
mulţimii.

Rezumat

Capitolul I al nuvelei cuprinde expoziţiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul la

tronul Moldovei, în 1564 în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu soldaţii formată din cei
patru boieri trimişi de Tomşa: Veveriţă, Moţoc, Spancioc şi Stroici ) şi intriga (hotărârea
domnitorului de a-şi relua tronul şi dorinţa de răzbunare faţă de boierii trădători)
Capitolul II corespunde desfăşurării acţiunii şi cuprinde o serie de evenimente
declanşate de reluarea tronului de către Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea
cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri
intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta omorurile şi promisiunea pe care
acesta i-o face.
Capitolul III conţine mai multe scene romantice prin caracterul memorabil sau
excepţional: participarea şi discursul domnitorului la slujba religioasă de la mitropolie, ospăţul de
la palat şi uciderea celor 47 de boieri, uciderea lui Moţoc de mulţimea revoltată şi a „ leacului de
frică ”( piramida din capetele boierilor ucişi ) pentru doamna Ruxanda. Acest capitol cuprinde
punctul culminant.
Capitolul IV prezintă deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După patru ani
de la cumplitele evenimente Lăpuşneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri
domnitorul este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece când îşi revine ameninţa să-i ucidă pe
toţi, inclusiv pe propriul fiu, urmaş la tron, doamna Ruxanda acceptă sfatul celor doi boieri
Spancioc şi Stroici şi-l otrăveşte pe domnitor.