Substantivul

Substantivul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe, obiecte, substanţe, locuri, fenomene ale

naturii, evenimente şi o serie de noţiuni abstracte
Substantive proprii şi substantive comune
Substantivul (sau numele) propriu denumeşte individual o fiinţă sau un lucru pentru a le deosebi de
alte fiinţe sau lucruri din aceeaşi categorie. Substantivele proprii se scriu cu iniţială
majusculă: Franţa, Ion Luca Caragiale, Pământ (când e vorba de planetă).
Substantivul comun serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel. Se scrie cu iniţială minusculă cu
excepţia cazurilor cînd majuscula este cerută de alte reguli gramaticale sau necesităţi stilistice.

Substantive simple şi substantive compuse

Substantivele simple pot fi primare (carte, floare etc.) sau derivate cu sufixe
(bunătate, geamgiu, îndoială etc.)
Substantivele compuse sînt formate din două sau mai multe cuvinte cu sens unitar. Exemple:

 prin alăturare cu cratimă: cal-de-mare, argint-viu

 prin alăturare cu spaţiu: carte de credit, Ştefan cel Mare
 prin contopire sau sudare: binefacere, bunăstare, bunăvoinţă, untdelemn
 prin abreviere: FMI, FBI, OZN.

Categorii gramaticale
Genul
În timp ce la celelalte limbi romanice substantivele se împart  în două clase - substantive masculine
şi feminine - în limba română există şi o a treia clasă, cea a substantivelor neutre. Acestea se
comportă ca o combinaţie a celorlalte două clase, în sensul că la singular necesită acelaşi fel
de acord gramatical cu adjectivele ca şi substantivele masculine, iar la plural acelaşi acord ca şi
substantivele feminine: măr galben (n.) - nasture galben (m.); mere galbene (n.) - jucării galbene (f.)
Numărul
Substantivele din limba română îşi modifică forma în funcţie de număr. 
În limba română pluralul se formează prin adăugarea de sufixe (-i, -e, -uri, -le) însoţită şi de alte
modificări fonetice precum: mutaţii consonantice, mutaţii vocalice sau interpunere de alte
foneme: om - oameni, roată - roţi, fată - fete, steag - steaguri, pijama - pijamale.
Cazul
În multe limbi substantivele îşi modifică forma după caz, marcînd astfel diverse funcţii în enunţ:
subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc.
În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ. Totuşi, spre deosebire de
pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcţie de caz: formele de
nominativ şi acuzativ sînt identice şi la fel şi formele de genitiv şi dativ. În plus nu toate substantivele
au formă de vocativ.