Topografie și conformație:

Rinichii sunt organe compacte, situate în regiunea sublombară, de o parte și de alta a planului
median, cel stâng (Ren sinister) este situat lateral față de aorta abdominală, iar cel drept (Ren dexter),
lateral față de vena cavă caudală. La fixarea și suspendarea rinichilor contribuie presiunea viscerelor
din jur, vasele sanguine renale, fasciile renale, capsula adipoasă și peritoneul.
Fiecare rinichi prezintă o față dorsală (Facies dorsalis) orientată spre plafonul cavității abdominale, o
față ventrală (Facies ventralis) în contact cu alte viscere, un pol cranial (Extremitas cranialis) în
rapoarte intime cu glanda suprarenală (la rinichiul drept și la lobii drept și caudat ai ficatului), un pol
caudal (Extremitas caudalis) mai rotunjit, o margine laterală (Margo lateralis) convexă și o margine
medială (Margo medialis) concavă.
Fasciile renale (Fascie renales), dorsală și ventrală, rezultate din clivarea fasciei endoabdominale,
delimitează un spațiu amplu, denumit loja renală, în care este plasat rinichiul. Între pereții lojei renale
și capsula fibroasă a organului se interpune un țesut conjunctiv cu încărcare adipoasă variabilă, care
formează capsula adipoasă (Capsula adiposa); aceasta contribuie la fixarea și protecția rinichiului,
fiind în același timp grăsime de depozit. (8)
La carnivore și iepuri, ambii rinichi sunt plasați la distanță de plafon, înconjurați de seroasă și
suspendați prin mezouri scurte (cel stâng ceva mai lung), care le conferă un caracter flotant. La
majoritatea speciilor, rinichiul drept este plasat mai cranial decât cel stâng și vine în contact cu
ficatul, determinând formarea amprentei renale. Forma clasică a rinichiului este de bob de fasole și se
întâlnește la carnivore, rumegătoare mici și iepure. Variațiile de formă întâlnite la celelalte specii
interesează fie ambii rinichi, fie numai unul. (16, 19) 9
Aproximativ la mijlocul marginii mediale se găsește hilul renal (Hilus renalis), depresiune adâncă la
nivelul căreia rinichiul este abordat de pediculul vasculonervos, unde își are originea ureterul. Hilul
renal se continuă în interiorul organului cu sinusul renal (Sinus renalis).
Suprafața rinichiului este netedă, exceptând taurinele, la care aceasta este brăzdată de șanțuri care
indică limitele dintre lobi. La carnivore și uneori la oaie, pe suprafața rinichiului pot fi observate
venele subcapsulare (Venae subcapsulares), cu aspect stelat la câine sau arborescent la pisică. În
general, culoarea rinichiului este castanie-roșcată, cu variații ce depind de specie sau de cantitatea de
sânge înmagazinată. (13)
Structura rinichiului:
Structura anatomică a rinichiului se poate studia pe o secțiune orizontală care înjumătățește rinichiul,
trecând prin marginile sale și cei doi poli. Ca orice organ compact, rinichiul este alcătuit dintr-un
parenchim înconjurat de o capsulă fibroasă. Parenchimul renal delimitează un spațiu denumit sinus
renal, în care, la majoritatea speciilor se găsește bazinetul renal.
Capsula renală (Capsula fibrosa renis) apare ca o membrană subțire, dar rezistentă și extensibilă, care
este legată de parenchim prin numeroase tracturi conjunctive fine. La nivelul hilului renal, capsula se
continuă cu adventicea bazinetului și a ureterului. (33)
Parenchimul renal este clar diferențiat într-o zonă internă, medulara (Medulla renis), cu aspect striat
și o zonă externă, corticala (Cortex renis), de culoare mai închisă și cu granulații fine. Aspectul
diferit al celor două zone este conferit de dispoziția structurilor histologice și a vaselor care hrănesc
rinichii. (9)
La mamiferele domestice, lobii renali sunt individualizați doar în primele etape ale dezvoltării
ontogenetice; prin fuzionarea acestora se formează rinichiul simplu, așa cum se prezintă după
parturiție. Gradul de fuzionare a componentelor lobilor diferă în funcție de specie, determinând și
conformația căilor urinare intrarenale. La cal, carnivore, rumegătoare mici și iepure, lobii renali
fuzionează prin toate componentele. Coloanele renale dispar sau sunt foarte reduse, iar piramidele
Malpighi fuzionează în întregime, astfel, medulara preia forma unei mase unice acoperită de
corticală. Prin fuzionarea papilelor se formează o papilă comună care proemină în bazinet sub formă
de creastă (Crista renalis). În felul acesta, lobii renali sunt delimitați numai de vasele sanguine 10
interlobulare. La aceste specii, rinichii sunt netezi, monopapilari, cu bazinet renal prevăzut cu
înfundături sau recese. (10)
Tubii uriniferi descriu un traseu lung și complicat, fiecare fiind format din trei segmente principale:
tubul contort proximal, ansa Henlé și tubul contort distal. Tubii contorți se găsesc în corticală, lângă
corpusculii renali, iar ansele Henlé, formate din câte o porțiune descendentă și una ascendentă sunt
situate în medulară.
Tubii colectori au rol în colectarea și excreția urinei, constituind căile urinare intrarenale. Își au
originea în tubulii care preiau urina de la nefroni; prin confluare devin din ce în ce mai mari și se
deschid în canalele papilare. Aproape tot sistemul canalicular este situat în zona medulară, căreia îi
conferă aspect striat. În porțiunea corespunzătoare bazelor piramidelor renale, striațiile sunt fine, iar
în zona papilară, mai groase. Prin orificiile papilare, urina din canalele papilare este drenată fie în
calicele renale (la taurine și porc), fie direct în bazinetul renal (la cal, rumegătoare mici și iepure).
Sinusul renal reprezintă spațiul din interiorul rinichiului circumscris de parenchimul renal. La
speciile cu papilă renală comună (creastă renală), sinusul este ocupat în cea mai mare parte de
bazinetul renal. Toate aceste formațiuni sunt înconjurate de țesut adipos care înglobează vase și nervi.