Vezica urinară este un rezervor musculomembranos, în care urina transportată de uretere se

acumulează în intervalul dintre micțiuni; din vezică, urinara este expluzată la exterior prin uretră.
Forma vezicii urinare variază în funcție de specie și de gradul de plenitudine; când este goală are
aspect mai mult sau mai puțin rotunjit, iar când este plină ia aspect ovoid. În general vezicii urinare i
se descriu: un vârf (Apex vasicae s., Vertex 13
vesicae) orientat cranial, un corp (Corpus vesicae) reprezentând porțiunea mijlocie și un gât (Cervix
vesicae) orientat caudal, în continuare directă cu uretra.
La speciile de talie mică (carnivore, iepure) numai gâtul vezicii este plasat în cavitatea pelvină, restul
organului găsindu-se în cavitatea abdominală; în plenitudine maximă ia formă de pară și poate ajunge
până la cicatricea ombilicală. (23, 25)
Fața dorsală (Facies dorsalis) a vezicii urinare este despărțită de rect prin pliul seros genital (Plica
genitalis) și organele cuprinse în el (canalele deferente), iar la femelă este despărțită de vagin și de
uter. Prin fața ventrală (Facies ventralis) ia contact cu fața dorsală a pubisului și mușchiului obturator
intern (la animalele mari) sau cu planșeul cavității abdominale (la animalele mici); la carnivore se
plasează ventral de pereții marelui epiploon.
La menținerea poziției vezicii urinare contribuie trei ligamente seroase: două laterale și unul median.
Fiecare ligament lateral (Ligamentum vesicae laterale) se întinde între peretele lateral al bazinului și
vezică; marginea liberă a acestuia include ligamentul rotund (Ligamentum teres viscae) provenit din
obliterarea parțială sau totală a arterei ombilicale (funcțională la făt). Cele două ligamente laterale
formează limita dintre fundul de sac peritoneal genito-vezical (Escavatio genitovesicalis) și cele
vezico-pubiene (Escavatio pubovesicalis). Ligamentul median ( Ligamentum vesicae medianum)
leagă vezica urinară de fața dorsală a pubisului și se continuă până la ombilic. Între foițele lui se
găsesc fibre musculare netede, precum și restul obliterat al canalului urinar sau alantoidian
(Urachus), funcțional în perioada fetală; la animalele tinere, canalul urac este vizibil la nivelul
vârfului vezicii, uneori neobliterat. Ligamentul median delimitează între ele cele două funduri de sac
peritoneale vezicopubiene. (31, 33)
Cavitatea vezicii urinare prezintă trei orificii: două prin care se deschid ureterele (Ostia uretericae) și
unul de comunicare cu uretra (Ostium urethrae internum). În structura vezicii urinare intră seroasa,
musculoasa, mucoasa, vase și nervii.
Seroasa (Tunica serosa) acoperă vezica urinară pe o arie mai mult sau mai puțin întinsă în funcție de
plasarea acesteia; la cal ea acoperă numai jumătatea cranială a vezicii, la vacă ajunge până la gâtul
acesteia, iar la celelalte specii se extinde pe tot organul. Continuitatea seroasei viscerale cu cea
parietală se realizează prin cele trei ligamente menționate anterior. Între seroasă și musculoasă se
găsește un strat subțire de țesut 14
conjunctiv (Tela subserosa); în zonele neacoperite de seroasă, acesta este mai bine dezvoltat și are
dispoziție lamelară.
Musculoasa (Tunica muscularis) vezicii urinare este bine dezvoltată și este alcătuită din fascicule
musculare netede dispuse în „S” pe trei straturi vag delimitate: două longitudinale (extern și intern) și
unul transversal (mijlociu). La nivelul vârfului, cele trei straturi se contopesc mai mult sau mai puțin
iar fasciculele devin spiroidale. Din stratul longitudinal extern se desprind fibre musculare care intră
între lamele ligamentului median, reprezentând mușchiul pubovezical (M. pubovesicalis). La nivelul
gâtului vezicii urinare este descris de anumiți autori, în mod eronat, un mușchi care acționează ca
sfincter, neexistând o dovadă a acestui sfincter; mușchiul uretral striat, situat în continuarea tunicii
musculare a vezicii urinare, este responsabil de închiderea orificiului uretral intern.
Mucoasa (Tunica mucosa) este prevăzută cu epiteliu de tip urinar și lipsită de glande, căptușește
întreaga cavitate a vezicii urinare, continuându-se cu mucoasa uretrei. Când vezica este goală,
mucoasa formează numeroase pliuri care se șterg pe măsură ce organul se umple cu urină; acest lucru
se datorează stratului submucos (Tela submucosa) foarte dezvoltat, bogat în fibre elastice.