Capitolul 1

CAPITOLUL 1
TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE. CONCEPTE DE BAZĂ
Tehnologia este un proces cu caracter social-istoric şi, ca atare, nu poate fi abordată

separat de întreaga realitate socială, de cultură şi de filosofie. Sub acest aspect, se poate
afirma că omul a devenit uman din momentul în care a început să muncească, să gândească şi
să creeze tehnologie, construind, treptat, între societate şi natură, un mediu tehnologic tot mai
dens, cu impact profund asupra dezvoltării.
1.1 Conceptele de tehnologie şi tehnologii informaţionale

Noţiunea de tehnologie s-a conturat în amplul proces al devenirii omenirii, fiecare
epocă a evoluţiei societăţii fiind marcată şi de progresul înregistrat pe plan tehnologic, în
varii domenii de activitate umană.
Literatura de specialitate a încercat să surprindă, în mod cât mai sintetic, semnificaţiile
conceptului de tehnologie, aceasta fiind definită, la un moment dat, ca “abilitatea, sub formă
de structură fizică sau cunoaştere, încorporată într-un artefact (software, hardware,
metodologie), care facilitează îndeplinirea unui obiectiv”1. Într-o altă formulare, el rezidă în
“cunoştinţele, uneltele şi tehnicile accesibile unei organizaţii pentru a transforma inputuri în
outputuri; un proces de transformare care se poate referi la ceva foarte abstract, cum ar fi o
formulă, o reţetă sau o metodă, sau la ceva concret, cum ar fi maşini şi echipamente”2.
Într-un perimetru mai cuprinzător, conceptul de tehnologie desemnează “ansamblul
sistematizat de cunoştinţe despre activităţile umane care fac uz de rezultate ale cercetării
ştiinţifice, experimentări, calcule şi proiecte, precum şi de unelte, maşini şi aparate; restrâns,
ansamblul procedeelor (metode, reţete, reguli) şi mijloacelor materiale (unelte, maşini,
aparate) utilizate în vederea desfăşurări unei activităţi”3.
Totodată, privită ca domeniu de activitate şi în contextul revoluţiei tehnico-ştiinţifice
contemporane, tehnologia este şi "o ştiinţă a realizării, în mod cât mai eficient, de funcţiuni
necesare societăţii şi omului, dar şi o practică, o inginerie a acestor funcţiuni"4.
În acelaşi timp, prezintă interes şi caracterul filosofic al conceptului de tehnologie,
care apare cu atât mai relevant, cu cât tehnologia se adânceşte în sfera informaţională. Noile
obiecte informaţionale, inteligenţa artificială şi roboţii inteligenţi, microelectronica, ingineria
genetică, obligă la a reflecta dacă specia umană nu va fi înlocuită de o alta ce nu mai are
timpul să aştepte evoluţia biologică a omului, cu alta rezultată din activitatea sa tehnologică
(conştientă).
Istoria existenţei omului evidenţiază faptul că acesta a trecut de la o gândire
influenţată de mecanică şi mecanisme, la o gândire fizico-informaţională, în pas cu ştiinţa şi
tehnologia epocii moderne, schimbare ce constituie una dintre mutaţiile cele mai importante.
1
Williams, F., Gibson, D.,V., Technology Transfer. Sage Publications, London, 1990
2
Northcraft, G.,B., Neale, M., Organizational Behaviour. A management Challenge. The Dryden Press ,Fort
Worth, 1994
3
*** Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, Politici de inovare şi privatizare sectorială, Bucureşti, 1994
4
Drăgănescu, M., - op. cit., p.156
Tehnologii informaţionale. Concepte de bază
Studiile existente şi observaţiile rezultate din experienţa acumulată de omenire arată, de
asemenea, că "civilizaţia, în sensul avuţiei şi al bunurilor transmisibile, este bazată pe o
evoluţie spectaculoasă a cunoaşterii. Ea cuprinde ştiinţa, tehnologia în primul rând, şi apoi
toate activităţile şi produsele care ies de sub incidenţa valorilor locale, fiind susceptibile de o
rapidă transmisie şi generalizare"5. Explozia cunoaşterii umane, cu o propagare rapidă a
rezultatelor ei, ce caracterizează începutul secolului XXI, are loc sub semnul unei civilizaţii
unice, care pe baza progresului tehnologic ar putea face ca unul şi acelaşi produs să fie creat
după aceleaşi reţete. "Cunoaştere şi know-how, produsele cu caracter universal ale ştiinţei şi
tehnologiei, care circulă şi se aplică pe toată suprafaţa planetei sunt marii autori ai
globalizării, iată încă un argument ce pledează pentru recunoaşterea mecanismelor şi
funcţiunilor proprii ale civilizaţiei şi a principalelor sale componente, ştiinţa şi tehnologia"6.
Pe de altă parte, revoluţia contemporană înseamnă nu numai o integrare de noi
tehnologii, ci şi o integrare de diferite tipuri de informaţie. În acest cadru, relaţia om-
calculator constituie un fenomen nou la nivelul problemelor globale ale contemporaneităţii.
Această relaţie marchează pregnant tehnologia informaţiei, ce stă la baza unei noi tehnologii
intelectuale, în care cunoaşterea teoretică şi tehnicile sale specifice, precum analiza sistemică,
programarea liniară, teoria probabilităţilor etc., devin decisive în procesul cunoaşterii teoretice
şi al realizării inovaţiei ştiinţifice şi tehnice. Tehnologia capătă un pronunţat caracter
informaţional, puterea informaţiei devenind, pentru deţinătorul ei, un mijlocul de control al
mediului înconjurător şi un suport indispensabil vieţii şi activităţilor umane.
Pe acest fundal, omenirea pătrunde într-o civilizaţie a cunoaşterii, a acumulării şi a
comunicării informaţiei ce devine mai importantă decât resursele tradiţionale (materiale şi
energetice), semnificând o nouă revoluţie denumită „revoluţia informatică”. Efectele utile
produse de revoluţia informatică s-au amplificat prin combinarea cu tehnicile noi ale
comunicării la distanţă şi crearea teleinformaticii, care a suprimat practic distanţele şi a făcut
ca graniţele, nu numai cele geografice ale ţărilor, ci şi cele specifice domeniilor de cunoaştere
şi implicit ale competenţelor să fie irelevante 7, favorizând interconectarea şi creşterea
eficienţei acţiunilor întreprinse de om".
Într-o accepţiune largă, noţiunea de tehnologie include o mare varietate de tipuri de
tehnologii. Între acestea un loc din ce în ce mai important revine celei de tip informaţional,
folosită pentru a realiza procese de transmitere-receptare, prelucrare, stocare etc. a
informaţiei, în general.
Tehnologia informaţională cuprinde şi diverse alte mijloace, tehnici şi procedee
tradiţionale sau moderne, de receptare, prelucrare, transmitere a informaţiilor, inclusiv
modalităţi de organizare, executare şi supraveghere a unor procese sau activităţi şi de
comunicare în interiorul unui sistem sau cu mediul exterior.
În literatura de specialitate se dau diverse accepţiuni noţiunii de tehnologie
informaţională sau noua tehnologie informaţională cunoscută şi ca tehnologia
informaţiilor şi comunicaţiilor. Astfel, James O'Brien8 înţelege prin tehnologie
informaţională sistemele informaţionale bazate pe calculatoare; Laudon&Laudon9 consideră
calculatoarele şi echipamentele periferice baza sistemelor informaţionale moderne, iar Van
Cuilenburg10 susţine că tehnologia calculatoarelor şi a telecomunicaţiilor luate împreună
formează tehnologie informaţională.
5
Maliţa, M., Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998, p. 282
6
Idem, p.197
7
Tappscot, D., Digital Economy. Promise and Peril in the Age of Networked Intelligence, McGraw-Hill, New
York, 1996, p. 84
8
O'Brien,J., Introduction to Information Systems.Essentials for the Internetworked E-Business Enterprise,
McGraw-Hill, 2001
9
Laudon, K.,C., Laudon,J.P., Management Information Systems. Organization and Technology, Prtentice-
Hall, London, 1996
10
VanCuilenburg, J. J., ş.a., Ştiinţa comunicării, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 59
4
Tehnologii informaţionale pentru Administraţia Publică
Prin conţinutul său, tehnologia informaţională înglobează mijloace, proceduri şi
modalităţi tehnice de colectare (receptare), sortare, verificare, prelucrare, stocare şi
transmitere a datelor şi informaţiilor, utilizate în viaţa economică şi socială. Ea constituie
suportul tehnic pe care se derulează fluxurile şi circuitele informaţionale, iar în societatea
modernă şi, cu deosebire, în cea informaţională devine, pregnant, o tehnologie informatică. În
raport cu mutaţiile înregistrate, în etapa actuală, tehnologia informaţională semnifică un
ansamblu de elemente specifice compus din: hardware, software, reţele de comunicaţii, staţii
de lucru pentru inginerie şi cercetare, robotică şi circuite integrate inteligente.
1.2 De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii
În condiţiile în care societatea umană a devenit din ce în ce mai dependentă de

informaţii şi de prelucrarea şi transmiterea acestora, a apărut conceptul de societate
informaţională (SI). Referitor la dimensiunea geografică a Societăţii Informaţionale, s-au
conturat trei zone principale în care trecerea la Era Informaţională a fost conştientizată pe
deplin: SUA, Europa (în special ţările din Uniunea Europeană) şi Japonia. În aceste zone,
noile tehnologii informaţionale şi de comunicaţie au avut un rol deosebit, contribuind la
modificarea fundamentală a organizării şi funcţionării instituţiilor statului, a activităţii
economice, a modului în care oamenii muncesc, trăiesc sau comunică între ei.
Societatea informaţională a fost prefigurată de două evenimente care s-au produs în
SUA şi Europa. Primul a avut loc în anul 1992, când Al Gore, vice-preşedintele de atunci al
SUA, a lansat conceptul de Autostradă Informaţională (Information highway). Al doilea
moment s-a produs în 1994, ca replică a Europei la provocarea SUA. Rezultatul este cunoscut
sub numele de Raportul Bangemann (Europa şi Societatea Informaţional globală.
Recomandări pentru Consiliul Europei). Ca răspuns la acest raport s-a constituit Consiliul
pentru Societatea Informaţională, care a elaborat primul plan european de acţiune pentru
Societatea Informaţională – Drumul Europei către Societatea Informaţională.
Pentru Japonia societatea informaţională este cuantificată prin următorii indicatori11:
- 4000 $ venit pe cap de locuitor;
- peste 50% din populaţia activă să fie angajată în sectorul serviciilor;
- peste 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă să fie studenţi;
- peste 35% din bugetul unei familii să fie alocat cheltuielilor legate de informaţie.
Efectele informatizării societăţii constau în:
 reducerea efortului fizic, inclusiv în prelucrarea manuală a datelor;
 diminuarea efortului intelectual solicitat de diversele operaţii informaţionale;
 reducerea, prin automatizarea activităţilor, a timpului de prelucrare a datelor şi de
transmitere a informaţiilor;
 creşterea performanţelor prin îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii prelucrării
informaţiei (exactitate, viteză de regăsire, capacitate ridicată de stocare);
 scăderea, pe termen lung, a costului proceselor de analiză şi decizie;
 posibilitatea comunicării şi informării on-line, independent de distanţele geografice, cu
avantaje evidente asupra tuturor domeniilor de activitate (ştiinţă, educaţie, cultură,
management, marketing, producţie, comerţ).
Nu există ţară europeană care să nu dispună de o strategie proprie pentru Societatea
Informaţională, manifestându-se, însă, diferenţe semnificative între acestea, datorită, în
special, condiţiilor tehnice, tehnologice şi economice iniţiale de pornire a fiecărei ţări, precum
şi de potenţialul lor uman, economic sau financiar. În acelaşi timp, ţările europene avansate au
iniţiat programe speciale de sprijinire a ţărilor foste comuniste, atât pentru stoparea declinului
11
Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W., Ştiinţa Comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 53
5
economic şi relansarea economiei, cât şi pentru derularea procesului de tranziţie spre
Societatea Informaţională.
Principalul vector al Societăţii Informaţionale îl reprezintă Internetul, cu întreaga lui
gamă de avantaje (poştă electronică, comerţ electronic, tranzacţii electronice etc.).
La ora actuală se vorbeşte tot mai mult de Societatea Cunoaşterii care presupune:
 extinderea şi aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice precum şi a adevărului despre existenţă;
 utilizarea şi managemetul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii tehnologice şi
organizaţionale;
 producerea de cunoaştere tehnologică nouă, prin inovare;
 diseminarea fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu
prioritate Internetul cu întreaga-i gamă de instrumente.
Societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie, în care procesul de inovare
(capacitatea de a asimila şi converti cunoaşterea nouă pentru a crea noi servicii şi produse)
devine determinant. Ea are un caracter global şi este, în acelaşi timp, un factor al globalizării.
1.3 Informaţii, date, cunoştinţe, entropie informaţională

Informarea, înţeleasă ca activitate specific umană, de acumulare şi transmitere a
cunoştinţelor, operează cu două noţiuni fundamentale: informaţia şi data. Evaluarea şi
folosirea lor cu un anumit scop sau sens în analize şi experimente se materializează în
cunoştinţe.
1.3.1.Caracteristici şi clasificări
Informaţia este o resursă esenţială în dezvoltarea unei societăţi, iar utilizarea pe scară
largă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) este vitală.
Administraţiile publice sunt, de departe, pe plan european şi mondial, cei mai
importanţi clienţi şi utilizatori ai tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Guvernele federale,
naţionale, regionale sau municipale au investit miliarde de dolari pentru creşterea
performanţelor propriilor activităţi, dar mai ales pentru diversificarea şi îmbunătăţirea
relaţiilor lor cu cetăţenii.
Informaţia
În condiţiile etapei actuale când în orice domeniu de activitate se impune o cunoaştere
rapidă şi complexă a realităţii în scopul luării unor decizii operative, oportune şi bine
fundamentate, celor trei factori principali de producţie li se adaugă o nouă resursă –
informaţia. Toate ştiinţele operează cu informaţii, ca elemente ale cunoaşterii senzoriale şi
raţionale.
Pentru conceptul de informaţie literatura de specialitate oferă multiple definiţii.
În cibernetică informaţia se defineşte ca element ce posedă trei sensuri: pragmatic,
semantic şi sintactic. Sensul pragmatic raportează informaţia la scopurile observatorului.
Sensul semantic indică semnificaţia intimă a datelor. Sensul sintactic se referă la sistemul de
semne şi reguli folosite în construcţiile utilizate pentru reprezentarea informaţiei în procesul
culegerii, transmiterii şi prelucrării acesteia. Acestui nivel îi corespunde conceptul de dată.
În informatică informaţia este un şir de caractere, dintr-un alfabet dat, ce poate fi
prelucrat prin proceduri formale (manuale sau automate).
În teoria probabilităţilor informaţia este unitatea de măsură pentru incertitudinea
apariţiei unui fenomen.
În sensul larg acceptat informaţia este noţiunea prin care se desemnează fiecare din
elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol, grup de simboluri, ştire, semnal,
imagine, cu care se exprimă un eveniment, o stare, o situaţie, o acţiune.
6
Din definiţiile de mai sus rezultă atributele informaţiei:
 adăugarea de noi cunoştinţe la fondul deja existent;
 înlăturarea unei incertitudini sau îndoieli pentru cel ce o recepţionează;
 utilitatea pentru receptorul său.
În esenţă, se poate considera că, deşi, informaţia este imaterială, ea comportă patru
proprietăţi fizice esenţiale12:
- informaţia este apriori inepuizabilă - dacă produsele şi serviciile se consumă pe
măsura utilizării lor, informaţia este nelimitată;
- informaţia este copiabilă – prin transfer bunurile se mută fizic, în timp ce informaţia
poate exista concomitent în mai multe puncte;
- informaţia este indivizibilă – dacă celelalte resurse, la utilizare, sunt individualizate
(electricitate, apă etc.),informaţia reprezintă un tot unitar neputând fi divizată, separată etc.
- informaţia este cumulativă – dacă acumularea de bunuri poate avea loc numai atunci
când acestea nu sunt consumate, informaţia fiind nelimitată şi multiplicabilă, ea se adaugă
întotdeauna în baza de informaţii creată anterior.
Data
Informaţia pentru a putea fi percepută, trebuie exprimată într-o formă concretă.
Această formă concretă se numeşte dată.
Prin noţiunea de dată înţelegem un ansamblu de semne şi caractere dispuse într-o
anumită ordine şi utilizate pentru transmiterea informaţiilor, păstrarea acestora pentru o
utilizare viitoare sau obţinerea de noi informaţii prin prelucrări.
În informatică, prin date înţelegem un model de prezentare a informaţiei, accesibil
unui anumit procesor, model cu care se poate opera, pentru a obţine noi informaţii despre
fenomenele, procesele şi obiectele lumii reale.
Rezultă că termenul de informaţie, acoperă de fapt două noţiuni: informaţia în sens
strict, care este direct accesibilă omului, dar nu şi componentelor de prelucrare ale unui
calculator şi data care este rezultatul codificării informaţiei. Altfel spus, omul prelucrează
informaţiile, iar sistemele de calcul, datele.
Datele constituie suportul simbolic al informaţiilor şi se poate admite că o dată devine
informaţie pe măsură ce semnificaţia sa are un anumit grad de sinteză. Data are o existenţă
obiectivă, tangibilă şi reprezintă o potenţială informaţie.
Transformarea datelor în informaţii devine posibilă numai printr-un proces de
prelucrare cu diverse mijloace, în primul rând cu cele electronice, parcurgându-se următorul
flux: introducerea datelor, prelucrarea datelor şi extragerea rezultatelor prelucrării (figura 1.1).
Există o diversitate de date şi informaţii vehiculate în sistemele informaţionale ale
organizaţiilor, din aceste considerente literatura de specialitate prezintă mai multe criterii de
clasificare a acestora.
După forma de exprimare a fenomenelor pe care le reflectă, informaţia poate fi:
analogică, numerică şi nenumerică.
Informaţia analogică este cea care caracterizează parametri cu variaţie continuă, din
cadrul proceselor tehnologice aşa cum sunt ei percepuţi de dispozitivele tehnice de
înregistrare, fără a fi necesară o conversie sau codificare a acestora înainte de transmitere sau
manevrare pe suporturi tehnice de informaţii (presiunea, temperatura, viteza, tensiunea
electrică etc.).
Informaţia numerică (cantitativă) exprimă aspectul cantitativ al fenomenelor şi se
prezintă sub formă de cifre obţinute prin măsurare, numărare, cântărire sau calcul.
12
Vicent, D. R., The Information – Based Corporation – Stakeholder Economics and the Technology
Investment, Dow Jones Irwin, Home wood, Illinois, 1990, pp. 6-7
7
Informaţia nenumerică (calitativă) este cea mai răspândită şi se prezintă printr-o mare
varietate de forme: concepte, liste bibliografice, texte, rapoarte etc. În funcţie de suportul
informaţional utilizat pentru transmiterea acesteia, informaţia calitativă poate fi: verbală,
scrisă, grafică sub formă de imagini, unde radio sau magnetice, sub formă codificată
înregistrată pe benzi magnetice sau discuri magnetice etc.
ă
INTRODUC PRELUCRA EXTRAGER
ERE DATE RE E
- clasificare INFORMAŢI
- culegere - sortare I
- verificare - calcule
- codificare - rezumare - regăsire
- transmitere /sintetizare - decodificare
-memorare - difuzare
REGLARE
/arhivare
Figura 1.1 Fluxul prelucrării datelor
După situarea în timp faţă de procesul sau fenomenul reprezentat, informaţiile

sunt: active, pasive şi previzionale.
Informaţiile active (dinamice, operative) se referă la procese sau fenomene în curs de
desfăşurare.
Informaţiile pasive vizează procese sau fenomene care au avut loc, fiind utile pentru
conducerea proceselor şi fenomenelor care se vor repeta.
Informaţiile previzionale sunt cuprinse în planuri şi programe, caracterizând şi
comensurând procese şi fenomene ce se vor desfăşura în viitor. Ele oferă modele cantitative şi
calitative având un caracter de direcţionare.
După conţinut, informaţiile pot fi: elementare, complexe şi sintetice.
Informaţiile elementare sunt specifice sistemului operaţional în care se desfăşoară
nemijlocit diverse activităţi şi definesc operaţii şi fenomene indivizibile.
Informaţiile complexe rezultă prin agregarea informaţiilor elementare pentru a
caracteriza un proces sau un fenomen (nivelul productivităţii muncii, valoarea totală a
impozitelor etc).
Informaţiile sintetice se obţin de regulă prin adiţionarea informaţiilor elementare de
acelaşi tip (buget de venituri şi cheltuieli, balanţă de verificare, bilanţ contabil etc.).
După domeniul de activitate pe care-l deservesc, informaţiile pot fi: tehnologice,
tehnico-ştiinţifice şi economice.
Informaţiile tehnologice sunt utilizate pentru conducerea şi dirijarea proceselor
tehnologice industriale.
Informaţiile tehnico-ştiinţifice sunt utilizate în domeniul cercetării ştiinţifice şi al
proiectării tehnologice.
Informaţiile economice sunt instrumente de conducere nemijlocită a proceselor social-
economice. Ele devin utile şi eficiente numai în cadrul schimbului permanent de cunoştinţe
între oameni, situaţi pe diverse trepte ierarhice ale economiei. Informaţiile economice prezintă
câteva particularităţi: volum şi diversitate tipologică mare; prelucrări specifice relativ simple
şi cu mare frecvenţă (calcule aritmetice, sortări, grupări, comparări etc); timp de valabilitate
relativ redus.
Prelucrarea datelor în vederea obţinerii informaţiilor este necesară deoarece:
8
 informaţia apare adesea în alt loc decât cel al utilizării sale;
 informaţia apare adesea în alt moment decât cel al utilizării sale ;
 informaţia apare adesea sub o formă diferită decât cea a utilizării sale.
La nivelul unei entităţi social-economice, datele supuse prelucrării provin atât din
surse externe cât şi din surse interne. Prelucrarea informaţiei presupune parcurgerea mai
multor etape (figura 1.2).
I n f o r m a ¡ii
e le m e n ta re
O p e r a ¡ia d e id e n t if ic a r e /s e s iz a r e /c o d a r e
D a te d e b a z å
O p e r a ¡ia d e c o le c ta r e p r i n p r o c e d e e f o r m a le
F o n d u l d e d a te
u tile p re lu c rå rii
O p e r a ¡ia d e p r e lu c r a r e p r o p r iu - z i s å
I n f o r m a ¡ii
e la b o ra te
O p e r a ¡ia d e d if u z a r e /t r a n s m ite r e
I n f o r m a ¡ii
p e rtin e n te
(re z u lta te /s u p o rt p e n tru d e c iz ii)
Figura 1.2 Etapele prelucării informaţiei
Operaţia de identificare /sesizare /codare realizează codificarea datei şi reţinerea ei

pe un suport în vederea conservării, transformării şi comunicării ei. Se obţine astfel o dată de
bază. Operaţiile de sesizare are loc pentru fiecare eveniment elementar, în momentul şi la
locul producerii lui.
Operaţia de colectare presupune regruparea datelor elementare necesare prelucrării.
Ea se poate realiza în două moduri:
- la cerere (în timp real), modalitate proprie consultării imediate a unui ansamblu de
informaţii prezente permanent în sistemul informatic, cu scopul de a oferi răspunsuri la
cererile utilizatorilor (operaţia de rezervare a tichetelor de călătorie cu avionul, trenul;
operaţia de consultare a fondului de carte dintr-o bibliotecă computerizată; operaţia de
consultare a fondului de documente în vederea demarării unei afaceri; accesarea informaţiilor
privind valoarea taxelor şi impozitelor datorate etc.).
- prin fişiere (în timp diferit), modalitate în care lotul de informaţii de aceeaşi natură
este constituit şi conservat într-un “fişier” în urma unei operaţii de sesizare.
Operaţiunile de sesizare şi de colectare sunt disociate.
Operaţia de prelucrare propriu-zisă reprezintă practic transformarea informaţiilor
în rezultate pe baza unor algoritmi prestabiliţi.
Operaţia de difuzare este subordonată cerinţelor de comunicare ale utilizatorilor
oferind informaţii pertinente la locul, timpul şi sub forma dorită.
Drumul pe care îl parcurge informaţia, din momentul apariţiei unui eveniment şi până
când, pe baza cunoaşterii lui se declanşează un nou eveniment poartă numele de circuit
informaţional. O secţiune prin acest circuit formează un flux informaţional corespunzător
fluxului real al resurselor materiale, umane şi monetare din cadrul organismelor social-
economice.
9
Fluxul informaţional reprezintă totalitatea informaţiilor transmise într-un interval de
timp determinat, de la o sursă de informaţie la un receptor, printr-o mulţime de canale
informaţionale. Fluxurile informaţionale pot fi:
- interne care asigură circulaţia informaţiei între diferitele compartimente ale structurii
organizatorice din interiorul unei entităţi social-economice şi între diferite persoane din cadrul
compartimentelor funcţionale, în vederea fundamentării deciziilor;
- externe care asigură circulaţia verticală a informaţiei între diferite entităţi social-
economice şi/sau între o astfel de entitate şi organismele ierarhic superioare.
La rândul lor atât fluxurile informaţionale interne, cât şi cele externe, pot fi orizontale
şi verticale.
Decidentul la orice nivel de conducere, pentru a lua decizii fundamentate ştiinţific
trebuie să ştie să utilizeze informaţii limitate la domeniul său de activitate.
Gradul de utilizare a informaţiei şi eficienţa sa în diversele activităţi umane depinde de
atributele calităţii informaţiei. Aceste atribute ţin de dimensiunea temporală, conţinutul şi
forma informaţiei13:
Dimensiunea temporală vizează:
 oportunitatea – informaţia este furnizată la momentul oportun;
 actualitatea – utilitatea informaţiei într-un anumit interval de timp;
 frecvenţa – prezenţa informaţiei la timpul şi în ritmul/cadenţa solicitate;
 perioada considerată – referirea la perioade prestabilite (trecute, prezente sau viitoare).
Conţinutul are în vedere:
 exactitatea - informaţia nu conţine erori;
 pertinenţa - informaţia răspunde nevoilor unui destinatar în anumite circumstanţe date;
 exhaustivitatea - informaţia este completă (netrunchiată);
 conciziunea - informaţia furnizată nu conţine balast (este numai informaţia necesară);
 anvergura - informaţia se referă la un subiect mai mult sau mai puţin vast;
 randamentul - formaţia reflectă randamentul, evaluând activităţile desfăşurate, progresele
înregistrate sau resursele acumulate.
Forma vizează:
 claritatea – informaţia este furnizată într-un format inteligibil;
 precizia – informaţia este mai mult sau mai puţin detaliată;
 ordinea – informaţia poate fi organizată în secvenţe prestabilite;
 prezentarea – informaţia poate fi sub formă grafică, numerică, textuală etc.;
 suporturile tehnice – informaţia poate fi prezentată pe ecran, pe hârtie etc.
Cunoştinţele
Corespondenţa dată-informaţie este considerată a fi un prim nivel în informatica
economică. Acestui nivel i se adaugă un al doilea, acela al informaţiilor derivate din alte
informaţii, pe bază de raţionament, nivel considerat a fi cel al cunoştinţelor. Informaţia este
sursa principală şi motorul creării de noi cunoştinţe. De aceea, societatea cunoaşterii nu este
posibilă decât grefată pe societatea informaţională şi nu poate fi separată de aceasta.
Schematic acest raport este prezentat în figura 1.3.
13
O’Brien, J., Les systèmes d’information de gestion, Ed.De Boeck, 1995, p. 23
10
Aplicare
Date Prelucrare Informa¡ie
Raţionamente Cunoştinţe
Experimentåri
Figura 1.3 Relaţia date-informaţii-cunoştinţe
Prof. Paul Rower, promotorul teoriei noua economie a creşterii (New Growth
Economics) susţine că baza prosperităţii naţiunilor, în era informaţională, sunt cunoştinţele şi
ideile14. El argumentează neajunsurile majore ale teoriilor economice tradiţionale prin lipsa
unui factor fundamental – ideile şi cunoştinţele, care sunt motorul bunăstării generale.
Cunoştinţa include capacitatea de a evalua informaţia cu un anumit scop sau sens. A
avea cunoştinţe sau abilitatea de a efectua sarcini complexe, presupune mai mult decât a
avea o listă de instrucţiuni sau informaţii necesare, se cere abilitatea manipulării
informaţiilor sau a sarcinilor15.
Activitatea umană definitorie este cea care se bazează şi operează cu cunoştinţe. Mai
mult de 50% din populaţia activă a globului este implicată în activităţi de colectare, procesare
şi transmitere a informaţiei. Admiţând apriori că informaţia are un caracter obiectiv, devine
evident caracterul subiectiv al cunoştinţei.
Se poate, aşadar, accepta că informaţia este distinctă de cunoştinţă şi că ea este forma
dată unei cunoştinţe pentru a permite comunicarea sau manipularea acesteia.
Entropia informaţională
Informaţia este un „mesaj” ce aduce o precizare într-o problemă ce comportă un
anumit grad de incertitudine, de nedeterminare.
Pentru a opera cu noţiunea de informaţie trebuie, ca pe lângă evaluarea ei calitativă să
fie folosite şi forme de exprimare cantitativă. Astfel, s-a pus problema găsirii unui etalon
pentru cantitatea de informaţie, adică a unei unităţi de măsură, obiectiv determinată, unitate cu
ajutorul căreia să se măsoare şi să se compare informaţiile, independent de conţinutul lor sau
de modul în care sunt emise, transmise şi recepţionate.
Noţiunea de cantitate de informaţie a fost introdusă de R.V. Hartley în 1928 şi
exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente
posibile.
Bazele teoriei matematice a informaţiei au fost puse în anul 1948 de C. E. Shannon.
Acesta numeşte măsura informaţiei entropie informaţională, considerând cantitatea de
informaţie ca funcţie logaritmică a diversificării domeniului evenimentelor.
C. E. Shannon stabileşte entropia informaţională plecând de la un experiment X, în
cadrul căruia se poate realiza un număr finit de evenimente elementare independente (x1, x2,
…,xk,...,xn). De asemenea, sunt luate în calcul şi probabilităţile de apariţie a acestor
evenimente (p1, p2,...,pk,…,pn). Măsura gradului de nedeterminare pentru experimentul X
este o funcţie de probabilităţile de realizare a evenimentelor componente şi este egală cu
cantitatea medie de informaţie furnizată de realizarea unui eveniment:
14
Constantinescu, C., Particularităţi ale tehnologiei informaţionale pentru managementul strategic, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000, p. 26
15
Watters, C. Dictionary of Information Sciences and Technology, Academic Press, Inc.1992
11
n
H   p k  log p k
k 1
în care:
H - entropia informaţională;
p - probabilitatea de realizare sau existenţă a unui eveniment k, din cadrul sistemului.
Deoarece nu se cunoaşte apriori rezultatul experimentului X, înseamnă că acesta
conţine un anumit grad de nedeterminare putându-se afirma că:
 în urma realizării experimentului se obţine informaţie, dacă şi numai dacă rezultatul
acestuia înlătură o anumită nedeterminare;
 informaţia şi nedeterminarea sunt mărimi direct proporţionale, dar sensul variaţiei lor este
opus;
 informaţia înlocuieşte nedeterminarea.
C.E. Shannon a propus ca unitate de măsură a cantităţii de informaţie, informaţia
furnizată prin precizarea unei variante din două egal posibile. Această unitate de măsură
poartă denumirea de BIT (BInary digiT-cifră binară), datorită faptului că precizarea uneia
dintre cifrele binare 0 sau 1, presupuse egal probabile, constituie o informaţie unitate.
Deoarece calculatoarele lucrează cu circuite integrate care recunosc două stări
distincte, cea mai mică unitate este bit-ul. În prezent unitatea de adresare a memoreie este
byte-ul (octetul – succesiune de opt cifre binare). Practica a impus folosirea multiplilor
acestei unităţi de măsură a informaţiei: 1 Kilooctet (Ko) = 210 octeţi ;1 Megaoctet (Mo) = 210
Ko; 1 Gigaoctet (Go) = 210 Mo; 1 Teraoctet (To) = 210 Go; 1 Peraoctet (Po) = 210 To.
Reprezentarea în memorie a datelor şi informaţiilor se realizează la nivel de: byte –
semicuvând; cuvânt (cuvânt de memorie) – 2 byte (16 biti); dublucuvând – 4 byte (32 biti);
cvadruplucuvânt – 8 byte (64 biti).
1.3.2 Elemente folosite în organizarea şi structurarea datelor
În prelucrarea automată a datelor, atât în faza de introducere, cât şi în faza de extragere

a rezultatelor este necesară o conversie a datelor culese într-o formă înţeleasă de sistemul
electronic de calcul (al cărui limbaj este alcătuit numai din cifrele 0 şi 1), iar în urma
prelucrării, rezultatele să fie furnizate utilizatorului sub o formă accesibilă acestuia.
1.3.2.1.Sisteme de numeraţie şi coduri de reprezentare a datelor
Aprecierea cantitativă a fenomenelor şi proceselor, inclusiv cele administrative,

economice, se realizează prin operaţia de comparare, care presupune existenţa unui etalon
pentru fiecare formă fizică concretă de materie sau fenomen.
În urma unei comparaţii rezultă o informaţie, care, pentru a fi înregistrată şi
comunicată, are asociat un simbol ce reprezintă un număr sau un cod.
Sistemul de numeraţie constituie ansamblul regulilor de reprezentare a numerelor
prin intermediul unor cifre şi litere.
Sistemele de numeraţie, în funcţie de modul de redare a numerelor şi de grupare în
cadrul acestora, se clasifică în:
- sisteme de numeraţie nepoziţionale;
- sisteme de numeraţie poziţionale.
În sistemele de numeraţie nepoziţionale, semnificaţia unui număr se determină după
anumite reguli, ce constau, după caz, în adunarea sau scăderea valorilor pe care le reprezintă
fiecare cifră în parte, independent de poziţia pe care o ocupă în cadrul numărului respectiv.
Cel mai cunoscut sistem de numeraţie nepoziţional este cel roman, care utilizează cifre şi
litere pentru reprezentarea numerelor.
12
În sistemele de numeraţie poziţionale, semnificaţia unei cifre, depinde de poziţia pe
care o ocupă aceasta în reprezentarea numărului. Cifrele, pe lângă valoarea lor nominală, mai
primesc şi o valoarea poziţională, în funcţie de succesiunea lor. De exemplu, în numărul 777,
fiecare cifră are o semnificaţie valorică diferită: prima cifră, din dreapta, reprezintă unităţi de
ordin unu, a doua cifră reprezintă unităţi de ordin doi şi a treia cifră reprezintă unităţi de ordin
trei. Cel mai utilizat sistem de numeraţie poziţional este cel zecimal.
Până la apariţia calculatoarelor electronice, puţini s-au gândit la alte moduri de
reprezentare a numerelor, diferite de reprezentarea zecimală. Odată cu apariţia şi dezvoltarea
calculatoarelor electronice, problema reprezentării numerelor a devenit una foarte importantă
şi s-a materializat în definirea şi folosirea mai multor sisteme de numeraţie, dintre care cele
mai populare sunt (tabelul 1.1):
 sistemul de numeraţie binar;
 sistemul de numeraţie octal;
 sistemul de numeraţie hexazecimal.
Tabelul nr. 1.1 Sisteme de numeraţie poziţionale

Denumire sistem Baza Simboluri utilizate
Zecimal 10 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9
Binar 2 0,1
Octal 8 (23) 0,1,2,3,4,5,6,7
Hexazecimal 16 (24) 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,A,B,C,D,E,F
Coduri de reprezentare a datelor

Apariţia codurilor este legată de necesitatea asigurării unei comunicări cât mai simple
şi mai rapide, între om şi calculator, având în vedere faptul că primului îi este specifică
gândirea şi operarea în sistemul zecimal, iar celui de-al doilea prelucrarea informaţiilor în
sistemul binar sau derivatele acestuia. În acest sens, diferitele semne (cifre, litere, caractere
speciale) pot fi reprezentate prin combinaţii de "0" şi "1".
Modalitatea de combinare a simbolurilor "0" şi "1" pentru reprezentarea datelor
poartă numele de codificare.
După natura semnelor pe care le pot reprezenta, codurile pot fi numerice şi
alfanumerice.
Codurile numerice
Codurile numerice sunt folosite pentru a reprezenta cele 10 semne ale sistemului
zecimal, cu sau fără semnul algebric al acestora, utilizând o tetradă binară. Aceste coduri au
fost specifice primelor calculatoare, concepute numai pentru prelucrarea informaţiilor
numerice şi satisfac cerinţele prelucrării informaţiilor în calculatoare numerice de birou.
Codurile numerice pot fi la rândul lor ponderate şi neponderate.
Codurile ponderate sunt coduri în cadrul cărora i se asociază, fiecărei cifre zecimale,
o tetradă binară, în care fiecare rang are o anumită pondere indicată de configuraţia codului.
Qi reprezintă ponderea poziţiei corespunzătoare codului.
Principalele coduri ponderate sunt: 8421, 2421, 4221, 5421, 7421, şi 6421.
Codul 8421 - BCD (Binary Coded Decimal- codul zecimal codificat binar) este un cod
cu patru biţi şi este cel mai cunoscut.
În cadrul reprezentării (plecând de la dreapta la stânga, poziţia 0 are ponderea 1,
poziţia 1 are ponderea 2, poziţia 3 are ponderea 4, iar poziţia 4 are ponderea 8. (q 0 = 0, q1 = 2,
q3 = 4, q4 = 8).
Exemplu:
1947(10) = 0001.1001.0100.0111BCD
13
Codurile neponderate sunt generate, pe considerente de securitate, în vederea
eliminării cifrei “0” care poate fi considerată ca o lipsă de informaţie (cifrei „0” i se atribuie o
secvenţă de biţi semnificativi). În această categorie intră codurile EXCES 3; 2 din 5; GRAY
etc.
Un cod special îl reprezintă codul de bare prin care se permite identificarea automată
sau semiautomată a produselor, cărţilor, legitimaţiilor, biletelor de călătorie etc. Majoritatea
codurilor de bară au la bază principiul binar, reprezentarea făcându-se printr-un număr de linii
sau linii şi spaţii, cu o anumită lăţime. Aceste linii reprezintă un caracter numeric sau
alfanumeric.
Codurile alfanumerice
Calculatoarele moderne, nu prelucrează numai informaţii numerice, o mare parte a
datelor sunt texte şi de aici necesitatea de a elabora şi o codificare a literelor şi a celorlalte
caractere speciale, cu ajutorul cifrelor binare.
Codurile alfanumerice conţin un număr de biţi suficient pentru formarea atâtor
combinaţii câte sunt necesare reprezentării tuturor caracterelor (cifre, litere, semne de
punctuaţie, semne speciale).
Codul ISO (International Standard Organisation) permite reprezentarea a 128 de
caractere: cifre zecimale, litere mari şi mici ale alfabetului latin şi o serie de caractere
speciale.
Codul ASCII (American Standard Code for Information Interchange) permite, în
funcţie de versiune, reprezentarea a 128 sau 256 de caractere. Scopul dezvoltării acestui cod,
de către American National Standard Institute a fost standardizarea unui cod mai eficient
decât BCD, utilizat la calculatoarele din generaţia a II-a.
Codul EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code) permite
reprezentarea a 256 caractere, între care şi o serie de caractere negrafice.
Codul Unicode. Odată cu globalizarea accentuată a sistemelor informatice a apărut
necesitatea de a se introduce un sistem de codificare care să suporte în mod simultan orice
combinaţie de limbi.
Apariţia standardului Unicode, precum şi disponibilitatea instrumentelor care îl
suportă, reprezintă cea mai semnificativă tendinţă spre globalizarea dezvoltării de software.
Sistemele de operare Microsoft, începând cu versiunea Windows 98 SE, au înglobate
fonturile Unicode putând fi vizualizate textele în orice limbă (cu condiţia să fie editate cu
caracterele Unicode).
Unicode este un format de codificare pentru păstrarea şi interpretarea textelor pe
suporturi informatice devenind formatul standard de codificare şi interpretare a datelor binare
în format text. Unicode reprezintă caracterele (peste 65000 de caractere unice) sub formă de
întregi.
1.3.2.2 Fişiere, bănci de date şi depozite de date
În entităţile social-economic se exploatează un volum extrem de mare de date, ceea ce

impune utilizarea unor structuri de date care să permită o prelucrare raţională, cu un cost cât
mai mic.
Încă din 1830, Ludwig Goethe arăta că: “Epoca modernă are un fals sentiment al
superiorităţii datorat mulţimii de date existente la îndemâna sa, dar adevăratul criteriu de
judecată este mai degrabă măsura în care omul ştie să organizeze şi să gestioneze materia
aflată la îndemâna sa”.
O structură de date este un mod de memorare a datelor într-o formă organizată.
Structurile se pot afla, la un moment dat, fie în memoria internă a calculatorului –
numite structuri interne, fie în memoria externă – numite structuri externe.
14
Pentru specificul activităţilor economice, cele mai adecvate structuri de date sunt:
fişierele, bazele, băncile şi depozitele de date.
1.3.2.2.1 Fişierele
Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de date omogene din punct de vedere al
naturii şi al criteriilor de prelucrare, date memorate pe suporturi tehnice, de unde pot fi
utilizate în procesul de prelucrare.
Orice fişier poate fi privit sub dublu aspect: logic (funcţional) şi fizic.
Aspectul logic priveşte latura semantică (informaţională) a datelor ce compun fişierul.
Din acest punct de vedere, fişierul este alcătuit dintr-o mulţime de articole (înregistrări
logice), câmpuri de date (grupate sau negrupate) şi din caractere.
Înregistrarea logică (articolul) este o suită de elemente (câmpuri) compatibile, ce
poate fi recunoscută şi tratată prin intermediul unui identificator, ca o unitate. De preferinţă
acest identificator trebuie să sugereze conţinutul informaţional al înregistrării logice. De
exemplu, articolul ARTSTUD este structurat în câmpuri, care conţin date privind identificarea
studenţilor.
ARTSTUD
Matricol Nume Date personale Media
student Data naşterii Adresa
Zi Lună An Loc Str Nr
C,18 C,20 N,2 N,2 N,4 C,15 C,15 N,4 N,5,2
Câmpul de date reprezintă o entitate constituită dintr-un grup de caractere organizate

într-o secvenţă bine definită în cadrul înregistrării logice. În funcţie de natura datelor
înmagazinate câmpurile pot fi: numerice, alfanumerice, logice etc.
Câmpurile care se referă la aceeaşi entitate formează un articol.
Caracterul este elementul de bază, indivizibil al datelor dintr-un fişier (o cifră, o literă,
un caracter special).
O caracteristică importantă a înregistrării logice o reprezintă lungimea acesteia care
este dată de numărul de caractere pe care-l conţine. Astfel, înregistrările logice pot fi de
lungime fixă, variabilă şi nedefinită. Spunem că un fişier are înregistrări de lungime fixă,
atunci când toate înregistrările logice au acelaşi număr de caractere. Cât priveşte înregistrările
de lungime variabilă acestea trebuie să se încadreze într-o anumită limită prestabilită. În cazul
înregistrărilor logice nedefinite, nu sunt impuse restricţii de lungime, acestea fiind determinate
de volumul datelor încărcate în fiecare articol în parte.
Aspectul fizic se referă la suporturile tehnice de date utilizate şi la modul în care sunt
organizate şi structurate datele. Necesitatea organizării datelor pe suporturi tehnice (discuri
magnetice, benzi magnetice etc.) derivă din caracterul limitat al memoriei interne a unui
calculator, fiind relativ greu de păstrat, în acelaşi loc şi timp, atât programele de aplicaţii,
datele de prelucrat cât şi rezultatele prelucrărilor. Soluţia o reprezintă organizarea de fişiere pe
suporturi externe, de unde prin proceduri speciale de intrare /ieşire şi, în funcţie de cerinţele
utilizatorului, sunt transferate în memoria internă.
Ansamblul datelor transferate în cursul unei operaţii de intrare /ieşire formează
înregistrarea fizică (articolul fizic), în care pot exista una sau mai multe înregistrări logice.
Practica foloseşte mai multe criterii de clasificare a fişierelor. Dintre acestea cel mai
des întâlnite sunt: modul de organizare, modul de acces şi formatul articolelor.
Organizarea fişierelor
Principalul criteriu de clasificare a fişierelor îl constituie modul lor de organizare.
Ţinând seama de acest criteriu fişierele pot fi: secvenţiale, relative şi indexate.
15
Fişierele secvenţiale presupun dispunerea continuă a articolelor, unul după altul fără a
respecta un criteriu de succesiune sau de ordonare crescătoare sau descrescătoare. Consultarea
unui astfel de fişier se poate face prin citirea articolelor, în ordinea în care apar pe suport,
accesul fiind secvenţial.
Avantajul acestor fişiere constă în faptul că pot fi organizate pe orice tip de suport
(adresabil sau nu, reutilizabil sau nu).
Fişierele relative sunt specifice sistemelor de calcul mini-micro având caracteristicile:
- se pot organiza numai pe suporturi adresabile;
- suprafaţa de memorare este împărţită în unităţi adresabile - numite casete (bucket) de
dimensiuni fixe şi numerotate crescător, începând cu valoarea 0. Fiecare casetă poate conţine
sau nu, un articol. Articolul poate fi identificat prin numărul de ordine al casetei în care a fost
înmagazinat, număr ce este denumit cheie relativă. Spre deosebire de fişierele secvenţiale,
care au articole aranjate compact, cele relative pot avea zone neutilizate între articole. Poziţia
unui articol rămâne fixă, indiferent de operaţiunile de actualizare pe care le suportă fişierul.
Fişierele indexate sunt ansambluri de articole logice aşezate în ordinea crescătoare
sau după caz descrescătoare, a valorii cheii de articol. Cheia de articol (sau de indexare) este
un câmp sau rezultatul evaluării unei expresii de câmpuri din structura articolelor fişierului.
Ca şi cele relative, fişierele indexate pot fi organizate numai pe suporturi adresabile.
Prin operaţia de indexare, fişierului i se ataşează un tabel (un fişier separat) în care se
păstrează indecşi – informaţii auxiliare pe baza cărora se pot repera rapid articolele fişierului.
Astfel, se creează o pereche de fişiere formată din:
 fişierul de date propriu-zis;
 fişierul index care păstrează adresele logice ale articolelor din fişierul de date,
adrese stabilite în funcţie de criteriul de ordonare, fixat prin câmpul cheie de
articolului.
Moduri de acces
Prin mod de acces se înţelege tehnica de regăsire a articolelor unui fişier. După acest
criteriu fişierele pot fi:
 fişiere accesate secvenţial;
 fişiere accesate direct (aleator);
 fişiere accesate dinamic.
Relaţiile dintre modul de organizare şi cel de acces sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2. Corespondenţa dintre modul de organizare şi cel de acces

Acces Secvenţia Direc Dinami
Organizare l t c
Secvenţială *
Relativă * * *
Indexată * *
Accesul secvenţial presupune localizarea articolelor înregistrate pe un suport tehnic, în

ordinea impusă de succesiunea lor fizică (stabilită prin organizarea fişierului, la crearea
acestuia). Această modalitate de accesare este acceptată indiferent de suportul tehnic şi de
modul de organizare folosite.
Accesul direct (aleator) este o metodă de localizare rapidă a informaţiilor (datelor)
înregistrate pe suportul tehnic, prin intermediul unei adrese indicate de o cheie stabilită de
utilizator. Acest tip de accesare poate fi folosit în cazul fişierelor index şi a celor relative.
Accesul dinamic este o combinaţie între primele două moduri de acces, operaţiunea
realizându-se astfel: într-o primă etapă, are loc poziţionarea directă pe o anumită înregistrare a
fişierului, după care urmează consultarea secvenţială a celorlalte înregistrări.
16
Operaţii executate asupra structurilor de date

Asupra structurilor de date se pot executa o serie de operaţii dintre care cele mai
întâlnite sunt: crearea, actualizarea, consultarea, sortarea, indexarea, fuzionarea, copierea.
Crearea se execută o singură dată, la începutul ciclului de viaţă a structurii respective
şi presupune memorarea acesteia în forma sa iniţială.
Actualizarea reprezintă operaţia de “aducere la zi” a unei structuri de date, create
anterior şi se referă la:
 adăugarea sau înserarea de noi elemente ale structurii;
 modificarea valorilor unor elemente ale structurii;
 ştergerea fizică şi /sau logică a unor elemente ale structurii.
Consultarea presupune accesarea elementelor unei structuri, în scopul prelucrării sau
vizualizării acesteia.
Sortarea constă în rearanjarea fizică a elementelor unei structuri, după anumite
criterii, stabilite de utilizator.
Indexarea reprezintă o rearanjare logică a elementelor unei structuri, după criterii
stabilite de utilizator.
Copierea reprezintă operaţia prin care se obţine o copie integrală sau parţială a unei
structuri de date.
Organizarea datelor în fişiere prezintă anumite limite:
 dependenţa datelor de program (descrierea datelor se face în fiecare program în care
ele sunt utilizate);
 lipsa unui formalism riguros de definire şi validare a datelor;
 performanţe scăzute pentru procesarea datelor, îndeosebi atunci când datele sunt
memorate în fişiere distincte;
 redundanţa ridicată a datelor.
Cu toate aceste limite, organizarea datelor în fişiere este utilizată şi astăzi îndeosebi
pentru aplicaţiile dezvoltate în limbaje clasice de programare (Cobol, Fortran etc.), deşi pentru
aceste limbaje s-au proiectat interfeţe care permit lucrul şi cu bazele şi bănci de date.
1.3.2.2.2 Baze de date, bănci de date şi depozite de date
Tehnicile şi metodele de organizare a datelor au cunoscut o evoluţie marcantă în timp,

determinată atât de necesitatea de a avea un acces cât mai rapid şi facil la un volum din ce în
ce mai mare de informaţii, cât şi de perfecţionarea echipamentelor de culegere, memorare,
transmitere şi prelucrare a datelor. O etapă, în acest proces evolutiv, o reprezintă apariţia
bazelor şi băncilor de date. Iniţial aceste forme de organizare au fost specifice organizaţiilor
complexe din domeniul militar, administrativ, guvernamental şi economic. Astăzi
“fenomenul” s-a generalizat, orice firmă, instituţie, organizaţie economică şi chiar persoane
fizice organizându-şi informaţiile în baze de date.
O bază de date (BD) reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele
prelucrate în aplicaţiile informatice.
Formal, baza de date este un ansamblu de colecţii de date, aflate în interdependenţă,
împreună cu descrierea datelor şi relaţiile dintre ele.
Într-o abordare mai analitică, o BD reprezintă un ansamblu de date structurate,
concrete, neredundante şi independente de orice program de aplicaţie, direct accesibile după
mai multe criterii. Conceptul de bază de date are sens numai ca element al unei bănci de date.
În general, o bancă de date este percepută ca un ansamblu de informaţii, împreună cu
un set de programe ce asigură accesul la acestea. Ansamblul informaţiilor constituie BD, iar
17
setul de programe ce permit exploatarea datelor reprezintă sistemul de gestiune a bazei de
date (SGBD).
SGBD-ul asigură gestiunea bazei /bazelor de date asociate băncii de date, realizând:
 introducerea datelor în baza /bazele de date;
 actualizarea şi extragerea datelor;
 controlul şi autorizarea accesului la date;
 asigurarea independenţei structurii bazei de date faţă de programele de aplicaţii.
Un SGBD trebuie să îndeplinească funcţiile de descriere, manipulare şi utilizare.
Funcţia de descriere permite definirea structurii datelor, a relaţiilor dintre ele, a
tipurilor de acces şi a condiţiilor logice de verificare a datelor.
Funcţia de manipulare asigură îndeplinirea cererilor utilizatorilor (creare, actualizare,
sortare, indexare, căutare etc.).
Funcţia de utilizare înlesneşte comunicarea între utilizatori şi baza de date (prin
intermediul unor interfeţe ce îl avantajează pe utilizator).
Realizarea acestor funcţii este asigurată de modulele componente ale unui SGBD:
Limbajul de definire a datelor (Data Definition Language DLL sau LDD), Limbajul de
manipulare a datelor (Data Manipulation Language DML sau LMD) şi Procesorul de
consultare. Practic, îndeplinirea acestor funcţii presupune interacţionarea SGBD-ului cu
structura bazei de date (fişiere de date, dicţionar de date, indecşi etc.), sistemul de calcul,
sistemul de operare, programele de aplicaţii şi utilizatorii.
Spre deosebire de fişiere (în care datele sunt organizate pe două niveluri: logic şi fizic)
în cazul bazelor de date apare un al treilea nivel - cel conceptual (figura 1.4)
Figura 1.4 Niveluri de organizare a bazei de date
Nivelul fizic (intern) este nivelul elementar de considerare a datelor şi descrie detaliat
structura sub care colecţiile de date se regăsesc pe suprafaţa de memorare (memorie externă şi
/sau internă). La acest nivel structura descrisă este accesibilă numai aplicaţiilor.
Nivelul conceptual (virtual, global) este nivelul imediat superior celui fizic, datele
fiind privite prin prisma semanticii lor (conţinutul lor şi relaţiile dintre ele). Este considerat
primul nivel de abstractizare a lumii reale observate. Prin acest nivel sunt satisfăcute cerinţele
tuturor utilizatorilor, asigurând totodată o redundanţă minimă a datelor (cantitatea de date
necesare pentru a defini un element de structură evitând ambiguitatea, să fie cât mai mică şi
18
controlată automat), şi independenţa bazei de date, faţă de orice restricţie tehnologică sau de
echipament.
Nivelul logic (extern) este un nivel superior de abstractizare în care structura bazei de
date se prezintă sub forma unor machete, scheme externe, imagini (vederi), în funcţie de
nevoile fiecărui utilizator sau grup de utilizatori.
Relaţia nivel logic-nivel virtual asigură independenţa logică a datelor, iar relaţia nivel
virtual-nivel fizic asigură independenţa fizică. În particular, în cadrul unei BD pot exista mai
multe structuri logice bazate pe o singură structură virtuală şi o singură structură fizică.
În esenţă, baza de date constituie o materializare a informaticii pentru organismele
social-economice de orice profil, aspect manifestat şi prin ponderea pe care o cunosc atât
aplicaţiile respective pe piaţă cât şi implementările de sisteme de gestiune a bazelor de date.
În acest context, potenţialii utilizatori ai BD trebuie sa ţină seama de următoarele aspecte:
- bazele de date fac parte, în mod curent, din categoria aplicaţiilor critice /vitale
(mission-critical), adică ele trebuie să asigure atât accesibilitatea performantă la date cât şi
fiabilitatea stocării, minimizând riscurile funcţionării şi de alterare sau pierdere a datelor;
- după constituirea structurii şi încărcarea acesteia cu date, baza de date oferă
posibilităţi de extragere a oricărui tip de informaţie analitică sau sintetică (rapoarte directe sau
elaborate); sintetizarea trebuie să aibă la bază combinaţii logice ale datelor existente;
- riscurile principiului GIGO (Garbage-In Garbage-Aut) –„gunoi introduci, gunoi
scoţi”) apar atunci când nu sunt respectate cerinţele minime de organizare a bazei de date sau
dacă datele introduse în bază nu reflectă realitatea.
Depozitul de date (Datawarehouse). Ideea depozitelor de date s-a conturat şi dezvoltat
în anii `90 ai sec. XX. William Inmon defineşte pentru prima oară termenul de datawarehose
- depozitul de date ca fiind un sistem de baze de date, special conceput pentru analiza datelor
şi susţinerea şi fundamentarea deciziilor prin agregarea tuturor datelor organizaţiilor.
Depozitele de date sunt enciclopedii informaţionale în care datele sunt introduse continuu,
utilizatorul putându-le accesa în funcţie de necesităţi.
În depozitele de date se memorează următoarele tipuri de date:
 date curente din sistemele operaţionale /tranzacţionale;
 date de detaliu privind perioadele precedente (date din arhive);
 date agregate necesare sprijinirii procesului decizional pe toate nivelurile manageriale,
preluate din surse interne şi externe (baze de date publice, sondaje, date de prognoză etc.);
 metadate care asigură exploatarea depozitelor, prin reguli de extragere şi conversie, reguli
de agregare etc.
Toate aceste date pot fi achiziţionate gratuit, cumpărate, sau preluate pe bază de
abonament.
Depozitele de date sunt bazate pe modele multidimensionale care vizualizează datele
sub forma unui cub de date (data cube). Ele au asociată o gamă variată de instrumente
software ce permit, pe lângă crearea propriu-zisă, accesarea şi utilizarea datelor. În ultima
categorie intră sistemele OLAP (On-Line Analytical Processing) care pot organiza şi prezenta
datele în formate variate, în ordinea solicitărilor, de la diferiţi utilizatori.
Spre deosebire de colecţiile de date utilizate în sistemul operaţional – orientate spre
optimizarea şi siguranţa procesării datelor, datele din depozitul de date sunt organizate într-o
manieră care să permită analizarea lor. Depozitul de date acoperă un orizont temporal mai
mare, conţine atât date interne cât şi date externe şi este optimizat pentru a răspunde
complexelor interogări ale unei game diversificate de utilizatori. Schematizat fluxul datelor
într-un depozit de date este prezentat în figura 1.5.
În cazul depozitelor de date, prelucrările (data mining - mineritul datelor) sunt bazate
pe modele performante de selectare şi agregare a datelor conţinute. Mineritul datelor este
denumit uneori şi descoperirea cunoştinţelor în bazele de date (Knowledge Discovery in
19
Databases - KDD) şi reprezintă un set de tehnici folosit în abordarea automatizată a
operaţiunilor de exploatare exhaustivă a unor baze de date foarte mari şi de aducere la
suprafaţă a unor relaţii complexe existente în acele baze de date.
BD
Operaţional
e
Extragerea
Datelor din BD operaţionale
Curăţirea datelor
Încărcarea şi agregarea
datelor
Prelucrări
- Data
DEPOZIT DE mining
DATE - OLAP
-
Figura 1.5 Crearea şi utilizarea unui depozit de date
Generatoare
de rapoarte
Practica, cel mai adesea, oferă trei soluţii de organizare a depozitelor de date16:
 la nivelul entităţii social-economice - Enterprise Warehouse;
 la nivelul unei structuri funcţionale (filială, departament, serviciu, birou) - Data marts;
 la nivelul bazelor de date operaţionale – Virtual warehouse /Depozit virtual.
Utilizarea depozitelor se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe
baza unui abonament cu o anumită periodicitate), extragerea unor date pentru a fi utilizate în
aplicaţii de birotică (programe de calcul tabelar, procesoare de texte etc.), dar mai ales pentru
realizarea unor aplicaţii specializate de analiză. Statisticile arată că segmentul de piaţă legat
de depozitele de date are o rată anuală de creştere de circa 35%.
Principalul inconvenient al depozitului de date este dimensiunea sa enormă, datorată
înmagazinării datelor detaliate la cel mai analitic nivel.
Schematic, structura unei bănci de date, în care sunt reunite elementele discutate mai
sus este prezentată în figura 1.6, care sintetizează locul, nivelul de subordonare şi legăturile
dintre componentele băncilor de date, rezultând că nucleul de îl constituie colecţiile de date,
aflate în interdependenţă.
16
Airinei, D., Depozite de date, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 27 ; Florescu, V., ş.a. Baze de date, Editura
Economică, Bucureşti, 1999, p. 32
20
C o l e c ¡ii
d e d a te
C o le c ¡ii C o l e c ¡ii
d e d a te d e d a te
C o l e c ¡ii
d e d a te
Figura 1.6 Structura unei bănci de date
Clonarea informaţiei
În contextul dezvoltării noilor tehnologii sunt create premisele obţinerii de clone.
Crearea de clone informatice se efectuează prin copiere dar şi prin acces neautorizat în
sistemele informatice (spargere de cod). Companiile care dezvoltă aplicaţii informatice, şi
utilizatorii acestora, folosesc numeroase mijloace pentru asigurarea protecţiei la copiere
neautorizată a produselor software şi a BD. Uneori însă, costurile de protecţie devin prea mari
şi companiile preferă să ofere acces liber la unele produse. Întrucât produsele software şi BD
întrunesc cerinţele unei creaţii intelectuale clonarea este reglementată de norme juridice din
domeniul dreptului de autor. În acest caz, uzual, se foloseşte noţiunea de copyright care se
referă la dreptul patrimonial, principala prerogativă constând în producerea de copii numai cu
consimţământul autorului. Clonele informatice reprezintă o componentă importantă în
reglarea accelerării dezvoltării societăţii informaţionale. Minimizarea clonării neautorizate
întru-o ţară are ca efect atragerea marilor companii producătoare de software.
1.4 Sistemul informaţional şi sistemul informatic în Administraţia

Publică
Pentru o abordare pragmatică a informaticii trebuie delimitat cadrul său de manifestare

şi anume sistemul social-economic.
Într-o accepţiune largă sistemul reprezintă un ansamblu de elemente dependente între
ele, care formează un tot organizat şi care funcţionează în scopul realizării unui obiectiv
comun final.
Orice sistem se bazează pe trei componente: intrările, procesul de prelucrare şi ieşirile.
Intrările sunt elementele care urmează a fi introduse în sistem în vederea prelucrării
lor (materii prime, energie, date, efort uman etc.).
Procesul de prelucrare reprezintă ansamblul metodelor, regulilor, legilor etc. aplicate
intrărilor în vederea obţinerii rezultatelor dorite (calcule matematice, analize şi prognoze
financiar-contabile, calcule decizionale etc.).
21
Ieşirile sunt elementele rezultate din procesul de transformare a intrărilor (servicii,
rapoarte şi situaţii finale etc.).
Pentru a-i spori utilitatea, pe lângă aceste trei componente de bază, un sistem trebuie
prevăzut cu încă două componente: reglarea şi controlul.
Reglarea poate fi realizată prin retroacţiune (feed-back), prin anticipare (feed-before)
şi prin alertă.
Retroacţiunea priveşte datele relative la randamentul sistemului şi se bazează pe
analiza abaterilor de la obiectivele prestabilite. Reglarea prin anticipare are la bază principiul
după care sistemul de conducere poate prevedea apariţia perturbaţiei şi în consecinţă poate
acţiona pentru influenţarea ei. Prin intermediul sistemelor informatice se pot elabora
previziuni în domeniul administrativ asigurând eficienţa unei astfel de reglări. Reglarea prin
alertă corespunde conducerii prin excepţie. Sistemul de conducere este informat de către
sistemul operaţional pe baza indicatorilor de alertă. Problema principală constă în fixarea
acestor indicatori.
Controlul constă în supravegherea şi evaluarea retroacţiunii pentru a verifica dacă
sistemul nu a deviat de la obiectivul prestabilit. Funcţia de control ajustează, deci, intrările şi
procesul de prelucrare, înainte de a obţine rezultatele scontate.
Adesea, retroacţiunea este inclusă în noţiunea de control, constituind o parte esenţială
a acestuia.
Un sistem ce comportă toate aceste cinci elemente este numit sistem cibernetic cu
mecanism de autoreglare.
În structura organizatorică şi funcţională a unui organism social-economic complex se
disting trei sisteme (figura 1.7):
 sistemul de conducere/decizional;
 sistemul condus/operaţional;
 sistemul informaţional.
Sistem de conducere
/decizional
Decizii Informaţii
Sistem informaţional
Sistem informatic
Sistem informatic
Decizii Date
Sistem operaţional
/de execuţie
Figura 1.7 Relaţiile dintre componentele unui sistem economic complex
Sistemul informaţional este cel care asigură funcţionalitatea sistemului de conducere,
prin realizarea cuplajului sistem decizional – sistem operaţional. El reprezintă de fapt un
ansamblu de fluxuri şi circuite informaţionale organizate într-o concepţie unitară.
Sistemul informaţional cuprinde ansamblul metodelor, procedeelor şi mijloacelor de
preluare, clasare, stocare, prelucrare, transmitere /difuzare şi valorificare a datelor şi
22
informaţiilor în vederea fundamentării şi urmăririi deciziilor la toate nivelurile unei entităţi
social economice.
Astfel, sistemul informaţional asigură legătura dintre sistemul decizional şi sistemul
operaţional. În acest scop funcţionarea sistemului informaţional presupune desfăşurarea
următoarelor activităţi17:
- introducerea datelor referitoare la sistemul operaţional;
- prelucrarea datelor în scopul asigurării informaţiilor utile în procesul decizional;
- obţinerea informaţiilor solicitate şi adoptarea deciziilor pentru sistemului operaţional;
- efectuarea controlului şi urmăririi respectării deciziilor.
Între activităţile şi componentele unui sistem informaţional (resurse umane, materiale,
logice şi date) există multiple legături (figura 1.8).
Resurse materiale: maşini şi suporţi
Resurse umane: utilizatori + informaticieni
Reglarea şi controlul performanţei sistemului
Resurse logice: programe şi proceduri

Intrări de Ieşiri de
resurse de produse
date Transformarea informatice
datelor în informaţii
Stocarea resurselor de date
Resurse de date: date, modele şi baze de

cunoştinţe
Figura 1.8 Activităţile şi componentele unui sistem informaţional
Prelucrare după O’Brien J., Les systemes d’information, De Boeek Université, Montreal, 1995, p.18
Resursele umane. Funcţionarea sistemelor informaţionale presupune concursul a
două categorii de resurse umane: utilizatorii finali şi informaticienii.
Utilizatorii finali sunt persoane care utilizează un sistem informaţional sau informaţia
pe care acesta o produce (funcţionari publici, economişti, ingineri etc.).
Informaticienii (analişti, programatori, operatori, tehnicieni şi funcţionari de birou)
sunt persoane care construiesc şi exploatează sistemele informatice. Pe scurt, analiştii
proiectează sisteme informaţionale în funcţie de nevoile de informare ale utilizatorilor;
programatorii elaborează programe informatice plecând de la cerinţele analiştilor; operatorii
exploatează sistemele informaţionale.
Resursele materiale cuprind toate dispozitivele fizice folosite pentru manipularea
datelor şi informaţiilor. Principalele resurse materiale sunt:
17
Dodescu, Gh., ş. A. Calculatoare, Ed. All, Bucureşti, 2000, p. 10
23
 componentele hard concretizate în unităţi centrale şi o mare varietate de dispozitive
periferice (ecrane de vizualizare şi imprimante ce servesc la afişarea rezultatelor, tastatura
şi mouse-ul ce servesc la preluarea datelor şi comenzilor, discuri magnetice şi optice
folosite pentru stocarea datelor etc.);
 reţele de telecomunicaţii care cuprind calculatoare interconectate cu dispozitive speciale
de comunicaţie în scopul utilizării în comun a resurselor fizice şi logice.
Resursele logice acoperă ansamblul instrucţiunilor de prelucrare a informaţiilor:
- resurse logice de bază (software-ul de bază) în care se încadrează sistemele de operare;
- resurse logice utilitare care includ programe cu grad mare de generalitate destinate unor
prelucrări specifice comune tuturor utilizatorilor;
- resurse logice de aplicaţii care sunt programe ce asigură prelucrarea datelor în funcţie de
cerinţele utilizatorilor (analiza a vânzărilor, calculul plăţilor etc.).
Resursele de date includ BD, modelele şi bazele de cunoştinţe şi se pot prezenta sub
diverse forme: date alfanumerice convenţionale, formate din cifre, litere şi alte caractere ce
servesc la descrierea activităţilor, evenimentelor şi entităţilor unei unităţi sau economii; date
textuale folosite în comunicaţiile scrise; date audio precum vocea umană şi alte sunete.
Bazele de date conţin datele prelucrate şi organizate.
Bazele de modele conţin modele conceptuale matematice şi logice şi exprimă relaţii de
afaceri, program de calcul sau tehnici de analiză.
Bazele de cunoştinţe conţin cunoştinţe sub formă de fapte şi reguli de inferenţă
(inferenţa – operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul, prin care se admite o judecată al
cărui adevăr nu este verificat direct în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate ca
adevărate) asupra unei varietăţi de subiecte.
Atunci când pentru desfăşurarea activităţilor de prelucrare sunt utilizate, cu
preponderenţă echipamente electronice, sistemul informaţional devine sistem informatic.
Sistemul informatic nu se poate identifica cu sistemul informaţional fiind inclus în acesta, deşi
tendinţa actuală este cea de convergenţă a sistemului informatic către sistemul informaţional
prin creşterea gradului de automatizare. Cu toate acestea vor exista totdeauna activităţi
specific umane ce nu vor putea fi automatizate.
Sistemul informatic reprezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi
echipamente electronice care permit prelucrarea automată a datelor în vederea obţinerii de
informaţii.
În ţările dezvoltate, datorită nivelului tehnologic ridicat, literatura de specialitate care
folosea information system pentru sistemul informaţional şi computer based information
system pentru sistem informatic, a renunţat la această delimitare, folosind doar termenul de
information system.
De-a lungul anilor funcţiile sistemelor informaţionale s-au diversificat18.
Astfel, în prima perioadă au fost utilizate sistemele de procesare a tranzacţiilor (TPS -
Transaction Processing System) cu rolul de a prelucra tranzacţiile - faptele elementare -
stocând datele în fişiere şi baze de date. Ulterior, au fost dezvoltate sistemele informatice
pentru conducere (MIS- Management Information System) cu rolul de analiză a informaţiilor
şi de generare a rapoartelor. Pentru automatizarea activităţii de birou şi secretariat ulterior au
fost create sisteme de birotică (OAS - Office Automation System) care asigură procesarea de
texte şi imagini, reuniuni electronice, teleconferinţe, poştă electronică, gestiunea
documentelor etc.
Majoritatea sistemelor informatice pentru management (MIS – Management
Information Systems) considerate ca "sisteme care sprijină operaţiile manageriale şi procesele
18
Oprea, D., Meşniţă, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informaţionale, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi,
2005, pp. 25-29
24
decizionale ale unei organizaţii sociale"19, permit elaborarea deciziei prin favorizarea unui
flux de informaţii structurate sub formă de rapoarte care însă, pentru probleme de excepţie,
singulare, sunt limitate ca valoare. Un sistem de tip MIS impune specificarea tuturor
informaţiilor şi a restricţiilor legate de model, înainte ca formalizarea să înceapă, lucru dificil
de realizat pentru probleme semistructurate sau nestructurate. El este dezvoltat de către
specialişti în tehnologia informaţiei. Spre deosebire de acestea, sistemele de sprijinire a
deciziilor (DSS – Decision Support Systems) - prezentate pentru prima dată de către M. Scott
Morton, ca sisteme pentru decizia managerială (Management Decision Systems), sunt sisteme
ce cuplează resursele intelectuale ale indivizilor, cu posibilităţile oferite de calculator, pentru
a îmbunătăţi calitatea deciziei. Ele înglobează date şi modele şi au ca obiectiv sprijinirea
managerilor în activităţile de luare atât a deciziilor structurate cât şi a celor nestructurate20.
Sistemele de sprijinire a deciziei au următoarele avantaje:
 oferă sprijin în elaborarea deciziilor semistructurate şi structurate la toate nivelurile
entităţilor social-economice, în special în cazul problemelor ad-hoc, de excepţie, prin
îmbinarea judecăţii şi raţionamentului uman cu procesarea computerizată a informaţiei;
 sprijinirea deciziei individuale şi a celei de grup prin colaborarea interactivă cu
managerilor implicaţi;
 abilitatea de a „încerca” rapid strategii diferite, prin analize de tip wath-if ? care conduc la
simularea evenimentelor prin modificarea ipotezelor ce stau la baza procesului decizional
sau a datelor de intrare;
 posibilitatea de a defini dinamic, interactiv problema, furnizându-i modelului detalii pe
măsură ce procesul avansează;
 implică acumularea continuă de noi cunoştinţe pentru dezvoltarea, exploatarea, analiza şi
perfecţionarea acestuia; pot fi dezvoltate de către nespecialişti în tehnologia informaţiei.
DSS realizează o îmbinare organică a abilităţii şi capacităţii de procesare a sistemelor
electronice de calcul, cu participarea creativă a factorului uman în procesul decizional.
Sistemele se sprijinire a deciziei au fost adoptate rapid de către management şi
implementate în multe entităţi social-economice, deoarece aceste entităţi operează într-o
economie instabilă, influenţată de mediul economic, social şi politic din ce în ce mai complex.
Pentru sprijinirea activităţii strategice desfăşurate la nivelurile superioare ale
managementului din entităţile social-economice, sistemul de sprijinire a deciziilor a fost
perfecţionat/ extins apărând conceptul de EIS - Executive Information System. Ele reprezintă
"sisteme structurate, de tratare automată, care operează continuu pentru a ţine managerul la
curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniile importante, atât din interiorul, cât şi din
exteriorul entităţii social economice21.
Sistemele EIS se caracterizează prin:
 sprijină elaborarea deciziilor nestructurate specifice activităţii de planificare strategică şi
nu problemele decizionale curente;
 sprijină eşalonul superior al conducerii, în prima fază a elaborării deciziei (faza de
gândire, de inteligenţă), îmbunătăţind atât eficienţa cât şi eficacitatea deciziei;
 permit conturarea factorilor critici de succes, a rapoartelor excepţionale, a investigaţiilor şi
analizelor preliminare ale tendinţelor; utilizează cu precădere date şi nu modele (ca în
cazul sistemelor DSS);
 apelează la BD interne şi externe cu ajutorul cărora identifică problemele, evaluează
oportunităţile (spre deosebire de sistemele DSS care sprijină doar rezolvarea problemelor).
19
Tardieu, H., Guthmann,B., Strategie, structure et technologie de l'information, Collection Inginerie de
Systemes d'information, Paris,1994, p.23
20
Turban, E., Decision Support and Expert System. Managerial Perspectives, MacMillan Publishing Company,
New York, 1988, p.69.
21
Turban, E., Op. cit. pp. 15-16
25
În general, sistemele EIS asigură o interfaţă prietenoasă, favorizând accesul direct al
managerilor la resursele informatice, fără intermediari.
Rezultă că, în cazul acestor sisteme lipsesc bazele de modele, deoarece obiectivul lor
este nu analiza şi modelarea datelor ci furnizarea de informaţii.
Pentru eşaloanele superioare şi intermediare au fost create sisteme de sprijinire a
managementului ESS – Executive Support Systems, care reprezintă aplicaţii pe calculator ce
sprijină activitatea de planificare, analiză şi comunicare. Sistemele ESS, pentru activităţile
administrative oferă următoarele facilităţi: sprijin în toate fazele procesului decizional
(înţelegerea problemei, dezvoltarea variantelor şi alegerea uneia dintre ele); posibilitatea
utilizării de date, modele şi tehnici de comunicaţie avansate, fiind orientate atât pe accesul la
date, cât şi pe analiza acestora; sprijinirea activităţilor de rutină, dar şi elaborarea deciziilor;
vizează probleme semistructurate şi nestructurate; fundamentarea deciziilor repetitive, dar şi
rezolvarea problemelor ad-hoc.
Sistemele ESS integrează facilităţile EIS şi DSS. Neavând baze de date proprii,
sistemele ESS utilizează datele din bazele acestor sisteme.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei informaţionale pentru probleme complexe care
necesită consultarea unor experţi, având experienţe şi cunoştinţe în acel domeniu, au fost
create aşa numitele sisteme expert ES – Expert System. Aceste se constituie dintr-un „set de
programe capabil să reproducă raţionamentele unui expert într-un domeniu bine definit22.
Avantajele sistemelor expert constau în: sprijinirea şi soluţionarea problemelor
decizionale nestructurate şi incomplete sau incerte, mult mai eficient şi mai rapid decât un
sistem uman; oferă factorului uman avantaje educaţionale de instruire şi acumulare de noi
cunoştinţe; permit transferul experienţei umane şi comunicarea la cel mai înalt nivel de
specialitate într-un domeniu dat; raţionament calitativ în situaţii în care sistemele tradiţionale
nu permit decât procesarea informaţiilor; asistă factorul uman în procesul de elaborare a
deciziilor; operează în medii periculoase, inaccesibile factorului uman.
În sinteză, sistemele informaţionale folosite în Administraţia Publică sunt prezentate
în Tabelul 1.3.
Dintre acestea ne oprim doar asupra sistemelor birotice care au un rol deosebit în
administraţia publică. Aceste sisteme facilitează desfăşurarea în condiţii optime a proceselor
de obţinere, transmitere şi stocare a informaţiilor la nivel de birou, departament sau
întreprindere23. Ele reunesc mijloacele şi resursele care asigură organizarea muncii de birou
prin oferirea unor fluxuri informaţionale performante şi prin sprijinirea grupurilor eterogene
de lucru să se întâlnească şi să lucreze, fără a se afla faţă în faţă şi prin oferirea de servicii
colectivelor omogene de lucru.
Tabelul1.3 Tipuri de sisteme informaţionale în Administraţia Publică

Tipul de sistem Cod Rolul sistemului
Sisteme de procesare a tranzacţiilor- T Prelucrare tranzacţii(fapte elementare) -stocând datele în
Transaction Processing System PS fişire şi baze de date
Sisteme de birotică - Office O Asigură procesarea de texte şi imagini,reuniuni

Automatisation Systems/Office AS/OIS electronice, tele şi video conferinţe,poştă
Information Systems electronică,gestiunea documentelor etc.
Sisteme informatice pentru M Sprijină procesul managerial prin furnizarea de informaţii
management-Management Information IS structurate sub formă de rapoarte
Systems
22
Benchmol, G., Levine, P., Pomerat, S., Ch., Sisteme expert în întreprinderi, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993, p.
14
23
Fotache, D., Birotica, Ed. Junimea, Iaşi, 2001, p. 16.
26
Sisteme suport pentru decizii - D Oferă suport pentru decizii pe baza modelelor şi datelor
DecisionSupport Systems SS semistructurate şi structurate la toate nivelurie
organizaţiilor
Sisteme suport pentru decizii de grup - G Sprijină elaborarea deciziilor de grup având şi facilităţi de
Group DSS DSS comunicare şi negociere(extensie DSS)
Sisteme de sprijinire a deciziilor la O Asistă personalul şi sprijină procesul decizional din mai
nivelul organizaţiei - Organizational DSS multe subdiviziuni ale organizaţiei furnizând informaţii
DSS necesare în diverse activităţi
Sisteme pentru întâlniri electronice- E Sprijină grupurile de lucru pentru derularea întâlnirilor
Electronic Meeting Systems MS electronice (furnizând şi infrastructura necesară)
Sisteme informaţionale pentru E Sprijină eşaloanele superioare de conducere în elaborarea

conducerea executivă- Executive IS deciziilor de planificare strategică prin posibilităţi de
Information Systems simulare,conturare a factorilor critici etc.
Sisteme suport de sprijinire a conducerii E Sprijină activitatea de planificare, analiză şi comunicare
executive -Executive Suppor Systems SS în toate fazele procesului decizional integrând facilităţile
DSS şi EIS
Sisteme Expert -Expert Systems E Sprijină soluţionarea problemelor decizionale prin
S folosirea unui set de programe capabile să reproducă
raţionamentul unui expert dintr-un domeniu dat
Sisteme informaţionale organizaţionale I Asigură la scară largă cerinţele organizaţiei (asistenţă
inteligente - Intelligent Organizational OIS inteligentă în planificare, comunicare, negocieri,
Informational Systems învăţare,activităţi paralele,procesare distribuita etc.
Informatica utilizatorului final

Pătrunderea calculatoarelor în toate sferele activităţii umane a determinat apariţia unei
noi ştiinţe – informatica, definită de Academia Franceză ca “ştiinţa prelucrării raţionale,
îndeosebi prin maşini automate, a informaţiei, considerată ca suport al cunoştinţelor umane
şi al comunicărilor în domeniile tehnice, economice şi sociale” 24.
AFNOR (Asociaţia Franceză de Normalizare) – echivalentul francez pentru ANSI
(American National Standards Institute), defineşte informatica: ansamblul de discipline
ştiinţifice şi tehnice ce privesc prelucrarea informaţiilor îndeosebi cu ajutorul maşinilor
informatice.
O dată cu evoluţia calculatoarelor şi a domeniilor lor de utilizare, informatica s-a
îmbogăţit cu noi valenţe. În 1978 la conferinţa SPIN (Strategies and Policies for Informatics
– My working) pe probleme de strategii şi politici pentru informatică s-a dat următoarea
definiţie: „informatica cuprinde domeniile legate de proiectarea, construcţia, evaluarea,
utilizarea şi întreţinerea sistemelor de prelucrare automată a datelor, incluzând
componentele hardware, software, elemente organizaţionale şi umane, cu impactul lor în
industrie, administraţie, comerţ, în viaţa social-politică”25.
Din aceste definiţii derivă faptul că informatica poate fi considerată o ştiinţă de
graniţă, multidisciplinară care are rolul de a rezolva contradicţia ce se manifestă între
creşterea volumului de informaţii pe de o parte şi setea de informaţii pe de altă parte. Datorită
faptului că nici o entitate social-economică nu evoluează într-un context izolat, ci dezvoltă o
serie de relaţii cu exteriorul, decizia de informatizare nu este opţională. Indiferent la ce scară
se realizează informatizarea, la ora actuală, proiectanţii şi constructorii de sisteme electronice
24
Arsac, J., Informatica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1973, p. 7
25
Guran, M., Informatica distribuită, în Viitorul electronicii şi informaticii, Ed. Academiei, Bucureşti, 1979, p.
71
27
de calcul vin direct în sprijinul utilizatorilor care nu trebuie să fie „informaticieni” pentru a le
putea exploata. S-a ajuns, astfel, la ceea ce se numeşte informatica utilizatorului final.
Tehnologiile informaţionale actuale au condus la utilizarea directă a calculatoarelor de
către utilizatorii finali, eliminând categoriile de specialişti (analişti de sistem, programatori,
operatori etc.) care realizau practic activităţile de rezolvare a problemelor în sistemele clasice.
Un utilizator poate să acceseze toate resursele fizice şi logice disponibile în mediul său de
lucru şi în afara acestuia. Astfel, utilizatorul exploatează propriile sale baze de date, dar poate
consulta şi datele organizate în bazele grupurilor de lucru sau ale entităţii economice din care
face parte şi chiar baze de date externe. Aceste date le poate prelucra prin soft de aplicaţii şi
de dezvoltare a aplicaţiilor, soft pentru grupurile de lucru etc. Ca resurse fizice, utilizatorul
final, pe lângă postul propriu de lucru, poate exploata atât serverul central al entităţii social-
economice, cât şi minicalculatoarele sau serverele din reţelele de calculatoare accesibile lui.
În cadrul organizaţiilor există şi personal specializat (informaticieni) care are sarcini de
proiectare, dezvoltare şi întreţinere a infrastructurii informatice precum şi de sprijinire, în caz
de nevoie, a utilizatorului final.
Exemple de teste grilă

1.Noţiunea de tehnologie informaţională are următoarele accepţiuni:
a) [ ] tehnologia calculatoarelor şi a telecomunicaţiilor
b) [ ] maşini şi utilaje de fabricare a mărfurilor
c) [ ] mijloace, tehnici şi proceduri de receptare, stocare, prelucrare, transmitere a informaţiilor
d) [ ] calculatoare şi echipamente periferice ale sistemului informaţional
2. Atributele informaţiei sunt:

a) [ ] adăugarea de noi cunoştinţe la fondul deja existent;
b) [ ] înlăturarea unei incertitudini sau îndoieli pentru cel ce o recepţionează;
c) [ ] utilitatea pentru receptorul său.
3. Datele constituie:
a) [ ] un model de prezentare a informaţiei
b) [ ] forma concretă de exprimare a informaţiilor
c) [ ] ansamblul informaţiilor pe care le are cineva despre un domeniu
4. În domeniul administraţiei publice se folosesc cu precădere sistemele:

a) [ ] TPS (Transaction Processing Systems)
b) [ ] CAD (Computer Aided Systems)
c) [ ] OAS (Office Administration Systems)
d) [ ] DSS (Decision Support Systems)
5. In depozitul de date se memorează:

a) [ ] date curente
b) [ ] date din arhive
c) [ ] date agregate necesare procesului decizional
d) [ ] metadate
28

Capitolul 1 - Concepte de Baza

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1 - Concepte de Baza

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE. CONCEPTE DE BAZĂ

Tehnologia este un proces cu caracter social-istoric şi, ca atare, nu poate fi abordată

1.1 Conceptele de tehnologie şi tehnologii informaţionale

1.2 De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii

În condiţiile în care societatea umană a devenit din ce în ce mai dependentă de

1.3 Informaţii, date, cunoştinţe, entropie informaţională

Figura 1.1 Fluxul prelucrării datelor

După situarea în timp faţă de procesul sau fenomenul reprezentat, informaţiile

Operaţia de identificare /sesizare /codare realizează codificarea datei şi reţinerea ei

Date Prelucrare Informa¡ie

Figura 1.3 Relaţia date-informaţii-cunoştinţe

1.3.2 Elemente folosite în organizarea şi structurarea datelor

În prelucrarea automată a datelor, atât în faza de introducere, cât şi în faza de extragere

1.3.2.1.Sisteme de numeraţie şi coduri de reprezentare a datelor

Aprecierea cantitativă a fenomenelor şi proceselor, inclusiv cele administrative,

Tabelul nr. 1.1 Sisteme de numeraţie poziţionale

Coduri de reprezentare a datelor

1.3.2.2 Fişiere, bănci de date şi depozite de date

În entităţile social-economic se exploatează un volum extrem de mare de date, ceea ce

Câmpul de date reprezintă o entitate constituită dintr-un grup de caractere organizate

Tabelul 1.2. Corespondenţa dintre modul de organizare şi cel de acces

Accesul secvenţial presupune localizarea articolelor înregistrate pe un suport tehnic, în

Operaţii executate asupra structurilor de date

1.3.2.2.2 Baze de date, bănci de date şi depozite de date

Tehnicile şi metodele de organizare a datelor au cunoscut o evoluţie marcantă în timp,

Figura 1.4 Niveluri de organizare a bazei de date

Figura 1.6 Structura unei bănci de date

1.4 Sistemul informaţional şi sistemul informatic în Administraţia

Pentru o abordare pragmatică a informaticii trebuie delimitat cadrul său de manifestare

Resurse umane: utilizatori + informaticieni

Reglarea şi controlul performanţei sistemului

Resurse logice: programe şi proceduri

Stocarea resurselor de date

Resurse de date: date, modele şi baze de

Tabelul1.3 Tipuri de sisteme informaţionale în Administraţia Publică

Sisteme de birotică - Office O Asigură procesarea de texte şi imagini,reuniuni

Sisteme informaţionale pentru E Sprijină eşaloanele superioare de conducere în elaborarea

Informatica utilizatorului final

Exemple de teste grilă

2. Atributele informaţiei sunt:

4. În domeniul administraţiei publice se folosesc cu precădere sistemele:

5. In depozitul de date se memorează:

S-ar putea să vă placă și