UNITATEA DE STUDIU 3

SISTEME DE OPERARE

3.1 Prezentarea generală a sistemelor de operare

Sistemul de operare (SO) reprezintă un set de programe care asigură legătura funcţională
între părţile /unităţile componente ale unui sistem de calcul şi permite utilizatorilor folosirea
eficientă a resurselor fizice, logice şi informaţionale ale acestuia.
Sistemele de operare sunt modulare, pentru a permite adaptarea uşoară la cerinţele
utilizatorilor. Aceasta înseamnă că o configuraţie de calculator electronic oarecare poate avea
mai multe sisteme de operare, dar la un moment dat se foloseşte numai unul singur.
Sistemele de operare au un rol determinant în exploatarea calculatoarelor electronice:
- asistă programatorii în realizarea, depanarea şi execuţia programelor;
- oferă utilizatorilor diferite facilităţi pentru rezolvarea problemelor;
- permit execuţia programelor la un cost redus, folosind eficient resursele sistemelor;
- oferă posibilitatea execuţiei concurente a programelor şi a sincronizării acestora;
- alocă automat resursele sistemului de calcul, pentru utilizatori, cererile de resurse fiind
aleatoare şi concurente;
- permit accesul interactiv, de la distanţă, la resursele sistemelor de calcul folosind tehnica de
multiacces (posibilitatea unui sistem de calcul de a accepta simultan cereri de prelucrare de la
două sau mai multe terminale);
- permit memorarea pe timp îndelungat a informaţiilor sistem.
Odată cu apariţia SO s-a schimbat şi conceptia de programare a calculatoarelor. Astfel,
programele sursă nu conţin instrucţiunile de intrare sau ieşire, prin care se realizează schimbul
fizic de date între unitatea centrală de prelucrare (UCP) şi unităţile periferice. Aceste instrucţiuni
fac parte dintr-un program special al SO.
În consecinţă, a devenit necesară o interfaţă între utilizator şi sistemul de operare. SO
transmite mesaje operatorului şi primeşte răspunsuri şi /sau comenzi de la acesta. Interfaţa
folosită până la apariţia sistemului WINDOWS a fost de tip linie de comandă (dialog de tip text,
dificil pentru nespecialişti). Prin WINDOWS a fost creată interfaţa grafică WIMP (Windows,
Icons, Mouse, Pull-down menus) care oferă un dialog facil utlizator-calculator.

3.2 Clasificarea sistemelor de operare

Sistemele de operare pot fi clasificate după mai multe criterii: configuraţiile hard pe care
le deservesc, gradul de partajare a resurselor, tipurile de interacţiuni permise, organizarea internă
a programelor componente, natura suportului tehnic folosit, numărul de prelucrări executate
simultan.
După configuraţiile hard pe care le deservesc, sistemele de operare sunt specializate
pentru mainframe-uri, minicalculatoare şi microcalculatoare.
Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin:
- modul de lucru este serial şi /sau interactiv;
- sunt puternice şi pot asigura conectarea unui număr mare de periferice;
- au dimensiuni mari ale cuvântului de memorie ( 64 de biţi).
Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-
sharing şi multiprogramare permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator
şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor.
Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală,
deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă, la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt
uşor de exploatat. Aceste SO pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale, cât şi pe
sisteme cuplate în reţea.
După gradul de partajare a resurselor, sistemele de operare pot fi monoutilizator şi
multiutilizator.
Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple şi permit executarea la un
moment dat, a unui singur program, care rămâne activ în memoria internă, de la lansare şi până
la terminarea lui. În cazul unor sisteme de calcul medii /mari, aceste SO admit şi tehnica
swapping (transfer date), prin care un program este executat pe porţiuni, alternând momentele de
prelucrare (în memoria internă), cu cele de evacuare (pe disc). În timpul evacuării, în memoria
internă este încărcat un alt program, care, şi el, se supune tehnicii swapping.
Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei, a timpului, a
perifericelor şi a altor tipuri de resurse, între utilizatorii conectaţi. Aceste sisteme lucrează în
multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie ale utilizatorilor.
După tipurile de interacţiuni permise, sistemele de operare pot fi seriale, interactive şi în
timp real.
Sistemele de operare seriale sunt sisteme în cadrul cărora programele se execută pe loturi
pregătite în prealabil (tehnica batch-processing). În acest caz, utilizatorul nu poate interveni în
execuţia programului, după ce acesta a fost preluat de sistemul de calcul.
Sistemele de operare interactive sunt sisteme care permit utilizatorului să fie în contact
nemijlocit cu programul şi să intervină în timpul execuţiei acestuia. Cu aceste sisteme este
posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni, cuplate la un calculator gazdă, sau
organizate într-o reţea de calculatoare.
Sistemele de operare în timp real permit deservirea, în timp prestabilit, a fiecărei operaţii
cerute de utilizator.
După organizarea internă a programelor componente, sistemele de operare pot fi
monolitice, cu nucleu de interfaţă hardware, cu structură stratificată şi organizate ca maşini
virtuale.
Sisteme de operare monolitice conţin o colecţie de proceduri, apelate la cererea
utilizatorului. Specifică acestor sisteme de operare este legătura de tip "apel-revenire" care
determină execuţia fără întrerupere a procedurilor.
Sisteme de operare cu nucleu de interfaţă hard organizează sarcinile esenţiale apropiate
de componentele fizice, într-o colecţie de rutine numită nucleu. Componentele nucleului se pot
executa concurent. Toate cererile de prelucrare ale utilizatorului (inclusiv întreruperile) sunt
coordonate de acest nucleu.
Sistemele de operare cu structura stratificată sunt o generalizare a organizării cu nucleu,
componentele fiecărui nivel folosind toate serviciile oferite de nivelul inferior.
Sisteme organizate cu maşini virtuale deservesc mai multe procese. În acest caz, pe
acelaşi echipament hard, pot coexista simultan mai multe sisteme de operare. Folosind sistemele
organizate cu maşini virtuale, pentru fiecare utilizator se simulează resurse fizice (virtual
machines) putând interacţiona on-line, de la terminalul său, cu sistemul de calcul şi având
totodată senzaţia că sistemul îi aparţine integral. Dezvoltarea acestor sisteme de operare a fost
influenţată de un nou concept şi anume "programarea orientată pe obiect". Există o similitudine
între un obiect şi o maşină virtuală.
Ţinând seama de natura suportului tehnic pe care se păstrează, sistemele de operare pot
fi ROS, TOS, NOS, DOS.
Sistemele ROS (Resident Operating System) au componentele rezidente permanent în
memoria internă a microcalculatorului şi au fost specifice primelor microcalculatoare (1981).
Sistemele TOS (Tape Operating System) memorează componentele sistemului pe suport
extern, de tip bandă (bandă perforată, bandă magnetică sau casetă magnetică).
Sistemele DOS (Disk Operating System) asigură rezidenţa componentelor pe disc
magnetic fix (hard disk), disc flexibil (floppy disk). Prin sistemele DOS s-a generalizat utilizarea
componentelor sistemului de operare, indiferent de arhitectura sistemului de calcul, asigurându-
se totodată şi standardizarea cerută de utilizatorii din ce în ce mai numeroşi. În timp sistemele de
operare strict specializate (specifice primelor microcalculatoare) au fost înlocuite cu sisteme de
operare cu un înalt grad de portabilitate (MS-DOS, OS/2, UNIX, NOVELL, WINDOWS etc.).
Sistemele de operare NOS (Netware Operating System) includ funcţii speciale cum ar fi
conectarea calculatoarelor şi a dispozitivelor periferice într-o reţea locală.
După numărul de prelucrări executate simultan sistemele de operare pot fi monotasking
şi multitasking.
Sistemele monotasking execută la un moment dat o singură lucrare /program/proces /task.
Principalele funcţii pe care le îndeplinesc sunt încărcarea şi execuţia programului, asigurarea
unei interfeţe omogene cu dispozitivele periferice, asigurarea dialogului cu utilizatorii prin
intermediul interpretorului de comenzi.
Sistemele de operare multitasking trebuie să asigure, în plus, partajarea timpului între
programele ce se execută simultan şi gestionarea alocării resurselor necesare.

3.3 Structura generală a unui sistem de operare

Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizator şi partea hardware a sistemului de
calcul şi având în vedere gradul de participare la executarea lucrărilor, majoritatea sistemelor de
operare sunt organizate pe două niveluri: fizic şi logic.
Nivelul fizic este apropiat de partea fizică (hard) a sistemului de calcul, interferând cu
acesta prin intermediul unui sistem de întreruperi şi include componenta firmware.
Nivelul logic este apropiat de utilizator interferând cu acesta prin intermediul comenzilor
şi instrucţiunilor din programe. Comunicarea inversă se realizează prin mesaje transmise de
sistemul de operare utilizatorului.
Plecând de la aceste niveluri, un sistem de operare cuprinde (figura 3.1):
 programe de comandă şi control, care au rolul de coordonare şi control a tuturor funcţiilor
sistemului electronic de calcul;
 programe de serviciu, care sunt utilizate pentru dezvoltarea programelor de aplicaţii.

Programele de comandă şi control coordonează activităţile tuturor componentelor

sistemului de operare în primul rând prin intermediul supervizorului (monitor, executiv), care
conţine rutine rezidente şi rutine tranzitorii.
Rutinele rezidente (nucleul SO) sunt încărcate în memoria internă pe tot parcursul
execuţiei programelor şi au ca funcţie coordonarea activităţii sistemului de calcul. Rutinele
tranzitorii sunt încărcate din memoria externă în memoria internă de către rutinele rezidente
atunci când sunt solicitate. Ele au rolul de a gestiona fiecare tip de resursă din sistem.
Programele de comandă şi control îndeplinesc următoarele funcţii:
 gestiunea resurselor fizice şi logice (gestiunea memoriei, gestiunea fişierelor, gestiunea fizică
a intrărilor şi ieşirilor, gestiunea proceselor, evidenţa gradului de utilizare a componentelor
etc.);
 planificarea, lansarea şi urmărirea execuţiei (planificarea lucrărilor şi alocarea resurselor,
evidenţa lucrărilor executate, a utilizatorilor şi a resurselor consumate etc.);
 depistarea şi tratarea evenimentelor la execuţie (evidenţa erorilor hard, evidenţa întreruperilor
etc.).
 Programele de serviciu permit utilizatorului să folosească resursele fizice şi logice ale
sistemului pentru efectuarea aplicaţiilor. Cele mai utilizate programe din această categorie
sunt: translatoarele, editoarele de legături, bibliotecarul, programele de încărcare, gestionarul
sistemului de operare, programele de organizare a colecţiilor de date, mediile de programare,
programele utilitare.
Translatoarele de limbaje au rolul de a transforma instrucţiunile programelor sursă
(scrise de utilizatori într-un limbaj de programare) în coduri executabile de calculator (format
obiect). Din această categorie fac parte:
 asambloarele au rolul de a traduce programele sursă, scrise în limbaje de asamblare, în
programe obiect executabile şi sunt specifice unui anumit tip de sistem de calcul;
 macroasambloarele permit utilizatorului să folosească, în activitatea de programare,
macroinstrucţiuni pentru generarea, în programele sursă, a unor secvenţe de instrucţiuni
elementare;
 compilatoarele sunt specifice sistemelor care utilizează limbaje de programare de nivel înalt,
asigurând traducerea programelor sursă, în programe obiect. Cele mai cunoscute sunt:
FORTRAN, COBOL, PASCAL, C, ADA etc.;
 interpreterele /interpretoarele analizează şi execută pas cu pas instrucţiunile programului
sursă, permiţând o punere mai rapidă la punct a programelor. În general, interpreterele sunt
utilizate pentru lucrul în regim conversaţional, având însă ca dezavantaj, faţă de
compilatoare, timpul ridicat de execuţie.
Editorul de legături are rolul de a transforma modulele obiect (obţinute prin translatare),
în programe executabile. Editorul realizează următoarele funcţii:
 stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil;
 includerea în programul executabil, a unor componente din bibliotecile sistem;
 includerea unor componente ale sistemului de operare, care facilitează punerea la punct şi
depanarea programelor utilizator.
Bibliotecarul asigură crearea, gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (care conţine
programele sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator.
Programele de încărcare sunt componente ale programelor de serviciu cu rolul de a
încărca în memoria internă, în vederea execuţiei, programele obiect executabile.

Figura 3.1 Componentele de bază ale sistemului de operare

Generatorul sistemului de operare permite utilizatorului să genereze un SO compatibil cu
configuraţia hardware de care dispune (memoria internă, echipamente periferice utilizate, tipuri
de interfeţe hardware etc.) şi cu modalităţile de exploatare adoptate în funcţie de opţiunile
domeniului de utilizare.
 Programele de organizare a colecţiilor de date asigură operaţiunile de intrare /ieşire prin
colecţii de date (fişiere, baze, depozite de date).
Mediile de programare sunt programe destinate automatizării procesului de construire şi
testare a programelor. Cu ajutorul mediilor de programare se realizează: editarea, compilarea şi,
eventual, editarea de legături, lansarea în execuţie şi depanarea unui program.
Programele utilitare s-au dezvoltat şi diversificat odată cu perfecţionarea calculatoarelor,
a modalităţilor de exploatare şi a domeniilor de aplicare. După funcţiile îndeplinite, utilitarele pot
fi:
 editoare de text – destinate creării şi modificării programelor sursă, asimilate unor texte;
 utilitare pentru manevrarea de cataloage /foldere şi fişiere, care asigură întreţinerea, sortarea,
interclasarea, conversia acestora etc.;
 programe de comprimare /decomprimare care permit stocarea datelor într-un format care
necesită mai puţin spaţiu decât cel uzual;
 programe antivirus care caută viruşi pe o suprafaţă de memorare şi, în cazul în care îi
găseşte, îi elimină prin ştergerea sau refacerea fişierelor infectate;
 utilitare pentru alte operaţii şi aplicaţii specifice domeniilor particulare din economie,
medicină, geologie, cercetare ştiinţifică etc.
Alte programe de serviciu. În această categorie intră pachetele de programe utilizate
pentru realizarea de aplicaţii care cer integrarea de operaţii diverse precum gestionarea bazelor
de date, editarea de texte şi grafică, proiectare asistata etc. Aceste programe nu sunt componente
propriu-zise ale sistemului de operare, dar sunt exploatate sub controlul acestuia.

3.4 Sisteme de operare pentru microcalculatoare

Există o multitudine de sisteme de operare, evoluţia acestora fiind paralelă cu cea a

limbajelor de programare şi a tehnologiilor de realizare a calculatoarelor. În principal,
microcalculatoarele folosesc sistemele de operare monotasking şi multitasking. Cele mai
populare sisteme de operare pentru microcalculatoare sunt MS-DOS, Windows, OS/2, Unix,
Lynux. La ora actuală cele mai utilizate sunt WINDOWS şi LYNUX

3.4.1 Sistemul de operare WINDOWS

La ora actuală, lumea calculatoarelor personale este dominată de familia de sisteme de
operare Windows, care, după unele estimări acoperă peste 90% din sistemele de operare
utilizate. Marele succes al sistemelor Windows vine de la interfaţa grafică utilizator (GUI -
Grapical User Interface), o alternativă la interfaţa de tip linie de comandă. Importanţa unei
interfeţe utilizator a fost sesizată la începutul anilor '80 de către proiectanţii de soft pentru
calculatoarele Macintosh (Apple). O interfaţă grafică de tip Windows constituie un sistem de
programe deosebit de complex care se interpune între utilizator şi calculator printr-un ecran
grafic unde, cu ajutorul mouse-ului, se pot activa diverse imagini şi butoane care de fapt
înlocuiesc componentele interfeţei de tip linie de comandă.

3.4.1.1 Evoluţia sistemului de operare Windows

Windows a cunoscut mai multe versiuni, dintre ultimele, cele mai folosite fiind:
Windows 95, Windows 98, Windows 98 SE, Windows NT, Windows 2000,Windows XP.
Toate versiunile de Windows au următoarele caracteristici comune: interfaţă grafică
prietenoasă, mod de lucru multitasking, posibilităţi de dezvoltare a aplicaţiilor grafice, facilităţi
avansate de gestiune a fişierelor, posibilităţi de exploatare în reţele de calculatoare.
Windows 95 este primul sistem de operare care se eliberează de restricţiile sistemului
MS-DOS, putând totuşi rula programe concepute pentru acesta sau versiunile anterioare de
Windows. Această versiune a adus o serie de îmbunătăţiri concretizate în principal în mărirea
vitezei de lucru, execuţia mai multor programe simultan şi acordarea de priorităţi.
 Windows 98 / Windows 98 SE (Second Edition) este succesorul care a revoluţionat
aspectul şi modul de utilizare a mediului Windows. El permite utilizarea noilor tehnologii şi
platforme asigură acces la Internet şi alte reţele, fiind mai uşor integrabil în Web. În plus, include
suport pentru perfecţionări hard şi soft.
Windows NT (New Technology) este un sistem de operare funcţional pentru servere şi
staţii de lucru, remarcându-se prin securitatea datelor şi modul de acordare a drepturilor. El oferă
o integrare pentru e-mail, server de fişiere, baze de date şi comunicaţii.
Windows 2000 reprezintă o combinaţie a facilităţilor oferite de Windows 95 /98 şi NT.
El este destinat unei game largi de aplicaţii de la jocuri la aplicaţii multimedia şi aplicaţii
profesionale ce necesită o maximă securitate a datelor.
Windows Millennium Edition (Windows Me), o versiune actualizată a lui Windows 98
dar care se va baza în continuare pe DOS, spre deosebire de Windows 2000. Acest sistem este
proiectat pentru a satisface cerinţele utilizatorilor privaţi, oferind multiple facilităţi multimedia.
Windows XP a fost elaborat pe nucleul Windows 2000. Extinde puterea PC-urilor prin
conectarea dispozitivelor digital media şi a serviciilor Web pentru a oferi utilizatorilor noi
modalităţi de exploatare a sistemului electronic de calcul. Permite oricărui utilizator care deţine
un scanner şi o cameră digitală să vizualizeze, editeze, tipărească, publice sau să transmită mai
departe imagini şi alte date neconvenţionale. XP-ul îmbogăţeşte experienţa muzicală digitală,
permiţând utilizatorilor să-şi construiască colecţii în format digital.
Windows XP este disponibil în două versiuni: Windows XP Home Edition şi Windows
XP Professional.
Windows XP Home Edition aduce următoarele plusuri faţă de Windows 2000
Professional: soft îmbunătăţit şi compatibilitate hard; securitate simplificată; logare simplificată,
cu un nou ecran welcome; schimbarea rapidă a utilizatorilor; nouă interfaţă; suport îmbunătăţit
pentru multimedia.
Windows XP Professional este destinat oamenilor de afaceri şi firmelor de toate mărimile
care doresc să exploateze la maximum posibilităţile PC-urilor. Ca îmbunătăţiri faţă de Windows
2000 Professional, se adaugă: accesul la distanţă, securitate, performanţă, uşurinţă în utilizare,
operare în mai multe limbi. Interfaţa s-a modificat integral. Dispune de un nou ecran de intrare,
un meniu de Start diferit şi un Explorer cu un aspect nou.
Windows Server 2003 este construit pe structura sistemului Windows 2000 şi include
toate facilităţile pe care un client le aşteaptă de la un sistem de operare Windows Server:
siguranţă, securitate şi scalabilitate. Familia cuprinde patru produse:
 Windows Web Server 2003 reprezintă o bună platformă pentru dezvoltarea rapidă a
aplicaţiilor şi desfăşurarea serviciilor pe Web. Este uşor de administrat şi se poate gestiona,
de la o staţie de lucru aflată la distanţă, cu o interfaţă de tip browser.
 Windows Standard Server 2003 este un sistem de operare în reţea care oferă soluţii pentru
firmele de toate mărimile. Acceptă partajarea fişierelor şi imprimantelor, oferă conectivitate
sigură la Internet, permite desfăşurarea centralizată a aplicaţiilor din spaţiul de lucru, oferă
colaborare între angajaţi, parteneri şi clienţi, acceptă multiprocesarea simetrică cu două căi şi
până la 4 GO de memorie.
 Windows Enterprise Server 2003 este destinat firmelor medii şi mari. Este un sistem de
operare cu funcţionare completă care acceptă până la 8 procesoare de tip Intel Itanium.
 Windows Data Center Server 2003 este o platformă pentru firmele cu un volum mare de
tranzacţii şi cu baze de date scalabile. Este cel mai puternic şi mai funcţional sistem de
operare pentru servere oferit de Microsoft.
Windows Vista a fost lansat în 2007, la mai bine de cinci ani de la lansarea Windows XP, şi
are ca principale caracteristici:
• fiabilitate: de la prevenire până la recuperare,
• securitate: apărare avansată,
• performanţă: rapid şi prompt,
• management: control crescut şi instrumente mai bune,
 • instalare: configurare pe bază de imagine.
Windows 7 pune la dispoziţia utilizatorului opţiunile cunoscute deja din versiunile
anterioare, dar şi altele complet noi. Dintre trăsăturile îmbunătăţite se pot aminti:
• bara de operaţii (activităţi) optimizată, cu vizualizări ale aplicaţiilor pe ecran
complet şi cu pictograme mărite;
• opţiuni noi pentru lucrul pe desktop;
• listele rapide;
• casetele de căutare contextuale;
• gestionarea îmbunătăţită a dispozitivelor;
• posibilitatea de a crea grupuri de dispozitive de domiciliu;
• variantă îmbunătăţită a browser-ului Internet Explorer;
• accesul cu un singur click la toate reţelele disponibile;
• un centru media care oferă posibilitatea urmăririi de emisiuni, filme şi alte tipuri
de conţinut video pe computer;
• gestionarea conţinutului multimedia şi a muzicii “din toată casa” centralizat, de la
”pupitrul” PC-ului;
• Windows Live (oferit gratuit şi care conţine programe destinate gestionării
integrate a mai multor conturi de poştă electronică) valorifică la maxim
fotografiile digitale, permite conversaţia în direct prin mesageria instant,
protejează utilizatorul online;
• navigarea directă, fără dispozitive intermediare precum mouse-ul şi tastatura, cu
ajutorul facilităţii Windows Touch şi al unui ecran tactil.
Windows 8 este cea mai recentă versiune a sistemului de operare de la Microsoft
Windows. Windows 8 extinde suportul pentru o plajă mai largă de dispozitive, computere
desktop, computere portabile și tablete. Această versiune de Windows a fost lansată oficial în
octombrie 2012, urmând ca un an mai tarziu să fie disponibilă pe piață versiunea Windows 8.1 la
care este adăugat butonul de start și o serie de aplicații reînnoite.
În general, sistemele Windows se compun din trei clase de programe: programele
sistemului de bază; programele API (Application Programming Interface) şi programele „maşini
virtuale”.
Programele sistemului de bază asigură controlul fişierelor, servicii de comunicare şi
control în reţea, controlul maşinii virtuale, controlul memoriei, controlul implementării
standardului de interconectare „plag&play”.
Sistemul API cuprinde trei componente: nucleul Windows – Kernel, interfaţa grafică cu
echipamentele periferice GDI (Graphic Devices Interface) şi componenta USER. Aceste
componente sunt biblioteci de programe adresate programatorului de aplicaţii şi mai puţin
utilizatorului obişnuit.
Sistemul „maşini virtuale” asigură interfaţa cu utilizatorul şi aplicaţiile sale, modulele din
această clasă fiind apelate de sistemul API. Această componentă asigură încărcarea şi folosirea
corectă a spaţiului de adresare. Din această clasă face parte şi programul Explorer.

Alternative la Windows
La ora actuală, cel puţin în domeniul SO, supremaţia o deţine firma Microsoft. Există însă
numeroase preocupări în direcţia „zdruncinării” acestei dominaţii. În acest sens trebuie amintită
alternativă firmei Sun care oferă o suită de aplicaţii, care ar putea înlocui cu succes sistemele de
operare Windows. Soluţia se numeşte oficial Sun Java Desktop şi a fost cunoscută sub numele de
Mad Hatter şi are la bază sistemul de operare open source Linux. Include o suită de programe
care înlocuiesc browser-ul Internet Explorer, şi alte programe care se livrează împreună cu
Windows. Ideea de bază este să se ofere o soluţie viabilă care să fie mai ieftină decât Windows
cu cel puţin 75%. De asemenea, Larry Singer, Senior Vice President of Global Market Strategies
în cadrul Sun, a ţinut să menţioneze că Sun Java Desktop va avea ceva ce îi lipseşte cu
desăvârşire Windows-ului, şi anume o bună protecţie împotriva celor mai noi viruşi.

3.4.1.2 Informaţii generale privind utilizarea sistemului de operare Windows

La pornirea sau restartarea calculatorului se intră direct în suprafaţa de lucru - desktop pe
care se identifică, în principal, următoarele elemente:
- Pictogramele (icons), care sunt mici imagini ce simbolizează programe, fişiere şi diverse
informaţii hard. Pictogramele sunt însoţite de un text (titlu) prin care se sugerează funcţiile
acestora: My Computer (Calculatorul meu), Recycle Bin (Coşul electronic de gunoi) etc.
- Suprafaţa de lucru propriu-zisă, care este zona ce acoperă tot fundalul ecranului şi pe care vor
fi afişate toate elementele de lucru în Windows.

- Butonul START care pune la dispoziţia utilizatorului meniul Start (figura 3.2) cu o
listă de pictograme ce oferă accesul rapid la programe, documente, parametrii prestabiliţi,
asistenţă help, rularea unui program prin introducerea unei anumite linii de comandă precum şi
opţiunea de oprire a sistemului (Shut down).

Figura 3.2 Meniul Start

- Bara de operaţii (Task bar) - este plasată implicit în partea inferioară a ecranului şi afişează
butonul START şi, eventual, butoanele aplicaţiilor deschise, care permit trecerea rapidă de la o
aplicaţie la alta.
Proprietăţile meniului Start (Start Menu) şi a barei de operaţii (Taskbar) se pot modifica
din fereastra Taskbar and Start Menu Properties (figura 3.3)
 Figura 3.3 Fereastra Taskbar and Start Menu Properties

În ceea ce priveşte butoanele aplicaţiilor deschise într-o sesiune de lucru, versiunea

Windows 7 aduce cu sine o noutate: simpla plasare a cursorului pe unul dintre aceste butoane
determină vizualizarea mărită a fişierelor deschise din aplicaţia corespunzătoare. În figura 3.3,
cursorul a fost aşezat pe butonul Microsoft Word. Ca urmare, se previzualizează două ferestre
micşorate, care arată că sunt în lucru două documente Word. Mutarea cursorului pe una dintre
aceste ferestre duce la extinderea ei pe întregul ecran. La click stânga de mouse, fie pe miniatură,
fie pe varianta mărită, fereastra selectată devine activă. Existenţa mai multor docu-mente
deschise în Microsoft Word este simbolizată de aspectul dublat al buto-nului aferent.

Figura 3.3 Previzualizarea documentelor Word deschise

Implicit, la instalarea sistemului de operare, pe bara de operaţii, imediat după butonul de

Start, este disponibil butonul Internet Explorer - . Prin activare, se lansează în execuţie
programul care permite navigarea în reţeaua Internet (dacă există o conexiune fizică activă între
calculatorul utilizatorului şi această reţea). Pictograma corespunde programului de navigare
(browser-ului) Internet Explorer al firmei Microsoft.
Fereastra Internet Explorer are aspectul prezentat în figura 3.4. Aceasta conţine, ca şi
celelalte ferestre din mediul Windows, o linie de titlu, una de meniuri (inactivă în figură), o bară
de butoane care permit executarea rapidă a unor comenzi uzuale în navigarea pe Internet etc. Ca
elemente particulare, fereastra conţine o zonă pentru editarea adreselor Internet şi un spaţiu în
care va fi afişat conţinutul paginii Web corespunzătoare adresei tastate.

Zonă de editare a
adreselor Internet

Figura 3.4 Fereastra browser-ului Internet Explorer

După tastarea unei adrese în zona de editare, programul vizualizează informaţiile aflate
pe respectiva pagină Web. În figura 3.5 este captată fereastra primei pagini a Facultăţii de
Economie şi Administrarea Afacerilor, după tastarea adresei http://www.feaa.uaic.ro.

Figura 3.5 Prima pagină Web a FEAA,afişată în fereastra browser-ului Internet Explorer

În Windows 7, suprafaţa de lucru poate fi personalizată şi cu ajutorul accesoriilor-

gadgets (figura 3.6):
 Figura 3.6 Accesorii Windows 7 (gadgets)
 calendar;
 ceas (sunt disponibile opt „modele“ diferite), care afişează, în formatul analog, ora
sistemului sau ora din oricare alt punct de pe Glob;
 indicator al solicitării unităţii centrale de prelucrare şi al memoriei RAM;
 convertor între cursurile de schimb pentru diverse monede;
 fereastră cu ştirile din domeniile favorite;
 joc de puzzle;
 slide-show cu imaginile favorite ale utilizatorului;
 informaţii online despre starea vremii;
 aplicaţie care permite vizionarea celor mai recente emisiuni TV înregistrate, a clip-
urilor de pe Internet, a fotografiilor preferate, precum şi audierea de melodii;
 alte accesorii similare, disponibile pe Internet.

Indicatorul mouse-ului este un simbol reprezentat de regulă printr-o săgeată, cu ajutorul

căreia se selectează diverse obiecte (pictograme, comenzi). El se mişcă pe ecran prin deplasarea
mouse-ului pe masa de lucru.
Prin utilizarea mouse-ului se pot realiza patru operaţii:
- indicarea unui obiect (pictogramă, titlu de meniu sau comandă, bara de titlu a unei ferestre
etc.) prin deplasarea săgeţii spre acel obiect;
- efectuarea unui clic (realizat prin apăsarea şi eliberarea butonului din stânga a mouse-ului)
pentru selectarea obiectului dorit. Dacă obiectul este o pictogramă sau o fereastră i se schimbă
culoarea.
Clic-ul poate fi obţinut şi prin apăsarea butonului din dreapta a mouse-ului, realizându-se:
- punerea în evidenţă a unei pictograme;
- afişarea unor meniuri dacă clic-ul este de pe suprafaţa de lucru, sau bara de operaţii;
- executarea de "scurtături" (comenzi de apelare rapidă a componentelor des utilizate).
- efectuarea unui dublu clic (realizat prin apăsarea şi eliberarea rapidă, de două ori consecutiv,
a butonului din stânga al mouse-ului) pentru deschiderea unei ferestre, program, document etc.
- tragerea sau mutarea (dragging) obiectelor într-o altă poziţie de pe ecran se realizată prin:
- indicarea obiectului ce urmează a fi mutat;
- apăsarea şi menţinerea apăsată a butonului din stânga concomitent cu deplasarea pe pad a
mouse-ului, până când săgeata de pe ecran este poziţionată pe locul dorit (obiectul indicat se va
deplasa împreună cu indicatorul mouse-ului);
- eliberarea butonului mouse-ului pentru finalizarea operaţiei de mutare.
 Indicatorul mouse-ului îşi modifică forma, în funcţie de obiectul spre care indică:

Spre aproape orice de pe ecran

O singură fereastră

Marginea superioară sau inferioară a ferestrei

În stânga sau în dreapta unei ferestre
Colţul unei ferestre

Un program sau o casetă în care se poate scrie un text

Aşteptare (Windows este ocupat cu executarea unei sarcini).

3.4.1.3 Ferestrele Windows

Ferestrele constituie componente esenţiale ale interfeţei WIMP. Ele sunt alcătuite din mai
multe elemente care sunt identice pentru toate aplicaţiile WINDOWS ceea ce asigură uşurinţa în
exploatare.

3.4.1.3.1 Elementele ferestrelor Windows

O fereastră tipică pentru Windows are următoarea structură (figura 3.7).

Bara de titlu şi meniul rapid Buton de închidere

Bara de meniuri Buton de mărire
Caseta Bara cu instrumente Buton de micşorare
meniului de control

Instrumente
de derulare
pe verticală

Suprafaţa
de lucru

Figura 3.7 Elementele ferestrei Windows (WordPad)

Bara de meniuri este plasată sub bara de titluri şi conţine meniurile aferente ferestrei
respective. De exemplu, pentru fereastra Notepad meniurile sunt: File, Edit, Format şi Help.
Barele de defilare apar în partea de jos, pentru defilare orizontală şi în partea dreaptă a
unei ferestre, pentru defilare verticală, atunci când informaţiile de afişat depăşesc dimensiunile
ferestrei.
 Butoanele sunt elemente ce asigură declanşarea unei operaţiuni şi pot fi de trei tipuri:
- butoane de comandă;
- butoane de opţiune;
- butoane de mărire sau micşorare.
Butoanele de comandă se folosesc pentru a executa anumite operaţii. De regulă, aceste
butoane sunt plasate în casetele de dialog ce sunt formulare derulante folosite pentru schimbul de
informaţii cu utilizatorul; informaţii suplimentare de care programul are nevoie pentru
îndeplinirea operaţiei cerute (nume fişiere, calculator etc.); informaţii de avertizare (File already
exist, Overwrite - fişierul există deja, doriţi să-l suprascrieţi?); informaţii pentru confirmarea
unor operaţii ce urmează să aibă loc (Shut Down - pentru oprirea sistemului). Pe ecran aceste
obiecte se prezintă sub forma unor dreptunghiuri în care este inscripţionat un cuvânt ce
sugerează funcţia butonului.
Cele mai uzuale butoane de comandă sunt:
Buton de confirmare a operaţiunii curente.
Buton de anulare a operaţiunii.
Buton pentru solicitarea informaţiilor de ajutor (echivalent cu F1).
Buton urmat de puncte de suspensie pentru deschiderea altor ferestre care conţin
opţiuni sau parametri ce urmează a fi precizaţi.
Butoanele de opţiuni permit selectarea unei singure variante de lucru din mai multe
posibile. Un astfel de obiect se prezintă sub forma unui mic cerc ce are în dreapta un text
explicativ. Opţiunea activă va avea în interiorul cercului un punct. Activarea unui buton de
opţiuni se poate realiza fie printr-un clic al mouse-ului de pe cerc, fie folosind de la tastatură
combinaţia ALT + litera de selecţie (în textul explicativ litera de selecţie este subliniată).
Butoanele de micşorare sau mărire asigură redimensionarea ferestrei active şi sunt plasate
în colţul dreapta-sus al acesteia.
Butonul de micşorare (Minimize) şi poate fi activat prin clic pe butonul stâng al
mouse-ului când săgeata este poziţionată pe el. Ca efect fereastra activă dispare şi reapare sub
forma unui buton plasat pe bara de operaţii. Prin micşorare nu se distruge conţinutul unei
ferestre, oricând fereastra putând fi restaurată efectuând clic pe butonul ferestrei din bara de
operaţii sau combinând tastele: ALT + Space bar + R. Micşorarea unei ferestre nu este
echivalentă cu închiderea ei.
Butonul de mărire (Maximize) poate fi activat:
- executând clic cu mouse-ul pe acesta;
- executând dublu clic pe bara de titlu a ferestrei respective.
Prin operaţia de mărire fereastra activă va ocupa maximum de spaţiu pe ecran. Simultan
butonul de mărire se transformă într-un buton de restabilire . Pentru deplasarea prin document
se folosesc săgeţile de derulare care mărginesc barele de defilare.
Butonul de restabilire (Restore) apare doar în ferestrele care umplu întregul ecran. Un
astfel de buton determină readucerea ferestrei active la dimensiunile iniţiale. Restabilirea
dimensiunilor unei ferestre se realizează prin executarea unui clic de pe butonul Restore.
Într-o fereastră de dialog pot să apară şi alte obiecte de tipul:
 Figura 3.8 Obiecte de control în ferestrele Windows
- casete de text - zone în care se introduc, de la tastatură, diverse informaţii;
- casete cu liste - zone care conţin deja informaţii prezentate sub forma unor liste verticale. La
activarea unei astfel de casete devine disponibilă o bară de selecţie cu ajutorul căreia se poate
localiza elementul dorit;
- casete cu liste derulante - facilităţi prin care Windows ascunde uneori casetele cu listă, făcând
economie de spaţiu ecran. La activarea unui astfel de obiect este afişată caseta cu listă din care se
poate selecta opţiunea dorită. Este posibilă, în această casetă şi modificarea informaţiilor afişate;
casete de validare - zone ce au formă de pătrate ce însoţesc anumite opţiuni. Se pot activa una
sau mai multe casete din cadrul unui grup de casete. Activarea sau dezactivarea se realizează
efectuând clic pe caseta pătrată în care, ca efect, apare sau dispare semnul de validare (figura
3.8);
- comutatoarele glisante - folosite în aplicaţiile multimedia pentru a modifica o comandă
Windows. Cel mai adesea acestea controlează volumul sonorului.

3.4.1.3.2 Deplasarea şi redimensionarea unei ferestre

Windows plasează simultan pe ecran mai multe ferestre, la un moment dat fiind
disponibilă, pentru operare, una singură. Aceasta se numeşte fereastră activă, bara ei de titlu
având o culoare mai intensă decât a celorlalte. O fereastră devine activă dacă pe suprafaţa ei s-a
dat ultimul clic.
Pentru optimizarea utilizării suprafeţei de lucru se poate realiza deplasarea şi
redimensionarea unor ferestre. Deplasarea unei ferestre se numeşte tragere şi presupune
următorii paşi:
- efectuarea unui clic cu butonul stâng al mouse-ului, pe bara de titlu;
- menţinerea apăsată a butonului şi deplasarea mouse-ului la poziţia dorită (în timpul acestei
operaţiuni, conturul ferestrei se deplasează odată cu indicatorul mouse-ului);
- eliberarea butonului mouse-ului (fereastra şi conţinutul ei vor apărea în noua poziţie).
Uneori, pentru o folosire eficientă a suprafeţei de lucru, numai mutarea ferestrelor nu este
suficientă, fiind necesară şi redimensionarea acestora. Operaţia presupune parcurgerea
următorilor paşi:
- plasarea indicatorului mouse-ului pe una din laturile ferestrei (pentru modificarea unei singure
dimensiuni), sau pe un colţ al ferestrei (pentru modificarea concomitentă a ambelor dimensiuni),
până când acesta se transformă într-o săgeată cu două vârfuri;
- menţinerea apăsată a butonului şi deplasarea săgeţii cu două vârfuri spre interior sau exterior,
pentru a micşora şi respectiv a mări fereastra;
- eliberarea butonului mouse-ului când fereastra a ajuns la dimensiunile dorite.

3.4.1.3.3 Posibilităţi de afişare a informaţiilor în ferestre

Conţinutul unei ferestre poate fi vizualizat în mai multe moduri, folosind opţiunile
meniului View(figura 3.9), opţiunile meniului rapid, activat prin click cu butonul din dreapta a
mouse-ului (figura 3.10).

Figura 3.9 Meniul View din fereastra Computer

Figura 3.10 Opţiunile din meniul rapid View

Implicit, Windows foloseşte pictograme mari (Large Icons), pentru a afişa conţinutul unei
ferestre. Dacă se doreşte ca pe aceeaşi suprafaţă să fie afişate mai multe informaţii, se poate opta
pentru folosirea pictogramelor de dimensiuni reduse. Acestea se obţin cu ajutorul comenzii Small
Icons - pictograme mici. Revenirea la pictograme mari, se realizează cu ajutorul comenzii Large
Icons sau chiar Extra large Icons. Pentru obţinerea unor informaţii suplimentare (locaţia de
origine, data ultimei actualizări, tipul şi dimensiunea), se alege opţiunea Details.
Revenirea la modul implcit de afişare se obţine cu ajutorul comenzii List.
În ferestrele Windows poate fi influenţat şi modul de aranjare al pictogramelor, cu ajutorul
comenzilor Sort by şi Group by, ale căror opţiuni diferă în funcţie de componenta pentru care se
realizează vizualizarea.
Principalele opţiuni de aranjare a pictogramelor sunt:
- Name - aranjarea în ordinea alfabetică a numelor fişierelor şi folderelor;
- Date modified - aranjarea după data creării sau modificării;
- Type - aranjarea după tipul fişierelor sau a unităţilor logice (floppy, CD-ROM, partiţie
principală, partiţie secundară);
- Size - aranjarea după mărime (implicit în ordine crescătoare).

3.4.1.4 Folosirea meniurilor

Windows pune la dispoziţia utilizatorului o reţea de meniuri din care se poate selecta o
anumită opţiune. Un meniu reprezintă un grup de comenzi prin care se transmit ordinele ce
urmează a fi executate de Windows. Gruparea comenzilor este logică fiind făcută în funcţie de
elementele comune ale operaţiilor de executat. Elementele unui meniu sunt bara de titlul şi
comenzile subordonate. Acestea sunt afişate doar la activarea unui meniu. De exemplu, meniul
File (fişier) al aplicaţiei Notepad, prezentat în figura 3.11 este format din următoarele comenzi:
 New – crearea unui nou fişier;
 Open… – deschiderea unui fişier deja creat;
 Save – salvarea fişierului pe disc;
 Save as… – salvarea sub un alt nume sau într-o altă locaţie;
 Page Setup…– stabilirea parametrilor paginilor de text editate cu Notepad;
 Print... – tipărirea documentului;
 Exit – părăsirea aplicaţiei Notepad.

Meniu activat Meniu neactivat

Combinaţie de taste pentru

selectarea rapidă a comenzii

Comenzile
meniului

Trei puncte care indică apariţia unei

ferestre de dialog cu mai multe opţiuni, la
selectarea comenzii

Figura 3.11 Meniul File pentru aplicaţia Notepad

Titlurile meniurilor disponibile într-o anumită fereastră formează bara de meniuri ce este
plasată în partea superioară a ferestrei.
Unele comenzi pot fi însoţite de elemente care oferă informaţii suplimentare privind
utilizarea lor:
-  (punctul), plasat în stânga comenzii indică selectarea comenzii;
-(săgeata), plasată în dreapta comenzii indică faptul că acea comandă are în subordine
un meniu secundar;
 - ... (trei puncte), plasate la dreapta comenzii indică faptul că la selectare acea comandă
va deschide o casetă de dialog cu mai multe opţiuni;
- combinaţii de taste (ALT, CTRL sau SHIFT + o tastă alfanumerică), plasate la dreapta
permit selectarea rapidă a comenzii respective.
Dezactivarea unui meniu se realizează prin executarea comenzii selectate, selectarea unui
alt meniu, sau efectuarea unui clic pe suprafaţa de lucru.

3.4.1.5 Ieşirea din Windows

Pentru a termina o sesiune de lucru Windows, se execută clic pe butonul Start, iar din

meniul acestuia se selectează butonul care deschide o fereastră (figura 3.12) în

care sunt disponibile mai multe opţiuni ce permit oprirea (Log Off), repornirea sistemului
Windows (Restart), intrarea în starea de aşteptare (Hibernate, Sleep), comutarea între utilizatori
(Switch user), blocarea (Lock).

Figura 3.12 Închiderea sistemului

Comenzile Shut down şi Log off asigură salvarea datelor din aplicaţiile deschise, cerând
confirmarea salvării fiecărui fişier (figura 3.13).

Figura 3.13 Fereastră de confirmare a salvării unui fişier

Salvarea explicită pentru majoritatea aplicaţiilor Windows se realizează cu opţiunea Save
sau Save As, din meniul butonului Office (figura 3.14).

Figura 3.14 Meniul Office Button

Opţiunea Log Off, (figura 3.12) în condiţiile în care sistemul este configurat
multiutilizator, permite închiderea sesiunii de lucru curente şi logarea unui alt utilizator.
3.4.1.6. Lansarea aplicaţiilor Windows
Aplicaţiile Windows pot fi lansate folosind: opţiunile din meniul butonului Start (figura
3,15), utilitarele de tip Windows Explorer, sau direct din programele sub care au fost create.

Figura 3.15 Lansarea unui program din butonul START

Windows pune la dispoziţie, în meniul START, o listă numită Documents pentru a păstra
în el ultimele fişiere cu care s-a lucrat. Din această listă se poate lansa rapid orice document, prin
executarea unui dublu clic pe numele acestuia.
Programul Windows Explorer permite trecerea în revistă a folderelor /cataloagelor,
subcataloagelor şi fişierelor create. Lansarea unei aplicaţii se face printr-un dublu clic pe numele
acesteia.

3.4.1.7 Închiderea unei aplicaţii

La terminarea lucrului cu un program este recomandat ca acesta să fie închis, pentru a
elibera memoria de lucru, în vederea creşterii randamentului în exploatarea calculatorului. Există
trei modalităţi de închidere:
- din meniul butonului Office (deschis prin clic pe pictograma din colţul stâng al barei de titlu)
se alege opţiunea Close (echivalent cu combinaţia de taste ALT + F4);
- se execută clic pe butonul Close din bara de titlu a aplicaţiei.
În ambele situţii, dacă fişierul nu a fost salvat, Windows afişează o casetă de dialog (figura 3.16),
în care utilizatorul poate confirma sau infirma operaţia de salvare.

Figura 3.16 Salvarea fişierelor

3.4.1.8 Operaţii privind gestionarea folderelor şi fişierelor

În sistemul de operare Windows cel mai utilizat program pentru gestionarea dosarelor
(denumite şi foldere, cataloage sau directoare) şi a fişierelor este Windows Explorer. Acesta se
lansează prin succesiunea Start  All Programs  Accesories  Windows Explorer (figura
3.17a).
 Figura 3.17a Lansarea gestionarului Windows Explorer
În Windows 7, gestionarul de resurse Windows Explorer reuneşte o gamă diversificată de
componente care permite utilizarea unei singure aplicaţii pentru operaţiuni diferite. Principalele
elemente care se regăsesc în fereastra Windows Explorer sunt (figura 3.17b):
 bara de adrese, care arată calea până la obiectul selectat de către utilizator, obiect al
cărui conţinut este afişat în partea dreaptă a ferestrei Windows Explorer (de exemplu, calea
„DATE(D:)/2010-2011/TIAP-ID“ afişată în Address Bar semnifică faptul că utilizatorul a
selectat dosarul TIAP-ID, aflat în folderul 2010-2011, de pe partiţia D: a hard-disk-ului,
conţinutul acestui dosar fiind afişat în partea dreaptă a ferestrei Windows Explorer). Pe bara de
adrese, se regăsesc şi scurtături către unele opţiuni ale meniului Windows Explorer, respectiv
Înapoi (Back), Înainte (Forward), Actualizare (Refresh), căutare rapidă (Instant Search);
 panoul de sarcini, specific Windows 7, conţine opţiuni diferite, în funcţie de
conţinutul dosarului selectat. El conţine, pentru o gamă diversificată de dosare, următoarele
opţiuni: Organize, Open, Include in Library, Share with, Burn, New Folder şi pictogramele
Change your view, Show the preview pane şi Get help. În cazul în care este selectat un alt tip
de obiect, de exemplu, o imagine, panoul de sarcini se modifică, devenind disponibile opţiuni ca
Preview, Slide Show, Print, E-mail.
 sistemul de meniuri este afişat numai la „cererea“ utilizatorului, fie prin apăsarea tastei
Alt, fie prin succesiunea Organize  Layout  Menu bar şi conţine următoarele componente:
File, Edit, View, Tools, Help;
 partea cu directoare, unităţi de disc şi programe speciale afişează toate directoarele,
unităţile de disc şi unele pictograme speciale, cum sunt Favorites, Libraries, Homegroup,
Network. În partea stângă a ferestrei Windows Explorer, nu sunt afişate niciodată fişiere.
Această parte prezintă o structură ierarhică a obiectelor. Obiectele care au în stânga lor o săgeată
conţin dosare sau unităţi de disc subordonate (figura 3.18). Dacă executăm un click pe săgeata
respectivă, dosarul este expandat şi putem vizualiza subdirectoarele pe care le conţine, afişate în
partea stângă a ferestrei, precum şi toată structura de subdirectoare şi fişiere în partea dreaptă. Un
nou click pe săgeată îl va închide;
 partea cu documente (suprafaţa de lucru) afişează conţinutul unei unităţi de disc sau
al unui dosar. Pentru aceasta, se dă click pe pictograma unităţii de disc sau a dosarului al cărui
conţinut se doreşte a fi vizualizat;
 Bara de adrese

Panoul de sarcini

Panoul cu sarcini
Panoul cu unităţi de
disc, directoare şi
programe speciale Panoul cu detalii

Figura 3.17b Fereastra Windows Explorer

 panoul de detalii afişat în partea de jos a ferestrei oferă informaţii suplimentare despre
dosarul / fişierul selectat, cum ar fi, dimensiune, data modificării, data creării, tipul fişierului.
Unităţile de disc sunt structurate în mai multe zone, în care sunt grupate fişierele după
anumite opţiuni stabilite de utilizator. Aceste zone (foldere, dosare, cataloage) reprezintă o
modalitate facilă de acces la multitudinea de date înmagazinate. Pentru a asigura mai multe
niveluri de organizare dosarele pot fi incluse în interiorul altor dosare sau cataloage. Dosarul din
care se desprind toate celelalte dosare se numeşte Dosar principal. O structură arborescentă de
dosare pentru folderul FEAA este prezentată în figura 3.18.

Figura 3.18 Structură de foldere

3.4.1.8.1 Crearea folderelor

Majoritatea programelor de instalare creează automat un catalog atunci când încarcă
aplicaţia pe calculator. Pentru a grupa toate fişierele unei anumite aplicaţii este recomandată
crearea unui dosar distinct. Operaţia poate fi realizată în mai multe moduri:
- folosind meniul File al ferestrei de lucru;
- folosind butonul New folder din panoul de sarcini;
- folosind meniul contextual (activat cu butonul din dreapta al mouse-ului).
Într-o primă etapă este necesară deschiderea ferestrei pentru dosarul sau unitatea de disc
în care se doreşte crearea unui nou dosar.
 După activarea meniului File se alege comanda New, care determină afişarea unui meniu
secundar. În acest meniu este disponibilă opţiunea Folder, care la rândul ei, determină
deschiderea unei ferestre ce conţine, după caz, pictogramele subdosarelor inactive şi pictograma
noului dosar, care, implicit, este New Folder. Pentru modificarea numelui de dosar se execută
clic pe caseta de titlu, se editează noul nume şi se acţionează tasta Enter. Ca efect, în structura
arborescentă a catalogului principal apare şi noul catalog.
Din panoul Folders se selectează catalogul în care va fi creat un subcatalog, după care se
selectează succesiv meniul File, comanda New şi opţiunea Folder. Ca efect, în fereastra din
dreapta la sfârşitul listei va apare pictograma New Folder.
În ambele situaţii poate fi folosit meniul rapid, în care prin opţiunea New – Folder se pot
crea noi foldere în folderul curent.
În Windows, începând cu versiunea Windows 95, numele de catalog poate fi un şir de
maxim 255 caractere, inclusiv spaţii (nu pot fi alese caracterele : / \ * < > ? “).

3.4.1.8.2 Selectarea fişierelor

Pentru efectuarea de operaţii cu fişiere este necesară, în prealabil, selectarea acestora.
Selectarea unui singur fişier se realizează printr-un clic pe pictograma acestuia, iar
selectarea mai multor fişiere consecutive necesită parcurgerea următorilor paşi:
- executarea unui clic pe primul fişier din grup;
- acţionarea şi menţinerea apăsată a tastei SHIFT;
- executarea unui clic pe ultimul fişier din grup.
Pentru selectarea mai multor fişiere, dispersate, se ţine apăsată tasta CRTL şi se execută
clic pe fiecare nume de fişier dorit.
În cazul în care au fost selectate în mod eronat nume de fişiere, deselectarea lor se face
parcurgând aceiaşi paşi ca şi la selecţie. Deselectarea rapidă a tuturor fişierelor se realizează
printr-un clic pe suprafaţa de lucru.

3.4.1.8.3 Ştergerea dosarelor şi fişierelor

Dintr-o structură arborescentă pot fi eliminate simultan unul sau mai multe dosare sau
fişiere. Pentru aceasta este necesară, într-o primă etapă, selectarea lor. După selectare ştergerea
propriu-zisă se realizează fie prin acţionarea tastei Delete, fie prin selectarea comenzii Delete din
meniul File.

3.19 Fereastra Delete Folder

Ca efect, este afişată fereastra de confirmare Delete Folder în care sunt disponibile
butoanele de comandă Yes şi No (figura 3.19). Fereastra se va numi Delete File sau Delete
Multiple Items (figura 3.20), după cum ştergerea operează asupra unuia sau mai multor fişiere
şi/sau foldere.

Figura 3.20 Fereastra Delete Multiple Items

 Butonul Yes - va realiza ştergerea, iar No va anula această operaţie. Prin ştergerea unui
dosar, Windows elimină toate fişierele conţinute de acesta.
Fişierele şterse sunt mutate în "coşul de gunoi" (Recycle Bin) de unde pot fi recuperate în
caz de nevoie sau eliminate definitiv pentru a elibera spaţiul ocupat pe disc (figura 3.21).

Figura 3.21 Fereastra Recycle Bin

Pentru afişarea conţinutului coşului de gunoi se poate proceda în următoarele moduri:
- executând dublu clic pe pictograma Recycle Bin;
- executând clic cu butonul din dreapta al mouse-ului pe pictograma Recycle Bin şi
selectând, din meniul rapid, opţiunea Open.
Pentru recuperarea anumitor elemente din coşul de gunoi, se selectează din panoul din
stânga butonul de comandă Restore this item /Restore the selected items (echivalent cu comanda
Restore din meniul File sau din meniul rapid). În felul acesta Windows restaurează elementele,
în locaţia din care au fost şterse.
Pentru ştergerea definitivă a conţinutului coşului de gunoi se alege Emty the Recycle Bin
(echivalent cu comanda Emty Recycle Bin, din meniul File, sau comanda Delete din meniul
rapid). În ambele cazuri este afişată fereastra de confirmare sau infirmare a ştergerii.
Dacă un anumit element a fost şters din greşeală, imediat el poate fi recuperat selectând
comanda Undo Delete din meniul Edit.
În mod normal capacitatea unui "coş de gunoi" este de aproximativ 10% din capacitatea
hard-discului. La atingerea acestei limite Windows şterge definitiv fişierele cele mai vechi pentru
a face loc următoarelor fişiere ce vor fi şterse.

3.4.1.8.4 Redenumirea dosarelor şi fişierelor

În funcţie de opţiunile utilizatorului dosarele existente pot fi uşor redenumite. Pentru
aceasta mai întâi se selectează dosarul sau fişierul dorit. După selecţie se alege comanda Rename
din meniul File sau din meniul rapid, iar în caseta de titlu este editat noul nume după care se
acţionează tasta Enter.

3.4.1.8.5 Copierea şi mutarea dosarelor şi fişierelor

Windows permite copierea şi /sau mutarea dosarelor şi /sau fişierelor, dintr-o zonă sursă,
într-o zonă destinaţie. Aceste zone pot fi unităţi de discuri, dosare sau subdosare. Operaţiile
presupun, în prealabil, selectarea unuia sau mai multor elemente.
Copierea dosarelor şi fişierelor pe unităţi distincte
Această operaţie este folosită pentru realizarea copiilor de siguranţă sau pentru transferul
aplicaţiilor pe alte sisteme de calcul. Se parcurg următorii paşi:
- se deschide fereastra zonei sursă în vederea selectării dosarului sau fişierului de copiat;
- se alege comanda Copy din meniul Edit, meniul Organize din panoul de sarcini sau meniul
rapid (sau combinaţia de taste Ctrl +C);
- se selectează o altă unitate de disc şi /sau catalogul dorit şi se alege comanda Paste din meniul
Edit, meniul Organize din panoul de sarcini sau meniul rapid al ferestrei catalogului destinaţie
(sau combinaţia Ctrl+V).
 Cât timp are loc copierea este afişată o casetă în care se sugerează efectul operaţiei.
Caseta se închide automat la sfârşitul copierii, în zona destinaţie devenind disponibilă
pictograma dosarului sau fişierului copiat.
Copierea dosarelor şi fişierelor pe aceeaşi unitate de disc
În acest caz este folosit programul Windows Explorer care permite vizualizarea simultană
atât a zonei sursă, cât şi a celei destinaţie. Se parcurg următorii paşi:
- se deschide fereastra Windows Explorer şi se execută clic pe dosarul sau fişierul de copiat;
- se alege comanda Copy din meniul Edit, meniul Organize din panoul de sarcini sau meniul
rapid;
- se selectează dosarul destinaţie şi se alege comanda Paste din meniul Edit, meniul Organize
din panoul de sarcini sau meniu rapid.
Dosarul şi /sau fişierul, în urma operaţiei de copiere, se regăseşte atât în zona sursă cât şi
în cea destinaţie.
Windows permite realizarea mai multor copii ale aceluiaşi fişier /folder, sub acelaşi
nume, indicând însă numărul copiei (figura 3.22).

Figura 3.22 Realizarea de copii ale aceluiaşi fişier /folder

Mutarea dosarelor şi fişierelor
Prin această operaţie, unul sau mai multe elemente, sunt transferate dintr-o zonă sursă
într-o zonă destinaţie, în vederea reorganizării structurii arborescente a discului. Mutarea
presupune parcurgerea următorilor paşi:
- deschiderea şi selectarea, din zona sursă, a dosarului şi /sau fişierului de mutat;
- alegerea comenzii Cut din meniul Edit, meniul Organize din panoul de sarcini sau meniul
rapid, care determină mutarea, în memoria temporară Clipboard (sau combinaţia de taste Ctrl
+X);
- deschiderea şi selectarea zonei destinaţie;
- alegerea comenzii Paste din meniul Edit, meniul Organize din panoul de sarcini sau din
meniul rapid (sau combinaţia de taste Ctrl + V).
În urma operaţiei de mutare, dosarul sau fişierul selectat, dispare din zona sursă. Mutarea
se poate realiza şi prin tehnica „drag-drop”.

3.4.1.8.6 Căutarea dosarelor şi fişierelor

Windows pune la dispoziţia utilizatorului facilităţi pentru căutarea rapidă a anumitor
elemente din structura arborescentă a discului. Aceste facilităţi sunt oferite, fie de programul
Windows Explorer, fie de comanda Search din meniul START.
 Figura 3.23 Fereastra Search Results

În figura 3.23 este prezentată fereastra Search Results în care au fost căutate, în unitatea
logică D: şi găsite fişierele care conţin în denumire şirul de cuvinte sistem de operare.Implicit,
căutarea se realizează în catalogul curent. Lista ascunsă Look In permite precizarea unei alte
locaţii, iar casetele de validare More Advanced Options asigură stabilirea unor condiţii
suplimentare de căutare (data creării, dimensiune etc.).

3.4.1.9 Accesorii în Windows

Windows 7 oferă un set extins de programe accesorii prin care se lărgeşte gama
facilităţilor speciale oferite utilizatorului final. Accesoriile pot fi apelate cu succesiunea de
opţiuni Start  All Programs  Accessories. Prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre ele
(figura 3.24).

Figura 3.24 Accesorii în Windows 7

Notepad
Notepad este cel mai simplu editor de texte. Cu ajutorul său, se pot crea sau deschide
fişiere de tip text cu foarte puţine caracteristici de formatare. Fişierele create cu Notepad se
salvează în format txt şi au avantajul de a putea fi deschise cu orice variantă de Windows şi chiar
cu alte sisteme de operare.
WordPad
WordPad este un editor de texte care, prin funcţiile oferite, se situează între Notepad şi
Microsoft Office Word. Cu ajutorul său, se pot scrie texte folosind diverse fonturi şi stiluri de
text (figura 3.25), se pot insera imagini în corpul documentului, dar îi lipsesc unele dintre
caracteristicile „profesioniste“ importante, cum ar fi realizarea de tabele. La salvarea
documentului, pentru a păstra formatările, trebuie ales tipul de document rich text format
(extensia .rtf).

Figura 3.25 Fereastra WordPad

Paint
Windows Paint este un program simplu de creare a imaginilor, care permite generarea sau
deschiderea fişierelor de tip Bitmap (BMP), JPG, TIFF, GIF etc. (figura 3.26).

Figura 3.26 Fereastra Paint

Calculator
Calculatorul Windows simulează un calculator de birou în mai multe variante, dintre care
cele mai cunoscute sunt cea standard şi cea ştiinţifică (figura 3.27). Comutarea între tipurile de
calculatoare se realizează din meniul View al aplicaţiei. Programul se foloseşte în mod similar
oricărui calculator de birou, cu deosebirea că în loc de degete, se folosesc mouse-ul sau
minitastatura numerică.
 3.27 Ferestre Calculator
Command Prompt
Command Prompt, accesează sistemul de operare MS-DOS şi permite lansarea
comenzilor Dir, Md, Cd etc. Astfel, se pot rula programe şi utilitare, se pot folosi diverse funcţii
şi caracteristici comunicând cu calculatorul direct, prin comenzi introduse de la tastatură (figura
3.28).

Figura 3.28 Fereastra Command Prompt

Run
Run este o consolă de dialog cu calculatorul. Prin intermediul său, se poate accede la
diverse fişiere şi programe din calculatorul propriu sau din reţea, se pot lansa comenzi în stilul
Command Prompt etc. (figura 3 29).

Figura 3.29 Fereastra Run

Butonul Browse permite căutarea în structura de foldere a aplicaţiei ce se doreşte a fi
lansată în execuţie.
Snipping Tool
Snipping Tool permite decuparea de porţiuni din suprafaţa de lucru şi salvarea lor ca
imagini sau copierea lor pentru ilustrarea, de exemplu, a unui document Word. Decuparea se
face cu ajutorul cursorului mouse-ului, prin tehnica drag&drop, după care utilizatorul hotărăşte
în ce fel utilizează captura (figura 3.30).

Figura 3.30 Snipping Tools

Sound Recorder
Sound Recorder este un instrument care permite înregistrarea sunetelor care intră în
calculatorul utilizatorului printr-un microfon sau alt dispozitiv de intrare şi salvarea lor sub
forma unui fişier audio.

Sticky Notes
Sticky Notes sunt variantele digitale ale post-it-urilor de birou. De culori diferite, ele îi
aduc aminte utilizatorului de sarcinile curente, care trebuie rezolvate urgent (figura 3.31).

Figura 3.31 Sticky Notes

Pe lângă aceste accesorii şi utilitare, Windows poate fi sprijinit şi de o paletă largă de
gestionare de date şi fişiere înmagazinate pe disc. Dintre acestea amintim: Win Navigator,
WinNC-2000, FilePobe, Windows Commander /Tolal , WinDoph-In, Magellan Explorer etc.
Toate aceste programe au la bază principiul de afişare şi navigare Norton Commander.

3.4.1.10 Alte operaţii realizate sub Windows 7

Arhivarea
Arhivarea (comprimarea /împachetarea) unui fişier reprezintă operaţia de micşorare a
dimensiunii fişierului folosind un algoritm care elimină redundanţa informaţiei.
Scopul împachetării poate fi:
 crearea unei copii de siguranţă a obiectului;
 copierea / mutarea unui director / fişier pe o unitate de stocare de dimensiuni reduse;
 reducerea spaţiului ocupat pe disc de către fişierul respectiv etc. Se asigură astfel o
bună gestionare a spaţiului disc (hard disc şi dischetă).
O dată comprimate, informaţiile îşi pierd informaţia reală la nivelul procesoarelor din
sistem. Din acest motiv, înainte de o nouă utilizare, fişierele trebuie dezarhivate pentru obţinerea
informaţiilor iniţiale.
Se recomandă arhivarea fişierelor foarte voluminoase sau mai rar folosite precum şi a
celor transferate prin Internet sau e_mail (crescând astfel viteza de transmitere).
Există, în prezent, mai multe programe de arhivare: WinRar, WinZip, WinAce etc.,
precum şi o componentă încorporată în sistemul de operare care permite arhivarea (din Windows
Explorer, meniul rapid, opţiunea Send to  Compressed (zipped) folder),
WinRar este unul din cele mai bune arhivatoare reuşind o compresie a fişierelor Rar cu 8
până la 15% mai mult decât arhivele de tip Zip sau Arj. Ultimele versiuni Windows sunt
prevăzute cu utilitarul WinRar, care are încorporat şi Zip-ul asigurându-se recunoaşterea şi
compatibilitatea cu vechile arhive.
 Pentru a arhiva dosarul TIAP-ID, după selectare, din meniul contextual, alegem
opţiunea Send to  Compressed (zipped) folder (figura 3.33). Ca urmare, în fereastra
Windows Explorer, va apărea o nouă pictogramă, cu numele TIAP-ID. Dimensiunea dosarului
după arhivare o aflăm din Properties (click dreapta pe arhivă), din meniul View, modalitatea de
vizualizare Details sau din zona Details Pane a ferestrei Windows Explorer, dacă aceasta este
activă (figura 3.34).

Figura 3.32 Dimensiunea dosarului TIAP-ID înainte de arhivare

Figura 3.33 Opţiunea de arhivare a dosarului TIAP-ID din meniul contextual

 Figura 3.34 Dimensiunea dosarului IT după arhivare
Windows Action Center
Windows 7 Action Center este gândit ca un punct de informare pentru utilizatorul
interesat de întreţinerea şi securitatea sistemului, ca şi de problemele cu care se confruntă la un
moment dat calculatorul său (figura 3.35). Pentru a deschide Action Center, se utilizează
succesiunea de opţiuni: Start  Control Panel  System and Security  Action Center.

Mesaj
important prin
care
utilizatorul
este informat
că nu a realizat
update pentru
Windows
Defender

Figura 3.35 Fereastra Action Center

Windows Firewall
Pe orice calculator conectat la Internet, este obligatorie prezenţa unui firewall activ. Rolul
unei asemenea aplicaţii este de a monitoriza traficul de date dintre calculatorul personal şi
Internet. Se împiedică, astfel, atât accesul din exterior al cracker-ilor şi programelor rău-
intenţionate, cât şi eventualele transmisii maliţioase făcute de pe calculatorul personal, fără ştirea
utilizatorului, de aplicaţii de tip cal troian.
În Windows 7, firewall-ul încorporat este activ în mod implicit – fapt vizibil şi în zona
Security a Action Center (prin mesajul Network firewall on. Windows firewall is actively
protecting your computer – „Firewall-ul de reţea este pornit, Firewall-ul Windows vă
protejează în mod activ calculatorul“). Dacă se doreşte modificarea setărilor firewall-ului, se va
apela la succesiunea de opţiuni Start  Control Panel  System and Security  Windows
Firewall. În partea stângă a ferestrei care se deschide (figura 3.36) sunt afişate diverse opţiuni de
configurare a firewall-ului.

Figura 3.36 Windows Firewall

Windows Defender

Windows Defender este un instrument de detecţie a programelor spion (spyware)

instalate pe calculator fără ştirea utilizatorului, cu scopul de a colecta diverse informaţii despre
acesta. Informaţiile vizate variază de la unele care privesc comportamentul online general al
utilizatorului la informaţii extrem de sensibile, cum ar fi parole şi coduri PIN folosite în aplicaţiile
de Internet banking.
Ca şi Windows Firewall, Windows Defender este pornit în mod implicit şi rulează în
permanenţă în background. Dacă se doreşte scanarea sistemului pentru a verifica prezenţa
spionilor, acest lucru este posibil prin succesiunea de opţiuni: Start  Control Panel  View
by  modificarea modului de vizualizare implicit Category în Small icons sau Large icons 
Windows Defender  Scan. Personalizarea scanărilor şi vizualizarea ameninţărilor din trecut
sunt posibile urmând aceiaşi paşi.
 Figura 3.37 Windows Defender
Windows Update
O opţiune de securitate foarte importantă a sistemului de operare Windows este
reprezentată de actualizarea sa permanentă, prin Windows Update. Periodic sau atunci când este
nevoie, realizatorii Windows pun la dispoziţia utilizatorilor săi legitimi patch-uri (remedii) şi
îmbunătăţiri software. Încărcarea zilnică a acestor programe este activată în mod implicit.
Dezactivarea opţiunii de update automat este neinspirată şi poate expune calculatorul la acţiunea
celor mai noi programe de tip malware.
 Figura 3.38 Windows Update

Programe antivirus
Imediat după instalarea sistemului de operare, utilizatorul este atenţionat frecvent, prin
notificări trimise de Action Center, asupra necesităţii unui program antivirus (figura 3.35).
Găsirea şi instalarea unui asemenea program se impune înainte de utilizarea efectivă a sistemului
de calcul, pentru a preveni infectarea cu programe rău-voitoare de pe Internet sau de pe suporţi
de stocare externi.
Utilizatorul poate opta între cumpărarea unui program antivirus şi instalarea unuia oferit
ca shareware sau freeware pe Internet.
Programele shareware şi freeware pot fi descărcate de pe Internet, şi realizează
operaţiuni de bază de protecţie împotriva viruşilor. Cele mai cunoscute programe antivirus
shareware şi freeware sunt:
 Adinf32 (www.adinf.com);
 avast! (www.securenet.org/avast_info.html);
 Avira AntiVir PersonalEdition Classic (http://www.free-av.com/);
 Dr.Web (www.drweb-online.de/index_e.htm);
 Versiuni de încercare ale F-Prot, McAfee (www.stiller.com);
 InVircible (www.invircible.co.il/);
 MailWasher – software antispam gratuit (www.mailwasher.net);
 Perforin – împotriva viruşilor de tip macro (www.vdsarg.com/ perforin/perforin.htm);
 Protector Plus (www.pspl.com);
 Quick Heal (www.quickheal.com);
 RegRun Security Suite (www.greatis.com/regrun3.htm);
 Tauscan (www.agnitum.com/products/tauscan);
 WormGuard (www.wormguard.diamondcs.com.au).
Produse de securitate freeware sau shareware pot fi descărcate şi de pe site-ul Microsoft
(www.microsoft.com), secţiunea Downloads.
Copiile de siguranţă şi restaurarea datelor

Cu toate metodele de protecţie prezentate mai sus, utilizatorul nu trebuie să uite să

realizeze periodic copii de siguranţă a sistemului de operare şi a datelor proprii. Acest lucru
poate fi făcut manual, utilizând un hard-disk extern, un USB Stick, DVD-uri sau unităţi de disc
din reţea. Realizarea manuală a copiilor de siguranţă este migăloasă şi poate exista riscul ca
utilizatorul să nu fie destul de riguros în acest proces. De aceea, prin Backup şi Restore Center,
Windows 7 îi oferă utilizatorului posibilitatea de a beneficia, după o setare iniţială, de un backup
complet automatizat al sistemului de operare, realizat cu frecvenţa pe care el o doreşte. În plus,
există şi opţiunea creării unei imagini de backup a sistemului, numită CompletePC backup, care
permite restaurarea completă a datelor de pe calculator, atunci când acesta este afectat
iremediabil.
Lansarea utilitarului Backup and Restore se realizează folosind succesiunea de opţiuni
Start  Control Panel  Backup and Restore (figura 3.39). Pentru procedura iniţială de
backup, se activează link-ul Set up backup. Utilizatorul va fi ghidat de un program de tip wizard
pentru finalizarea primului backup şi stabilirea frecvenţei realizării copiilor de siguranţă
ulterioare.

Figura 3.39 Backup and Restore

Alte facilităţi Windows 7

Windows 7 oferă şi alte facilităţi prin care se asigură verificarea erorilor de pe unităţile
de disc (Check now...), ştergerea fişierelor pentru eliberarea spaţiului disc (Disk Cleanup) şi
defragmentarea discului (Defragment now...). Toate aceste facilităţi sunt disponibile din fereastra
meniului Tools a comenzii Properties, activată după selectarea unei unităţi de disc (figura 3.40).
Check now este un instrument pentru întreţinerea calculatorului prin verificarea
eventualelor erori de pe hard-disk. Utilitarul sesizează atât erorile de suprafaţă, cât şi pe cele ale
datelor, corectându-le, astfel încât sistemul de operare şi programele aferente să funcţioneze
eficient.
Disk Cleanup este un utilitar care inspectează hard-diskul şi caută fişiere nefolosite sau
nedorite care pot fi şterse fără riscuri. În acest fel, spaţiul pe disc se eliberează şi poate fi utilizat
în alte scopuri.
 Figura 3.40 Fereastra Properties

Defragmentarea este operaţia care realizează eliberarea spaţiului de pe disc, prin

rearanjarea fişierelor şi a spaţiului liber. În felul acesta, creşte viteza de lucru şi devine mai
rapidă accesarea fişierelor. Atunci când lucrează cu fişiere, sistemul de operare înmagazinează
datele în zonele libere, care pot fi necontigue, în diferite locuri pe hard-disk. Această diviziune a
fişierelor, denumită fragmentare, este absolut normală, dar pentru a accesa un fişier, sistemul
trebuie să caute aceste părţi ale fişierului şi să îl reconstruiască.
Utilitarul Windows pentru defragmentarea fişierelor rearanjează datele pe disc, astfel
încât fiecare fişier să fie stocat într-o zonă continuă.