Buca Anna Maria 15 martie 2020

III GA
Tema 1
Virusurile

Definiție. Virusurile sunt agenti infectiosi extrem de mici,

foarte putin evoluati, vizibili numai la microscopul electronic.
Bolile pe care le determina sunt denumite generic viroze.
Particularitatile virusurilor:
1. Sunt particule de dimensiuni foarte mici (10-300nm
(1mm=1000000nm)).
2. Genomul viral contine un singur tip de acid nucleic ADN
sau ARN si niciodata ambii acizi.
3. Sunt filtrabile si ultrafiltrabile si pe baza acestui caracter
virusurile pot fi separate de bacterii
4. Sunt paraziti intracelulari proprii, virusurile nu pot fi
cultivate pe mediile de cultura utilizate in bacteriologie
5. Sunt considerate forme acelulare de viata fiind in afara
organismelor vii, lipsite de capacitatea de crestere si
multiplicare. Ele sunt replicate (multiplicate) de celula
gazda pe care o paraziteaza.
6. Sunt lipsite de aparat enzimatic si metabolismul propriu
fiind obligator, parazite a celulelor animale vegetale sau
bacteriene.
7.Sunt specifice: fiecare virus provoaca o anumita boala
8. Produc incluzii in celulele parazitate. Prezenta acestor
incluzii nucleare, citoplasmatice, sau concomitent in
nucleu si citoplasma, in anumite tesuturi, usureaza
diagnosticul de laborator al unor viroze deoarece sunt
caracteristice
9. Fiecare virus prezinta o structura antigenica specifica.
Omul si animalele infectate cu un anumit virus produc

1
 anticorpi specifici iar imunitatea dobandita este solida si
de lunga durata, iar tehnicile de serologie utilizate in
diagnosticul de laborator detecteaza acesti anticorpi.
10. Sunt insensibile la antibioticele uzuale si la unele
substante chimice care distrug bacteriile, administrarea
interferonilor (substante cu effect antiviral) induce la
nivelul celulelor neparazitate o stare antivirala care le face
rezistente la infectie.
Inactivarea virusurilor este posibilă sub acţiunea mai
multor factori : radiaţiile ionizante (UV, X), căldura, pH-ul
acid (sub 4) sau alcalin (peste 9), detergenţi, sapun, clor, eter,
chloroform, antisepticele.
Uscarea rapida poate conserva virulenta virusurilor. Cand
uscarea se face lent se de obicei o atenure a patogenitatii
acestora,
Clasificare:
In functie de gazda parazitara, virusurile pot fi:
- Virusuri patogene pt anumite animale vertebrate sau
nevertebrate (arbovirusurile infecteaza mamiferele)
- Virusuri patogene pt organisme vegetale (plante)- v.
mozaicului tutunului
- Virusuri patogene pt bacterii (bacteriofagii)
Virusurile poseda un singur tip de acid nucleic ADN sau
ARN
Dupa tipul de acid nucleic continut avem:
1. Ribovirusuri – genom ARN (virusul hepatiei A, HIV)-
Picornavirus (poliomielita, entevirozele); togavirus
(arbovirozele); arenavirus (choriomeningita limfocitara,
febrile hemoragice sudamericane, etc); coronavirus (infectii
respiratorii); Orthomyxovirusuri (gripa); Retrovirusuri
(sida)

2
2. Dezoxiribovirusuri – genom AND (virusul hepatitei B,
virusul herpes simplex, virusul varicelo-zosterian-
Papovavirus (negi); Adenovirus (adenoviro ze);
Herpesvirus (herpesul si zona zoster); poxvirus (variola).
Dupa aspectul clinic, virozele se impart in 2 mari
categorii:
1. Infectii virotice generalizate – virusul se raspandeste pe
cale sanguina in tot organismal si poate determina eruptii pe
piele si mucoase ( variola, rujeola, rubeola, varicela),
2. Infectii cu localizare primara in anumite organe ,
raspandire se face pe cale sanguine, pe calea nervilor
periferici sau pe amandoua caile, fac parte:
- Infectii ale sistemului nervos central: piliomielita,
turbarea
- Infectii ale aparaturlui respirator: gripa, guturaiul
- Infectii localizate pe piele si mucosae: herpesul, negii
zona zoster
- Infectii ale ficatului: hepatita epidemica
- Infectii ale glandelor salivare: parotidita (oreion)
epidemica
- Infectii ale ganglionilor limfatici: limfogranulomatoza
veneriana.
Clasificarea taxonomica:
- Familia este desemnata de sufixul VIRIDAE - familia
Picornaviridae (virusul hepatite A, poliovirusurile)
- Subfamilia este desemnata de sufixul VIRINAE –
subfamilia Lentivirinae cuprinde agentii responsabili de
producerea unor afectiuni degenerative ale SNC si virusul
HIV. Aceasta subfamilie face parte din familia Retroviridae,
alaturi de Oncovirinae (virusuri oncogene la pasari, murine
(rozatoare mici cu coada lunga si bot ascutit), bovine, etc) si
Spumavirinae (virusuri responsabile de infectii
asimptomatice).

3
- Genul este desemnat de sufixul VIRUS (herpesvirus,
rhinovirus)
Clasificarea epidemiologica in functie de modul de
transmitere:
- Transmitere aeriana- virusuri respiratorii (grpale si
paragripale
- Transmitere fecal orala – poliovirusuri
- Transmitere hematogena – virusul hepatitei B
- Transmitere pec ale sexuala – virusul HIV
- Transmitere materno-fetala – citomegalovirusul

Morfologia si structura
Virionii reprezinta unitatea virulenta, agentul cauzal al unei
viroze, tot asa cum o bacterie reprezinta agentul causal al
unei boli bacteriene. Continutul virionului este un genom
format dintr-un singur tip de acid nucleic, fie ADN, fie ARN
(contine informatia necesara replicarii virale) si din
invelisuri de natura proteica: capsida si uneori anvelopa.
Unitatea constituita din genom+capsida poarta si numele
de nucleocapsida. Capsda rezulta din imbinarea unor
subunitati numite capsomere. Rolul capsidei este de a proteja
genomul viral de actiunea factorilor externi
Forma virusurilor este diferita:
- Forma de bastonas sau filamentoasa – virusul
plantelor (virusul mozaicului tutunului)
- Forma sferica sau sferoidala (virusul gripal, paragripal,
poliolielitic)
- Forma prismatica sau patrulatera (virusul vaccinal,
variolic)
- Forma de spermatozoid – bacteriofagi
- Forma de cartus (virusul rabic)

4
 Cultivarea virusurilor
Virusurile nu cresc pe medii artificiale, ci pot fi cultivate
doar pe substraturi vii :
– animale de laborator – folosirea lor este limitată astăzi,
– ou de găină embrionat –
– culturi de celule –cel mai utilizat sistem virus-gazdă în
cercetarea virusologică.

Pentru diagnosticarea unei viroze sunt necesare izolarea si

identificarea agentului pathogen in produsele patologice
recoltate de la bolnav

Multiplicarea virusurilor implica patru etape principale:

– adsorbţia sau fixarea virionului pe celula gazdă ;
– pătrunderea virusului în celulă ;
– faza de eclipsa – virusul patruns se dezintegreaza in acid
nucleic si proteina si nu poate fi pus in evidenta
– faza de multiplicare – virsul se multiplica
– faza de eliberare - virusul poate parasi celula treptat si
infecteaza alte celule.

Virusul poliomielitei

Poliomielita este cauzată de infecţia cu virusul

poliomielitic, un ribovirus de dimensiuni mici, 25-30 nm,
aparţine familiei Picornaviridae.
Transmiterea se face pe cale respiratorie sau digestivă, prin
mâini murdare, obiecte, apă sau alimente contaminate.
Factorii favorizanţi ai transmiterii virusului sunt :
– anotimpul cald ;
– aglomeraţia ;
5
 – igiena precară ;
– nivelul scăzut de educaţie sanitară.
Poliomielita este o boală infectocontagioasă care afectează
în primul rând sistemul nervos central, putând determina în
unele cazuri paralizii flasce ale membrelor.
Perioada de incubaţie este de 7-14 zile, iar contagiozitatea
este maximă spre sfârşitul acestei perioade, prin secreţiile
nazofaringiene, dar şi prin materiile fecale.
Tabloul clinic poate merge de la simptome respiratorii sau
digestive nespecifice (febră, angină, cefalee, anorexie, greaţă,
dureri abdominale) până la îmbolnăviri grave (encefalită,
meningoencefalită).
Riscul afectării neurologice este influenţat de vârstă,
sarcină, traumatisme, terapie imunosupresoare.
Cea mai severă manifestare a bolii este paralizia. Aceasta se
instalează în decursul primei săptămâni, cu afectarea unuia
sau ambelor membre inferioare sau superioare şi a
musculaturii toracelui. Afectarea muşchilor respiratori poate
duce la deces, în absenţa instituirii respiraţiei artificiale. Din
fericire, paralizia este o complicaţie rară a infecţiei cu virusul
poliomielitic : 1 la 100 de cazuri.
Retrocedarea paraliziilor şi recuperarea pot dura de la
câteva luni la 1-2 ani. Vindecarea se poate face complet sau
cu sechele definitive : paralizii definitive, atrofie musculară,
deformări ale coloanei şi bazinului, tulburări trofice
manifestate prin tegumente subţiri, reci, palide, atrofiate şi
edem.
Durata eliminării virusului este de 7-10 zile în secreţiile
nazale şi 14-21 de zile până la 5-6 luni în materiile fecale.

6
Diagnostic de laborator
La internarea unui pacient cu suspiciune de poliomielită, se
indică recoltarea de exsudat faringian, sânge, materii fecale,
lichid cefalorahidian. Transportarea probelor biologice spre
laborator trebuie să se facă rapid.

Profilaxie
Pentru profilaxia poliomielitei sunt disponibile două tipuri
de vaccin :
- Sabin-vaccin cu virus viu atenuat, administrat pe cale
orală;
- Salk- vaccin cu virus omorât, cu administrare parenterală.
În ţara noastră, vaccinarea antipoliomielitică este
obligatorie. Principalele impedimente în calea eradicării
poliomielitei sunt : existenţa unor grupuri de copii
nevaccinaţi, calitatea apei potabile, igiena comunitară
precară, educaţia sanitară defi citară.

Virusurile gripale

Gripa este o boala infectioasa acuta caracterizata clinic prin

manifestari severe ale aparatului respirator. Gripa este
produsa de virusul gripal.
Virusul gripal este un ribovirus de formă sferică şi diametru
de 80-120 nm, membru al familiei Orthomyxoviridae.
La suprafaţa virusului se află două structuri antigenice
specifice :
– hemaglutinina – care conferă capacitatea de ataşare la
celula gazdă si reprezinta antigenul cheie in prepararea
vaccinurilor antigripale;

7
 – neuraminidaza –este enzima cu ajutorul careia virusul
reuseste sa patrunda in celula gazda. Enzima este tinta
medicamentelor antivirale oseltamivir (Tamiflu) si
zanamivir (Relenza), care ii inhiba activitatea.
Virusul gripal patrunde in organism prin intermediul
aerosolilor si afecteaza mucoasa cailor respiratorii, picaturile
Flugge..
Diagnosticul serologic
Profilaxie se face prin vaccinare antigripala
Astazi sunt cunoscute 3 tipuri de virus gripa : A, B, C, toate
cele 3 tipuri de virus gripal pot infecta omul, insa virusul de
tip A poate infecta si animalele.
Virusul gripal de tip A H1N1 (gripa porcina) rezista
cateva saptamani la 0 - +4◦C. Sensibil la 56◦C, prin radiatii,
U.V, eter, formol, fenol.
Tratamentul se face cu: antivirale oseltamivir (Tamiflu) si
zanamivir (Relenza), care ii inhiba activitatea.

Virusul rabic

Rabia sau tubarea este provocata de virusul rabic care

este transmis de la animalul bolnav la omE exclusive prin
muscaturi. Evolutia este rapida iar sfarsitul este letal.
Este sensibil la eter, cloroform, acetone si radiatii UV, dar
este destul de rezistent in mediul ambient, poate supravietui
cateva saptamani la temperaturi scazute.
Incubatia bolii este de la 7-8 zile la cateva luni sau chiar
ani.
In faza de debut apar cefalee, indispozitie si alte
fenomene neuropsihice. In forma furioasa cu hidrofobie,

8
agitatie, halucinatii, crize spasmodice sau forma paralitica cu
parestezii, somnolenta si paralizii. Moartea survine dupa
cateva zile cel mult 10 zile de la debut prin insuficienta
respiratorie si circulatorie.
Tratamentul local trebuie instituit imediat, toaleta plagii,
spalare abundenta cu apa si sapun, antiseptic local si
infiltratii locale cu ser antirabic.
Vaccin antirabic si ser antirabic cat mai repede.

Virusurile hepatice

Hepatitele virale acute se manifesta prin fenomene

generale infectioase, digestive si hepatice, insotite sau nu de
icter.
Ele sunt provocate de 5 virusuri hepatotrope, patogene
pentru om: VHA, VHB, VHC, VHD, VHE.
Hepatita virala A (VHA) este o boala usoara fara
manifestari extrahepatice, adeeseori anicterica si
asimptomatica.
Transmiterea se face exclusiv fecal-orala prin contact
direct sau indirect cu alimente si apa contaminate.
Hepatita virala B (VHB)

Virusul rujeolei

Este o boala acut infectioasa, extrem de contagioasa

provocata de virusul rujeolic. Manifestari catarale
respiratorii, enantem buccal si o eruptive maculo-papuloasa
particulara.

9
 Virusul patrunde in organism pe cale respiratorie prin
mucoasa nazofaringiana si conjunctivala.
Sursa de infectie este exclusive omul bolnav.
Transmiterea se face direct prin picaturile Flugge.

Virusul imunodeficientei umane (HIV)

Sursa de infectie este omul infectat.

Caile de transmitere: inoculare de sange ( transfuzii,
intepaturi cu acul, injectiicu ace si seringi nesterilizate,
contact cu sange), sexuala, de la mama infectata la fat.

10