Aplicații – Laborator 2

Modificări sanguine în cadrul unei reacții inflamatorii

V.S.H. – viteza de sedimentare a hematiilor. V.S.H. este un test nespecific pentru inflamația
simplă, ea fiind accelerată și în afecțiuni degenerative, infarct miocardic. V.S.H. apreciază și
evoluția inflamației, rămânând accelerată și după dispariția semnelor clinice, dacă reacția
inflamatorie mai persistă.

Factorii care influențează V.S.H. sunt eritrocitari și plasmatici.

Factorii eritrocitari: anemia accelerează viteza de sedimentare, în timp ce policitemia scade

V.S.H. sub valorile normale.

Factorii plasmatici (fracțiile proteice): prin proprietățile fizico-chimice diferite legate de

constituția lor moleculară, albuminele tind să protejeze stabilitatea suspensei eritrocitelor, în
timp ce globulinele și fibrinogenul au efect contrar.

O modificare a compoziției proteice a plasmei, caracterizată prin scăderea raportului

albumine/globuline, va duce la modificarea stabilității electrice a hematiilor, care își vor
accelera sedimentarea sub forța de atracție a gravitației. Prezența în plasmă a unor proteine
care nu fac parte din spectrul normal proteic: proteina C reactivă, factorul reumatoid, proteina
M sau creșterea concentrației fibrinogenului, ori imunoglobulinelor vor determina accelerarea
V.S.H.

Citirea se face după 1-2 ore, iar rezultatul se dă în milimetri plasmă.

Valori normale 1 oră 2 ore

♂ 1-10 mm 7-15 mm
♀ 2-13 mm 12-17 mm
Copii mici și sugari 9-12 mm

V.S.H. crește fiziologic la femei în perioada catamenială (ciclu menstrual) și în ultimele luni de
sarcină. Creșteri patologice se constată în T.B.C., R.A.A., septicemii, infecții acute, infarct
miocardic acut.

Valori scăzute se găsesc în hepatita epidemică, stări alergice și afecțiuni ce evoluează spre
poliglobulie (B.P.O.C., maladii congenitale de cord).

Proteinele de fază acută (APP) au fost definite ca fiind proteinele a căror concentrație
plasmatică se modifică în reacțiile inflamatorii. Acestea pot fi clasificate în două categorii:
pozitive (+) și negative (-). Dintre APP, frecvent și facil se dozează: CRP, fibrinogenul și
haptoglobina.

Proteina C reactivă (C.R.P.) prezintă un interes incontestabil în evidențierea inflamației C.R.P.

are valoarea cuprinsă între 0,7 și 2,3 mg/l la individul sănătos și este produsă de hepatocite.
Există o tendință de creștere a C.R.P. în relație directă cu vârsta, atingând o maximă normală
(2,5 mg/l) când s-a depășit vârsta de 65 ani. Sexul pacienților nu pare să influențeze acest
indicator de laborator. Proteina citată este o substanță reactivă, sintetizată de ficat ca răspuns
la lezarea sau distrugerea diverselor celule, independent de etiologia afecțiunii. Cauza inițială a
acestui fenomen poate fi datorată unei infecții, ischemii, unui traumatism sau a unei inflamații
de orice natură. Afectarea pancreasului este aceea care determină, în cea mai mare măsură,
creșterea exagerată a acestei substanțe. Astfel, în cancerul de pancreas apar valori între 6 și 23
mg/l, iar în pancreatitele cronice între 4 și 13 mg/l.

Fibrinogenemia (n=2-4 g/l), depășește uneori (traumatism) valoarea de 6-7 g/l, ceea ce reflectă
extinderea și intensitatea procesului inflamator.

Haptoglobina, o α2 – globulină (n = 0,3 -1,8 g/l) crește în inflamații de două-trei ori.

Determinarea Hp este utilă mai ales în reacțiile inflamatorii moderate. Astfel, în unele
coronarite silențioase, valorile Hp cresc progresiv. Hp este o proteină lentă spre deosebire de
CRP.

Aplicații Laborator 3

Leucograma
1. Numărarea leucocitelor
Valori normale: adult 12.000 – 20.000/mm3
Sugar 8.000 – 12.000/mm3
Adult 4.000 – 9.000/mm3

Leucocitoza este definită prin creșterea numărului total de leucocite peste 10.000/mm3 (la
adult):
Fiziologice:
Efort muscular intens și prelungit (mobilizarea leucocitelor din circulația
periferică);
Hemoconcentrație.
Patologice:
o creștere ușoară a globulelor albe indică de obicei o inflamație, în principal de
etiologie infecțioasă.
Reacția leucemoidă este creșterea masivă a numărului de leucocite, tabloul hematologic
sugerând leucemia, dar neexistând această afecțiune. Natura reacției leucemoide este benignă,
stimularea măduvei osoase este realizată de toxine bacteriene, virusuri, toxine chimice.
Reacția leucemoidă Leucemie mieloidă cronică
˂

Leucopenia este definită prin scăderea numărului de leucocite sub 3500/mm3 (la adult) la trei
determinări repetate și în condițiile unui efort minim (urcat pe scări, probă de efort cu
genoflexiuni repetate).
Fiziologice:
bătrâni
surmenaj fizic
Leucopenie permanentă (2000-3000/mm3) fără manifestări patologice.
Patologice:
prin inhibiție medulară: expuneri la radiații ionizante; tratament cu citostatice;
utilizarea îndelungată de antibiotice sau alte medicamente.
prin distrugerea exagerată: boli autoimune; splenopatii cu hipersplenism; infecții
virale.
2. Formula leucocitară
Reprezintă raportul procentual al leucocitelor pe frotiul de sânge periferic după numărarea a
cel puțin 100 elemente.
Pe frotiul de sânge periferic colorat panoptic se constată următoarele particularități ale
leucocitelor:
Granulațiile diferite ale polimorfonuclearelor (granulocite):
Brune (neutrofile)
Portocalii (eozinofile)
Albastru închis (bazofile).
Nucleii de culoare violacee (polinucleare și mononucleare: monocite și limfocite);
Citoplasma:
Roz (polimorfonucleare neutrofile)
Albastră (limfocite și monocite).
Nr. leucocite pe mm 3 Nou-născut Sugar Copil (6 ani) Adult Valori absolute
15-30.000 9-15.000 4-10.000 4.9000 adult
Formula leucocitară 1-5% 1-5% 5% 1-4% 0-300
Neutrofile
nesegmentate

Neutrofile 30-70% 25-30% 30-60% 50-70% 2.500-6.000

segmentate
Eozinofile 2-5% 7% 4% 1-4% 50-300
Bazofile 0-1% 1% 1% 0-1% 0-80
Limfocite 20-40% 50-70% 30-60% 20-40% 1.200-2.400
Monocite 2-8% 6-8% 4-8% 4-8% 240-600

Variații patologice

Neutrofile

Neutrofilia se referă la creșterea numărului de polinucleare neutrofile în valoare absolută la

peste 6500/mm3. Cele mai frecvente situații în care se întâlnește leucocitoza cu neutrofilie sunt:
Infecțiile bacteriene
Bolile inflamatorii
Tumorile
Stressul
Medicamentele.
Neutropenia se referă la scăderea numărului de granulocite neutrofile în valoare absolută
sub 1500/mm3. Agranulocitoza este o neutropenie severă sub 500/mm 3. Medicamentele și
infecțiile virale sunt cele mai frecvente cauze de neutropenie. Prezența splenomegaliei poate
orienta diagnosticul spre boli în care există o distrucție crescută de neutrofile. În practică
termenul de neutropenie se suprapune peste cel de granulocitopenie.

Eozinofile

Eozinofilia se referă la creșterea numărului de eozinofile în valoare absolută peste

500/mm3. Creșteri ușoare până la moderate ale eozinfilelor se întâlnesc frecvent în cazul:
bolilor alergice,
boala Addison,
iradiere.
Creșteri marcate apar în cazul bolilor dermatologice și parazitare.
Eozinopenia se referă la scăderea numărului de eozinofile sub 500/mm 3. Cele mai comune
cauze de scădere ușoară sau moderată sunt:
stressul acut sau cronic, emoțional sau somatic
cauze endocrine, cum ar fi excesul de ACTH (adrenocorticotrop), cortizon sau
epinefrine.
În toate aceste cazuri eozinopenia este explicată prin scăderea mobilizării rezervelor medulare
și este însoțită de neutrofilie.

Bazofile

Bazofilia constă în creșterea numărului de bazofile peste 80/mm 3. Cauza cea mai frecventă
de bazofilie este leucemia mieloidă cronică. Bazofilia se observă de asemenea după
splenectomie, boală Hodgkin, colită ulceroasă, varicelă.
Bazopenia este specifică pentru reacția anafilactică.

Limfocite

Limfocitoza se referă la creșterea numărului de limfocite peste 2500/mm 3. Limfocitoza se

poate produce în 2 varietăți: relativă, în care numărul total al limfocitelor circulante este
neschimbat, dar numărul de globule albe este scăzut datorită neutropeniei și absolută, în care
numărul limfocitelor circulante crește. Limfocitoza relativă acompaniază cele mai multe condiții
menționate la neutropenie. Cea mai frecventă cauză de limfocitoză severă (80-90% limfocite
adulte) este leucemia limfocitară cronică, care se asociază cu o creștere a globulelor albe.
Limfocitoză cu leucocitoză marcată: leucemie limfocitară cronică;
Limfocitoză marcată cu leucocitoză: boli infecțioase acute (mononucleoză infecțioasă,
limfocitoze);
Limfocitoză ușoară:
Infecții virale cu exantem (rubeolă, rujeolă, varicelă);
Infecții bacteriene cronice: tuberculoză, bruceloză, siflis.
Limfopenia se referă la scăderea numărului de limfocite sub 1200/mm 3. Poate fi falsă prin
creșterea numărului de granulocite sau reală întâlnită în: sindroame de imunodeficiență
dobândită, boală de iradiație, tratament cu citostatice, boala Hodgkin.
Monocite

Monocitoza constă în creșterea numărului de monocite peste 750/mm3. Frecvent

monocitoza este asociată cu boli hemoragice, boli vasculare de colagen sau neoplasme.
Monocitoza este deseori acompaniată de neutrofilie, deoarece monocitele și neutrofilele derivă
dintr-o celulă primară comună. Monocitoza se întâlnește mai frecvent în:
leucemia cu monocite,
tuberculoză,
endocardită bacteriană subacută,
mononucleoză infecțioasă.
Monocitopenia constă în scăderea monocitelor sub 240/mm3. Apare în: infecții masive și
aplazii medulare.
Prezența de celule rare în formula leucocitară:
Leucoblaști: stări leucemice;
Celule canceroase: cancer în curs de diseminare;
Celule Stenberg: boala Hodgkin.