Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec.

al XX-lea în câteva
literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt doritorii de schimbare în
opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după război și a
„curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul doar literaturii nontradiționaliste
postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și
anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul teoretician al modernismului), Arthur Rimbaud,
Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

ermetism (limbaj încifrat)

ambiguitate a exprimării

utilizarea limbajului neologic și tehnic

sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei

elitism

sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de contingent

fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)

se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale

noutatea metaforei

înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament

îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul

În proză modernismul se manifestă prin:

negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului

punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității

crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică

promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția personajului intelectual în

opoziție cu țăranul

La noi vezi „Sburătorul”.