1.3.

Mediul întreprinderii industriale

Mediul organizaţiei este reprezentat de mulţimea factorilor care influenţează într-un

anumit fel comportamentul şi performanţele organizaţiei economice. Aceşti factori sunt
delimitaţi conceptual în două categorii: factori externi şi factori interni, ei definind o
separare teoretică a mediului organizaţiei în două părţi – extern şi intern.

1.3.1. Mediul extern al întreprinderii industriale

Mediul extern sau înconjurător reprezintă ,,ansamblul organizaţiilor şi al
factorilor externi care influenţează direct şi indirect activitatea unei organizaţii
economice” [ZOR, 96].
În funcţie de intensitatea influenţei reciproce între mediul extern şi organizaţie se
deosebesc două categorii ale acestuia: general şi concurenţial.

a) Mediul înconjurător general

Mediul înconjurător general poate fi definit ca fiind zona mediului extern care
cuprinde ,,elemente externe care afectează în mod relativ uniform un număr mare de
organizaţii şi are o influenţă indirectă asupra organizaţiei de referinţă, în timp ce
influenţa inversă este nesemnificativă” [BĂC, 97].
Caracterizarea mediului înconjurător general se face cu indicatori referitori la:
predictibilitate/incertitudine, diversitate, orientare şi dinamism.
Mediul înconjurător general are în componenţă un număr mare de elemente (de
ordinul sutelor) şi se impune gruparea acestora, într-un număr de subsisteme, pe criteriul
omogenităţii influenţelor pe care factorii acestor subsisteme o exercită asupra organizaţiei
de referinţă.
Divizarea mediului înconjurător general, mai des utilizată, este aceea ce cuprinde
patru subsisteme - PEST, anume: politico-legal, economic, socio-cultural şi tehnologic,
[BĂC, 06A], prezentată în figura 1.6.
 Mediul
înconjurător
general

Mediul politico- Mediul Mediul socio- Mediul

legal economic cultural tehnologic

Fig. 1.6 Mediul înconjurător general

a.1) Mediul politico-legal este constituit din elementele cadrului legal şi celui politic în
care operează întreprinderea industrială. Cadrul legal este format din totalitatea legilor şi
a reglementărilor precum şi din organismele de generare şi aplicare a acestora, iar
componenta politică este dată de sistemul relaţional între puterea politică, judecătorească,
cea executivă şi organizaţii. Mediul politico-legal este un atribut al suveranităţii statale şi
prezintă o individualizare majoră la nivel naţional.
Cei mai semnificativi factori ai mediului politico-legal sunt prezentaţi în tabelul 1.1.
Tab. 1.1 Factorii mediului politico- legal
Factori politico-legali
 legislaţia comercială;  politica monetară şi valutară;
 legislaţia muncii;  gradul de independenţă a puterilor
 legislaţia privind protecţia mediului în stat;
 politica bugetară;  factorii politici din ţările vecine;
 politica fiscală;  relaţia sindicate – patronat - guvern.

a.2) Mediul economic este definit de principalele elemente ale sistemului economic în
care operează organizaţia de referinţă şi manifestă tendinţe semnificative de globalizare
care prezintă pe lângă o serie mare de avantaje şi dezavantaje. Un dezavantaj major îl
reprezintă faptul că barierele naţionale au o influenţă minoră asupra şocurilor economice,
precum crizele economice,.
Factorii cei mai importanţi ai mediului economic sunt prezentaţi în tabelul 1.2
Tab. 1.2 Factorii mediului economic
Factori economici
 produsul intern brut (PIB) şi alţi  deficitul bugetar;
indicatori macroeconomici;  modelele de consum ale populaţiei;
 rata inflaţiei;  nivelurile de salarizare;
 rata dobânzii;  nivelul productivităţii muncii;
 disponibilitatea creditului;  tendinţele economice ale marilor
 rata şomajului; puteri.
a.3) Mediul socio-cultural reprezintă ,,totalitatea modelelor de comportament individual
şi de grup, ce reflectă atitudini, valori, obiceiuri” [BĂC, 06B].
Studierea influenţei factorilor mediului socio-cultural asupra întreprinderii
industriale este decisivă pentru performanţa acesteia, deoarece sistemul de valori şi
comportamentele sociale ale mediului socio-cultural constituie elemente ce direcţionează
dezvoltarea afacerilor [HOF, 80], [PET, 82]. Elemente, cum ar fi: stilul de viaţă, modul
de a se hrăni, mărimea familiei, atitudinea faţă de muncă a populaţiei, mobilitatea forţei
de muncă etc., au o influenţă hotărâtoare asupra unor industrii şi a produselor aferente.
Principalii factori, ce intră în componenţa mediului socio-cultural, sunt prezentaţi în
tabelul 1.3.
Tab. 1.3 Factorii mediului socio-cultural
Factori socio-culturali
 atitudinea populaţiei faţă de muncă;  atitudinea faţă de şcoală;
 atitudinea populaţiei faţă de  calificarea forţei de muncă;
calitatea produselor;  atitudinea faţă de IT;
 atitudinea populaţiei faţă de putere;  frecvenţa mişcărilor sociale;
 mărimea familiei;  modul de petrecere a
 rata natalităţii şi a mortalităţii; timpului liber;
 speranţa de viaţă;  imigraţia;
 stilul de viaţă;  migrarea internă;
 nivelul de securitate socială;  atitudinea faţă de religie.
 problemele interetnice;

a.4) Mediul tehnologic include totalitatea elementelor ce definesc nivelul tehnologic la

momentul actual, iar caracteristica majoră, actuală a acestuia o reprezintă faptul că este
afectat, atât de apariţia unor noi industrii IT, cât şi de difuzarea IT-ului în procesele de
producţie ale industriilor mature. În urma procesului de globalizare, transferul
tehnologiilor se face rapid iar produsele finite destinate vânzării şi subansamblele şi
componentele destinate asamblării de produse, sunt transportate rapid în orice punct al
globului.
Principalii factori ce compun mediul tehnologic sunt prezentaţi în tabelul 1.4.
 Tab. 1.4 Factorii mediului tehnologic
Factori tehnologici
 cheltuielile guvernamentale pentru  gradul de dotarea cu tehnică de
cercetare; calcul;
 concentrarea industriei asupra  rata de înlocuire a echipamentelor;
tehnologiei;  calitatea infrastructurii rutiere şi
 ritmul de apariţie al invenţiilor; feroviare;
 viteza de transfer a tehnologiilor;  sistemul de telecomunicaţii;
 rata de înnoire a produselor;  disponibilitatea personalului
 dotarea tehnică a producţiei; calificat în IT.

b) Mediul concurenţial al întreprinderii industriale

Mediul înconjurător concurenţial este definit ca fiind ,,vecinătatea imediată a
organizaţiei, constituită din acele elemente – indivizi, grupuri sau alte organizaţii - care
o influenţează direct şi asupra cărora organizaţia poate exercita o influenţă
semnificativă” [BĂC, 97], [BĂC, 06A].
Raportarea mediului înconjurător concurenţial, faţă de mediul înconjurător general şi
mediul intern, corelată cu gradul de influenţă asupra organizaţiei, este sugerată în figura
1.7. Deosebirea între mediul înconjurător general şi cel concurenţial este sesizabilă şi la
nivelul tipologiei modelelor economice şi anume, în cazul primului se potrivesc modelele
macroeconomice, iar în cazul celui de-al doilea, cele microeconomice.

Mediu înconjurător general

Mediu înconjurător
concurenţial
Scăderea posibilităţilor
Mediu intern
de influenţare
al organizaţiei

Fig. 1.7 Poziţionarea componentelor mediului organizaţiei

Modelul cel mai des utilizat pentru analiza mediului înconjurător este ,,Modelul
Porter cu cinci forţe”, prezentat în figura 1.8. Modelul este centrat pe firme aflate în
competiţie, iar competiţia se desfăşoară în interiorul unei industrii, definită drept ,,un
grup de firme ce realizează produse similare ce se pot substitui reciproc” [POR, 80].
 Factorii ce influenţează organizaţia de referinţă, proveniţi din mediul înconjurător
concurenţial, sunt concentraţi în cinci mari grupe, numite ,,forţe”, şi anume: nivelul de
rivalitate în industrie, puterea furnizorilor, puterea consumatorilor, noii intraţi şi
produsele de substituţie.
Fiecărei forţe i se asociază o familie de factori determinanţi, obţinându-se astfel cinci
familii de determinanţi, care sunt prezentaţi în continuare [BĂC, 06A].

Noi intraţi

Rivalitatea
Furnizori în Consumatori
industrie

Produse

de
Fig. 1.8 Forţele modelului Porter
substituţie
b.1) Determinanţii rivalităţii, ce se manifestă în industria respectivă, sunt prezentaţi în
tabelul 1.5.
Tab. 1.5 Determinanţii rivalităţii în industrie
Determinanţii rivalităţii
 creşterea industriei;  concentrarea şi echilibrul între
 raportul costuri fixe-valoare concurenţi;
adăugată;  complexitatea informaţională;
 identitatea de marcă;  diversitatea competitorilor;
 diferenţierea produsului original;  barierele de ieşire.
 costurile de transfer;

b.2) Determinanţii puterii furnizorilor, cu referire la puterea de negociere a acestora,

sunt cei prezentaţi în tabelul 1.6.
 Tab. 1.6 Determinanţii puterii furnizorilor
Determinanţii furnizorilor
 diferenţierea intrărilor;  impactul intrărilor asupra costului
 importanţa volumului producţiei sau a diferenţierii;
pentru furnizor;  prezenţa intrărilor de substituţie;
 costuri de transfer de furnizor;  concentrarea furnizorilor;
 ameninţarea cu integrarea în aval.

b.3) Determinanţii puterii consumatorilor, cu referire la puterea acestora de negociere,

sunt prezentaţi în tabelul 1.7.
Tab. 1.7 Determinanţii puterii consumatorilor
Determinanţii consumatorilor
 concentrarea consumatorilor faţă de  informarea consumatorilor;
concentrarea firmelor;  volumul de marfă cumpărat;
 sensibilitatea consumatorilor la  costurile de transfer raportate la
diferenţierea produselor; costurile de transfer ale firmelor;
 produsele de substituţie;  integrarea în amonte.

b.4) Determinanţii ameninţării produselor de substituţie sunt enumeraţi în tabelul 1.8.

Tab. 1.8 Determinanţii produselor de substituţie

Determinanţii produselor de substituţie
 costurile de transfer;
 atitudinea consumatorilor faţă de produsele de substituţie;
 relaţia preţ – performanţă.

b.5) Determinanţii ameninţării noilor intraţi, pentru întreprinderile existente în industria

respectivă, determinanţi care reprezintă totodată bariere pentru firmele ce vor să intre,
sunt prezentaţi în tabelul 1.9.
Tab. 1.9 Determinanţii ameninţării noilor intraţi
Bariere în calea noilor intraţi
 identitatea de marcă;  accesul la resurse;
 capitalul necesar;  accesul la reţelele de distribuţie;
 economia de scară;  profilul consumatorilor;
 avantaje de cost;  politica guvernamentală;
 efectul curbei de cost;  represaliile celorlalţi producători.
 diferenţierea produsului original;
1.3.2. Mediul intern al întreprinderii industriale
Mediul intern este format din ,,Totalitatea elementelor interne ale organizației
-asupra lor are o influenţă determinantă şi teoretic un control total”.
Mediul intern al întreprinderii industriale cuprinde trei categorii de elemente: resurse
umane - acţionari, manageri, specialişti, executanţi etc., elemente formale – procesele
organizaţiei, funcţiile acesteia, structura organizatorică şi elemente informale - cultura şi
puterea în organizaţie [POP, 04].

a) Elementele formale ale întreprinderii industriale

Mediul intern poate fi descris prin elementele sale formale precum procesele şi
funcţiile organizaţiei.
Procesul reprezintă ,,un set de activităţi interdependente proiectat să producă
rezultate utile” [POP, 04], iar în cadrul întreprinderii industriale se întâlnesc trei categorii
mari de procese:
 Procese de bază - contribuie în mod direct la satisfacerea nevoilor clienţilor, în
urma lor rezultând produsele sau serviciile destinate acestora;
 Procese de management - sunt procese prin care se concretizează funcţia de
conducere şi care cuprind activităţi specifice managementului;
 Procese suport - sprijină desfăşurarea activităţilor din procesele de bază şi de
management prin asigurarea resurselor: materiale, umane, financiare, informaţii
etc.
Funcţiile întreprinderii ce reprezintă ,,grupări de activităţi omogene având
obiective derivate din obiectivul unic al întreprinderii” [POP, 04], au mai fost prezentale
în acest capitol în cadrul alineatului 1.2.3.

b) Elementele informale ale întreprinderii industriale

Între elementele informale ale întreprinderii, mai semnificative sunt cultura
organizaţională şi puterea în organizaţie.
 Cultura organizaţională a început să fie tratată în literatura de specialitate, ca
problemă majoră a managementului, după anii 80 [PET, 82], [ROB, 84] şi poate fi
definită ca reprezentând ,,un set de caracteristici distinctive ale organizaţiei, generate de
filozofia, atitudinile, credinţele şi sistemul de valori ce stau la baza activităţilor şi
acţiunilor acesteia” [BĂC, 06B]. Elementele culturii organizaţionale sunt: miturile,
ritualurile, limbajul, simbolurile etc., la care se adaugă normele de comportament în
organizaţie.
 Puterea în organizaţie este reprezentată de ,,capacitatea de a lua decizii ce
afectează organizaţia” [BĂC, 06B]. Exercitarea puterii este impusă de necesitatea de a
coordona activitatea unor grupuri de persoane şi atrage după sine o formă particulară a
diviziunii muncii - aceea în care unii comandă iar alţii execută.

c) Analiza capabilităţilor întreprinderii industriale

Prin studiul mediului intern al întreprinderii industriale se stabilesc resursele
organizaţiei şi capabilitatea acesteia de a urma o strategie aleasă. Pentru a explica
elementele ce creează avantajele competiţionale ale organizaţiei, Wernerfelt a creat un
cadru conceptual de analiză, anume studiul firmei bazat pe resurse [WER, 84].
Resursele sunt atribute ale organizaţiei şi se prezintă sub două forme: tangibile,
numite şi capital – financiar, uman, fizic şi organizaţional şi intangibile - nume de marcă,
renumele firmei, conexiuni în lumea afacerilor şi cultura organizaţională.
Aceste atribute ale organizaţiei se întâlnesc, în literatura de specialitate sub diverse
denumiri:
 resurse – cu cele două forme ale lor prezentate anterior [WER, 84], [BAR, 91];
 competenţe – ce sunt generate de ,,experienţa colectivă a organizaţiei
manifestată în special în combinarea diverselor calificări asociate producţiei şi
în integrarea multiplelor fluxuri tehnologice” [PRA, 90];
 capabilităţi – între care primordială este capabilitatea strategică care
reprezintă ,,posibilitatea organizaţiei de a folosi resursele generatoare de valoare
pentru a face diferenţa faţă de concurenţi” [STL, 92].
Pentru o analiză eficientă a atributelor organizaţiei - resurse, competenţe sau capabilităţi,
se utilizează o metodă bazată pe anumite caracteristici, respectiv: valoare, raritate,
inimitabilitate şi organizare, metodă ce este etichetată cu acronimul V.R.I.O.